Scuturi de import pentru săparea noilor tuneluri de metrou
15 000 000 euro bucata!
Citim în presă că s-au cumpărat (din import, desigur, de unde altundeva?) noi utilaje pentru săparea tunelurilor de metrou.(echipamente TBM ).Preţul l-am aflat zilele astea tot din presă, când se vorbea că se va sista lucrul la magistrala spre Drumul Taberei (între timp s-a spus că lucrările vor continua, totuşi)
S-a şi pozat unul dintre scuturi (poreclit în presă "super-cârtiţă uriaşă"), despre care se spunea că:
"Este pentru prima dată când se lucrează cu asemenea utilaje performante în România".
Se menţionează că" Recordul de viteză la săparea tunelelor va creşte de la 4 metri la 20-30 metri pe zi, odată cu utilizarea utilajelor noi". Asta, desigur, dacă vor lucra, pentru că în ultimul timp au cam stat. Asta ar însemna cam 5,3 km pe an, doar pentru săpat, însă desigur că sunt necesare şi alte lucrări, aşa că metroul va fi gata (per total) într-un ritm mai lent de atât.
În total vor fi trei scuturi, dintre care doar două au fost aduse, iar cel de-al treilea urma să vină. Deci, 45 de milioane de euro doar pentru aceste utilaje.
Pe 06 Iulie 2012 se spunea în presă: "Lucrările efective la tunele vor fi lansate în septembrie sau octombrie, iar în 2013 ar trebui să se apropie de final".
Hai să vedem dacă va fi gata metroul din Drumul Taberei la sfârşitul anului!
Scutul românesc
Noutatea, de fapt, constă doar în faptul că utilajele cu pricina au fost...botezate cu nume de sfinte!
(Doamne, apără-ne!)
Pentru că, altfel, scuturi s-au făcut la noi încă din 1975!
Cu ce credeaţi că s-au făcut magistralele existente de metrou din Bucureşti?
Iată scutul românesc "imortalizat " într-un desen:
Scuturile pentru tunelurile de metrou de pe "timpul lui Ceauşescu" au fost proiectate de I.P.C.F. pe
baza temei elaborate de Întreprinderea Metroul Bucureşti şi au fost executate
la Întreprinderea "23 August" Bucureşti.
Aş spune că utilajul românesc era foarte bun pentru acea vreme şi ar fi fost bun şi acuma, probabil. De fapt, nu ştiu câte exemplare s-au fabricat , sigur este că cel puţin unul a fost proiectat şi folosit la metroul nostru.
Dar, unde o fi el acuma? O fi ajuns pe la fier vechi? De altfel tot complexul de uzine 23August a ajuns la fier vechi, aşa că....
Staţiile de metrou au fost realizate în incinte din pereţi mulaţi, tehnologie ce folosea de asemenea utilaje proiectate şi executate la noi.
Să vedem o fotografie a scutului românesc, la lucru:
Prin urmare, acest utilaj, proiectat şi executat la noi acum 37 de ani , avea o eficienţă similară cu cel cumpărat acum cu 15000000 de euro bucata, din import.
De ce dăm noi " de-a zvârlita" cu tot ce avem bun? Cu inteligenţa proiectanţilor români, cu industria românească, cu utilajele, fabricile şi uzinele noastre?
Ca să cumpărăm (pe datorie, că n-avem cu ce plăti) alte utilaje, scumpe, din import? Ca să fie oamenii noştri şomeri? Ca să fie copiii şi nepoţii noştri şi neam de neamul lor datori vânduţi?
Poate că modernizarea unei uzine româneşti, ca să producă acest utilaj, ar costa mai mult.
Dar banii ar fi plătiţi în mare parte pentru salariile unor români, care ar avea de lucru şi nu ar trebui să li se plătească ajutoare sociale, iar statul ar încasa impozite , adică ar lua înapoi mare parte din bani. Iar uzina aceea ar mai produce şi altceva, eventual ceva pentru export, ca să mai avem cu ce plăti din datorii...dar oricum nu se pune problema, că nu mai avem uzine.
Update 20.08.2013
Iată că acum, la peste un an de la anunţurile iniţiale, scuturile pentru care s-a plătit atâta bănet (aflăm că provin din Turcia) stau nefolosite! Nici vorbă de terminarea lucrărilor, totul stă pe loc şi se cheltuiesc bani pentru....conservarea utilajelor! (Bine că au fost "botezate", asta a fost cel mai simplu, mai greu este să facem ceva cu ele).
Ba, culmea-culmilor, suntem în mare pericol de a pierde banii europeni ce ne-ar fi fost daţi pentru acest tronson de metrou, pentru că- ce să vezi!- europenii vor să vadă că într-adevăr suntem în stare să facem lucrările respective în ritmul la care ne-am angajat! (cine ar fi crezut, nu?)
Singurul efect notabil până acum este puternicul disconfort adus de săpăturile făcute până acum locuitorilor din zonă şi pagubele materiale aduse de cheltuieli făcute aiurea, pentru lucrări nefinalizate şi pentru utilaje care nu sunt puse să lucreze.
Păi atunci, mai bine ar renunţa guvernul să se mai angajeze să facă ceva, mai bine ar spune din start că nu sunt în stare să facă nimic, măcar să nu mai avem pagube, dacă de executat lucrări decontate din bani europeni nu suntem capabili.
Suntem anunţaţi că unul dintre utilaje, poreclit de presă cârtiţa, "atunci când lucrează, înaintează cu 20m pe zi", dat fiind că nu a întâlnit probleme deosebite în subteran.
Dacă ar lucra mereu, în 200 de zile ar face cei 4 kilometri /an- ritm pe care îi realiza şi scutul nostru, în 1976!
Ei, dar ăsta e un utilaj nemţesc, pre numele lui Tunnel Boring Machine (TBM), adică, pe româneşte, maşină de sfredelit tuneluri. E vorba de tronsonul Râul Doamnei-Eroilor.
Dar cum lucrează doar din când în când....timpul trece şi metroul din Drumul Taberei pare că se îndepărtează în loc să se apropie. Dar, au fost cumpărate două exemplare din faimoasele utilaje, să lucreze (atunci când lucrează) fiecare la câte un tronson.
Nu era mai bine să se cumpere un singur utilaj, care să lucreze tot timpul?
Până acum nu se spunea niciodată ce firmă lucrează la noua linie de metrou. Se spune doar: "firma care lucrează...". Acum am aflat că e vorba despre firma FCC înregistrată în Spania, ce are ca acţionar majoritar pe Esther Koplowitz, iar de curând şi Bill Gates a cumpărat o parte din acţiuni.
Ritmul de lucru în 1975
Lucrările la metroul din Bucureşti au demarat la 20 septembrie 1975. Ritmul de lucru a fost la început de numai 2 km pe an, dar în scurt timp ritmul de construcţie sa accelerat , realizându-se în mod constant 4 km pe an, unul dintre cele mai rapide din lume la acea dată, fiind întrecut doar de metroul din capitala Mexicului (care s-a executat cu viteza de 5,5 km/an).Aş spune că utilajul românesc era foarte bun pentru acea vreme şi ar fi fost bun şi acuma, probabil. De fapt, nu ştiu câte exemplare s-au fabricat , sigur este că cel puţin unul a fost proiectat şi folosit la metroul nostru.
Dar, unde o fi el acuma? O fi ajuns pe la fier vechi? De altfel tot complexul de uzine 23August a ajuns la fier vechi, aşa că....
Staţiile de metrou au fost realizate în incinte din pereţi mulaţi, tehnologie ce folosea de asemenea utilaje proiectate şi executate la noi.
1977 Lucrări pe şantierul Metroului Bucureşti în zona Republica (foto Agerpres) |
Prin urmare, acest utilaj, proiectat şi executat la noi acum 37 de ani , avea o eficienţă similară cu cel cumpărat acum cu 15000000 de euro bucata, din import.
De ce dăm noi " de-a zvârlita" cu tot ce avem bun? Cu inteligenţa proiectanţilor români, cu industria românească, cu utilajele, fabricile şi uzinele noastre?
Ca să cumpărăm (pe datorie, că n-avem cu ce plăti) alte utilaje, scumpe, din import? Ca să fie oamenii noştri şomeri? Ca să fie copiii şi nepoţii noştri şi neam de neamul lor datori vânduţi?
Poate că modernizarea unei uzine româneşti, ca să producă acest utilaj, ar costa mai mult.
Dar banii ar fi plătiţi în mare parte pentru salariile unor români, care ar avea de lucru şi nu ar trebui să li se plătească ajutoare sociale, iar statul ar încasa impozite , adică ar lua înapoi mare parte din bani. Iar uzina aceea ar mai produce şi altceva, eventual ceva pentru export, ca să mai avem cu ce plăti din datorii...dar oricum nu se pune problema, că nu mai avem uzine.
Update 20.08.2013
Iată că acum, la peste un an de la anunţurile iniţiale, scuturile pentru care s-a plătit atâta bănet (aflăm că provin din Turcia) stau nefolosite! Nici vorbă de terminarea lucrărilor, totul stă pe loc şi se cheltuiesc bani pentru....conservarea utilajelor! (Bine că au fost "botezate", asta a fost cel mai simplu, mai greu este să facem ceva cu ele).
Ba, culmea-culmilor, suntem în mare pericol de a pierde banii europeni ce ne-ar fi fost daţi pentru acest tronson de metrou, pentru că- ce să vezi!- europenii vor să vadă că într-adevăr suntem în stare să facem lucrările respective în ritmul la care ne-am angajat! (cine ar fi crezut, nu?)
Singurul efect notabil până acum este puternicul disconfort adus de săpăturile făcute până acum locuitorilor din zonă şi pagubele materiale aduse de cheltuieli făcute aiurea, pentru lucrări nefinalizate şi pentru utilaje care nu sunt puse să lucreze.
Păi atunci, mai bine ar renunţa guvernul să se mai angajeze să facă ceva, mai bine ar spune din start că nu sunt în stare să facă nimic, măcar să nu mai avem pagube, dacă de executat lucrări decontate din bani europeni nu suntem capabili.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 22.10.2013Suntem anunţaţi că unul dintre utilaje, poreclit de presă cârtiţa, "atunci când lucrează, înaintează cu 20m pe zi", dat fiind că nu a întâlnit probleme deosebite în subteran.
Dacă ar lucra mereu, în 200 de zile ar face cei 4 kilometri /an- ritm pe care îi realiza şi scutul nostru, în 1976!
Ei, dar ăsta e un utilaj nemţesc, pre numele lui Tunnel Boring Machine (TBM), adică, pe româneşte, maşină de sfredelit tuneluri. E vorba de tronsonul Râul Doamnei-Eroilor.
Nu era mai bine să se cumpere un singur utilaj, care să lucreze tot timpul?
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 28.10.2013Cum ar trebui sa arate Metroul Drumul Taberei
Lungimea liniei de metrou Râul Doamnei - Eroilor 2, care va face parte din tronsonul 1, va avea 10 staţii, între Râul Doamnei şi Haşdeu (Operă), va fi de 6,2 km şi va deservi 300.000 de locuitori ai zonei. Lucrările inaugurate în toamna 2011 ar fi trebui sa fie finalizate in 2015.
Deci, un singur utilaj ar fi fost suficient pentru săparea tunelului respectiv în 1,5 ani. Dacă lucrările au început în toamna lui 2011, în primăvara anului 2013 ar fi putut fi gata primul tronson şi să continue cu al doilea, până în 2014. . Asta, dacă se cumpăra un singur utilaj, care să lucreze, în loc de a se cumpăra două utilaje care să stea din lipsă de fonduri. Acum suntem anunţaţi că vor fi fonduri şi se va lucra continuu, însă metroul nu va fi gata în 2013, ci în...ţineţi-vă bine, în 2018! (În septembrie se spunea că va fi gata în 2016). Au trecut timpurile în care se inaugura câte o linie de metrou la interval de in an sau doi.
Şi pe vremea aceea lucrau doar firme româneşti.
Până acum nu se spunea niciodată ce firmă lucrează la noua linie de metrou. Se spune doar: "firma care lucrează...". Acum am aflat că e vorba despre firma FCC înregistrată în Spania, ce are ca acţionar majoritar pe Esther Koplowitz, iar de curând şi Bill Gates a cumpărat o parte din acţiuni.
Înseamnă că firma va aduce profit serios acţionarilor ei. Cu cât construcţia va dura mai mult, cu atât va fi mai scumpă. Consorţiul avea datorii scadente în acest an de 5 miliarde de euro, una dintre firmele consorţiului a intrat în insolvenţă, dar se va redresa în curând >
Au angajate numeroase lucrări la noi:
Au angajate numeroase lucrări la noi:
- 376 milioane euro fără tva modernizarea liniei cf Micasasa-Sighişoara (466,24milioane€ cu tva)
- 290,6 milioane euro fără tva modernizarea liniei cf Vinţu de Jos -Simeria (360,34 milioane € cu tva)
- 215 milioane euro fără tva tronsonul de metrou Râul Doamnei- Eroilor (266,6milioane € cu tva)
- 15,4 milioane euro fără tva lucrări suplimentare la un tronson de metrou ( 19,1€ cu tva)
- 135,4 milioane euro fără tva autostrada Arad Timişoara. ( 167,9 milioane€ cu tva)
Un frumos total de 1280,17 milioane euro. Nu e de mirare că l-a tentat până şi pe celebrul Bill Gates.
Dar, nu mai înţeleg acuma, se spune că de fapt lucrările la noua linie de metrou vor costa 1,1 miliarde €,(din spusele ministrului pentru buget Voinea), sau 1,2 miliarde € (spuse de Victor Ponta- afirmaţii din acelaşi articol de ziar) din care împrumutăm de la BEI 395 milioane € şi restul dăm de la buget. (Tot de la buget îi vom da şi pe ceilalţi, dar cu dobândă). Asta ridică la 2,21miliarde € valoarea lucrărilor ce vor fi încasate de FCC, din cele ce se scriu în presă, până acum. (Nimeni nu a precizat dacă valoarea de 1,1 /1,2 miliarde € ar fi cu sau fără tva, dar să sperăm că e cu tva).
De asemenea, observăm că nu mai primim bani europeni pentru metrou. Înseamnă că banii europeni respectivi au fost pierduţi, aşa cum eram avertizaţi în luna august.
Am pierdut un miliard de euro pe care am fi putut să-i avem de la UE. Adică, cam cât se spune că vom câştiga dacă ne iau cei de la RMGC aurul lăsându-ne cianurile.
Aflăm din nou, din presă, că se vorbeşte despre amânări dar şi despre noi măriri de preţ pentru faimosul tronson de metrou din Drumul Taberei.
Firma Astaldi, despre care aflăm că lucrează la partea de structură a metroului mai cere 45 de milioane de euro în plus faţă de valoarea stabilită prin contract în 2011, care ar fi fost 266 milioane de euro. Motivul ar fi că "s-au executat pereţi mai groşi" (!).
Măi să fie! Cum adică, nu s-a respectat proiectul? De ce? Şi şi-au dat seama mai târziu? ......Cică "se negociază".
Încă nu s-a terminat acest faimos tronson de metrou!
Probabil e un record fără precedent. Probabil că ar trebui să cerem să fie trecut în „Cartea Recordurilor”.
În decembrie 2017 un articol de presă (economica net) ne dădea detalii despre cum se va bifurca circulația în acest tronson de metrou la capătul său din Drumul Taberei. Se relata o discuție cu directorul general al Metrorex si se publica o hartă fotografiată de reporteri după o planșă învelită cu țiplă
Se amintea în articol că se lucra la acest tronson de metrou de 7 (șapte) ani - deci din anul 2010. (Parcă se semnaseră contractele în 2011, din câte îmi amintesc).
Și se promitea darea în folosință la sfârșitul anului următor, adică în 2018.
Iată că am ajuns la luna august a anului 2020 și tot nu e dat în funcțiune acest tronson de metrou! Să vedem ce va mai fi!
Ni se mai spune acum, în 2020 că valoarea totală a proiectului de metrou din Drumul Taberei ar fi 3,4 miliarde lei. Adică 723 milioane de euro - la cursul zilei. Dar cât s-a cheltuit de fapt, știe cineva?
De asemenea, observăm că nu mai primim bani europeni pentru metrou. Înseamnă că banii europeni respectivi au fost pierduţi, aşa cum eram avertizaţi în luna august.
Am pierdut un miliard de euro pe care am fi putut să-i avem de la UE. Adică, cam cât se spune că vom câştiga dacă ne iau cei de la RMGC aurul lăsându-ne cianurile.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 3.11.2014Aflăm din nou, din presă, că se vorbeşte despre amânări dar şi despre noi măriri de preţ pentru faimosul tronson de metrou din Drumul Taberei.
Firma Astaldi, despre care aflăm că lucrează la partea de structură a metroului mai cere 45 de milioane de euro în plus faţă de valoarea stabilită prin contract în 2011, care ar fi fost 266 milioane de euro. Motivul ar fi că "s-au executat pereţi mai groşi" (!).
Măi să fie! Cum adică, nu s-a respectat proiectul? De ce? Şi şi-au dat seama mai târziu? ......Cică "se negociază".
Constructori pentru lungimea de 6223m, cu 9 staţii:
Asocierea ASTALDI (Italia) - FCC Construccion
(Spania) - Delta ACM (Romania) - AB Construct (Romania)
Constructor pentru bucăţica de 1000m, cu o staţie şi un depou la "Valea Ialomiţei" (structura de rezistenţă): Asocierea Max Bogl (Germania) – Max Boegl (Romania).
update
update
Constructorul metroului Drumul Taberei primește daune de 40 milioane euro
**************************************************************
Update 31 iulie 2020Încă nu s-a terminat acest faimos tronson de metrou!