Sunt spitalele de la noi mai periculoase decât cele din alte părți?
La
conferința de presă susținută de secretarul de stat Săndesc , secondat de dr. Adrian
Streinu-Cercel, directorul Spitalului de bol infecțioase M. Balș, ni s-au adus la cunoștință următoarele:
·
În adresa primită din partea unui spital din
Belgia, s-a specificat că pacienții cu arsuri de la Colectiv erau „colonizați”
cu bacterii diverse.
·
Domnul Streinu-Cercel ne-a explicat că noi toți
suntem colonizați cu bacterii, ceea ce este un lucru benefic, pentru că altfel
nu am putea să ne hrănim.
(De aici eu înțeleg că prima parte a
adresei e „de bine”, adică belgienii ne comunică faptul pacienții respectivi
beneficiază și ei de ajutorul bacteriilor pentru a se hrăni)
·
În adresa primită de la un spital militar din Belgia,
se specifică de asemenea și faptul că pentru acei pacienți există riscul de a
dezvolta infecții.
(Ni se explică imediat că
pacienții cu arsuri sunt mai lipsiți de apărare în fața infecțiilor și că, în
medie, pacienții intubați dezvoltă o infecție în a cincea zi după intubare.
Adică, e absolut normal ca pacienții cu arsuri să dezvolte infecții. Ce fel de
infecții? Păi..nozocomiale, adică intraspitalicești, pentru că sunt luate de la
vecinul de pat.)
Așa că, în concluzie, să ne
bucurăm dacă ni se depistează bacterii la analize și să ne obișnuim cu gândul
că după cinci zile de tratament în spital (cu sau fără intubare) vom avea o
infecție cu una sau mai multe bacterii, că așa e peste tot.
Cât despre bacteriile rezistente
la antibiotice, ni se explică faptul că ele pot veni de pildă din Asia, de unde
au ajuns în Suedia și apoi la noi. (Așa că ele nu provin de la noi, ci din Asia,
deci nimeni din sistemul sanitar de la noi nu e de vină).
Cum în urma conferinței de presă
rămăsesem cu unele nelămuriri, am zis să mai citesc câte ceva despre infecțiile
nosocomiale. Și iată ce am găsit:
Ce e o infecție nosocomială
= O infecție contractată într-un
așezământ de sănătate (spital, policlinică etc).
(nosos=boală în grecește,
komein=a îngriji).
Prin urmare o infecție
nosocomială este o infecție ce nu exista înainte de intrarea pacientului în
spital și se dezvoltă la peste 48 de ore după internare.
Termenul de 48 de ore se
prelungește la 30 de zile în cazul infecțiilor de sit operator și până la un an
în cazul montării unor materiale protetice.
Altfel spus, orice infecție care
apare pe o cicatrice chirurgicală în anul ce urmează după operație , chiar dacă
pacientul a ieșit din spital, poate fi considerată ca nosocomială. (cf. Wikipedia).
Ce mai scrie acolo?
„Infecțiile nosocomiale nu
sunt deci toate evitabile( se citează ca
factori favorizanți imunitatea scăzută, tehnici medicale invazive ș altele),
dar aproape jumătate dintre acestea pot fi prevenite prin mijloace simple, cum
ar fi spălarea pe mâini și o formație continuă adaptată.
Vedem și statistici referitoare
la situația din Franța, de pildă, unde se enumeră o serie întreagă de norme
specifice în domeniu.
An
|
Pacienți
tratați în spital
cuprinși în anchetă
|
Nr unități
spitalicești
investigate
|
Pacienți
infectați
In spital
|
pondere infecții
nosocomiale
depistate
|
Observații
|
1990
|
11 599
|
39 spitale
|
6,7%
|
7,4%
|
|
1996
anchetă națională
|
236 334
|
830
|
6,7%
|
7,6%.
|
|
2001
anchetă națională
|
305 656
|
1533
(78% din paturile de spital
disponibile)
|
5,9%
|
6,4%.
|
Sub egida Rețelei de alertă,
de investigație și de supraveghere a infecțiilor nosocomiale (Raisin)
|
2006
anchetă națională
|
358 353
|
|
4,97%
|
5,38%
|
|
Se remarcă o scădere (cât de cât)
a procentelor de infecții nosocomiale constatate, în Franța. Se remarcă de
asemenea cercetarea sistematică ce se face în spitalele de acolo.
Dintre aceste infecții „căpătate”
în spitale, în 2006 30,3% erau infecții urinare, 14,7% erau pneumopatii, 14,2%erau
infecții din situri operatorii, 10,2% au fost infecții ale pielii și ale
țesuturilor moi , 6,8 % au fost infecții respiratorii și 6,4% au fost
septicemii bacteriene.
Printre pacienții internați la
reanimaremai mult de două zile, 14,4% au prezentat cel puțin o infecție.
Dar la noi, cât la sută dintre pacienți fac infecții intraspitalicești?
În Italia,
În anul 2000, circa 6,7% dintre
persoanele spitalizate au căpătat o infecție în spital și 10% dintre aceștia au
decedat (deci 0,6%).
La policlinica Umberto I, în care
condițiile de igienă „s-au dovedit dezastruase” în 2006, indicele de infectare
a depășit 15%.
În SUA
10% dintre pacienții spitalizați
capătă o infecție nozocomială. O treime dintre aceste infecții ar fi evitabile.
La noi a făcut cineva o astfel de
anchetă la nivel național, o cercetare care să constate câți dintre pacienții
ce au primit îngrijiri sau au fost investigați în spitale s-au „procopsit” și
cu o infecție de pe acolo? N-am auzit să se fi făcut....
Infecțiile cu germeni
multirezistenți
Din păcate infecțiile din spitale
prezintă un pericol major din alt punct de vedere: germenii care se înmulțesc
prin spitale au devenit din ce în ce mai rezistenți la antibiotice, pentru că
au supraviețuit unor tratamente (de cele mai multe ori pe durata a doar trei
zile) cu antibiotice și au căpătat rezistență la acestea. Medicii folosesc
atunci alte antibiotice și microbii capătă rezistență și la noile tratamente,
pentru că nu s-a făcut o antibiogramă pentru a se stabili gradul de
sensibilitate a germenului la antibioticul respectiv și fiindcă tratamentul
durează tot trei zile) și tot așa. În
acest mod simplu se selectează tulpini de bacterii rezistente la aproape toate
antibioticele, așa-numiți „germeni multirezistenți”.
La analizele de urină din
secțiile de urologie vedem că urina tuturor pacienților este „sterilă” .Aceeași
urină dusă la un laborator privat din oraș poate indica o infecție cu
klebsiella ce nu mai e sensibilă decât la Tienam (ultima redută a medicinei
contra acestor germeni multirezistenți).
Printre bolnavi circulă sub formă
de zvon denumiri de germeni care ar circula nestingheriți prin spital. Oficial,
însă, nici o vorbă despre asta!
Ni se spune că și în alte părți
există infecții intraspitalicești.
Da, cifrele de mai sus arată
asta. Dar mai arată ceva: faptul că aceste infecții sunt depistate , raportate,
se duce o luptă împotriva lor pe plan național, la vedere.
La noi, gunoiul e ascuns sub
preș.
Să vedem care sunt măsurile
igienice recomandate la francezi pentru reducerea numărului de infecții din
spitale:
- ·
Igiena mâinilor personalului sanitar, a
pacienților și a anturajului lor (De multe ori m-am gândit, privind mâinile
încărcate cu inele și brățări , cel mai adesea de aur, ale asistentelor, dacă
aceste bijuterii sunt compatibile cu o bună igienă. Dar dacă ai ghinionul să
folosești un grup sanitar din unele dintre spitalele de la noi, nu mai ai nici
un dubiu în privința riscurilor care te pas acolo. Nu degeaba grupurile
sanitare pentru personal sunt separate față de cele pentru pacienți și închise
cu cheia)
- ·
Depistarea, la sosirea în spital, a pacienților cu
risc mare (vârste extreme, imunodeprimați, pacienți ce au fost internați des,
pacienți transferați de la alte spitale)- cum se practică în Olanda, în
Finlanda sau în Danemarca
- ·
Izolarea septică (într-o cameră individuală) a
bolnavilor susceptibili a propaga infecții (asta la noi nu prea se poate face,
din lipsă de rezerve).
- ·
Izolarea protectoare a celor sensibili la
infectare
- ·
Supravegherea folosirii antibioticelor în spital
(eu știu că la urologie se prescriu din start câte două antibiotice oricărui
pacient operat, iar dacă acesta face febră i se prescriu alte două antibiotice
și dacă nici acestea nu au succes e trimis un membru de familie în oraș să
cumpere alte două antibiotice , care ar putea să „meargă”...)
- ·
Supravegherea mediului de către un tehnician
biohigienist (ce e aia?n.n.) care să se ocupe de aparatele de aer condiționat ,
apă, camerele de grefe, apa pentru îngrijirile standard și apa caldă sanitară –
să nu conțină legionella sau alți germeni patogeni; să controleze și să
dezinfecteze endoscoapele și să controleze calitatea microbiologică a
suprafețelor (adică de pildă a mușamalelor pe care nu le spală nimeni vreodată,
a tărgilor ce n-au fost dezinfectate de la achiziționarea lor, acum 30 de ani
etc)
- ·
Acțiuni preventive tehnice: tratarea conductelor
ce transportă fluide, mai ales apă (cu șoc termic sau șpc clorat) , a tuturor
aparatelor de încălzire și de climatizare
- ·
Formarea și controlul periodic medical al
personalului din spital: spălarea mâinilor după fiecare pacient (cu săpun și
alcool), folosirea de mănuși sterile (dar dacă n-avem, ce să facem..?) și a
măștilor, dacă e necesar (n-am văzut la noi decât în sala de operații),
dezinfectarea materialelor în autoclave (la noi uneori pacientul stă pe mușama
fiindcă nu e cearceaf..), obligația pentru personalul de îngrijire să scoată
toate bijuteriile și ornamentele corporale (aha, va să zică ei s-au gândit la
asta n.n.), distrugerea materialelor de unică folosință
- ·
Constituirea unui Comitet de Luptă contra
infecțiilor nosocomiale care să elaboreze programe în asociere cu o Echipă
Operațională de Igienă
- ·
Schimbarea cu regularitate (de 3-4 ori pe an) a
antibacterienelor de suprafețe (adică a materialelor de întreținere cu care ar
trebui să se dezinfecteze măsuțele, paturile , pardoselile)
Există și măsuri de prevenire ce se adoptă prin însăși
soluția arhitecturală adoptată: separarea fluxurilor materialelor septice de
cele ale materialelor curate, neintersectarea circuitului pacienților și
medicilor cu al vizitatorilor țn haine de stradă, etc. La noi, am văzut câte
două operații desfășurate în același timp în aceeasi sală de operații,
brancardier ce intra și ieșea cu targa pe roți ca să ducă sau să aducă un
pacient în timp ce alt pacient era deschis pe masă, medic ce ieșea din sală,
mergea printre aparținătorii îmbrăcați în paltoane și străbătea două coridoare
ca să ia o sondă, ca să se întoarcă apoi în operație, alt medic ce ieșise din
operație ca să –i asculte pe studenți, dar nu întindea mâna cunoscuților ci le
întindea cotul, explicând că urma să intre ca să continue operația începută,
pacient căruia i s-au găurit pe viu burta și vezica urinară în salon, pe un pat
fără cearceaf, de față cu ceilalți pacienți din salon și cu studenții veniți să
învețe...
Accesul personalului medical în sala de operație (care, desigur, ar trebui să fie sterilizată pentru fiecare intervenție) ar trebui să se facă printr-un filtru în care medicii și asistentele ar trebui să-și lase îmbrăcămintea nesterilă (inclusiv halatele de spital), să treacă printr-un duș dezinfectant, ca să se îmbrace apoi cu haine sterile și așa să intre în sală. La noi însă....mai va!