Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările

luni, 12 septembrie 2016

Un ambasador japonez atacat de 5 rromi la Roma

Unde dai și unde crapă!

Presa italiană a relatat pe 9 septembrie că 5 „rom” au atacat un cuplu de japonezi în apropiere de gara Termini din Roma.

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Sportul iti salveaza viata

Un japonez de 63 de ani a batut un urs cu mainile goale

vineri, 15 ianuarie 2016

Insultele nu duc la nimic bun

Jignirile nu au ținut loc de victorie în meciul Barcelona-Espanyol

miercuri, 3 decembrie 2014

Sa bati pe cineva e o infractiune

Chiar daca e vorba de cineva din familie

Da, da, oricât li s-ar părea de ciudat unora de pe la noi, lovirea unei persoane, fie ea nevasă sau fiică, este o infracţiune prevăzută în  codurile penale din (aproape) toate ţările.
Doar că la noi nu se prea aplică.
La noi, până nu demult, dacă îi spuneai unui poliţist că unul îşi bate nevasta, poliţistul răspundea că nu se bagă în afacerile interne ale familiei.
Acuma se pare că s-au mai schimbat puţin lucrurile, în sensul că dacă femeia e bătută în asemenea hal încât îi rămân urme analizabile la "medico-legal" şi face plângere penală, s-ar putea ca justiţia să dea o sentinţă împotriva agresorului. Însă dacă femeia a încasat doar o palmă- două...probabil că nu prea s-ar face caz. În definitiv e nevasta (sau fata) lui. Adică e "proprietatea" lui, cum ar fi. Nu?

Dar ce ne facem dacă ne comportăm în acelaşi mod şi prin alte ţări, unde asemenea lucruri nu se tolerează?

Păi vedem ce s-a întâmplat de curând cu tânăra tenismenă Andrada Surdeanu , (neclasată WTA) pe care tatăl şi antrenorul ei a "altoit-o"  în public, pe terenul de tenis, la sfârşitul meciului.
E uşor de închipuit stupoarea şi oroarea celor prezenţi văzănd-o pe fata de 16 ani ghemuită la pământ, tremurând şi încercând să-şi apere faţa, după ce antrenorul ei o umpluse deja de sânge . 
În faţa "frumosului" rezultat, tatăl a încercat să dregă lucrurile aducând un prosop şi recomandându-i fetei să apeleze la medicul turneului. 
Cum era de aşteptat, tatăl nestăpânit a fost imediat scos de pe teren şi trimis la hotel, fiind foarte repede arestat de autorităţile din Israel (unde avea loc turneul ITF).
Ar fi putut urma o condamnare destul de severă.
Tânăra tenismenă a început atunci să întrezărească gravele urmări ale incidentului. Şi-a făcut reproşuri că a fost obraznică şi şi-a înfruntat tatăl . Şi că nu a jucat destul de bine. 
Mama fetei a sărit şi ea în apărarea soţului ei. Conform principiului că rufele murdare se spală în familie. Şi din considerentul practic al economisirii banilor necesari pentru un antrenor străin. A declarat că soţul ei n-ar trebui să fie judecat după legile din Israel, cu după legile din România! Ca şi cum în România ar fi legal să umpli pe cineva de sânge , "la nervi". Ca şi cum ar fi permis în România să-ţi baţi fiica minoră. 

Din fericire, nici autorităţile israeliene nu au fost ireproşabile din punct de vedere legal (după declaraţia mamei sportivei), pentru că au luat declaraţia fetei minore la poliţie fără a-i asigura prezenţa tutorelui legal (unul dintre părinţi) şi nici serviciile unui traducător. Probabil de aceea tatăl a scăpat destul de "ieftin", el a fost eliberat după doar patru zile de detenţie şi plata amenzii de 300 de dolari. I se asigurase un avocat din oficiu. 
Organizatorii turneului le-au spus însă că fata nu va mai putea participa la turnee avându-l alături, ca antrenor pe tatăl ei. Nu de alta, dar ei nu vor să  aibă riscul unor meciuri întrerupte din cauză de scene şocante produse de temperamente nestăpânite.

Fata e distrusă. "Eu cum mai devin Simona Halep?" întreabă ea .

Întoarsă acasă, familia Surdeanu ar trebui să reflecteze la câteva lucruri simple, înainte de a da vina pe legile neînţelese de ei.

1. Scopul fetei lor nu ar trebui să fie acela de a deveni altcineva, chiar dacă acea persoană ar fi Simona Halep. Scpul ei ar trebui să fie acela de a rămâne ea însăşi, dar cu performanţe mereu mai bune în sport, însă şi cu un comportament responsabil în viaţă. Asta însemnând inclusiv să-şi respecte tatăl, să-şi respecte antrenorul- oricare ar fi- şi să-şi apere şansele până în ultima clipă a jocului, indiferent de situaţie. 
Ar trebui de asemenea să nu semneze nici o hârtie dacă nu a înţeles ce scrie pe ea. 
Nu în ultimul rând, sportiva adolescentă ar trebui să ştie că un campion trebuie să facă dovada nu numai a unei bune pregătiri fizice, dar şi a unor indispensabile calităţi morale. 
Cum poate să spună că Simona Halep e prietena ei,  dacă a vrut să o vadă învinsă în meciul cu Serena Williams? Ce fel de prietenă este ea?? Pare un detaliu nesemnificativ, dar nu e aşa. Nu poţi fi un mare campion dacă nu ai tărie de caracter şi comportament corect.
Cât despre admiterea la o facultate din SUA, aceasta nu îi va fi periclitată de faptul că a fost băută de tatăl ei ci, doar- eventual- de propriile ei deficienţe.  Aşa că să nu se grăbească a se victimiza.
2. Tatăl ar trebui să ştie că e principalul vinovat pentru situaţia creată  şi că înainte de a pretinde performanţe ieşite din comun în sport trebuie să asigure un climat de încredere şi de respect reciproc în propria sa familie. Iar dacă nu se poate stăpâni într-o situaţie stresantă nu poate fi un bun exemplu pentru eleva lui, într-un sport în care autocontrolul este indispensabil.
3. Mama sportivei are, probabil, partea ei de vină. Fiindcă se poate presupune că "temperamentul vulcanic" al soţului ei s-a manifestat şi cu alte prilejuri, doar că probabil nu cu atâţia martori. Dumneaei i s-a părut însă normal, că aşa e în România, la noi violenţa în familie e ceva tradiţional, nu? Ei bine, s-a înşelat, nici la noi nu e voie să-ţi baţi copiii. Nici nevasta.
4. Până la urmă, din toată această întâmplare ruşinoasă, poate ieşi şi o parte pozitivă: probabil ar fi mai bine ca tânăra tenismenă să aibă un alt antrenor, pentru a exersa şi demnitatea şi respectul simultan cu loviturile de tenis. 

Să auzim de bine!

joi, 6 noiembrie 2014

miercuri, 22 octombrie 2014

Succes Simonei Halep !

Simona pe locul doi în turneul masters  de la Singapore


Turneul se desfăşoară în sală.
El este folosit şi pentru promovarea atracţiilor turistice de la Singapore, astfel încât sunt programate şedinşe de fotografii cu frumoasele concurente şi vizite ale acestora la obiectivele cele mai interesante.
Vedem aici o fotografie de ansamblu ale celor mai bune opt tenismene din lume, în acest moment.

Pe Maria Şarapova o strâng pantofii

Frumoasele tensmene au apărut în toalete elegante, la care au asortat pantofi cu tocuri foarte înalte.
O fotografie luată înainte de şedinţa de fotografiere arată însă că dintre toate, Maria Şarapova venise încălţată cu pantofi cu toc jos, pe care i-a schimbat pentru fotografia oficială. Probabil că pantofii cu toc înalt erau prea incomozi - probabil o strângeau. Ce nu fac femeile pentru frumuseţe!


După victoria asupra Eugeniei Bouchard,  o nouă splendidă victorie a Simonei Halep ,împotriva tenismenei aflate pe locul 1 în clasamentul mondial!
Da, Serena Williams nu a fost în vârf de formă, dar "aşa e în tenis". Simona a făcut în schimb un meci splendid şi îi urăm să menţină acelaşi nivel şi în continuare!
Succes, Simona!
--------------------------------------------------------------
29.10.2014

Simona a încheiat turneul masters ca o mare campioană

Simona a pierdut în finală în faţa Serenei Williams, încheind turneul pe locul doi.
Ea ar fi putut să evite acest meci, şi să facă în aşa fel încât Serena Williams să fie eliminată din competiţie, urmând să dispute în finală un meci împotriva altei competitoare, poate mai puţin periculoasă. Şi ar fi putut să ajungă în finală mai puţin obosită. 
Cum asta? Simplu: toate astea s-ar fi întâmplat dacă Simona i-ar fi cedat meciul Anei Ivanovici în două seturi! Într-o astfel de eventualitate, jocul rezultatelor de până atunci şi regulamentul mai special al turneului de la Singspore ar fi făcut ca Serena Williams să fie eliminată din turneu!

Da, ar fi putut să facă asta, dar nu aşa procedează o mare campioană!
O mare campioană, mai ales în tenis, nu se recunoaşte niciodată înfrântă, în nici o împrejurare.
O mare campioană nu se bazează pe calcule necinstite , ci doar pe propriile ei forţe.
O mare campioană nu cedează niciodată lupta, nici atunci când adversarul mai are doar "o minge de meci". Nu, o mare campioană (un mare campion) are un singur gând: să se concentreze mai mult, să lupte mai bine, să-şi folosească armele cele mai potrivite, în orice moment al meciului, până la terminarea lui. În orice împrejurare, fără excepţie. 

Serena Williams ştie şi ea toate acestea. (De aceea i-a şi mulţumit Simonei că a luptat corect în meciul cu Ana Ivanovici şi astfel ea a putut intra în finala competiţiei).
Şi tot de aceea, probabil, i-a spus Simonei că poate ajunge pe locul 1 mondial, în viitor. 

Pentru că Simona gâdeşte şi acţionează ca o mare campioană. 
O mare campionană poate să piardă, uneori, meciuri. Aşa e în sport. Dar nu se va recunoaşte niciodată înfrântă în adâncul ei, în spiritul ei. Nu va spune niciodată : "pe cutare adversar nu îl pot bate". Oricând, va spune doar: "dacă până acum adversarul a fost mai bun, asta înseamnă doar că trebuie să-mi îmbunătăţesc jocul, ca să câştig următoarele mingi, următoarele seturi, următoarele meciuri, pentru că eu nu sunt oricine, ci sunt EU, CARE NU CEDEZ NICIODATĂ!". 
Iar Simona aşa gândeşte.
Să-i urăm succes şi să fim mândri de ea!
Succes în continuare, Simona!

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 1.11.2014
Am auzit la Antena 3 că "presa britanică o atacă pe Simona Halep".
Am vrut să citesc şi eu acele "atacuri" din partea presei britanice.

Nu am găsit decât un articol ÎN APĂRAREA Simonei, scris în ediţia britanică a Eurosport, unde se afirma că deşi românca a fost una dintre cele mai bune jucătoare ale anului, ea nu a beneficiat de promovarea adecvată din partea WTA.

De pildă, după finala de la Roland Garros, în care Maria Şarapova a câştigat în faţa Simonei, fanii au fost în proporţie covârşitoare de partea Simonei. Simona a fost apreciată ca cea mai bună jucătoare de către fani, cu 291000 de clickuri, adică 95¤ din totalul voturilor acordate pentru Şarapova, Serena Williams şi Simona Halep.
(Desigur, spectatorilor nu le-au scăpat tertipurile folosite de Şarapova pentru a o "scoate din mână" pe Simona: întârziere ,a vestiar, întârziere sistematică de a lansa mingea la serviciu, peste limitele regulamentare, "fente" de mimare a lovirii mingiei la serviciu şi, desigur, răcnetele menite să destabilizeze adversara).
WTA a ignorat, însă voturile fanilor.

Iar în revista  americană Sports IllustratedJon Wertheim , scrie  despre onoarea Simonei.
Americanul crede chiar ca atitudinea plină de sportivitate a lui Simonei Halep trebuia promovată mai mult.

"Gestul onorabil al lui Halep n-a beneficiat de suficientă atenţie şi laude. Dacă ar fi pierdut intenţionat acel meci cu Ivanovici, avea o şansă mare de a câştiga turneul. Ar trebui să ne notăm acest moment, ne vom aminti de el. În mod cert ea ştia ce este in joc şi este foarte bine că a reuşit să evite aceste tentaţii", scrie antrenorul JonWertheim.

Simona Halep a câstigat respectul şi admiraţia lumii tenisului pentru comportamentul ei sportiv. 

Dacă până acum WTA a putut trece cu vederea preferinţele fanilor, acum probabil Simona Halep va avea atenţia care i se cuvine din partea forurilor internaţionale ale tenisului.

Ediţia tipărită a ziarului 
L'Equipe laudă comportamentul patriotic al Simonei, care a venit să joace în România fără a cere a fi remunerată pentru participare, în timp ce alţi jucători de tenis cer sume mari de bani pentru a participa la turnee mai puţin importante.
Astfel se citează cazul lui Wilfried Tsonga, care a cerut 130000 de euro ca să joace în Franţa (desigur, la turnee mai mici).
Maria Şarapova a refuzat să meargă la turneul de la Moscova, deoarece i s-a oferit o sumă mai mică decât ceruse (ea, Nadal, Federer sau Serena Williams  cer sume mari ca să joace în turneele mai mici - de pildă Maria a primit 150000 de euro ca să participe la turneul de la Strasbourg, în 2013).
Rafael Nadal a semnat un contract pe trei ani cu organizatorii turneului de la Basel, pentru participare urmând a primi 1,5 milioane de dolari.
Iată însă că Eugenie Bouchard a fost refuzată la Hong Kong, când a avut pretenţii financiare prea mari.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 4.04.2015
Simona Halep și-a apărat cu îndârjire șansele în fața tenismenei nr. 1 pe plan Mondial Serena Williams, care (din păcate) a câștigat ...„la mustață”.
Va veni și ziua când Simona noastră o va învinge pe vajnica ei adversară. Noi suntem alături de ea și mândri de felul în care ne reprezintă!
Iată o scurtă comparație între cele două sportive:

1
Loc în clasamentul mondial
3
Serena Williams
Nume
Simona Halep
26-09-1981
Data nașterii
27-09-1991
United States
Naționalitatea
România
Dreptace
(rever cu două mâini)
Cum joacă
Dreptace
(rever cu două mâini)
Wilson Blade 104 2013
Ce marcă de rachetă folosesc
Wilson Steam 99


Ca o curiozitate, Simona e născută la 10 ani și o zi după Serena Williams 


miercuri, 20 august 2014

Rezultatele campionatului european de atletism 2014

Sportul românesc în Europa

S-au terminat recent campionatele europene de atletism, pe care le-am privit desigur cu emoţie, dat fiind că printre sportivii concurenţi erau şi atleţii noştri. Iar în aceste discipline sportive, în trecut am avut campioni remarcabili sau chiar fenomenali, care au făcut cinste României .

Iată care au fost rezultatele atleţilor noştri în anul 2014, comparativ cu rezultatele celorlalte ţări participante.

Observăm că la aceste campionate au participat 50 de ţări. Doar 27 dintre delegaţiile celor 50 de ţări au obţinut medalii.

Foarte multe dintre ţările care nu au obţinut nici o medalie sunt foarte mici: Andorra, Lichtenstein, San Marino, Malta, Cipru, Monaco. Alte ţări, deşi ceva mai mari, au trimis la campionat un număr foarte mic de atleţi - ştiind probabil că alţii nu au şanse.

Alte ţări, cum sunt România, Lituania, Letonia, Bulgaria şi Slovenia au trimis delegaţii relativ numeroase, după cum se poate vedea în tabel. Doar că...nu au putut cuceri nici o medalie.

Nici la campionatele europene de atletism în sală din 2013 România nu a putut cuceri nici o medalie. (Atunci Bulgaria a reuşit să ia o medalie de bronz).
Nici la campionatele europene de atletism din 2012, România nu a avut nici o medalie. Atunci, Letonia, Lituania  au avut câte o medalie de bronz, Lituania a mai obţinut şi una de argint, Danemarca şi Bulgaria câte una de aur, ,..
Nici la europenele de atletism din 2010 România nu a avut vreo medalie. Nici la cele din 2006.

Ultimul an în care România a obşinut medalii la europenele de atletism a fost anul 2002, când România a cucerit o medalie de aur şi una de argint.

Ce să mai vorbim de anul 1998, când România obţinea 3 medalii de aur, 2 medalii de argint şi două de bronz!

Acum înţeleg de ce comentatoarea postului de televiziune la care am urmărit campionatele europene spunea că "nici nu ne-am propus obţinerea de medalii" (sic!).
Cum adică, să nu-ţi propui să obţii medalii, când participi la o competiţie? Hai să spunem că dacă trimiţi acolo doar unul sau doi concurenţi, să-ţi propui doar să participi, să arăţi că exişti şi tu în Europa, chiar dacă nu ai o bază mare de selecţie pentru a avea sportivi de vârf. Dar să fii o ţară cu tradiţie în atletism, aşa cum am fost noi (acum această tradiţie a devenit îndepărtată, după cum putem vedea), să trimiţi acolo 24 de sportivi, cu echipele lor aferente (antrenori, maseuri, doctori etc) şi să nu-ţi propui să obţii medalii, asta devine îngrozitor.
Celelalte ţări care nu au obţinut medalii anul acesta au mai avut câte o medalie în competiţiile anterioare. Poate vor avea medalii la următoarele competiţii europene. Dar România nu a avut nici o medalie la campionatele europene de atletism de 12 ani!
Probabil că de aceea s-a construit noul stadion de fotbal din Bucureşti pe locul vechiului stadion, care a fost demolat, desfiintându-se cu acest prilej şi pistele de atletism care existau în vechiul stadion. Desigur, ar fi fost o soluţie mai bună să se construiască un nou stadion de fotbal pe alt amplasament. S-ar fi economisit cheltuielile pentru demolare şi am fi avut acum, în continuare, încă un stadion, care ar fi avut şi piste de atletism.  Dar noi am renunţat, se vede, la a mai avea sportivi de performanţă în atletism. Nici la fotbal nu stăm prea bine.
Dar nici nu ne propunem!



miercuri, 30 iulie 2014

Roger Federer obligat sa demoleze toboganul

Ce se întâmplă în Elveţia dacă nu respecţi reglementărie în construcţii


duminică, 8 iunie 2014

sâmbătă, 17 mai 2014

Ştirea zilei la tv

La o televiziune comercială de la noi, se deschide programul de ştiri cu evenimentul cel mai important: fiica unui cântăreţ de manele s-a întors de la iubitul ei, acasă! Ei da, asta într-adevăr e o ştire de interes naţional!
După ce marele eveniment a fost relatat cu toate detaliile, au urmat alte ştiri. A doua nu mai ştiu care a fost, dar e locul trei a fost :

Echipa de gimnastică feminină a României a câştigat campionatul european!

marți, 8 aprilie 2014