Atentatele teroriste din Franta au revoltat intreaga lume
Mass media ne relateaza continuu despre cele 128 de victime facute de atentatele teroriste ce au avut loc in seara trecutain Franta. Cel putin 80 dintre aceste victime au fost ucise in sala de spectacole Bataclan, unde concerta un
grup rock american "Eagles of death metal"
Alte 5 atacuri au avut loc in locuri aglomerate din Paris, intre care Stade de France (unde asistau la partida de fotbal si
presedintele Hollande, dar si ministrul de externe german). 80 dintre raniti sunt in " urgenta absoluta", adica in stare grava.
Numarul ranitilor se ridica la 200.
Din pacate printre victime au fost si doi romani, sot si sotie, care se aflau intr-un restaurant . Alti doi romani sunt raniti.
Inca de la primele ore ale diminetii, cand s-a aflat si la noi despre aceste atentate, o sumedenie de romani au venit la intrarea
in ambasada Frantei din Bucuresti pentru a-si exprima compasiunea pentru victime si solidaritatea cu Franta in aceste
momente grave.
Sigur ca ii intelegem atat de bine pe francezi, cu atat mai mult cu cat s-a petrecut si la noi acea tragedie de la clubul Colectiv
si am trait cu totii acea zguduire emotionala la auzul ororilor petrecute.
Desigur, in Franta se iau acum masuri de securitate deosebita, a fost decretata starea de urgenta pe tot teritoriul Frantei
iar una dintre primele masuri fiind INCHIDEREA GRANITELOR.
Iar prima reactie a spectatorilor de pe stadionul de fotbal a fost sa cante imnul Frantei. Dar o ANUME parte din acest imn>
Qu'un sang impur abreuve nos sillons !Ceea ce inseamnă: Un sânge murdar să ne ude brazdele!
Cu toții au simțit că sunt în stare de război .
Echipa de fotbal a Germaniei a petrecut noaptea in vestiarele de la stadion, considerand ca e periculos sa se intoarca la hotel.
Si iata cum libera circulatie din spatiul Schengen se termina. Dupa ce fenomenul migrator a determinat deja
ca mai multe state din estul Europei sa monteze garduri si paza militarizata la frontiere, iata ca si Franta,
aflata la vestul continentului, e silita sa adopte masura de inchidere a frontierelor, pentru ca nici un posibil
atentator sa nu poata patrunde .
Nu mai era timp sa avizeze in prealabil UE, fiind vorba despre masuri de urgenta.
Controale la frontiera Frantei au fost stabilite pentru moment pe durata de o luna, dar pot fi eventual prelungite
considerandu-se si importanta reuniunii internationale ce este programata intre 30 noiembrie si 11 decembrie la Paris:
Conferinta asupra climatului (COP21) , la care urmeaza sa participe 195 de delegatii oficiale .
Primul ministru francez, Mannuel Valls a amintit in acest context si momentul inchiderii frontierelor Germaniei
in fata afluxului de migranti.
**********************************************************************************************
Inchiderea frontierelor Frantei nu inseamna ca nu se circula pe acolo, ci ca se fac contrtoale foarte amănunțite
fiind temporar abolită libera circulație în spațiul Schengen.
Românii au fost sfătuiți să prezinte de preferință pașapoarte
și nu doar cărți de identitate la frontierele franceze.
"""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""
#NousSommesUnis
Manifestari de solidaritate au loc peste tot in lume
Ambasada Frantei din Bucuresti a devenit loc de pelerinaj pentru multi cetateni romani care aduc acolo lumanari in memoria victimelor si se roaga acolo pentru cei raniti.
Spitalele franceze au fost coplesite de donatori de sange voluntari, astfel incat au anuntat ca donatorii sa nu mai vina toti odata.
Pe fatadele multor cladiri reprezentative din lume au fost aprinse lumini in culorile Frantei
Lumini în culorile Franței pe monumente care sunt la această oră în noapte
***************************************************************************************
|
Statele europene își reconsideră poziția în privința imigranților
PoloniaAsa cum era de asteptat, Polonia refuza acum , cu noul guvern rezuktat dupa alegeri, primirea de imigranti relocalizati de catre UE.
Partidul conservator polonez isi afirmase deja pozitia de respingere a copelor obligatorii de migranti, dar acum, dupa atentatele de la Paris, Konrad Szymanski, (viitor responsabil cu Afacerile europene [n noul guvern polonez) a declarat categoric ca Polonia nu considera ca e politic acceptabil sa se respecte acordurile europene privind relocalizarea de migranti.
" Deciziile pe care le-am criticat mereu , ale Consiliului european asupra relocalizarii trfugiatilor si imigrantilor catre toate tarile din UE au fortat mereu dreptul european, (Dar) dupa evenimentele tragice de la Paris, noi nu vedem posibilitatea politica de a le respecta" a declarat dl. Szymanski pe un site internet.
"Atacurile din capitala franceza dovedesc importanta revizuirii deosebite a politicii europene fata de criza migratorie " a mai adaugat dl Szymanski.
Franța
Deputatul partidului Les Républicains, Jacques Myard a declarat ca Franta ar trebui sa-si revizuiasca politica in Siria, dar si sa restabileasca controlul asupra granitelor, renuntand la "utopie Schengen".
"De mai multi ani am lasat sa intre pe teritoriul nostru persoane care nu sunt asimilate, care nu s-au integrat sau care au facut-o doar in aparenta. Noi avem cu siguranta celule in adormire si le vom demasca" a spus parlamentarul francez.
Suedia
Va reinstala controlul la frontiere pe o perioada de 10 zileApel la unitate impotriva terorismului
Conducatorii (din SUA, UE si Rusia) reuniți la Viena pentru discutii privind Siria au cazut de acord sa-si uneasca eforturile impotriva terorismului.
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
28.11.2015Macedonia construiește un gard la frontiera cu Grecia
Patru polițiști macedoneni au fost ușor răniți de pietrele aruncate de către migranți la frontiera cu Grecia. Poliția macedoneană a răspuns cu grenade asurzitoare.
Macedonia a declarat că se va construi un gard pentru a se putea controla mai bine fluxul de migranți.
Deja, în cursul acestei luni a fost aturizată trecerea doar a celor ce veneau din zone de conflict (Siria, Afganistan sau Irak), dar nu și a celor din Pakistan, Bangladesh , Iran sau Somalia.
Această atitudine a fost adoptată mai întâi de Austria, apoi de celelalte țări de pe „drumul Balcanilor”: Slovenia, Serbia, Croația și Macedonia.
Austria a decis să trimită înapoi 162 de migranți, cei mai mulți marocani, spre Croația. Zagreb i-a refuzat și a decis imediat că pe viitor migranții care provin din țări „ce nu pot beneficia de o protecție internațională” vor fi retrimiși în Serbia. La rândul său, Serbia a anunțat că nu va permite intrarea pe teritoriul său a „celor care nu își pot continua drumul” (spre țările deezvoltate din Europa n.n.).
Coasta de Fildeș și-a repatriat 44 de cetățeni care ajunseseră în Libia și voiseră să ajungă ilegal în Europa.
Acest grup de ivorieni traversase în condițíi foarte periculoase deșertul Sahara și se găseau blocați în Libia de mai multe luni. Ca urmare a iniiativei ministrului ivorian al integrarii africane si al ivorienilor din exterior ce încearcă să prevină repetarea dramelor petrecute anterior la traversarea ilegală a Mediteranei, acest grup de migranți a acceptat să se întoarcă în patria lor cu avionul pus la dispoziție de Coasta de Fildeș., care speră la ajutoare sporite din partea Europei.
La Calais, un șofer ungur a amenințat că îi va strivi pe migranții de pe autostradă.
Un șofer de tir ungur s-a filmat în timp ce vira spre un grup de migranți de pe autostradă
Filmul a fost publicat pe internet pe 25 noiembrie.
Migranții aflați în zona Calais încearcă totul pentru a ajunge în Marea Britanie - inclusiv încercând să se strecoare în camioanele aflate în mers, cărora încearcă să le încetinească mersul aruncând cu pietre. Șoferul ungur (a cărui atitudine este scuzată de presa franceză prin enervarea pe care i-au produs-o migranții) a accelerat virând spre circa 100 de migranți aflați pe banda de urgență a autostrăzii, trecând la câțiva centimetri de aceștia.
Cel puțin 4500 de migranți trăiesc pe câmp în „jungla” de la Calais, în condiții precare. În aceeași zi, circa 800 de migranți s-au confruntat cu poliția portuară în timp ce încercau să se strecoare în camioanele de marfă . Au fost 7 răniți ușor printre polițiști și migranți.
Pompierii din partea locului au declarat și ei că s-au săturat .În timp ce pompierii veniseră să stingă un incendiu într-o tabără de corturi de la Calais, aceștia au spart parbrizul mașinii cu o bâtă.
Premierul francez Manuel Valls a declarat unui cotidian german că Europa ar trebui să înceteze să mai primească atâția migranți, în condițiile sporirii amenințării jihadiste.
Turcia - „o aliată exigentă”
În France info se poate citi că Turcia ar trebui să supravegheze mai mult Mediterana , să stopeze traversările ilegale, să participe mai mult la expulzarea imigranților ilegali și să-i păstreze pe ceilalți.
Pentru toate acestea Turcia cere 3 miliarde de euro, dar și accelerarea aderării la UE. Or, presa franceză spune că în condițiile în care Turcia va continua să cumpere bumbacul și petrolul statului islamic și să-i bombardeze pe kurzii care luptă contra teroriștilor, sunt puține șanse ca negocierile de aderare la UE să progreseze.
Cheltuielile suplimentare pentru securitate amenință bugetele statelor UE.
Franța nu va respecta prevederile tratatului de la Maastricht (privind deficitul bugetar). Austria, de asemenea.
Marine Le Pen (președinta Frontului National) a propus ca cererile de azil să fie depuse la ambasadele din țările de origine ale solicitanților, iar toți cei ale căror cereri vor fi respinse să nu poată fi primiți în Franța. (Se înțelege că și cei ce vor apărea în Franța fără a avea cerere aprobată prin ambasadă vor fi respinși). Impenimentul este că refugiații sunt în pericol în țările lor....
***************************************************************************************
15.12.2015
19 victime dintre migrantii din zona Calais
19 dintre migrantii stabiliti in zona Calais au murit: ynii in accidente pe autostrada, in timp ce incercau sa opreasca vehicule ca sa se strecoare in ele, altii au cazut din trenyl ce trece prin Canalul Manecii iar altii s-au inecat in Canalul Manecii, pe care incercau sa-l traverseze. Ultima victima de pana acum a fost un sudanez de 16 ani ce a fost ucis de un camion pe autostrada. Soferul a fost testat si pentru ca nu era baut sau drogat a fost lasat in libertate. S-a considerat ca a fost un accident, in situatia in care mugrantii incearca sa opreasca vehicule in diverse moduri pe autostrada.
In acelasi timp a fost interzisa circulatia pietonilor in apropierea portului , contravenientii fiind pasibili de pedepse pana la 6 luni de inchisoare, Masaura e in legatura cu migrantii si au fost deja interpelati de politie 7 persoane intr-o singura noapte: 5 irakieni si 2 sirieni, in alta noapte: 4 irakieni, 1 sirian si 4 afgani. Comcluzia: 9 irakieni au fost pasati in centre de retinere administrativa .
(vedeti aici despre ce e vorba http://nazone.ro/2015/10/centre-de-retinere-administrativa.html)
(vedeti aici despre ce e vorba http://nazone.ro/2015/10/centre-de-retinere-administrativa.html)