luni, 26 ianuarie 2015

Grecia pune Europa pe ganduri

Grecii nu ascultă de politica europeană

Au apărut şi primele caricaturi 

Aşa cum am aflat din mass media, grecii au decis în mod democratic să nu mai asculte de politica europeană.
Ei au ales în număr mare partidul Syriza, de extremă stângă, deşi au fost avertizaţi să nu o facă.
Socialiştii din Europa exultă. Comentatorii (La Tribune) consideră că aceasta înseamnă:

  • Un eşec al partidelor pro-europene . Partidele agreate de UE, care aveau în 2009 77% din voturi şi în 2012 42% din sufragii nu au mai obţinut acum decât o treime din voturi.
  • Eşec al strategiei de presiune din partea UE
  • Alegerea democraţiei cu orice preţ. Chiar cu riscul excluderii din zona euro.
  • O ţară umilită şi răscolită. Politica de austeritate a accelerat sărăcirea şi a dus la mărirea datoriei. În anii 2010-2012, ziarele din UE descriau pe greci ca fiind o populaţie leneşă, indolentă şi coruptă (deşi statisticile nu arătau asta). 
  • Refuzul excluderii şi al xenofobiei. Partidul neo-nazist zorile Aurii nu a făcut progrese . Partidul lui Alexis Tsipras poate avea teorii fanteziste, dar nu a încercat să dea vina pe imigranţi pentru dificultăţile economicce ale ţării, aşa cum se întâmplă în alte ţări din UE.
  • Alegerea unei alte căi economice. Grecii nu mai vor să facă datorii ca să ramburseze datorii , să-şi scadă nivelul de trai ca să mărească competitivitatea, în condiţiile în care nu au producţie proprie pentru export. Grecii doresc un plan de luptă împotriva sărăciei , doborârea oligarhiei , investiţii europene şi restructurarea datoriei. 
  • Asumarea de schimbări. Grecii cer ca Europa să aibă o politică economică mai suplă.
  • Europa nu ar trebui să fie surdă la mesajul grec. Euroscepticii ar putea avea câştig de cauză.

Alexis Tsipras este ateu declarat

Va fi primul şef de guvern grec ce nu e căsătorit.
Liderul partidului Syriza s-a declarat categoric ateu. El trăieşte în concubinaj şi este tatăl a doi copii care nu sunt botezaţi.
Dar, într-o ţară în care 90% din populaţie este de confesiune ortodoxă (cam ca la noi), Alexis Tsipras face de un an încoace gesturi de apropiere de clerul ortodox: o vizită la muntele Athos,...
(Unde am mai văzut noi lideri socialişti care s-au declarat atei, dar apoi sunt văzuţi -şi mai ales filmaţi - pe la biserică?  nn)
Înmormântarea tatălui său în rit ortodox - la care a fost prezent  chiar  arhiepiscopul Ieronymos, şeful Bisericii Ortodoxe din Grecia, declaraţii prudente legate de căsătoria între homosexuali şi adoptarea de copii de către aceştia ("un subiect dificil, îl vom studia...").
El a declarat că "Syriza , ajuns la putere, nu va îndrăzni să facă separarea Bisericii de Stat. Societatea greacă este încă reglată de ortodoxie şi nu este pregătită pentru o astfel de schimbare".

Prin urmare, aceste subiecte vor fi abordate mai târziu, oricum nu în campania electorală....

Alexis Tsipras trebuie să ţină cont de asemenea de rolul social important avut de cler în cei patru ani de austeritate din Grecia: supe populare, furnizare de medicamente. ..
El s-a ferit de asemenea să declare că va cere impozitarea veniturilor Bisericii.

În câteva ore, Alexis Tsipras a încheiat un acord de guvernare. Cu cine? Cu Partidul Grecilor Independenţi (ANEL), un partid ultraconservator provenit din sciziunea Euroscepticilor de la Noua Democraţie. . Un partid foarte naţionalist, care are uneori scăpări homofobe şi antisemite.
Nu degeaba se spune că extremele se atrag.
Vorba este că şi ANEL respinge politica de austeritate, troica financiară creditoare a Greciei şi memorandumul.
Prin această alianţă, se preconizează politica noului guvern grec, în dezacord cu politica europeană.
Programul partidului Syriza, care oscilează între pragmatism şi luptă de clasă, îi nelinişteşte pe europeni.  Când era în vizită la Berlin, în 2012, Alexis Tsipras afirmase că duce o luptă "şi pentru muncitorii germani".
Proletari din toate ţările, uniţi-vă !
- vă pare cunoscut?
El a a nunţat (cu ani în urmă deja) că intenţionează să oprească plăţile în contul datoriei externe, să declare nelegitime măsurile de austeritate şi că va naţionaliza băncile.
Să vedem ce va face acum, după ce a ajuns  Prim ministru al Greciei.
Primul lucru: a refuzat să jure pe Biblie la investire, ci a preferat să jure pe Constituţie.
*****************************************************************************************************************
Update 29.01.2015
Europenii privesc cu îngrijorare la politica Greciei, pentru că ei sunt principalii săi creditori
Datoria Greciei, ce depăşeşte 320 de miliarde de euro, adică 175% din produsul intern brut (PIB) , este deţinută în cea mai mare parte de către celelalte state din zona euro şi de către Banca centrală europeană (BCE), după restructurarea datoriilor din 2012.
Alexis Tsipras a afirmat miercuri că doreşte să negocieze o "uşurare a datoriei" Atenei, revenind totodată asupra măsurilor de austeritate impuse după 2010 populaţiei, în schimbul ajutorului internaţional.
Ministrul de Finanţe al Franţei a declarat că ar fi de acord cu măsuri de uşurare a datoriei, dar nu şi cu anularea unei părţi din aceasta, pentru că asta ar însemna transferarea datoriei de la contribuabilii greci asupra contribuabililor din Franţa - ceea ce şi ministrul de Finanţe grec a spus că nu ar dori.

*****************************************************************************************************************
Update 30.01.2015
Grecia are probleme
Conform ziariştilor occidentali, sistemul ei de sănătate este mai mult sau mai puţin distrus, sărăcia a lovit aproape jumătate dintre locuitori, un sfert din populaţie este în şomaj.  Tutela exercitată de "troica" formată din Comisia europeană, BCE şi FMI nu a redresat economia Greciei, a cărei situaţie s-a agravat. Datoria publică a crescut.
Europenii spun acum că a fost o greşeală să fie acceptată Grecia în zona euro şi că "serviciile europene competente" ar fi trebuit să ştie că bugetele Greciei fuseseră cosmetizate, că economia ei era fragilă şi că impozitele nu se încasau, unele categorii  fiind exceptate iar alţii eludând sistemul fiscal.
Alexis Tsipras a declarat că nu doreşte să scoată ţara din zona euro, ci vrea să negocieze cu troica , direct cu instanţele europene.
Se speră că Alexis Tsipras va găsi mijloacele de a-i constrânge pe cei mai bogaţi să plătească impozitele datorate şi pe cei mai puţin bogaţi că nu ar trebui să fie plătiţi la negru.
El a declarat că după părerea lui statul grec este "ostatecul oligarhiei financiare" care nu plăteşte impozite, că Grecia a ajuns pe primul loc din Europa în privinţa corupţiei şi că intenţionează să propună în Grecia o "clauză de dezvoltare" pentru ca rambursarea datoriei să nu omoare în germene redresarea economică.
Toţi speră că va reuşi să redreseze economia Greciei, spre binele tuturor.
caricatură de Hachfeld din Courrier international

Doar că Alexis Tsipras pare să fie aliat cu Putin.
Miercuri 28 Ianuarie Atena s-a pronunţat împotriva sancţiunilor impuse Rusiei, ca urmare a crizei ucrainiene, ceea ce a dus la intervenţia d-lui Martin Schuly, preşedintele Parlamentului european, care l-a rugat pe A. Tsipras să nu facă notă discordantă faţă de poziţia Europei.
*****************************************************************************************************************
Update 01.02.2015
Primele măsuri ale noului guvern din Grecia

  • Scăderea impozitelor şi mărirea pensiilor
  • Mărirea salariului minim la aproape 200€/lună (comentatorii ricanează: Va plăti Europa?)
  • Oprirea privatizării porturilor Salonic şi Pireu (care erau vizate de chinezi)
  • Redeschiderea televiziunii poblice,  sub numele ERT.



Familia victimei decide sentinta

IN QATAR

În Ţara din Orientul Mijlociu, tribunalul a decis ca părinţii unei americane ce a fost ucisă acolo să decidă  soarta ucigaşului, conform cu charia, legea islamică.
Astfel, familia victimei, din SUA are de ales între a cere pedeapsa cu moartea, sau  o compensaţie financiară (numită «preţul sângelui») sau să îl ierte pe paznicul care le-a ucis fiica.
Americanca, în vârstă de 40 de ani, se dusese în Qatar ca să predea la o şcoală engleză.
Deşi pedeapsa cu moartea este legală în Qatar, ultima execuţie a avut loc în urmă cu doisprezece ani.
Dacă familia Brown decide să-l ierte pe angajatul cu paza originar din Kenya, care şi-a recunoscut vina, acesta va trebui totuşi să execute o pedeapsă cu închisoarea - conform magistraţilor .

Românii află pe pielea lor legislaţia muncii din Qatar

Am aflat în aceste zile că un grup de muncitori români erau arestaţi în Qatar după ce făcuseră o plângere împotriva angajatorului.
Autorităţile române au reuşit să-i elibereze cu greu, făcând apel la comunitatea palestiniană din România (da, chiar aşa!), pentru că angajatorul care îi trăsese pe sfoară pe români era palestinian.
Românii fuseseră puşi să semneze că "nu au pretenţii financiare" (sic!) în schimbul vizei de intrare în Qatar. În acest stat, angajatul nu poate părăsi ţara şi nu-şi poate schimba locul de muncă decât cu acordul scris al angajatorului.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care ar vrea să rămână mai mult în Qatar să anunţe misiunea diplomatică a României .

joi, 15 ianuarie 2015

Evoluam sau involuam - Eminescu sa ne judece

Astăzi aniversăm 165 de ani de la naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu

"Cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale" scria George Călinescu
 Tudor Vianu a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci.

Se vede că vrem să fim şi mai săraci decât suntem, pentru că nu îl mai vrem pe Eminescu (cel puţin unii dintre noi).
Există teorii care spun că Eminescu ar fi fost asasinat. 
Dar unii vor să- asasineze încă odată acum, prin desconsiderare a amintirii lui.
Ce altceva putem crede când aflăm că cea mai veche statuie a lui Eminescu, sculptată în anul 1911 de Frederic Storck dîn marmură de Carrara este vandalizată cu regularitate în parcul din Galaţi?
Să nu uităm că această statuie a fost realizată din banii donaţi de cetăţeni. La vremea respectivă, în 1911, locuitorii oraşului preţuiau cultura şi doreau cinstirea personalităţilor de seamă ale neamului nostru. Totodată, ei au dorit ca oraşul lor să aibă o operă de artă importantă, făcută de cel mai reputat sculptor al epocii şi folosindu-se marmura cea mai bună din lume, adusă de la celebra carieră din Italia. Ce timpuri!
În zilele noastre se constată un îngrozitor regers. 
Acum, există cetăţeni care şi-au făcut un hobby din a vandaliza acestă operă de artă.
După cum am aflat de la televizor, mâna muzei ce a fost sculptată în cadrul ansambluui sculptural a fost furată de peste 20 de ori!
Nu mai vorbim de faptul că sculptura în întregul ei se găseşte în stare precară.
Poate se găseşte vreun "jmecher" să o cureţe prin sablare, cum s-a mai întâmplat....
Noroc cu ghirlandele, că mai astupă din stricăciuni!
Mai aud pe la un post tv că ar fi vorba despre "mâna Veronicăi Micle" (!) Nu, stimabililor, Veronica Micle se odihneşte în altă parte. Personajul sculptat aici este unul simbolic, aşa cum se obişnuia în sculpturile omagiale din timpul acela . Personaje simbolice, de obicei feminine, personificau Arta, în alte cazuri Patria, ori Ştiinţa,   uneori anumite virtuţi.  Faptul că personajul simbolic este la altă scară decât personajul principal arată că e vorba despre un personaj fantastic.  În acest caz frumuseţea nudă şi trăsăturile clasice ale figurii indică faptul că e o personificare a Artei,  a Frumuseţii Absolute, iar făclia arată că e vorba despre un deshizător de drumuri în acest domeniu.
  Iar acum o copie a mâinii cu făclia este păstrată altundeva şi montată - provizoriu - doar la ocazii solemne, fiind apoi demontată din nou, pentru că autorităţile statului se declară incapabile să- i asigure paza!
Poate n-am înţeles eu bine, dar reiese că autorităţile Statului însărcinate cu prevenirea, dar şi cu depistarea şi cu pedepsirea infracţiunilor s-au decarat incapabile să o facă!
Vedem pe net această ştire repetându-se an după an. 

Autorităţile din Galaţi au făcut un apel la cetăţeni, să nu mai vandalizeze statuia. 
Cu alte cuvinte, fie-vă milă, cetăţeni, faceţi cumva să nu se mai repete această infracţiune, pentru că nouă, celor însărcinaţi să asigurăm ordinea şi să pedepsim infracţiunile ne este imposibil să o facem!

Atunci, oameni buni, cum să formăm noi graniţa Spaţiului Schengen?
De ce să avem noi o statuie valoroasă în parc,
aşa cum a fost aceasta, să avem cu ce ne mândri,
când noi nu vrem decât să ne bălăcim în noroi, undeva în afara lumii civilizate?

Cum să asigurăm noi, românii, paza frontierelor Uniunii Europene, dacă noi nu suntem în stare să păzim o statuie, într-un parc? 
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
ZIUA CULTURII ROMÂNE
Pe 15 Ianuarie a fost fixată şi ZIUA CULTURII ROMÂNE
Un concert cu Orchestra de Tineret (instrumentistele în rochii în culori tari, neasortate cu cele ale colegelor din orchestră) şi cu un cor.
Şi gata! S-a bifat şi "Cultura română". Acuma stăm liniştiţi până la anul.
Ce contează că fondul de carte de la Biblioteca Naţională nu va mai fi disponibil în timpul generaţiei noastre iar cele mai valoroase cărţi au făcut deja picioare?
Ce mai contează că , de unde analfabetismul fusese practic eradicat în "regimul celălalt" acum a atins cote ce nu se mai pot întâlni decât în unele ţări din Africa? 
Ce contează că într-o ţară în care "înainte" se stătea la coadă la librării, acum extrem de multe persoane nu au nici o carte în casă? Sau- dacă au - nu o citesc?
Ce contează că statui sunt vandalizate (dacă sunt din piatră sau marmură) sau furate cu totu (dacă sunt din bronz)?
Ce contează că persoane ce ocupă funcţii importante, cum ar fi cea de ministru, director în societăţi importante sau realizator de emisiuni televizate nu ştiu să facă acordul între un numeral şi genul substantivului la care se referă?


marți, 13 ianuarie 2015

Victoria Nuland la Bucureşti

Sub-secretarul de Stat pentru Europa şi Eurasia al SUA, Victoria Nuland soseşte azi 13 ianuarie în vizită oficială la Bucureşti. Doamna Nuland va efectua în această săptămână vizite în Germania, (pe 12 ianuarie) România,(pe 13 ianuarie)  Bulgaria (pe 15 ianuarie) şi Franţa (vineri 16 ianuarie).


Şeful misiunii diplomatice în România este dl. Douane C. Butcher, însărcinat de Afaceri ad interim din anul 2012.

În Bulgaria , Victoria Nuland îl va însoţi pe şeful diplomaţiei americane, seccretarul de Stat  John Kerry, urmând apoi vizita comună la Paris. 
Ambasadorul SUA în Bulgaria este doamna Marcie Berman Ries (la acest post din 2012).

John Kerry a efectuat o vizită în India , după o escala sâmbătă la Munchen, în Germania.  Duminică 11 ianuarie secretarul de Stat a asistat la reuniunea la vîrf a investitorilor internaţionali la Ahmedabad, fiind însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri americani. iar luni a ajuns în Pakistan, pentru a întări cooperarea antiteroristă. De acolo secretarul de Stat va merge în Elveţia, la Geneva (pe 14 Ianuarie), unde se va întâlni cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif, iar pe 15 ianuarie va face prima sa vizită oficială în Bulgaria,  şi apoi la Paris, unde va fi primit de ministrul Afacerilor străine  Laurent Fabius. (Conform Le Figaro).
Viziza secretarului de Stat în India pregăteşte vizita preşedintelui Barack Obama , ce este invitat de Primul ministru Modi în India pe data 26 Ianuarie.



Mâine (14 ianuarie) ministrul Afacerilor străine al Marii Britanii, Philip Hammond va vizita de asemenea Bulgaria.
( Am aflat pe 14 ianuarie că el a venit şi în România, fiind primit de preşedintele Iohannis şi de premierul Ponta, dar presa străină relatează doar vizita sa în Bulgaria, unde l-a întâlnit pe omologul său)
Până la sfârşitul lunii, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg va face la rândul său o vizită în Bulgaria.
##############################################################################################
Actualizare 15.01.2015
John Kerry a subliniat angajamentul SUA pentru prosperitatea Bulgariei
Conform presei bulgare, Secretarul de Stat al SUA i-a declarat Primului ministru bulgar (omologul său, cu care s-a întâlnit) că Bulgaria şi SUA sunt parteneri de peste un deceniu în NATO şi Articolul 5 din Tratat rămâne neclintit. 
John Kerry a subliniat de asemenea angajamentul Statelor Unite pentru prosperitatea şi securitatea fiecărui cetăţean bulgar. 
Parteneriatul strategic între cele două ţări a fost reafirmat în cursul întrevederii cu Boiko Borisov , apoi fiind formate patru grupe de lucru pentru strângerea relaţiilor în diferite domenii: securitate şi apărare, securitatea energetică a Bulgariei, suveranitatea legii şi educaţie.  John Kerry s-a întâlnit şi cu preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, prilej cu care s-au discutat reformele în domeniile energiei, ale pensiilor şi al sănătăţii, dar a fost evidenţiată şi contribuţia Bulgariei în operaiunile din Afganistan şi Irak şi importanţa acestei ţări în apărarea regiunii Mării Negre.
Pe de altă parte, Boyko Borisov a anunţat că obiectivul economic al Bulgariei pe anul 2015 este absorbţia 100% a fondurilor europene .

O nouă viziune asupra aderării Bulgariei şi României la Schengen

Preşedintele Parlamentului european Martin Schulz a declarat la Strasbourg că problema aderării Bulgariei şi omâniei la Schengen ar trebui rediscutată. Cele două ţări au îndeplinit criteriile ce le-au fost cerute. Dar ar trebui să se discute cu cele două ţări capacitatea lor de a apăra frontierele lor exterioare. Preşedinţia letonă a UE va iniţia dezbateri pe această temă. 


duminică, 4 ianuarie 2015

Mayerling

Am revăzut la tv romanticul film Mayerling, ce istoriseşte povestea tragică a morţii principelui moştenitor al Imperiului Austro-ungar şi a amantei lui, Maria Vetsera.
Această dramă nu a fost elucidată însă nici până în zilele noastre, dar tocmai de aceea trezeşte imaginaţia şi a prilejuit numeroase ipoteze în privinţa a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la Mayerling.
La timpul respectiv, s-au păstrat secrete cât mai multe elemente, autorităţile încercând să elimine detaliile stânjenitoare. Versiunea oficială trebuia să fie aceea că prinţul a murit în urma unui accident cerebral, iar despre Maria Vetsera nu trebuia să se afle nimic. Corpul acesteia a fost scos pe furiş din castel şi înmormântat în grabă, în aceeaşi zi, familia Vetsera a fost obligată să părăsească Austria..
Tocmai acest mister a stârnit curiozitatea a diferiţi cercetători, unii oficiali iar alţii pe cont propriu.

Maria Vetsera se înrudea cu familia Mavrocordat

miercuri, 31 decembrie 2014

La multi ani 2015


Cutremure DECEMBRIE 2014

Cutremure actualizate la zi

Feribot în flăcări între Italia şi Albania



Operatiune de salvare relatată în desfăşurare

Toate persoanele au fost evacuate până luni la ora 14:40 (ora noastră)

Am o diploma- o declar nula

Legea Educaţiei a fost modificată în Guvern, prin introducerea unui articol care va permite celor care deţin titlu de doctor să renunţe la acest titlu în baza unei simple cereri adresate Ministerului Educaţiei.


marți, 30 decembrie 2014

duminică, 28 decembrie 2014

Opera de arta nu e un obiect utilitar

Vreţi o poză cu Venus din Milo?


Poate că v-ar plăcea să vă faceţi o astfel de poză cu cea mai celebră frumuseţe a lumii.
Staţi liniştiţi: nu se va întâmpla niciodată în realitate.
De ce? Pentru că aţi fi arestaţi înainte ca cineva să apuce să facă fotografia.
Şi pe bună dreptate, pentru că operele de artă celebre nu sunt obiecte pe care să le folosim după cum ni se năzare, ci comori culturale care trebuie să fie protejate de orice atingere care le-ar putea deteriora, pentru ca aceste valori inestimabile să poată fi transmise generaţiilor următoare aşa cum le-am primit.
Aşa e în toată lumea civilizată.
Dar nu şi la noi!
După ce că nu avem multe opere de artă de mare valoare, ne batem joc şi de cele pe care le avem!

Operele lui Brâncuşi
„… săpând necontenit fântâni interioare, eu am dat de izvorul vieţii fără bătrâneţe. Aşa este arta: tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“.
Ne mândrim că din România a plecat sculptorul care poate fi considerat fondatorul sculpturii moderne.
Constantin Brancuşi a introdus abstractul în sculptură, pentru a ajunge la forma pură şi perfectă, de o misterioasă poezie.

« Nu forma exterioară este reală, ci esența lucrurilor. Pornind de la acest adevăr, e imposibil pentru cineva să exprime ceva real imitând suprafața lucrurilor . »
O lume întreagă râde acum de gafa vameşilor americani  care nu înţelegeau că operele lui Brâncuşi aparţin artei şi nu manufacturii utilitare. Dar ignoranţa lor este de înţeles: Brâncuşi tocmai inventase aceast nou curent artistic . De aceea a fost nevoie de un proces, (devenit şi el celebru) în anul 1928, în urma căruia a fost recunoscută şi integrată juridic o nouă concepţie despre artă. Era începutul sculpturii moderne.
Dar acum suntem în anul 2014 (mai e puţin şi vom fi în 2015).
Locrările lui Brâncuşi se vând la preţuri exorbitante şi sunt fala marilor muzee şi colecţii ale lumii.
Din păcate, prea puţine dintre lucrările lui Brâncuşi se găsesc în România.
În 1955 s-a desfășurat o expoziție retrospectivă la Muzeul Solomon R. Guggenheim cu 59 de sculpturi și 10 desene și guașe ale artistului, expoziție prezentată apoi la Muzeul de Artă din Philadelphia.
În prezent, cele mai multe dintre sculpturile lui se găsesc în străinătate.
Brâncuşi a dorit însă să ne lase şi nouă opere de valoare inestimabilă.

A dorit să lase statului român 230 de sculpturi-socluri, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi clişee, unelte, mobilier, ce se aflau în atelierul său de la Paris.  Statul comunist nu le-a vrut. Acum pot fi văzute la muzeul din Paris.

Între anii  1937-1938  Constantin Brâncuşi  a răspuns solicitării Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, şi a realizat un complex ansamblu sculptural ca omagiu adus eroilor  care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial , fără a accepta să fie plătit pentru creaţia sa.

Despre ansamblul de la Târgu-Jiu, William Tucker a spus că este 
„singura sculptură a vremurilor moderne care se poate compara cu măreţele monumente ale Egiptului antic, ale Greciei şi ale Renaşterii“
Vă imaginaţi un picnic în templul Atenei Parthenos de pe Acropole?
Nu, desigur, dar la noi se poate!


Unde credeţi că mănâncă chiftele fetiţa din imagine? Nici mai mult nici mai puţin decât pe una dintre componentele măreţului ansamblu scultural: Masa Tăcerii!
Aşa cel puţin vedem în relama televizată a unei bănci.

Dacă aţi fost la Roma, aţi văzut desigur uriaşul Altar al Patriei , în onoarea reunificării patriei italiene şi în amintirea soldatului necunoscut.
Monumentul nu este considerat o operă de artă de primă mărime, ba chiar a fost asiduu criticat de specialişti. El este însă păzit în permanenţă pentru a fi ferit de orice prejudiciu, pentru că este un memorial în amintirea eroilor. Dacă veţi încerca să vă aşezaţi un moment pe una dintre numeroasele trepte ale monumentului, soldatul care face de gardă vă va invita să vă ridicaţi , ca să respectaţi eroii Italiei.

Ce se întâmplă însă la noi cu monumentul edificat în memoria eroilor români?


Putem vedea din aceeaşi reclamă televizată.

Unde e respectul pentru eroii români?

Cetăţenii se aşează în voie pe monument, îşi sprijină şi bicicletele de el, pun alimentele pe sculptură , fără ca nici un ostaş de gardă (care ar trebui să existe, desigur, la un monument cu această destinaţie şi de o asemenea valoare) să îi sancţioneze. 
Nu e de mirare că monumentul a ajuns să se degradeze vizibil. Auzisem că unii au îndrăznit să cureţe monumentul prin sablare, ca şi cum ar fi fot vorba despre o oarecare bancă din parc, nu despre o operă de artă inestimabilă. (Nimeni nu plăteşte pentru degradarea ireversibilă??).

„Voi nu ştiţi ce vă las eu vouă aici“  a spus Brâncuşi.

Din păcate, se pare că nu ştim nici măcar acum!
Să ne amintim semnificația acestui ansamblu monumental.


E cunoscut de toată lumea faptul că ansamblul sculptural al lui Brâncuși a fost finanțat de Liga Naţională a Femeilor Gorjene - în amintirea eroilor Gorjului ce s-au jertfit în războiul de întregire. Iar sculptorul nu a acceptat să fie plătit pentru această lucrare - a fost Omagiul lui pentru Eroi.
E uimitor cât de repede „prinde” o poreclă deocheată- de ce oare?
Ansamblul sculptural e dedicat memoriei ostașilor căzuți pentru Patrie.
Calea Eroilor începe de pe malul Jiului, acolo unde locuitorii orașului au luptat (cu bătrâni, femei, copii) contra trupelor germane, împiedicând ocuparea orașului pe 14 octombrie 1916.


Masa Tăcerii e Masa de pomenire a celor răposați. Masa Strămoșilor. De aceea nici nu e gândită pentru a se mânca pe ea. În jurul ei trebuie să-i vedem pe Eroi , la solemnă prăznuire.
Se ajunge apoi, pe 
«Calea Sufletelor Eroilor» la Poarta Sărutului. 

Poarta e semnul Trecerii. Spre nemurire. Simbolului sărutului de pe pilonii Porții a fost explicat de Brâncuși: „Nu vedeți acești ochi? Profilurile celor doi ochi? Aceste emisfere reprezintă dragostea. Ce rămâne în amintirea celorlalți după moarte? Amintirea ochilor, a privirilor cu care ne-am arătat dragostea pentru oameni și pentru lume.”

Iar Coloana e a Recunoștinței fără sfârșit.
Conform unei tradiții existente nu numai în Oltenia, ci și în Ardeal, pe mormântul celui dispărut se așeza, alături de cruce, un stâlp de îngropăciune.
Motivul stâlpului de îngropăciune sau stâlpul funerar poate fi găsit și în alte zone ale țării. Rolul acestuia era de a ajuta sufletul celui dispărut să se înalțe la ceruri, era acea axis mundi care făcea legătura între teluric și celest.

**************************************************************

29.10.2016
Scrisesem cele de mai sus acum doi ani, însă nici măcar acum, doi ani mai târziu, după acea campanie pentru cumpărarea Cumințeniei Pământului în care s-a vorbit despre valoarea operelor lui Brâncuși, tot nu a aflat toată lumea că nu e voie să tratăm operele de artă , cu atât mai mult pe cele care sunt și memoriale ale eroilor ca pe simple obiecte utilitare. Iată că însuși președintele țării, care ar trebui să dea exemplu, a greșit grav.

S-a pus (mă scuzați) pe unul dintre scaunele de la Masa Tăcerii!
Cum să faci așa ceva?!?
Și cum de nu i-a spus nimeni dintre cei prezenți că NU SE FACE AȘA CEVA fie că te amendează cineva fie că nu??


«E mai grav decât o crimă, este o greșeală »

Ar fi spus Joseph Fouché, fost ministru al lui Napoléon 

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Dolarul se va devaloriza cu 33%

Rezerva Federală a anunţat în 2012 devalorizarea progresivă a dolarului cu 33%

Rezerve Federal Open Market Committee (FOMC) a anunţat în decembrie 2012 că a stabilit obiectivul de a devaloriza dolarul cu 33% pe parcursul următorilor 20 de ani.
Devalorizarea va fi încă şi mai mare dacă Fed îşi va depăşi obiectivul de creştere cu 2%/an a preţurilor.
(Creştere preţuri=inflaţie=scădere a puterii de cumpărare a monedei=devalorizare).
Se consideră că o creştere a preţurilor cu 2% pe parcursul unui an este abia perceptibilă.
Dar efectul se cumulează an după an.
O creştere de 2% a preţurilor pe o perioadă de 20 de ani se traduce printr-o creştere a preţurilor cu aproape 50%. În 2032 , cu 100 $ se va mai putea cumpăra doar ce se cumpăra în 2012 cu 66,7 $ , iar pentru a cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri ca în 2012 se vor cheltui 149,9, rotund 150$.
Aceasta este politica monetară stabilită în SUA pe termen mediu.
Se consideră că manipularea dobânzilor şi a valorii dolarului poate reduce indicele de şomaj
Dar rezultatele pe cei 40 de ani anteriori nu arată asta.
Unii analişti consideră că şi criza financiară din 2008 a fost cauzată în mare parte de eforturile Fed de a stimula economia americană prin menţinerea dobânzilor la un nivel foarte scăzut pe un inteerval de timp prea lung.
În cei doi ani care au trecut de la acest anunţ, dolarul s-a depreciat cu 3,57%.
Dacă se menţine acest ritm, în 16 ani dolarul va ajunge la 74% din valoarea actuală.
Putem vedea în graficul de mai jos evoluţia din trecut a inflaţiei- şi deci a puterii de cumpărare a dolarului -pe termen lung, în Statele Unite.
conform france-inflation


miercuri, 24 decembrie 2014

Sărbători Fericite tuturor!


Crăciun Fericit!


Să sărbătorim cu bucurie deplină 
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos!

La mulţi ani !

Avionul malaiezian dispărut - concluzii provizorii

Cum s-a prăbuşit cursa MH370

Catastrofa zborului MH17- cauzată de ucrainieni?


marți, 23 decembrie 2014

cristale Swarovski

Swarovski este numele unei mărci de produse din cristal, adică din sticlă cu un conţinut important de plumb).
Pietrele Swarovski sunt echivalentul modern al cristalelor decorative cunoscute în trecut sub numele de "ştrasuri"- altă sticlă cu plumb , faţetată , ce era purtată în general pe scenă de dansatoarele de cabaret sau de cântăreţele de operă.
 (Strasss-După numele lui Georges Frederic Strass, care a popularizat  în secolul XVIII sticla cristal inventată încă din secolul al XVI-lea )
Actuala întreprindere Swarovski îşi are sediul în Austria .
În 1900 Daniel Swarovski, ce se echipase cu prima maşină de tăiat fin cristalul, a colaborat cu creatori de modă pentru decorarea materialelor pentru rochii cu cristalele produse de fabrica sa. Primele toalete au fost cele pentru teatru.
Cristalele s-au distins prin şlefuirea de bună calitate şi au fost folosite, alături de paiete şi de mărgele, pentru rochiile sclipitoare, care să nu coste prea mult.
Astăzi grupul Swarovski angajează circa 26000 de persoane. Pe lângă produsele de cristal, grupul produce şi sticlă optică, pentru lentile.
Logo-ul firmei este o lebădă, care este gravată pe bijuterii sau sculpturi din cristal.
Din 2008, în timpul crizei, grupul şi-a diminuat efectivele şi a delocalizat producţia spre China, India şi Vietnam.

Procesul de fabricaţie
Materia primă, cristalul,  se fabrică după procedeele cunoscute de multă vreme în industria sticlei, dar procentajul de plumb este păstrat secret şi face obiectul brevetului

Materia primă este deci o sticlă ameliorată, pentru a avea transparenţa dorită.
Utilizări

Toaletă Swarovski
Realizată de firma japoneză cu peste 70000 de cristale ,
nu se poate spune că e lipsită de umor
Cristalele Swarovski au început a fi folosite  nu doar pentru bijuterii decorative, ci şi pentru decorarea stofelor de mobilă, a tapetelor, a unor caroserii de maşini etc. Chiar şi pentru împodobirea unor vase de toaletă!


Dacă bijuteriile sau toaletele pentru care s-au folosit aceste cristale au fost create de firme celebre, designul special creşte valoarea produselor respective.

Toaleta japoneză

Cât despre vasul de toaletă,  e bine de ştiut că valoarea lui nu constă în cristalele decorative, ci în primul rând în tehnologia încorporată.
Pentru că vasele de toaletă japoneze- în general - oferă multiple comodităţi:

  • sistem  încorporat de spălare a posteriorului utilzatorului, cu jet apă cu presiunea şi  temperatura reglate după dorinţă
  • jet de apă aparte pentru spălarea zonei anterioare a utilizatoarei, făcând deci şi oficiu de bideu. De menţionat că orificiile prin care iese apa nu ating corpul utiliozatorului , sunt cu autocurăţire şi se autocurăţă după fiecare utilizare.
  • uscare cu aer a zonelor spălate anterior. 
  • scaun încălzit (căldura porneşte la detectarea prezenţei în cameră)
  • sistem de spălare inteligent pentru interiorul vasului
  • deschidere şi închidere automată a capacului vasului
  • detector de prezenţă inteligent, care ridică colacul vasului dacă stai cu faţa la el şi lasă colacul dacă stai cu spatele la el, ca să te aşezi.
  • la unele modele există captatori care măsoară indicele de zahăr prin analiza urinei, indică de asemenea pulsul, tensiunea şi indicele de grăsime ale utilizatorului şi se studiază posibilitatea ca aceste date să fie trimise automat medicului printr-o conexiune internet fără fir. 
În camera de toaletă (care a separată de camera de baie) se află, pe lângă hârtie igienică, perie şi evier, o serie de accesorii specifice:
  • Un zgomot de fond de apă care curge, pentru a acoperi eventuale sunete dizgraţioase asociate folosirii -chiar şi în toalete publice
  • papuci de purtat în camera de toaletă, cu care nu se circulă prin restul casei
  • uneori există etajere pentru cărţi, reviste , afişe 
Acest tip de vase de toaletă, ce se mai numesc şi washlet sunt instalate din anul 2004 în mai mult de jumătate dintre locuinţele japoneze. 
Pentru a ne face o ideie despre atenţia care se acordă în Japonia acestui obiect indispensabil pentru o locuinţă civilizată, putem adăuga că Asociaţia japoneză a toaletelor celebrează în fiecare an "ziua toaletelor"
Există şi vase de toaletă hibride, care se pot lăsa mai jos sau se pot ridica la înălţimea unui scaun, pentru a putea fi folosite fie din poziţia "pe vine" fie "aşezat", după dorinţă. 
Există şi preocuparea pentru economia de apă, existând în unele cazuri o chiuvetă deasupra rezervorului de apă pentru vasul de toaletă, astfel încât apa folosită pentru spălarea mâinilor să fie recuperată şi refolosită ulterior la spălarea vasului de toaletă.


vineri, 19 decembrie 2014

Petrol de sist

Petrolul de şist se extrage tot prin fracturare hidraulică

S-a vorbit mult despre gazele de şist , despre care găsiţi chiar aici multă documentaţie.
Nu s-a scris mai deloc despre petrolul de şist (în engleză shale oil), care se extrage tot prin metoda fracturării hidraulice.
conf. stop-petrole-de-schiste77/2011 . 
Între timp au apărut mai multe companii care exploatează hidrocarburile ce erau ale noastre: Chevron, Gazprom ş.s.m.d. În Franţa, în schimb, fracturarea hidraulică a fost interzisă!
În Germania, practic este tot interzisă.În Marea Britanie, prin interdicţiile puse, iarăşi nu se poate face. În Polonia sunt puse taxe mari, condiţii severe şi e concesionat doar 15% din teritoriu.
Doar la noi e concesionat 75% din teritoriu , inclusiv în zone cu activitate seismică intensă, ori în zone cu ape minerale, ori în rezervaţii naturale. 

Este vorba despre un petrol uşor conţinut în formaţiuni geologice poroase cu permeabilitate scăzută, cum ar fi şisturile sau gresia.
Este vorba despre un tip de petrol uşor de rezervoare etanşe (în engleză tight oil sau light zight oil, prescurtat LTO)
Producerea de petrol de şist recurge la aceleaşi procedee de extracţie (fracturarea hidraulică) şi foloseşte deseori foraje orizontale în continuarea celor verticale ca şi în cazul exploatărilor de gaze de şist.
Acest petrol este diferit de petrolul ieşit din şisturile bituminoase (care mai este numit şi ulei de şist).
Caracteristicile zăcămintelor
Formaţiunile de petrol de şist sunt heterogene şi variază foarte mult chiar pe distanţe mici, chiar pe parcursul aceluiaşi foraj orizontal sau de la o sondă la alta. Asta face ca estimările zăcământului să fie dificile.
Producerea de petrol de şist cere un aport de gaz natural.
Condiţii de exploatare
Se începe prin forarea unui puţ ce poate merge până la 3km adâncime, după care forajul se face orizontal pe lungimi de 2-3 km. Se pompează în aceste foraje un produs de fracturare hidraulică (apă, petrol, azot, dioxid de carbon sau propan lichefiat), la care se adaugă aditivi chimici pentru a se creşte presiunea în rocă până la fracturarea (zdrobirea) acesteia şi un agent de menţinere a golurilor din roca fracturată (nisip sau bile de ceramică).
Exploatarea petrolului de şist cere mult mai multe puţuri de foraj decât exploatarea petrolului convenţional.
Producţia de petrol de şist scade rapid
Ca şi în cazul gazelor de şist, producţia sondelor de petrol de şist scade foarte rapid.
Dacă un zăcământ convenţional poate produce timp de 25 de ani, un zăcământ de petrol de şist nu produce mai mult de 5 ani, cu o scădere a producţiei începând din al doilea an.
Pentru a se menţine producţia, trebuie să se foreze fără încetare, noi şi noi puţuri.
Unii specialişti consideră că acest lucru ar constitui o dificultate insurmontabilă în Europa.
Dar ce, România e în Europa?
Apa freatică.
Un raport făcut public în februarie 2014 a stabilit că cele 40 000 de puţuri forate în SUA, dintre care
jumătate în Texas, au consumat 370 000 000 m3 de apă. Trei sferturi dintre aceste puţuri se găsesc în regiuni semi-aride sau care suferă de secetă.  Ca urmare a exploatării hidrocarburilor în acest mod, în unele locuri apa freatică a coborât cu circa 100m în ultimii ani.
După un raport,
«boom-ul fracturării hidraulice a gazului şi petrolului de şist cere mai multă apă decât avem la dispoziţie ».
Poluare atmosferică
Locuitorii din zona puţurilor se plâng de dureri de cap, ameţeli şi sângerări nazale.
Mari concentraţii de sulfuri
La exploatarea petrolieră de la Bakken (de petrol de şist) s-a constatat o mare concentraţie de sulfură de hidrogen, ceea ce pune probleme de siguranţă pentru lucrătorii care trebuie să manipuleze produsul extras şi pune probleme de asemenea pentru canalizare.

La Colocviile pluridisciplinare legate de "Gaz şi Petrol de şist " în Franţa în 2011,2012, 2013, conferinţele au tratat:
  • miza tehnologică asociată cu hidrocarburile neconvenţionale
  • riscurile toxicologice asociate cu gazul şi cu petrolul de şist
  • riscurile hidrologice
  • riscurile geologice şi seismologice
  • riscurile toxicologice şi sanitare
Probleme de transport
Exploatarea petrolului cere numeroase vagoane-cisternă, transportul pe cale ferată fiind mai economic decât construirea de oleoducte din pricina duratei mici de viaţă a acestor puţuri. (Deşi costul transportului pe cale ferată e de trei ori mai mare decât transportul prin conducte).
Asta predispune la accidente feroviare.
De asemenea, în caz de accident rezultă poluări majore ale mediului.
sursa principală: wikipedia

Costul de extracţie limitează preţul

Costul de extracţie al petrolului de şist este estimat la 75 $/baril. Dacă preţul petrolului pe piaţă scade sub acest barem, producerea de petrol de şist nu mai este rentabilă. 
Unii experţi consideră însă că în 5 ani preţul petrolului va ajunge la 150 $/baril, pe de o parte ca urmare a epuizării rezervelor de petrol de şist şi pe de altă parte ca urmare a scăderii investiţiilor de explorare din pricina preţului scăzut al petrolului. În această situaţie, firmele petroliere se îndreaptă spre exploatarea petrolului de şist din alte ţări. Dar cam toată lumea a aflat deja că producţia de petrol de şist este efemeră. 
Totuşi, petrolul de şist de la noi s-ar putea să revină mai ieftin companiilor străine, pentru că la noi redevenţa e practic neglijabilă ,concesiunile se obţin probabil foarte ieftin şi mâna de lucru autohtonă e foarte ieftină. De asemenea, nu există controale sau condiţii de mediu, nu se cere tratarea apei uzate, nimeni nu întreabă ce substanţe chimice se folosesc sau ce procedee tehnologice. 
Azi de pildă, costul barilului de petrol brut la bursă era 55,04 $.




Compania OMV Petrom anunță că a descoperit un nou zăcământ de petrol și gaze în județul Buzău. 
Posibila viitoare sondă este în perimetrul VIII Urziceni Est, la o adâncime de peste 2.500 de metri
(Cum adâncimea corespunde cu cea la care se exploatează hidrocarburi de şist- mai numite şi hidrocarburi din roca-mamă- iar amplasamentul se găseşte lângă o zonă din care zăcământul petrolier este aproape epuizat  - "matur" - deducem că este vorba despre petrol de şist, motiv pentru care a fost necesară asocierea cu Hunt Oil- una dintre societăţile care exploatează hidrocarburile de şist din zona Eagle Ford, dar şi din alte părţi ale lumii n.n.)

 Descoperirea a fost făcută în cadrul parteneriatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom şi subsidiara grupului petrolier american Hunt Oil. Asocierea vizează explorarea blocurilor I Adjud şi VIII Urziceni Est, operatorul fiind Hunt Oil.


Vedeţi şi aici date despre sonda Burcioaia 700, de lângă Adjud 

http://nazone.ro/2013/11/noua-sonda-pentru-gaze-sau-petrol-de.html


Fracturarea hidraulică (fracking) este unul dintre principalele subiecte de discordie în întreaga lume,
«Această tehnică face obiectul controverselor, inducând un anumit număr de riscuri şi de daune. Slaba densitate a hidrocarburilor impune un număr mare de puţuri de foraj şi o durată mică de viaţă a fiecăruia dintre acestea. Se presupune un risc de poluare a subsolurilor, deci şi a apei freatice, şi tehnica de foraj profund pare actualmente a fi prost stăpânită în privinţa consecinţelor sale geologice »

după site-ul Futura Sciences.

joi, 18 decembrie 2014

Avangarda anticancer

Medicament minune anticancer


O echipă de certecători  din Nisa (Franţa), se găsesc în avangarda luptei contra cancerului.
Ei au găsit, se pare, un medicament care să împiedice tumoarea să se dezvolte,  dar şi să o împiedice să se răspândească.
Nicole Wagner, Kay-Dietrich Wagner şi Jean- François Michiels sunt cercetătorii care lucrează ca această speranţă terapeutică să devină utilizabilă în practică.

Vaccin anticancer

Cercetătorii studiază de asemenea un vaccin împotriva genei VT1.
Ei au constatat că această genă nu doar favorizează proliferarea celulelor canceroase, dar ea duce şi la oprirea răspunsului imunitar al organismului şi favorizează creşterea tumorilor maligne.
Este vorba despre o imunoterapie eficace şi fără efecte nedorite şi care este deja în teste clinice în Japonia, în Italia şi în Germania.
Primele rezultate sunt încurajatoare.
Depistare precoce a cancerului pulmonar
O alt[ echipă de medici din Nisa , sub conducerea profesorului Paul Hofman au găsit o posibilitate de a detecta un cancer pulmonar printr-o simplă analiză de sânge, cu luni sau cu ani înainte ca tumoarea să fie vizibilă prin tehnicile clasice de investigare (radiografii sau scanare).
Analiza sângelui indică prezenţa de celule tumorale circulante (CTC), care joacă rolul de alertă.
La destul timp după ce acestă analiză alertează pacientul pot apărea noduli canceroşi, care pot fi operaţi în stadii precoce de dezvoltare, ceea ce maximizează şansele de remitere a bolii.
Studiile continuă, pentru a se pune în circulaţie , în viitor, acest test, dezvoltat de compania franceză  Rarecells Diagnostics. 
Pentru prostată există deja analiza numită PSA, pentru depistarea cancerului cu această localizare.
Se desfăşoară studii şi pentru punerea la punct a unei analize de acest gen în privinţa cancerului de colon.

Noi tratamente prin iradiere cu protoni
În acelaşi timp, tot la Nisa a fost construit primul SincroCiclotron SupraConductor din Europa pentru Protonoterapie cu Energie Înaltă.
La Centrul de Luptă Contra Cancerului din Nisa a fost dat în folosinţă primul aparat pentru iradiere cu protoni a tumorilor .
Foarte mulţi pacienţi cu tumori oculare au beneficiat deja de acest tip de tratament, acolo.

Din anul 2015, aparatul va putea trata şi tumori situate mai în profunzime.

**********************************************************************************************************************
Update 31.01.2015

Antibiotice contra cancerului

Un profesor american, Michael Lisanti a anunţat că patru antibiotice testate pe celule canceroase s-au dovedit active.
Nu ar fi o noutate: anumite antibiotice ar putea trata cancerul, fără a-l vindeca însă. 
Dar o combinaţie de mai multe medicamente ar obţine o vindecare pe termen lung.
Încă din 1963 doi oameni de ştiinţă au izolat antibioticul Rubidomycine A, numit şi Donomycine  sau (din 1968) Daudorubicine. A fost unul dintre primele medicamente anticanceroase folosite la leucemii, sarcoame şi numeroase alte tipuri de cancer.
În anii 70 au fost descoperite multe alte antibiotice cu efecte anticancer, cum ar fi Actinomycine D , Mitomicyne C, Plicamycine sau Bleomiycine. În 1980 a fost brevetată  doxorubicina.
Mai recent, în 2011, Tautomycetin , tot un fel de Streptomicină s-a dovedit a avea efecte imunosupresive şi se presupune a avea efecte anticancer.
Unele cadre medicale cred că aceasta ar  explica  faptul că pacienţi atinşi de o boală grea infecţioasă ,(cum ar fi tuberculoza)   nu ar face cancer. Asta s-ar putea datora tratamentelor intensive cu antibiotice. 

Dar legătura între infecţiile severe şi cancer nu a fost încă elucidată.

Pentru că, din câte ştiu eu, s-a observat că bolnavii de tuberculoză nu se îmbolnăvesc de cancer încă înainte de apariţia antibioticelor ca medicamente. A existat chiar şi teoria că s-ar putea trata cancerul prin îmbolnăvirea pacientului de tuberculoză, urmând ca, după vindecarea cancerului acesta să fie tratat de tuberculoză. Nu s-a pus niciodată în practică o asemenea procedură extrem de periculoasă şi care nu garanta dispariţia cancerului,  dar ca ideie a existat. 

Ar putea fi vorba despre mobilizarea extremă a sistemului imunitar? 

Oamenii de ştiinţă sunt încă în căutarea explicaţiilor.


marți, 16 decembrie 2014

Fondul european pentru investitii strategice

UE crează un fond pentru relansarea economică a statelor membre

«Creem un nou Fond european pentru investiţii strategice», (EFSI) care va permite «mobilizarea a 315 miliarde de euro pe parcursul următorilor trei ani» a declarat Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei europene , la Parlamentul european.
«A venit timpul să lansăm lucrări şi să repunem Europa la lucru. Nu avem nevoie de alţi bani, dar avem nevoie de un nou început şi de multe investiţii» a subliniat el. 
Preşedintele Comisiei europene a evocat posibile proiecte de investiţii: 
«Văd copii dintr-o şcoală din Tesalonic lucrând pe calculatoare foarte noi, văd un francez încărcându-şi maşina electrică pe autostradă», 
Dar guvernul României s-o fi gândit la nişte proiecte strategice, pentru dezvoltarea României? Adică proiecte de dezvoltare durabilă, care să aducă beneficii României pe termen lung ? 
Planul, anunţat în Noiembrie,  se va sprijini pe o parte din bugetul european şi pe BEI, Banca Europeană de Investiţii, dar nu se va alimenta din contribuţiile directe ale statelor membre, chiar dacă uşa e deschisă pentru fiecare dintre statele participante.

"Statele membre ar trebui să participe la acest fond pentru a-i creşte eficacitatea" a spus domnul Junker în limba germană, cu adresă directă spre Berlin. "Trebuie să fim conştienţi că avem o comunitate de destin, asta implică solidaritatea cu toată lumea" a argumentat el, subliniind că sumele din contribuţiile statelor membre nu ar urma să fie contabilizate în deficitul lor şi nici în datoria lor. 
Răspunzând criticilor că acest plan ar fi lipsit de ambiţie, el a afirmat că banii mobilizaţi "sunt mai importanţi decât ceea ce pot face singure statele membre".
El nu a exclus ca fondul să depăşească 315 miliarde de euro. "Avem nevoie de un mecanism supplu, simplu de utilizat, care să poată să se dezvolte cu timpul. El va putea să fie reînoit în 2018, 2019, 2020" a mai adăugat el. (conform Agenţiei AFP)


Luxemburg nu pierde timpul 

Guvernul din Luxemburg acţionează rapid, prezentând deja Comisiei europene 35 de proiecte, care să fie parţial finanţate prin programul de investiţii european.
Cele mai multe dintre  proiectele prezentate Comisiei sunt cunoscute şi dezbătute de mult timp. Mai ales şantierul viitorului tramvai din oraşul Luxemburg , ce ar costa cam 500 de milioane de euro.
Marele Ducat a propus de asemenea Comisiei  dublarea căii ferate dintre Bettemburg şi capitală, precum şi reconversia situlurilor industriale de la Dudelange şi de la Wilz, precum şi îmbunătăţirea eficacităţii energetice. (conform lessentiel lu ).


De unde vor veni banii


Planul de investiţii dispune de trei axe:
1. Mobilizarea resurselor financiare de investiţii fără mărirea datoriei publice
3. Susţinerea proiectelor şi investiţiilor în domenii cheie cum ar fi infrastructurile, educaţia, cercetarea şi inovarea
3. Eliminarea barierelor sectoriale şi a altor obstacole financiare şi nofinanciare pentru realizarea investiţiilor.
Ameliorarea mediului de investiţii
În cadrul bugetului UE va fi creată o garanție în valoare de 16 miliarde EUR, care va fi alocată fondului . BEI va angaja 5 miliarde EUR. 
CUM VA FUNCȚIONA FONDUL ÎN PRACTICĂ?
Rolul Fondului este de a mobiliza fonduri private suplimentare în sectoare și domenii
specifice . Se estimează că efectul multiplicator al fondului va atinge 1:15 prin investiții în
economia reală. Acesta este rezultatul capacității inițiale de asumare de riscuri a fondului și
reprezintă o medie estimată, calculată după cum urmează: Pentru fiecare euro inițial pentru
care fondul asigură protecție, BEI ar putea pune la dispoziție 3 EUR unui anumit proiect sub
formă de creanțe subordonate. 
Se poate preconiza că investitorii privați vor fi dispuși să investească în
tranșele de rang superior ale aceluiași proiect. Experiența BEI și a Comisiei Europene arată că
1 EUR sub formă de creanțe subordonate catalizează investiții totale de 5 EUR: 1 EUR sub
formă de creanțe subordonate și în plus 4 EUR sub formă de creanțe cu rang prioritar.
Aceasta înseamnă că 1 EUR de protecție asigurată de fond generează investiții private în
economia reală de 15 EUR, care altfel nu s-ar fi realizat. Acest efect multiplicator de 1:15
reprezintă o medie prudentă, bazată pe experiența din trecut în materie de programe ale UE şi BEI.

Exploatarea pe deplin a fondurilor structurale și de investiții europene:

1. O utilizare dublă, la nivel global, a instrumentelor financiare inovatoare pentru
perioada 2014-2020. Utilizarea în mai mare măsură a instrumentelor financiare
inovatoare în detrimentul granturilor ar trebui să creeze un efect de pârghie
suplimentar pentru fiecare euro mobilizat. Prin dublarea volumului instrumentelor
inovatoare și prin utilizarea efectului de pârghie astfel creat, între 2015 și 2017 ar
putea fi mobilizate investiții suplimentare în economia reală de cel puțin 20 de
miliarde EUR.
2. Statele membre și regiunile pot să mărească, la rândul lor, efectul multiplicator al
fondurilor UE prin creșterea cuantumului cofinanțării naționale dincolo de cerințele
legale minime.
3. În fine, statele membre sunt invitate să utilizeze în mod optim fondurile UE care încă
mai sunt disponibile din perioada de programare 2007-2013 și să se asigure că
acestea sunt utilizate pe deplin în sprijinul acestui Plan de investiți
Proiectele trimise de toate statele din UE totalizează circa 500 miliarde de euro!

România a trimis la Comisia Europeană o listă cu peste 200 de proiecte, în valoare de peste 62,5 milioane de euro

Cele mai mari sume ar fi pentru  autostrăzi , reabilitări de căi ferate şi pentru linia de metrou Voluntari-Bragadiru, precum şi lungirea liniei de metrou Pipera cu încă două staţii şi finalizarea liniei de metrou Drumul Taberei.
Clujul a cerut bani pentru universităţi, Spitalul Regional de Urgenţă şi pentru Institurul Oncologic



duminică, 14 decembrie 2014

Ieftinirea petrolului

Scăderea cursului mondial al petrolului

Conform slate fr, această cădere a cursului petrolului este o revoluţie ce ar putea avea urmări uimitoare.
Doar în ultimele luni, cursul petrolului a scăzut cu 40%.
Asta reprezintă un transfer spre consumatori  echivalent cu 2% din PIB-ul mondial, anual.

Ţările membre OPEC (organizaţia ţărilor exportatoare de petrol) au avut câştigurile diminuate cu 316 miliarde de dolari. Şi alte ţări, cum ar fi Rusia au avut o scădere a veniturilor din petrol.

Profit pentru consumatori
Din punctul de vedere al consumatorilor, specialiştii calculează economii pe plan mondial de peste o mie de miliarde de dolari. 
(Nu e cazul la noi, unde nu s-au ieftinit pe piaţă produsele petroliere!).
Pentru americani, economiile realizate prin scăderea preţului petrolului echivalează cu o scădere  a impozitelor cu 110 miliarde de dolari.
Pentru China, fiecare dolar în minus din preţul barilului implică o economie anuală de 2,1 miliarde de dolari.
Agricultura mondială (iarăşi mai puţin la noi) va beneficia de această tendinţă de scădere .
Un dolar de producţie agricolă consumă de cinci ori mai multă energie decât un dolar de producţie manufacturieră.
Motivele scăderii preţului "aurului negru"ar fi:

  • Consumul scăzut de energie ca urmare a crizei economice.
  • Oferta sporită prin noile tehnologii - în principal din SUA (unde producţia a crescut cu 80% faţă de 2008).

Nimeni nu ştie însă cât va dura această tendinţă, căci toată lumea se aşteaptă ca preţul petrolului să crească din nou.  Unele indicii:

  • comanda unui baril de petrol pentru anul 2020 costă 85 de dolari
  • preţul actual al barilului este sub 70 de dolari
  • În schimb, operatorii internaţionali cei mai pesimişti propun contracte pentru decembrie 2015 pentru 40 de dolari pe baril!

Care ar fi urmările unei scăderi a preţului petrolului
În orice caz, experţii consideră că preţul petrolului va rămâne sub media celor trei ani anteriori.
Ţările producătoare de petrol, cum sunt Venezuela şi Iran vor fi atinse de criză. (Petrolul din Venezuela e mai ieftin decât media anuală).
Venezuela ar putea înceta să livreze petrol la preţuri subvenţionate vecinilor său, ceea ce ar produce crize economice în Cuba, Jamaica şi altele.
Rusia este şi ea defavorizată , în contextul unei fugi masive a capitalurilor şi a sancţiunilor impuse de Europa şi de SUA.
Pe de altă parte, sursele de energie mai puţin poluante (energia solară, eoliană şi altele) vor deveni mai scumpe şi mai puţin competitive. Nu sunt încurajate nici eficienţa energetică sau economia de energie- conform articolului scris de Moises Naim.