Contractul de închiriere devine titlu executoriu
În noul Cod civil, contractele de
închiriere încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost
înregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii pentru plata
chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa
acestora, prin lege
Condiţii
necesare:
·
Contractul semnat să fie înregistrat la organul fiscal
Procedura de înregistrare
a) Pentru persoane juridice
·
Se depune „Declarația de înregistrare a contractelor de locațiune“,în
2 exemplare, prin poştă (cu confirmare de primire) sau direct.
b) Pentru persoane fizice
·
Se depune contractul de locaţiune (închiriere) la organul fiscal
în a cărui rază fiscală locuieşte proprietarul (sau la organul fiscal în a
cărui rază e spaţiul închiriat, dacă proprietarul nu e rezident), în maxim 15
zile de la semnare, în original şi copie.
·
Se depune şi „Declarația privind venitul estimat/norma de venit“
(formular 220).
Titlul executoriu. Executarea
silită
Executarea
silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie
titluri executorii hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti, precum şi
orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în
executare, respectiv înscrisuri cărora legea le recunoaşte forţa unor titluri
executorii.
În
noul cod civil, deci, pe lângă contractele „în formă autentică”, sunt titluri
executorii şi contractele sub semnătură privată ce au fost înregistrate la Fisc
ca mai sus.
Prin urmare, dacă
chiriaşul nu plăteşte chiria sau nu vrea să părăsească locuinţa după expirarea
contractului de închiriere, proprietarul poate cere direct executarea silită a
chiriaşului.
Cererea de executare
silită şi contractul de închiriere se depun la executorul judecătoresc
competent (cel din circumscripţia curţii
de apel din raza teritorială a imobilului închiriat). Acesta solicită în maxim
5 zile instanţei încuviinţarea executării silite. Instanţa încuviinţează
printr-o încheiere fără citarea părţilor, în maxim 7 zile de la înregistrarea
cererii.
Dacă
cererea se respinge de instanţă, creditorul poate face recurs în 5 zile de la
comunicare.
Chiriaşul
ar putea invoca, într-o eventuală contestaţie la executare, motive de fapt sau
de drept privitoare la fondul dreptului privind plata chiriei, dacă legea nu
prevede în acest scop o altă cale de atac.
Concluzii
Înregistrarea
la Fisc a contractului de închiriere protejează pe proprietari de abuzuri din
partea chiriaşilor
Primul '1' este 'factură şi servicii', iar ultimul '3' este pentru servicii active pe cont. Dacă intercalează tot felul de reclame în meniu, trebuie să le ascultaţi şi să apăsaţi tasta corespunzătoare pentru a sări peste ele.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alta informatie utila:
Cum vorbesti cu un operator la *222 la Vodafone
Incercaţi combinaţia următoare:
1330
1330