Se afișează postările cu eticheta auto. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta auto. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 martie 2015

Soferii de taxi va pacalesc sa nu purtati centura

Nu știu de ce, dar în 50% dintre cazurile în care iau un taxi și vreau să-mi pun centura, șoferul îmi spune să nu o pun, pentru că „nu trebuie”.
Vorbesc despre cazurile în care stau pe locul de lângă șofer, pentru la pe locurile din spate de cele mai multe ori nici nu există centuri de siguranță, în taxiurile de la noi.


Am mai întâlnit și situația în care, dacă pasagerul de pe scaunul din față insista totuși să-și pună centura, șoferul de taxi îi spune să-și pună centura doar de formă, fără să o cupleze. 

Cum pasagerii nu au întotdeauna carnet de conducere auto și e posibil să nu cunoască prevederile Codului Rutier, aceste sfaturi, venite din partea unui șofer profesionist, sunt de obicei urmate de către pasageri.

Și totuși, șoferii de taxi nu au dreptate, ba chiar contravin Codului Rutier procedând astfel.

Din 28 septembrie, conform OG nr. 21/2014, șoferii sunt obligați  să-și anunte toți pasagerii cu privire la obligația legală de a purta centura de siguranță în timpul circulației pe drumurile publice, pe toate locurile dotate din fabricare cu centuri de siguranță .

Iar copiii ce au mai puțin de 3 ani nu vor putea fi duși în taxi pe scaunul din față. Copiii sub 12 ani și cu înălțimea mai mică de 1,50m vor trebui să poarte centuri adaptate staturii lor.

(În autoturismul propriu copiii sub 3 ani trebuie să fie transportați în scaunul special pentru copii).

Șoferii de taxi sunt exceptați, într-adevăr, de la obligația de a purta centura de siguranță în timpul circulației, pentru că au fost numeroase cazuri în care pasagerii erau răufăcători care l-au atacat pe șoferul de taxi pentru a-l jefui, așa că el trebuie să se poată apăra. 
Dar numai ei sunt exceptați, nu și pasagerii!

Legea prevede că În timpul deplasării pe drumurile publice, șoferul și pasagerii unui autoturism sunt obligați să poarte centura sau dispozitivele de siguranță omologate. În caz contrar, ei riscă să primească o amendă din clasa I de sancțiuni (2 – 3 puncte-amendă), cuprinsă între 134 si 201 de lei. La aceasta sumă de bani se adaugă și 2 puncte de penalizare.

Prin urmare, urmând „sfatul binevoitor” al șoferului de taxi și nepurtând centura de siguranță riscați să fiți amendat cu 134-201 lei. Face?
Există și unele excepții:
Iată categoriile de persoane care nu sunt obligate să poarte centura de siguranță:
  • conducatorii auto care staționează;
  • conducatorii auto care execută manevra de mers înapoi;
  • femeile în stare vizibilă de graviditate;
  • conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
  • instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învață să conducă un autovehicul pe drumurile publice;
  • examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere;
  • persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță (caz în care trebuie să aibă asupra lor certificatul și durata de valabilitate a acestuia)

Afecțiunile medicale pentru care se acordă scutire de la portul centurii de siguranță sunt prevazute in Ordinul MS nr. 1246/2011 privind aprobarea Listei bolilor pentru care se exceptează de la portul centurii de siguranță ocupanții unui autovehicul cu o capacitate mai mică de 3,5 tone și a formularului Certificatului medical de scutire pe motiv medical grav.

Astfel, potrivit acestui act normativ, 
afecțiunile care contraindică purtarea centurii de siguranță sunt:
  • sindroame hemoragipare;
  • sindroame tumorale abdominale (splenomegalie, organomegalie, adenopatii masive);
  • leucemii acute și cronice;
  • mielom multiplu;
  • limfoame maligne;
  • ciroza hepatică și cancerul hepatic cu ascită voluminoasă;
  • status post toracotomie și sternotomie pentru diferite operatții toracice, 3 luni postoperator;
  • by-pass extraanatomic axilo-femural;
  • pace-maker cardiac recent montat;
  • afecțiuni acute ale sânului;
  • obezitate care împiedică închiderea centurii de siguranță.
Certificatul medical de scutire pe motiv medical grav se eliberează intr-un singur exemplar, la cerere, de către medicii din orice unitate sanitară în evidența căreia se află persoana care solicită acest act.






vineri, 13 februarie 2009

Amortizoare care genereaza energie

Masina consuma prea mult? In cazul acesta pune-i niste amortizoare care genereaza energie. Nu e un banc, ci aproape realitate: studentii de la MIT au creat si testat amortizoare echipate cu microturbine. Turbinele genereaza curent si, introduse in circuitul electric al unui autovehicul, pot realiza o economie de pana la 10% la consumul de combustibil.

Daca imi aduc bine aminte, recordul mondial de consum redus este de cca 4l/100km (facut cu un vw jetta). Minus 10%, ar rezulta 3.6l/100km, adica cca 0.13 RON/km. Nu e rau deloc :)