Palatul lui Ler Imparat

Leru-i Ler

Colindele din această perioadă a anului au deseori ca refren o referire la Ler Impărat.
Și se repetă cu mândrie că Leru-i Ler, adică nimeni nu mai e ca el, Ler fiind și nume propriu, dar și titlu de împărat, așa cum numele propriu Cezar a devenit rang impărătesc.
 .
S-au încercat felurite explicații fanteziste pentru aceste cuvinte, evitându-se cu obstinație tocmai explicația cea mai simplă : era glorificat și amintit cu mândrie împăratul roman de origine dacă, împăratul Galeriu (Galer).  El a condus Imperiul roman în cadrul Tetrarhiei, între anii 305 și 311.
Împăratul Galerius Maximianus s-a născut în anul 250, într-o localitate de pe valea Timocului aflată la 60 km vest de Calafat, pe teritoriul provinciei romane Dacia Ripensis. .


Cum știm, în urma războaielor dintre daci și romani din anii 101-102 și 105-106 împăratul Traian a cucerit Dacia ,(nu în întregime, dar în mare parte a teritoriului)  organizând teritoriul cucerit după tipicul provinciilor romane. Dat fiind că timp de 100 de ani au existat numeroase revolte ale dacilor, romanii au construit și o serie de fortificații în munții Carpați , unele dintre ele fiind evidențiate în perioada modernă prin investigații cu aparatură sofisticată.
Între  anii 166-175 a avut loc cea mai puternică răscoală a dacilor din provincia romană, fiind amenințată chiar capitala acesteia, Ulpia Traiana Augusta Dacica. În aceste acțiuni dacii aflați sub ocupație erau ajutați de dacii liberi, din zonele neocupate, care se întindeau până în Slovacia -la vest precum și în zonele actualei Moldove și a Carpaților nordici.
Într-o inscripție aflată la Roma este menționată Zia, fiica unui tarabostes dac, Tiatus, ce trăia în zona de nord-vest a Daciei libere. (E clar că de origine dacă e și pronumele Zian ce s-a păstrat printre moți până în zilele noastre. Tot de acolo vine probabil și Sânzian)

Caius Galerius Valerius Maximianus

În anul 271, împăratul Aurelian părăsește provincia romană de la nord de Dunăre, păstrând însă porțiunea din provincie aflată la sud de Dunăre
Așa se face că viitorul împărat roman Galeriu s-a născut în marea provincie romană Dacia, dar a văzut la vârsta de 21 de ani cum zona în care se născuse devenise parte dintr-o provincie de mică întindere, aflată pe teritoriul Serbiei de astăzi.
Tatăl lui Galerius era trac, iar mama lui, Romula, era dacă. Tânărul Galeriu a intrat în armata romană (la fel ca mulți alți daci și traci) și s-a distins în lupte, dar și în organizarea militară, a fost apreciat de împăratul Diocletian, care îl alege în anul 293 să-l secondeze la conducerea imperiului roman în calitate de Cezar.
În sistemul de tetrarhi inițiat de Diocletian, imperiul era condus prin bună înțelegere de doi împărați (ce purtau titlul de Augustus), fiecare dintre ei fiind secondat de câte un adjunct cu titlul de Cezar. Adjunctul se căsătorea de obicei cu fiica împăratului, pentru a fi asigurate legăturile de colaborare și prin legături de rudenie. 

Galeriu s-a căsătorit cu Valeria, fiica lui Diocletian și a devenit responsabil de guvernarea provinciei Iliria.
Galeriu a întreprins numeroase campanii militare dincolo de Dunăre - de presupus că luând parte dacilor din fosta provincie împotriva dacilor liberi ce amenințau continuu imperiul roman -iar în anul 298 a repurtat o mare victorie asupra perșilor.

Statuia tetrarhilor aflată la Veneția.
Primul din stânga este Galerius

În anul 304 împăratul Diocletian se retrage de la domnie, fiind promovați la rangul de Augustus (împărat) Galeriu - pentru partea orientală a imperiului și Constantin Clorus pentru partea occidentală. Cel care deținea puterea era de fapt împăratul Galeriu, în condițiile în care ambii Cezari din timpul domniei sale îi erau devotați, unul ca nepot iar altul ca vechi camarad de arme.
După numeroase frământări politice și chiar confruntări militare pentru putere, după moartea lui Constantin Clorus , Galeriu, ce era chinuit de o boală îndelungată,  l-a numit în anul 308 pe fiul acestuia, Constantin în rangul de Cezar, iar pe Licinius la rang de Augustus.
Ultimul act politic al lui Galeriu a fost proclamarea, pe 30 aprilie 311, a edictului de toleranță religioasă prin care punea capăt persecuției creștinilor, persecuție de care și el se făcuse vinovat anterior. . Puțin după aceea, în mai 311, împăratul Galeriu a murit .
Avea să-i urmeze pe tron Constantin cel Mare, sanctificat de bisericile creștine împreună cu mama sa Elena. El a dat în anul 313 edictul de la Milan, prin care a instituit creștinismul ca religie de stat.

Împăratul dac

Galerius și-a afirmat mereu originea dacică și a dorit chiar să schimbe numele imperiului roman în imperiul Dac, după cum a scris retorul roman Lactantiu (Lucius Caecilius Firmianus), ce a fost contemporan cu el (a trăit între anii 250-325 și este cunoscut ca filozof creștin, profesor al fiului lui Constantin I).
E de presupus că atât ca împărat roman, cât și ca dac, Galeriu a urmărit să mențină legătura cu dacii de la nord de Dunăre. Campaniile duse la nord de Dunăre erau probabil duse pentru apărarea localnicilor din vechea provincie romană .  Podul construit de romani peste Dunăre la Drobeta Turnu Severin ajuta desigur la menținerea comunicațiilor dintre dacii de cele două părți ale Dunării. Legiunile romane retrase de Aurelian din Dacia fuseseră transferate la sud de Dunăre, în provincia denumită Dacia Ripensis (Dacia de la râu) , cu capitala la Ratiaria (pe malul Dunării, la sud de Calafat
Galeriu și-a construit un măreț palat fortificat în localitatea natală, pe care a dezvoltat-o sub numele Felix Romuliana, în în onoarea mamei lui, Romula. Se spune că Romula era o femeie foarte pioasă și era originară de la nordul Dunării.  Un om care și-a iubit și respectat atât de mult mama, nu putea să nu iubească și neamul din care se trăgea ea, neamul dacilor. Tot acolo și-a pregătit și mausoleul, alături de al mamei lui, pe colina ce poartă și acum numele românesc Măgura..

Constantin cel Mare a continuat legăturile strânse cu Dacia

Constantin cel Mare (sfântul Constantin) a păstrat la rândul său legăturile imperiului bizantin cu dacii de la nord de Dunăre.
La Sucidava a fost descoperită în anul 1913 o bornă antică (milliarum) pe care o inscripție atesta faptul că împăratul Constantin a refăcut drumul  roman ce lega sudul Peninsulei Balcanice cu Dacia. Urmele acestui drum se mai văd încă pe drumul de țară ce leagă localitățile Celei și Vârtop (astăzi  cartiere din orașul Corabia) . Localnicii îi spun și acum drumul lui Traian (Traian fusese primul care făcuse drumul respectiv). Drumul lega Sucidava de cetatea Romula Malva (Antina, lângă Caracal) și se continua spre Sarmisegetuza.

Imp(eratori)[ D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Va(lerio) Con-]/ stant(ino Aug(usto) et]/ C(a)es(ari)b(us) no[stris] (duobus) M(ille) p(assume)I, 

adică:

”Stăpânului nostru Flavius Valerius Constantin Augustul și celor doi cezari. O mie de pași.” 

Din inscripție rezultă faptul că 'Stăpânul', împăratul Constantin și cu cezarii, cei doi fiii săi ,Constantin al II-lea și Constanțiu al II-lea, au refăcut drumul, probabil odată cu construirea noului pod. 

Cetatea lui Ler Împărat

Cetatea Romula Malva este denumită de marele cărturar Constantin Cantacuzino în lucrarea lui „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” drept curte a lui Ler Împărat.
Ler poate veni de la Valerius, al doilea prenume al împăratului Constantin cel Mare, dar și de la Galerius Valerius, împăratul roman ce a rămas dac în suflet.

Tocmai faptul că nu era pomenită decât o parte a numelui împăratului indică faptul că în tradiția populară s-a păstrat mai mult renumele puternicului împărat roman intrat în legendă și în cântece.

Romula a fost un oraș roman (municipium, ulterior colonia) înființat de romani în Dacia , pe teritoriul satului Reșca (Dobrosloveni) de astăzi, pe locul unei mai vechi așezări dacice, Malva. Romula era reședința guvernatorului Daciei Inferior/Malvensis și a fost vizitată de mai mulți împărați romani. Vechea denumire dacă a așezării, Malva, era folosită cu precădere, dovadă fiind faptul că a dat și numele provinciei romane. Fosta capitală a provinciei Dacia Malvensis a păstrat legăturile cu imperiul roman și a fost sediu de garnizoană militară se pare până prin secolul VI, ulterior castrul rămânând o localitate civilă și fiind distrus treptat prin scoaterea cărămizilor și elementelor din piatră pentru a fi refolosite la alte construcții. 

(În 1588 din astfel de cărămizi se ridică mănăstirea din Hotărani . Istoricul Dionisie Fotino povestește că și la începutul secolului XIX în piața din Caracal se vindeau cărămizi din cetatea romană Romula (Antina) cu trei parale bucata. Cezar Bolliac a scris de asemenea că mai toate bisericile și casele din Caracal s-au făcut cu materiale aduse din Romula, fapt constatat și de Nicolae Iorga).

Tot atunci a fost construit de către împăratul Constantin I și un nou pod peste Dunăre, la Sucidava (Celei/Corabia). Podul , lung de 2438m, din piatră și lemn, cu scoabe de aramă a fost inaugurat în anul 328, în prezența împăratului.
Aceste mari investiții dovedesc legăturile trânse dintre imperiul bizantin și Dacia. Legături care și-au lăsat urme și în cântecele daco-romanilor. După cum coiful roman cu panaș s-a păstrat în portul popular sub forma clopului ornat cu pene de păun.