sâmbătă, 31 octombrie 2015

Tragedia de la club Colectiv

O tragedie ce putea fi evitată dacă se respecta legislatia

Am aflat cu groază, din mass media, ce catastrofă s-a petrecut la acel club de pe strada Tăbăcarilor din centrul Bucureștilor. Club care - vedem pe pagina lui Facebook- se pregătea să organizeze și petrecere de revelion 2015.
Și-au pierdut viețile foarte mulți oameni, alții sunt grav răniți și nu se știe ce soartă vor avea.
Singura parte bună a fost intervenția promtă a celor de la Smurd, care aveau, din fericire , un protocol pentru „cod roșu”, pe care l-au aplicat foarte bine.
Remarcabilă și solidaritatea bucureștenilor, care au răspuns în număr mare apelurilor pentru donare de sânge.
Să sperăm, să ne rugăm  că cei răniți vor reuși să se însănătoșească cu toții.
Dar tot din mass media aflăm că acel club  nu avea autorizație de funcționare de la ISU- așa cum se cere pentru spații cu aglomerări de persoane.
A mai spus cineva la tv că respectivul club fusese controlat „ cu vreo lună în urmă”. Dar atunci, de ce nu fusese închis? de ce i s-a permis s[ continue a organiza petreceri aproape zilnic/

Înțeleg că nu era pentru prima dată când clubul organiza petreceri / spectacole cu participare numeroasă. Vedem pe Google poziția clubului , înconjurat de străduțe înguste și de alte săli de distracție, toate înghesuite unele într-altele. În aceste condiții ar fi trebuit să existe măsuri stricte de siguranță la incendiu și  de siguranță în exploatare, iar normele existente precizează clar care ar fi trebuit să fie acestea.
Tot pe Google vedem fațada din spate a clubului, unde nu se vede nici o ieșire, dar mai vedem și imaginea cu o petrecere sau spectacol la care foarte multe persoane stăteau în picioare, foarte înghesuite unele într-altele. Iar imaginile de pe Google sunt de obicei vechi de câțiva ani!
Cum de funcționa acest club, în asemenea condiții?
Aflăm din mărturiile celor care au reușit să scape că era disponibilă o singură ușă (cu totul insuficientă pentr cele câteva sute de persoane prezente) și care, se pare că se mai deschidea și spre interior (greșit în cazul sălilor aglomerate). Oricum, chiar dacă ușa aceea se deschidea spre exterior, tot nu era suficientă pentru evacuarea în siguranță a sutelor de persoane. Ca urmare, bieții tineri s-au intoxicat cu fumul toxic al buretelui fonoizolant care ardea și s-au blocat la ieșire înccercând cu disperare să scape, călcându-se în picioare unii pe alții.

Ca și cum toate acestea nu periclitau suvicient viețile celor ce participau la spectacolele din club, organizatorii au lansat și artificii de pe scenă (după cum spunea o martoră),  deși acest lucru ar fi fost interzis în cazul prezenței substanțelor inflamabile la finisajele interioare, fapt ce a dus la aprinderea  materialului fonoabsorbant  din burete ce se afla la unul dintre stâlpii de lângă scenă și de aici lipsa de organizare, lipsa de măsuri de  intervenție contra incendiilor adecvate (sprinklere, drencere) și lipsa căileor de evacuare conforme cu normele au dus la tragedia îngrozitoare.
Așa cel puțin reiese din relatările din mass media.


Cum de nu este nimeni dus direct la arestul preventiv, după așa ceva?
**************************************************************************************************************
Redau aici alte amănunte apărute în presă - toate arată ce s-a întâmplat.
E util să se știe numerele de telefon la care se pot obține informații despre victime
Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye To Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War este în stare gravă la spitalul Elias. „Iniţial, nu s-a panicat nimeni, solistul Andrei Găluţ şi-a păstrat calmul cerând pe un ton foarte calm un extinctor pentru a remedia problema din scurt. Nu a venit acel extinctor. Dumnezeu ştie dacă Colectivul avea extinctor şi nu s-a implicat nimeni să stingă o flacară, sau nu a existat aşa ceva în sala vreodată”. A scris pe blogul său Alex Teodorescu, martor la tragedie. 
Mă cățăram pe cadavre și încercam să ies afară”, a declarat un participant la concert pentru Romania TV
A fost un foc de artificii și de la scântei a luat foc buretele de pe un stâlp și în 30 de secunde s-a întins peste tot focul. Toți ne-am îmbulzit către ieșire și a fost haos. Au fost cam 500 de spectatori”, a declarat un alt martor pentru Digi 24.
Altă supraviețuitoare spune:  „focul cuprinsese tavanul. Ardea pur si simplu tavanul clubului. Prietena mea m-a luat de mana si a inceput sa ma traga spre iesire... De la scena a pornit focul, de la efectele pirotehnice"
Din descriere reiese că materialele folosite la fonoizolație și la tavan nu erau rezistente la foc (a;a cum ar fi fost obligatoriu ) și nici măcar nu fuseseră ignifugate (ignifugarea constituind doar o ]mbun[t[íre a comport[rii la foc.
Potrivit primelor informaţii, este vorba de cel puţin 27 morţi şi de alte peste 160 de persoane care au suferit arsuri grave. Secretarul de stat Raed Arafat se aşteaptă ca numărul victimelor să crească. 


Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.






Un comentariu:

Anonim spunea...

Chiar si acum, dupa ce s-a petrecut tragedia, am auzit la tv pe un posesor de club din asa-zisul centru vechi spunand : pai si pompierii astia, daca ar fi sa te iei dupa ei.... Pai da, domnilor, trebuie sa va luati dupa ei daca nu vreti sa puneti in pericol vietile celor care va platesc consumatiile.