eroul aviator Tudor Greceanu

Tudor Greceanu

(n. 13 mai 1917, București - d. 29 decembrie 1994)

Un aristocrat al suferinţei

Tudor Greceanu era descendent direct din Ion Ghica, (Ghika, după altă ortografiere), pe linie maternă. (Ion Ghica a fost un proeminent om politic și fruntaș al Revoluției de la 1848). Din partea tatălui, avea o ascendenţă de multe generaţii de armaşi, spătari, vornici şi prefecţi moldoveni, începând cu străbunul Neculai , ce era velcăpitan de Greceni în 1739. 

Tudor Greceanu (Dido) a crescut la conacul Topliceni de lângă Râmnicu Sărat, alături de fratele lui Radu şi de sora lui Martha, cu doi ani mai mică. Părinţii lui au fost Scarlat Greceanu, inginer şi inspector la CFR şi Alexandrina Ghika, fiica lui Dimitrie I. Ghika şi a Melaniei Kretzulescu. Dimitrie I. Ghika  era fiul lui Ion D. Ghika şi al Alexandrinei Mavros. Fratele său Radu și-a dat doctoratul în Istorie, iar Marta, sora lor și-a luat licența în Litere. 

Pentru faptele de eroism de pe front, a primit numeroase decoraţii de război.

Decoraţii:

• ·         Medalia pentru 800 de misiuni în teritoriul inamic (singurul care a ajuns la acest număr uriaș de misiuni de luptă aeriană). De fapt a efectuat în total 960 de misiuni de luptă atât pe frontul de Est cât și pe cel de Vest. 
• ·         Ordinul Mihai Viteazul – cea mai înaltă distincţie a Armatei Române
• ·         Coroana României în grad de cavaler (cu Rozeta)
• ·         Virtutea Aeronautică în grad de ofiţer, cu cunună de frunze de stejar
• ·         Virtutea Aeronautică în grad de cavaler, clasa „Cruce de Aur” cu 2 barete
• ·         Steaua României, Medalia de Aur
• ·         Decoraţii ruseşti

Messershmitt 109G-6 pilotat în 1944de Const (Bâzu) Cantacuzino 

Peste 6000 de ore de zbor în timpul războiului, deci aproape 6000 de ore de lupte aeriene, cel puţin 20 de victorii directe (după unii 27), un palmares care îl plasează printre cei mai buni piloţi din timpul celui de al doilea război mondial. Dacă se adună victoriile de pe ambele fronturi, se ajunge la 38 de avioane inamice doborâte. 

A deţinut brevete de: pilot de vânătoare, pilot de înaltă acrobaţie, instructor de zbor, pilot de avioane bimotor, pilot de zbor de noapte, pilot de zbor fără vizibilitate, pilot de război. 

Pasionat de filozofia matematică, cu o înzestrare tehnică ieşită din comun care i-a permis să fie autorul unor importante invenţii, vorbitor a patru limbi străine, Greceanu avea şi o impresionantă cultură filozofică.

A zburat pe avioane Heinkel 112, apoi pe Messerschmitt 109. Pe frontul răsăritean a reuşit să scoată din încercuirea de la Stalingrad Flotila de Vânătoare nr. 1. (A reușit să salveze cincisprezece avioane de pe un aerodrom asediat și să iasă din încercuire ). Apoi a luptat pe frontul de Vest.
Trebuie spus că piloţii americani, după 30 de misiuni de zbor plecau acasă. Se considera ca au riscat destul!

„M-am bătut pentru ţara asta şi la 2000 de kilometri, şi într-un sens şi în celălalt, şi pe frontul de Est şi pe frontul de Vest şi am crezut în virtuţile neamului şi uitaţi-vă ce am cules.”

Ce a găsit când s-a întors în ţară

Mama şi tatăl său au fost condamnaţi după 1944 la domiciliu forţat şi au murit în mizerie.

Când s-a întors de pe front, unde luptase în Grupul 9 de vânătoare, a aflat că logodnica lui, de origine germană, primise ordin de deportare în lagărele minelor din Donbas şi preferase să se sinucidă. 

Şapte divizii româneşti de armată fuseseră luate în prizonierat de armata sovietică şi trimise în Siberia, după ordinul dat de rege la 23 August 1944 de a se depune armele şi a se înceta lupta necondiţionat, cum că s-ar fi semnat armistițiul. (Armistițiul avea să fie semnat de fapt mult mai târziu) . Începând din seara zilei de 23 august 1944, timp de două săptămâni armata sovietică a luat prizonieri pe militarii români aflați în zona Iași-Bacău și care respectaseră ordinul regelui de a înceta lupta.  O sută treizeci de mii de militari români au fost astfel dezarmați și duși în Siberia. Fratele lui a ajuns  şi el în prizonierat în URSS (a fost  în Gulag între 1944 şi 1948).

Întors de pe frontul de Vest, Tudor Greceanu a fost suspendat de la zbor cu acuzaţia că ar vrea să fugă! Omului care luptase eroic pentru ţara lui şi care ar fi putut să fugă oricând, dacă ar fi vrut, i s-au adus acuzaţii stupide. 

Văzând cine conducea acum armata, pilotul de vânătoare şi-a dat demisia din armată la 2 septembrie 1947.

„Asta nu mai e armata mea şi nu mai accept să fac parte din ea”.

Şi-a câştigat pâinea apoi practicând diferite meserii:

Ceasornicar, proiectant la uzinele Republica, înainte de naţionalizare.

Temniţele regimului instaurat după 1944

Tudor Greceanu a fost arestat, pentru „uneltire împotriva ordinei sociale” şi condamnat la 10 ani de închisoare, confiscarea întregii averi şi lipsirea de drepturi cetăţeneşti. Pretextul: ar fi trimis scrisoarea unui cunoscut în Occident.. S-a presupus de asemenea că ar fi avut o legătură cu organizația Graiul Sângelui condusă de vărul său, Ion Vulcănescu. 

La simulacrul de proces a avut un avocat din oficiu, care a avut dreptul să vorbească două minute. Oricum era inutil, sentinţa fiind stabilită dinainte. Principala grijă a lui Greceanu a fost să nu antreneze pe nimeni în ceea ce i se pregătise lui. 
În 1949 a fost condamnat la 10 de ani de muncă silnică și la confiscarea întregii averi a familiei sale. (Avere care nu i-a fost niciodată restituită, nici după 1989!). 
Părinții săi au fost deportați, cu domiciliu forțat.  

Între timp, şeful Misiunii americane în Comisia Aliată de Control, C.V.Schuyler, îi îndemnase la pe opozanţii regimului comunist să înceapă lupta armată, promiţând solemn şi ferm ajutor financiar şi dotare cu armament (După cum îşi amintea Tudor Greceanu în interviul dat pentru Memorialul Durerii).  Cei din rezistenţa anticomunistă au fost, însă, lăsaţi singuri. 

După trei ani de temniţă, (timp în care fusese la muncă silnică la Pitești, la Jilava și la Canal) Tudor Greceanu se  găsea în penitenciarul Aiud, muncind acolo ca strungar. În același timp le preda celorlalți deținuți matematica și istoria.  Împreună cu alţi deţinuţi politici (profesorul Nicolae Mărgineanu și fostul ministru Mircea Vulcănescu) , a plănuit în  o evadare în masă a circa 200 de prizonieri, urmând să lupte apoi cu toţii în munţi, alăturii de cei din rezistenţă. 
Pe 15 decembrie 1952 aviatorul a tăiat firele electrice care alimentau reflectoarele de pe ziduri, apoi deținuții au escaladat zidul înalt . Sărind de pe  zidul închisorii, îşi fracturează tibia şi peroneul de la un picior. S-a silit să se ridice în picioare pentru a atrage tirul urmăritorilor asupra lui şi a da o şansă celorlalţi să se îndepărteze. Soldaţii din turnurile de pază au tras asupra lui până şi-au golit încărcătoarele de câte 71 de gloanţe, dar....nici unul nu l-a nimerit!

Poate că soldaţii erau, în inima lor, de partea evadaţilor. Poate că fuseseră impresionaţi de eroismul  lor şi poate că ştiau cine sunt acei deţinuţi.

Calvarul lor nu se încheiase, însă. Evadaţii au fost prinşi până la urmă, unii mai devreme, alţii mai târziu. Tudor Greceanu a fost torturat , umilit dar a stat mereu cu capul sus . A înfruntat condiții de neimaginat , considerând mereu că onoarea nu e tranzacționabilă. Principalii iniţiatori ai evadării, printre care şi Tudor Greceanu, au fost condamnaţi la moarte.  Aprodul le-a spus cam în derâdere: „Dacă nu sunteţi mulţumiţi cu sentinţa, puteţi face recurs!”. Cine ar fi putut fi mulţumit că a fost condamnat la moarte? Totuşi, ei au răspuns: „ Da, suntem mulţumiţi cu sentinţa, nu facem recurs.” 

Nu se temeau de moarte. Îşi riscaseră de prea multe ori viaţa pentru ţară, aşa că moartea nu îi mai înspăimânta. Cei mai mulţi dintre aviatorii români căzuseră în luptă, în confruntări cu adversari cu mult mai numeroşi, în faţa cărora nu s-au plecat.

„Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiească. (…) Nu se va putea spune că în România nu a ieșit niciun român în fața americanilor, chiar dacă pierdem bătălia.”-  spusese Alecu Ştefănescu, liderul Grupului 9 de vânătoare. A căzut în lupta inegală, dar nu a capitulat niciodată.

 „E așa de simplu să mori. De ce să te compromiți ca să trăiești?”

a spus Tudor Greceanu.

Au urmat unsprezece luni în care condamnaţii şi-au aşteptat moartea. În mărturia sa, înregistrată pentru Memorialul Durerii, Tudor Greceanu spune că aceste luni au fost pentru el cele mai uşoare dintre cele petrecute în temniţă. Pentru că simţea că zbirii nu mai au putere asupra lui, că el era aproape plecat de acolo, e drept spre o altă lume.

În cazul lui Tudor Greceanu, însă, procurorul a făcut recurs. Pedeapsa i-a fost comutată în 20 de ani de închisoare. Ceilalţi doi condamnaţi la moarte, care apucaseră să lovească nişte temniceri, au fost împuşcaţi la marginea drumului şi apoi expuşi în penitenciar, ca demonstraţie de cruzime.

Pilotul de vânătoare şi-a făcut bilanţul existenţei. Peste 1000  de lupte în care se bătuse  pentru patrie şi nu pierduse nici un avion, şi nici un coechipier. Iar în detenţie, nu trădase pe nici unul dintre tovarăşii săi de suferinţă, în ciuda torturilor de nedescris la care fusese supus.

Unele dintre torturi, însă, aveau să-i lase urme grele, pe viaţă.

Timp de 48 de ore a fost silit să stea cu gambele în apă care a devenit bloc de gheaţă. Pe înălţimea de 40 de centimetri, gambele, chiar cu fracturi, i-au fost strânse în gheaţa care se formase, iar arterele picioarelor i-au fost compromise. Apoi a stat înlănţuit cu lanţuri grele de 18 kilograme, prinse de picioare cu câte trei inele de fier. 

În tot acest timp, familia nu mai ştia nimic de el. Mama sa l-a căutat timp de 16 ani prin toate penitenciarele.

Eliberarea

După 16 ani de chinuri, eroul a fost eliberat din închisoare, în urma unei amnistii generale, în 1965. 

A fost nevoit să-şi câştige existenţa exercitând diferite meserii.

A reuşit să fie  angajat la atelierul de machete al Institutului de Arhitectură Ion Mincu. Rectorul din acea vreme, arhitectul Ascanio Damian, şi-a asumat destule riscuri angajând un fost deţinut politic. 

Nici unul dintre studenţi nu ştia cine fusese acel bărbat slab, cu voce blândă şi putări alese, ce făcea machetele de arhitectură cu pricepere de proiectant, cu meşteşug de strungar şi cu minuţiozitate de ceasornicar. Chiar dacă pentru lucrările de diplomă ale absolvenţilor trebuia să lucreze până noaptea târziu, nu accepta niciodată vreo „atenţie” din partea studenţilor.  Se mulţumea cu salariul său modest.

Torturile îndurate în detenţie, însă, continuau să-i întunece viaţa şi după eliberare. Picioarele sale aveau arterele compromise la partea inferioară, deşi în partea superioară a picioarelor circulaţia era normală, simptome cu totul atipice pentru un bolnav de arterită. Erau urmările maltratărilor din penitenciar. Cu toate acestea, chiar la sfârşitul vieţii spunea că a ales singur să rişte evadarea, considerând-o o plecare la luptă similară cu plecările în misiunile de război, din care ştia de fiecare dată că ar putea să nu se mai întoarcă. Prefera să moară însă cu capul sus.

Medicii au fost nevoiţi să-i amputeze ambele picioare. Soţia lui suferea de scleroză în plăci....
Soția lui Tudor Greceanu era fiica lui Ion Tobă, colonel român care a fost condamnat de un tribunal sovietic la 75 de ani de închisoare și deportat în Siberia, unde a trecut prin 154 de lagăre. Revenit în țară, Securitatea i-a aplicat o condamnare suplimentară de 200 de ani de temniță grea. Colonelul Ion Tobă a murit în închisoare fără a i se fi precizat o vinovăție certă. 

Nu s-a plâns niciodată. Poate că trupul i-a fost torturat, dar demnitatea i-a rămas intactă. Ştia că dreptatea e de partea sa. A sperat mereu că ţara noastră va redeveni aşa cum o visase când lupta pentru ea.
Înainte de a se stinge din viață, după ce fusese mulți ani imobilizat într-un cărucior cu rotile, comandorul Tudor Greceanu locuia la etajul 7 într-un bloc din cartierul Ferentari. Casa părinților săi din strada Spătarului fusese confiscată de comuniști....

A închis ochii în seara zilei de 29 decembrie 1994.

Drumul celor puţini 

A scris o carte, când mai avea puţin de trăit. A fost publicată, dar în tiraj mult prea mic. S-a epuizat repede (am auzit că au fost puse în vânzare doar 2000 de exemplare)
şi nu am auzit că cineva ar publica-o din nou. Citate din carte circulă, însă, pe internet.

Profeţie pentru viitorul nostru

"Cea mai importantă deosebire dintre patologia individuală şi cea a popoarelor este că pentru indivizi sfârşitul stării de boală este sau însănătoşirea sau moartea. La noroade, aceste alternative nu există, iar poporul care nu reuşeşte să se însănătoşească (...) devine un purtător de germeni care îi îmbolnăveşte fără scrupule pe cei sănătoşi şi perpetuează, uneori, pentru sute sau chair mii de ani, virusul care i-a mâncat existenţa, i-a distrus progresul, dăinuirea, libertatea, creativitatea, istoria şi viitorul. Totalitarismul este una din aceste boli". 
După ce arată cum boala se manifestă prin minciună, - lege supremă - furt şi denunţ, înlocuind normalitatea şi declarându-i-se superioară ei, Tudor Greceanu continuă să descrie din păcate nu trecutul ci - aşa cum ne temem -, prezentul nostru: 
"După câteva decenii, uneori multe, urmează cronicizarea bolii, stări acute şi crize succesive în care popoarele se imbecilizează; anormalul devine normă, reacţiile sunt anulate prin inutilitatea lor, iar societatea bolnavă acceptă delaţiunea, trădarea, furtul, ura, minciuna, falsul şi crima drept morală superioară de stat, iar adevărul, cinstea, bunăstarea şi corectitudinea drept prejudecăţi dăunătoare menite să ducă omenirea la pieire". 
Convalescenţa - şi ea de decenii - e tot atât de primejdioasă ca boala, de-a lungul ei, "popoarele pot dispărea ca istorie, ţări, rol social şi cultural." 
Concluzia decurge de la sine: numai amintindu-ne ce-am fost, în excepţional ca şi în cotidian, în bine ca şi în foarte rău, numai recuperându-ne sistematic trecutul şi reconstituindu-ne modelele putem evita un astfel de diagnostic de-o luciditate de gheaţă. –spunea Monica Lovinescu

Să nu-i uităm pe eroiii noştri. Oameni ca ei au luptat în decursul miilor de ani pentru acest pământ, pentru ţara noastră. Datorită lor există acum ţara noastră.

Să ne întrebăm ce avem noi de făcut, la rândul nostru, pentru patrie. 

Avion Junkers din forţele aeriene române, aflat în muzeu american