Se afișează postările cu eticheta washlet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta washlet. Afișați toate postările

marți, 23 decembrie 2014

cristale Swarovski

Swarovski este numele unei mărci de produse din cristal, adică din sticlă cu un conţinut important de plumb).
Pietrele Swarovski sunt echivalentul modern al cristalelor decorative cunoscute în trecut sub numele de "ştrasuri"- altă sticlă cu plumb , faţetată , ce era purtată în general pe scenă de dansatoarele de cabaret sau de cântăreţele de operă.
 (Strasss-După numele lui Georges Frederic Strass, care a popularizat  în secolul XVIII sticla cristal inventată încă din secolul al XVI-lea )
Actuala întreprindere Swarovski îşi are sediul în Austria .
În 1900 Daniel Swarovski, ce se echipase cu prima maşină de tăiat fin cristalul, a colaborat cu creatori de modă pentru decorarea materialelor pentru rochii cu cristalele produse de fabrica sa. Primele toalete au fost cele pentru teatru.
Cristalele s-au distins prin şlefuirea de bună calitate şi au fost folosite, alături de paiete şi de mărgele, pentru rochiile sclipitoare, care să nu coste prea mult.
Astăzi grupul Swarovski angajează circa 26000 de persoane. Pe lângă produsele de cristal, grupul produce şi sticlă optică, pentru lentile.
Logo-ul firmei este o lebădă, care este gravată pe bijuterii sau sculpturi din cristal.
Din 2008, în timpul crizei, grupul şi-a diminuat efectivele şi a delocalizat producţia spre China, India şi Vietnam.

Procesul de fabricaţie
Materia primă, cristalul,  se fabrică după procedeele cunoscute de multă vreme în industria sticlei, dar procentajul de plumb este păstrat secret şi face obiectul brevetului

Materia primă este deci o sticlă ameliorată, pentru a avea transparenţa dorită.
Utilizări

Toaletă Swarovski
Realizată de firma japoneză cu peste 70000 de cristale ,
nu se poate spune că e lipsită de umor
Cristalele Swarovski au început a fi folosite  nu doar pentru bijuterii decorative, ci şi pentru decorarea stofelor de mobilă, a tapetelor, a unor caroserii de maşini etc. Chiar şi pentru împodobirea unor vase de toaletă!


Dacă bijuteriile sau toaletele pentru care s-au folosit aceste cristale au fost create de firme celebre, designul special creşte valoarea produselor respective.

Toaleta japoneză

Cât despre vasul de toaletă,  e bine de ştiut că valoarea lui nu constă în cristalele decorative, ci în primul rând în tehnologia încorporată.
Pentru că vasele de toaletă japoneze- în general - oferă multiple comodităţi:

  • sistem  încorporat de spălare a posteriorului utilzatorului, cu jet apă cu presiunea şi  temperatura reglate după dorinţă
  • jet de apă aparte pentru spălarea zonei anterioare a utilizatoarei, făcând deci şi oficiu de bideu. De menţionat că orificiile prin care iese apa nu ating corpul utiliozatorului , sunt cu autocurăţire şi se autocurăţă după fiecare utilizare.
  • uscare cu aer a zonelor spălate anterior. 
  • scaun încălzit (căldura porneşte la detectarea prezenţei în cameră)
  • sistem de spălare inteligent pentru interiorul vasului
  • deschidere şi închidere automată a capacului vasului
  • detector de prezenţă inteligent, care ridică colacul vasului dacă stai cu faţa la el şi lasă colacul dacă stai cu spatele la el, ca să te aşezi.
  • la unele modele există captatori care măsoară indicele de zahăr prin analiza urinei, indică de asemenea pulsul, tensiunea şi indicele de grăsime ale utilizatorului şi se studiază posibilitatea ca aceste date să fie trimise automat medicului printr-o conexiune internet fără fir. 
În camera de toaletă (care a separată de camera de baie) se află, pe lângă hârtie igienică, perie şi evier, o serie de accesorii specifice:
  • Un zgomot de fond de apă care curge, pentru a acoperi eventuale sunete dizgraţioase asociate folosirii -chiar şi în toalete publice
  • papuci de purtat în camera de toaletă, cu care nu se circulă prin restul casei
  • uneori există etajere pentru cărţi, reviste , afişe 
Acest tip de vase de toaletă, ce se mai numesc şi washlet sunt instalate din anul 2004 în mai mult de jumătate dintre locuinţele japoneze. 
Pentru a ne face o ideie despre atenţia care se acordă în Japonia acestui obiect indispensabil pentru o locuinţă civilizată, putem adăuga că Asociaţia japoneză a toaletelor celebrează în fiecare an "ziua toaletelor"
Există şi vase de toaletă hibride, care se pot lăsa mai jos sau se pot ridica la înălţimea unui scaun, pentru a putea fi folosite fie din poziţia "pe vine" fie "aşezat", după dorinţă. 
Există şi preocuparea pentru economia de apă, existând în unele cazuri o chiuvetă deasupra rezervorului de apă pentru vasul de toaletă, astfel încât apa folosită pentru spălarea mâinilor să fie recuperată şi refolosită ulterior la spălarea vasului de toaletă.