marți, 28 mai 2013

NASA AVERTIZEAZA CONTRA PERICOLULUI ASTEROIZILOR

Un şef al NASA ne îndeamnă să ne rugăm


"Din informațiile pe care le avem, nu știu dacă un asteroid amenință populația din Statele Unite, dar în cazul în care aceasta ar trebui să se întâmple în următoarele trei săptămâni, rugaţi-vă!".

Sfatul  vine din partea lui Charles Bolden, șef al NASA. Potrivit Reuters, citat de CBS, el ar fi avertizat în felul acesta Congresul SUA față de riscul potențial al unei coliziuni cu Pământul.

Prajitura simpla dietetica

Prăjitură spumoasă cu brânză de vaci


duminică, 26 mai 2013

Padurile Austriei

Cum se valorifică pădurile în Austria

Dacă Austria a acaparat o mare parte din fondul forestier de la noi, exploatând fără milă lemnul din pădurile noastre, aşa cum am aflat de curând, să vedem cum sunt îngrijite şi valorificate pădurile din Austria şi ce venituri le aduc ele austriecilor, poate luăm şi noi vre-un exemplu....
În Austria, pădurile acoperă  3,96 milioane de  hectare, adică circa 47% din suprafaţa naţională. (În ţările scandinave procentele sunt mult mai mari: 75% din teritoriul ţării e împădurit în Finlanda, 68% în Suedia). În Europa centrală, de exemplu, 41% din teritoriu e împădurit în Slovacia, 33% în Cehia.
Se pare că la noi procentul de păduri ar fi cam 27%, dar în aceste raportări intră şi suprafeţe care au fost de fapt rase de mult.

Dezvoltare forestieră durabilă


sâmbătă, 25 mai 2013

Toporul si Pădurea

"U n Tăietor de lemne , intrând într-o Pădure, îi ceru voie să ia un lemn ca să facă o coadă la  topor. Ea a consimţit; dar în scurt timp, s-a căit, căci Tăietorul de lemne se servi de toporul său ca să taie crengile groase ale arborilor şi să despoaie Pădurea de principalele ei podoabe, fără ca ea să se poată apăra, căci ea dăduse armele Tăietorului de lemne contra ei însăşi"
 Esop.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La asta m-am gândit văzând pe "net" cum SRL-uri de la noi se fac "luntre şi punte" ca să vândă străinilor mari suprafeţe de teren agricol sau forestier, după ce deja mare parte dintre acestea au fost vândute, spre paguba noastră.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Romania isi vinde padurile pe nimic

Cum se face că România nu va mai avea păduri?

Am citit pe "myeurop"un articol care m-a făcut să văd sub un unghi nou despădurirea criminală la care asistăm cu toţii.
Cum n-am văzut ecouri ale acestui articol la noi, l-am tradus pentru a-l face cunoscut şi concetăţenilor noştri care n-au apucat să-l vadă pe net.
Articolul a fost scris pe 11.01.2012 , de Benjamin Leclercq (Paris)





Restituiri de păduri şi urmările lor, în lipsa unei legislaţii adecvate

România restituie din anul 2005 pădurile confiscate sub regimul comunist. Mii de hectare sunt apoi revândute la mari companii străine. O privatizarea care nu aduce beneficii  țării.

joi, 23 mai 2013

brand de tara

Brand România

S-au plătit bani grei ca să avem un logo turistic cu numele ţării şi cu "ceva" semnificativ, caracteristic nouă.
S-a ajuns la concluzia că ne caracterizează natura -ca o grădină a raiului - ce ar fi în Carpaţi.
Cum străinii au aflat, fără îndoială, de defrişările masive care au dus deja la urmări ecologice dramatice şi care continuă totuşi în acelaşi ritm nebunesc, frunza poate stârni cel mult zâmbete ironice. Deja am fost daţi în judecată la foruri internaţionale pentru defrişări ilegale în zone protejate (chiar şi acolo!).
Sau, poate mesajul este că la noi se pot cumpăra păduri la preţ derizoriu, (1000-3000 euro hectarul), pentru a fi apoi tăiate şi exportate fără nici o oprelişte, în timp ce în alte ţări un hectar de pădure se vinde cu 50000 de euro, iar exportul de lemn brut sau sumar prelucrat (cherestea) este interzis prin lege! (200000 de hectare de pădure deja cumpărate de străini).  

sâmbătă, 18 mai 2013

Cum sa demolezi fara autorizatie de demolare

Patent românesc

Ce faci când vrei să demolezi o casă declarată ca fiind de patrimoniu?
În România e simplu: întâi o laşi să se degradeze până ajunge o ruină, apoi un simplu " brânci" de buldozer e suficient....
Desigur, o campanie mass media  care să proclame " prăbuşirea fără cauze exterioare" ajută mult.
Nimeni nu e de vină, terenul devine disponibil pentru noile construcţii şi  cu asta - basta!
Nu mai trebuie documentaţii pentru avize, autorizaţii de demolare (greu de obţinut când e vorba despre puţinele case vechi rămase), treaba merge repede, toată lumea pare mulţumită.
Desigur, trebuie luate măsuri să nu existe " victime colaterale" : maşini parcate sau oameni.
Deci se evacuează din timp zona şi vecinii sunt anunţaţi, apoi are loc...prăbuşirea accidentală.

Metodă utilizată recent pe strada Blănari, unde străinii momiţi de ghidurile turistice fotografiază de zor ruinele înconjurate cu panglici galbene.







vineri, 10 mai 2013

Cel mai mare steag al UE

În România steagurile se pun pe jos

Din câte ştiam eu, steagurile sunt făcute să fie ARBORATE. Asta le limitează oarecum dimensiunile, la unele care să poată corespunde scopului.
Până acum, nu ştiam nici o altă situaţie în care steagul să fie întins pe ceva, în afara situaţiei în care e pus peste coşciugul unui erou căzut la datorie. Chiar şi poziţia aplecată a steagului arborat e semn de doliu. (Steag "în bernă").
Dar la noi, de ceva vreme, steagurile sunt întinse peste clădiri, (cum a fost cazul de 1 decembrie pe clădirea Guvernului), iar acuma sunt puse pe jos, în faţa clădirii (de data asta lângă clădirea Parlamentului).
Steagul de pe clădire, măcar putea fi văzut aproape integral, de toată lumea. Doar că asemănarea cu un gigantic catafalc era izbitoare.

marți, 7 mai 2013

SALVAREA MITITEILOR


BICARBONATUL DE SODIU ŞI MITITEII

De vreo două săptămâni mass media românească se agită puternic pe tema „interzicerii mititeilor”, care ar urma după o recentă directivă a UE.
Se vorbeşte despre prezenţa în compoziţie a bicarbonatului de sodiu, dar se trec sub tăcere ceilalţi aditivi (conservant, antioxidant, poate şi colorant), care- desigur – nu figurau în reţeta tradiţională, dar care  - se vede – sunt folosiţi acum (noi nu avem de unde să ştim), în compoziţia pentru mititei.

CE CONŢIN DE FAPT MITITEII PROCESAŢI INDUSTRIAL

Încet, încet, apar în presă adevăratele motive:
Faimoşii noştri mititei erau burduşiţi de "înlocuitori de carne" agrementaţi cu coloranţi, conservanţi şi acidifianţi sintetici.
Cam ce se putea găsi în carnea pentru mititei:

  • carminul (E120), un colorant alimentar produs prin zdrobirea unei insecte, numită coșenilă
  • soia texturată 
  • agenţi de îngroşare (desigur că se adăuga şi multă apă)
  • trei conservanți 
  • trei acidifianți sintetici (carnea este acidă în mod natural şi nu ar fi avut nevoie să fie acidifiată, însă toate acele adaosuri....erau mai degrabă bazice. Aciditatea cărnii şi o cantitate mică de bicarbonat de sodiu generează bioxid de carbon, care face ca mititelul să fie pufos. Din păcate, însă, în pasta dubioasă de la procesatori se exagera cu bicarbonatul şi era nevoie deci de acidifianţi, ca să dea pastei de soia o textură pufoasă.
Oricine poate găsi pe internet reţete tradiţionale pentru mititei şi se poate vedea că acolo nu se folosesc asemenea adaosuri. 
Aşa încât, UE de fapt apără compoziţia tradiţională a mititeilor! Ceea ce se interzice este doar excesul de aditivi!

vineri, 3 mai 2013

Focul necreat

Lumina Învierii la Ierusalim

Lumina sfântă de la Mormântul Domnului nostru Isus Christos


La Ierusalim, de mai mult de o mie de ani , în Sâmbăta Mare – la Sărbătoarea ortodoxă a Sfintelor Paşti- apare un foc miraculos la Sfântul Mormânt, la ora locală 12.
Încă din seara Vinerii Mari, după prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia verifică să nu existe nici o sursă de foc în interior, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile din biserică şi încuie porţile încăîerii, sigilându-le cu două benzi de pânză albă, cu ceară și  sigilii în formă de X.

Patriarhul soseşte la slujbă şi este percheziţionat public, în faţa mulţimii adunate, obligat chiar să scoată veştmintele preoţeşti şi să rămână într-o cămaşă (stihar) pentru a se cerceta (de către ofițeri israelieni) să nu aibă nici o sursă de foc asupra sa, apoi Patriarhul îmbracă din nou veștmintele sacerdotale .
Apoi musulmanii și ofițerul israelitean  verifică sigiliul şi permit patriarhului ortodox să intre în încăperea Sfântului Mormânt, la ora 12 ziua. .

Patriarhul se roagă în genunchi pentru dăruirea Luminii, ca binecuvântare pentru credincioși.
După aproximativ 20 de minute pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică ce coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.
Părintele Patriarh adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă la Sfântul Altar, iar pe cealaltă la biserica Sfinților împărați Constantin și Elena.
Patriarhul iese cu patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări ce au fost aprinse de focul sfânt și oferă lumină patriarhului armean și celui copt, apoi împarte lumină tuturor celor care se află în biserică. 
Există mărturii despre acest foc din timpuri străvechi:

Vinerea Mare

Ecce Homo



Sfânta Evanghelie după Ioan



Capitolul 19

1.Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit.
2.Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie.
3.Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme.
4.Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.
5.Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul!
6.Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.
7.Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
8.Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
9.Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.
10.Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?
11.Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are.
12.Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.
13.Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.
14.Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.
15.Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
16.Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit.

joi, 2 mai 2013

miercuri, 1 mai 2013