Se afișează postările cu eticheta arta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arta. Afișați toate postările

joi, 3 decembrie 2015

Teatrul Nottara in sala Omnia

Ce se întâmplă cu sala Omnia?

Sala Omnia e fosta sală de ședinte a CC al PCR.

După 1989, această sală a servit un timp pentru ședințele Senatului, dar a fost disponibilizată după instalarea ambelor camere parlamentare în Casa Poporului.
Sala a fost trecută în administrarea Ministerului Culturii și a beneficiat de fonduri (inclusiv de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) pentru reabilitare și modernizare în vederea folosirii ca sala de spectacole. (Proiectul F/P 1572 din 2006) .
Sala a fost atribuită Teatrului de Operetă, care rămăsese fără sediu propriu după demolarea clădirii din piața Senatului (cum era denumirea dinainte de război) și funcționa provizoriu într-una dintre sălile Teatrului Național.
Dar acum, Opereta are un sediu nou consruit lângă clădirea Bibliotecii Naționale, clădire construită special în acest scop, cu peste 10 milioane de euro . Este un amplasament ce pare mai puțin atrăgător acum, pentru că spațiile înconjurătoare nu au fost suficient amenajate, dar există posibilitatea ca acest nou amplasament să devină un centru de interes artistic .
Clădirea cea nouă a Operetei are o suprafață de peste 6380m2, cu o sală cu 550 de locuri, cu o scenă de 14 x 20m. , e dotată cu sală de repetiții, cabine și -se spune-tot ce e necesar pentru buna organizare a spectacolelor, dispune și de parcare în apropiere..
(În paranteză fie spus, și clădirea Bibliotecii Naționale este în prezent mai mult un spațiu de expoziții și o bibliotecă de cartier, câtă vreme fondul enorm de cărți și de documente aflat în gestiunea Bibliotecii Naționale nu este disponibil și chiar nu se știe dacă mai există integral).
Bun, atunci sala Omnia a rămas disponibilă, nu? 
De ce nu ar fi folosită ea de Teatrul Nottara?
Ori, cumva, din 2007 și până acum nu s-au terminat faimoasele lucrări de amenajare?

duminică, 17 mai 2015

Falstaff

 La Opera din București


Am văzut în sfârșit și eu spectacolul cu Falstaff al Operei din București- pe care ezitasem să-l văd după ce auzisem criticile nefavorabile ale cunoscuților care îl văzuseră.
Ultima operă a maestrului Verdi, care la apusul vieții, la 79 de ani  a dorit să compună, după atâtea drame muzicale și o operă bufă. Nu orice operă bufă, ci una cu un personaj creat de  Shakespeare, libretul fiind scris de vechiul său colaborator și prieten Arrigo Boito.
Vreau să spun că deși e vorba de o operă bufă, ea nu ar trebui să fie dusă în derizoriu. Ca de fiecare dată când compunea o operă, Giuseppe Verdi transmitea un mesaj.
De data aceasta, mesajul e transmis prin intermediul personajului bătrânului nobil ruinat, abrutizat de vicii și de beție, dar păstrând încă în maniere ceva urme din fosta lui mărire. În spatele comediei spumoase se petrece, nevăzută, o dramă a decăderii implacabile , a decrepitudinii datorate în primul rând vârstei, dar și schimbărilor sociale la care nu s-a putut adapta.
Pe alte scene contemporane, cam asta e atmosfera ce se degajă, fie că personajele poartă costume de epocă, fie că sunt îmbrăcate contemporan. Acolo, fie că personajele poartă haine de epocă fie că au haine hontemporane, atmosfera este una de relativ lux , fiind vorba despre un nobil ce își permite încă să aibă doi servitori, dar și de burghezi bogați.





 Falstaff la Scala, în 2013
foto Catherine Ashmore
 Falstaff la Metropolitan, în 2013

Ce vedem la noi, când se ridică acea cortină jerpelită ?
 (Observăm că deși s-au cheltuit sume enorme pentru reabilitarea clădirii cortina e tot ponosită iar avanpostul scenei îmbrăcat tot cu o cârpă ruptă -vedeți poza mai jos).

Un decor alcătuit din panouri de reclame puse strâmb, o„toaletă ecologică” cu ușa deschisă, plasată în prim plan și mormane de gunoaie trântite prin tot locul, printre care își interpretează rolurile personajele operei.
S-a considerat probabil că în felul acesta vom simți personajele mai aproape de noi, dacă ele vor evolua în peisajul ce ne este familiar (și considerat de regie ca fiind specific ) nouă, românilor. 

E de înțeles că asta e imaginea care îi frapează pe străini când vin la noi: un oraș în mizerie, haotic, cu enorme reclame supărătoare trântite oriunde, gunoaie pe care nimeni nu le strânge, oribile „toalete ecologice” care nu pot suplini lipsa grupurilor sanitare civilizate , cu boschetari dar și cu posesori de mașini luxoase aflate în contradicție cu mizeria generală.

Nobilul scăpătat a devenit în această nouă regie un boschetar care locuiește pe o bancă din parc, devenind greu de înțeles cum de are totuși doi servitori și aspiră la rolul de seducător.


Nobilul scăpătat a ajuns la noi în postura de boschetar cu domiciliul pe o bancă , înconjurat de gunoaie  și de cabine  numite eufemistic „toalete”


Panoul luminos  ne împiedică să îi vedem bine pe interpreți


Regia a indicat chiar ca personajul principal să mimeze că urinează în cabina cu pricina, ca lucrurile să ne fie cât mai clare.
Personajul principal e „căptușit” cu perne pe toate părțile pentru a avea proporții într-adevăr exagerate. Nu mă puteam împiedica să nu mă gândesc tot timpul la supliciul la care era supus interpretul principal.

Dar iată că, în mijlocul acestui peisaj sordid, îmbrăcat cu costumul acela inconfortabil, baritonul Ştefan Ignat , interpretul lui Falstaff începe să cânte.
Și atunci ne dăm seama că suntem totuși la operă și anume în fața unui mare cântăreț
Da, în mijlocul mizeriei de pe scenă, are loc un act artistic și încă unul de cea mai bună calitate! 
Da, face să mergeți să vedeți acest spectacol chiar și numai pentru a-l asculta pe acest mare bariton care cântă la Opera noastră din București.
}ns[ alături de Ștefan Ignat cântă și alți interpreți de mare valoare:
  • ·         soprana Iulia Isaev,  cu o voce minunat stăpânită și cu un fizic perfect adecvat rolului,conturând perfect rolul Alice Ford
  • ·         mezzosoprana Andreea Iftimescu, cu o voce bună, care acoperă și registrul de contralto cerut de rol  și al cărei fizic îi permite un joc de scenă seducător, în spiritul operei bufe - în rolul Quickly
  • ·         tânăra soprană Ana Cebotari, și ea bine distribuită în rolul puștoaicei fâșnețe Nannetta, regia mizând puternic pe atuurile fizice ale acesteia evidențiate prin costumul sumar, dar având și calitățile vocale cerute
  • ·         baritonul Cătălin Ţoropoc, o altă surpriză plăcută din toate punctele de vedere, cu o voce puternică și bine impostată și cu un fizic plăcut, interpretând foarte bine rolul burghezului Ford. (Inspirați de numele personajului probabil, regizorul și scenograful au plasat pe scenă și o limuzină-e drept că BMW , considerată mai aproape de specificul proaspeților îmbogățiți de la noi). Limuzina șade pe un postament rotativ, ca la expozițiile auto, iar personajele urcă și coboară din ea ca să pară că are un rol în acțiune)
  • ·         basul Iustinian Zetea în rolul secundar al lui Pistola, interpretează corect, (ceea ce aș spune că e mai puțin adevărat pentru  Valentin Racoveanu în rolul lui Pistola, pe care l-a interpretat mai apropiat de un rol de operetă sau de vodevil)
  • ·         Sorana Negrea corectă în rolul secundar al lui Meg Page.
  • ·         mai slabă mișcarea pe partea tenorilor: Liviu Indricău –tenor liric neproeminent și invitatul   Ştefan von Korch, cu o bună condiție fizică dar.. cam atât.

Din păcate se impune ca personaj principal și decorul, care devine chiar supărător în destule situații când estompează prin strălucirea panourilor publicitare desfășurarea acțiunii de pe scenă.
În alte situații, mobilierul îi pune la încercări neplanificate pe interpreți. Patul escamotabil a coborât  accidental la ridicarea interpretului de pe canapea, din fericire tânărul bariton a avut reflexul necesar de a para cu mâna lovitura , aranjând apoi mobilierul și pernele.
În final un element de decor a căzut de sus, cu zgomot,  în preajma interpretului principal – un alt element de „sporire a dificultății” ...
Elementul de decor considerat primordial de către regie, cabina de toaletă ne-a urmărit ca ul leit-motiv de-a lungul întregii desfășurări a operei. Iar în final și-a făcut apariția ca element dominant al decorului un imens porc , ce emană apoteotic „vânturi” de confetti pentru a marca finalul comédiei. 

Tonul acesta extrem de vulgar nu cred că servește mesajului operei, care este mai subtil de atât.
Sigur, în final ni se spune că suntem cu toții victimele unor astfel de farse, chiar fără să ne dăm seama.
Dar speram să nu fim chiar în halul acesta.

Aplauzele de la final, după „vântul” tras de porcul uriaș


Din păcate sala era doar pe trei sferturi plină – sigur, spectacolul era concurat în această săptămână de concertul de excepție de la Ateneu, cu actul al III-lea din Parsifal într-o distribuție de zile mari!

Sigur, nu putem „aspira” la un astfel de Parsifal pe scena Operei din București. Cel puțin, nu acum.
Să sperăm că mai târziu se va putea și acolo.

duminică, 28 decembrie 2014

Opera de arta nu e un obiect utilitar

Vreţi o poză cu Venus din Milo?


Poate că v-ar plăcea să vă faceţi o stfel de poză cu cea mai celebră frumuseţe a lumii.
Staţi liniştiţi: nu se va întâmpla niciodată în realitate.
De ce? Pentru că aţi fi arestaţi înainte ca cineva să apuce să facă fotografia.
Şi pe bună dreptate, pentru că operele de artă celebre nu sunt obiecte pe care să le folosim după cum ni se năzare, ci comori culturale care trebuie să fie protejate de orice atingere care le-ar putea deteriora, pentru ca aceste valori inestimabile să poată fi transmise generaţiilor următoare aşa cum le-am primit.
Aşa e în toată lumea civilizată.
Dar nu şi la noi!
După ce că nu avem multe opere de artă de mare valoare, ne batem joc şi de cele pe care le avem!

Operele lui Brâncuşi
„… săpând necontenit fântâni interioare, eu am dat de izvorul vieţii fără bătrâneţe. Aşa este arta: tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“.
Ne mândrim că din România a plecat sculptorul care poate fi considerat fondatorul sculpturii moderne.
Constantin Brancuşi a introdus abstractul în sculptură, pentru a ajunge la forma pură şi perfectă, de o misterioasă poezie.

« Nu forma exterioară este reală, ci esența lucrurilor. Pornind de la acest adevăr, e imposibil pentru cineva să exprime ceva real imitând suprafața lucrurilor . »
O lume întreagă râde acum de gafa vameşilor americani  care nu înţelegeau că operele lui Brâncuşi aparţin artei şi nu manufacturii utilitare. Dar ignoranţa lor este de înţeles: Brâncuşi tocmai inventase aceast nou curent artistic . De aceea a fost nevoie de un proces, (devenit şi el celebru) în anul 1928, în urma căruia a fost recunoscută şi integrată juridic o nouă concepţie despre artă. Era începutul sculpturii moderne.
Dar acum suntem în anul 2014 (mai e puţin şi vom fi în 2015).
Locrările lui Brâncuşi se vând la preţuri exorbitante şi sunt fala marilor muzee şi colecţii ale lumii.
Din păcate, prea puţine dintre lucrările lui Brâncuşi se găsesc în România.
În 1955 s-a desfășurat o expoziție retrospectivă la Muzeul Solomon R. Guggenheim cu 59 de sculpturi și 10 desene și guașe ale artistului, expoziție prezentată apoi la Muzeul de Artă din Philadelphia.
În prezent, cele mai multe dintre sculpturile lui se găsesc în străinătate.
Brâncuşi a dorit însă să ne lase şi nouă opere de valoare inestimabilă.

A dorit să lase statului român 230 de sculpturi-socluri, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi clişee, unelte, mobilier, ce se aflau în atelierul său de la Paris.  Statul comunist nu le-a vrut. Acum pot fi văzute la muzeul din Paris.

Între anii  1937-1938  Constantin Brâncuşi  a răspuns solicitării Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, şi a realizat un complex ansamblu sculptural ca omagiu adus eroilor  care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial , fără a accepta să fie plătit pentru creaţia sa.

Despre ansamblul de la Târgu-Jiu, William Tucker a spus că este 
„singura sculptură a vremurilor moderne care se poate compara cu măreţele monumente ale Egiptului antic, ale Greciei şi ale Renaşterii“
Vă imaginaţi un picnic în templul Atenei Parthenos de pe Acropole?
Nu, desigur, dar la noi se poate!


Unde credeţi că mănâncă chiftele fetiţa din imagine? Nici mai mult nici mai puţin decât pe una dintre componentele măreţului ansamblu scultural: Masa Tăcerii!
Aşa cel puţin vedem în relama televizată a unei bănci.

Dacă aţi fost la Roma, aţi văzut desigur uriaşul Altar al Patriei , în onoarea reunificării patriei italiene şi în amintirea soldatului necunoscut.
Monumentul nu este considerat o operă de artă de primă mărime, ba chiar a fost asiduu criticat de specialişti. El este însă păzit în permanenţă pentru a fi ferit de orice prejudiciu, pentru că este un memorial în amintirea eroilor. Dacă veţi încerca să vă aşezaţi un moment pe una dintre numeroasele trepte ale monumentului, soldatul care face de gardă vă va invita să vă ridicaţi , ca să respectaţi eroii Italiei.

Ce se întâmplă însă la noi cu monumentul edificat în memoria eroilor români?


Putem vedea din aceeaşi reclamă televizată.

Unde e respectul pentru eroii români?

Cetăţenii se aşează în voie pe monument, îşi sprijină şi bicicletele de el, pun alimentele pe sculptură , fără ca nici un ostaş de gardă (care ar trebui să existe, desigur, la un monument cu această destinaţie şi de o asemenea valoare) să îi sancţioneze. 
Nu e de mirare că monumentul a ajuns să se degradeze vizibil. Auzisem că unii au îndrăznit să cureţe monumentul prin sablare, ca şi cum ar fi fot vorba despre o oarecare bancă din parc, nu despre o operă de artă inestimabilă. (Nimeni nu plăteşte pentru degradarea ireversibilă??).

„Voi nu ştiţi ce vă las eu vouă aici“  a spus Brâncuşi.

Din păcate, se pare că nu ştim nici măcar acum!

**************************************************************

29.10.2016
Scrisesem cele de mai sus acum doi ani, însă nici măcar acum, doi ani mai târziu, după acea campanie pentru cumpârarea Cumințeniei Pământului în care s-a vorbit despre valoarea operelor lui Brâncuși, tot nu a aflat toată lumea că nu e voie să tratăm operele de artă , cu atât mai mult pe cele care sunt și memoriale ale eroilor ca pe simple obiecte utilitare. Iată că însuși președintele țării, care ar trebui să dea exemplu, a greșit grav.

S-a pus (mă scuzați) pe unul dintre scaunele de la Masa Tăcerii!
Cum să faci așa ceva?!?
Și cum de nu i-a spus nimeni dintre cei prezenți că NU SE FACE AȘA CEVA fie că te amendează cineva fie că nu??


«E mai grav decât o crimă, este o greșeală »

Ar fi spus Joseph Fouché, fost ministru al lui Napoléon 

vineri, 12 septembrie 2014

Jackie Chan travestit

O ştire face înconjurul televiziunilor şi paginilor web de la noi:

Jackie Chan în haine femeieşti

Iată cum a relatat mass media de la noi evenimetul:

       "În urma propunerii pe care Casa Româno Chineză i-a făcut-o lui Jackie Chan de a deveni ambasador onorific cultural, actorul a acceptat să poarte o ie românească pe care să o promoveze şi în alte ţări din lume ca o haină a identităţii noastre naţionale." (Obiectiv info)
       > „Jackie a recunoscut că poartă nu una, ci două ii, pe care le-a ales în urma unor fotografii ce i-au fost trimise anterior acasă. "Una cred că mi-e cam mică, dar sunt foarte frumoase", a spus Jackie Chan.” (Libertatea) - adică s-ar îmbrăca şi cu alte ocazii în haine femeieşti - s-ar înţelege din textul ziaristului nostru (nn).
       
> "Jackie Chan va îmbrăca o ie la Zilele Filmului Chinezesc din România "(Mediafax
       > "Îndrăgitul actor a purtat la eveniment o ie "(Evenimentul zilei
       > "Jackie Chan, pentru prima dată în România! A purtat o ie românească la conferinţa de la Bucureşti" (Spy News  
      > "Jackie Chan vine la București îmbrăcat în IE "(Timpul md – preluat de la Mediafax) - bieţii moldoveni or fi crezând, citind ştirea pe Mediafax, că s-a modificat limba română şi ei nu ştiu! Oricum, par să fi fost şocaţi de ştire, odată ce au pus cuvântul cu majuscule. 
       > " JACKIE CHAN a purtat ie la Zilele Filmului Chinezesc." (b365ro)
       >"Actorul Jackie Chan va îmbrăca o ie tradiţională". (Obiectiv info)
       >"Jackie Chan a pășit pe pământ românesc în ia noastră tradițională "(Showbiz)
       >"Actorul a îmbrăcat astăzi o ie brodată " (Antena 1)

Ştirea era şocantă: celebrul actor travestit în haine femeieşti?

Imaginile televizate ne liniştesc, însă: actorul a îmbrăcat o cămaşă populară românească frumos brodată (specifică portului naţional bărbătesc), nicidecum o ie!


Este trist faptul că ziariştii noştri-şi nu doar ei , ci şi - după cum vedem- şi diferite persoane implicate în manifestări culturale, cum ar fi cei de la Casa româno-chineză habar nu au ce este aceea o ie!
ÍE, ii, s.f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc.
 2. (Învechit şi popular) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii.
–din Latina [vestis] linea. Sursa: DEX '09 (2009) 
Pe lângă această tristă constatare asupra competenţei celor care redactează ştiri la noi,  mai apare o nedumerire: în descrierea evenimentului organizat, cei de la Casa Româno Chineză argumentează ţinuta folclorică a actorului prin faptul că Jackie Chan va deveni ambasador onorific cultural şi în acest scop "actorul a acceptat să poarte o ie românească pe care să o promoveze şi în alte ţări din lume ca o haină a identităţii noastre naţionale."
Numai că, în interviul televizat acordat Andreei Esca, la întrebarea: "Am văzut că aţi purtat o ie" (sic!), actorul răspunde:
"Dacă mi-o faceţi cadou, o port. Dar după aceea vreau să o vând pentru un act de caritate"
Prin urmare, actorul a precizat că a acceptat să îmbrace respectiva cămaşă (despre care nu are de unde să ştie că este numită greşit "ie") doar pentru că i-a fost făcută cadou şi doar la respectivul eveniment, după care precizează categoric că va vinde cămaşa respectivă , deci nu s-ar pune problema să o mai îmbrace vreodată!
Cum rămâne cu ambasadorul onorific cultural şi cu promovarea "iei" (sic!) în alte ţări ale lumii?
Probabil că îndrăgitului actor nu i s-a tradus această dorinţă a celor care i-au cadorisit cămaşa brodată.
Curat colaborare româno-chineză!

joi, 30 ianuarie 2014