Concert de colinde cu Angela Gheorghiu
Concertul a fost aşteptat cu nerăbdare de către toţi melomanii români, mai ales că a reprezentat unul dintre puţinele prilejuri în care putem să o urmărim pe celebra noastră soprană pe une dintre scenele bucureştene.
Frumoasa muzică din baletul "Spărgătorul de nuci" de Ceaikovski i-a introdus pe spectatori în atmosfera de aşteptare a sărbătorii Crăciunului.
Au urmat corul Madrigal, cu patru cunoscute colinde , s-a alăturat apoi şi corul Accoustic şi în sfârşit aştepta stea a muzicii, Angela Gheorghiu, care a cântat mai întâi patru colinde, apoi, ca răspuns la ovaţiile publicului, încă două astfel de piese muzicale: "Moş Crăciun cu plete dalbe" şi "Colindiţă nu-i mai multă"
Concertul a fost urmat de o sesiune de autografe, în cadrul căreia Angela Gheorghiu, îmbrăcată de data aceasta într-o elegantă rochie roşie a acordat autografe, a dialogat cu admiratorii şi a făcut fotografii împreună cu ei.
A fost frumos.
Să sperăm că se va realiza şi frumoasa iniţiativă a artistei, pentru care pledează de mai multă vreme pe lângă primarul Sorin Oprescu, de a se construi şi la noi un auditorium modern, de nivelul celor cu care sunt dotate toate oraşele importante din ţările civilizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu