Se afișează postările cu eticheta Klaus Iohannis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Klaus Iohannis. Afișați toate postările

duminică, 10 mai 2015

Lohengrin și Iohannis

Armura încrederii absolute

Asa se petreceau lucrurile în sec. XV

În opera Lohengrin, de Richard Wagner, o tânără ducesă medievală e acuzată pe nedrept de uciderea fratelui ei. Ea cere ca onoarea ei să fie apărată de un cavaler, considerându-se că voința divină se va manifesta de partea celui care apără o cauză dreaptă.
Rugăciunea Elsei este ascultată și își face apariția un cavaler necunoscut, care declară că va lupta în numele ei cu cel care o acuza pe nedrept, dacă ea are încredere în el.
Tânăra își pune fără ezitare soarta în mâinile lui. Deși îl vede pentru prima dată, îi acceptă cererea în căsătorie. Dacă va pierde, vor pieri amândoi.
Cavalerul pare să aibă puteri supranaturale. El il învinge fără efort pe calomniator . Pune o singură condiție: ca tânăra să-și mențină încrederea necondiționată și  niciodată să nu-i ceară să-și spună numele sau originea. Elsa acceptă fără ezitare: cavalerul providențial a apărut ca urmare a rugăciunilor ei fierbinți, i-a salvat viața în luptă dreaptă și o sprijină să acceadă la tron. Nu poate fi decât un trimis divin.  Locuitorii Brabantului (unde se petrece acțiunea) au de asemenea încredere deplină în cavaler, deși nu știu nimic despre el, și îi propun să conducă oastea lor.

În scurtă vreme însă intriganții strecoară îndoiala în sufletul tinerei : nu cumva misteriosul cavaler ascunde secrete rușinoase, nu cumva a făptuit o crimă, de nu vrea să-și povestească trecutul?
Încrederea tinerei soții se clatină și ea îi cere iubitului să-și spună numele.

Dar puterea cavalerului era dată tocmai de încrederea celor din jurul său. Câtă vreme avea încrederea alesei lui simbolice și a locuitorilor ținutului, era de neînvins. Dacă această încredere s-a dus, puterile cavalerului misterios au dispărut și ele, așa că acesta e silit să plece pentru totdeauna.  

Nu știu de ce, dar găsesc unele asemănări între această legendă medievală și președintele nostru Klaus Iohannis.

La fel ca Lohengrin, Klaus Iohannis a câștigat lupta cu adversarul său datorită încrederii necondiționate investite în el. Nu știam mai nimic despre el, dar i-am acordat încredere, iar această încredere l-a făcut invincibil.
După alegeri, a fost de ajuns să ceară ceva (pe plan politic, desigur) ca să obțină.
Pentru că încrederea de care se bucura forma o platoșă impenetrabilă.
Numai că, la un moment dat, în platoșă a apărut o fisură. Președintele a fost acuzat că face jocul unei firme străine în detrimentul  intereselor României.
Președintele a negat vehement, dar în mass media suspiciunile au continuat, apărând diferite argumente care îndreptățeau bănuielile.
Veștile circulă repede, ajungând și în presa din Germania.
Un ziarist de la Deutsche Welle a notat  că președintele a fost prins pe picior greșit când a părut să protejeze operațiunile îndoielnice ale companiei austriece Schweighofer Holzindustrie în domeniul exportului de lemn tăiat în România”. Concluzia autorului este că în aceste împrejurări, președintele României este obligat să explice mai bine ce a vrut sau să-și revizuiască poziția. 

Asta, pentru că e evident că reputația președintelui trebuie să fie menținută nepătată.
  
Platoșa e străpunsă și asta s-a văzut imediat în...comportamentul adversarului său politic, premierul Victor Ponta, și al purtătorului de cuvânt al.partidului de guvernământ.
Primul ministru, care până atunci părea grijuliu să mențină relații bune cu noul președinte, a ales brusc să îl ignore în mod public.
Adică a plecat într-o vizită de lucru în patru țări arabe, având întâlniri la cel mai înalt nivel și încheind protocoale inclusiv în domeniul Afacerilor externe- care ar fi domeniul clar al președintelui. A criticat UE pentru politica față de imigranții veniți pe mare.  A inițiat vânzarea companiei Tarom și a aeroportului Otopeni și alte proiecte-nenominalizate. (În paranteză fie spus,  a avea un aeroport care să asigure legăturile aeriene ale capitalei și a avea o companie aeriană proprie cred că sunt lucruri elementare pentru orice stat independent, fie el și „în curs de dezvoltare”. Dar țara noastră din ce categorie o mai fi făcând parte?). Despre toate acestea l-a înștiințat pe președinte abia la întoarcere și fără prea multe detalii – din câte am înțeles.

Președintele și-a exprimat public nemulțumirea că că nu a fost consultat, că politica externă se face fără el. Și că faimosul „card de sănătate” se dovedește un fiasco.
Nemulțumirea prezidențială nu a mai avut însă efectul „magic” de altă dată.
Președintele a fost „plesnit peste față” , fără menajamente, prin gura purtătorului de cuvânt al partidului de guvernământ:
„Vreau să cred că iritarea de astăzi a președintelui Iohannis nu este rezultatul lobby-ului celor care nu mai pot fura bani ca urmare a introducerii cardului de Sănătate. Așa cum vreau să cred că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului”, se arată în comunicatul PSD.

Cu alte cuvinte, nu spun, dar zic!
Mesajul e clar.
I se spune în față președintelui că nu mai e cavalerul nepătat , că nu mai are armura intangibilă a încrederii absolute. Că poate fi bănuit de fapte grave de corupție (dă de înțeles purtătorul de cuvânt, în numele marelui partid de guvernământ, care „nu vrea să creadă”, dar ...) .

Iar după această palmă răsunătoare, hai să tăcem, (spune premierul), să nu ajungem iarăși la invectivele publice reciproce de pe timpul precedentului președinte.

Cât despre atribuțiile fiecăruia... "Mi se mai intamplă să merg de capul meu și pe la Strasbourg și pe la Bruxelles” – a spus premierul liniștit. Adică- nici o grijă că o să mai fac vizite de felul ăsta și pe viitor, fără să mă consult cu președintele. Adicătălea și la Consiliul Europei și la Consiliul European ? Nu se știe încă, dar ne va spune la întoarcere.  

După umila mea părere, ziaristul de la Deutsche Welle avea dreptate: președintele nostru ar trebui să-și remedieze de urgență armura de încredere primită de la  popor. Și pentru asta o simplă declarație nu ajunge. Se cer acțiuni hotărâte pentru dovedirea contrariului afirmațiilor acuzatoare. Și asta de urgență, pentru că iată:
Peste 800 de persoane participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un miting de protest faţă de defrişarea pădurilor, scandând "Romsilva, hoţie, cu Holzindustrie în cărdăşie” sau "Moţii se luptă cu hoţii” şi criticându-l pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a trimis Codul Silvic spre reexaminare în Parlament. Participanţii au blocat complet traficul rutier pe Bulevardul 21 Decembrie şi în Piaţa Mărăşti.

În același timp, Proiectul Codului Silvic, aflat în Parlament spre reexaminare la cererea preşedintelui Iohannis, va fi marţi în dezbaterea comisiei din Camera Deputaţilor, iar „PSD îşi menţine poziţia de a adopta un Cod care să prevină şi sancţioneze defrişările ilegale şi monopolul”, spune liderul PSD, premierul Victor Ponta, apărătorul pădurilor
**********************************************************************************************
Update 14.05.2015
Președintele nostru a fost din nou învinuit fățiș de legături cu firmele care distrug pădurile României. 
Desigur, este vorba despre învinuiri grave, care nu pot fi lăsate să-și facă efectul în conștiința publică fără reacție. Cum o simplă dezmințire nu e suficient de convingătoare, președintele a ales să solicite o anchetă oficială din partea unui organism considerat independent și de asemenea considerat ca având mijloacele cele mai ample pentru efectuarea unei astfel de expertize: SRI.
O soluție ce constituie o premieră la noi: președintele solicită serviciului de informații să certifice faptul că nu a avut nici o legătură vinovată cu firmele de exploatare a lemnului .

Mi s-ar părea și mai interesant dacă președintele ar solicita SRI să efectueze o anchetă amplă asupra  TUTUROR FACTORILOR  implicați în distrugerea fără precedent a pădurilor noastre, aflate acum pe cale de dispariție. O anchetă a DNA privind corupția din acest domeniu ar fi de asemenea de dorit.

Iar în privința legislației în domeniu, exemplul șărilor europene care au păduri ar trebui să fie avut în vedere. 

marți, 31 martie 2015

Furtul in grup


„Vedem și dvs, și eu, noi și noi politicieni acuzați de fel de fel de lucruri. Ne duce cu gândul la o întrebare: Cum de au stat în spațiul public atâta timp?
 Klaus Iohannis


Într-un vechi film spaniol există o scenă între un copil vagabond și un bătrân cerșetor orb, pe care acesta îl servește. Bătrânul a primit un ciorchine de strugure și spune că vrea să-l împartă egal cu copilul - pe care de obicei îl oropsea.
Atunci ei făgăduiesc să ia pe rând fiecare câte o boabă de strugure și așa vor împărți strugurele în mod egal. Orbul începe însă să rupă câte două boabe odată, crezând că și copilul face la fel. Copilul observă și începe să ia câte trei boabe odată sau chiar mai multe, dacă putea.
Când s-a terminat strugurele, orbul a spus: «M-ai înșelat! Jur că ai mâncat câte trei boabe odată!»
«Nu, nici vorbă, de ce mă bănuiești?» protestează copilul,  la care orbul spune:  
«După asta știu că ai mâncat câte trei boabe odată, că eu mâncam câte două și tu nu spuneai nimic!»

Scena e o parabolă ce datează din 1554, fiind descrisă în „Viața lui Lazarillo de Tormes” , operă picarescă atribuită lui Diego Hurtado de Mendoza y Pachecol , erudit ambasador al lui Carol Quintul și a fost ecranizată  de César Fernández Ardavín în filmul El lazarillo de Tormes (1959), care a primit Ursul de aur la Berlinala din1960.
Lucrarea medievală a fost analizată și de Alexandru Ciorănescu, în Le masque et le visage : du baroque espagnol au classicisme français

Întâmplarea din film e o parabolă. Cam așa se întâmplă și în „spațiul public” de la noi, în general. Și un astfel de comportament explică multe dintre cele ce ies acum la iveală cu prilejul diferitelor anchete.


luni, 26 ianuarie 2015

Klaus Iohannis despre Rosia Montana si gazele de sist

 Nu voi accepta proiecte de exploatare a resurselor naturale ale României fără dezbatere, fără garantarea siguranţei
(Kaus Iohannis)

“Nu voi accepta ca proiecte precum “Rosia Montana” şi “gazele de şist” să fie promovate peste noapte şi în condiţii care pun în pericol oamenii şi mediul”, explica preşedintele Klaus Iohannis.


Subiect
În campania electorală
Acum
nedumeriri
Gazele de şist
„Explorarea e bine să fie făcută, pentru că e vorba de resursele ţării şi trebuie să ştim ce avem. Pe de altă parte, exploatarea trebuie să mai aştepte“.

“Cu exploatarea trebuie să o luăm un pic mai încet, pentru că vorbim de o tehnologie care nu este nouă. Exploatarea putem să o abordăm atunci când avem o tehnologie care să garanteze siguranța cetățenilor și a mediului” (august 2014)

“În ce privește gazele de șist, deja am impresia că problema se rezolvă aproape de la sine, datorită scăderii prețului hidrocarburilor, în esență, a petrolului.
Lucrurile s-au schimbat radical și deja exploatarea gazelor de șist, cel puțin în zona noastră, nu cred că mai este în zona rentabilității.”
(interviu la Realitatea tv pe 22 Ianuarie)



Da, aşa cum am scris anterior , costul de extracţie al petrolului de şist este estimat la 75 $/baril.
În condiţiile în care costul petrolului brut era astăzi  45.52 $
la bursă, desigur că extragerea gazelor de şist nu este rentabilă.

Dar când o creşte iarăşi preţul petrolului?
Cum va fi atunci cu siguranţa cetăţenilor şi a mediului?
Roşia Montană
„Este o privatizare ratată.
Nu poţi să-ţi baţi joc de o resursă a ţării şi să vii cu un mecanism care aduce mari probleme de mediu“,

„Trebuie să căutăm tehnologii  care sunt nepoluante, care nu pun în pericol regiuni întregi. 
Dacă nu există aceste tehnologii, trebuie să avem curajul să spunem că aşteptăm. Cum am stat atâţia ani, mai putem sta
"Am spus-o şi sunt de aceeaşi părere: proiectul trebuie rediscutat. Aşa cum a fost conceput, nu mi se pare potrivit. Fără o negociere bună, lucrurile nu vor putea fi rezolvate. Aceasta negociere trebuie facută între firma care trebuie să investească şi reprezentanţii Guvernului, nu este treaba preşedintelui", a declarat Klaus Iohannis la Realitatea TV.
De vreme ce e o tehnologie care aduce mari proiecte de mediu şi e vorba de o bătaie de joc ce ar mai fi de negociat?

Dar dacă deja se ştie că firma cu pricina „trebuie să investească”, înseamnă că deja s-a aprobat proiectul şi mai rămân de discutat detaliile.  
Nu mai avem curajul să spunem că aşteptăm până la apariţia unor tehnologii nepoluante?