Se afișează postările cu eticheta Iohannis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iohannis. Afișați toate postările

miercuri, 18 februarie 2015

A fi sau a nu fi in intarziere

Şi asta face parte din România lucrului bine făcut.
Să facem România "să meargă ceas". 


Da, chiar aşa! Ar trebui să ne învăţăm să respectăm orele fixate .
Şi ora de începere a serviciului, şi ora fixată pentru o întâlnire, şi ora de începere a unui spectacol.
Oricât ni s-ar părea (unora dintre noi) de curios, da, ar trebui să fim punctuali!

Când eram elevă, într-o excursie la Braşov aşteptam să vizităm cu grupul Biserica Neagră.
Un slujbaş al bisericii ne-a anunţat că nu putem intra, pentru că înăuntru este o cununie şi trebuie să aşteptăm până se termină. Noi, obişnuiţi că în bisericile noastre se intră şi se iese nonstop, am început să protestăm: voiam să intrăm, doar plătisem biletele de intrare! Da, o să intraţi- ni se spune- dar după ce se termină cununia. Printre noi şi-a făcut loc cineva care a cerut să intre, pentru că era invitat la respectiva cununie. Spre surprinderea tuturor, nu i s-a dat voie să intre, pentru că înârziase. Degeaba a arătat el invitaţia frumos tipărită, slujbaşul bisericii i-a arătat pe invitaţie ora de începere şi apoi ceasul. Întârziatul nu a mai putut intra. Probabil că altă dată a avut grijă să ajungă la timp acolo unde este invitat. Am reţinut şi noi, copiii, lucrul ăsta.

Îa nainte de război slujbaşii de la Calea Ferată primiseră nişte deşteptătoare (cu sigla CFR pe ele) care mergeau foarte bine, pentru că li se cerea punctualitate la serviciu. Şi chiar era punctualitate acolo, chiar dacă oamenii veneau la muncă uneori din satele învecinate. CFR-ul era supranumit "a doua armată", pentru punctualitatea de care dădea dovadă. Aşa cel puţin mi s-a povestit.  Ce s-a întâmplat, de am ajuns ca acuma să întârzie trenurile cu orele? Păi...ce să fie, punctualitatea, bat-o vina, a ajuns să fie o raritate.

Cu nişte ani în urmă, în Japonia ministrul Transporturilor şi-a dat demisia pentru că un tren a întârziat câteva minute. (Feroviarii japonezi au ceasuri ce le indică şi microsecundele ca să respecte orarul cu precizie absolută .Cum a scris  cotidianul "Sankei Shimbun", întârzierea medie a unui tren japonez nu a fost în anul 2011 decât de 36 secunde). 


Revenind însă pe meleagurile noastre, iată că Preşedintele începe să ne invite să fim punctuali. Un lucru ce stă în puterea noastră şi pe care putem să-l facem imediat, numai să vrem.
Presa a pus semne de exclamare la relatarea că jurnaliştii invitaţi la Cotroceni au fost apostrofaţi pentru o întârziere de 5 minute. Cum, numai cinci minute?
Păi da, nu era normal să te laşi aşteptat cinci minute.
(În paranteză fie spus, chiar Preşedintele nostru a fost criticat la rândul său de către ziariştii prestigiosului jurnal german Die Welt pentru că i-a primit pentru un interviu cu 15 minute mai târziu decât se anunţase).
Asta este, cu toţii avem de învăţat, dar trebuie să facem eforturi în acest sens.

Un exemplu concludent ar fi ceea ce se întâmplă la spectacolele de la noi (concerte, reprezentaţii)

Deşi pe bilet este trecută ora de începere a evenimentului, numeroase persoane intră în sală după acestă oră. Urmează o foială care nu încetează uneori nici chiar după apariţie interpreţilor pe scenă, cu toate că aceştia apar de obicei cu cinci minute mai târziu decât ora fixată (la Operă întârzierea e chiar mai mare). Chiar dacă au întârziat, persoanele nepunctuale insistă să-şi ocupe locurile, aşa că deranjează pe toată lumea ca să intre la mijlocul cutărui rând , când de fapt nici nu ar fi trebuit să mai fie lăsate să intre în sală!

Ca să evite asemenea scene neplăcute, pe biletele de la Sala Radio (Sala de concerte a Radiodifuziunii) s-a scris ;
După ora de începere a evenimentului, locul înscris pe bilet îşi pierde valabilitatea.
Cât se poate de corect! Poate aşa spectatorii vor învăţa să vină la timp la concert. 
Ei, dar ce, credeţi că se respectă??
Primii care nu respectă acest regulament sunt chiar angajaţii Sălii Radio!

Am asistat recent la o scenă halucinantă.
Într-o situaţie în care o persoană care venise după ora de începere a spectacolului şi-a revendicat locul (ce fusese ocupat de altcineva după ora 19:00), reprezentantul Organizatorului evenimentului (chemat să arbitreze) i-a dat dreptate persoanei care întârziase. Doar întârziase numai câteva minute! În zadar i s-a amintit menţiunea de pe bilet, cum că după ora de începere a evenimentului nu mai pot fi revendicate locurile înscrise pe biletele cumpărate.  Spre surprinderea tuturor, reprezentantul Sălii Radio  a insistat că posesorul biletului a plătit pentru acel loc şi deci i se cuvine chiar dacă a întârziat. La naiba cu regulamentul!
Între timp, persoana care întârziase "făcea atmosferă" proferând insulte la adresa celeilalte persoane, care îndrăznise să se aşeze pe locul găsit liber după ora 19:00.  Scandalul (provocat de persoana care întârziase) a continuat şi în pauză, De la o distanţă de câteva rânduri  auzeam cum persoana aflată în întârziere striga: "securistă împuţită" (?) şi alte lucruri, rămase neinteligibile, 
Nu era câtuşi de puţin atmosfera pe care te aştepţi să o găseşti într-o sală de concerte, în care se presupune că vin persoane cu o cultură rafinată. 

Înţelegem că la nivelul conducerii Sălii Radio se doreşte România lucrului bine făcut, care să "meargă ceas", dar asta nu a ajus încă şi la cunoştinţa slujbaşilor care "fac legea" în Sală.

Poate părea un detaliu, dar tabloul e compus din detalii. 
Hai să facem cu toţii efortul, la locul nostru de muncă,  să meargă lucrurile "ceas". 
Doar aşa, o să meargă şi România "ceas".


duminică, 28 decembrie 2014

Opera de arta nu e un obiect utilitar

Vreţi o poză cu Venus din Milo?


Poate că v-ar plăcea să vă faceţi o stfel de poză cu cea mai celebră frumuseţe a lumii.
Staţi liniştiţi: nu se va întâmpla niciodată în realitate.
De ce? Pentru că aţi fi arestaţi înainte ca cineva să apuce să facă fotografia.
Şi pe bună dreptate, pentru că operele de artă celebre nu sunt obiecte pe care să le folosim după cum ni se năzare, ci comori culturale care trebuie să fie protejate de orice atingere care le-ar putea deteriora, pentru ca aceste valori inestimabile să poată fi transmise generaţiilor următoare aşa cum le-am primit.
Aşa e în toată lumea civilizată.
Dar nu şi la noi!
După ce că nu avem multe opere de artă de mare valoare, ne batem joc şi de cele pe care le avem!

Operele lui Brâncuşi
„… săpând necontenit fântâni interioare, eu am dat de izvorul vieţii fără bătrâneţe. Aşa este arta: tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“.
Ne mândrim că din România a plecat sculptorul care poate fi considerat fondatorul sculpturii moderne.
Constantin Brancuşi a introdus abstractul în sculptură, pentru a ajunge la forma pură şi perfectă, de o misterioasă poezie.

« Nu forma exterioară este reală, ci esența lucrurilor. Pornind de la acest adevăr, e imposibil pentru cineva să exprime ceva real imitând suprafața lucrurilor . »
O lume întreagă râde acum de gafa vameşilor americani  care nu înţelegeau că operele lui Brâncuşi aparţin artei şi nu manufacturii utilitare. Dar ignoranţa lor este de înţeles: Brâncuşi tocmai inventase aceast nou curent artistic . De aceea a fost nevoie de un proces, (devenit şi el celebru) în anul 1928, în urma căruia a fost recunoscută şi integrată juridic o nouă concepţie despre artă. Era începutul sculpturii moderne.
Dar acum suntem în anul 2014 (mai e puţin şi vom fi în 2015).
Locrările lui Brâncuşi se vând la preţuri exorbitante şi sunt fala marilor muzee şi colecţii ale lumii.
Din păcate, prea puţine dintre lucrările lui Brâncuşi se găsesc în România.
În 1955 s-a desfășurat o expoziție retrospectivă la Muzeul Solomon R. Guggenheim cu 59 de sculpturi și 10 desene și guașe ale artistului, expoziție prezentată apoi la Muzeul de Artă din Philadelphia.
În prezent, cele mai multe dintre sculpturile lui se găsesc în străinătate.
Brâncuşi a dorit însă să ne lase şi nouă opere de valoare inestimabilă.

A dorit să lase statului român 230 de sculpturi-socluri, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi clişee, unelte, mobilier, ce se aflau în atelierul său de la Paris.  Statul comunist nu le-a vrut. Acum pot fi văzute la muzeul din Paris.

Între anii  1937-1938  Constantin Brâncuşi  a răspuns solicitării Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, şi a realizat un complex ansamblu sculptural ca omagiu adus eroilor  care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial , fără a accepta să fie plătit pentru creaţia sa.

Despre ansamblul de la Târgu-Jiu, William Tucker a spus că este 
„singura sculptură a vremurilor moderne care se poate compara cu măreţele monumente ale Egiptului antic, ale Greciei şi ale Renaşterii“
Vă imaginaţi un picnic în templul Atenei Parthenos de pe Acropole?
Nu, desigur, dar la noi se poate!


Unde credeţi că mănâncă chiftele fetiţa din imagine? Nici mai mult nici mai puţin decât pe una dintre componentele măreţului ansamblu scultural: Masa Tăcerii!
Aşa cel puţin vedem în relama televizată a unei bănci.

Dacă aţi fost la Roma, aţi văzut desigur uriaşul Altar al Patriei , în onoarea reunificării patriei italiene şi în amintirea soldatului necunoscut.
Monumentul nu este considerat o operă de artă de primă mărime, ba chiar a fost asiduu criticat de specialişti. El este însă păzit în permanenţă pentru a fi ferit de orice prejudiciu, pentru că este un memorial în amintirea eroilor. Dacă veţi încerca să vă aşezaţi un moment pe una dintre numeroasele trepte ale monumentului, soldatul care face de gardă vă va invita să vă ridicaţi , ca să respectaţi eroii Italiei.

Ce se întâmplă însă la noi cu monumentul edificat în memoria eroilor români?


Putem vedea din aceeaşi reclamă televizată.

Unde e respectul pentru eroii români?

Cetăţenii se aşează în voie pe monument, îşi sprijină şi bicicletele de el, pun alimentele pe sculptură , fără ca nici un ostaş de gardă (care ar trebui să existe, desigur, la un monument cu această destinaţie şi de o asemenea valoare) să îi sancţioneze. 
Nu e de mirare că monumentul a ajuns să se degradeze vizibil. Auzisem că unii au îndrăznit să cureţe monumentul prin sablare, ca şi cum ar fi fot vorba despre o oarecare bancă din parc, nu despre o operă de artă inestimabilă. (Nimeni nu plăteşte pentru degradarea ireversibilă??).

„Voi nu ştiţi ce vă las eu vouă aici“  a spus Brâncuşi.

Din păcate, se pare că nu ştim nici măcar acum!

**************************************************************

29.10.2016
Scrisesem cele de mai sus acum doi ani, însă nici măcar acum, doi ani mai târziu, după acea campanie pentru cumpârarea Cumințeniei Pământului în care s-a vorbit despre valoarea operelor lui Brâncuși, tot nu a aflat toată lumea că nu e voie să tratăm operele de artă , cu atât mai mult pe cele care sunt și memoriale ale eroilor ca pe simple obiecte utilitare. Iată că însuși președintele țării, care ar trebui să dea exemplu, a greșit grav.

S-a pus (mă scuzați) pe unul dintre scaunele de la Masa Tăcerii!
Cum să faci așa ceva?!?
Și cum de nu i-a spus nimeni dintre cei prezenți că NU SE FACE AȘA CEVA fie că te amendează cineva fie că nu??


«E mai grav decât o crimă, este o greșeală »

Ar fi spus Joseph Fouché, fost ministru al lui Napoléon