Un manuscris în limba protoromana

 Manuscrisul Voynich

Un manuscris considerat ca fiind misterios, pentru că nu putuse fi descifrat, a fost descifrat în 2019 de către Dr. Gerard Cheshire de la Universitatea din Bristol. El a scris o carte intitulată: „Limbajul și sistemul de scriere al manuscrisului Voynich”. 
Manuscrisul datează din secolul al XV-lea, conform datării cu carbon radioactiv și se află în prezent la Universitatea Yale.
.

Acesta a constatat că manuscrisul conținea o culegere de tratamente pe bază de plante, întocmită de călugărițele dominicane pentru Maria de Castilia regina Aragonului (mătușa Caterinei de Aragon) .

 Textele sunt scrise într-o limbă ce era folosită în secolul al XV-lea, care a fost numită de cercetători „protoromanică” (latina vulgară) , limbă din care au evoluat limbile romanice de astăzi, ca: portugheza, spaniola, franceza, italiana, româna, catalana și galiciana. 
Manuscrisul ar fi fost scris ca almanah medical pentru femeile nobile de la Curtea din Aragon , Ischia. 
 Manuscrisul are 232 de pagini scrise pe pergament din piele de vițel. Se pare că au fost cel puțin 272 de pagini, dar o parte dintre ele s-au pierdut. Foile sunt legate într-o copertă din piele de capră făcută ulterior. Se pare că inițial a avut coperți din lemn. Unele desene par a fi fost retușate ulterior. 
Este una dintre descoperirile de cea mai mare importanță pentru cercetătorii lingviști.
Desigur nu toți experții în domeniul literaturii medievale au fost convinși de traducerea efectuată- așa cum se întâmplă mai mere, aș spune. Dar, Universitatea Bristol a declarat că va căute „validare suplimentară” a acelei traduceri.

Manuscrisul MS408 (numit Voynich după găsitorul său, un anticar din Polonia,Wilfrid Voynich ,care a cumpărat manuscrisul în 1912) e neobișnuit din mai multe puncte de vedere:
1. Folosește un limbaj acum dispărut (conform unor cercetători e limba latină populară- „sermo vulgaris”
2. Alfabetul său folosește o serie de simboluri necunoscute, alături de simboluri familiare. 
3. Nu conține semne de punctuație.
4. Unele litere au variante de simbol pentru a indica punctuația/
5. Unele simboluri indică accente fonetice
6. Nu există majuscule
7. Nu există consoane duble (nu știu de ce ar fi..dar lor li se pare curios)
8. Include diftongi, triftongi, cvadriftongi și chiar chintiftongi pentru prescurtarea componentelor fonetice.
Include cuvinte și abrevieri în limba latină.

Acest sistem de scriere , prea puțin intuitiv, a fost înlocuit în limbile moderne latine, dar lexicul său se regăsește în limbile moderne ale popoarelor cu origine latină din jurul Mediteranei.
Cercetătorul  Gerard Cheshire a reprodus o serie de ilustrații din acest prețios volum:

Manuscrisul conține sfaturi pentru prevenirea sau tratarea infecțiilor și diferite sfaturi medicale. 

O descriere a unei hărți ce arată erupția unui vulcan, cu cuvinte ce se regăsesc în limbile: spaniola veche, latină, catalană.  Se descrie o expediție de salvare condusă de Maria de Aragon pentru a salva persoane periclitate de erupția unui vulcan în apropiere de insula Vulcano aflată la nord de Sicilia (pe 4 februarie 1444). Data permite și datarea manuscrisului.	O ilustrație a plantei Drosera intermedia , cu flori, frunze și rădăcini.  Plantă carnivoră folosită în medicina integrată , căci conține naphtaquinone (antibiotice) , flavone și tanini. Folosită în homeopatie.
Ciulin galben (Cirsium erisithales)-Yellow Melancholy Thistle  Plantă aromatică folosită acum ca parfum. În medicina tradițională folosită pentru tratarea ficatului și vezicii biliare	Cam așa arată scrierea din manuscris
Pagini cu desene de plante și texte explicative

Împreună cu manuscrisul a fost găsită și o scrisoare din 1666 scrisă de Marcus March, rector al Universității din Praga, care spunea că  manuscrisul a fost cumpărat cu o sumă enormă și căuta pe cineva care să-l poată descifra, 

S-a constatat că manuscrisul cuprinde :

• pe de o parte descrierea a numeroase plante folosite probabil în scop terapeutic pe timpul acela,
•  pe de altă parte sunt informații zodiacale și 
• o a treia categorie de informații ce tratează chestiuni medicale, multe legate de anatomia femeii . 
• o a patra categorie de informații sunt de ordin farmaceutic, cu formule și ustensile de laborator pentru prepararea de medicamente.

Sermo vulgaris - latina populară- latina vulgară

Latina populară îngloba dialectele diferitelor popoare cucerite de romani care foloseau în practică atât limba latină, cât și propriile lor limbi tradiționale, ancestrale.

Se consideră că în provinciile romane dialectele folosite s-au depărtat treptat de limba latină , transformându-se în limbile romanice primitive, mai numite și limbi neo-latine . 
Cum diferențierea între limbă și dialect e în oarecare măsură arbitrară, se consideră acum că există între 20 și 50 de limbi romane . Cele mai vorbbite în lume sunt limbile: spaniolă, franceză, portugheză, italiană, apoi româna și catalana. Celelalte sunt acum folosite foarte puțin , unele deja stinse.

În secolul XI, limba vorbită în nordul Franței era numită limba romanică (roman) , în timp ce francii vorbeau limba germanică , iar limba latină se păstra ca limbă savantă și era folosită cu precădere în scris.
Limba vorbită în România a fost numită  limba romană și din secolul XVI a fost recunoscută ca limbă de sorginte latină.

Romanii înșiși nu foloseau în popor limba latină clasică („literară”- sermo urbanus -limba de oraș- adică vorbită de categoriile sociale cultivate) ci un dialect apropiat, dar mai puțin supus regulilor pentru că nu prea era folosită în scris.
De observat că în familiile de patricieni romani copiii erau învățați de mici și limba greacă, pe care o foloseau ulterior în situațiile în care doreau o exprimare mai nuanțată.
Sermo plebeius- limba plebeilor- era limba soldaților, a micilor comercianți , a țăranilor și a servitorimii. Această limbă ne este parțial cunoscută astăzi prin lingvistica istorică  sau prin diferite citate incluse în lucrări redactate în limba latină literară. S-au mai păstrat și unele inscripții sau registre contabile unde se întâlnea acest limbaj.
Romanul Satiricon de Petronius, un roman satiric datând din secolul I oglindește diferențe de limbaj în funcție de categoria socială a personajului (unele personaje făcând parte din mediul interlop al societății romane) 
Au existat și tentative de corectare a formelor populare de limbaj, considerate greșite. De pildă în secolul III a fost întocmită lucrarea Appendix Probi , ce cuprindea liste de cuvinte din latina populară ce ar fi trebuit să fie corectate prin folosirea cuvintelor  echivalente din limba latină literară . 
Dar tocmai aceste forme populare au stat la originea cuvintelor folosite în limbile romane de astăzi.
De pildă în Appendix Probi se recomanda folosirea formei calida și nu calda. Dar în românește se spune caldă, în franceză cuvântul a fost preluat : chalt, devenit acum chaude.

Sau: se recomanda tabula și nu tabla. Dar în românește avem tabla. În franceză: table. 

Sau: auris (latina cultă) sau oricla (latina vulgară). Dar în românește avem ureche (de la oricla) , în catalană: orella, în franceză oreille, în spaniolă : oreja. 

Alt exemplu: auctor (latina cultă)/autor (latina vulgata) . Și aici s-a perpetuat forma populară: autor (în română), auteur (franceză), autor (spaniolă, portugheză și catalană)

Rivus (latina cultă)/rius (populară) : au rezultat: râu (în română- ce se ortografia rîu înainte), rio (spaniolă) 

Latina cultă se trage din latina populară 

Desigur în fiecare provincie/zonă se păstrau și cuvinte din substratul inițial al limbilor autohtone.
Există însă și cercetători care consideră- pe baza unor documente foarte vechi găsite în arhiva Vaticanului- că de fapt limba latină (cultă) se trage din limba română arhaică și nu invers.
Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea și membru a Comisiei Teologice Internaționale a ajuns la concluzia că limba latină cultă își are originile în limba latină populară, care era vorbită de traci (daci).
Un grup de cercetători care au realizat un studiu de paleogenetică au constat de asemenea că dacii și romanii aveau strămoși comuni.
Așa se explică și faptul că la întâlnirea cu romanii, dacii n-au avut nevoie de translatori, pentru că toți vorbeau latina popuară veche.