sâmbătă, 19 martie 2016

Migrantii vor intra in Europa in mod organizat

S-a încheiat acordul UE-Turcia




Începând de duminică 20 martie la miezul nopții (foarte precis), toate persoanele ce vor ajunge ilegal în Grecia, venind din Turcia, vor fi retrimise în Turcia, după examinarea situației lor în centrele de înregistrare din insulele Greciei. Deci unii dintre ei ar putea fi acceptați, iar cei care nu vor depune cereri, sau care nu vor prezenta argumente acceptabile, vor fi retrimiși în Turcia.
Pentru fiecare sirian retrimis în Turcia, Uniunea Europeană s-a obligat să primească ( să reinstaleze) pe teritoriul său) un alt sirian, dintre cei aflați în Turcia. De data asta nu va mai fi o selecție.
Adică, din câte înțeleg, cei care au fost retrimiși în Turcia vor fi reprimiți , de data asta oficial,  și fără riscuri, ceva mai târziu.Este vorba de  înlocuirea unui trafic periculos, aflat la discreția   lăuzelor, cu o organizație solidă, coordonată de Turcia, de HCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiați) și de țara europeană de primire finală.  
Tabără de migranți la Calais, în Franța

Câți refugiați urmează a fi redistribuiți în UE?

Angela Merkel a estimat astă toamnă cam 250.000 refugiați de «prelevat» în fiecare an din Turcia, pentru a-i aduce în Europa.
În februarie, Bruxelles a estimat  «reinstalările» legale la circa 100.000 rrefugiați pe an, dar 
Ungaria și alte țări europene s-au opus să fie primiți mai mult de 72 000 de refugiați pe an. 
Câți ani? Păi...probabil până la primirea tuturor celor 2,5 milioane de sirieni aflați acum în Turcia? Dar Germania și Marea Britanie militează deja în favoarea unei  «reinstalări» mai largi, extinsă și la sirienii aflați în taberele din Liban și din Iordania.
(Interesant că în același timp Marea Britanie a condiționat rămânerea în UE, printre altele, de a nu i se repartiza în nici o împrejurare refugiați de către UE). 

Reinstalările trebuie să înceapă în aceeași zi în care  vor începe primele retrimiteri în Turcia, căci  « noi nu vrem să devenim închisoarea de refugiați a Uniunii », a spus dl. Davotoglu la reuniunea cu UE.

Turcia va primi din partea UE 6 miliarde de euro pentru asigurarea de condiții decente refugiaților până ce aceștia vor ajunge în UE..
În plus, din luna iunie turcii (78 de milioane) vor putea intra fără viză în Uniunea Europeană , unde vor putea rămâne până la trei luni (ca și românii). . (Până în iunie, Turcia ar urma să adopte pașapoarte securizate). Prin urmare, dacă migranții aflați în Turcia vor primi pașaport turc, ei vor putea călători unde vor dori în Europa și se vor putea stabili acolo la rude și prieteni, unde va putea demara formalitățile pentru stabilire definitivă. Și desigur o vor face, pentru că oricum le va fi mai bine în Europa decât în corturile din Turcia.
În afară de asta, Turcia va reîncepe negocierile (de urgență)  pentru  aderarea la UE.
Când Turcia va adera la UE, atât cei circa 78 de milioane de turci, cât și milioanele de refugiați vor intra automat în UE fără alte formalități.
Înțelegem acum mai bine de ce Turcia a demarat deja construirea a 100 de moschei (și centre de studii islamice) în afara Turciei (după cum a declarat un muftiu de la noi) între acestea fiind și marea moscheie proiectată la noi.

S-a spus că ar fi fost aduse în discuție și unele preocupări privind respectarea drepturilor omului în Turcia, dar acestea nu se reflectă în documentul semnat.


Ce înseamnă asta pentru România?
Ne spune domnul președinte Iohannis:

"Vreau sa subliniez ca deciziile de astazi nu introduc cote noi, nu introduc cote suplimentare pentru Romania. Aceasta relocare din Turcia in UE se face in cadrul cotelor care au fost aprobate in anul trecut deja. Am convenit ca odata ce vor fi stopate trecerile ilegale dinspre Turcia spre UE sau se va reduce semnificativ numarul acestora, ar putea fi activata schema de admisie umanitara voluntara la care statele membre pot contribui pe baze voluntare", a declarat Iohannis.

După cum am spus deja, numărul de refugiați nu se va reduce, doar că ei nu vor mai trece ilegal granițele, ci vor fi aduși legal conform listelor făcute în TurciaDar redistribuirea  nu se va aplica decât țărilor care o acceptă (Între care este și România)
  
Prin urmare se păstrează cotele obligatorii stabilite anterior, acestea aplicându-se noului număr de migranți. Să fim mulțumiți că nu ni s-a mărit cota (s-ar fi putut deci și așa ceva!). 
Prin urmare, cota noastră rămâne aceeași: 
România 3,29%

3,29% nu pare o cotă prea importantă. Dar depinde care e totalul la care se raportează!
Din câte se estimează, în Turcia ar fi peste trei miliarde de migranți, care așteaptă cu toții să vină în Europa.
În 2015, peste un milion de migranți au intrat în UE. Dintre ei, circa 33000 i-ar reveni României, conform cotelor stabilite. Sigur, în prezent ei nu se prea grăbesc să vină aici, știind cât de scăzut e nivelul de trai și că nu sunt locuri de muncă. Dar dacă ne vom purta feumos cu ei, le vonm asigura terenuri de tenis, de fotbal și săli de forță, spații de rugăciune (cum s-a asigurat deja la Galați), plus casă, masă și asistență medicală gratuite, s-ar putea să le placă până la urmă.  Dacă trei miloane de migranți  ar ajunge (de data asta legal, conform planului) în UE, în România ar fi repartizați automat fix 98700 dintre ei.
Adică, dacă în aceste zile ni se spune să stăm liniștiți, că putem primi foarte bine câteva sute de migranți, nimeni nu pare a se gândi la cei circa 100 000  care ar putea fi trimiși în mod obligatoriu aici. Și desigur, la admiterea benevolă de migranți ÎN PLUS față de cotele obligatorii.



Niciun comentariu: