Infanta Cristina la tribunal

Prinţesa spaniolă acuzată de evaziune fiscală

8.02.2014

Cea mai tânără fiică a regelui Spaniei a răspuns  astăzi (8.02.2014) întrebărilor unui judecător din Baleare, care a inculpat-o pentru fraudă fiscală.
Este o premieră în istoria monarhiei spaniole, slăbită de scandaluri.
Aşezată în sala de judecată în care era la loc de cinste portretul oficial al tatălui ei, regele Juan Carlos, Cristina Federica Victoria Antonia de la Santísima Trinidad de Borbón y Grecia a răspuns acuzaţiilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Magistratul o bănuieşte de a fi cooperat cu soţul ei, fostul campion olimpic de handbal Inaki Urdangarin, care a fost acuzat că a deturnat 6,1 milioane de euro din banii publici.
400 000 de euro din aceşti bani ar fi servit la renovarea vilei familiale din Barcelona.
"Afacerea Urdangarin" a dăunat mult imaginii monarhiei spaniole, în 2012 existând un alt scandal, o costisitoare escapadă în Botswana la vânătoare de elefanţi în timpul crizei chinuitoare pentru foarte mulţi dintre spanioli. Dacă Inaki Urdangarin va fi găsit vinovat de acuzaţiile ce i se aduc, el riscă o pedeapsă de până la 18 ani de închisoare şi ar păta pentru totdeauna şi imaginea suveranului.
El este acuzat că a deturnat fonduri folosindu-se de  de fundaţia sa Noos care a preluat contracte publice în valoare de şase milioane de euro, pentru organizare de conferinţe despre sport şi economie. Judecătorul Jose Castro anchetează felul în care Urdangarin a facturat în mod excesiv anumite servicii ce nu au fost efectuate deloc şi cum banii au alimentat casa unei societăţi paravan, fără nici un fel de impunere fiscală.
În aprilie 2013, mai puţin de 4 spanioli din 10 spuneau că mai au încredere în familia regală.
Toate acestea ar putea duce la abdicarea regelui în favoarea prinţului Felipe.
Conform avocatului Manuel Delgado, care reprezintă una dintre cele două organizaţii care s-au constituit parte civilă contra prinţesei, (Frente Civico) cele mai multe răspunsuri ale acesteia au fost: " nu ştiu, nu îmi amintesc, aveam încredere în soţul meu".
Infanta Cristina a declarat judecătorilor că avea încredere în soţul ei şi nu ştia nimic. Ea nu ştia cum funcţionează societatea comercială Aizoon pe care o deţine împreună cu soţul ei şi care se crede că a servit ca paravan pentru deturnări de fonduri. Aproximativ un milion de euro din banii publici ar fi alimentat casieria societăţii Aizoon, care a făcut , începând din anul 2004, cheltuieli pentru renovarea vilei din Barcelona în valoare de 436703 euro, precum şi alte cheltuieli private de 262120 euro, dintre care se citează cursuri de salsa şi de merengue.
După această audiţie (ce a avut loc cu uşile închise), judecătorul va decide dacă se va ajunge sau nu la un proces.
În apropierea judecătoriei păzite de poliţie, câteva zeci de manifestanţi se strânseseră cerând "dreptate".
Acest scandal, care se adaugă la mai multe dezvăluiri despre stilul de viaţă costisitor al familiei regale, a provocat o scădere rapidă a popularităţii regelui Juan Carlos, care apare din ce în ce mai îndepărtat de preocupările compatrioţilor săi într-o ţară în care indicele de şomaj a atins 26%.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 9.02.2014

Ecourile audierii de ieri
Prinţesa Cristina a fost audiată ieri timp de 5 ore şi urmează să se mai prezinte în faţa judecătorilor.
Unul dintre avocaţii prezenţi la audierea de sâmbătă a spus (conform lexpress) : "Am mai auzit inculpaţi minţind, dar asta e chiar ceva ruşinos" "Ea face pe proasta".
Avocatul Manuel Delgado a spus: "Pentru noi, este evident că ea încearcă să se salveze cu orice preţ, chiar dacă asta implică să fie sacrificat altcineva care este interogat", soţul ei.
Unul dintre avocaţii apărării, Jesus Maria Silva a declarat că prinţesa "nu a intervenit în nici o adunare, nu a participat la nici o decizie , nu a lucrat nimic" la societatea pe care o deţine în proporţie de 50%.
Pe de altă parte, judecătorul a proiectat pe ecran numeroase facturi decontate de infantă la societatea Aizoon. Diferite cumpărături, cum ar fi seria completă a cărţilor cu Harry Potter, un serviciu de veselă şi plata de cursuri de dans.
Antonio Torres del Moral, profesor de drept constituţional la universitatea la distanţă Uned, a remarcat: " Majoritatea opiniei publice o condamnă deja, pentru că e puţin credibil ca o persoană ca infanta, diplomată în ştiinţe politice şi care ocupă un post într-o bancă să nu ştie ce semnează când semnează o factură"
(conform AFP).

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 11.02.2014
Cuplul princiar deţine în părţi egale institutul Noos, cu scop nelucrativ, specializat în sponsorizarea sportului şi societatea comercială Aizoon.
Judecătorul de instrucţie Jose Carlos s-a ocupat de dosar de la început. Pe 4 noiembrie 2013, justiţia spaniolă a decis să confişte bunurile ginerelui regelui până la suma de 6,1 milioane de euro, pentru acoperirea cauţiunii civile estimată în ianuarie 2013 la peste 8 miliarde de euro. Decizia îl implică de asemenea pe fostul său asociat Diego Torres, care este şi el examinat în aceeaşi afacere. Conform site-ului de informaţii RTL, au fost confiscate de justiţie 16 bunuri , printre care vila Pedralbes din Barcelona, pe care cuplul princiar o deţinea în părţi egale, ca şi diferite bunuri aparţinând societăţii Aizoon. Inaki Urdangarin este acuzat , împreună cu fostul său asociat , de evaziune fiscală, fraudă, îndeplinire frauduloasă a obligaţiilor, deturnare de fonduri publice, fals şi uz de fals, riscând o condamnare la mulţi ani de închisoare.
Infanta Cristina scăpase de acuzaţii în aprilie 2013, din lipsă de probe suficiente, dar actualmente acţiunea justiţiei s-a reluat, infanta fiind audiată pentru "fraudă fiscală şi spălare de bani prezumată" şi a răspuns la 400 de întrebări, timp de peste 5 ore.
Prinţesa a declarat că nu ştia nimic despre activitatea celor două societăţi şi nu a ştiut că o serie de cheltuieli personale au fost plătite din banii acestora.
La terminarea audierii, procurorul Pedro Horrach a cerut respingerea inculpării infantei, dar obligarea acesteia la plata a 600 000 de euro pentru că a profitat indirect de jumătate din sumele de bani câştigate ilegal de soţul ei prin întreprinderea familială Aizoon. 
Surse judiciare sugerează că e posibil să urmeze o altă acţiune judiciară, legată de afacerea Noos.

Conform anchetei Sigma Dos realizate de către El Mundo, aproape două treimi dintre spanioli cred că suveranul ar trebui să abdice. Nu doar din motive de sănătate, dar mai ales din pricina numeroaselor scandaluri care au zguduit familia sa în ultimii ani.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 21.02.2014
Se aşteaptă retragerea acuzaţiilor aduse infantei Cristina, după ce aceasta a negat că ar fi avut cunoştinţă de infracţiunile economice comise de soţul ei.
Se consideră, însă, că "afacerea Urdangarin" a pătat imaginea monarhiei spaniole.
După cum sugerează şi această caricatură apărută în ziarul El Pais

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 03.06.2014

Regele Juan Carlos al Spaniei a abdicat 

Regele l-a împuternicit pe premier, printr-o scrisoare, să anunțe public că este dispus să abdice cât mai curând posibil. Juan Carlos a dezvăluit că a luat această decizie în ianuarie, când a împlinit 76 de ani. El a făcut şi o declaraţíe televizată că renunţă la tron în favoarea fiului său, prinţul Felipe, "în conformitate cu prevederile Constituţiei"  .

Există, însă, o problemă: Constituția spaniolă nu prevede modalitatea de succesiune la tron, în cazul unei abdicări.

Premierul trebuie să convoace o ședință de guvern care să stabilească modalitățile prin care să se facă transferul de putere, probabil  şi realizarea unui amendament la Constituţie care să permită aceasta.

Deputaţii spanioli au votat cu o largă majoritate abdicarea regelui Juan Carlos,

Popularitatea regelui a înregistrat o scădere drastică în ultimul timp. În ianuarie, 62 la sută dintre spanioli doreau ca el să abdice și mai puțin de unul din doi (49,9%) mai susținea regimul monarhic, potrivit unui sondaj.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 07.11.2014

Justiţia spaniolă a redus astăzi 7 noiembrie capetele de acuzare contra Cristinei de Burbon, sora actualului rege al Spaniei, Felipe VI.

Tribunalul din Palma de Majorca nu o va mai acuza pe prinţesă de spălare de bani (cea mai gravă dintre acuzaţii) şi va menţine doar acuzarea de fraudă fiscală.
Tribunalul " menţine inculparea de complicitate la delicte împotriva fiscului în anii fiscali 2007 şi 2008".
 Avocaţii apărării contestă această decizie, spunând că nu sunt probe suficiente.

Infanta Cristina a fost audiată la mai puţin de o săptămână după abdicarea fostului rege, Juan Carlos şi proclamarea ca rege a lui Felipe VI.

Soţul infantei (de remarcat că acesta nu este numit "de Spania", nici nu a luat numele Burbon, după al soţiei) este acuzat  de deturnare de fonduri publice , delicte fiscale, fraudă, fals şi uz de fals şi trafic de influienţă.
Conform actului de acuzare, domnul Urdangarin ar fi folosit fundaţia Noos , specializată în consultanţă şi sponsorizare în domeniul sportului, pentru a deturna (se presupune) circa 6 milioane de euro din fonduri publice provenind din regiunile Valencia şi Baleare. El ar fi profitat de apartenenţa sa la familia regală pentru a obţine contracte profitabile, deturnând apoi o parte din sumele obţinute către societatea Aizoon, pe care o deţine împreună cu soţia sa, infanta Cristina.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 9.12.2014

Parchetul cere 19,5 de ani de închisoare pentru soţul infantei Cristina şi plata a 584.413 euro pentru infantă

Demonstranţi aflaţi în faţa Palatului de Justiţie cer tratament egal în faţa justiţiei şi îl susţin pe judecătorul José Castro, magistratul care a îndrăznit să aducă în faţa justiţiei membri ai casei regale 
(sursa: film Euronews)

Procurorul Pedro Horrach, de la parchetul din Palma de Majorca, din Baleare (unde se judecă "afacerea Noos") a declarat presei: "Eu nu împărtăşesc acuzaţia populară (care s-a constituit în parte civilă n.r.) şi în consecinţă am cerut neînceperea urmăririi penale pentru ea"
El a reţinut totuşi o responsabilitate civilă pentru infantă, care ar fi profitat de sumele deturnate de soţul său chiar fără să ştie că erau obţinute ilegal, astfel încât ea ar trebui să plătească 584.413 euro, conform Parchetului.
În schimb, acuzaţia populară reprezentată de asociaţia Manos Limpias o acuză pe infanta Cristina de Burbon de cooperare cu soţul ei în delictul fiscal şi cere opt ani de închisoare şi 2,02 milioane de euro amendă pentru ea.
Procesul a fost întârziat de numeroase apeluri, dar se pare că va fi finalizat în câteva săptămâni.
Infanta e cercetată pentru infracţiuni fiscale, acuzaţiile de "spălare de bani" fiind anulate.
Soţul infantei şi cumnatul actualului rege al Spaniei , Inaki Urdangarin, fost campion olimpic la hanbal, este urmărit penal în acelaşi  proces pentru fraudă fiscală, trafic de influienţă, escrocherie şi spălare de bani. Pentru el, procurorul a cerut 19,5 ani de închisoare şi o amendă de 3,5 milioane de euro.
Avocatul infantei a precizat că prinţesa are intenţia să plătească imediat amenda stabilită pentru ea.
Cât despre soţul ei...va fi "o lovitură dură pentru cuplu".

Cei doi soţi au venit separat la tribunal, infanta afişând o mină surâzătoare, spre deosebire de soţul ei, care avea o figură preocupată. .
În luna februarie anul trecut, dar şi la actuala înfăţişare la tribunal, numeroşi spanioli au manifestat cerând ca infanta să fie tratată ca oricare altă persoană în faţa justiţiei.
Pe pancarde scria:

"Sangre real=justicia irreal" (Sânge regal=justiţie ireală)

Presa internaţională comentează scăderea dramatică a popularităţii familieu regale spaniole, care decepţionează continuu poporul ce se confruntă cu criza economică.
Regele Felipe VI şi soţia lui Letizia au fost huiduiţi de mulţime în timp ce mergeau la teatrul din Barcelona.

Regele Felipe VI vrea să reabiliteze monarhia spaniolă

El a declarat că doreşte să încarneze "o monarhie renovată, onestă şi transparentă".
Pentru asta:

• A interzis oricărui membru al familiei regale să accepte cadouri scumpe (tatăl  său Juan Carlos primise  yahtul Fortuna  estimat la optsprezece milioane de euro din partea unor oameni de afaceri şi două maşini Ferrari oferite de un conducător din Emiratele arabe unite), sau să ia salarii de la întreprinderi private. Felipe VI a donat statului cele două maşini Ferrari, dar nu şi yahtul. 
• Casa regală îşi va publica veniturile şi conturile pe internet, ca să poată fi consultate de orice cetăţean.
• I-a cerut în mod repetat surorii lui Cristina să renunţe la drepturile sale dinastice, ca urmare a scandalului în care este implicată. Infanta Critina are şanse foarte mici de a accede la tron, găsindu-se doar pe locul şase în ordinea drepturilor la tron. Regele consideră că renunţarea ei la drepturile de succesiune la tron ar avea o valoare simbolică şi ar contribui la spălarea reputaţiei casei regale, despre care spune că "are mult a i se ierta". Prinţesa Cristina refuză însă să renunţe la drepturile ei dinastice.

Presa comentează că în schimb nu se cunoaşte patrimoniul real al familiei regale. Revista Forbes estimase acest patrimoniu la 1,7 miliarde, dar Casa regală a asigurat că acel calcul a inclus şi bunuri aparţinând statului spaniol.

"Amprenta monarhului nu e vizibilă nicăieri. Doar vorbărie şi călătorii, dar puţine rezultate" -consideră Jordi Matas Dalmases, profesotr în Ştiinţe politice , într-un articol din El Pais. Popularitatea actualului rege este mai mare decât a tatălui său, dar dezbaterea asupra continuării sau nu a monarhiei rămâne în actualitate în Spania. În unele sondaje partidul antiliberal Podemos , care cere un referendum pe acest subiect, ar fi egalat sau chiar depăşit în sondaje partidele promonarhiste.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Update 14.12.2014

Procurorul Pedro Horrach a cerut 15 ani de închisoare pentru Inaki Urdangarin, dar nu cere pentru Doña Cristina decât amenda de 584.413 €, pe care infanta o va plăti chiar luni sau oricum la începutul săptămânii, îndată ce va primi hotărârea oficială.

Regele Spaniei pune în aplicare legea transparenţei

Regele Spaniei a alocat 62 133 de euro ca să fie analizate comentariile de pe Internet legate de familia regală. Contractul a fost încheiat cu Fresnocom SL , o societate de consultanţă specializată în publicitate ,relaţii publice şi noi tehnologii pe Internet şi prevede analizarea tuturor comentariilor de pe site-urile de reţele sociale  sau  bloguri, legate de familia regală spaniolă.

Este doar unul dintre cele 31 de contracte şi acorduri, ce totalizează peste 1,6 milioane de euro, pe care palatul Zarzuela le-a publicat pe site-ul său ca să marcheze intrarea în vigoare a legii asupra transparenţei. 

Toate costurile sunt acoperite de alocaţia anuală a casei regale, pe care guvernul spaniol a ridicat-o în 2014 la 7,75 milioane de euro. (Reamintim că familia regală din Spania nu deţine nici un fel de avere sau alt venit în afară de această alocaţie. Fmilia regală din Spania nu a primit înapoi castelele , palatele sau domeniile avute în trecut ).

Sunt menţionate pe site şi alte cheltuieli făcute din alocaţie pentru mass media:
38 115 €  pentru rapoarte din presă, radio şi televiziune
4874 €     pentru Europa Press

44 271  € pentru mentenanţa site-ului Web al casei regale

57 838  € pentru fotografii oficiale

48 400  € pentru filme video 

Sunt specificate şi cheltuielile pentru sfaturi juridice

De pildă, Jose Manuel Romero, conte de Fontao, pe care fostul rege Juan Carlos l-a angajat în 2005 ca să ancheteze afacerile lui Inaki Undangarin a câştigat pentru asta în 2014 72 600 euro.

Casa regală are şi un contract de consultanţă juridică în valoare de 3888 €.

Cel mai important contract este cel privind Rutecar, un sistem informatic intern complex ce conectează toate secţiunile Camerei, sistematizează şi integrează toate dosarele de documentaţii , filmele video şi fotografiile. Pentru asta s-au cheltuit în acest an 265 494 €, dintr-un total de 650 000€ facturaţi.

Nu au fost înscrise pe site, dar pot fi furnizate la cerere sumele cheltuite cu vizitele oficiale în străinătate, inclusiv deplasările cu avionul guvernului.

S-a publicat în schimb costul mesei de la recepţia pentru 3000 de persoane oferită cu ocazia proclamării lui Fulip VI: 65 993€, la care se adaugă costul ceremoniei de întronare de la Congres, ce s-a ridicat la 132 036 €.

Membrii familiei regale au primit în 2014 suma de 517 498 € pentru cheltuieli personale, iar salariaţii casei regale au primit 2 700 000€. Pentru prima dată au fost publicate salariile membrilor superiori: şeful Camerei, secretarul general, şeful armatei a patra, şeful cabinetului şi secretarul şef al reginei, care au salarii mai mari decât primul ministru Mariano Rajoy (care are un salariu brut de 78 185 €).

De remarcat că toate cheltuielile legate de recepţii, personal, servicii de informare etc sunt plătite din alocaţia dată Casei regale.

Exemplul transparenţei ar trebui să fie urmat şi de alte case regale, nu credeţi?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Update 16.12.2014

Infanta Cristina a plătit deja 587 413,58 €, înainte de decizia tribunalului.

Judecătorul de instrucţie José Castro de la tribunalul din Palma de Majorca bănuieşte că Iñaki Urdangarin că a deturnat cu un fost asociat  6,1 milioane de euro din banii publici . Contrar avizului procurorului, el a inculpat-o de asemenea pe infanta Cristina pentru fraudă fiscală şi spălare de bani şi pentru cooperare "activă" cu soţul ei la folosirea banilor în scop personal..

Decizia tribunalului se va pronunţa înainte de Crăciun.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Update 21.12.2014

Infanta  s-a mutat în Elveţia

Presa străină remarcă faptul că Elveţia a fost de mai mult timp refugiu pentru familiile regale care fugeau de revoluţii, fiind amintiţi Albert III al Belgiei, Victor Emmanuel de Savoia al Italiei sau Juan Carlos I al Spaniei.

Din august 3013 şi prinţesa Cristina s-a refugiat în Elveţia, unde locuieşte cu cei patru copii ai săi pe strada des Granges din Geneva. Presa aminteşte că e vorba despre una dintre străzile cele mai şic, dar şi cu chiriile cele mai mari , de ordinul a 15000 de franci pe lună. 

Hotelul particular închiriat de infanta Cristina cuprinde mai multe apartamente. 

Bodiguarzii prinţesei au fost însă atenţionaţi că " nu pot lăsa să staţioneze maşina BMW în acelaşi loc toată ziua". 

Televiziunea elveţiană romandă a făcut (în ianuarie 2014) reportaje în Spania , dând cuvântul mai multor persoane care ar fi dorit ca fiica mai mică a lui Juan Carlos să ajungă la închisoare, prezentatoarea amintind că prinţesa s-a stabilit "foarte oportun" în Elveţia după ce obţinuse anularea unei prime acuzaţii de trafic de influienţă, în primăvara anului 2013. 

Cotidianul La Tribune subliniază că infanta Cristina deţine funcţia de "directoare a afacerilor internaţionale" pentru fundaţia La Caixa din Geneva , primind un salariu de peste 200 000 de euro pe an , dar ar coordona (cu jumătate de normă) şi unele acţiuni ale  Aga Khan Foundation. 

Soţul său ar fi rămas la Barcelona, deşi se duce des şi la Geneva.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Serie de ghinioane pentru familia regală spaniolă, amintite de presa internaţională :

• În 2012, Froilán, fiul de 13 ani al infantei Elena şi-a tras din greşeală un glonte în picior cu o puşcă de calibrul 36. Acest accident a reamintit drama survenită în martie 1956, când Alfonso, fratele mai mic al lui Juan Carlos a fost ucis în mod accidental de către acesta din urmă, pe când curăţa o armă. 
• În 2012 regele Juan Carlos şi-a fracturat un şold în timpul unui safari în Botswana al cărui cost a fost estimat la 37 000 de euro. Opinia publică a fost scandalizată de cheltuielile exorbitante făcute de rege în perioada în care ţara suferea de pe urma măsurilor de austeritate , dar şi de faptul că uciderea de elefanţi (atracţia principală a vînătorii respective) a fost considerată ca deosebit de barbară. 
• Au urmat relatările despre Corinna zu Sayn-Wittgenstein (femeie de afaceri germană şi presupusă amantă a regelui Juan Carlos) care ar fi condus , după cum a mărturisit chiar ea, "mai multe misiuni delicate pentru Spania", intermediind contacte între oameni politici în schimbul unor comisioane grase, depuse în două conturi din Elveţia. . Cât despre infidelităţi conjugale...bilan.ch crede că ar fi peste 1500 în palmaresul lui Juan Carlos. 
• În acelaşi an, un catalan şi un belgian au afirmat că ar fi fii din flori ai regelui, dar cererile lor de recunoaştere a paternităţii au fost respinse de justiţie cu justificarea că "regele nu poate fi tras la răspundere".
• În 2013 infanta Cristina a fost cercetată pentru "trafic de influienţă", acuzaţia fiind retrasă din lipsă de probe.
• A urmat "afacerea Noos", pentru care se va da sentinţa în curând. Infanta Cristina va apărea totuşi în faţa tribunalului pentru acuzaţiile de fraudă economică.
• 62% dintre spanioli au dorit abdicarea regelui Juan Carlos, (după ce în trecut regalitatea fusese foarte populară).
• Abdicarea lui Juan Carlos a ridicat problema imunităţii sale în faţa legii. Alţii pun în discuţie legitimitatea monarhiei spaniole, după ce 62% (după un sondaj) ar fi cerut dreptul de a alege între republică şi monarhie. În special tinerele generaţii se îndoiesc de utilitatea monarhiei.
• Se vorbeşte că Juan de Bourbon, tatăl lui Juan Carlos i-ar fi lăsat acestuia moştenire în 1993 o avere estimată la 7,85 de milioane de euro, în trei conturi elveţiene, în timp ce versiunea oficială era că regele nu deţine nici un fel de avere personală.
• Se amintesc costurile mutării în Elveţia a infantei Cristina (ce a primit titlul de ducesă de Palma): 480 000 de euro, din care 300 000 de euro ar fi în sarcina contribuabilului spaniol. Fundaţia La Caixa ar plăti 120000 franci cheltuieli la şcoala internaţională pentru cei patru copii şi 60 000 franci pentru chirie.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Update 27.12.2014

La două zile după ce infanta Cristina a fost trimisă în faţa tribunalului pentru delicte fiscale, fapt ce constituie o premieră pentru familia regală spaniolă, regele Spaniei a vorbit în discursul său de Crăciun despre corupţie.

"Lupta contra corupţiei este un obiectiv ce nu poate fi pus în discuţie", corupţia provocând "indignarea şi dezamăgirea  populaţiei. " 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Update 13.01.2016

Infanta Cristina a apărut în fațá tribunalului alături de soțúl ei și de alțí 16 acuzațí

Sora regelui Felipe al Spaniei a sosit de la Geneva, unde locuia în ultimul timp, pentru a apărea în fața tribunalului pentru acuzațiile enumerate anterior.

În ultimii ani ea a lucrat ca „ directoare de afaceri exterioare” a Fundației culturale din Caixa, fiind în același timp și salariată în Fundația lui Aga Khan, un prieten al tatălui ei, fostul rege Juan Carlos.

Fratele ei Felipe VI nu s-a mai arătat în public alături de ea, ba chiar în luna iunie a anului trecut i-a retras titlul de ducesă de Palma, titlu pe care îl primise drept cadou de nuntă.

Infanta este acuzată de fraudă fiscală, pentru că ar fi ascuns fiscului veniturile provenite din cele 6 milioane de euro ce ar fi fost deturnați din fondurile publice de către soțul ei împreună cu un asociat.

Ca și acum doi ani, infanta declară că nu a știut nimic despre ilegalități ci a avut doar încredere în soțul ei, care ar fi făptuit toate acele abateri de la lege. Beneficiile rezultate din deturnările de fonduri erau repartizate între mai multe societăți-paravan, printre care și Aizoon, proprietate a soților Cristina și Iñaki, ce ar fi finanțat cheltuieli personale ale cuplului (călătorii, lucrări de construcții sau cursuri de dans..).În timp ce Iñaki Urdangarin a declarat că soția lui nu știa de deturnările de fonduri, fostul său asociat a declarat și a divulgat mail-uri care ar incrimina-o și pe Cristina, dar și pe tatăl ei, fostul rege Juan Carlos I , despre care spune că nu ar fi putut ignora anumite aranjamente. El a declarat duminică la televiziune că reprezentanții palatului regal „ verificau ce făceau ei și îi sfătuiau”. La proces, avocatul său a cerut să apară în fața tribunalului ca martori chiar și fostul rege Juan Carlos I și actualul rege Felipe VI.

Asociația de extremă dreaptă Manos Limpias (Mâini curate) reprezintă acuzația publică și a cerut o pedeapsă cu 8 ani de închisoare pentru infantă.

În schimb parchetul și Statul nu au cerut urmărirea infantei pentru frauda prezumată.

Procesul va continua între 9 februarie și 26 februarie 2016, cu citările la bară, urmând ca dezbaterile să se desfășoare pe parcursul a mai multe luni.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 17.02.2017

După trei ani de la punerea sub acuzare, justiția spaniolă a condamnat-o pe Cristina, sora actualului rege al Spaniei doar la o amendă de 265 000 euro, mai puțin decât aceasta plătise deja în avans în anul 2014.

În schimb acuzațiile au căzut în sarcina soțul ei Inaki Urdangarin, care a fost condamnat la 6 ani și trei luni de închisoare și amendă de peste  512 000 € pentru delapidare,fraudă fiscală, trafic de influiență și ascunderea adevărului. Infanta Cristina era urmărită pentru complicitate la frauda fiscală în legătură cu delapidarea comisă de soțul său. 

« Trebuie să o achităm și o achităm pe Cristina Federica de Bourbon et de Grecia de delicte contra administrației fiscale de care era acuzată  », s-a scris în sentința tribunalului din  Insulele Baleare, de la Palma de Majorca.

Trasnet papal

Excomunicare cerească

Bulele (decretele) papale de excomunicare sunt date când e vorba despre o interzicere, sau despre sfârşitul serviciilor şi auspiciilor religioase.

Excomunicarea este aplicată mai ales în caz de erezie sau de moravuri contrare directivelor Bisericii.
În anumite cazuri s-a recurs la bula de aur.  Bula de aur este un document emanând de la papă  care subliniază importanţa deosebită a decretului sau a condamnării şi care este sigilată cu un sigiliu de aur.

Vocabularul utilizat de papi în diferitele tipuri de decrete este distinct. 
Se menţionează că, în cazul unei excomunicări simple, papa fulminează (din latinul fulminare, a lansa trăsnetul), adică el o formulează cu impetuozitate, cu mânie. 

Interesantă coincidenţă, pe 12 ianuarie, în ziua în care papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat retragerea, un trăsnet (fulmine) a lovit cupola Vaticanului.

Cine a fulminat, în acest caz?

Desigur, în epoca montajelor artistice de fotografii, au fost întrebări asupra autenticităţii fotografiilor.  Pentru că au fost mai multe. Întâi a publicat fotograful Alessandro Di Meo de la agenţia de presă Ansa. Apoi, a fost AFP, cu fotografie din alt unghi, dar cu acelaşi fulger. Iar în final, un film de la BBC. Fotograful Alessandro Di Meo povesteşte că în timp ce pregătea aparatul un alt fulger a lovit cupola.......
Se poate vedea filmul de la BBC aici:
http://www.huffingtonpost.it/2013/02/12/fulmine-sul-vaticano-e-caduto-il-giorno-delle-dimissioni-del-papa-e-vero_n_2668006.html
Între timp, pe net au apărut mai multe montaje cu acelaşi fulger deasupra a diferite catedrale,  dar nu există şi proba filmată, prin urmare cea de la Vatican e originală iar restul-imitaţii 

Comentarii mult mai numeroase au fost însă asupra motivelor gestului papei.

Cotidianul DIE WELT a scris că " încă de cînd fostul Cardinal Ratzinger a devenit Papa Benedict al XVI-lea: el nu a rîvnit la această funcţie care l-a smuls din lumea cărţilor, catapultîndu-l în vîrful ierarhiei ecleziastice şi în miezul dilemei în care se află la ora actuală biserica: „dacă rămîne anacronică, rezistînd spiritului vremii, îşi pierde enoriaşii, dacă se adaptează acestuia, are aceeaşi soartă.” Or, cărturarul Ratzinger, care s-a autodefinit ca un „slujbaş al adevărului”, este încredinţat că bisericii îi va merge bine doar dacă nu va accepta nici un rabat la tăria credinţei, menţionează cotidianul citat. 
Dar, cel mai bine putem vedea din însuşi textul hotărârii:

Oricum, termenul de demisie nu mi se pare potrivit pentru un suveran. Termenul ar fi ABDICARE

24 Ianuarie 1859 Unirea Mica

154 de ani de la  Unirea Principatelor Române

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne.
Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române, astfel că statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desăvârsindu-se în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.

Ideea de unire a fost exprimată clar şi puternic încă în timpul revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, aceasta a devenit problema centrală, dominantă,a vieţii politice româneşti, o idee care a pus în mişcare toate păturile sociale.

Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea în frunte patrioţi înflăcăraţi, între care s-au distins: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu şi alţii.

Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Răspândiţi în diverse capitale europene (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol), patrioţii români au desfăşurat acţiuni laborioase şi entuziaste, pentru crearea un curent internaţional de opinie în sprijinul cauzei româneşti.

Unirea Principatelor Române – o problemă europeană.

În vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, început de Rusia împotriva Imperiului Otoman, eveniment care aduce în prim plan politic internaţional chestiunea orientală, inclusiv situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse în faţa Congresului de pace de la Paris (1856), reunit dupa înfrângerea Rusiei.

Reprezentanţii statelor participante la Congres au luat atitudini diferite faţă de viitorul regim politic şi juridic al Principatelor Române.

În sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa, Rusia, Sardinia şi Prusia; o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului, Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Turciei.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice; Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman; Sardinia şi Prusia, susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei; Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei; Turcia, puterea suzerană, se temea că Moldova şi Muntenia odată unite îşi vor dobândi şi independenţa politică, aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii. 

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania, doritori să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.

Datorită poziţiilor divergente,Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului sau.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia românilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, (special constituite în acest scop).

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări românesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei, să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris.

Se punea capăt astfel protectoratului şi influienţei hotărâtoare exercitată de câteva decenii de Rusia.

În timpul constituirii şi consultării Adunărilor ad-hoc, fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.

Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad), parte a Basarabiei acaparate în 1812 de Rusia, să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru români, printre care libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

În acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.

Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres, urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene, care să conceapa o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.

In Ţara Românească, fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă. Î
În Moldova însă, caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la la un adevărat regim de teroare şi intimidare, pentru a zădărnici Unirea.

Au fost interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive .

Au fost de asemenea falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, in urma cărora Turcia a fost silită să anuleze alegerile falsificate. Noile alegeri au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionişti, care cu două excepţii, au fost aleşi pretutindeni. Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi în Muntenia.

In Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionoşti,revoluţionari de la 1848: Mihail Kogălniceanu,Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Vasile Mălinescu, Anastase Panu, în Moldova precum şi C. A. Rosetti, fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu, A. G. Golescu, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Chr. Tell, Gh. Magheru, în Muntenia.

Pentru prima dată,ţărănimea îşi trimitea aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată,Tănase Constantin, Gheorghe Lupescu, Mircea Mălieru şi alţii.

Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857,la Iaşi şi la Bucureşti.

Dezbaterile au demonstrat forţa mişcării unioniste şi voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

Într-o atmosferă de mare avânt patriotic, Adunările ad-hoc au adoptat,în luna octombrie 1857 rezoluţii asemănătoare, în care cereau cu hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România, respectarea drepturilor, a autonomiei şi a neutralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească ce să reprezinte “toate interesele naţiei”.

Chestiunea agrară a fost şi ea prezentă în discuţiile deputaţilor din ambele Adunări.

În jalba deputaţilor pontaşi moldoveni, al cărei prim semnatar era răzeşul Ion Roată din ţinutul Putnei, erau înfăţişate în imagini impresionante starea ţărănimii şi temeiurile revendicărilor sale.

Se cerea ca “săteanul să fie pus în rândul oamenilor”,să fie interzisă bătaia,să fie înlăturate boierescul (claca), beilicurile şi birul pe cap, iar satele să-şi aibe…"dregătorii aleşi chiar din sânul lor”.

Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise Comisiei speciale.Aceasta a alcătuit un raport, pe care 
l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri, care s-au întrunit în mai 1858, la Paris.

Convenţia semnată la 7 august 1858,ca urmare a lucrărilor Conferinţei,prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu câte un domnitor, guvern şi o Adunare Legiuitoare proprie şi înfiinţarea unei Curţi de Casaţie comune pentru ambele Principate, cu sediul la Focşani.

Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor modernizării ţării: desfinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor), responsabilitatea ministerială etc; se recomanda, de asemenea,o nouă lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani. ”Stiţiile electorale”, trecute în anexa convenţiei, stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat.

Act internaţional, noua Convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate, ceea ce de fapt însemna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.

Convenţia va rămâne în vigoare până în anul 1864.

Deoarece puterile Europei nu îndepliniseră în întregime dorinţa fundamentală a românilor, exprimată prin Adunările ad-hoc, se impunea o acţiune internă a întregului popor, care să realizeze Unirea şi să pună Europa în faţa unui fapt împlinit.

Alexandru Ioan Cuza

Infăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti

Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale unioniste şi forţele antinationale, potrivnice Unirii.

Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie, care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câteva mii de alegători.

În timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a Partidei Naţionale, în Ţara Românească reacţiunea a obţinut majoritatea.

În ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După alegerea din Moldova, privirile naţiunii erau aţintite spre Bucureşti, unde Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.

Încă din prima zi, în Bucuresti, peste 30.000 mii de oameni mobilizaţi de tinerii unionişti, se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc Adunarea electivă.

Erau prezenţi tăbăcari, măcelari, meseriaşi, negustori, ţărani din Bucureşti şi din satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa, elevi ai claselor superioare şi din învăţământul de specialitate.

Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare, care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu.

In această atmosferă incendiară, în noaptea de 23/24 ianuarie, deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul “Concordia”, unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti, tot pe Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei.

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie, la ora 11, reprezentanţii Partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului.

Propunerea făcută de Vasile Boerescu pentru persoana lui Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului. Unirea era condiţionată de alegerea lui Cuza şi în Ţara Românească. Şi a fost ales, într-o explozie de entuziasm popular!

Trecându-se la vot, toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie în Moldova.

Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional !

“Unirea naţiunea a făcut-o”, avea să declare M. Kogălniceanu în 1862.

Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria Patriei noastre ca “Ziua renaşterii naţionale”.

Punând bazele României moderne,Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale,a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.

Consolidarea Unirii

Imediat după 24 ianuarie 1859, principalul ţel al politicii domnitorului Cuza, a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile garante a dublei sale alegeri şi desăvârşirea unităţii politice şi administrative a tânărului stat naţional.

În martie 1859, reprezentanţii Franţei, Rusiei, Sardiniei, Prusiei şi Angliei l-au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor.

Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării armatei. Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor militare moldoveneşti şi muntene într-o tabără militară unică la Floreşti, în primăvara şi vara anului 1859.

Oştirea unificată avea datoria să apere autonomia ţării împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.

În domeniul afacerilor externe se înregistrau de asemenea succese importante, politica innoitoare dusă de domnitor având un mare impact în străinătate şi conducând la intensificarea activităţilor diplomatice ale României.

Principatele Unite, deşi se aflau în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman, au început să ducă tot mai mult o politică externă proprie şi să se manifeste din ce în ce mai puternic în concertul naţiunilor lumii.

În anul 1860 se înfiinţează prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.

Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia în septembrie acelaşi an. După tratative anevoioase, în noiembrie 1861,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei şi Tării Romanesti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861, Înalta Poartă a adoptat “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Ţara Românească şi Moldova ca teritoriu autonom, aflat în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că “naţionalitatea română este întemeiată”.

La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României.

Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.

De la acea dată, Principatele Moldova şi Ţara Românească şi-au încetat existenţa ca entităti statale de sine stătătoare.

Au început să fie aplicate o serie de reforme progresiste. A fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate, au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

În anul 1863 a încercat preluarea imenselor mşţii deţinute de mănăstiri, multe din acestea apartinând grecilor.

Reformele lui Cuza au întâmpinat o opoziţie acerbă din partea marilor proprietari şi a înaltului cler, mai ales al celui grec, care işi vedea pierdute întinsele mosii acumulate în decursul timpului în Principatele Române.

Ţăranii nu aveau suficient pământ, plus că trebuiau să plătească impozite și să practice clacă pentru boieri. 
Alexandru Ioan Cuza a sperat să îmbunătățească situația din țară prin reforma agrară. El a încercat secularizarea terenurilor monahale și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor mosieri, dar majoritatea parlamentară era formată din marii proprietari de pamânt, care se opuneau.

Criza și soluția

Această parte a reformei sale nu a fost aprobată în Adunarea Legiuitoare. 
În această situație, Alexandru Cuza a dizolvat Parlamentul pe 2 mai şi a dizolvat Adunarea electivă, promulgând o nouă Constituție, numită de el Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea Domnului în detrimentul legislativului și o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor.

Dreptul de a vota s-a extins, fiind acordat şi unei părți a țărănimii, muncitorilor și întreprinzătorilor.

La alegerile pentru a 2-a convocare a Adunării Naționale au învins suporterii domnitorului. 
Cu sprijinul noului parlament, au avut loc o serie de reforme necesare.

Pe 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal . Claca era desfiinţată, iar sătenii clăcaşi deveneau pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare.

Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată legea rurala, a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil.

În Occident, reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost considerate echivalente cu o lovitură de stat fiind condamnate de Rusia, Franța și Prusia. Situația s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858.

În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol unde, pe 28 iulie, au avut loc negocieri cu sultanul turc. Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne.

Este adoptat primul Cod Civil şi Cod Penal din ţările române, inspirate dupa Codul Napoleonian.

Au fost fondate Universitatea din Bucureşti şi cea din Iaşi și Academia Română.

Abdicarea şi exilul

In urma măsurilor radicale luate, Cuza a fost în pericol de a fi asasinat, fiind dejucate câteva comploturi, unele organizate din exteriorul ţării .

Totul a culminat cu lovitura de stat, în care domnitorul a fost forţat sub ameniţarea armelor să abdice, în urma unei asocieri politice de moment între conservatori şi liberali, cunoscută în istorie sub numele de Monstruoasa Coaliţie.

Complotiştii îl acuzau pe Domn că ar intenţiona să instituie un regim personal şi au reuşit să-şi aducă la îndeplinire planurile, atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei şi a gărzii personale a domnitorului.

Din partea unui gazetar, lui Cuza îi este adusă în seara dinaintea loviturii o telegramă, prin care era înştiinţat că patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor sili să abdice . În acel moment Cuza le cere colonelului Haralambie şi maiorului Lecca, despre care nu ştia că sunt membri ai conjuraţiei, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că oraşul este liniştit.

La ora 4 dimineaţă, în ziua de 22 februarie (11 februarie pe stil nou) 1866, trupe de artilerie pătrund în palat, unde garda comandată de maiorul Lecca, îi aştepta.  Un grup de ofiteri şi de civili intră în clădire, ajung la uşa încăperii în care dormea Cuza, o forţează şi pătrund înăuntru. Cuza nu se opune, deşi avea pistoalele la îndemână, şi când grupul de ofiţeri, cu revolvere în mâini, îi cer să abdice şi-i prezintă documentul respectiv, el il iscaleşte, pe spatele unuia dintre complotişti – căpitanul Pilat, spunând: " de ce era nevoie să veniţi noaptea, ca nişte tâlhari. Doar am spus deja că sunt de acord să las tronul când se va stabili aducerea unui prinţ străin“  . 
Când se va stabili- adică atunci când reprezentanții națiunii i-o vor cere, nu când niște complotiști îl vor amenința cu pistoalele...
Trădătorii au fost: col. N Haralambie, col. I. Călinescu, col. D Crețulescu,(fratele primului ministru în funcție),mr. D Lecca, cpt. C Pillat, cpt. A. Berindei, cpt. Al. Candiano-Popescu, cpt. A. Costescu . Toți vor face carieră de generali sub domnia lui Carol I. 
În același an un grup de 141 de ofițeri ai armatei române , cu grade de la sublocotenenți la colonei, au scris lui Carol I un memoriu cerând ca cei care își trădaseră jurământul să fie pedepsiți. Fără răspuns. Candiano Popescu a devenit aghiotant regal.
 
Documentul avea următorul cuprins: “ Noi Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunei, depun astăzi 11/23 fevruarie 1866 cârma guvernului în mâna unei locotenenţi domneşti şi a ministerului ales de popor “.

          Dupa semnarea actului de abdicare – fapt ce s-a petrecut la orele 5 dimineaţa, Cuza, îmbrăcat în haine civile a fost scos din palat, trecând printre două rânduri de soldaţi întorşi cu spatele spre a nu-l vedea pe fostul domn – aşa de mare era teama de o eventuală reacţie a ostaşilor – suit într-o trăsură cu coşul ridicat şi dus la casa lui Constantin Ciocârlan. 
Îndată ce Cuza a părăsit palatul, prima grijă a complotiştilor a fost să sechestreze arhiva care se găsea într-unul din apartamentele palatului. 
Doamnei Elena i se dădu îngăduinţa să rămână în palat; ea preferă însă, pentru cateva zile, până la plecarea din ţară, să locuiască în casa soţilor Davila.

          La 13/25 februarie, Cuza care fusese, între timp, strămutat la Cotroceni, trimite de aici o scrisoare generalului Nicolae Golescu, aratându-i – ca urmare a spuselor capitanului Pilat că va fi liber a călători în siguranţă până la frontiera României,  că nu va face şi nici nu va aproba “vreo cugetare în contra ordinei de faţă ” – că
„în împrejurările de faţă orice român, sub orice împrejurare fie, ce nu concură spre dobândirea obştescului ţel adică principiul proclamat de corpurile statului este trădatoriu către naţie. Să trăiască România! ”.

          În momentul când a plecat de la Cotroceni, tot noaptea – erau de faţă locotenenţa domnească şi întreg guvernul – Cuza a găsit, în patriotismul său, puterea de a face următoarea urare:
„ Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine „ şi a încheiat cu cuvintele:” Să trăiască România! ”.

(Ofiţeri importanţi din armată i-au propus să îl repună pe tron prin forţa armelor, dar Cuza a refuzat, nevrând să pericliteze Unirea prin lupte interne.)

La producerea acestei lovituri de palat a contribuit însuşi Al. I. Cuza care, nu numai că nu a luat măsuri împotriva elementelor complotiste, dar într-un discurs s-a arătat chiar dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe din afara țării, fapt susţinut şi într-o scrisoare adresată unui diplomat străin.

După abdicarea forţată şi exilarea domnitorului Cuza, s-a constituit o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica.

Iniţial a fost propus ca domnitor prinţul Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul Locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce prinţul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină Domn, la 10 mai 1866.

Abdicarea lui Cuza ar fi putut avea consecinţe foarte grave pentru România pentru că, după înlăturarea acestuia, populaţia satelor era neliniştită şi temătoare că reforma agrară va fi anulată .

Poarta Otomană a mobilizat forţe importante la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta aşa cum am arătat, doar pe timpul domniei lui Cuza.

Pe 3 aprilie 1866 a avut loc la Iaşi o demonstraţie separatistă..

Şirul de reforme iniţiate de Cuza, patriotismul şi altruismul acestuia, care a preferat să fie alungat din ţară decât să pună în pericol Unirea prin acţiuni egoiste şi apoi venirea  pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, au făcut ca actul de la 1859 să devina ireversibil.

Alexandru Ioan I

Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I, domnul Unirii, s-a născut pe 20 martie 1820 la Bârlad, si s-a stins din viata la 15 mai 1873, in oraşul Heidelberg din Germania.
Când patrioții unioniști plănuiau să realizeze Unirea Principatelor, printre personalitățile ce ar fi putut să devină domn erau , pe lângă A.I. Cuza și Vasile Alecsandri, Kogălniceanu și alții. Analizând între ei șansele fiecăruia, ei au convenit că cele mai mari șanse de a fi ales în ambele principate le avea Cuza și ceilalți au renunțat să mai candideze la această funcție și l-au sprijinit cu toții pe Cuza. Vasile Alecsandri a devenit ministru de Externe  și în această calitate își plătea deplasările diplomatice în străinătate și luxoasele uniforme brodate necesare din propriile sale venituri, aduse de moșia lui de la Mircești.
Alexandru Ioan Cuza s-a întreținut de asemenea din propriile sale venituri (aduse de moșia lui de la Ruginoasa) după ce a fost silit să abdice și să plece în exil.

Când era bolnav, pe moarte, i-a cerut printr-o scrisoare lui Carol I să-i permită să se întoarcă în ţară pentru puţinul timp ce mai avea de trăit. El a spus că nu va veni la Bucureşi, ci se va duce direct la moşia sa de la Ruginoasa. Nu i s-a permis. 

A murit la Heidelberg, într-o căsuță modestă- așa cum a descris-o Mircea Dinescu, ce spunea că a văzut-o. 

I-a fost adus, apoi, trupul neînsufleţit  în ţară.  A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, (cheltuiala suportată de soția lui Elena), iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea şi dezvoltarea instituţiilor statale, la modernizarea Statului Român pe temeliile trainice puse de Unirea celor doua principate româneşti .

Analizând suita de evenimente petrecute in acei ani, unele avand un caracter cu adevarat revoluţionar, putem spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-a născut România modernă .

Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică, administrativă, culturală sau militară , în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice, în concordanţă cu noile cerinţe ale epocii.

• A dat pământ țăranilor - circa 30% din suprafața arabilă a țării
• A înlocuit alfabetul chirilic cu alfabetul latin în scrierile oficiale românești
• A înființat învățământul primar gratuit și obligatoriu
• A înființat Universitățile din București și Iași și a pus bazele Academiei Române
• A înființat armata națională, Ministerul de Război, Garda Națională, Arsenalul Armatei
• A înființat Ministerul de Externe și diplomația românească
• A înființat serviciul sanitar centralizat și serviciul poștal modern
• A înființat instanțele judecătorești, tribunalele județene, curțile de apel și Curtea de Casație
• A impus sistemul metric de măsuri și greutăți
• A început lucrările primei căi ferate din România, pe traseul București-Giurgiu
• A înființat prima linie d etelegraf
• A extins dreptul de vot și a înființat administrația locală cu consilii comunale și județene alese de cetățeni
  
  E uimitor cum domnitorul Alexandru Ioan I , primul șef de stat al României, a realizat toate acestea în numai 7 ani! 

Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial, ROMÂNIA.

Sursă: Gheorghe Tattarescu: 11 Februarie 1866-România modernă

De menționat un detaliu, amintit de Constantin Bacalbașa în „Bucureștii de altădată”:

    „În anul 1870 legenda cuzistă nu se stinsese încă. Patru ani trecuse numai de la detronarea lui Alexandru Ioan I Cuza și spectrul cuzist era agitat de unii politicieni. La începutul anului 1870, sub ministerul Alexandru Golescu (Arăpilă), candidatura lui Cuza este pusă la colegiul al IV-lea, care era colegiul țăranilor, în județele Dolj și Mehedinți. ...
    Cine-i pusese candidatura? Pentru a nu fi bănuiți că este opera lor, liberalii- roșii după cum li se spunea atunci iar albii erau conservatorii- liberalii opun în Dolj candidatura lui Ion Brătianu candidaturei lui Cuza. Ion Brătianu este ales. Dar la Mehedinți triumfa candidatura lui Cuza....
Cuza e validat. Iar președintele Camerei îi trimite următoarea telegramă la Viena:

           

Principe Alexandru Cuza,
    Colegiul al IV-lea de Mehedinți alegând pe Alteța Voastră deputat al său la Camera deputaților, comisiunea pentru verificarea titlurilor și Camera întreagă a validat alegerea. În consecință am onoare să rog pe Alteța Voastră să binevoiască a veni să-și ia locul în Adunare
                                                        Președintele Adunărei Gr. Balș

Termenii acestei telegrame dovedesc nu numai respectul pentru fostul Domnitor, dar ceva mai mult: mulți priveau pe Carol de Hohenzolern ca pe un Domnitor vremelnic și nu ereau puțini aceia cari întrevedeau reîntoarcerea lui Alexandru Ioan I pe tronul pierdut la 11 Februarie 1800.
    Dar Cuza declarase categoric și de repețite ori că nu mai are nici o ambițiune și că nici odată nu va tulbura liniștea țărei cu aspirația de a reua tronul. De aceea el refuză să primească locul din Cameră.
    În ședința de la 27 Februarie președintele dă citire următoarei scrisori:

                        Domnule Președinte,
    Am primit depeșa din 1/13 a lunei acesteia prin care d-voastră ați binevoit a-mi vesti cum că Camera deputaților României a întărit votul cu care mă trimite în reprezentația țărei, ca alesul său, colegiul IV de Mehedinți.
    Această încunoștiințare m'a pătruns, d-le președinte, și mai întâiu de toate vă rog să arătați Camerei simțirile mele de recunoștință și să primiți pentru d-voastră, prin al cărui organ îmi vine, viile mele mulțumiri.
    Puternice temeiuri însă  mă opresc a primi acest onor mie făcut de colegiul al IV-lea Mehedințean; cu toate că scump îmi este a vedea în votul său și a lui întărire că țara, în a sa neatârnare știe a-și revărsa dreptatea asupra urii și a orbirii patimilor. 
Mai este aceasta o dovadă că, dacă am putut face ceva pentru țară, ea nu a uitat-o și tot crede că, de departe ca și de aproape, nici o înconjurare nu-mi poate stinge adânca dorință de a o vedea fericită și în înflorire.
    Primiți domnule președinte încredințarea înaltei mele considerațiuni.
                                                    A.I. Cuza.

Observăm că A.I.Cuza a fost profund mișcat de faptul că se încearcă readucerea lui în țară ca deputat .Grija pentru stabilitatea țării și pentru asigurarea permanenței Unirii îl fac să refuze această posibilitate de a se întoarce în patrie. Știa că reîntoarcerea sa ar fi fost folosită de cei nemulțumiți de noa domnie (a lui Carol de Hohenzollern) pentru inițierea unei mișcări pentru repunerea sa pe tronși că asta ar fi putut genera un război civil cu urmări tragice pentru țară.
Iar el a preferat să se sacrifice pentru patrie. 

"NE VINE VESTEA CĂ S-A ALES CUZA DOMNITOR ÎN AMÂNDOUĂ CAPITALELE .Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. ATUNCI AM VĂZUT EU CE VA SĂ ZICĂ BUCURIA UNUI POPOR. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile.Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, SE ÎMBRĂŢIŞAU ŞI ÎNCINGEAU HORA ÎN MIJLOCUL DRUMULUI . Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă cineva în casă? AM VĂZUT BĂTRÂNI CARE PLÂNGEAU DE BUCURIE." ( Nicolae Grigorescu către Alexandru Vlahuţă )

Şi acum, vor unii să ne împartă iar în principate/regiuni?