Copiii si televizorul

Televizorul afectează dezvoltarea creierului copiilor

Un studiu realizat (acum 5 ani) de un pediatru german asupra 1900 de copii între 5 şi 6 ani a arătat diferenţe foarte mari între copiii care priveau la televizor mai puţin de o oră pe zi şi cei care priveau la televizor mai mult de trei ore pe zi:

Poziţia copilului

Te fut în gură!

În sală se aude o exclamaţie generală de şoc şi oroare. Sunt în sala de cinematograf unde rulează filmul românesc premiat cu Ursul de Aur, Poziţia copilului.

Sala e plină în majoritate cu tineri, dar sunt şi spectatori mai în vârstă. Au mai auzit, desigur, expresii “deochiate” , dar în alt context. Un fiu care îi vorbeşte aşa mamei lui, e totuşi ceva nu doar nou, dar şi şocant.
Am văzut şi la "întrebări/răspunsuri" pe yahoo că unii din alte țări întreabă care e traducerea exactă a acestei expresii româneşti. Probabil au văzut filmul şi bănuiesc o proastă traducere - doar nu o să-i vorbească aşa un fiu mamei lui! Alături de "Hagi" şi de "Nadia", această expresie ar putea să fie asociată pe vecie, de străini, cu România. 
Ţara în care copiii vorbesc aşa cu mamele lor. 
Ei nu au de unde să știe că spectatorii de la noi sunt la fel de șocați ca și ei .

La ieşirea de la spectacol, mulţi simt nevoia să comenteze cu ceilalţi scenele din film. Oare numai ei au fost şocaţi, sau şi ceilalţi? Cum văd ei lucrurile?

Unii spun că mama trebuie să fi făcut ceva îngrozitor în trecut, ceva care l-a făcut pe fiu să se poarte aşa. Totuşi, din film nu reiese nici o crimă pe care să o fi comis această mamă, în trecut. Când ea îl întreabă pe fiu ce îi reproşează, el nu poate răspunde nimic. În singura discuţie ce are loc între ei, spre sfârşitul filmului (fiindcă pănă atunci fuseseră doar dialoguri scurte, pe ton scrâşnit), el începe prin a-i spune că ea nu se va schimba. Deducem că el ar fi vrut ca ea să se schimbe, (nu spune în ce fel) dar îşi pierduse nădejdea că asta se va întâmpla.

Dar, ce făcea ea, de fapt, şi ce anume nu-i plăcea lui din acel comportament?

Încă de la început aflăm că ea suferă că fiul ei nu o iubeşte, nu o felicită nici măcar de ziua ei şi îi vorbeşte într-un mod îngrozitor, cu înjurături de nedescris.

Ea ascunde, însă, acest lucru faţă de toată lumea. Numai sora şi soţul ei ştiu adevărul. Pentru ceilalţi, el este un fiu model, afectuos şi atent cu mama lui….

La petrecerea de ziua ei face totul pentru a-şi masca suferinţa de a nu-l avea alături pe fiu. Dansează, se sileşte să pară veselă, dar e ciudat de singură în mijlocul petrecerii.

La master-class se duce tot singură. Îi place opera, dar nu s-a găsit nimeni să-i fie alături la cursul de interpretare cu public ţinut de Leontina Văduva.

Mama are o profesiune căutată şi bine plătită, soţul  ei (chirurg) de asemenea şi au prieteni din cercurile sus-puse ale societăţii: politicieni, artişti de prim rang, oameni de afaceri.

Despre fiu aflăm că ar fi chimist, urmând să-şi dea doctoratul. O profesiune care, în România, nu presupune câştiguri prea mari. Totuşi, vedem că are un apartament luxos, într-un bloc nou, modern, conduce un A4, casa e îngrijită de o menajeră şi din barul bine dotat nu lipsesc băuturile străine fine. E de presupus că tot părinţii sunt la originea acestei bunăstări, iar el se complace în ea, fără probleme.

Nu vrea, însă, ca mama lui să vină pe acolo. Mama e nevoită să o tragă  de limbă pe menajeră ca să afle câte ceva despre menajul fiului. Ea pune pe seama prietenei fiului faptul că nu e binevenită acolo. E drept, ea nu o place pe concubina fiului şi probabil  asta s-a văzut în trecut, dar acuma  se poartă de-a dreptul mieros cu tînăra, încercând cu umilinţă să-i intre în voie. Nu pare să fie de folos, însă.

Fiul s-a combinat cu o femeie cu vreo 9 ani mai în vârstă decât el, cu un copil mărişor, din altă relaţie. Mama spune despre ea că "de trei ani, de când sunt împreună, îl dirijează şi îl conduce cm vrea ea". şi, probabil, chiar aşa şi este. Ea este cea care stabileşte, de pildă, ce medicamente să ia juniorul, ca şi cum ar fi vorba despre fiul ei, nu despre concubin. Tot ea va stabili când să se despartă, atunci când comportamentul lui o calcă pe nervi.   E de presupus că mama nu a fost de acord cu relația, dar- după cum spune la un moment dat- dacă îi place lui, îi va plăcea şi ei. Va accepta alegerea fiului, aşa cum a acceptat toate celelalte. Din toate astea nu vedem o mamă care îşi domină fiul, ci dimpotrivă, o mamă exclusă din viaţa propriului ei fiu şi care încearcă umil să fie măcar respectată, dacă nu iubită de el. 

Ar vrea, totuşi, să facă şi ea parte din viaţa fiului ei. O pretenţie exagerată? 
Şi-ar dori ca imaginea pe care o prezintă despre el celorlalţi să fie adevărată. E prea mult? 
Ea îl vede încă un copil, deşi e trecut binișor de 30 de ani. Asta şi pentru că fiul nu pare a putea să se descurce singur.

Scena în care mama îl masează pe fiu în zone fără legătură cu traumatismul nu pare să-i displacă fiului. Mai degrabă el este cel care pare să fi cerut, în trecut, astfel de atenţii, pentru care mama are pregătite mereu mănuşile şi unguentele adecvate şi în mintea lui aceste gesturi au o conotaţie sexuală. Poate şi faptul că şi-a ales o prietenă mult mai în vârstă, care are deja un copil, dar  nu doreşte să devină tată, preferând postura de copil mare al ambelor femei, spune multe despre "juniorul" din film. Diferenţa între cele două femei, însă, este aceea că mama nu îl va părăsi niciodată, indiferent de comportamentul lui (iar el ştie asta şi profită fără scrupule), în timp ce prietena îl va părăsi îndată ce nu va fi mulţumită de felul în care e tratată.
Mama este prea speriată de ostilitatea vădită a fiului pentru a-i putea impune ceva. Femeia sigură de ea care ştie să se impună în societate e lipsită de apărare în faţa fiului ei, terorizată că acesta o exclude din viaţa lui. Din partea ei nu sunt gânduri libidinoase, ci pur şi simplu sentimentul pe care în are o mamă că fiul ei face parte din ea chiar şi după ce l-a născut şi că prin urmare nu poate fi întreagă decât când şi fiul e alături de ea.

Profită de un moment tragic, provocat de fiu, ca să-l readucă sub aripa ei, fie şi temporar, să se bucure măcar câteva zile de prezenţa fiului, pe care să-l îngrijească la fel ca atunci când era copil. Pentru ea, vlăjganul de 35 de ani e tot copilul care trebuie să fie ocrotit şi îngrijit. 
E şi un prilej să meargă în apartamentul lui, să îi aducă ceva lucruri. Dă de mâncare peştilor din acvariu, curăţă nişte fire de păr din baie, aruncă o privire în sertarul cu bani: totul pare în regulă, în sertar e un teanc grosuţ de bancnote. Lucrurile se complică brusc pentru că prietena fiului s-a întors mai repede decât crezuse.

Mama intră atunci în panică. Nu se comportă firesc, aşa cum ar fi fost de aşteptat, să deschidă uşa şi să-şi explice prezenţa . Ea refuză să deschidă uşa, deşi e clar că femeia de afară îşi va da seama că uşa e blocată din interior. Pur şi simplu se teme să o facă! Orice urmă de prezenţă de spirit a părăsit-o şi ea rămâne ca paralizată în interior, stăpânită de o spaimă ce îşi are probabil originile în întâmplări mai vechi cu concubina fiului.

Odată ce aceasta a plecat, mama îşi revine. Revine la misiunea importantă pe care o are de îndeplinit: salvarea fiului de urmările faptelor lui!

Căci fiul a făcut ceva grav: a omorât din culpă un copil, în timp ce se întrecea pe şosea cu un alt tânăr bogătaş posesor de maşină “bengoasă”. Competitorul său a fost, însă, mai “şmecher”: l-a împiedicat pe “junior” să-l depăşească, dar păstrându-se în limitele legii. Sigur, juniorul ar fi trebuit să respecte şi el legea, dar….n-a făcut-o. Iar acum, vrea să scape, tot eludând legea. Îşi modifică fără probleme declaraţia, de faţă cu poliţiştii, dacă mama îi spune s-o facă. Nici un moment nu spune că ar vrea să-şi primească pedeapsa în mod corect, pentru ceea ce a făcut. Ar vrea să scape, dar nu ştie cum să facă. Începuse să declare cinstit ce făcuse fiindcă nu-i dăduse prin minte ce altceva ar fi putut face. Fusese bătut de familia victimei, dar nu se plânge poliţistului. Nu cere un avocat – nu-i dă prin minte. Venirea mamei apare salvatoare. Ea a intervenit deja, la şefii poliţiştilor. Ea cunoaşte legea şi îi ia la rost pe oamenii legii că nu i-au spus anchetatului că are dreptul la un avocat.  Ea ştie că are o luptă grea de dus pentru a-şi scoate fiul “basma curată”, dar e gata să ducă această luptă până la capăt. Scrupule morale? Nimeni nu pare să le aibă.

La urma urmei, de unde provine bunăstarea ieşită din comun a familiei? Nu din şpăgile pacienţilor operaţi de domnul doctor? Iar poliţiştii nu scapă nici ei prilejul de a eluda legea cu ajutorul familiei influiente a celui anchetat. Martorul e şi el gata să “colaboreze”, modificându-şi declaraţia după “nevoile” celui anchetat. Expertul e şi el “la ordin”.  În final, chiar şi părinţii victimei acceptă pachetul cu bani, desigur ca să-şi retragă plângerea. 
Pentru fiecare dintre aceste etape, e nevoie însă de o luptă, iar “juniorul” nu vrea să se lupte. El vrea să primească totul de-a gata. Aşa cum a fost mereu. El e curajos numai în faţa mamei, pe care o ştie slabă în faţa lui. Faţă de ea, face fiţe: o trimite să-I cumpere picături pentru nas, dar face o “criză” dacă primeşte o altă variantă a aceloraşi picături, față de  care căpătase -se vede- dependenţă. Nu vrea să audă argumente sau justificări – o “neascultare” minoră a mamei e o crimă de neiertat.  
Spune că vrea să se descurce singur, dar nu mişcă nici un deget  pentru asta. Când se pune problema discuţiei cu martorul, el pretinde ca mama să rezolve şi asta. Nu o roagă, ci pur şi simplu pretinde, pe un ton ridicat. La discuţia cu părinţii victimei, tot mama trebuie să meargă. El e prea speriat. La insistenţele reunite ale mamei şi prietenei, acceptă să meargă până acolo, dar rămâne în maşină.  Îi e frică.

Mamei îi este şi ei frică. Nu a uitat că un membru al familiei victimei scosese bâta s-o bată chiar în faţa poliţiştilor. Cum va fi acum, fără poliţişti de faţă? Ar avea nevoie de prezenţa fiului ca să se simtă oarecum protejată : “eşti, totuşi, un  bărbat!” Răspunsul este…nu. Fiul ei este un laş, aşa cum a constatat şi prietena lui, care hotărâse deja  să-l părăsească. El nu are probleme doar în relaţia cu mama lui, ci şi cu iubita, care va prefera să renunţe la situaţia materială bună şi la iubitul mai tânăr, ca să nu mai fie umilită de comportamentul lui jignitor şi duplicitar.

Singura care nu renunţă, este mama lui. Bruftuită, înjurată, îndepărtată de la relaţia normală cu fiul ei, care îi interzice chiar şi să îi telefoneze, ea va continua să se sacrifice pentru el. Strângând din dinţi, cu privirea stinsă şi cu faţa împietrită, îndură totul.  Şi luptă pentru fiul ei, pentru ce ea ce crede ea că este spre binele lui. Se confruntă nu doar cu poliţiştii şi cu martorul şantajist ci şi – suprema încercare – cu familia nefericitei victime a fiului.

Prietena fiului o însoţeşte în casa victimei, dar o lasă apoi singură.

Mama ştie că aici se va hotărî totul. A venit cu un pachet de bani, dar în faţa nenorocirii familiei nu îndrăzneşte la început să-l ofere. Acum nu mai e vorba de a cumpăra ceva, ştie că ceea ce cere ea nu se poate plăti. Nu poate decât să implore iertarea. Mila. Şi, pentru prima dată, plânge cu lacrimi amare. Lacrimile nu sunt prefăcute, mama plânge într-adevăr pentru anii îndelungaţi în care a făcut eforturi deosebite pentru educaţia fiului, dar şi pentru disperarea de a-l pierde. Pentru că fiul ei este oricum pierdut pentru ea. El o priveşte ca pe o străină faţă de care nu are nici măcar o minimă politeţe, și despre moartea căreia vorbeşte cu răceală voită şi cu indiferenţă. Situaţia ei este îngrozitor de asemănătoare cu a familiei care şi-a pierdut un copil în accident. Fiul ei nu e mort, dar îi arată că ea este ca şi moartă pentru el. Nici pentru tatăl său, fiul nu are sentimente mai bune. Pe tată îl înjurase pentru că e…slab. Tocmai el, cel mai laş dintre toţi, consideră că slăbiciunea tatălui e de neiertat.

Nici un cuvânt de mulţumire pentru eforturile părinţilor. Totul i se cuvine. Părinţii sunt datori să-l scoată din orice încurcătură – nu de aceea sunt părinţi? El poate fi nesăbuit, orgolios fără măsură, grosolan şi laş, părinţii, însă, trebuie să fie perfecţi! Ei nu pot greşi- nici la cumpărăturile pentru el, nici la intervenţiile pentru el. Ştie că oricât de îngrozitor s-ar purta cu ei, se va putea întotdeauna baza pe ei la nevoie. 
De ce se poartă, totuşi, atât de urât cu ei? Pentru că sunt singurii faţă de care îndrăzneşte să o facă! Faţă de ceilalţi nu e decât un laş mizerabil, lipsit de iniţiativă sau de curajul propriilor opţiuni, ipohondru şi de o timiditate bolnăvicioasă. Singurii faţă de care poate să “se dea mare” sunt părinţii, care îl cred fiul pe care ar vrea să-l aibă.

Mama a insistat ca el să vină la înmormântarea victimei nu doar pentru “rezolvarea” juridică a cazului, ci mai ales pentru ca fiul să aibă curajul de a se confrunta cu efectele propriilor lui acţiuni. Pentru ca el să devină, la 35 de ani, în sfârşit, bărbat. 
Şi în final, pentru prima dată, fiul are curaj să dea ochii cu cel căruia i-a ucis fiul. Şi tot pentru prima dată (din câte am putut vedea) îi spune “mamă” celei care, de când l-a născut, se zbate pentru el.

Poate că acum, în sfârşit, va părăsi “poziţia  copilului din uterul matern” şi va deveni un bărbat cu responsabilitatea faptelor lui. Poate.

Cât despre moralitate? O mână spală pe alta şi împreună obrazul, nu?

IMPARTIREA SARACIEI

Cam cât de săraci suntem?

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele referitoare la veniturile şi cheltuielile noastre cuantificate în ultima perioadă a anului 2012 şi repartizarea procentuală a acestora. Cred că specificarea sumelor de bani e mai sugestivă decât procentele, aşa că am calculat, pe baza procentelor, sumele despre care e vorba.

NIVELUL SI STRUCTURA VENITURILOR TOTALE IN TRIMESTRULUI II 2012

	Venituri totale	% din total:
		Venituri băneşti	Din care:					Venituri În natură	Din care:
	Medii lunare pe persoană -lei-		Salarii brute	Venit din agri-cultură	Venit din acti-vităţi Inde-pen-dente	Venit din pensii şi alte pres taţii sociale (CM,CO, şomaj, Asistenţă socială şa)	?		Contra-valoarea veniturilor în natură obţinute de salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale	Contra-valoarea consu- mului de produse agroali-mentare din resurse proprii
TOTAL Statutul ocupaţional al capului gospodăriei: din care:	100% 832,92 (cca  185 eur)	84,0% 699,65	50,5% 420,6	3,6% 30,0	3,0% 25,0	23,7% 197,4	3,2% 26,6	16,0% 133,27	1,9% 15,8	14,1% 117,4
• Salariat	100% 1016,02	89,7% 911,4	81,2% 825,0	0,6% 6,1	0,6% 6,1	5,5% 55,9	1,8% 18,3	10,3% 104,6	2,1% 21,3	8,2% 83,3
• Agricultor	100% 546,27	57,7% 315,27	11,9% 65,0	27,6% 150,8	3,7% 20,2	10,3% 56,3	4,2% 22,97	42,3% 231,0	1,2% 6,5	41,1% 224,5
• Şomer	100% 437,30	84,5% 369,5	44,3% 193,7	2,6% 11,4	5,2% 22,7	17,7% 77,4	14,7% 64,3	15,5% 67,8	2,8% 12,2	12,7% 55,5
• Pensionar	100% 813,09	81,7% 664,3	20,6% 167,5	2,6% 21,1	1,0% 8,1	55,4% 450,5	2,1% 17,1	18,3% 148,8	1,7% 13,8	16,6% 135,0
URBAN	959,57	92,0% 882,8	62,8% 602,6	0,4% 3,8	2,6% 25,0	23,1% 221,7	3,1% 29,7	8,0% 76,77	2,2% 21,11	5,8% 55,66
RURAL	679,39	70,2% 476,93	29,6% 201,1	9,1% 61,8	3,5% 23,8	24,7% 167,8	3,3% 22,4	29,8% 202,46	1,3% 8,8	28,5% 193,6

A fost nevoie de introducerea unei noi coloane, (cu galben), care să cuprindă sumele ce lipsesc din tabelul INC, ca să dea totalul. Se observă ponderea importantă care se atribuie unor venituri din gospodăria agricolă proprie ce pot fi de fapt doar presupuse. Cică pensionarii ar avea venituri din agricultură aproape de trei ori mai mult decât şomerii şi mai mult decât salariaţii. Aşa să fie oare? Nişte oameni bătrâni mai pot munci în agricultură? Şi mai ales pot munci mai mult decât un şomer, sau decât un salariat, oameni aflaţi în puterea vârstei?

Dar să vedem şi tabelul cu cheltuielile:

NIVELUL SI STRUCTURA CHELTUIELILOR TOTALE IN TRIMESTRUL II 2012

	Cheltu-ieli totale	% din total:
		Cheltu-ieli băneşti	Din care cheltuieli băneşti pentru:						Contra-valoareaa consumului de produse agroali-mentare din resurse proprii
	Medii lunare pe per-soană -lei-		Cheltu- ieli de consum	Din care pentru:			Impozite, taxe, cotizaţii, contribu-ţii	­ ?
				alimente şi băuturi consu-mate	Cumpăra- rea mărfurilor nealimen-tare	plata serviciilor
TOTAL Statutul Ocupaţional al capului gospodăriei din care:	749,00	84,3% 631,4	63,1% 472,6	24,1% 180,5	21,0% 157,3	18,0% 134,8	16,5% 123,6	4,7% 35,2	15,7% 117,6
• Salariat	904,24	90,8% 821,0	62,3% 563,3	22,8% 206,3	20,7% 187,2	18,8% 170,0	25,5% 230,6	3.0% 27,1	9,2% 83,2
• Agricultor	531,40	57,7% 306,6	47,2% 250,8	20,8% 110,5	16,9% 89,8	9,5% 50,5	3,5% 18,6	7,0% 37,2	42,3% 224,8
• Şomer	440,34	84,4% 371,6	72,1% 317,5	31,6% 139,1	18,9% 83,2	21,6% 95,1	12,0% 52,8	0,3% 1,32	12,6% 55,5
• Pensionar	721,35	81,3% 586,5	66,0% 476,0	25,6% 184,7	22,3% 160,8	18,1% 130,5	8,7% 62,7	6,6% 47,8	18,7% 134,85
URBAN	843,24	93,4% 787,58	69,0% 581,8	25,8% 217,6	21,6% 182,1	21,6% 182,1	21,0% 177,1	3,4% 28,68	6,6% 55,65
RURAL	634,76	69,5% 441,1	53,6% 340,2	21,4% 135,8	20,1% 127,6	12,1% 76,8	9,2% 58,4	6,7% 42,5	30,5% 193,6

 http://www.insse.ro/cms/files%5Cstatistici%5Ccomunicate%5Cabf%5CABF_II_r12.pdf

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ  COMUNICAT DE PRESĂ NR.239 /2012

Observ că un salariat mănâncă şi bea (fără alcool) de 206,3 lei/lună, dar mai mănâncă şi din “resurse proprii” cam de 83,2 lei. Interesant de unde ştie Institutul Naţional de Statistică ce resurse proprii are fiecare cetăţean. Dacă ne gândim că salariaţii sunt preponderenţi mai ales la oraş, e ciudat de unde ar avea ei aceste resurse proprii, la bloc.

Un şomer mănâncă de 139,1 lei/lună, dar are şi alimente din “resurse proprii”de 55,5 lei. De ce, oare, salariatul are mai multe resurse proprii decât şomerul? Aş fi înţeles ca, dimpotrivă, şomerul având timp liber , se poate ocupa mai intens de grădina din curte. A propos – care curte? Dar un salariat poate deveni oricând şomer. Cum se explică atunci aceste date statistice? Nu cumva veniturile proprii, neputând fi cuantificate, sunt adăugate fictiv  ca să îmbunătăţească imaginea salariatului român?

Să ne uităm la statistica pentru orăşeni. Ei mănâncă de 217,6 lei, dar mai au şi alimente din “resurse proprii” de 55,65 lei. Ai spune că toţi orăşenii au grădini de legume şi cresc porci sau găini pe lângă casă, astfel încât o cincime din ceea ce mănâncă sau beau –fără alcool- să provină de acolo.

Eu nu văd nici o grădină de legume în Bucureşti. Curţile sunt foarte rare, de cele mai multe ori ele lipsesc.  De unde vin aceste alimente, de care a auzit Institutul de Statistică şi cine beneficiază de ele? Nu e vorba despre alimentele cumpărate din piaţă, fiindcă pentru acelea  trebuie să plătim , deci intră la cheltuieli băneşti.  Mă tem că aceste “ resurse proprii” de fapt nu există. Ori sunt extrem de puţine. După teoria celor de la statistică,  orăşeanul mănâncă de 217,6+55,65=273,25 lei, iar agricultorul de 135,8+193,6=329,4 lei.Reiese că ţăranii mănâncă mult mai bine decât orăşenii. Dacă orăşenii nu ar avea legendarele “resurse proprii”, ar însemna (şi probabil că aşa este) că ei mănâncă doar cam 66% din cât mănâncă ţăranii. Mult mai prost mănâncă pensionarii. Ei sunt nevoiţi să mănânce de numai 184,7 lei/lună. Statisticienii ne spun că ei au, însă, “resurse proprii” de 134,85 lei, totalizând astfel 199,55 lei  pentru mâncare. Am senzaţia că suma de 184 de lei era prea jalnică pentru hrana unui om pe timp de o lună şi s-a inventat un adaos substanţial din resurse proprii misterioase. Nu am ideie de unde ar putea proven aceste resurse în cazul unor orăşeni. Cum statistica adună pensionarii de la oraş cu cei de la ţară, rezultă că resursele proprii sunt ale pensionarilor de la ţară, iar pensionarii de la oraş trebuie să se mulţumească cu cei 184 de lei.

Ce poate mânca şi bea cineva de 184 de lei pe lună, deci cu 6 lei pe zi? O pâine şi o sticlă de apă?

Ca să nu mai vorbim de un şomer. El mănâncă de numai 139,1 lei/lună, adică de 4,5 lei/zi. Doar pâine şi apă de la robinet. Cică ar mai avea şi alimente de 55,5 lei din resursele proprii, dar, iarăşI, asta e valabil pentru cei care stau la ţară.

Institutul Naţional de Statistică ne detaliază structura cheltuielilor totale de consum.

Am avea:

Cheltuiala	procente	Suma la oraş	Suma la ţară	Agricul-tor	Salariat	Şomer	Pensionar	În medie
Alimente şi băuturi nealcoolice	43,1%	250,7	146,6	108,1	242,8	136,8	205,1	203,7
Alcool, tutun	8%	46,5	27,2	20,1	45,0	25,4	38,0	37,8
Diverse produse şi servicii	3,7%	21,5	12,6	9,3	20,8	11,7	17,6	16,0
Locuinţa: încălzire, apa,electricitate,	15,3%	89,0	52,0	38,4	86,2	48,6	72,8	72,3
Mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei	4%	23,3	13,6	10,0	22,5	12,7	19,0	18,9
Transport	6,4%	37,2	21,8	16,0	36,0	20,3	30,4	30,2
Comunicaţii (telefon, internet, tv)	4,8%	27,9	16,3	12,0	27,0	15,2	22,8	22,7
Sănătate	4,3%	23,2	14,6	10,8	24,2	13,6	20,4	20,3
Îmbrăcămnte, încălţăminte	4,9%	28,5	16,7	12,3	27,6	15,5	23,3	23,1
Recreere şi cultură	3,4%	19,7	11,5	8,5	19,1	10,7	16,2	16,6
Educaţie	0,7%	4,0	2,4	1,7	3,9	2,2	3,3	3,3
Hoteluri, restaurante, cafenele	1,4%	8,1	4,7	3,5	7,9	4,4	6,7	6,6
Total	100%	581,8 lei la oraş	340,2 lei la ţară	250,8	563,3	317,5	476,0	472,6 lei
Cheltuiala	procente	Suma la oraş	Suma la ţară	Agricul-tor	Salariat	Şomer	Pensionar	În medie

Vedem că principalele cheltuieli sunt pentru stricta supravieţuire. Pentru mâncare (şi aceasta foarte puţină, dacă ne uităm la valoare), pentru întreţinerea locuinţei,produse de curăţenie, cheltuielile obligatorii pentru transport, pentru telefon şi tv.  După ce se plătesc aceste lucruri, nu prea mai rămân bani pentru altceva. Şi oamenii sunt siliţi să limiteze cheltuielile cu îmbrăcămintea şi încălţămintea, şi , încă mai grav, cheltuielile pentru sănătate. Despre recreere, cultură, nu mai poate fi vorba. Poate o carte mai ieftină...o broşură? Sau se renunţă la asta pentru a se strânge banii pentru un spectacol pe trimestru? Hoteluri, restaurante, cafenele - poate o cafea pe lună? Sau o vacanţă la hotel o dată la 10 ani? Poate de aceea se cheltuieşte relativ mult pe alcool şi tutun. Acestea sunt, în ochii multora, singurele "distracţii" pe care şi le pot permite, sau la care se pot gândi, în lipsa educaţiei şi a culturii.

Pe ultimul loc a rămas educaţia. Nu mai sunt resurse şi pentru ea!
O să spuneţi, poate, că sumele rezultate în tabelul detaliat al cheltuielilor de consum nu sunt aceleaşi cu cele din tabelul general al cheltuielilor. Asta e situaţia, aşa rezultă ele din procentele declarate de INS şi din graficul color, care le aparţine. E mai uşor să scrii nişte procente. Dar oricum, nici procentele din cele două tabele nu "bat", au nevoie de o coloană de corecţie. 
Oricum, sumele sunt extrem de mici şi arată gradul de sărăcie generalizată din această ţară!