Pasajul latin vandalizat

De Ziua Nationala, figurile stramosilor manjite

Era o realizare frumoasă asta, de a prezenta sugestiv imagini din istoria noastră în pasajul pietonal care face legătura dintre „kilometrul 0” al orașului București (piața Sfântu Gheorghe) și piațeta de la intrarea în vechiul centru comercial (Lipscani, Blănari, Șelari ), unde a fost reamplasată și „lupoaica”.
S-au mai plătit și o grămadă de bani (din banii noștri, desigur, adică din impozitele pe care le plătim la Primărie).

În paranteză fie spus, denumirea de „centrul vechi” dată acestei zone comerciale este improprie. Centrul unui oraș este acolo unde sunt clădirile lui reprezentative, nu acolo unde își au dughenele diferitele bresle de meseriași, care au dat și numele străzilor cu pricina. Dar asta e o altă discuție.

Oricum, era un pasaj civilizat, pe unde îți făcea plăcere să treci.
Era.
Pentru că acum, la trei ani de la darea în folosință, acest frumos pasaj a devenit o rușine.

Să ne amintim cum arăta pasajul în anul 2012. Basorelief din bronz cu înmpăratul Traian, unul dintre părinții națiunii noastre, flancat de scene de pe Columnă cu luptele dintre daci și romani. Iată în dreapta cum arată acum :  basorelieful mânjit cu vopsea, pereții mâzgăliți. Și figura lui Decebal a „beneficiat” de mâzgăleli
Iată cum arăta intrarea în pasaj la inaugurare	Și cum arată acum: cu litere lipsă, mâzgăleli peste tot	Panourile care mai sunt în pasaj au fost „conștiincios” murdărite
Locul pare a fi părăsit, lăsat în seama indivizilor dubioși care n-au altceva mai bun de făcut decât să distrugă	Mânjeli cu vopsea albă peste panourile pe care noi toți le-am plătit	Nu cumva să rămână vreo porțiune de perete curată. Printre firele electrice rămase fără corpuri de iluminat, inscripții dezordonate împestrițează locul.
Pavajul de bazalt e spart pe alocuri (a fost prost montat, cu goluri dedesupt) și a început să se desprindă
	Murdăria domnește peste tot	Dacă nimeni nu golește coșurile de gunoi, jardinierele au devenit și ele depozite de murdării
	Și, ca să nu uităm, iată cum arăta la început interiorul pasajului cu pricina. Bun, am înțeles că basoreliefurile de ipsos au fost scoase ca să fie turnate în bronz , dar ar trebui să se pună o plăcută care să anunțe acest lucru și mai ales data la care vor fi montate noile basoreliefuri. Dar, cu corpurile de iluminat ce s-a întâmplat?? Le toarnă cineva și pe ele în bronz? De ce a rămas pasajul în beznă?

 Am înțeles că panourile de ipsos au fost scoase pentru a fi turnate în bronz. Bine, bine, dar ar fi putut să fie scoase și înlocuite pe rând, astfel încât să nu ne trezim în fața unor pereți „ornați” doar cu fire electrice care nu duc nicăieri, cu un pasaj neluminat, care să devină adăpost pentru persoane dubioase. S-ar fi putut monta măcar provizoriu niște corpuri de iluminat până la refvenirea basoreliefurilor.

Iar revenirea basoreliefurilor nu ar fi trebuit să dureze „ o vecie”, ca pasajul să nu devină un maidan subteran.

Mai este și un alt motiv de îngrijorare: pavajul de bazalt care a fost montat la ieșirea spre stația de tramvai a început să se desfacă . În acest stadiu, reparația nu ar fi foarte dificilă, dar dacă trece iarna peste porținile deteriorate, pavajul se va strica și mai mult.

Pe de altă parte, vandalizarea nu este totuși de scuzat. Indivizii aceștia care se complac doar în murdărie ar trebui să fie puși la punct. Hai că se poate, dacă se vrea!

Dar murdărie nu este doar pe pereți, ci și pe jos. Ambalaje din plastic, pachete de țigări, mucuri de țigări , toate zac împrăștiate vădind că de multă vreme nu a mai făcut cineva curat pe acolo.

Măcar înainte de Ziua Națională s-ar fi putut face o minimă curățenie , mă gândesc.

Tragedia de la club Colectiv

O tragedie ce putea fi evitată dacă se respecta legislatia

Am aflat cu groază, din mass media, ce catastrofă s-a petrecut la acel club de pe strada Tăbăcarilor din centrul Bucureștilor. Club care - vedem pe pagina lui Facebook- se pregătea să organizeze și petrecere de revelion 2015.

Și-au pierdut viețile foarte mulți oameni, alții sunt grav răniți și nu se știe ce soartă vor avea.
Singura parte bună a fost intervenția promtă a celor de la Smurd, care aveau, din fericire , un protocol pentru „cod roșu”, pe care l-au aplicat foarte bine.
Remarcabilă și solidaritatea bucureștenilor, care au răspuns în număr mare apelurilor pentru donare de sânge.
Să sperăm, să ne rugăm  că cei răniți vor reuși să se însănătoșească cu toții.

Dar tot din mass media aflăm că acel club  nu avea autorizație de funcționare de la ISU- așa cum se cere pentru spații cu aglomerări de persoane.
A mai spus cineva la tv că respectivul club fusese controlat „ cu vreo lună în urmă”. Dar atunci, de ce nu fusese închis? de ce i s-a permis s[ continue a organiza petreceri aproape zilnic/

Înțeleg că nu era pentru prima dată când clubul organiza petreceri / spectacole cu participare numeroasă. Vedem pe Google poziția clubului , înconjurat de străduțe înguste și de alte săli de distracție, toate înghesuite unele într-altele. În aceste condiții ar fi trebuit să existe măsuri stricte de siguranță la incendiu și  de siguranță în exploatare, iar normele existente precizează clar care ar fi trebuit să fie acestea.
Tot pe Google vedem fațada din spate a clubului, unde nu se vede nici o ieșire, dar mai vedem și imaginea cu o petrecere sau spectacol la care foarte multe persoane stăteau în picioare, foarte înghesuite unele într-altele. Iar imaginile de pe Google sunt de obicei vechi de câțiva ani!
Cum de funcționa acest club, în asemenea condiții?
Aflăm din mărturiile celor care au reușit să scape că era disponibilă o singură ușă (cu totul insuficientă pentr cele câteva sute de persoane prezente) și care, se pare că se mai deschidea și spre interior (greșit în cazul sălilor aglomerate). Oricum, chiar dacă ușa aceea se deschidea spre exterior, tot nu era suficientă pentru evacuarea în siguranță a sutelor de persoane. Ca urmare, bieții tineri s-au intoxicat cu fumul toxic al buretelui fonoizolant care ardea și s-au blocat la ieșire înccercând cu disperare să scape, călcându-se în picioare unii pe alții.

Ca și cum toate acestea nu periclitau suvicient viețile celor ce participau la spectacolele din club, organizatorii au lansat și artificii de pe scenă (după cum spunea o martoră),  deși acest lucru ar fi fost interzis în cazul prezenței substanțelor inflamabile la finisajele interioare, fapt ce a dus la aprinderea  materialului fonoabsorbant  din burete ce se afla la unul dintre stâlpii de lângă scenă și de aici lipsa de organizare, lipsa de măsuri de  intervenție contra incendiilor adecvate (sprinklere, drencere) și lipsa căileor de evacuare conforme cu normele au dus la tragedia îngrozitoare.
Așa cel puțin reiese din relatările din mass media.


Cum de nu este nimeni dus direct la arestul preventiv, după așa ceva?

**************************************************************************************************************

Redau aici alte amănunte apărute în presă - toate arată ce s-a întâmplat.

E util să se știe numerele de telefon la care se pot obține informații despre victime

Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye To Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“ este în stare gravă la spitalul Elias. „Iniţial, nu s-a panicat nimeni, solistul Andrei Găluţ şi-a păstrat calmul cerând pe un ton foarte calm un extinctor pentru a remedia problema din scurt. Nu a venit acel extinctor. Dumnezeu ştie dacă Colectivul avea extinctor şi nu s-a implicat nimeni să stingă o flacară, sau nu a existat aşa ceva în sala vreodată”. A scris pe blogul său Alex Teodorescu, martor la tragedie. 

”Mă cățăram pe cadavre și încercam să ies afară”, a declarat un participant la concert pentru Romania TV
”A fost un foc de artificii și de la scântei a luat foc buretele de pe un stâlp și în 30 de secunde s-a întins peste tot focul. Toți ne-am îmbulzit către ieșire și a fost haos. Au fost cam 500 de spectatori”, a declarat un alt martor pentru Digi 24.

Altă supraviețuitoare spune:  „focul cuprinsese tavanul. Ardea pur si simplu tavanul clubului. Prietena mea m-a luat de mana si a inceput sa ma traga spre iesire... De la scena a pornit focul, de la efectele pirotehnice"
Din descriere reiese că materialele folosite la fonoizolație și la tavan nu erau rezistente la foc (a;a cum ar fi fost obligatoriu ) și nici măcar nu fuseseră ignifugate (ignifugarea constituind doar o ]mbun[t[íre a comport[rii la foc.

Potrivit primelor informaţii, este vorba de cel puţin 27 morţi şi de alte peste 160 de persoane care au suferit arsuri grave. Secretarul de stat Raed Arafat se aşteaptă ca numărul victimelor să crească. 

Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.

Toaleta sau hazna

București- orașul fără toalete

Ghidurile turistice îi avertizează în general pe turiști că în România nu vor avea toalete. Sau, mai bine zis, vor avea doar la hoteluri și la unele restaurante - dar nu la toate, și asta dacă sunt clienți ai respectivelor stabilimente. Mi s-a întâmplat să-mi fie refuzat accesul la toaleta unui restaurant vietnamez chiar după ce comandasem dejunul acolo. La insistențe, mi s-a adus întâi un șervețel umed să mă șterg pe mâini. Doar când m-am ridicat să plec, spunând că renunț la comandă, mi s-a permis accesul la toaletă!
Contrar uzanțelor din alte țări, trecătorii aflați „în nevoie” nu sunt primiți în toaletele personalului de la diferitele mici magazine.
Ce să facă atunci cei aflați prea departe de louință sau de locul de cazare pentru a aunge acolo în timp util?
Unii uită de orice jenă și se ușurează pe pereți sau pe unde apucă.
Pasajele subterane nepăzite ajung să trăsnească de miros pestilențial, determinându-i pe pietoni să traverseze strada la nivelul de circulație, cu orice risc.
Soluția oferită de municipalitate e reprezentată de niște cabine absolut îngrozitoare, presărate la vedere prin parcuri și botezate „toalete ecologice”, ca să credem că avem toalete și acelea ar fi.
Ei bine nu, acelea nu sunt toalete!
De ce?
Pentru simplul fapt că nu au nici o legătură cu toaleta!
Grupurile sanitare care merită denumirea de „toalete” oferă condiții pentru spălare pe mâini, pe față (dacă se dorește), pentru schimbarea scutecului unui sugar, pentru aranjarea ținute, refacerea machiajului și a pieptănăturii dacă e cazul, eventual pentru schimbarea unei bluze , spălarea unei pete - dacă e cazul  -ș.a.m.d. Și, desigur, pentru anumite nevoi fiziologice, care trebuie satisfăcute cât mai discret. Fără discuție că trebuie să fie acolo și hârtie igienică.
Dacă cineva intră acolo, nu e de la sine înțeles că se duce (doar) pentru eliminarea de dejecții, ci se poate presupune că se duce ca să se spele pe mâini , sau să-și „pudreze nasul” - cum spuneau doamnele înainte.

Cabinele cu pricina, așa-zisele „toalete ecologice” sunt mai degrabă niște haznale .
Iată cum arată o astfel de hazna plasată lângă benzinăria de la Gara de Nord (la benzinărie ți se spune că nu au toaletă!). O astfel de hazna imundă nu poate oferi nimic din ceea ce presupune o toaletă.
Nu doar că nu te poți spăla pe mâini, nu ai posibilitatea să-ți aranjezi ținuta în oglindă, dar ești expus vederii publice când intri sau când ieși din acel loc pestilențial. Cât despre persoanele cu difultăți de deplasare....acestea au fost uitate de Municipalitate, ca și alteori.
Deci nu este o toaletă.
Nu este un „w.c.”, pentru că asta înseamnă water closet, adică o cabină cu apă - ceea ce nu este cazul.
Nu este nici closet- din același motiv. („closet” vine tot de la „water closet”)
Nu este o cabină sanitară, pentru că numai sanitară nu este. Este absolut îngrozitoare, împuțită, plină de dejecții peste tot, astfel încât dacă ai făcut greșeala de a intra acolo te poți murdări pe haine și pe încălțăminte și de fapt chiar nu poți rămâne acolo pentru o folosire oarecare.
Singura denumire apropiată ar fi aceea de „hazna”, doar că într-o hazna „clasică” dejecțiile se află la distanță mai mare de utilizator, fiind într-o groapă adâncă.
Asta să fie cartea de vizită a Bucureștiului? Orașul haznalelor?
Culmea este că înainte erau în București toalete publice amplasate prin parcuri, în subteran. Acolo găseai cabine cu apă, lavoare, hârtie igienică, oglinzi iar curățenia era păstrată de personalul angajat, care percepea și o mică taxă. „Secretul” păstrării  condițíilor igienice era prezența unui îngrijitor care dădea bilete, dar și curăța locul și împiedica vandalizarea.
Dat fiind că la noi sunt acum mulți șomeri, poate nu ar fi rău să se ofere astfel niște locuri de muncă și în acest fel. Cu condiția ca abaterile de la igienă să nu fie tolerate.

Intrarea la o toaletă publică subterană pe Calea Griviței.
Nu o mai căutați: fotografia datează din anii '70

Acum însă aceste construcții au fost abandonate și /sau distruse, nu se știe de ce, pentru a fi înlocuite cu aceste cabine de spaimă.  În loc să progresăm, dăm înapoi. Până unde și până când?
Când vom avea și noi cabine de toaletă la îndemână, măcar la oraș?
Ce înseamnă „toaletă”
Cuvântul provine din franceză, unde, pe la 1352, „telette” era un șervet mic de pânză pe care se aranjau ustensilele pentru aranjarea ținutei  (piepteni, perii, pudră, creme, agrafe, batiste etc), denumirea extinzându-se apoi (prin 1690) și asupra mobilei cu oglindă (numită măsuță de toaletă), în fața căreia se aranja ținuta. Cu timpul (prin 1740) prin „cabinet de toaletă” a început să se înțeleagă un cabinet de igienă corporală, dar și pentru nevoi fiziologice.
Dar noi în ce an suntem?
Din punct de vedere igienico-sanitar părem a fi la nivelul Evului Mediu (exceptând desigur locuințele cu băi și hotelurile, precum și restaurantele demne de acest nume), în timp ce în alte țări cabinetele de toaletă au ajuns la rafinamente la care noi nici nu ne putem gândi
(vedeți aici http://nazone.ro/2014/12/cristale-swarovski.html)
Asta șochează pe bună dreptate pe oricare străin care ajunge prin partea locului, ca dovadă și modul în care un regizor străin a montat opera Falstaff pentru români:
http://nazone.ro/2015/05/falstaff.html


Aud  că Primăria Bucureștilor a alocat o sumă foarte mare de bani pentru studii asupra felului în care să fie niște toalete publice noi. De banii ăștia ar fi putut plăti niște șomeri ca să întrețină niște toalete „tradiționale”, că nu trebuie să descoperim acum lucruri care se cunosc de foarte multă vreme.
A avut mare succes pe rețelele de socializare și apoi chiar și în ziare sau la tv modul exemplar în care sunt întreținute toaletele publice de pe Autostrada Soarelui, de către foști șomeri din Fetești.
,
Doar că acești oameni sunt oameni obișnuiți să muncească și care sunt mândri ca din mâinile lor să iasă ceva bun, fie la fostele locuri de muncă (acum desființate), fie și la toalete publice, dacă așa sunt împrejurările.
Oamenii cultivă și flori pe lângă toalete, iar în interiorul toaletelor  poți găsi , pe lângă o curățenie desăvârșită și flori mereu proaspete.
Pe când o să vedem așa ceva și în București?

Procesiune in ajun de Florii

Traseul Procesiunii

Tradiţionala Procesiune de Florii va începe la ora 14.30, prin săvârşirea vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmată de slujba de sfinţire a stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie).

Vedeți aici traseul procesiunii

De la ora 16.00, procesiunea, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va porni spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu: 

Mănăstirea Radu Vodă -bd. Mărăşeşti - bd. Dimitrie Cantemir - str. Bibescu Vodă - str. Şerban Vodă - Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou - str. Principatele Unite - str. Ienăchiţă Văcărescu - str. Sfânta Ecaterina - Biserica Sfânta Ecaterina - str. Bibescu Vodă - Dealul Patriarhiei - Catedrala Patriarhală. 

În timpul procesiunii, traficul rutier va închis temporar în zonă.

Se vor face două opriri: în faţa Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon Nou şi în faţa Bisericii Sfânta Ecaterina - Paraclis Universitar (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul), unde procesiunea va fi întâmpinată de cadrele didactice (clerici şi mireni) şi de studenţi, care se vor intra în alai. La cele două opriri vor fi rostite ectenii şi rugăciuni.

La pelerinaj vor participa toţi clericii din Capitală şi din judeţul Ilfov, inclusiv preoţii de caritate (din spitale şi centre sociale, cimitire, unităţi militare, penitenciare etc.), adică aproximativ 800 de clerici, alături de credincioşi.

Pelerinajul va culmina cu slujba de sfinţire a icoanei mari a praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, săvârşită pe Colina Bucuriei (Dealul Patriarhiei) şi cu rostirea Cuvântului de învăţătură de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Procesiuni asemănătoare ale clericilor şi credincioşilor se organizează în Arhiepiscopia Bucureştilor şi în Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte, Urlaţi şi Mizil, în judeţul Prahova.

Sfantul Dimitrie Basarabov

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Sfântul Cuvios Dimitrie zis "cel nou" sau "Basarabov", Ocrotitorul Bucureștilor, pomenit de Biserica Ortodoxă Română la 27 octombrie, s-a născut în 1685 într-un sat de vlahi , numit Basarabovo, de lângă Ruse, din sudul Dunării. 

Crescut în viața autentic creștină prin educaţia primită în familia sa modestă, primind și învățăturile bisericii, Dimitrie era  blând și milostiv cu toți semenii săi. Postea și se ruga mereu, se îngrijea mult de cei săraci, cărora le împărțea o parte din hrana pe care o primea de la consătenii săi pentru paza vitelor. 

Cunoscând pe unii călugări din mănăstirile din apropiere, a aflat de viața îmbunătățită pe care o duceau aceștia. Pe măsură ce creștea, s-a trezit în el dorul după viața monahală, mai ales că  și până atunci viaţa sa corespundea  celor trei virtuți cerute oricărui călugăr: sfințenia vieții (fecioria), smerenia (ascultarea) și sărăcia. Astfel, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere și s-a așezat într-o peșteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut ani în șir în post aspru, înfrânare și rugăciune, izolat cu totul de lume și chiar de ceilalți monahi. Nu se știe câți ani a trăit în această peșteră și nici cum își agonisea cele necesare traiului, după cum nu se știe nici data trecerii sale la cele veșnice. Se spune că pe când și-a simțit sfârșitul aproape, a venit pe malul Lomului și s-a așezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu. Și astfel și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu, fiind înconjurat în chip nevăzut doar de sfinții îngeri.
Moaştele Sfântului au fost însă scoase la lumină în chip minunat, prin lucrare dumnezeiască. 

În Istoria slavo-bulgară scrisă de Paisie Hilendarski în 1762 se spune că "Sfântul Dimitri a fost un om simplu, obişnuit, care a trăit cu oile lui sub o stâncă mare, aproape de un râu. El a murit şi a fost înmormântat acolo. Apoi rămăşiţele sale au fost mutate în satul Basarbovo şi numeroase miracole s-au petrecut".
Tradiţia spune că unul dintre domnii Ţării Româneşti a ridicat în satul Basarabov o biserică nouă, în care au fost aşezate moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Mănăstirea rupestră care poartă numele sfântului este situată la 10 km de oraşul Ruse, lângă satul Basarabovo din Bulgaria. 

Mănăstirea datează din timpul celui de al doilea ţarat româno-bulgar , dar este atestată documentar din anul 1431. Este singura mănăstire rupestră încă în activitate astăzi, în Bulgaria.

 Se află acolo şi un puţ săpat de sfântul Dimitrie . Se spune că apa acelui puţ are proprietăţi tămăduitoare.

Urcând 48 de trepte săpate în stâncă, se poate ajunge la chilia sapată în stâncă în care a vieţuit sfântul Dimitrie. Într-o peşteră alăturată se află acum o bisericuţă , în care este şi o icoană de mari dimensiuni a sfântului.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, relicvele sfântului au fost duse de către generalul rus Saltikov la Bucureşti, pentru a fi ferite de păgâni, dat fiind că teritoriul Bulgariei fusese ocupat de turci.  Intenţia generalului fusese aceea de a duce sfintele moaşte în Rusia, dar ţinând cont că era vorba despre un sfânt de origine română, la rugămintea boierului român Hagi Dimitrie ,rămăşiţele pământeşti ale sfîntului  au fost lăsate la Bucureşti. Mâna dreaptă a sfântului a fost dusă însă, se pare, la Kiev.

Încercare eşuată de furare a sfintelor moaşte

Se spune în popor că Sfântul nu poate fi dus acolo unde nu este de acord să fie dus.
Un exemplu a fost  furtul întreprinsă de trupe bulgare, în timpul primului război mondial.
În februarie 1918 o trupă de ostaşi bulgari a răpit racla cu sfintele relicve .
Mitropolitul Conon al Ţării Româneşti i-a făcut cunoscută mareşalului August von Mackensen, care ocupase Bucureştii la acea dată, fapta aliaţilor bulgari ai germanilor:

"Excelența Voastră, Avem marea durere sufletească de a vă aduce la cunoștiință că astănoapte, 17/4 (n.r. februarie) ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrală a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicându-se cu forța Sicriul cu Moaștele Sfântului Cuvios Dumitru, dimpreună cu toate odoarele ce se aflau într-însul. Faptul s-a întâmplat cu o trupă de ostași bine înarmați, prezentându-se aproape la orele 2 noaptea și operând până la orele 3-4, mai întâi au înlăturat pe sergentul de serviciu din curte, ținându-l la o parte și, servindu-se de instrumente puternice, au forțat ambele uși ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au năvălit spre altar, au ridicat cu forța prețiosul Sicriu cu Sfintele Moaște, cu tot ce se afla acolo; după care au plecat din Biserică cu toate cele jefuite, și s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau îndosit și anume pregătit și plasat jos în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală și întunecoasă; și astfel automobilul a dispărut, încotro nu se știe. Prin această nemaipomenită și nocturnă jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de către un număr de până la 20 de soldați (bănuiți bulgari) înarmați, care, după un plan anume pregătit, prădând Biserica, au lovit atât în interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cât și în credința și interesele Poporului Român, carele nu poate fi vinovat cu nimic. Deci, Excelența Voastră, cu mare durere sufletească aducându-le acestea la Înaltă-Vă cunoștință, și în credința că Biserica și Religiunea Ortodoxă sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc. și cunoscând înaltele sentimente ale Majestății Sale Împăratul Germaniei, Noi vă rugăm stăruitor ca să binevoiți a ordona să se ia cele mai urgente măsuri și să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaște, oriunde vor fi, urmărindu-se toți ostașii vinovați, binevoind a dispune reînnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaște și tot avutul lor, ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Țării, Sfântul Dumitru fiind însuși Patronul Capitalei București. 

Al Excelenței Voastre, cu tot dinadinsul rugător pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Vă de la Dumnezeu sănătatea și pacea așteptată de către toată lumea îndurerată.
Conon, Mitropolit Primat."

Temându-se de o răscoală, mareşalul a dispus ca un detaşament al armatei germane să intercepteze făptaşii şi să returneze preţioasele relicve.

Hoţii au fost împiedicaţi, putem spune miraculos, să găsească drumul spre graniţă şi astfel au fost prinşi din urmă de trimişii germani, după cum se relatează în documentele vremii:

La două zile după furtul de la Mitropolie, generalul Zach, comandant al județului Vlaşca XI, îl informa pe prefectul aceluiași județ, într-o scrisoare în limba franceză:

"Domnule Prefect Moldoveanu, 

Moaștele Sfântului Dumitru într-un sicriu măreț de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserică din București, pentru a fi transportate cu un automobil în Bulgaria. Ajungând la Călugăreni, au schimbat aici automobilul cu o mică căruță cu cal, pentru a șterge urmele lor. Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis într-un automobil cu soldați armați pe calea Bucureștiului, spre a opri hoții. În dreptul satului Daia, el a găsit căruța căutată, însoțită de soldați bulgari foarte armați. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofițeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s-au supus situațiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu și depus la cartierul generalului Zach, unde a fost păzit de un ofițer și soldați armați până la 19 Februarie, în care zi sicriul a fost dus cu automobilul, însoțit de o puternică gardă de soldați germani înarmați, la București. După părerea mea, evenimentul merită să fie însemnat mai târziu în istoria religioasă a României. Vă rog a lua notă de meritele dlui.Rhefeld. 

Primiți, Domnule, salutările mele sincere, Zach General al Bavariei și Comandant al județului Vlasca XI".

Locuitorii Bucureștiului au întâmpinat cu mare bucurie revenirea moaștelor în Capitală. 

"Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureșteni, de s-au îngrozit și nemții. În fruntea lor se aflau mitropolitul, arhierei, preoți și călugări. S-au făcut rugăciuni de mulțumire înaintea bisericii, după care racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost așezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureștenilor care a durat o lună."

Sfântul Cuvios Dimitrie fusese proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, datorită patriarhului Justinian Marina, cultul său a fost generalizat în toată țara.

Fie din respect pentru tradiția veche de peste 200 de ani, fie pentru a se pocăi și curăța sufletește ori a primi de la moaștele făcătoare de minuni vindecarea bolilor trupești, pelerinii care stau la rândul ce îi ține în picioare câteva ore bune - uneori chiar în frig și ploaie - pleacă ușurați, senini, luminați și îndreptați prin rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Dimitrie cel Nou, după cum recunosc mulți dintre ei. 

Și nu de puține ori mantia sa păstorească, ruptă și ponosită, a fost un scut împotriva dușmanilor sau a intemperiilor.

Apărare de ciumă și secetă

În timpul epidemiei de ciumă bubonică ce a avut loc în Țara Românească în anii 1813-1814, numită și "ciuma lui Caragea" (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Bucureștiul, cel mai afectat oraș, avea câțiva zeci de morți zilnic. La cererea domnului, călugării de la Mănăstirea "Sfinții Împărați Constantin și Elena", unde se află astăzi Palatul patriahal, au scos moaștele Cuviosului Dimitrie din Catedrală și au ocolit orașul în procesiune, citind rugăciuni prin care implorau ajutorul Sfântului în oprirea ciumei.  Epidemia a scăzut în intensitate, încetând apoi cu totul.

Sub domnia lui Grigore Ghica, în 1827, în Muntenia, seceta năpraznică a făcut ca racla Cuviosului păstor să fie din nou scoasă și purtată de preoții Catedralei pe umeri, în procesiune prin oraș. 
"După ce au ocolit câteva străzi (preoți și credincioși cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul Podului Mogoșoaiei, începu să plouă. Vodă și boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi", spune în memoriile sale colonelul Dimitrie Pappazoglu, care a luat parte la această procesiune, impresionat și el de ajutorul prompt primit de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Dimitrie.

Ajutor contra holerei

În 1831, bucureștenii au fost loviţi de holeră. La cererea Președintelui Divanului Țării Românești , generalul Pavel D. Kiseleff, la data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse - generali și ofițeri - a preoților și credincioșilor care nu părăsiseră orașul, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei.
"Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie - ne spune tot colonelul D. Pappazoglu - a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi".

Regimul socialist a făcut presiuni asupra patriarhilor pentru mutarea sfintelor moaşte.

Autorităţile comuniste au dorit să îndepărteze procesiuile de Capitală. Se dorea mutarea Catedralei și a Reședinței Patriarhiei. Abandonarea acestei intenții de către autorități, într-un mod inexplicabil, se poate pune și pe seama ajutorului Sfântului Cuvios Dimitrie. Nicolae Ceaușescu a făcut mari presiuni asupra patriarhilor Iustinian și Teoctist. S-au propus mai multe variante pentru o nouă reședință: Văcăreștiul, Mănăstirea Cernica sau Căldărușaniul. Îl deranja pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie. De pildă, în 1989, Ceaușescu a fixat pe 27 octombrie, de ziua praznicului Sfântului Dimitrie cel Nou, o sesiune a Marii Adunări Naționale. Având justificare politică, s-a dorit mutarea întregului pelerinaj de pe Dealul Patriarhiei. 
Deși supus presiunilor și amenințărilor, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaștele Sfântului, ci la Biserica "Sfântul Nicolae - Vlădica", în vecinătatea Catedralei patriarhale. După numai două luni, regimul socialist lua sfârşit. 

Lohengrin la Opera din Bucureşti

Opera Lohengrin 

Giselle la O N B

Baletul Giselle la Opera Naţională din Bucureşti

Promenada Operei

Prolog în aer liber la noua stagiune a Operei din Bucureşti

Pe 24 august , pe peluza din faţa clădirii Operei Naţionale Bucureşti a fost organizat un prestigios concert cu muzică de operă.

Cat ne costa sa avem un caine

Bucurestenii, obligati să-şi sterilizeze câinii sau să plătească o taxă

"S-a instaurat o sancţiune de 3.000 de lei pentru persoanele fizice care nu declară câinii mai mari de patru luni, în termen de şase luni de la data prezentei hotărâri. Există şi o taxă de 150 de lei, care se aplică anual dacă proprietarul nu este de acord cu sterilizarea animalului", a explicat, după votarea proiectului, unul dintre consilierii generali de la Primăria Capitalei"

Vai de mine,  va trebui să-l sterilizez pe bietul Lăbuş, care îmi ţine companie de 10 ani - spune speriat vecinul meu, pensionarul de la etajul 9.

Dar cât o costa?

Să vedem preţurile pe "net" şi să socotim cam ce manevre ar fi necesare:

Ziua Mondială a Cărţii sau Ziua Bibliotecarului?

23 aprilie - Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor

Instituită din 1996 la iniţiativa UNESCO. Încă din Evul Mediu, în această zi fetele şi femeile primeau flori, iar bărbaţii - cărţi.

Obiceiul oferirii cărţilor a fost practicat “abia” după 1616, anul în care au murit Miguel de Cervantes şi William Shakespeare. 

Asta, la alţii, pentru că la noi abia anul acesta a fost o jalnică tentativă în acest sens. Adică, au fost aruncate pe jos, pe Lipscani,  o serie de cărţi rămase nevândute la o editură şi pentru care doritorii s-au bătut ajungând inevitabil să calce şi cărţile în picioare. Doritorii nu au putut alege ceva, au putut doar să apuce la întâmplare un exemplar tipărit, dacă s-au aflat printre norocoşi. 

Se spune că la noi oamenii nu mai cumpără cărţi (spre deosebire de perioada dinainte de 1989, cînd ţin minte că ne aşezam la coadă la librărie ca să cumpărăm cărţile nou sosite).

Situaţia economică joacă desigur rolul esenţial, pentru că dacă românii pot avea cărţile la preţ mic sau gratuit, ei se bat să le obţină, după cum s-a văzut.

Cărţile disponibile la Biblioteca Natională a României

Bine, dar există şi biblioteci, unde- teoretic- se pot citi cărţile fără să plăteşti. Avem şi o falnică "Bibliotecă Naţională", care a înghiţit sume enorme pentru noul sediu, deschis acum un an.

Această clădire nu este însă altceva decât un MAUSOLEU AL CĂRŢILOR!

Imensul fond de cărţi şi de documente a fost luat din sediile anterioare, unde putea fi consultat şi adus în clădirea "Samsung", unde A FOST INDISPONIBILIZAT!

Sunt disponibile doar un număr foarte mic de titluri.

Iată care este situaţia, după datele aflate pe site-ul instituţiei în ziua în care această bibliotecă a sărbătorit un an de la deschiderea oficială:

TABEL COTE DISPONIBILE		NUMĂR DE REPERE DISPONIBILE La 23 aprilie 2013	Peste căt timp va fi disponibil fondul de carti şi de documente al B N R (estimat)
FORMAT I	1 - 107838	107 838	Considerând că se va păstra acelaşi ritm de disponibilizare ca până acum
FORMAT II	1 - 505999 520501 – 561173	505 999 40 672
FORMAT III	278251 – 305836	27 585
FORMAT IV	74931 – 84641	9 710
FORMAT V	22761 – 23501	740
TOTAL PUBLICAŢII DISPONIBILE		692 544
COTE DISPONIBILE TEZE DE DOCTORAT		NUMĂR DE REPERE DISPONIBILE La 23 aprilie 2013
FORMAT V	44889 - 48008	3 119
FORMAT V	65002 - 81321	16 319
FORMAT V	10201 - 11001	800
FORMAT IV	40001 . 43669	3 668
TOTAL TEZE DE DOCTORAT		23 906
TOTAL  COTE DISPONIBILE LA 23 aprilie 2013		716 450 (5,7% din total!)
TOTAL  FOND DE CĂRŢI ŞI DOCUMENTE  ÎN 2011 ( Conf. Raportului anual de activitate pe 2011)		12.500.000 ub	17,44 ani Septembrie 2030

Din 2011, însă, Biblioteca Naţională a României şi-a sporit tezaurul, fiind anunţate mereu noi donaţii , astfel încât cu ceva timp în urmă pe site-ul instituţiei se menţionau 13 milioane de repere.

 În acest caz, disponibilizarea fondului de cărţi şi de documente se va termina în 18,14 ani, adică în iunie 2031.

Având în vedere speranţa de viaţă din ţara noastră, de 73,5 ani, rezultă că cei care au peste 55 de ani nu vor mai apuca să beneficieze de această bibliotecă în întregul ei.

Adolescenţii de 15 ani vor putea beneficia de această bibliotecă abia după vârsta de 33 de ani. 

În anul 1995, Congresul General UNESCO a declarat 23 aprilie Zi Mondială a Cărţii, pentru a le aduce astfel un tribut tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, pentru a-i încuraja pe toţi cititorii, dar în special pe tineri, să (re)descopere plăcerea lecturii.

La noi, însă, totul pare a fi făcut pentru a-i îndepărta pe tineri de lectură.

La Biblioteca Universitară, accesul se face contra cost. La Biblioteca Naţională, accesul e blocat pentru 18-20 de ani (cu palide excepţii care sunt disponibile de pe acum).

BNR acaparează cărţi pe care nu le vom mai vedea niciodată!

De fapt, biblioteca solicită în continuare donaţii de cărţi şi documente, prin urmare fondul va continua să crească în tot acest timp, fără ca acele cărţi şi documente să fie puse la dispoziţia celor dornici să le consulte. Cum ritmul de disponibilizare nu pare să crească ( am verificat la intervale de trei luni de la deschiderea oficială şi nu se întrevăd îmbunătăţiri), înseamnă că intervalul de 18,14 ani va creşte şi el proporţional cu creşterea fondului de cărţi şi de documente.

Dacă în doi ani fondul a crescut cu 500 000 de titluri, în cei 18 ani fondul ar putea creşte cu 9 milioane de titluri, adică s-ar putea aproape dubla. Toate acestea vor fi însă înghiţite de "gaura neagră" a BNR, şi nu vor face decât să prelungească la infinit sechestrarea cărţilor şi documentelor . În felul acesta, nici în 70 de ani nu va putea fi pus la dispoziţia publicului întregul fond al Bibliotecii. la ce serveşte atunci BNR? Doar ca să blocheze accesul la cât mai multe cărţi şi să ofere în schimb simpozioane şi expoziţii de artă naivă?

E bine spus că , la noi, 23 aprilie e Ziua Bibliotecarului. 

Avem bibliotecari, avem clădiri, dar nu avem cărţi!

Ce le rămâne cititorilor obişnuiţi?

Li se oferă cărţile nevândute, aruncate pe jos. Nici un criteriu de selecţie, nici o posibilitate de a opta. Să zici "mersi" că ai ceva tipărit - indiferent ce - doar nu ai pretenţia să citeşti o carte anume?