duminică, 22 martie 2020

Masti de protectie


Măști sanitare de protecție

Măștile sanitare de protecție nu se mai găsesc pe la noi.
Dar de ce sunt ele atât de diferite?
Ce eficacitate ar avea ele ca protecție împotriva coronavirusului ?
(În paranteză fie spus, epidemia de Covid-19 e pricinuită de coronavirusul „SARS-CoV-2”,  supranumit și „2019-nBoV”).

Măști chirurgicale


1.     Tipul cel mai comun de mască este cel de tip „chirurgical” , ce este o mască antiproiecție. Ele au fost concepute pentru a fi purtate de către persoanele bolnave, pentru ca ele să nu împroaște picături de salivă sau de secreții nazale atunci când strănută sau tușesc, sau chiar să nu răspândească prin expirație particule fine de mai puțin de 5 microni, care ar putea transporta agenți patogeni .
Când nu e vorba despre o epidemie, astfel de măști sunt purtate de obicei de către personalul medical ca să împiedice contaminarea pacientului și a aerului din jurul acestuia, sau obiectelor/suprafețelor din apropierea lui.
Ele sunt numite „chirurgicale” pentru că au fost concepute pentru a fi purtate în sala de operații pentru a împiedica ca bacteriile aflate în gura chirurgului să fie proiectate pe plaga pacientului. Dar pot fi purtate și de publicul larg pentru a-i  proteja pe cei din jur de de microorganisme . Dat fiind că ele nu sunt complet lipite de față, ele pot lăsa să intre prin lateral aer nefiltrat, deci nu pot proteja în întregime o persoană sănătoasă de contaminare. Ele sunt standardizate prin norma europeană „NF EN 14683”.
Măștile „chirurgical de tip I ar filtra peste 95% dintre bacterii (bacteriile sunt mult mai mari decât virusurile) , iar
Măștile „chirurgical de tip II ar filtra peste 98% dintre bacterii. Cele de tip II (2) sunt și ele de două feluri: „normale” și de ”tip R”, care sunt mai etanșe și mai rezistente la proiecțiile de microparticule de salivă.

Măștile de protecție respiratorie


(măști cochilie/ rață, mască FFP1, FFP2 sau FFP3.
Ele sunt ierarhizate după gradul de filtrare a aerului.
Pentru coronavirus ar fi minim FFP2
(care costă cam 4 euro bucata).

2.     Măștile specializate (denumite „FFP2”)
Acest tip de măști e purtat de personalul sanitar în timpul epidemiilor sau de către persoanele cu risc major de expunere (cele ce s-ar putea găsi la mai puțin de un metru de o persoană bolnavă). Ele filtrează bacteriile și aerosolii.
Ele ar trebui să-l protejeze pe purtător de o eventuală molipsire de la o altă persoană. Acest tip de mască trebuie să aibă o formă adaptată feței persoanei care o poartă pentru a fi eficace  .
Măștile FFP2 se compun dintr-o piesă facială (jumătate de mască sau mască întreagă) și o valvă care permite ieșirea mai lesnicioasă a bioxidului de carbon din aerul expirat (pentru mai mult confort la respirație).
Măștile tip „Cioc de rață” nu au supape, dar îndeplinesc condițiile de filtrare.
3.  Măștile FFP3, mai filtrante decât precedentele, au fost gândite pentru cei ce lucrează în construcții. Ele filtrează particolele extrem de fine, cum ar fi azbestul. Ele nu sunt destinate marelui public în caz de epidemie.


4.     A patra categorie este masca antipoluare, care ar trebui să protejeze contra particulelor fine , dar care totuși nu e eficace împotriva emisiilor din gazele de eșapament ale mașinilor . Deci nu ar fi recomandate nici contra coronavirusului.

Folosirea măștilor sanitare


Masca antivirus nu e eficace decât dacă e bine folosită.
Partea colorată trebuie să fie spre exterior și nu lipită de gură.
Partea tivită a baretei nazale trebuie să fie pusă pe partea ridicată a nasului, pentru a proteja bine nasul.
Sunt preferabile măștile ce se prind cu elastic față de cele cu breteluțe: masca se pune mai ușor.
Masca trebuie să treacă până sub bărbie, ca să protejeze și gura și nasul. 

Masca chirurgicală folosită ca protecție antivirus antivirus poate fi folosită 3 ore. După asta, ea trebuie să fie aruncată la gunoi. În niciun caz nu se va spăla pentru refolosire. După fiecare ieșire din casă, la întoarcere ea trebuie să fu fie manipulată, ci scoasă prin apucare de elastic și aruncată imediată, căci ar putea fi contaminată.
Măștile filtrante FPP ar putea fi folosite 8 ore. Cu atenție să fie etanșe pe contur. După aceea se aruncă și acestea la gunoi, atingând-o doar pe șireturile de prindere.
Se vor spăla mâinile înainte și după oricare schimbare a măștii.

Ca la fiecare risc de epidemie, trebuie să fie luate măsuri de precauție. OMS recomandă adoptarea de „gesturi barieră”.
Trebuie continuată aplicarea regulilor de igienă obișnuite pentru a limita contagiunea. Spălarea pe mâini cu regularitate (cu o soluție cu alcool 70-80% sau cu săpun și apă), strănutul  sau tusea în plica cotului, folosirea de batiste de hârtie , aerisirea camerelor și limitarea contactului fizic cu ceilalți (cum ar fi strângerea de mâini).
Pentru dezinfectarea suprafețelor care ar putea fi contaminate cu virus, cum ar fi telefonul portabil sau clanțele nu e suficient să fie folosit un gel hidroalcoolic, ci trebuie să se folosească un detergent eficace ca cele folosite în spitale. Dar asta dacă infecția cu coronavirus e confirmată.

Măștile de protecție făcute „artizanal”

Unii medici îi sfătuiesc pe pacienți să își facă chiar ei niște măști lavabile, dar alții consideră că nu e o idee bună, pentru că nu asigură nici un fel de protecție.
În legislația privind măștile se precizează ce mărime trebuie să aibă porii, ce tip de germen poate fi filtrat, sensul (din interior în afară ca să nu se transmită sau din afară spre interior pentru a fi protejat), durata de folosire .
În schimb, măștile improvizate din pânză, hârtie sau tifon nu se știe în ce măsură pot proteja. În schimb, dacă nu sunt spălate cu regularitate, măștile de pânză pot fi periculoase. Iar dacă nu sunt bine fixate pe față pot da o falsă idee de siguranță, când nu e cazul. Unii doctori au părerea că o simplă bucată de pânză nu ar fi eficace decât dacă i s-ar pune în interior un fetru sau un filtru de aspirator.
Unii fabricanți de țesături ce s-au lansat în producerea în serie de măști antivirus au declarat că au propus prototipuri ce au  în interior o bucată de molton. Specialiștii nu s-au pronunțat încă asupra eficacității acestui tip.
Unii doctori au avut părerea că măștile artizanale ar fi bune pentru a economisi măștile „bune” și că ar fi acceptabile în cazul pacienților asimptomatici, care probabil au o încărcătură de viruși scăzută sau chiar nulă. În lipsa măștilor „bune”.
 .


joi, 12 martie 2020

Padurile Elvetiei

Ca orice țară civilizată, Elveția are mare grijă de pădurile ei.
Observăm că acolo se iau în considerare și chiar se evaluează în bani toate beneficiile oferite de păduri, nu doar veniturile obținute din valorificarea lemnului:

PĂDUREA ELVEȚIEI ÎN CIFRE


Există numeroase statistici, care arată cam așa:
Pădurile ocupă o treime din suprafața țării- înconjurată de cam 117 000 km de liziere.
Sunt 1,26 milioane de hectare de păduri, adică 1800 m2 pe locuitor.
Aria împădurită este în creștere cu cca 5400 hectare pe an.

ARBORI


Copiilor li se explică de ce sunt lăsate mormane de crengi căzute în păduri:
pentru că ele formează adăpost și  hrană pentru un mare număr de plante, animale și ciuperci. 
Pădurile elvețiene numără cam 535 de milioane de copaci (dintre care 495 milioane vii și 40 milioane morți) . Ați reținut deci că nici copacii uscați (morți) nu sunt scoși automat din păduri, ei având rolul lor în ecosistem.
În acele păduri sunt cam 130 de esențe diferite de arbori și de arbuști.
Revin cam 66 de copaci din pădure pe fiecare locuitor, esențele cele mai obișnuite fiind bradul (cel mai adesea bradul alb) și fagul. (În acest calcul nu intră copacii din parcuri)
Copacii din Elveția au în medie 100 de ani. (Ceea ce înseamnă că au fost ocrotiți timp de 100 de ani)
Un fag centenar are circa 500000 de frunze.
Vârsta celui mai bătrân arbore din Elveție e estimată la 1500 de ani.
Cel mai mare arbore din Elveția este un brad Douglas cu înălțimea de 61m.

LEMNUL

Volumul total de lemn din pădurile elvețiene este de circa 427 milioane de metri cubi (inclusiv lemnul mort).
Un hectar de pădure cuprinde aproape 370 m3 de lemn.
La fiecare 3 secunde, un metru cub de lemn crește în pădurile elvețiene.
Adică 10 milioane de metri cubi pe an.

Pădurea elvețiană fixează 2,2 milioane de tone de CO2, sub formă de carbon.
Asta corespunde cu certificate de emisie de CO2 cu valoarea de 24 milioane de franci pe an (un lucru la care nu se gândește nimeni la noi!)

PROPRIETARII DE PĂDURI

În Elveția sunt cam 250000 de proprietari de păduri (peste244000 proprietari particulari-care dețin 30% din suprafețele forestiere -și 3500 proprietari publici).
35% din suprafața de păduri aparține unor organizații de drept public, cum ar fi comunele orășenești sau corporațiile.
30% din suprafață aparține comunelor și 5% Confederației de cantoane.
Suprafața medie a pădurilor cu proprietari publici e de 300 hectare.
Suprafața medie a pădurilor deținute de câte un proprietar particular e de 1,3 ha (cam cât două terenuri de fotbal)

RECOLTAREA LEMNULUI

Consumul anual de lemn este în Elveția de 10,5 milioane de metri cubi, o parte fiind de import.
Se recoltează anual cam 5 milioane de metri cubi, ce valorează peste 400milioane de franci.
O jumătate din lemnul recoltat e vândut sub formă de bușteni și o treime ca lemn de foc.
Valoarea adăugată brută a economiei forestiere și a industriei lemnului este în Elveția de 4,5 miliarde franci pe an.
Cam 30500 km de drumuri forestiere permit asigurarea de îngrijiri silvicole, gestionarea pădurilor și recoltarea lemnului (de preferință a celui mort).

PĂDUREA ASIGURĂ LOCURI DE MUNCĂ

Pădurile elvețiene sunt exploatate de 1500 de întreprinderi forestiere, ajutate de 500 de antreprenori forestieri. Se adaugă mai multe mii de particulari (de pildă agricultori) care își exploatează și își îngrijesc singuri pădurea.
Economia forestieră are 6000 de angajați, iar sectorul de transformare (gatere etc)-circa 7000.
Munca în pădure e periculoasă, înregistrându-se în fiecare an cam 350 de accidente de muncă.

PRESTĂRILE PĂDURII ELVEȚIENE


Peste 45% din suprafețele de păduri (adică 6000 km 2) îndeplinesc rol de protecție împotriva căderii de pietre și a alunecărilor de teren.
Pădurile protejează cca 130000 de clădiri și mai multe mii de km de căi de comunicații.
Valoarea economică a funcției de protecție a pădurii a fost evaluată la 4 miliarde de franci pe an.
Circa 40% din apa potabilă provine în Elveția din păduri.
Filtrarea apei de către păduri permite economisirea a circa 80 de milioane de franci tratamente a apei.
Valoarea prestației recreative a pădurii e estimată între 2 și 4 miliarde de franci.
Cam 5% din suprafețele de păduri din Elveția constituie rezervații naturale.
Peste 25000 de specii depind de păduri, adică peste 40% din biodiversitate.
Populația de păsări din păduri a crescut în 1990 cu 20%. Ele limitează numărul gîndacilor de scoarță.
În această privință, stejarii sunt foarte prețioși, de ei depinzând peste 300 specii de insecte.
În Europa, peste 1000 de specii de coleoptere au fost găsite pe stejari.
Aproximativ 250 de tone de ciuperci cu valoare de cca 11,5 milioane de franci se culeg anual din păduri.
La acestea se adaugă 2000 de tone de miere (în valoare de 52 milioane de franci)  și 2000 t carne de vânat (în valoare de 20 milioane de franci).
Se mai adaugă brazii de Crăciun recoltați anual (150000 brăduți în valoare de 5 milioane de franci)
În pădurile elvețiene sunt stocate peste 150milioane de tone de carbon (≈ 550 milioane de tone de bioxid de carbon) .
Lemnul folosit drept combustibil în loc de motorină permite economisirea a peste 3 kg de CO2 pe litru de motorină înlocuit.

CONTRIBUȚII FEDERALE

În fiecare an Confederația dă cam 140 de milioane de franci subvenție economiei forestiere.
105 milioane sunt folosiți pentru lucrări de protecție  și de întreținere a pădurilor.
Circa 10 milioane de franci folosesc pentru promovarea biodiversității în păduri.
Îngrijirile pentru tinerele plantații sunt susținute cu 14 milioane de franci.
Cam 11 milioane de franci sunt destinați pentru domenii ca cercetarea, schimbările climatice etc.
Pentru comparație: agricultura din Elveția primește anual un ajutor federal de 3 miliarde de franci.



vineri, 21 februarie 2020

Mormantul lui Romulus


A fost găsit mormântul lui Romulus



Fondatorul Romei, Romulus a fost venerat mereu de către romani
Numeroși scriitori antici au relatat atât legendele și tradițiile legate de întemeietorul cetății, cât și pietatea cu care a fost păstrat tot ce amintea de personajul intrat în legendă.

Cine a fost Romulus ?


Conform legendei oficiale romane, Romulus și Remus erau doi copii gemeni, fii ai zeului Marte și ai preotesei Rhea Silvia, urmașa lui Eneas, eroul troian care se refugiase cu familia și cu apropiații săi în peninsula italică, după căderea Troiei.
Cei doi copii ar fi fost puși într-un coș (de către unchiul mamei lor, care nu voia ca aceasta să aibă urmași cu drept la tron)  și lăsați să plutească astfel pe apa Tibrului . Copiii ar fi fost găsiți și alăptați de o lupoaică , ce i-a salvat astfel de la moarte. Copiii au fost găsiți apoi de ciobanul Faustulus, care i-a crescut alături de cei 12 copii ai săi. Ajunși la majorat, cei doi frați au aflat de originea lor regală și  l-au repus în drepturi pe bunicul lor, întemeind apoi un oraș nou, numit Roma.

Lupa Capitolina

În amintirea lupoaicei era păstrată la Capitoliu statuia de bronz „Lupa Capitolina” , statuie ce datează după opiniile unor cercetători din secolul  al V-lea î.Hr. - unii cercetători considerând că statuia a fost lucrată de sculptori etrusci în jurul anului 500 î.Hr.
Cei doi copii au fost adăugați mult mai târziu, în Renaștere, pentru a se reface imaginea unor statui antice cu subiect similar (cei doi copii alăptați de lupoaică) despre care au scris autorii romani Cicero și Titus Livius

Lupa Capitolina
Cicero amintea în „Catilinare ”(III,19) de o statuie a lupoaicei cu gemeni ce a fost lovită de trăsnet pe Capitoliu în anul 63 î.Hr.
Iar Titus Livius a scris în „
Ab Urbe Condita”(X,23,12) despre un basorelief cu lupoaica alăptând gemeni ce a fost amplasată în fața grotei Lupercal de pe pantele colinei Palatin din Roma. Imaginea lupoaicei alăptând gemeni se regăsește și pe monede antice, dar și pe piatra sculptată a unui inel roman.
În timpul Imperiului Roman imaginea Lupoaicei s-a regăsit nu doar pe monede, ci și pe monumente funerare, mozaicuri, frontoane , arcuri de triumf, pilaștri, altare votive, vase și altele, semnificând atașamentul față de străbuni și mândria de a fi romani.
Avem și noi, în București, o copie a celebrei statui simbolice a întemeierii Romei : statuia ne-a fost  dăruită în 1906 de municipalitatea Romei. 

În amintirea Lupoaicei care i- a alăptat în grota Luperca, Romulus și Remus ar fi instituit sărbătoarea Lupercalia -pe 15 Februarie . La altarul zeului Lupercus (Pan/Faunus) , lupercii (tineri aristocrați) sacrificau capre, apoi se întreceau într-o  cursă pe colina Palatin, având în mâini bice făcute din piei de capră și fiind îmbrăcați doar în pieile de capră.Sărbătoarea era considerată purificatoare și producătoare de fertilitate .Numele zeului în grecește era Daunos („lupul”).Lupii erau considerați și reîncarnări ale spiritelor morților, existând și legende arhaici în care un lup sau o lupoaică originară dau naștere primului om, sau strămoșului unui neam.
Lupercii erau considerați „asemeni lupului”.După Kretschmer, numele vine de la Kandaon, numele tracic al războiului. Daous-dava („satul lupilor” în Moesia și toponimicul iliric Candavia derivă din rădăcina *dhau- „a stinge, a închide, a sufoca”. Iar cu termenul iranian dahae, „lup” sunt denumirile etnice dahae (sciți) și daoi (daci).
Lupercalia ar fi fost o evocare a condiției omului originar și avea loc în timpul Parentaliilor- sărbătoarea strămoșilor, din luna Februarie.
Putem face o legătură cu tradițiile dacice ce persistă încă la noi cu Dragobetele , dar și cu studiile ce atestă proveniența limbii latine din limba vorbită de daci. 


Casa lui Romulus

De un respect similar s-a bucurat și Casa Romuli (casa lui Romulus)
Adăpostul modest din lut și paie , cu acoperișul din snopi de paie era păstrat cu mare venerație în colțul sud-vestic al colinei Palatin, în fața templului Cibelei și al Victoriei și a fost restaurat de fiecare dată când era deteriorat de foc sau de vechime, fiind păstrat astfel până în secolul al IV-lea. O replică a acestei case era situată pe Capitoliu, aproape de curia calabra.
La sfâșitul sec. IV-începutul sec. III î.Chr, în timpul construcției templului Victoriei, a fost decoperit un șanț considerat a fi pomeriumul- brazda rituală trasată de Romulus. , care a fost protejat de romani, marcat cu o coloană , devenind astfel un sacellum dedicat lui Romulus. (mic sanctuar descoperit) . Acest amplasament a fost protejat chiar dacă în apropiere a fost construit templul lui Magna Mater (în anii 204-191 î.Chr) sau cartierul e reconstruit după incendii.  Pe colina Palatin au fost găsite ruinele unei colibe preistorice, considerată a fi casa lui Romulus .

Brazda lui Romulus

Conform legendei, Romulus ar fi tras o brazdă de demarcare a teritoriului său de cel al fratelui său Remus, încercând să evite o confruntare cu acesta. Cum Remus l-a sfidat trecând dincolo de brazdă, Romulus l-a ucis în luptă.
În 1980 arheologii au găsit într-o zonă incomplet cercetată din Forum o adâncitură lungă și adâncă, mărginită de pietre mari.
 Arheologul Andrea Carandini, consideră că e vorba despre  pomoerium,  « brazda sacră » trasată de Romulus și care a fost marcată cu respect spre neuitare.
Întemeierea Romei a fost datată de autorii antici
pe 21 aprilie în anul 753 Î.Hr.

Mormântul lui Romulus


Desigur și mormântul lui Romulus trebuie să fi fost venerat cu aceeași pietate.
Scriitorul roman Varron, născut în anul 116 î.Hr. a afirmat că mormântul lui Romulus se afla în spatele tribunei Rostra, tribună rezervată  discursurilor publice.
Un arheolog de la începutul secolului XX, Giacomo Boni a considerat că în Forumul roman, aproape de Comitium (spațiul prevăzut pentru reuniunile publice)  ar trebui să fie căutat un heroon, adică un monument al eroului fondator  care să indice mormântul lui Romulus.

Lapis Niger

Conform : The Roman Forum — Its History and Its Monuments
by Christian Hülsen
publicat de Ermanno Loescher &Co Publishers pentru regina Italiei, în 1906
Text, hartă și imagini alb-negru din domeniul public. Fotografii color: William P. Thayer:


Pe linia de delimitare dintre Forum și Comitium s-a găsit  în 1899 o stelă din dale de marmură neagră împrejmuită de un perete din marmură albă. Suprafața dalei negre a fost deteriorată în mai multe locuri , dar bucățile au fost reunite cu grijă,în antichitate, de exemplu cu o bucată dintr-o inscripție. Orientarea sa este coordonată cu cea a Curiei lui Iulius și a lui Dioclețian și este situată aproape exact în fața intrării în această Curie. Imediat după descoperirea acestei pietre comemorative s-a făcut legătura cu un grup de monumente, a cărui existență în Comitium este menționată de scriitorii din republica târzie și din imperiul timpuriu.
S-a dovedit că pe piatra neagră (
faimoasa Lapis Niger) era  cea mai veche inscripție în limba latină (datată între anii 570-550 î.Hr.).
Originalul se găsește acum în muzeul Termelor lui Diocletian.

Conform scriitorului Varron, această piatră neagră ce poartă inscripții ce se referă la un rege marchează locul mormântului lui Romulus.
Piatra neagră din Comitium”, spune  Pompeius Festus Grammaticus (a cărui lucrare este o prescurtare a unei opere mai mari de a lui  Verrius Flaccus, contemporanul lui Augustus), marchează un loc funest, căci e dedicat comemorării lui Romulus, despre care tradiția spune că a fost ucis în sanctuarul lui Vulcan- iar acolo chiar ar fi fost un sanctuar al lui Vulcan .
Dionisie de Halicarnassus, (ca și Varron) care a scris pe vremea lui Augustus, afirmă că „mulți oameni cred că leul de piatră, care se află în cel mai nobil loc din Forumul Roman, aproape de Rostra, a fost un monument pentru Romulus, care a fost înmormântat pe locul unde a căzut în luptă ". Același autor repetă într-un alt loc cealaltă explicație, și anume că„ Tullus Hostilius a fost înmormântat în cel mai nobil loc al Forumului și a primit o piatră memorială (stelă) cu o inscripție care lăuda virtuțile sale " .Și amintește de o statuie a lui Romulus în templul lui Vulcan , alături de o inscripție cu caractere grecești (exact cum e Lapis Nigra) .
În cele din urmă, vechiul comentator menționează observațiile lui Horațiu: „majoritatea oamenilor spun  [într-un alt pasaj 
este menționat pe nume Varro]  că Romulus a fost înmormântat aproape de Rostra [în fața sau în spatele ei]  și că acesta a fost motivul pentru care cei doi lei au fost așezați acolo, și pot fi văzuți și astăzi păzind mormântul "
La nivelul pavajului iulian-augustan s-a găsit  un pavaj negru din blocuri de marmură și nu s-au găsit urme de lei ca gardieni . Cu toate acestea, prin săparea mai adâncă, s-a descoperit • cu aproximativ 1,5 metri mai jos  un grup de monumente din vremuri foarte vechi, care au fost acoperite în antichitatea târzie și parțial distruse.


[image ALT: missingALT]

În primul rând, acoperite doar parțial de pavajul negru, se văd două postamente de tuf (notate cu  A și B), care par deosebit de potrivite pentru două statui înclinate de lei. Între cele două baze s-a găsit  un singur bloc de piatră (C). În spatele lor, cele două postamente se îndreaptă în direcția unei stele din tuf/platforme(D), pe care erau inscripționate în latina arhaică amarnice blesteme (trimiteri la divinități infernale)  pentru cei ce ar fi îndrăznit să tulbure acel loc. Ceea ce duce cu gândul la existența în acel loc a unui mormânt antic ce nu trebuia să fie profanat sub nici un motiv.   : ipoteza, făcută la un moment dat, ca această fundație să reprezinte platforma vorbitorului din Rostra republicană este imposibilă din cauza mărimii ei: dimensiunile • (1,5m. × 3,50m.). Acest altar, un „sacellum”, este de obicei considerat pe locul „mormântului lui Romulus” menționat de scriitorii antici; unii cercetători consideră că pe  blocul de piatră (C) stătea inițial „piatra neagră”, poate ca în cazul mormintelor etrusce - un bloc conic de piatră vulcanică neagră.
Alfabetul latin arhaic folosea caractere derivate din alfabetele grecesc și etrusc . 

În spatele „sacellumului”, sub pavajul negru, se află trunchiul mutilat al unei coloane rotunde de tuf (G); în spatele acestuia era o stelă dreptunghiulară (H) acoperită cu inscripții pe toate cele patru fețe. Inscripțiile sunt făcute  de sus în jos și de jos în sus (boustrophedon vertical). Literele au o asemănare  mai mare cu alfabetul grec decât cele ale oricărei alte inscripții latine (în această inscripție  R are încă forma P): dintre toate inscripțiile păstrate în piatră este cu siguranță cea mai veche și nu este mai tânără decât secolul al V-lea î.Hr. Din păcate, conținutul este până în prezent aproape în întregime necunoscut pentru că rândurile inscripției nu s-au păstrat decât parțial. Cu toate acestea, se știe foarte bine că se menționează un rex (cuvântul este „regei” -dativul arhaic al cuvântului „rex”-rege. De observat asemănarea cu „regelui” din limba română), apoi se scrie despre  iouxmenta, adică un car tras de cai și un funcționar public, kalator. În sfârșit, se mai păstrează sfârșitul unei propoziții: sakros esed = sacer esto (sit), potrivit căruia este probabil să avem în fața noastră un lex sacrata (un loc sacru): și oricum într-o epocă atât de veche , aproape nimic altceva nu ar fi fost gravat în piatră. Rex (și mai târziu rex sacrorum) apărea în Comitium în special în trei zile din an, 24 februarie, 24 martie și 24 mai ; și este de presupus ca lexul să aibă de-a face cu  ceremoniile sacre ce erau îndeplinite de el și că îi fusese acordat privilegiul  să apară cu slujitorul său în Comitium într-un car, deși altfel carele erau  interzise acolo și oricine ar fi încălcat această lege ar fi fost predat zeității pentru pedeapsă. Dar o restaurare autentică a inscripției este imposibilă.
Comitium era locul antic de adunare care a precedat Forul și care se amenaja în secolele VII-VIII î.Hr. în fața unui loc de cult arhaic.

Mici figurine de os găsite în Sacellum
Când s-a săpat în  „sacellum”, s-au găsit plintele bazelor îmbrăcate într-un strat de pietriș care a fost adus intenționat acolo: în acest strat s-au găsit numeroase cadouri dedicative, mici idoli de lut, os și bronz, bucăți de basoreliefuri din teracotă , fragmente de vase, oase ale animalelor sacrificate etc. Cele mai multe dintre aceste obiecte provin  din timpuri foarte vechi (secolele VIII-VI î.Hr.).
Se pune întrebarea  la ce dată a fost distrus acest vechi sanctuar și la ce dată a fost acoperit în întregime cu acel pavaj negru. Unii cercetători consideră că prima distrugere a avut loc încă de la invazia Galilor ( 390 î.Hr) și că acoperirea finală și așezarea pavajului negru au avut loc pe vremea lui Cezar sau Augustus; alții sunt de părere că, până în timpul lui Varro, nivelul  inferior era încă complet vizibil și că platforma neagră a fost așezată pe vremea imperiului târziu ca memorial pentru mormântul lui Romulus care fusese deteriorat. Platforma simplă, din marmură neagră, înconjurată de un parapet din marmură albă a fost la rândul ei restaurată în antichitate și a constituit un sanctuar în apropiere de Rostra- tribuna oratorilor. 

Sub colțul din dreapta al pavajului negru se află o structură dreptunghiulară în formă de fântână, făcută din plăci de tuf, a cărei gură este la același nivel cu Comitiul lui Iulius Cezar și Augustus; o fântână similară, dar pentagonală, se găsește pe partea dreaptă la intrarea obiectivului arheologic cercetat. Semnificația acestor construcții și a celor similare din fața Rostrei, de-a lungul Sacra Via din fața bazilicii Julia și în alte părți, este incertă. Poate erau „fântâni rituale” (pozzi rituali) , sau - cel puțin unele- serveau doar pentru alimentarea cu apă și drenaj.


[image ALT: missingALT]
Sacellum și stela arhaică
Desen (făcut de Christian H
ülsen) ce reconstituie sanctuarul inițial 


Găsirea contemporană a mormântului

Iată că astăzi vineri 21 februarie 2020, arheologii italieni au făcut cunoscut faptul că în axa locului în care a fost găsită stela Lapis Niger cu inscripția funerară a fost găsită intrarea unui mormânt săpat în stâncă, ce poate fi considerat ca fiind mormântul lui Romulus, căci acest loc sacru, în apropiere de Colosseum,  nu putea fi dedicat decât unei personalități de mare importanță, iar mărturiile antice duc la această concluzie.

În camera mortuară, ce fusese deja descrisă de autorii menționați, dar care fusese acoperită de scara construită între anii 1930-1939 cu ocazia readucerii la lumină a Curiei Iulia prin demolarea bisericii Sant'Adriano  a fost găsit un sarcofag simplu, din tuf vulcanic,  alături un altarul cilindric tot din piatră despre care se știa deja. Încăperea subterană se află sub treptele de intrare în Curia Iulia.
Intrarea în mormânt, Lapis Niger,
Camera mortuară 
Elementele găsite în încăperea mortuară au fost datate la mai mult de  600 ani înainte de Christos, deci ar fi din perioada întemeierii orașului .
Amplasarea mormântului lui Romulus (și locului unde a fost găsită Lapis Niger)
în ansamblul monumentelor așa cum se văd acum în Forul Roman.
Observăm că Arcul lui Septimiu Sever a fost edificat aproape de vechiului loc de venerare al întemeietorului Romei. Alături se află Curia Iulia (anticul sediu al Senatului roman, construit în timpul lui Iulius Caesar pe locul vechiului sediu, Curia Hostilia, ce arsese. )
Putem aminti că anul 753 î.Hr. al întemeierii Romei a fost folosit mult timp ca referință de la care se numerotau anii în epoca romană („ab urbe condita”).
Nu se știe dacă acest sarcofag a adăpostit într-adevăr rămășițele întemeietorului Romei (care a fost ucis și tradiția spune că i s-ar fi tăiat apoi corpul în bucăți), dar pare cert faptul că el a fost folosit de către romani ca simbol și loc de venerare a strămoșului lor și al marcării nașterii politice a orașului lor. Cercetările în acest loc vor continua, estimându-se că locația va putea fi deschisă pentru vizitarea de către public cam peste doi ani.
Poate că inițial sarcofagul a conținut o parte din rămășițele pământești ale lui Romulus - care au putut fi recuperate- pentru că lungimea sarcofagului este de numai 1,40m
Probabil că la aniversarea întemeierii Romei se aduceau jertfe pe acel altar în amintirea lui Romulus.
Descoperirea e considerată de mare importanță științifică și istorică.
În apropiere de Arcul lui Septimiu Sever, adiacent templului lui Saturn  era și Umbilicus Urbis Romae, un monument ce marca centrul Romei, dar și ..centrul lumii (Mundus). Romulus ar fi săpat acolo un puț circular ce ar fi făcut legătura cu zeitățile subpământene , loc unde aveau loc ceremonii și care se deschidea în trei zile pe an, zile considerate nefaste de romani. Ulterior a fost ridicat deasupra un turn circular din cărămidă, apoi placat cu marmură, cu diametrul de 4,45 m la bază și care se ridica până la înălțimea de 3m. Acum au rămas ruine.


Sanctuare dedicate fondatorilor orașului existau și în alte zone:
La Lavinio exista un sacello dedicat lui Eneas, ce fusese divinizat 
Oare noi știm să ne cinstim strămoșii?