Sfântul Spiridon
al Trimitundei
Sfântul
Spiridon al Trimitundei a trăit în secolul al IV-lea. S-a născut în jurul anului
270, în Aski, Cipru, și a fost păstor de oi. După moartea soției sale, alege să
ducă o viață ascetică. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea
orașului Pafos. Participă la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325.
În fiecare an, pe 12
decembrie, papucii Sfâtului Spiridon sunt schimbați. Se spune că ei se tocesc
ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. De
aici și denumirea de "sfântul călător”. Din mărturiile unor clerici reiese
că pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului nu mai este prezent în raclă,
iar atunci când revine, este cald și prăfuit.
Acesta este și motivul
pentru care, în Acatistul său spunem: "Bucură-te că ești și cu oamenii cu
trupul petrecător; Bucură-te că încalțămintele tale slujesc ca dovadă“.
Sfântul Spiridon a fost prins în timpul
persecuției, schingiuit și întemnițat. A trecut la cele veșnice în anul 348
d.Hr, la vârsta de 78 de ani. Moaștele sale se găsesc în Insula Corfu.
Din minunile Sfântului Spiridon
Vieţile Sfinţilor abundă în istorisiri despre minunile sale, el
făcând parte dintre Sfinţii taumaturgi:
§ În vreme
de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia
cea peste măsură.
§ A pus
capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în
care ţineau grâul.
§ A
prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut
iarăşi aurul în şarpe.
§ A oprit
curgerile râurilor.
§ A dat la
iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie
de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul.
§ A
astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor,
la Sinodul de la Niceea.
§ O femeie
i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a
întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; şi aflând de la ea
unde erau ascunşi, i-a dat stapânei lor.
§ A
vindecat pe împăratul Constanţie de boala de care suferea.
§ A dat din
nou viaţă copilului unei femei.
§ A mustrat
pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a
făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a
numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate.
§ A vindecat
muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea
unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina
asta amuţise îndată.
În privinţa minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra
lui cărămidă, a scos în evidenţă cele trei elemente care o compun (pământul,
apa şi focul), această minune era destinată înţelegerii consubstanţialităţii
celor Trei Persoane Treimice - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Se spune că Minunile Dumnezeiști apar ori de câte ori înalți către Dumnezeu o rugă fierbinte, pornită din suflet . Așa s-a întâmplat și cu Nadia Comăneci, care s-a rugat să rămână însărcinată la icoana Făcătoare de Minuni a Sfântului Spiridon Vechi, aflată în biserica ”Sfântul Spiridon” din București.
După ceva timp, preotul Iordache a primit un telefon din Statele Unite, de la Bart Conner, care-l anunţa fericit că Nadia va deveni mamă. Minunea fusese înfăptuită. Iar în urmă cu cinci ani avea să vină pe lume Dylan Paul. În semn de mulţumire Nadia a decis să ridice în curte frumoasei bisericuţe o policlinică, ce astăzi îi poartă numele.
Biserica „Sf. Spiridon Vechi” a primit din Grecia o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, mare făcător de minuni! În ultimii zece ani, icoana Sfântului Spiridon a făcut numeroase minuni, ce au depăşit graniţele Capitalei şi ale ţării noastre.
Plecarea la Domnul şi Sfintele Moaşte
Una din
perechile de încălţări ale Sf. Spiridon, păstrate la catedrala cu hramul Sf.
Spiridon din Worcester, Massachusetts
În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află
într-o biserică din insula Corfu aflată de 100 de metri de Mitropolie, unde se
găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora a II-a (prăznuită la 11 februarie):
Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului
Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu
credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi
poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon.
Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul
şi îi vindecă.
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon,
de peste 1600 de ani, credincioşii cântă
(Icosul al 6-lea):
"Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele
tale slujesc drept dovadă".
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia
l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.
Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu
fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a
doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din
nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.
La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh
Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul
Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas
impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi
astăzi.
Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea
sfintelor sale moaşte, în următoarele zile:
- în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe
locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;
- în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;
- în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să
cucerească oraşul;
- în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe
suferinzii de boli grele.
(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la
Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia).
Imnografie
Caracterul său este surprins rezumativ de una din cântările
sărbătorii, care zice aşa:
Hristos
te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi
curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas preacinstit al darurilor Duhului,
de Dumnezeu purtătorule.
De
dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de
lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi
cugetare la cele înalte, însuflate de Dumnezeu, şi jertfelnic dumnezeiesc
făcându-te, cere pentru toţi dumnezeiască iertare.
(Condacul Sfântului Spiridon, glasul al 2-lea).
Împovăraţi
de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne
astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de nădejde,
mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre şi
împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acatist, condacul al 3-lea).
Tropar (glas 1)
Soborului celui dintâi
te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane,
părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi
şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri
ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit
pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Surse:
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/decembrie/sfantul-spiridon-trimitundei-72745.html
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/12/12/sfantul-spiridon-minunile-sfantului-calator-cu-papucii-uzati-care-se-schimba-in-fiecare-an-marturii-ale-cititorilor-tropar-acatist-vecernie/
Libertatea.ro