PIB şi alţi indicatori
PIB
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este indicatorul cel mai frecvent folosit pentru a exprima nivelul de trai al populaţiei unei ţări.
Strâns legată de PIB este puterea de cumpărare a veniturilor realizate din salarii.
Din păcate, orice comparaţie între puterea de cumpărare a veniturilor salariale din ţara noastră cu situaţia din alte ţări europene este descurajantă pentru noi .
România şi Bulgaria se găsesc pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, mult în urma celorlalte state, chiar dacă Uniunea Europeană în întregul ei a suferit efectele crizei economice.
Este de domeniul evidenţei faptul că la noi o mare parte a populaţiei este lipsită de condiţii care să-i permită un nivel minim de trai.
Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii de la noi a calculat cheltuielile minime pentru asigurarea triului zilnic -în România: asigurarea unui minim de calorii din alimente, fără nici o pretenţie de rafinament culinar, cheltuieli minime pentru îmbrăcăminte (care ar trebui să "ţină" 5 ani, desigur fără nici o pretenţie legată de modă), transport în comun pe o singură rută, spre serviciu, minime cheltuieli pentru igienă, medicamente şi legate de cultură şi minime cheltuieli pentru locuinţă. S-a prevăzut şi un minim de economisire de 10% din venituri.
S-a ajuns astfel la concluzia că la noi , "coşul zilnic" necesita în iulie 2010 cheltuirea a 1310 lei/persoană, adică 301 euro, iar în iulie 2013 a fost nevoie de 1409 lei, echivalând cu 316 euro (la cursul din perioada respectivă).
Aceste cheltuieli minime pentru sunt numite a fi pentru"asigurarea unui trai decent", dar privind structura lor ne dăm seama că este vorba de fapt despre asigurarea unui nivel minim de supravieţuire.
Nu au fost luate în calcul aici cheltuieli pentru satisfacerea unor plăceri legitime legate de alimentaţie, sau pentru practicarea unui sport, pentru vacanţe, călătorii, mese ocazionale la restaurant, petreceri, spectacole, îmbrăcăminte la modă sau îngrijiri medicale la nivel corespunzător, nici transport cu un autoturis personal, sau măcar abonament pe mai multe linii de transport în comun. Nu s-au luat în calcul cheltuieli la dentist, beneficierea de servicii la coafor, frizer, cosmetică, sau cheltuieli pentru mobilarea locuinţei , pentru zugrăvirea ei sau pentru achiziţia unei locuinţe proprii. Nici cheltuieli legate de viaţa socială, cum ar fi cumpărarea unor cadouri pentru rude sau prieteni ori ajutarea unui semen în nevoie. Nici cheltuieli pentru educaţie (meditaţii, taxe de studii, computer, documentaţii).
Toate acestea ar face parte dintr-un trai decent. la nivel european.
Chiar şi în aceste condiţii, în care "coşul zilnic" cuprinde doar cheltuielile minime pentru supravieţuire la oraş, datele statistice arată că salariul minim din România anului 2013 (157,50 PCS-putere de cumpărare standard) a asigurat doar jumătate din acest necesar!
O situaţie asemănătoare se mai găseşte în UE doar în Bulgaria (bulgarii fiind totuşi cu puţin mai în faţa noastră). În celelalte ţări europene, salariul minim asigură cel puţin minimul de trai decent, în ţările cu nivel de trai mai ridicat salariul minim acoperind de peste 4 ori acest minim.
Şi mai mare este discrepanţa dacă se ia în calcul venitul mediu lunar din ţările europene.
În România şi Bulgaria venitul mediu abia dacă acoperă , depăşind cu puţin acel minim luat în calcul, în timp ce în toate celelalte ţări europene salariul mediu depăşeşte de mai multe ori acest nivel minim, ajungând ca în ţările dezvoltate să fie de 8-14 ori mai mare decât acesta .
În România, cheltuielile pentru hrana zilnică reprezintă 40% din totalul cheltuielilor de consum (pentru că nu mai rămân bani şi pentru alte cheltuieli de acest gen).În alte ţări occidentale, pentru hrană se cheltuieşte abia 10-12% din fondurile alocate cheltuielilor de consum. Pentru că alimentele de bază costă cam tot atât, dar veniturile de acolo sunt mult mai mari, astfel încât mai rămân bani şi pentru alte cheltuieli.
Calitatea vieţii cuprinde însă şi alţi indicatori, în afară de PIB.
Conferinţe internaţionale discută despre factorii care trebuie să fie luaţi în calcul în aprecierea calităţii vieţii.
Pentru că un nivel înalt de producţie nu este un scop în sine, el trebuie să fie corelat cu ceilalţi factori din societate pentru a asigura sentimentul de bunăstare a oamenilor.
Mai mult, creşterea producţiei fără a se ţine seama de considerentele ecologice şi de dezvoltare durabilă devine chiar criminală, pe termen lung.
Creşterea economică bazată pe exploatarea rezervelor limitate duce la o alterare profundă şi ireversivilă a mediului.
În secolul XXI, specialiştii urmăresc şi alţi indicatori specifici ai dezvoltării societăţii, în afară de PIB.
În calculul PIB nu se ţine cont, de exemplu, de modul de repartizare a veniturilor, prin urmare de echitatea sau de inegalitatea socială existente în societate.
Pentru aprecierea vieţii dintr-o ţară se iau în calcul şi indicele de folosire a forţei de muncă, precum şi condiţiile existente la locul de muncă.
Deosebit de importantă este calitatea realizată în sectoarele educaţiei şi sănătăţii, nu doar cheltuielile ocazionate de aceste domenii.
Indicatori de satisfacere a calităţii vieţii
Cercetările interdisciplinare întreprinse pe plan mondial au arătat că există un prag minim de confort al vieţii, mai jos de care lipsurile materiale fac ca oamenii să nu poată fi satisfăcuţi de condiţiile lor de trai.
Peste acest nivel (care a fost de mult atins în ţările europene, cu excepţia României şi a Bulgariei), indicele de satisfacţie de viaţă nu este direct proporţional cu PIB.
Conceptul de prosperitate
Conceptul de prosperitate se defineşte după un dublu registru: cel de a fi (starea de fericire, de mulţumire) şi cel de a avea (succes în afaceri, abundenţă, opulenţă).
ONU, prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au definit indicatorul de dezvoltare umană (IDH), care are trei componente: PIB, nivelul de educaţie şi speranţa de viaţă.
Pe lângă ample anchete sociologice, prin care locuitorii au fost chestionaţi asupra valorilor pe care le consideră esenţiale pentru calitatea vieţii (educaţie, locuri de muncă, dreptate şi justiţie, mediu şi cadru de viaţă), au fost căutate exemple şi în alte culturi şi civilizaţii .
Exemplul statului Bhutan
În această ţară s-a dezvoltat conceptul de "fericire naţională brută", ca alternativă pentru PIB.
O ţară mică , având doar 750000 de locuitori a ales să aibă alţi indicatori de calitate a vieţii.
Cu toate că Bhutan are un PIB foarte scăzut (locul 106 din 180 de ţări), el se situează pe locul 8 în clasamentul termenilor de satisfacţie de viaţă.
PIB nu este corelat cu sentimentul de satisfacţie , iar codul legal din 1729 stipulează în această ţară că rolul guvernului este acela de a furniza populaţiei condiţii pentru fericire.
De câteva decenii, acest principiu s-a dezvoltat şi s-a precizat.
Indicele de fericire naţională
Acest indicator este considerat de bază în Bhutan, se calculează pe criterii obiective, începând din anul 2008.
El evaluează condiţiile sociale,mijloacele care ar reuni în cel mai înalt grad condiţiile pentru asigurarea fericirii populaţiei.
Acest indicator furnizează informaţii pentru stabilirea politicilor economice şi sociale bazate pe noţiunea de fericire societală, construită în urma consultărilor cu populaţia.
Conceptul se bazează pe patru piloni:
- conservarea mediului,
- dezvoltarea socio-economică echitabilă şi sustenabilă,
- păstrarea şi promovarea culturii şi
- buna guvernare.
Aceşti patru piloni sunt urmăriţi în nouă domenii: satisfacţia psihologică, sănătatea, folosirea timpului, educaţia, diversitatea şi elasticitatea culturală, buna guvernare , vitalitatea comunităţii, diversitatea şi adaptabilitatea ecologică şi standardul de viaţă.
Aceste domenii sunt divizate la rândul lor în 33 de sub indicatori.
Ansamblul acestor domenii şi indicatori furnizează o evaluare multidimensională a dezvoltării unei ţări şi poate caracteriza diferite grupe de populaţie. (femeile, tinerii, locuitori din anumite zone).
Pentru fiecare indicator au fost stabilite praguri de suficienţă. Obiectivul politicilor publice este ca toată populaţia să poată atinge aceste praguri.
Pentru a creşte valoarea indicatorului global, trebuie să crească condiţiile de fericire ale celor care nu au atins pragul de suficienţă şi asta în domeniile de insuficienţă.
Indicatorul permite astfel definirea cu precizie a politicilor economice şi sociale şi categoriilor de populaţie spre care ele trebuie să fie îndreptate cu precădere..
Bhutan a depus la Naţiunile Unite în decembrie 2013 un raport intitulat "Fericirea: spre o nouă paradigmă de dezvoltare". Acest raport se bazează pe studiile unui grup de 71 de experţi internaţionali.
Urmărirea fericirii tuturor, ca şi respectul pentru limitele de mediu şi pentru toate formele de viaţă constituie baza şi paradigma dezvoltării.
Indicatorul fericirii naţionale brute nu este decât un exemplu, printre altele.
Numeroşi indicatorii pot să nuanţeze sau chiar să înlocuiască PIB.
IDH, amprenta ecologică, indicatorul de sănătate socială, (care combină variabile cum ar fi numărul de sinucideri, de delicte, sărăcia, accesul la locuinţe şi altele) sau indicele GINI (care măsoară inegalităţile).
Întrebarea pe care şi-o pun guvernanţii din ţările dezvoltate este cum să asoieze aceşti indicatori , cum să-i pondereze şi mai ales până unde trebuie să se meargă cu ecartul faţă de PIB.
Se disting două concepţii diferite:
- Tendinţa de a traduce elementele sociale şi de mediu în termeni materiali, evaluând de pildă în bani distrugerile aduse mediului, sau luând în calcul şi activităţile domestice sau benevole în contabilitatea naţională. În cadrul acestui concept PIB rămâne ca etalon central, dar se acordă o atenţie suplimentară factorilor umani şi de mediu, în cadrul conceptului de "creştere verde", susţinută de progresl tehnologic.
- Un curent diferit, care invită la căutarea unei alternative de dezvoltare în care economia este concepută ca un simplu serviciu cu finalitate socială, aceasta la rândul ei fiind limitată de constrângerile de mediu.
Schimbarea indicatorilor poate duce la o schimbare socială
Dacă noiii indicatori ar fi supuşi unei dezbateri publice, cetăţeneşti, ei ar putea conduce spre o reflectare în profunzime asupra finalităţilor dezvoltării şi să ducă la schimbarea unei societăţi guvernată actualmente doar de ceea ce este cuantificabil şi rentabil.
Mai ales în condiţiile recesiunii economice, în care populaţia suferă de pe urma măsurilor de austeritate, iar creşterea PIB este penibilă, societatea ar trebui să depăşească obsesia pentru economia de piaţă îndreptându-se spre crearea fericirii şi mulţumirii în condiţiile respectului valorilor umane şi ale ecologiei.
Este ceea ce ne îndeamnă, de exemplu prinţul Charles, care consideră că trebuie să punem accent pe păstrarea mediului şi pe respectul valorilor civilizaţiei ancestrale.
Germenii acestor tendinţe ar putea fi găsiţi în iniţiative cetăţeneşti locale, care să menţină pe prim plan sobrietatea, solidaritatea, convivialitatea.
În măsura în care acest mod de viaţă se va întări şi se va generaliza, s-ar putea ajunge la o schimbare sistemică.
Un exemplu
Să ne amintim de felul în care s-au mobilizat moţii, din proprie iniţiativă, dezinteresat şi neprecupeţind nici un efort pentru găsirea şi salvarea celor care căzuseră cu avionul în Apuseni. Sunt oameni care respectă mediul înconjurător, comunităţi unite, care păstrează valorile din străbuni. Cum sprijină guvernanţii noştri aceste comunităţi? Dând mână liberă unor societăţi străine să le ia resursele şi să le distrugă mediul?
Iar resursele şi mediul sunt ale noastre, ale tuturor şi sunt strict necesare urmaşilor noştri!
Este vorba despre viitorul înseşi civilizaţiei noastre, care pare să se îndrepte spre pieire şi necesită o reevaluare profundă pentru a supravieţui.