Se afișează postările cu eticheta casatorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta casatorie. Afișați toate postările

duminică, 25 septembrie 2016

TAINA CASATORIEI SAU CONTRACT DE CASATORIE

Căsătoria - unire de către Dumnezeu, sau contract cu jurăminte?

Părintele Stephen Freeman a adus în discuție, printr-un articol , esența cununiei ortodoxe, diferită de căsătoria catolică
Există câteva aspecte prin care creștinismul răsăritean și cel apusean se diferențiază în mod clar în ceea ce privește Taina Sfintei Cununii. Unele caracteristici ale slujbelor cununiei în creştinismul apusean nu se regăsesc în răsărit şi vice-versa. În multe biserici răsăriteane slujba care se oficiază la nuntă este denumită şi “cununie”, după denumirea părții centrale – încununarea mirelui şi a miresei. 
Totuşi cea mai mare diferență între slujbele cununiei din apus şi răsărit constă în rolul jurămintelor făcute de miri: aceste jurăminte nu există în slujba ortodoxă.
În timpul slujbei ortodoxe mirii sunt logodiți mai întâi prin schimbarea inelelor. 
În centrul bisericii preotul rosteşte rugăciuni. În timpul acestora, într-un fel de “epicleză” (invocarea Sfântului Duh pentru un anumit scop – prezentă în toate tainele Bisericii), preotul Îi cere lui Dumnezeu să fie prezent, să le dea nuntă cinstită şi viață neîntinată, roua raiului şi multe binecuvântări, să îi izbăvească de tot necazul, mânia, nevoia şi primejdia, şi chiar înainte de  încununare:
“Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N) pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând, încununează-i într-un trup, dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni.”
Apoi preotul îi cunună (de trei ori), spunând de fiecare dată: “Cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii” (vezi Psalmul 8:5).
Concepția Apuseană despre nuntă
În Apus însă nunta se axează pe jurăminte. “Iei … această femeie … şi promiți să o iubeşti şi să o prețuieşti  … etc până când moartea vă va despărți?” Când eram anglican (spune Părintele Stephen Freeman) am fost învățat că mirii sunt cei care slujesc de fapt taina cununiei. Preotul este doar un martor şi se roagă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu.
Această parte esențială a nunții a încurajat creativitatea în ultimii ani. “Scrierea propriilor jurăminte” a devenit extrem de importantă pentru multe cupluri (aducând cu sine şi un pic de nelinişte). Am auzit jurăminte foarte frumoase dar şi unele extrem de banale.
Se poate adăuga că această concepție permite și reînnoirea jurămintelor.
Pentru ca cei doi care și-au asumat obligații prin contractul căsătoriei să nu uite care au fost termenii acestui contract.
Cununia Ortodoxă
Însă în cazul căsătoriei ortodoxe, bărbatul și femeia au fost uniți de însuși Dumnezeu. 
Căsătoria ortodoxă nu presupune nici un contract. Un cuplu vine în fața lui Dumnezeu în biserică, unde are loc taina. Duhul Sfânt se coboară asupra unui bărbat şi a unei femei şi îi uneşte într-un suflet şi trup. Taina căsătoriei e o unire, nu un contract.
Este datoria creştinilor ortodocşi să reflecteze serios la substanța Tradiției lor- spune părintele  Stephen Freeman . Creştinii ortodocşi ar face bine să îndepărteze confuzia înțelegerii contractuale pe care s-ar putea să o fi  însuşit în mod neintenționat.
Adică, aș spune eu, din spirit de imitație față de ceea ce vedem în filme, românii încep să rostească și ei jurăminte în biserica ortodoxă, la căsătorie, ba chiar consideră potrivit să „își reînnoiască jurămintele” după ceva timp, tot în cadrul unui serviciu religios oficiat în biserica ortodoxă. Iar în fața presiunilor celor care solicită astfel de slujbe, prelații ortodocși oficiază servicii religioase în care psalmodiază : „cu ocazia împlinirii a 20 de ani...”. 
Oricum, nu poate fi vorba în ortodoxie despre „reînnoirea jurămintelor”, pentru că nici nu au fost făcute astfel de jurăminte în cadrul ceremoniei ortodoxe de căsătorie. Așa ceva se poate face doar în cadrul căsătoriei în rit catolic. 
Ce se întâmplă? Am trecut cumva la catolicism și nu știm? 
“Cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii”! Spune preotul în Biserica Ortodoxă.
Iar Taina Căsătoriei nu are nevoie de reînnoire. Ea este sfântă și a fost pecetluită de însuși Duhul Sfânt. Ce ar mai putea spune omul, pentru a „completa” sau „reînnoi” asta, peste câtva timp?

sâmbătă, 25 aprilie 2015

casatorie sau parteneriat la pitirea averilor

Parteneriatul între persoane fizice =legiferearea căsătoriei între homosexuali, dar și punerea la adăpost a averilor ilicite

Camera Deputațílor urmează să voteze Legea parteneriatului civil indiferent de sex.
(desigur, în proiect nu se spune chiar așa, ci se face trimitere la o altă lege în care se exclud discriminările, inclusiv cele legate de sex).
Contractul de parteneriat civil este contractul încheiat între două persoane fizice.
Dar la noi există și „persoane fizice autorizate”. Și acestea vor putea încheia parteneriate civile, ca să se întrajutoreze? 
Ce ar aduce această lege - așa cum ne-a fost prezentată ea la televizor de însuși inițiatorul ei, cunoscutul Remus Cernea?

Pe scurt, partenerii civili vor avea exact aceleași drepturi ca și cei căsătoriți civil, mai puțin (deocamdată) dreptul de a adopta copii. Desigur însă că acestă excepție va fi eliminată apoi tocmai pentru că partenerii vor fi considerați ca formând familii exact ca cele ale celor căsătoriți.
Se va spune că această excepție constituie o discriminare și că trebuie înlăturată, pentru ca și persoanele aflate în „uniune civilă” să poată adopta copii.
Este chiar prevăzută în proiectul de lege posibilitatea modificării contractului de parteneriat prin act adițional. încheiat tot la notar.
Oricum, se vorbește în proiectul de lege despre „cheltuielile legate de creșterea și educarea copiilor aflați în întreținerea acestora”. Deci nu se exclude posibilitatea ca în cuplurile de homosexuali să fie copii (poate ai lor- proveniți din inseminări artificiale, ori de la „mame purtătoare” de închiriat, ori poate chiar naturali, în cazul celor bisexuali, ori adoptați din țări în care acest tip de adopții este permis)
Dar la drepturile copiilor se gândește cineva?
Pentru că adopțiile se fac (teoretic) spre binele copiilor, nu pentru satisfacerea dorințelor părinților adoptivi. Care părinți, în cadrul acestei „uniuni civile” ar putea fi și persoane de același sex.
Doar că un copil, prin firea lucrurilor, învață în primul rând prin imitarea comportamentului părinților, chiar dacă nu îl înțelege la vârste fragede și abia mai târziu din sfaturile pe care i le dau aceștia. De mici, copiii se identifică instinctiv cu părinții de același sex cu ei. Ce vor face însă când părinții vor fi homosexuali? Se vor considera și ei homosexuali, desigur. Numai că procentul persoanelor care se nasc cu impulsuri homosexuale este mult mai mic decât al celor ce se nasc heterosexuali. Este de presupus deci că și copiii adoptați vor fi, cel mai probabil, heterosexuali. Dar sexualitatea se dezvoltă târziu, în adolescență, în timp ce comportamentele s-au imprimat deja de la vârsta cea mai fragedă. Copiii adoptați în asemenea condiții se vor găsi prin urmare în fața unei profunde contradicții între natura lor intimă și comportamentul cu care s-au obișnuit de mici , iar asta va fi în perioada cea mai vulnerabilă , aceeea a adolescenței, în care oricum fiecare este prada profundelor schimbări hormonale și  de toate felurile care pot duce la adevărate crize existențiale.
Unde se va ajunge în acest fel?
Oameni uniți civil cu cimpanzei
Legea propusă prevede uniunea persoanelor, fără discriminări.
Pe de altă parte, tot Remus Cernea a propus nu demult ca delfinii și alte animale inteligente să intre în categoria „persoanelor”. Pentru moment legea aceea nu a fost votată favorabil la noi, dar în SUA, de pildă, s-a recunoscut dreptul a doi cimpanzei de a fi considerați „persoane”.
Prin urmare, conform proiectului de lege al „uniunii civile”, această pseudocăsătorie ar fi posibilă și între cimpanzei , ori între oameni și companzei sau alte animale inteligente. Animalele și-ar putea exprima consimțământul prin gesturi, iar faptul că nu știu să citească nu ar fi un impediment. Doar la noi există și mulți oameni care nu știu să citească.
Care ar fi argumentele pentru adoptarea acestei legi
Conform celor explicate de Remus Cernea, acestea ar fi:

  • Faptul că există cupluri care trăiesc în concubinaj pentru că declară că nu au nevoie de acte. Dar atunci ar încheia actul de parteneriat civil? Doar și acesta e tot un act.
  • Parteneriatul civil nu ar presupune neapărat relații sexuale, ci ar putea fi încheiat și între prieteni în vârstă, sau între prieteni care decid să locuiască împreună dar nu fac sex între ei. Dar ce, în cazul unei căsătorii civile te obligă cineva să faci sex, dacă nu vrei? Dacă ambii soți sunt de acord să nu facă sex, nu e nici o problemă cu asta. De pidă Mahatma Gandhi i-a comunicat la un moment dat soției lui că nu mai intenționează să aibă relații sexuale, pentru că dorește să-și păstreze toate forțele pentru lupta sa pentru independența Indiei. Soția lui a fost de acord și cu asta- basta.  Sigur, dacă unul dintre soți e nemulțumit, poate divorța. La fel și în cazul „uniunii civile”- sper. 
  • Parteneriatul civil nu se poate încheia între rudele în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (dece, dacă nu se presupun relații sexuale? De ce, adică, nu ai decide să locuiești cu un nepot, ori cu un văr de gradul patru, pentru întrajutorare? De ce să fie discriminate rudele în felul acesta și implicit îndepărtate de la moștenire? ) 
  • Bunurile dobândite în timpul „uniunii” vor fi comune, în devălmășie, cu excepția cazului în care partenerii au decis altfel. (Exact ca în cazul „contractului prenupțial” în care se specifică separarea bunurilor- dar ce se întâmplă dacă unul dintre parteneri decide să se căsătorească ? Nefiind căsătorit, în principiu ar trebui să aibă dreptul să facă asta, nu? Și ar putea alege pe altcineva, desigur. odată ce el a ales să locuiască - să zicem- cu un prieten din copilărie, poate la un moment dat ar vrea să aibă totuși o soție și ar aduce-o în casa în care stă cu partenerul. De ce nu? )
  • O prevedere interesantă: „bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre cei doi parteneri” - e tare, nu? Numai bună pentru ascunderea averilor celor amenințați cu confiscarea sau pentru evitarea rambursării datoriilor. Adică, unul dintre parteneri face, de pildă, un credit la bancă, se iau în calcul veniturile ambilor parteneri și cumpără să zicem o casă, ca apoi să nu plătească ratele. Banca nu va putea să-i scoată casa la vânzare decât după ce va cere împărțirea bunurilor comune ale celor doi parteneri, ceea ce desigur va dura mult, în condițiile în care termenele de judecată se stabilesc și după mai mult de un an de la depunerea dosarului de chemare în judecată. În timpul acesta, multe se pot întâmpla...)
  • De altfel la alt articol se spune clar că niciunul dintre parteneri nu poate fi ținut răspunzător pentru obligațiile contractate de cealaltă parte”. Adică la drepturi înainte, dar la răspundere înapoi. Vorba ceea, dai un ban, (la notar) , dar face!
  • Veniturile celor doi parteneri vor fi considerate împreună la calculul venitului minim garantat (asta nu va fi pe placul multora dintre beneficiarii acestor drepturi, care și le vor vedea periclitate, încă un motiv deci să nu facă nici un fel de acte, nici pe acesta)
  • Paretnerii vor putea lua credite bancare pe baza veniturilor cumulate. (Dar și acum ei ar putea cumpăra împreună o casă, de pildă, prin urmare ar putea să facă fiecare un împrumut pentru jumătate din suma necesară și cu asta problema se rezolvă de la sine)
  • Serviciile medicale pentru partenerul ce nu are asigurare medicală se pot acorda pe baza asigurării celuilalt partener. (Oricum pachetul de servicii medicale oferit persoanelor asigurate tinde să se apropie de pachetul de servicii oferite și celor care nu au asigurare, așa că nu prea ar mai conta.)
  • La spitalizarea unuia dintre parteneri, celălalt va fi considerat aparținător. (Eu una n-am văzut ca la spital să-mi ceară cineva certificatul de căsătorie ca să-mi vizitez o rudă sau să stau de vorbă cu medicul. Nici când m-au trimis noaptea să cumpăr antibiotice, nici când am venit cu sufertașele cu mâncare, nici când m-am dus să cer rezultatele analizelor care nu mai soseau  nu mi-a cerut nimeni să dovedesc cu acte gradul de rudenie).
  • În cazul decesul unuia dintre parteneri, celălalt ar avea drept de moștenire chiar dacă există oricare altă clasă de moștenitori , drept de moștenire special asupra mobilelor și obiectelor din gospodărie și asupra darurilor primite, precum și drept de habitație asupra casei de locuit. (Păi atunci parteneriatul ăsta e mai tare decât căsătoria, pentru că în cazul persoanelor căsătorite copiii sunt moștenitori rezervatari, adică nimeni nu le poate lua dreptul la moștenire. Iar dacă soții nu au copii, frații au drept de moștenire asupra tuturor bunurilor decedatului, putând cere mobile, parte din casă etc). Pe de altă parte și în situați aactuală oricare prieteni își pot lăsa reciproc bunuri prin testament . S-a spus că un astfel de testament se poate contesta în justiție. Dar și testamentele pe care și le-au făcut soții între ei au fost contestate în justiție de către copiii naturali aflați acum în altă familie . Se dorește deci ca uniunea aceasta civilă să fie mai tare decât căsătoria.
  • Se spune că există cazuri în care persoane care au trăit mult timp în concubinaj se trezesc la moartea unuia dintre ei fără drepturi asupra bunurilor celuilalt. Dar ei au știut cu siguranță acest lucru și totuși nu și-au oficializat relația, adică nu au încheiat măcar o căsătorie civilă. Asta înseamnă, desigur, că nu au dorit să facă asta- fiindcă dacă ar fi vrut nu i-ar fi costat nimic să o facă, ba ar mai fi luat eventual și o sumă de bani, cum am văzut că se mai practică pe la unele primării. Cei doi au știut foarte bine ce fac și au dorit să trăiască în acest fel. Care e problema?
  • „Parteneriatul civil” s-ar încheia la notar, cu plata taxei stabilite de Uniunea Notarilor Publici . (E clar că va fi destul de costisitor, taxele notarilor fiind în general mari. Căsătoria civilă în schimb e gratis, și tot sunt unii care nu o vor. Cine va prefera atunci „parteneriatul civil”? Evident, cei care nu au dreptul de a se căsători, adică cei homosexuali.)
  • Partenerul supraviețuitor va avea drept la pensie de urmaș. (Vra să zică decedatul nu a dorit să-și considere concubinul /concubina drept soț/soție, dar statul va fi obligat să facă asta!) .
  • Partenerul va avea drept la întreținere . la încetarea parteneriatului, cei doi vor decide asupra situației copiilor născuți pe perioada parteneriatului (parcă nu era vorba despre sex- ni se explica la televizor?)
  • Se spune că parteneriatul civil reprezintă „ un sprijin și o plasă de siguranță pentru persoanele care se iubesc”. Păi, dacă se iubesc, de ce nu se căsătoresc ? Nu cumva pentru că sunt homosexuali? Și atunci această lege nu reprezintă de fapt aprobarea căsătoriei civile între persoane de același sex?
  • Persoanele aflate în „parteneriat civil” ar putea să aibă același nume de familie (și prin ce s-ar mai deosebi de persoanele căsătorite civil? 
Sau, tocmai ăsta e scopul, să nu fie nici o deosebire?) 
În concluzie:
(după părerea mea, desigur, pe baza analizei de mai sus)
Se desprind două motive pentru aprobarea acestei legi:

  1. Aprobarea căsătoriei civile între homosexuali (motivul evident)
  2. Punerea la adăpost a averilor ilicite prin prevederea că niciunul dintre parteneri nu poate fi ținut răspunzător pentru obligațiile contractate de cealaltă parte”.
Adică „partenerii” ar urma să se bucure de toate avantajele căsătoriei, inclusiv de dreptul de a dispune fiecare de averea comună, dar nu li s-ar putea confisca bunurile comune , pentru confiscarea unei părți din acestea fiind necesare procese juridice laborioase, care cer timp, între timp celălalt partener putând dosi averea „familiei”
**********************************************************************
Update 12.05.2015
Discuțiile sau monologurile televizate legate de acest proiect de legiferare a căsătoriei civile între persoane de orice fel continuă.
Nu am văzut însă ca măcar într-una dintre aceste  manifestări în mass media să se fi pomenit despre prevederea „convenabilă” că nici unul dintre „parteneri” nu ar putea fi tras la răspundere pentru obligațiile contractate de către cealaltă persoană. S-ar putea ca tocmai această prevedere să fie șpilul acestui proiect de lege. În timp ce disputa se duce asupra căsătoriei dintre homosexuali, „parteneriatul” ar putea fi folosit de către cei care se tem că le-ar putea fi confiscate averile. Chiar dacă ar fi căsătoriți, aceștia ar putea divorța de urgență și opta pentru „parteneriat”, care ar însemna tot o căsătorie, dar cu averea pusă la adăpost.

Se aduc în schimb, în diferite emisiuni , argumente din cele mai neașteptate:
De pildă domnul Banciu pretinde că la catolici căsătoriile gay ar fi acceptate , ceea ce este contrazis categoric de către Arhidieceza Catolică Bucureşti , ce a declarat ziarului „Adevărul” că ”îndeamnă la respect, compasiune şi delicateţe faţă de persoanele homosexuale, însă nu susţine parteneriatul civil. Deşi ei îndeamnă la toleranţă, citându-l pe Papa Francisc, nu vor să intre în contrast cu poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe, adăugând că Poziţia Bisericii Catolice în această privinţă nu diferă de cea a Bisericii Ortodoxe Române.
Stimabilul domn Banciu persistă însă să plaseze Biserica Ortodoxă Română în antiteză cu Biserica Catolică (cacofona e admisă  în acest caz) , fără a-și corecta spusele după apariția în presă a declarației Arhidiacezei Catolice din București. La urma urmelor, mai multă lume se uită la tv decât citește presa scrisă, așa că prea puțini vor afla că afirmația pozițiilor divergente ale celor două culte ortodoxe în această privință nu corespund realității. 
Domnul Radu Banciu decretează și alte lucruri, cum ar fi : Căsătoria nu mai e e de actualitate în secolulXXI (!). 
Din datele Institutului național de statistică din Franța, de pildă,  observăm că numărul de căsătorii din această țară se menține la același ordin de mărime din 2004 până în 2014- a scăzut în oarecare măsură, dar rămâne pe primul plan ca număr de uniuni între partenerii de sex diferit, mai puțini fiind cei care aleg parteneriatul civil, deși el este legiferat acolo.  De  la legiferarea acestor partenerate civile a crescut însă de la un an la celălalt  numărul de uniuni între persoane de aceșași sex.  Prin urmare nici această afirmație a domnului Banciu nu se susține.