Se afișează postările cu eticheta batrani romani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta batrani romani. Afișați toate postările

vineri, 4 decembrie 2015

Trebuie să o ducem undeva


Cine merge cu tramvaiul știe că , pe parcursul lungii călătorii desfășurate-ni se pare- cu încetinitorul, cam jumătate dintre călători vorbesc la telefon.
În definitiv, trebuie să faci ceva în acea jumătate de oră sau în acea oră pierdută pe drum.
De obicei rumoarea generală te împiedică să auzi ce vorbește fiecare, însă, dacă tramvaiul e mai puțin aglomerat, poți auzi fără să vrei conversații întregi , care să te facă să privești oarecum altfel persoana necunoscută de lângă tine.
Deunăzi, o femeie cochetă între două vârste desfășura un lung monolog la telefon. Interlocutoarea părea să asculte intervenind doar rareori, poate cu câte o întrebare scurtă.
Femeia vorbea suficient de tare ca să fie auzită de toți călătorii din tramvai, dar niu părea să fie preocupată de asta. Vorbea cu un anume patos, care atrăgea atenția.
„Nu știu ce să mă mai fac cu ea. Nu mai pot. Nici Gelu nu mai poate”. (Am schimbat prenumele soțului –n.n.).
„Se uită și el la mine, că era să mor , atunci, știi tu, și vede că nu mai pot.
Sora mea? A spus că sub nici o formă nu poate veni să vadă de ea noaptea. Dacă era pe picioare, era altceva, ar fi fost de acord să o ia la ea o săptămână. Dar așa?
Trebuie să o ducem undeva. Da. Așa a spus și Gelu. Dar e scump. Trebuie să dai o groază de bani.
Dar, cine o să aibă grijă de ea acolo? Că nu vede, nu aude... Cine o să-i pună ei aparatul auditiv?
Da, știu, așa e. Ne-a crescut copiii, a avut grijă și de Gelu...
S-a purtat foarte frumos cu el, a ținut la el.
Mi-a dat tot ce a avut....”
Tramvaiul a ajuns la capătul liniei.  
Mi-a venit ideia să întreb de ce nu vede bătrâna, dacă nu cumva are nevoie de o operație de cataractă.
Dar n-am avut prilejul. Femeia frumos coafată nu și-a încheiat convorbirea nici în timp ce cobora din tramvai.
Am plecat și eu, la treburile mele.

Ce ar mai fi fost de spus?

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Batrani romani si batrani europeni

La ce vârstă sunt consideraţi bătrâni românii şi la ce vârstă sunt bătrâni europenii din vest

Un scriitor din Franţa se întreba într-un articol la ce vârstă se poate scrie în presă despre o persoană că este bătrână.
Unii francezi s-au arătat deranjaţi să vadă în presă referiri la persoane de peste 60 de ani ce erau categorisite ca vârstnice, întrebându-se cum trebuie să fie atunci considerate persoanele de peste 80 de ani.