sâmbătă, 3 decembrie 2016

Metodă simplă de imbunatatire a sanatatii


Tehnici orientale pentru păstrarea sănătății


12 exerciții care ar trebui făcute zilnic.

 Ele sunt izvorâte din practici milenare ale Qi Gong-ului și sunt amintite în texte clasice de medicina tradițională chineză (TCM). 

1.- Părul trebuie pieptanat frecvent cu mâinile 
sau altfel spus, trebuie să ne facem măcar la câteva zile un auto-masaj al capului: 
– îndoiți degetele ambelor mâini ca și cum ați forma un piptene. Periați capul cu acest pieptene de 100 de ori, începând de la frunte până spre ceafă. Efectuați exercițiul încet și fără a apăsa prea tare. 
Rezultatele sunt maxime dacă se face dimineața. Acest masaj este benefic deoarece stimulează puntele de presopuntura de pe cap. 
Efecte: reduce sau elimină durerea de cap, îmbunătățește vederea și reduce presiunea arterială. 

2.- Fața trebuie ușor masată frecvent: 
– frecați ferm palmele una de alta până când se încălzesc și apoi puneți-le usor pe față, avand degetele mijlocii de-o parte și de alta a nasului. Începeți să masați/frecați ușor spre frunte și apoi în lateral spre obraji. 
Repetați  de 30 de ori, de preferat dimineața. 
Efecte: se „clarifică” mintea, se reduce presiunea arterială și se reduc ridurile. 

3.- Ochii trebuie frecvent exersați: 
– În exersarea ochilor, aceștia trebuie rotiți ușor de la stânga la dreapta de 14 ori și apoi de la dreapta la stânga de 14 ori (ușor, fără grabă, altfel veți ameți puțin). Închideti apoi ochii strâns de tot și deschideți-i brusc, cât de larg puteți. 
Efecte: îmbunătățește vederea.
(pentru ochi, vedeți și articolele: 
http://nazone.ro/2016/01/exercitii-si-catina-pentru-ochii-uscati.html 
și 
http://nazone.ro/2015/02/yoga-pentru-ochi.html

4.- Urechile trebuie frecvent masate: 
– Acoperiți ambele urechi cu palmele în așa fel încât degetele mijlocii aproape să se întalnească la ceafă. Presați ușor arătătoarele peste degetele mijlocii și apoi presați urechile și zona cefei, apasând și ridicând palmele de 12 ori. Încheiați exercițiul masând sufiecient de ferm pavilioanele urechilor timp de 1 minut. Insistati pe punctele dureroase.

Faceți exercițiul când vă treziți dimineața sau când vă simțiți obosit/obosită în timpul zile sau al serii. 
Efecte: ajută la amelioarea sau chiar eliminarea țiuitului în urechi, a amețelilor și a afecțiunilor urechii. De asemena ajută la îmbunătățirea auzului și a memoriei, îndepărtează oboseala și vă readuce buna dispoziție. 

5.- Dinții trebuie frecvent „pocniți”: 
– Închideți ușor gura în așa fel încât muscătura să fie ușoară, fără efort. Loviți ușor cu buricele degetelor ambelor mâini obrazul de 24 de ori, mai întâi în zona molarilor/ măselelor. Repetați pentru zona dinților din față tot de 24 de ori. 
Efecte: dacă este facut cu regularitate va îmbunătăți sănătatea dinților și veți putea rări vizitele la dentist. 
6.- Limba trebui să atingă des cerul gurii: 
– Puneți vârful limbii pe cerul gurii sau lingeți ușor cu vârful limbii cerul gurii, acolo unde energiile Yin și Yang merg să se unească. Atunci când faceți acest exercițiu ( cât de des puteți.. mai ales atunci când vreți să vă liniștiți) îndreptați-vă atenția la zona de sub limbă ca să simțiți  cum saliva se secretă încet. 

7.- Saliva trebuie inghitită frecvent: 
– Atunci când limba linge cerul gurii, glandele salivare de sub limbă secretă o mai mare cantitate de salivă. Medicina orientală dă o mare importanță salivei, numind-o „fluidul de aur”, o comoară a corpului omenesc. Înghițiți saliva încet spre a iriga organele, a hidrata membrele și părul, a stimula digestia și absorbția nutrienților în sânge, a îmbunătăți funcționarea intestinelor și a stomacului. Dacă aveți răbdarea necesară, așteptați până ce gura vi se umple de salivă și apoi înghițiți-o ușor îndreptând-o mental spre centrul ființei voastre (Dantian) la o palmă sub ombilic, în centrul abdomenului (cam unde este centrul uterului la femei). 

8.- Aerul stagnant din plamâni trebuie expirat frecvent: 
– Opriți respirația pentru câteva momente. Inspirați adânc apoi, cât se poate de adânc, umflând pieptul și abdomenul. Ridicați încet capul, deschideți gura și expirați tot aerul inspirat,  cât puteți de mult. Repetați exercițiul de 5-7 ori. 
Efecte: ajută organismul să elimine aerul stagnant din plămâni, lucru benefic în primul rând persoanelor care au o respirație „superficială” și nu fac prea multă mișcare; deschide pieptul/bustul, fluidizează respirația, ajută la ameliorarea astmului și a durerilor de piept. 

9.- Abdomenul trebuie masat frecvent: 
– Întai frecați palmele până se încalzesc și puneți-le una peste alta pe ombilic, cu palma dreaptă peste cea stangă la barbati și invers la femei. Rotiți apoi palmele în sensul acelor de ceasornic  de 36 de ori, pornind de la cercuri mici la cercuri mari (ca într-o spirală foarte deasă care începe de la ombilic). Apoi masați în sens invers acelor de ceasornic, într-o spirală care se termină la ombilic. 
Efecte: îmbunătățește persitaltismul (mișcarea din interiorul intestinelor), îmbunătățește respirația, elimină stagnările de mâncare din stomac sau din intestine (indigestia), îmbunătățește absorbția nutrienților din mâncare, previne și vindecă bolile intestinale sau gastrice. În cazul diareei, acest masaj se execută doar contra acelor ceasornicului iar in cel al constipațiilor masajul se excută doar în sens orar. 

10.- Anusul trebuie contractat în mod frecvent: 
– Mai întâi inspirați adânc și opriți respirația un moment. În acest timp, contractați anusul puternic și trageți în sus spre perineum. După ce faceți momentul de pauză, expirați încet relaxand mușchii. Repetați exercițiul de 5-7 ori. 
Efecte: acest exercițiu ridică energia (Yang) în sus, ajută în cazurile de prolaps (al anusului, uterului, vezicii urinare și intestinelor), în cazurile de fistulă anală, de probleme ale prostatei sau impotență. 

11.- Membrele trebuie scuturate în mod frecvent: 
– Încleștați degetele palmelor, una de alta, suficient de puternic, lăsați-le în jos și rotiți umerii cu 90 de grade de la stânga la dreapta, revenind apoi în poziția inițială ca într-un balans; repetați de 24 de ori. Efectuați acelasi balans tot de 24 de ori, rotind umerii de la dreapta la stânga. 
– Așezați-vă pe un scaun și ridicați piciorul stâng întins în pozitie orizontală, cu degetele de la picior în sus.. Când piciorul este aproape drept, mișcați suficient de ferm călcâiul în sus și în jos, balansând în acest fel piciorul pe verticală. Schimbați piciorul repetând procedura. Repetați de 5 ori. 
Efecte: benefic pentru „întinderea” picioarelor/mâinilor și întărirea încheieturilor, eliminarea stagnărilor din membre și imbunătățirea circulației, previn „înțepenirea” membrelor și durerile de articulații. 

12.- Tălpile picioarelor trebuie masate frecvent:  
– Înainte de a merge la culcare, după ce ați spălat picioarele, le ștergeți ușor cu prosopul și le masați ușor insistând pe punctele dureroase, dacă este cazul. Masați suficient de ferm punctul din treimea anterioară a picorului, median, sub „pernițe”. Masați în cercuri mici acel punct (Rinichi 1 / Ki 1- Yongquan) de 50-100 de ori. Cel mai bine este să folosiți la masaj puțin ulei sau crema de masaj preferată, în care ați picuat câteva picături de ulei esențial de lavandă (din cea mai bună; picioarele dumneavostră merită cu prisosință). 

Efecte: întărirea rinichilor, încălzirea picioarelor și îmbunătățirea circulației, îmbunătățește comunicarea dintre părțile superioară și inferioară a corpului, alină ficatul și îmbunătațește vederea și echilibrul hormonal, este relaxant, pregătindu-vă pentru un somn bun.
Bărbații ar trebui să știe că atunci când doresc să-și dăruiască noaptea iubitei sau soției să înceapă mai întâi să îi maseze ușor tălpile picioarelor spre a i le încălzi.

Respectivele exercitii se fac zilnic sau saptămânal, atât cât vă permite timpul și grija pentru dumneavoastrș. Faceți cât de puțin și mulțumiți lui Dumnezeu pentru ceea ce puteți face. Nu sunteți la intrecere cu nimeni, ci doar vă ajutați să puteți trăi puțin mai frumos și cu mai puține suferințe, spre binele dumneavostră și al celor care vă iubesc. 

Dan Micu – Acupuncturist Diplomat 
335 Sheppard Avenue East 

Surse: 
China’s Traditional Way of Health Preservation – Zeng Qingan & Liu Daoqing 
Tao – Cartea completa de medicina traditionala chineza – Daniel Reid

vineri, 2 decembrie 2016

Din ce sunt facute sticlele din plastic

Alegeți apa îmbuteliată și după ambalaj!


Ce știți despre cum să alegeți  apa îmbuteliată pe care o cumpărați? 
Cel mai probabil va uitați la ambalaj, sa nu fie deteriorat. Dar acest lucru este insuficient.

Eticheta sticlei de plastic conține întotdeauna o înregistrare a tipului de material utilizat. O informație care ar trebui cunoscută de toata lumea, cu ajutorul căreia puteți aprecia starea apei. 
În cele din urma, orice sticla de plastic eliberează substanțe chimice. Dar nu toate în aceeași măsură.

Explicația simbolurilor utilizate pentru sticlele de plastic.



1. PET sau PETE
Acest PET reprezintă sticle de unică folosință. Acestea pot elibera în apă substanțele lichide, metale grele care afectează echilibrul hormonal uman.
PET – Tipul de plastic cel mai des utilizat în lume. Este important să știm că el este destinat pentru o singură utilizare. Dacă mai utilizați aceiași sticla, organismul dumneavoastră ar putea obține unele bacterii alcaline eliminate de aceste PET-uri.

2. HPD sau HDPE
Acesta este un material plastic foarte bun, care nu emite substanțe chimice dăunătoare. 
Specialiștii recomandă cumpărarea apei în astfel de sticle.
HPD tip tare de plastic, care este folosit de obicei pentru păstrarea laptelui, jucăriilor, detergenților etc.

3. PVC sau V
Acesta este un material plastic moale, flexibil, care este utilizat în mod normal pentru păstrarea uleiului vegetal și jucăriilor pentru copii. De asemeni din acest material se face ambalaj pentru nenumărate bunuri de larg consum și pentru cabluri. 
PVC este relativ rezistent la lumina directă a soarelui, cu toate acestea specialiștii recomandă se renunțăm la acest material, dacă avem o alternativă.

4. LDPE
Acest material plastic este utilizat in fabricarea sticlelor și pungilor de plastic. Acesta nu elimina substanțe chimice în apă.

5. PP
Acest plastic este de culoare albă sau transparentă. Se folosește de obicei la ambalaje pentru iaurt și sirop. Polipropilena este apreciată pentru rezistențla căldură. Atunci când este încălzit acesta nu se topește.

6. PS
Este adesea folosit in producția de pahare pentru cafea și containere pentru fast-food. Atenție, la încălzire elimină substanțe periculoase. Polisterolmaterial destul de ieftin, ușor și durabil, care nu este potrivit pentru depozitarea băuturilor și alimentelor calde.

7. PC sau plastic fără caracter special
Este cel mai periculos tip de plastic, Acesta este utilizat în producția de sticle de apă și recipiente pentru alimente. Elimina Bisfenol – substanță care distruge sistemul endocrin, inhibă producerea estrogenului.
Ar trebui sa rețineți aceste simboluri și să verificați de fiecare dată care tip de material plastic este utilizat pentru apa îmbuteliată pe care doriți să o cumpărați.

Semnalați și altora acest articol. Cu siguranță că sunt multe persoane ar aprecia informația. 
SĂNATĂTEA ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

La ce e bun bicarbonatul de sodiu


Bicarbonatul de sodiu, remediu 


Cunoaștem pulberea albă („bicarbonat de sodiu”) pe care o folosim la prăjituri.
Dar ea are și numeroase alte întrebuințări.
Cu un preț scăzut putem avea multe beneficii pentru îngrijirea sănătății și pentru igiena personală!

1. Dat fiind că este o bază, poate neutraliza excesul de aciditate din corp. Cea mai simplă utilizare este o linguriță de bicarbonat amestecată într-un pahar cu apă – calmează arsurile stomacale și balonarile.

2. Poate fi folosit ca deodorant. (Atenție, nu ca antiprespirant!).  Antiprespirant înseamnă că împiedică eliminarea transpirației, ceea ce nu este benefic pentru organism.  Împiedicarea transpirației (sudorii) la nivelul axilei (la subraț) poate fi foarte dăunătoare pentru sănătate. 
În schimb, prin aplicarea bicarbonatului nu se împiedică eliminarea normală a transpirației, dar aciditatea acesteia este neutralizată și bacteriile care se dezvoltă în transpirație și care produc de fapt mirosul neplăcut nu mai găsesc un mediu prielnic pentru ele. Se aplică sub forma de pudră la subraț, pe pielea curată și ușor umedă. Înlatură și mirosurile neplăcute de pe mâini, aplicat în soluție apoasă.

3. Spălarea pe dinti cu bicarbonat (o dată pe săptămână) – elimină bacteriile din gură, previne apariția cariilor, (provocată de mediul acid întreținut de bacterii) și curata dinții pătați (prin efectul ușor abraziv). Gargara cu o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu în apă  împrospătează respirația, și previne apariția aftelor bucale ( ajută la vindecarea lor dacă au apărut).

4. Poate fi folosit ca scrub (îndepărtarea celulelor moarte) pentru față și corp. Se face o pastă din bicarbonat și apă, se masează blând pielea. Este de ajutor și celor cu acnee.

5. Pentru   o piele mai catifelată, se poate adăuga o ceașcă de bicarbonat în baie. Ajută și împotriva psoriazisului, sau a altor iritații ale pielii.

6.  Două lingurițe de bicarbonat de sodiu în cada bebelușului vor ajuta la dispariția iritației provocate de pampers.

7.  Bicarbonatul în cadă ajută la înlăturarea iritațiilor pielii și în cazul unui adult.

8.Bicarbonatul de sodiu este un bun remediu împotriva înțepăturilor de insecte sau a arsurilor solare.

 9. Mască facială contra cearcănelor

Dacă aveți cearcăne chiar dacă dormiți suficient, (8 ore /noapte) ,încercați această mască antiinflamatoare și calmantă:

Ingrediente:
-1 lingurită de bicarbonat de sodiu
-o ceașcă de ceai de mușețel
Mod de preparare:

Într-un castron, se amestecă bicarbonatul de sodiu cu ceaiul de mușețel, până când se obține un amestec omogen.Dupa aceea, se aplică această mască sub ochi, cu ajutorul unui tampon de bumbac. Se lasă să acționeze timp de 10-5 minute. Apoi, se clătește  fața cu apă si se aplică o crema hidratantă.

Sigur, contra cearcănelor se pot aplica și pliculețele cu ceai verde (scoase din ceașca de ceai, după infuzare, călduțe). Se pot aplica și feliuțe de castravete.

Bicarbonatul de sodiu împotriva cancerului

Există și teoria că bicarbonatul de sodiu , acest produs modest, poate fi folosit împotriva cancerului !

Vedeți aici:
http://nazone.ro/2015/08/bicarbonatul-de-sodiu-contra-cancerului.html

Beți multa apă, 6-8 pahare pe zi. Daca vi s-a părut util acest articol, împărtășiți-l cu cei dragi!

duminică, 25 septembrie 2016

La căsătoria ortodoxă nu se fac jurăminte

Căsătoria - unire de către Dumnezeu, sau contract cu jurăminte?


Părintele Stephen Freeman a adus în discuție, printr-un articol , esența cununiei ortodoxe, diferită de căsătoria catolică
Există câteva aspecte prin care creștinismul răsăritean și cel apusean se diferențiază în mod clar în ceea ce privește Taina Sfintei Cununii. Unele caracteristici ale slujbelor cununiei în creştinismul apusean nu se regăsesc în răsărit şi vice-versa. În multe biserici răsăriteane slujba care se oficiază la nuntă este denumită şi “cununie”, după denumirea părții centrale – încununarea mirelui şi a miresei. 
Totuşi cea mai mare diferență între slujbele cununiei din apus şi răsărit constă în rolul jurămintelor făcute de miri: aceste jurăminte nu există în slujba ortodoxă.
În timpul slujbei ortodoxe mirii sunt logodiți mai întâi prin schimbarea inelelor. 
În centrul bisericii preotul rosteşte rugăciuni. În timpul acestora, într-un fel de “epicleză” (invocarea Sfântului Duh pentru un anumit scop – prezentă în toate tainele Bisericii), preotul Îi cere lui Dumnezeu să fie prezent, să le dea nuntă cinstită şi viață neîntinată, roua raiului şi multe binecuvântări, să îi izbăvească de tot necazul, mânia, nevoia şi primejdia, şi chiar înainte de  încununare:
“Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N) pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând, încununează-i într-un trup, dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni.”
Apoi preotul îi cunună (de trei ori), spunând de fiecare dată: “Cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii” (vezi Psalmul 8:5).
Concepția Apuseană despre nuntă
În Apus însă nunta se axează pe jurăminte. “Iei … această femeie … şi promiți să o iubeşti şi să o prețuieşti  … etc până când moartea vă va despărți?” Când eram anglican (spune Părintele Stephen Freeman) am fost învățat că mirii sunt cei care slujesc de fapt taina cununiei. Preotul este doar un martor şi se roagă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu.
Această parte esențială a nunții a încurajat creativitatea în ultimii ani. “Scrierea propriilor jurăminte” a devenit extrem de importantă pentru multe cupluri (aducând cu sine şi un pic de nelinişte). Am auzit jurăminte foarte frumoase dar şi unele extrem de banale.
Se poate adăuga că această concepție permite și reînnoirea jurămintelor.
Pentru ca cei doi care și-au asumat obligații prin contractul căsătoriei să nu uite care au fost termenii acestui contract.
Cununia Ortodoxă
Însă în cazul căsătoriei ortodoxe, bărbatul și femeia au fost uniți de însuși Dumnezeu. 
Căsătoria ortodoxă nu presupune nici un contract. Un cuplu vine în fața lui Dumnezeu în biserică, unde are loc taina. Duhul Sfânt se coboară asupra unui bărbat şi a unei femei şi îi uneşte într-un suflet şi trup. Taina căsătoriei e o unire, nu un contract.
Este datoria creştinilor ortodocşi să reflecteze serios la substanța Tradiției lor- spune părintele  Stephen Freeman . Creştinii ortodocşi ar face bine să îndepărteze confuzia înțelegerii contractuale pe care s-ar putea să o fi  însuşit în mod neintenționat.
Adică, aș spune eu, din spirit de imitație față de ceea ce vedem în filme, românii încep să rostească și ei jurăminte în biserica ortodoxă, la căsătorie, ba chiar consideră potrivit să „își reînnoiască jurămintele” după ceva timp, tot în cadrul unui serviciu religios oficiat în biserica ortodoxă. Iar în fața presiunilor celor care solicită astfel de slujbe, prelații ortodocși oficiază servicii religioase în care psalmodiază : „cu ocazia împlinirii a 20 de ani...”. 
Oricum, nu poate fi vorba în ortodoxie despre „reînnoirea jurămintelor”, pentru că nici nu au fost făcute astfel de jurăminte în cadrul ceremoniei ortodoxe de căsătorie. Așa ceva se poate face doar în cadrul căsătoriei în rit catolic.
Ce se întâmplă? Am trecut cumva la catolicism și nu știm? 
“Cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii”! Spune preotul în Biserica Ortodoxă.
Iar Taina Căsătoriei nu are nevoie de reînnoire. Ea este sfântă și a fost pecetluită de însuși Duhul Sfânt. Ce ar mai putea spune omul, pentru a „completa” sau „reînnoi” asta, peste câtva timp?

TAINA CASATORIEI SAU CONTRACT DE CASATORIE

Căsătoria - unire de către Dumnezeu, sau contract cu jurăminte?

Părintele Stephen Freeman a adus în discuție, printr-un articol , esența cununiei ortodoxe, diferită de căsătoria catolică
Există câteva aspecte prin care creștinismul răsăritean și cel apusean se diferențiază în mod clar în ceea ce privește Taina Sfintei Cununii. Unele caracteristici ale slujbelor cununiei în creştinismul apusean nu se regăsesc în răsărit şi vice-versa. În multe biserici răsăriteane slujba care se oficiază la nuntă este denumită şi “cununie”, după denumirea părții centrale – încununarea mirelui şi a miresei. 
Totuşi cea mai mare diferență între slujbele cununiei din apus şi răsărit constă în rolul jurămintelor făcute de miri: aceste jurăminte nu există în slujba ortodoxă.
În timpul slujbei ortodoxe mirii sunt logodiți mai întâi prin schimbarea inelelor. 
În centrul bisericii preotul rosteşte rugăciuni. În timpul acestora, într-un fel de “epicleză” (invocarea Sfântului Duh pentru un anumit scop – prezentă în toate tainele Bisericii), preotul Îi cere lui Dumnezeu să fie prezent, să le dea nuntă cinstită şi viață neîntinată, roua raiului şi multe binecuvântări, să îi izbăvească de tot necazul, mânia, nevoia şi primejdia, şi chiar înainte de  încununare:
“Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N) pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând, încununează-i într-un trup, dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni.”
Apoi preotul îi cunună (de trei ori), spunând de fiecare dată: “Cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii” (vezi Psalmul 8:5).
Concepția Apuseană despre nuntă
În Apus însă nunta se axează pe jurăminte. “Iei … această femeie … şi promiți să o iubeşti şi să o prețuieşti  … etc până când moartea vă va despărți?” Când eram anglican (spune Părintele Stephen Freeman) am fost învățat că mirii sunt cei care slujesc de fapt taina cununiei. Preotul este doar un martor şi se roagă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu.
Această parte esențială a nunții a încurajat creativitatea în ultimii ani. “Scrierea propriilor jurăminte” a devenit extrem de importantă pentru multe cupluri (aducând cu sine şi un pic de nelinişte). Am auzit jurăminte foarte frumoase dar şi unele extrem de banale.
Se poate adăuga că această concepție permite și reînnoirea jurămintelor.
Pentru ca cei doi care și-au asumat obligații prin contractul căsătoriei să nu uite care au fost termenii acestui contract.
Cununia Ortodoxă
Însă în cazul căsătoriei ortodoxe, bărbatul și femeia au fost uniți de însuși Dumnezeu. 
Căsătoria ortodoxă nu presupune nici un contract. Un cuplu vine în fața lui Dumnezeu în biserică, unde are loc taina. Duhul Sfânt se coboară asupra unui bărbat şi a unei femei şi îi uneşte într-un suflet şi trup. Taina căsătoriei e o unire, nu un contract.
Este datoria creştinilor ortodocşi să reflecteze serios la substanța Tradiției lor- spune părintele  Stephen Freeman . Creştinii ortodocşi ar face bine să îndepărteze confuzia înțelegerii contractuale pe care s-ar putea să o fi  însuşit în mod neintenționat.
Adică, aș spune eu, din spirit de imitație față de ceea ce vedem în filme, românii încep să rostească și ei jurăminte în biserica ortodoxă, la căsătorie, ba chiar consideră potrivit să „își reînnoiască jurămintele” după ceva timp, tot în cadrul unui serviciu religios oficiat în biserica ortodoxă. Iar în fața presiunilor celor care solicită astfel de slujbe, prelații ortodocși oficiază servicii religioase în care psalmodiază : „cu ocazia împlinirii a 20 de ani...”. 
Oricum, nu poate fi vorba în ortodoxie despre „reînnoirea jurămintelor”, pentru că nici nu au fost făcute astfel de jurăminte în cadrul ceremoniei ortodoxe de căsătorie. Așa ceva se poate face doar în cadrul căsătoriei în rit catolic. 
Ce se întâmplă? Am trecut cumva la catolicism și nu știm? 
“Cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii”! Spune preotul în Biserica Ortodoxă.
Iar Taina Căsătoriei nu are nevoie de reînnoire. Ea este sfântă și a fost pecetluită de însuși Duhul Sfânt. Ce ar mai putea spune omul, pentru a „completa” sau „reînnoi” asta, peste câtva timp?

Cutremurele peste gradul 5 in Romania

În ultimii 12 ani, conform datelor oferite de EMSC



marți, 20 septembrie 2016

Retete cu arome Tandori

Mirodeniile Tandori (Tandoori) 

Tandoor este un cuptor indian alcătuit dintr-o cupolă ceramică (un vas mare din ceramică pus cu gura în jos ) pe o vatră în care se face focul. Când pereții vasului s-au încins foarte mult, se stinge focul și se introduc preparatele ce trebuie să se coacă. Mirodeniile Tandori sunt mirodenii caracteristice bucătăriei indiene, care se folosesc uneori și pe la noi. Există amestecuri gata preparate în comerț, dar putem să ne facem și acasă astfel de amestecuri de mirodenii, ca să știm sigur ce conțin.

Iată și două rețete, luate din alte țări europene

luni, 12 septembrie 2016

Un ambasador japonez atacat de 5 rromi la Roma

Unde dai și unde crapă!

Presa italiană a relatat pe 9 septembrie că 5 „rom” au atacat un cuplu de japonezi în apropiere de gara Termini din Roma.

Deviza lui Wawrinka

Wawrinka - marele câștigător la US Open


sâmbătă, 3 septembrie 2016

Multumim Simona Pop

Una dintre membrele echipei medaliate cu aur la spadă vrea să-și părăsească echipa și patria


Sportul iti salveaza viata

Un japonez de 63 de ani a batut un urs cu mainile goale

marți, 30 august 2016

luni, 29 august 2016

Muzeul National de Arta Contemporana este un muzeu?

Sigur, oricare dintre țările pe care le știu au (măcar) cate un muzeu de artă contemporană. Prin urmare, e normal ca și Romania sa aibă unul.
Si... are! 
Tot asa cum are și 320 de orase. Ce contează că unele au doar 2000-3000 de locuitori și nici nu beneficiază de rețele de apa și de canalizare, nici de trotuare și ca nu au spital sau teatru? Se cheamă ca sunt orașe!
Tot așși cu Muzeul de Artă Contemporană din București. Ce contează ca nu are fond permanent de exponate, el a fost botezat " muzeu" și nu orice fel de muzeu, ci Muzeu National.
Dar indeplinește el condițile cerute pentru a fi un muzeu?

joi, 4 august 2016

duminică, 24 iulie 2016

Criminalul din München si-a atras victimele pe Facebook


Conform unor stiri din presa germana, atacatorul din München sparsese un cont pe Facebook si a folosit fotografiile unei tinere pentru a pretinde ca este o adolescenta. El si-a chemat prietenii virtuali la un restaurant fast food (Mc Donald's)  la ora 16 , cand ar fi primit bonuri de reducere. 

miercuri, 20 iulie 2016

Cuplul gay nu vrea sa stea in Romania


Se vorbeste mult in aceste zile despre cererea unui cuplu homosexual dintre un cetatean roman si un american. Ei au cerut decizia Curtii Constitutionale pentru a se modifica Codul Civil de la noi astfel incat sa fie recunoscute (si permise la noi) casatoriile intre persoane de acelasi sex.
Ei se plang ca nu se pot stabili in Romania, asa cum ar dori, pentru ca domnul american nu poate sta aici decat trei luni.
Dar tot cei doi spun ca sunt impreuna de 14 ani. In tot acest timp, americanul nu a avut dorinta de a obtine cetatenia romana , desi ar fi normal ca doi soti (asa cum spun ei ca ar fi) sa aiba o cetatenie comuna. Nici acum nu pare sa doreasca a avea cetatenia romana, desi aceasta calitate i-ar permite sa locuiasca pe timp nelimitat in Romania.

vineri, 24 iunie 2016

marți, 26 aprilie 2016

Circul de la Opera

26.04.2016

Un circ rușinos la Opera din București


vineri, 22 aprilie 2016

luni, 7 martie 2016

Matrita dacica

Matrita dacica ar putea aduce bani muzeului din Deva, ba chiar si Muzeului de Istorie din Bucuresti


vineri, 26 februarie 2016

miercuri, 24 februarie 2016

marți, 16 februarie 2016

Legea darii in plata

Legea prin care cineva care a luat un credit pentru casă și nu mai poate să-l plătească ar putea da casa băncii și să termine astfel cu datoria.

sâmbătă, 13 februarie 2016

Atentie la flacara masinii de gatit

Culoarea flăcării arzătoarelor mașinii de gătit ne arată dacă arderea este completă sau nu


duminică, 7 februarie 2016

luni, 25 ianuarie 2016

Discuție despre caciula

A devenit ceva de rușine să porți căciulă în România?


sâmbătă, 23 ianuarie 2016

vineri, 15 ianuarie 2016

marți, 5 ianuarie 2016

joi, 31 decembrie 2015

La multi ani 2016!

Să dea Domnul un an mai bun decât cel care se încheie!

miercuri, 30 decembrie 2015

Cutremure in DECEMBRIE 2015

4 cutremure în aceeași zi. Cutremur 4,3 la mică adâncime  în județul Vâlcea! 


joi, 17 decembrie 2015

Domnului Tariceanu ii displace varza cu carne

Presedintele Senatului a criticat proiectul de buget pentru ca ar semana cu o varza cu carne.


 "Mi se pare evident că bugetul seamănă cu un fel de mâncare cu carne, cu varză. Este adevărat că varza poate fi de Bruxelles, dar să ştiţi că nu mă încântă lucrul acesta", a declarat preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

In ceea ce ma priveste, varza cu carne este o mancare buna. Mult mai buna decat mancarea de cartofi, de pilda. 
E drept ca, daca as putea sa mananc homari, stridii, foie gras , icre negre sau trufe, insotite de vinuri vechi frantuzesti, ca domnul Tariceanu, poate nu as mai considera nici eu varza cu carne pe gustul meu. 
Din pacate, insa, eu nu pot manca acest tip de  delicatese, spre deosebide de alesul domn Tariceanu. 
Asa incat, as fi multumita sa am mereu varza cu carne sau alte feluri de mancaruri cu carne.

V-ati gandit la asta, domnule Tariceanu?

miercuri, 16 decembrie 2015

Care sunt frontierele europene?

Europa sau spatiul Schengen?

La prima vedere, a simplu sa stim care sunt frontierele Uniunii Europene, Orice cautare pe internet de arata care sunt acestea si ne arata harta cu tarile ce fac parte din UE.
Numai ca unele tari continua sa nu faca parte pe deplin din UE. Si din pacate, acesta este cazul Romaniai si al Bulgariei- tari care par sa fie lasate din ce in ce mai mult in afara Europei.
Stim cu totii ca Romania a investit foarte mult pentru a-si securiza frontierele si a putea sa faca parte din Europa cu adevarat.
Numai ca Europa nu se gandeste si la Romania si la Bulgaria atunci cand se vorbeste despre "frontierele Europei"/
Chiar in aceste zile se vorbeste despre "frontierele comune"  care erau asigurate pana acum de catre statele membre ajutate de  Frontex .  Comisia europeana urmeaza sa  transforme Frontex in Agentia europeana de paza a frontierelor si  de paza a coastelor (AEGFGC- titlu provizoriu) cu buget si personal mult mai ample, urmand a beneficia pana in 2020 de un buget de 322 milioane de euro, avand echipamente proprii si un efectiv de rezerva de 1500 de persoane provenind din statele membre (mobilizabil in 3 zile).
Una dintre principalele sarcini ale noii agentii de paza a frontierelor va fi controlarea fluxului de migranti.

Interesant este ca tot acest proiect priveste "supravegherea mai eficace a frontierelor exterioare ale zonei Schengen".


Rezulta de aici ca Europa e limitata de fapt la "zona Schengen" si ca celelalte doua state -"paria" ale UE - n-au decat sa se descurce singure, cum or putea, ca si pana acum.
Cele doua state de la " periferia rau famata" sunt bune ca sa li se trimita o parte dintre migranti, desigur pe cei nedoriti  (adica mai prost calificati sau care prezinta riscuri de securitate, desi nedovedite cu certitudine pentru a fi respinsi) . Iar intre ele si zona Schengen se va ridica bariera intarita a noiii agentii de paza a frontierelor UE.
Odata cu stipularea acestei noi scheme europene, e limpede ca cele doua state sunt condamnate sa ramana pe vecie niste periferii neintegrate in faimoasa Uniune Europeana.
Iar politicienii nostri nu spun nimic. Nici ziaristii nu par sa observe. De ce oare?

Unele state europene nu vad cu ochi buni proiectul, pentru ca el prevede posibilitatea de interventie la frontiere in caz de urgenta chiar si fara acordul statului membru respectiv.
" Daca un stat membru se dovedeste incapabil sa -si asigure controlul frontierelor exterioare, Europa ar trebui sa aiba posibilitatea de a prelua responsabilitatea acestora" a spus Manfred Weber.
Se face aluzie la Grecia, care nu a putut stavili fluxul de imigranti clandestini.
Bine, bine, dar Romania?
Romania asculta fara cracnire ordinele, va primi refugiatii care i se trimit, (deci a renuntat la dreptul suveran de a accepta sau nu stramutari de persoane. A acceptat chiar si incalcarea propriei Constitutii de catre UE),  a mai primit si multi alti refugiati care venisera direct aici din Siria, Moldova sau din Afganistan, are frontierele securizate (dupa cum se vede pana acum), dar continua sa fie tinuta in afara "frontierelor comune".
Daca - eventual - ar fi depasita de vreo situatie ce ar putea surveni....ei bine, sa se descurce cum o putea!
Europa se gandeste la frontierele statelor de categoria I care o compun, nu la cele de categoria a doua.

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Robotii vor inlocui oamenii

Masina care citeste poate deveni masina care ucide



Societatile din Silicon Valley si-au unit pentru a realiza robotii care invata singuri,
Google si Facebook, Apple, Microsoft, Amazon, IBM au investit mult in peste 1200 de proiecte ce se ocupa de realizarea inteligentei artificiale .
Ideia nu este noua, dar in anii 80 calculatoarele nu erau suficient de puternice pentru a o pune in practica. Acum insa, au fost recrutati zeci de oameni de stiinta , care conduc laboratoare de cercetari, care isi pun rezultatele la dispozitia tuturor celorlalti, in mod gratuit. Programe si tehnologii de ultima ora sunt puse la dispozitia tuturor cercetatorilor de catre marile companii citate anterior.
Se fac progrese rapide.
"Masinile care pot invata permit sa se creeze „ produse care pana acum nu puteau fi concepute” a declarat dl. Gianandrea.
Fara sa stie, majoritatea internautilor folosesc deja zilnic functionalitati iesite din invatarea automata. 
Cand YouTube de pilda va recomanda sa priviti un video, cand Amazon va propune ce produse sa cumparati, cand cutia postala sorteaza mesajele nedorite la ‚spam”, cand vi se traduce automat un text sau cand vi se recunoaste vocea, in spate sunt programe „inteligente” care au invatat aceste lucruri despre dumneavoastra si au treas concluzii care va privesc.
Specialistii spun ca s-au facut deja progrese incredibile. Se lucreaza la automobilul condus de un robot care sa invete sa conduca studiind un sofer uman.
Un robot-secretar personal , botezat „M”, realizat de Facebook va comanda masa, va procura bilete de avion sau va anula un abonament prin Messenger, va redacta texte dupa dictare, va stabili legatura cu interlocutorii doriti etc
Stim ca se studiaza si combinatia dintre elemente robotice si celule ale unor creiere umane.
Dar robotii nu se vor opri aici.
Un raport al Bank of America Merrill Lynch publicat in noiembrie arata ca in urmatorii 20 de ani jumatate dintre locurile de munca din SUA vor fi inlocuite de roboti. In special in industrie. Vor fi si roboti pentru treburile casnice si numeroase meserii vor disparea pentru oameni, locul lor fiind ocupat de masini inteligente.
Unii se vor bucura ca pana la urma toate activitatile vor fi desfasurate de catre roboti si oamenii nu vor mai fi obligati sa munceasca.
Dar ce va fi cu oamenii, atunci?
 "SFARSITUL RASEI UMANE"
Pentru moment, masina care invata este inca la inceput si algoritmele programelor sunt codare de catre ingineri, Dar pe termen lung, programele vor putea sa creeze la randul lor alte programe capabile sa invete.
Aceasta perspectiva trezeste nelinisti . O inteligenta artifciala foarte dezvoltata va putea avea propriile ei obiective, ce ar putea fi diferite de ale noastre. Si astfel va intra in conflict cu oamenii , care nu vor putea rivaliza cu ea – spunea celebrul fizician britanic Stephen Hawking . Si acesta ar putea fi sfarsitul omenirii.
Si  Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft spune ca masinile vor deveni in cateva decenii destul de puternice pentru a ne crea probleme. Si alti oameni de stiinta se gandesc ca ar trebui instituita o supraveghere internationala „ pentru a fi siguri ca nu facem o mare prostie”.  
Alti oameni de stiinta declara ca temerile sunt exagerate, deoarece un calculator nu are personalitate, constiinta si emotii. Aceiasi oameni de stiinta admit insa ca intr-o buna zi si calculatoarele ar putea dobandi asa ceva...

Dar atunci, toate aceste mari companii si toti acesti oameni de stiinta si-au unit eforturile pentru a grabi sfarsitul rasei umane?