Se afișează postările cu eticheta opera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta opera. Afișați toate postările

duminică, 21 iunie 2015

Fără rețineri

Film pe Prima tv

Coloana sonoră a filmului  “No Reservations,” – comedia difuzată sâmbătă seara de postul tv Prima sub titlul „Fără rețineri merită atenția telespectatorilor cel puțin la fel de mult ca starurile  Catherine Zeta-Jones și Aaron Eckhart ce interpretează rolurile principale. În luna septembrie a anului 2007, când a apărut filmul pe ecrane, coloana sonoră a acestui film s-a clasat pe locul 1 în Billboard classical chart, datorită interpretărilor celebre ale cântăreților de operă  Luciano Pavarotti, Renata Tebaldi și Joan Sutherland, ca și a celorlalți valoroși interpreți de muzică de operă sau de muzică modernă.

Ce se cântă și cine cântă în acest film:

1.
Truffles and Quail de Conrad Pope 
Cântă: 
Conrad Pope (Voce) 
Compus în : Secolul 20 

2.
Sway by Michael Buble 
Cântă: 
Michael Buble (Voce) 
Compus în : Secolul 20 


3.
Aida: Celeste Aida de Giuseppe Verdi 
Cântă: 
Luciano Pavarotti (Tenor) 
Compus în : 1871

4.
Gianni Schicchi: O mio babbino caro de Giacomo Puccini 
Cântă: 
Renata Tebaldi (Soprană) 
Compus în : 1918

5.
Madama Butterfly: Un bel dì vedremo de Giacomo Puccini 
Cântă: 
Victoria de Los Angeles (Soprană) –înlocuită în CD-ul comercializat cu soprana Renata Tebaldi cântând aceeași arie
Compus în : 1904

6.
Rigoletto: La donna è mobile de Giuseppe Verdi 
Cântă:  Joseph Calleja (Tenor) 
Compus în : 1851

7.
Count On My Love de Liz Phair 
Cântă: 
Liz Phair (Voice) 
Compus în : Secolul 20 

8.
La traviata: Libiamo ne' lieti calici "Brindisi" de Giuseppe Verdi 
Cântă: 
Dame Joan Sutherland (Soprană), Carlo Bergonzi (Tenor) 
Compus în : 1853

9.
Turandot: Nessun dorma! de Giacomo Puccini 
Cântă: 
Luciano Pavarotti (Tenor) 
Compus în : 1926

10.
Mambo Gelato de Ray Gelato 
Cântă: 
Ray Gelato (Voce) 
Compus în : Secolul 20 

11.
Via Con Me de Paolo Conte 
Cântă: 
Paolo Conte (Voce) 
Compus în : Secolul 20 

12.
La Gioconda: Cielo e mar de Amilcare Ponchielli 
Cântă: 
Luciano Pavarotti (Tenor) 
Compus în 1876 

13.
No Reservations: Zoe and Kate Watch Video de Philip Glass 
Compus în : Secolul 20 

14.
No Reservations: Zoe Goes to the Restaurant de Philip Glass 


Ar fi fost bine dacă în programele tv ar fi fost specificate aceste arii și interpretări, pentru ca telespectatorii să știe ce ascultă dacă tot se uită la un film care s-a remarcat mai ales prin coloana sonoră.

duminică, 17 mai 2015

Falstaff

 La Opera din București


Am văzut în sfârșit și eu spectacolul cu Falstaff al Operei din București- pe care ezitasem să-l văd după ce auzisem criticile nefavorabile ale cunoscuților care îl văzuseră.
Ultima operă a maestrului Verdi, care la apusul vieții, la 79 de ani  a dorit să compună, după atâtea drame muzicale și o operă bufă. Nu orice operă bufă, ci una cu un personaj creat de  Shakespeare, libretul fiind scris de vechiul său colaborator și prieten Arrigo Boito.
Vreau să spun că deși e vorba de o operă bufă, ea nu ar trebui să fie dusă în derizoriu. Ca de fiecare dată când compunea o operă, Giuseppe Verdi transmitea un mesaj.
De data aceasta, mesajul e transmis prin intermediul personajului bătrânului nobil ruinat, abrutizat de vicii și de beție, dar păstrând încă în maniere ceva urme din fosta lui mărire. În spatele comediei spumoase se petrece, nevăzută, o dramă a decăderii implacabile , a decrepitudinii datorate în primul rând vârstei, dar și schimbărilor sociale la care nu s-a putut adapta.
Pe alte scene contemporane, cam asta e atmosfera ce se degajă, fie că personajele poartă costume de epocă, fie că sunt îmbrăcate contemporan. Acolo, fie că personajele poartă haine de epocă fie că au haine hontemporane, atmosfera este una de relativ lux , fiind vorba despre un nobil ce își permite încă să aibă doi servitori, dar și de burghezi bogați.





 Falstaff la Scala, în 2013
foto Catherine Ashmore
 Falstaff la Metropolitan, în 2013

Ce vedem la noi, când se ridică acea cortină jerpelită ?
 (Observăm că deși s-au cheltuit sume enorme pentru reabilitarea clădirii cortina e tot ponosită iar avanpostul scenei îmbrăcat tot cu o cârpă ruptă -vedeți poza mai jos).

Un decor alcătuit din panouri de reclame puse strâmb, o„toaletă ecologică” cu ușa deschisă, plasată în prim plan și mormane de gunoaie trântite prin tot locul, printre care își interpretează rolurile personajele operei.
S-a considerat probabil că în felul acesta vom simți personajele mai aproape de noi, dacă ele vor evolua în peisajul ce ne este familiar (și considerat de regie ca fiind specific ) nouă, românilor. 

E de înțeles că asta e imaginea care îi frapează pe străini când vin la noi: un oraș în mizerie, haotic, cu enorme reclame supărătoare trântite oriunde, gunoaie pe care nimeni nu le strânge, oribile „toalete ecologice” care nu pot suplini lipsa grupurilor sanitare civilizate , cu boschetari dar și cu posesori de mașini luxoase aflate în contradicție cu mizeria generală.

Nobilul scăpătat a devenit în această nouă regie un boschetar care locuiește pe o bancă din parc, devenind greu de înțeles cum de are totuși doi servitori și aspiră la rolul de seducător.


Nobilul scăpătat a ajuns la noi în postura de boschetar cu domiciliul pe o bancă , înconjurat de gunoaie  și de cabine  numite eufemistic „toalete”


Panoul luminos  ne împiedică să îi vedem bine pe interpreți


Regia a indicat chiar ca personajul principal să mimeze că urinează în cabina cu pricina, ca lucrurile să ne fie cât mai clare.
Personajul principal e „căptușit” cu perne pe toate părțile pentru a avea proporții într-adevăr exagerate. Nu mă puteam împiedica să nu mă gândesc tot timpul la supliciul la care era supus interpretul principal.

Dar iată că, în mijlocul acestui peisaj sordid, îmbrăcat cu costumul acela inconfortabil, baritonul Ştefan Ignat , interpretul lui Falstaff începe să cânte.
Și atunci ne dăm seama că suntem totuși la operă și anume în fața unui mare cântăreț
Da, în mijlocul mizeriei de pe scenă, are loc un act artistic și încă unul de cea mai bună calitate! 
Da, face să mergeți să vedeți acest spectacol chiar și numai pentru a-l asculta pe acest mare bariton care cântă la Opera noastră din București.
}ns[ alături de Ștefan Ignat cântă și alți interpreți de mare valoare:
  • ·         soprana Iulia Isaev,  cu o voce minunat stăpânită și cu un fizic perfect adecvat rolului,conturând perfect rolul Alice Ford
  • ·         mezzosoprana Andreea Iftimescu, cu o voce bună, care acoperă și registrul de contralto cerut de rol  și al cărei fizic îi permite un joc de scenă seducător, în spiritul operei bufe - în rolul Quickly
  • ·         tânăra soprană Ana Cebotari, și ea bine distribuită în rolul puștoaicei fâșnețe Nannetta, regia mizând puternic pe atuurile fizice ale acesteia evidențiate prin costumul sumar, dar având și calitățile vocale cerute
  • ·         baritonul Cătălin Ţoropoc, o altă surpriză plăcută din toate punctele de vedere, cu o voce puternică și bine impostată și cu un fizic plăcut, interpretând foarte bine rolul burghezului Ford. (Inspirați de numele personajului probabil, regizorul și scenograful au plasat pe scenă și o limuzină-e drept că BMW , considerată mai aproape de specificul proaspeților îmbogățiți de la noi). Limuzina șade pe un postament rotativ, ca la expozițiile auto, iar personajele urcă și coboară din ea ca să pară că are un rol în acțiune)
  • ·         basul Iustinian Zetea în rolul secundar al lui Pistola, interpretează corect, (ceea ce aș spune că e mai puțin adevărat pentru  Valentin Racoveanu în rolul lui Pistola, pe care l-a interpretat mai apropiat de un rol de operetă sau de vodevil)
  • ·         Sorana Negrea corectă în rolul secundar al lui Meg Page.
  • ·         mai slabă mișcarea pe partea tenorilor: Liviu Indricău –tenor liric neproeminent și invitatul   Ştefan von Korch, cu o bună condiție fizică dar.. cam atât.

Din păcate se impune ca personaj principal și decorul, care devine chiar supărător în destule situații când estompează prin strălucirea panourilor publicitare desfășurarea acțiunii de pe scenă.
În alte situații, mobilierul îi pune la încercări neplanificate pe interpreți. Patul escamotabil a coborât  accidental la ridicarea interpretului de pe canapea, din fericire tânărul bariton a avut reflexul necesar de a para cu mâna lovitura , aranjând apoi mobilierul și pernele.
În final un element de decor a căzut de sus, cu zgomot,  în preajma interpretului principal – un alt element de „sporire a dificultății” ...
Elementul de decor considerat primordial de către regie, cabina de toaletă ne-a urmărit ca ul leit-motiv de-a lungul întregii desfășurări a operei. Iar în final și-a făcut apariția ca element dominant al decorului un imens porc , ce emană apoteotic „vânturi” de confetti pentru a marca finalul comédiei. 

Tonul acesta extrem de vulgar nu cred că servește mesajului operei, care este mai subtil de atât.
Sigur, în final ni se spune că suntem cu toții victimele unor astfel de farse, chiar fără să ne dăm seama.
Dar speram să nu fim chiar în halul acesta.

Aplauzele de la final, după „vântul” tras de porcul uriaș


Din păcate sala era doar pe trei sferturi plină – sigur, spectacolul era concurat în această săptămână de concertul de excepție de la Ateneu, cu actul al III-lea din Parsifal într-o distribuție de zile mari!

Sigur, nu putem „aspira” la un astfel de Parsifal pe scena Operei din București. Cel puțin, nu acum.
Să sperăm că mai târziu se va putea și acolo.

miercuri, 4 martie 2015

Radu Banciu demonstrează necesitatea orei de religie în şcoală

În mod paradoxal, emisiunea de pe 3 martie de pe postul B! a reputatului publicist Radu Banciu demonstrează necesitatea orelor de religie (şi) în şcolile noastre.
Cum asta? Tocmai prin haloimissul ce se dessprinde din invectivele dezlănţuite la adresa religiilor şi persoanelor care cred în Dumnezeu.
Începând prin a numi religia "o idioţenie a cesolului XXI" (uitând de originile ancestrale ale religiei), Radu Banciu exclamă că "sunt milioane de dumnezei- la care să ne închinăm?"

Păi vedeţi, domnule Banciu, ce rău e că nu aveţi cunoştinţe de specialitate? Dacă aţi fi avut, aţi fi putut compara mesajele spirituale transmise de religii şi aţi fi ştiut la care Dumnezeu să vă închinaţi.

Dar de ce vorbiţi la plural- sau folosiţi pluralul majestăţii?
Căci statisticile arată că 84% din populaţia lumii este religioasă. Cu ce drept  jigniţi 5,8 miliarde de persoane ? Şi mai ales, cu ce drept decretaţi că ceea ce cred ei este o prostie şi că în schimb le spuneţi dumneavoastră....ce anume?
Păi, nici dumneavoastră nu ştiţi ce. Pentru că, ne spuneţi că "om vedea noi ce va mai fi pe urmă".
A spune că vom vedea ce va fi pe "lumea cealaltă", înseamnă credinţa în existenţa acelei lumi.
Mai spuneţi şi : " când o să ajungem pe lumea cealaltă, va fi vai şi-amar de capul nostru."
Şi atunci, ce ar trebui să facem? Nu ar trebui, oare, să ne îndreptăm, să ne schimbăm viaţa?

Căci religia poate fi înţeleasă şi ca un mod de viaţă şi o căutare a răspunsurilor la întrebările cele mai profunde ale umanităţii, şi în acest sens ea se raportează la filozofie.

Dar pe dumneavoastră nu vă interesează aceste lucruri. Ok, dar de ce vorbiţi şi în numele nostru?
Pentru că aţi spus: "ce ne interesează pe noi cine a făcut lumea, când noi suntem vai mama noastră?".
Adică, spuneţi dumneavoastră, nu ar trebui să ne ridicăm gândul spre  întrebările fundamentale ale existenţei, de vreme ce suntem jalnici. Nu  cumva tocmai de aceea suntem jalnici, pentru că ne interesează numai nevoile primare ale vieţii, ca pe nişte animale, fără să ne preocupe  morala, folozofia , dragostea pentru aproapele nostru ?
Nu cumva şi de aici provin corupţia generalizată, furturile, comportamentele josnice de tot felul?

Spuneţi mai departe că "oameni cu adevărat curaţi nu există" şi că cei care merg să se închine la biserică se roagă deseori pentru activităţile  vinovate pe care le desfăşoară. Dar şi asta nu e tot o dovadă că respectivii nu cunosc de fapt suficient propria lor religie, ca să-şi dea seama că nu se poate să dai acatiste cu blesteme-de pildă -sau că nu poate fi bine primită o rugăciune pentru ceva ce nu e îngăduit de învăţăturile propriei  religii?
Poate că dacă le-ar fi mai clare perceptele religiei creştine (că noi suntem în majoritate creştini) şi-ar da seama că greşeşte nu doar prin prisma Codului penal, dar mai ales faţă de legile divine.

Dar, ce să-i faci, pe timpul Republicii Socialiste nu se studia religia în şcoli.  Ba chiar prezenţa la biserică era interzisă anumitor categorii considerate "de bază" : activişti de partid sau militari.
De pildă mi s-a povestit o întâmplare cu un ofiţer din armată care a fost pârât că a participat la  cununia unor prieteni, la ţară. Respectivul ofiţer a scăpat de sancţiune doar afirmând că nu s-a dus şi la biserică împreună cu nuntaşii, pentru că se îmbătase şi adormise în fân.
Care va să zică era mai onorabil pentru un ofiţer al Armatei române să se îmbete până nu mai ştia de el şi să adoarmă pe unde se nimerea decât să participe la o cununie!

Ei, dar acuma nu mai suntem sub dictatură. Practicarea liberă a religiei a fost considerată un drept câştigat.
Doar că, iată, faptul că nu ne cunoaştem cum se cuvine propria religie se vădeşte în bulibăşeala de practici religioase amestecate cu simple superstiţii sau cu fapte contrare perceptelor propriei religii.
Tocmai de aceea se studiază astăzi religia în majoritatea ţărilor europene. Chiar şi în Franţa-  stindardul laicităţii statului- se spune acum că ar trebui să se facă ore de religie în şcoli, ca să nu mai fie urmaţi lideri dubioşi care instigă la violenţă în numele unei religii ce se autointitulează o religie a păcii.

Oare faptul că la evrei copiii studiază religia mozaică încă de la vârsta de 5 ani, înainte de a merge la şcoală, credeţi că le dăunează? Succesul evident pe care îl au membrii acestei religii dovedeşte contrariul.
Oare îl întreabă cineva pe copilul de 5 ani dacă doreşte să fie educat în această religie sau nu? Nu, evident, pentru că la acea vârstă copiii nu au discernământul necesar. Le revine părinţilor sarcina de a-i educa în toate privinţele, inclusiv în domeniul religios. Iar educaţia se face de către persoana îndrituită, rabinul, care cunoaşte bine religia cu pricina.

Una dintre lecţiile religiei (în special creştine) este toleranţa.
Şi să n facem aproapelui nostru ceea ce nu am vrea să ni se facă nouă.

Iată un exemplu:
Sunteţi în admiraţia ziariştilor de la Charlie Hebdo pentru curajul cu care au atacat tot ceea ce li se părea demn de atacat (după propriile lor opinii, desigur) folosind mijloace de expresie dintre cele mai "neelegante" (ca să zic aşa) , în numele libertăţii de expresie.

Dar atunci, cum de sunteţi atât de supărat că nimeni nu a interzis publicaţia România Mare
[ziceţi: "nimeni nu a avut curajul să-i închidă lăturile pe care le frunzărea" (?)  şi că "Într-o ţară civilizată nu se putea admite o asemenea publicaţie care îi făcea albie de porci pe cei care nu erau de acord cu el"].
Păi, unde ar mai fi fost, atunci, libertatea de expresie, în numele căreia au demonstrat sumedenie de persoane la Paris şi în alte oraşe, dacă cei care exprimă păreri contrare unora sau altora ar sfârşi în "doi pe doi, cu paturi suprapuse" - cum credeţi că ar fi cazul?
Cum rămâne cu propriile principii de apărare a libertăţii expresiei, chiar dacă nu suntem de acord cu cele publicate?

(În paranteză alte inadvertenţe: Privitor la Monica Iacob Ridzi spuneţi că nici abatele Faria sau Edmond Dantes nu erau vinovaţi şi au făcut temniţă grea. Să înţelegem că o consideraţi şi pe d-a Ritzi nevinovată?  Atunci de ce aţi dori să vină la ea "un celular" care să-i spună că nu va mai ieşi de acolo, odată ce a intrat?

Povestind despre "concertu privat" dat la Ateneu în onoarea lui Iliescu amintiţi despre "tenorul Pompei Hărăşteanu". Dar Pompeiu Hărăşteanu e bas, dragă domnule Banciu.).

Studiaţi, puţin, morala creştină, domnule Banciu. Măcar să ştiţi despre ce e vorba.

Vedeţi ce rău e că nu aţi studiat-o în şcoală?

miercuri, 11 decembrie 2013

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Distributie la Opera Nationala Bucuresti

Să fie conducerea Operei din Bucureşti misogină?

Printre atâtea motive de îngrijorare pe care le avem zilele acestea, să încercăm să ne şi relaxăm, mergând la un spectacol.
Dat fiind că începe noua stagiune la Opera din Bucureşti, să vedem ce e anunţat pe site- ul instituţiei.

marți, 2 aprilie 2013

Blazon pentru Opera Nationala Bucuresti

Opera Nationala  Bucuresti are un nou insemn heraldic si un nou logo


"Este un însemn heraldic care vorbeşte despre istorie dar în acelasi timp despre ceea ce înseamnă opera în general. (...) Blazonul heraldic este realizat de domnul Tiron, membru în Comisia de Heraldică a Academiei Române. Este un extraordinar heraldist. El vorbeste despre tradiţia din România a operei, despre tradiţia operei în general şi despre muzele care domină opera în general",  spus Razvan Ioan Dinca, directorul Operei.
Logo-ul ales este:

 "ARS GRATIA ARTIS"

  
Expresia în limba latină ars gratia artis   înseamnă artă pentru artă (sau, cuvânt cu cuvânt,  arta este recompensa artei) şi este deviza societăţii americane media Metro-Goldwyn-Mayer, însemnând că arta este independentă de exigenţele politice şi sociale
Verdi nu ar fi fost probabil de acord cu acestă deviză. pentru el, opera a fost un mijloc de exprimare a patriotismului şi de mobilizare la luptă împotriva ocupaţiei străine. Nici Puccini nu ar fi fost de acord. El a demascat comportamentul imoral faţă de străini, poziţia inferioară a femeilor în societate şi situaţia mizeră a tinerilor artişti. Iar Mozart a demascat imoralitatea nobilimii. Exemplele pot continua foarte mult, dar ...fiecare cu părerile lui!

Atenţie, emblema şi logo-ul MGM sunt marcă înregistrată- vedeţi să nu aveţi probleme cu ei!

Emblemele şi logo-urile altor teatre celebre de operă din lume:



 

Metropolitan New York (The Met)

 

Scala din Milano 

(cuprinde stema Lombardiei)
 
      

 Opera de stat din Viena


 Opera din Paris

Opera din Parma 




 





luni, 11 martie 2013

Dan Paul Dumitrescu



Şapte babe blestemate

Nu mai auzisem demult acest cântec- Întâmplarea a făcut să-l găsesc pe Youtube.

Şi am căutat - unde altundeva - pe internet, ceva despre falnicul bas :
Da, domnule! Ia te uită ce bas valoros aveam şi habar n-aveam!
"Aveam" - bine zis, că nu-l mai avem...
Desigur, el cântă demult în străinătate, din 2001 e prim solist la Opera din Viena...
Dar, măcar în vizită o mai veni pe la Opera noastră? Sau, măcar la televiziunile noastre (că avem atâtea), putem să-l ascultăm? Nu, bineînţeles. Noi suntem condamnaţi să vedem o pereche supraponderală de la Clejani sau - dacă nu rezistăm - să schimbăm postul, descoperind eventual reclama la două tigăi....

Pentru cine vrea să asculte, totuşi, un mare cântăreţ român, căutaţi pe  site-ul personal al artistului:
danpauldumitrescu.com,  unde se poate vedea şi pe unde a cântat românul nostru:
Royal Albert Hall, din Londra, la Bristol, Oxford şi Canterbury, la Teatrul Filarmonic din Verona, la Arena din Verona, la Tokyo, la Opera de Stat din Viena, la Opera din Dijon, la Paris,Lyon, Toulon şi Nimmes, la celebra Scala din Milano, la Festivalul din Salzburg, la Munchen, la Tel Aviv, la Berlin, la Barcelona, la Budapesta....
Da, a mai cântat şi la Bucureşti, la Festivalul Enescu, dar asta a fost demult.....
Între timp, de ce nu se vorbeşte deloc de el în mass media românească?

În loc să dea bani pe frunze verzi, mai bine s-ar populariza adevăratele noastre valori?

vineri, 1 februarie 2013

Tenorul Marius Brenciu

Spre ruşinea noastră, nu ne cunoaştem valorile.


În timp ce la televizor (era să zic tembelizor) ni se dau ultimele ştiri despre diferite prostituate care îşi fac meseria fără perdea în străinătate, iar aici sunt etichetate ca "vedete" (încât stau să mă întreb ce înţeleg oamenii noştri de televiziuneprin acest cuvânt), artişti români de mare valoare sunt ca şi necunoscuţi marelui public.
Despre Angela Gheorghiu, poate cea mai mare soprană a lumii la ora actuală, ni se vorbeşte doar din când în când, în ultimii ani şi mai ales în legătură cu divorţ sau alte asemenea, dar prea puţin în legătură cu marile ei succese pe marile scene de pe mapamond.
Despre Roxana Briban am aflat, mulţi dintre noi, doar după ce această mare artistă s-a sinucis, nemaiputând să suporte situaţia de crudă nedreptate în care se găsea. Asta, fiindcă se întorsese în ţara ei. Dacă rămânea în străinătate, alta ar fi fost situaţia.

Despre tenorul Marius Brenciu n-am văzut nici o emisiune la televizor , deşi ar fi trebuit să fie pe toate posturile de televiziune după marile sale succese internaţionale, obţinute- bunăoară- la opera Metropolitan din New York (considerată acum cea mai importantă scenă de operă din lume).
Tot la Metropolitan activează de aproape20 de  ani dirijorul român Ion Marin. Aţi auzit de el?
Dar de numita Simona Senzual? Credeţi că e ceva normal?

 Sâmbătă 26 ianuarie,,s-a transmis direct ,de la ora 19.50,  de posturile Radio România Muzical şi Radio România Cultural, dar şi audio-video pe site-urile
 www.romania-muzical.ro şi www.radioromaniacultural.ro , spectacolul " La Rondine" pus în scenă la Metropolitan, în care tenorul Marius Brenciu are un rol important.
Acelaşi spectacol a fost pus în scenă tot la Metropolitan şi în 2008, avându-i atunci în rolurile principale pe Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna, dar şi cu Marius Brenciu în acelaşi rol pe care îl va interpreta şi sâmbătă. S-a difuzat acel spectacol la noi? Nu- păi de ce să se dea? 
Iar despre Marius Brenciu se ştie- eventual- doar că e fratele lui Horia Brenciu.....

Postul de televiziune TVR Cultural s-a desfiinţat. Ce ne trebuie? Nouă ne trebuie doar telenovele .

Hai să ne uităm unde mai putem, pe internet (cine poate), la un spectacol în care apare, în rol principal, un valoros artist al nostru şi care e dirijat de foarte apreciatul dirijor- tot al nostru- Ion Marin.

Şi să ne uităm, iarăşi- unde mai putem (adică pe youtube)- la artiştii noştri (pe care îi mai avem, sau pe care i-am pierdut iremediabil).

http://www.youtube.com/watch?v=-sFY6l1Ta2U
http://www.youtube.com/watch?v=NR216Avt5Kk
http://www.youtube.com/watch?v=hWMKXJMJWjw
http://operaonline.ro/?tag=marius-brenciu