Se afișează postările cu eticheta plan sistematizare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plan sistematizare. Afișați toate postările

joi, 8 noiembrie 2012

RUINELE BUCURESTIULUI



Ce e în spatele blocurilor de pe bulevardul Libertății?


Toată lumea a deplâns demolarea masivă a caselor vechi de pe Dealul Piscului (Dealul Arsenalului), și din preajma lor, pentru construirea marii Case a Poporului , a noului bulevard (supranumit în popor „ Prăbușirea socialismului”) și a actualului bulevard „ al Libertății” precum și a blocurilor care mărginesc noile bulevarde.  Era un cartier cu case vechi, dar bine întreținute, cu un caracter unitar .

Cartierul Uranus

În anii 1930, aici era „ partea cea mai pitorească a Bucureştilor”, Iar pe dealul Piscului fusese amenajată o staţiune de sky care “era vizitată cu pasiune de toată capitala”.  
Dacă strănii care vizitează Bucureștiul ne întreabă nedumeriți unde sunt clădirile vechi în acest oraș atestat documentar de peste 600 de ani, unde îi vom duce? Nu în faimosul „centru istoric”, unde fostele magazine au fost lăsate mai întâi să se degradeze grav, apoi unele dintre ele au fost reparate și transformate în bodegi, iar altele sunt și acum în stadiul de ruină ce așteaptă intervenții. Nu acolo va simți vizitatorul pulsul vechiului oraș și tradiția acestuia.
Să vedem, însă, casele vechi din împrejurimile Dealului Piscului, adică cele din vecinătatea ansamblului Casei Poporului și ascunse privirii de șirul de blocuri de pe bulevardul Libertății .
Dar ce s-a ales de casele din cartierul Uranus care, totuși, au supraviețuit acestei acțiuni de sistematizare?
M- aș fi așteptat ca aceste vestigii prețioase, care depun mărturie despre cum arăta vechiul București și despre istoria lui, să fie bine întreținute , declarate sit protejat și să constituie un loc agreabil de promenadă, în care oricine să poată respira parfumul vechiului București.
Așa că, într-o zi, când eram pe bulevardul Libertății și printr-un pasaj deschis dintr-unul dintre blocuri am zărit o casă veche, am trecut prin acel pasaj cu sentimentul că voi pătrunde prin poarta fermecată în grădina neștiută a Bucureștiului.

Am trecut de poarta fermecată și...iată ce am văzut!