Costul lipsei de educatie

17 miliarde de euro pierduţi în următorii 10 ani

Atât ar pierde România în următorii ani, dacă ar menţine nivelul de educaţie actual - avertizează un studiu UNICEF, atenţionând că România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa investiţiei în educaţie. 
În schimb, o majorare a bugetului educaţiei cu 6% din PIB ar duce la o creştere economică de până la 2,95%, faţă de 2% cât se preconizează în prezent. Diferenţa ar fi o CREŞTERE REALĂ, pentru că o creştere de 2% în condiţiile unei inflaţii  tot de 2% reprezintă de fapt o stagnare.

Studiul "Costul investiţiei insuficiente în educaţie în România" arată că:

• Un an de şcoală în plus  creşte veniturile cu 8-9%, reduce riscul de şomaj cu 8% şi riscul de îmbolnăvire gravă cu 8,2%. 
• Absolvenţii de învăţământ secundar superior câştigă cu 25-31% mai mult decât cei care au terminat doar şcoala primară sau gimnaziul.
• Absolvenţii de facultate câştigă cu 65% mai mult decât cei care au absolvit doar învăţământul secundar superior.

Prestarea de activităţi calificate la nivel superior ar duce şi la creşterea PIB.

Dacă ar fi cu 19%  absolvenţi de facultate,  (până în 2025) faţă de 13,6% în prezent, PIB ar creşte cu circa 3,6%.

Creşterea numărului de absolvenţi de învăţământ secundar măcar cu 1,7% faţă de prezent ar duce la creşterea PIB cu 0,52%.

State aflate de asemenea pe locuri codaşe  în UE (ca PIB), cum ar fi Letonia sau Ungaria investesc mai mult decât Rămânia în învăţământ .

În schimb, dacă România nu va realiza investiţia strict necesară în învăţământ, de 6% din PIB, (aşa cum era stabilit prin Legea Educaţiei din 2011) , PIB-ul ţării noastre ar scădea cu 12-17 miliarde de euro, deci cam cu 7-9% din PIB-ul estimat pentru anul 2015. În prezent bugetul Educaţiei este de circa 3,4% din PIB).

Desigur, investiţiile în învăţământ trebuie să fie făcute cu inteligenţă, nu risipiţi. 
Educaţia trebuie să fie privită ca o investiţie în viitor. În viitorul fiecăruia dintre cei care primesc educaţie şi în viitorul ţării în întregul ei.
Studiul a fost realizat în colaborare cu experţi internaţionali.
Şi în acest domeniu, ca şi în celelalte, e nevoie de o strategie pe termen lung, aşa cum au toate celelalte ţări. 
Dacă după 1989 această strategie a lipsit, urmările se văd din plin în situaţia existentă.

România s-a întors la nivelul anului 1930 în privinţa analfabetismului

După ce, în anii regimului socialist dinainte de 1989 analfabetismul era aproape eradicat în România, învăţământul de 10 clase devenise obligatoriu şi numărul de absolvenţi de studii superioare era considerabil, în prezent se constată un cumplit regres. 
În prezent numărul de analfabeţi şi de semianalfabeţi din România se ridică la uriaşul număr de 10 milioane . Numărul analfabeţilor declaraţi astfel este de două milioane (potrivit recensământului din 2011- acum ar putea fi mai mulţi). 
Se constată greşeli de exprimare chiar la profesioniştii din presă, ori la personalităţi politice de prim rang.
Dacă în ţări ca Belgia, Danemarca, Estonia, Polonia, Finlanda şi Norvegia doar maximum 15% dintre elevi au rezultate slabe, în România şi Bulgaria 40% dintre elevii de 15 ani au dificultăţi la citire! Iar abandonul şcolar începe în mediile mai sărace din clasa a II-a, a II-a sau a IV-a.
Este evident că aceşti copii , deveniţi adulţi nu se vor putea întreţine pe ei înşişi şi nu vor putea contribui la evoluţia societăţii, vor fi o categorie de handicapaţi.
S-a făcut o paralelă între recrudescenţa analfabetismului şi a tuberculozei în România. 

Putem aminti faptul că în timpul regimului dinainte de 1989 , analfabetismul a fost aproape eradicat în cei zece ani ani de după război, prin eforturi susţinute  în acest sens. Nu putem spune că pe timpul acela situaţia economică a ţării ar fi fost bună. A fost, însă, voinţă politică.

Pe lângă sărăcie, un factor care contribuie la abandonul şcolar este şi nepromovarea valorilor culturale prin mass media . 
Tinerii nu sunt îndemnaţi să găsească modele în cei care studiază şi obţin performanţe profesionale, ci în personaje care "se descurcă" fără a avea nici un fel de pregătire profesională. 
Contribuie mult şi faptul că anumite comunităţi sărace preferă să trăiască într-o organizare de tip tribal, în care liderii percep taxe de la membrii respectivi şi prin urmare sunt interesaţi să menţină aceste comunităţi în izolare şi implicit în marginalizare . Astfel, dacă familiile trăiesc într-un mediu în care majoritatea nu ştie carte nu vor conştientiza faptul că lipsa de educaţie constituie un handicap major în viaţă şi că retrăgându-şi copiii de la şcoală de compromit acestora viitorul.
Astfel iau naştere orori (pentru mine nu e nimic de râs, ci e pur şi simplu îngrozitor) cum ar fi acelea că există persoane din ţara noastră care nu ştiu în ce limbă vorbesc, care nu ştiu cum se numeşte ţara în care trăiesc, care nu ştiu câte ore are o zi şi câte luni are un an. (cum am văzut în unele emisiuni televizate).  Aceste persoane nu trăiesc la nivelul anului 1930, ci la un nivel comparabil cu cel din comuna primitivă. 

E limpede că această situaţie este deosebit de gravă şi că guvernanţii noştri trebuie să ia măsuri categorice pentru remedierea acestei situaţii ruşinoase şi periculoase în care am ajuns. 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Update 10 decembrie 2019
Iată că au trecut 5 (cinci) ani de la scrierea articolului, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit în privința educației copiilor români, ba chiar s-au înrăutățit!Există niște teste care atestă asta!

E vorba despre testele PISA - studiu de referinţă din domeniul sistemelor de educaţie din lumea întreagă, întocmit la fiecare trei ani de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

În graficul de mai jos sunt rezultatele celor mai buni.
Din păcate, rezultatele obținute de români se situează mult sub acestea. Copiii români au obținut cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani!
Avem un analfabetism funcţional raportat de OECD de 44%, creştere mare faţă de 2015 când indicatorul era la 39%Ţara noastră se clasează pe locul 47 din 79 de ţări, cu un mare grad de analfabetism funcţional: 44% dintre elevi nu înţeleg ce citesc! (Atenție, nu se vorbește aici despre cei care nu merg la școală, ci despre elevi aflați aproape de sfârșitul perioadei de educație obligatorie, la vârsta de 15 ani!)

Cea mai mare scădere este înregistrată la matematică, unde elevii români au obţinut 430 de puncte, faţă de 444 în 2015.
Doar 59% dintre elevii români pot înţelege un text de mărime medie şi doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la ştiinţe. 
Testele evaluează în ce măsură elevii aflaţi aproape de finalul perioadei de educaţie obligatorie, la vârsta de 15 ani, deţin competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază necesare pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii.

Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanţă,
Raportului PISA  clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.
Există profesori de la noi care spun că aceste teste sunt simpliste și nu cuprind nimic despre artă, istorie, geografie și multe altele.
Da. Dar cum poți să înțelegi istoria, tradițiile, studiile economice sau filozofia dacă nu poți înțelege ceea ce citești?

De românii au rezultate proaste la testul PISA

Am văzut reacții în mass media din partea unor profesori sau consilieri.

1. Ni se spune că nu avem tradiție în generalizarea educației. Dar cum se face că analfabetismul fusese aproape eradicat la noi în anii regimului totalitar? De ce trebuie să ne comparăm cu situația din anul 1900 și nu cu situația de acum 30 de ani?
   
2. Da, România e cea mai rurală țară din Europa. Da, facilitățile sanitare (nu e corect să le numim „toalete”, că nu se poate aranja toaleta acolo) aflate în curte, fără apă curentă, sunt un indiciu de sărăcie. Dar cred că cel mai periculos lucru e faptul că elevii consideră că școala „nu servește la nimic,  e timp pierdut”. Adică ei nu au putut vedea în jurul lor un raport evident între educația unei persoane și poziția acesteia în societate. Ei văd că persoane analfabete obțin carnet de conducere (pentru care ar trebui să treacă și teste scrise) și au mașini luxoase, precum și vile impozante, în timp ce persoane cu „multă carte” trăiesc foarte modest. De ce s-ar strădui atunci să învețe? 
3. Și ce anume îi învață școala de la noi? Școala nu îi stimulează pe elevi să gândească, ci le cere doar să rețină „pe dinafară” o serie de texte și de formule a căror legătură cu viața de zi cu zi pare a fi îndepărtată. Profesorii înșiși au fost educați în același fel și ar fi foarte mirați dacă li s-ar cere să nu mai dicteze rezumate. Persoana profesorului e desconsiderată de copii. Iar situația materială a copiilor influiențează notele primite de ei în multe feluri. Și copiii văd asta.   

Eutanasierea pensionarilor

17 octombrie 2014

Gânduri pentru pensionari

Cu ocazia "Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice", doamna ministru Plumb a publicat un mesaj (nu precizează către cine, dar putem deduce că se adresează vârstnicilor, dată fiind ocazia).

În mesaj se spune că "persoanele vârstnice au fost, din prima zi, una dintre priorităţile noastre şi rămân în continuare", adică declară că respectă "fişa postului".  (pentru cine nu ştie, domnia sa este Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice).

Cum însă face acest lucru doamna ministru şi cum au făcut asta miniştrii anteriori?

Legislaţia prevede că persoanele vârstnice sunt asigurate în urma contribuţiilor plătite în decursul zecilor de ani de muncă , respectându-se "principiul contributivităţii". 
Adică renta viageră (pensia) va fi proporţională cu suma cu care a contribuit pensionarul la fondul de pensii, prin cotizaţiile plătite.
Cei care realizează venituri în perioada activă cotizează la sistemul de pensii, din care se plătesc pensiile celor aflaţi la vârsta la care nu mai pot munci.
Numai că această lege nu li se aplică tuturor.

În primul rând, nu toată lumea cotizează , dar toată lumea primeşte pensie (sau ajutor social) !

Cine nu cotizează:

 - persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari;

- funcţionarii publici; 

- cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; 

- persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe precum şi din contracte/convenţii încheiate.

 - persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti; 

 - persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri; 

- cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii, 

- persoanele  care beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii,

( Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare)

Nu cotizează nici agricultorii care nu sunt organizaţi în întreprinderi individuale sau familiale.

Desigur, nu cotizează nici cei care nu au venituri înregistrate scriptic (fie că lucrează "la negru", fie că nu lucrează deloc).

Toate aceste categorii de persoane beneficiază însă de pensii sau de ajutoare sociale acordate din bugetul Sistemului de Pensii , numit "strategic " şi de " ajutor social" .
În plus, cadrele militare ies la pensie la 50 de ani.
Prin urmare, pe lângă faptul că nu cotizează la fondul de pensii, au şi o perioadă scurtă de activitate, după care primesc pensii mai mari decât, sper exemplu un inginer sau alt absolvent de studii superioare care a muncit şi a cotizat peste 40 de ani . 
Parlamentarii au beneficiat şi ei de legi preferenţiale, care le permiteau să iasă la pensie după un singur mandat de parlamentar cu o pensie de circa 2000 de lei, după două mandate cu pensie mult mai mare, toate astea tot fără să cotizeze.  

De ce a crescut atât de mult numărul de pensionari

În acest mod simplu, numărul celor care contribuie la fondul de pensii a scăzut odată cu apariţia legilor privind exceptarea de la cotizaţii pentru pensie, în timp ce numărul de pensionari a crescut dramatic.

Astfel, dacă în 1990 erau circa 3,58 de milioane de pensionari în România, în anul 2010 numărul de beneficiari de pensii şi ajutoare sociale ajunsese la 5,66 de milioane. 

Cum a fost posibil acest lucru?

În primul rând prin faptul că după evenimentele din 1989 au fost legi speciale, care permiteau ieşirea la pensie de la 50 de ani, cu condiţía de a  exista o anumită perioadă minimă lucrată. O lege care le-a permis foştilor activişti de partid să iasă la pensie la 50 de ani după ce aduceau o adeverinţă cum că ar fi lucrat ca ucenici sau că ar fi lucrat la CAP de pe la 14 ani. Cum CAP-urile tocmai erau pe cale de lichidare şi pe acolo mai bântuiau doar câţiva slujbaşi îndoielnici, o hârtiuţă scrisă cu creionul chimic şi plătită cu o sticlă de ţuică putea asigura dreptul la pensie pentru bărbaţi sau femei de la vârsta de 50 de ani.
(Cei pensionaţí astfel la vârste relativ tinere au putut să treacă nestingheriţi la afaceri, mai ales dacă aveau şi bani puşi "la saltea" de pe timpul dinainte....).

A urmat perioada desfiinţării marilor uzine, combinate şi întreprinderi de tot felul.

Cum rata şomajului nu trebuia să ajungă la cote alarmante, s-a permis în mod tacit salariaţilor ce urmau să fie disponibilizaţi să iasă la pensie "pe caz de boală". Salariaţii erau anunţaţi că urmau să fie daţi afară, iar  "din gură în gură"  se transmitea care era soluţia salvatoare: un certificat medical. 
La urma urmei, cine mai e sănătos la 50 de ani, după ce a îndurat frig, hrană proastă, condiţii grele de lucru, asistenţă medicală deficitară şi poluare?

În aceste condiţii, nici supravieţuirea după ieşirea la pensie nu era prea îndelungată. Exista şi o "poantă" legată de asta: 
"Ce or pune ăştia în pensie, dom'le, că îndată ce iese omu' la pensie, şi dă colţu' ".

Adică, speranţa de viaţă din România era -şi este - una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

Prin urmare un cetăţean care a muncit şi a cotizat până la 65 de ani nu mai are de primit pensie decât câţiva ani , că pe urmă moare.

Cum se face atunci că nu ajung banii iar pensionarilor li se reproşează continuu că sunt prea mulţi?

De fapt pensionarii trebuie să ţină din banii ce ar fi trebuit să fie ai lor, adică din fondul de pensii şi pe cei care nu au cotizat dar care au dreptul la pensii coform legilor menţioate , dar şi pe cei care nu au venituri declarate şi care trebuie să primească ajutor social. 

Cum în aceste condiţii banii trebuiau să fie completaţi de la bugetul de stat, s-a găsit şi o soluţie prezentată ca salvatoare: fondurile private de pensii , botezate "Pilonul 2" şi "Pilonul 3".

Cetăţenii cotizează obligatoriu cu 10,5% din venitul lor brut pentru pensie. 

Până la apariţia fondurilor private de pensii, din fondul acumulat de pe urma acestor cotizaţii se plăteau pensiile celor aflaţi în retragere.

După instituirea "Pilonului 2" de pensii, o parte din aceste sume intră în bugetele fondurilor private de pensii, de care urmează să beneficieze tinerii de astăzi.  Pentru început cota pentru "Pilonul 2" a fost 2% din veniturile celor care cotizează, din 2010 procentul a crescut la 2,5%,  a ajuns la 4,5% în 2014, urmând ca din 2016 acesst procent să crească la 6%.

Bine, bine, ne bucurăm că pensiile private promit un viitor ceva mai sigur tinerilor , (să sperăm că nu vor fi "ţepe", aşa cum am mai văzut) dar vorba este că banii aceştia se scad din sumele pe care ar trebui să le primească actualii pensionari! 
Asta, deoarece Bugetul Asigurărilor Sociale nu mai primeşte acum decât 6% , în loc de 10,5% din veniturile celor ce cotizează, iar din 2016 (adică peste un an şi ceva) va mai primi doar 4,5% din aceste venituri. (Adică mai puţin de jumătate din cât se cotizează pentru pensii!). 

Ce se va întâmpla, în aceste condiţii, cu pensionarii din prezent? 

Lor li se spune mereu să se pregătească să nu le mai ajungă pensia, pentru că numărul de salariaţi a scăzut iar numărul de pensionari a crescut, ambele fenomene părând a fi nişte fenomene inexplicabile şi imputabile pensionarilor.

Pe de altă parte , pentru cei mai săraci cu duhul există practica amăgirii cu promisiuni.

Peste tot se vorbeşte despre măriri de pensii, prezente şi viitoare.

Un calcul simplu  arată însă că de fapt pensiile au fost, sunt şi vor mai fi micşorate ca putere de cumpărare, ele fiind scăzute prin inflaţie mult mai mult decât sunt indexate cu întârziere dar cu mare tam-tam de către guvern. 
         (vedeţi calculele aici: http://nazone.ro/2014/10/marire-de-pensii-in-2015.html)

Vă daţi seama că scăderea va fi şi mai accentuată când se va lua mai mult din cotizaţii pentru a se da fondurilor private de pensii. 

Practic, pensionarii actuali plătesc acum, din pensiile lor, pentru pensiile pe care ar urma să le primească generaţiile mai tinere, peste zeci de ani. 

Iar fondurile private de pensii nu plătesc deocamdată nici un fel de pensii, nimănui. Şi nu vor fi nevoite să o facă zeci de ani de acum înainte , cât timp actualii tineri care cotizează la ele nu vor fi împlinit vârsta de pensionare (din ce în ce mai înaintată, după cum vedem).

Între timp, multe se pot întâmpla, doar deturnările de fonduri sunt uzuale la noi, iar situaţia în care nu există obligaţii de plată timp de zeci de ani favorizează puternic acest tip de infracţiune. 

În Ungaria fondurile private de pensii au fost preluate de către stat, iar FMI recomandase şi României să procedeze la fel, însă autorităţile noastre nu doresc asta. 

Pâă atunci însă, ce se întâmplă cu actualii pensionari şi ce gând au guvernanţii pentru ei?

Statistici cu totul aproximative

Constatăm în primul rând că acum, în era calculatoarelor, când totul se regăseşte în baze de date , în România evidenţele continuă să fie nebuloase.

Am văzut deja că nu se ştie care e numărul de cetăţeni români, nici care este numărul de copii.

Vedem din presă dar şi din comunicate oficiale  date contradictorii privind umărul de persoane care lucrează.

În 1990 era clar:  erau 8,1 milioane de salariaţi şi 3,5 milioane de pensionari.

În 2011 , Ministerul de Finanţe a anuţat că erau 4,7 milioane de angajaţi (sectorul privat+ bugetari+ agajaţi la stat)

 În 2012, aflăm că 4,3 milioane de angajaţi plăteau contribuţii pentru 5,3 milioane de pensionari +beneficiari de ajutoare.  Înseamnă că într-un an, numărul de angajaţi a scăzut cu 400 000 de persoane! 

În 2013, numărul de salariaţi a fost fix 4.328.000, conform INS, iar în primele cinci luni din 2014 a fost 4.423.000, în timp ce numărul de pensionari şi de asistaţi social era 5,2 milioane .

Când e vorba să se analizeze însă sistemul de pensii private, aflăm :

Peste 6,5 milioane de români au conturi private de pensii. 

Cum vine asta?

Observăm că în graficele Ministerului de Finanţe şi în cifrele vehiculate prin mass media nu se vorbeşte decât despre angajaţi însă nici un cuvânt despre cei care obţin venituri fără a fi salariaţi (şi aici nu vorbesc despre cei care lucrează "la negru", ci despre cei care sunt patroni, oameni de afaceri. Nici evidenţa acestora nu există?

Să înţelegem că există categorii de persoane (circa 2,1 milioane) care nu plătesc cotizaţia la sistemul public de pensii, dar plătesc la sistemul privat de pensii? 

Ni se precizează că ditre aceştia, 6,16 milioane de cetăţeni au cotizat la "Pilonul 2" de pensii. (Având acolo până acum  16,54 miliarde de lei. Aceste miliarde ar fi putut fi în contul Asigurărilor de Stat şi s-ar fi putut mări într-adevăr pensiile celor care au cotizat, măcar până la puterea de cumpărare din 2009, să zicem )

Păi se poate aşa, să cotizezi doar la "Pilonul 2", dar nu şi la "Pilonul 1", adică la Asigurările Sociale de stat? Cum au procedat cele 1,76 de milioane de cetăţeni ca să eludeze legea în acest mod? 

Iată de ce pare că totul pluteşte într-o ceaţă prielnică oricărei "inginerii financiare".

Nu întâmplător vedem pe străzile Bucureştilor mult mai multe maşini mari şi scumpe decât în capitale ca Roma sau Paris.

Sistemul public de pensii trebuie lichidat. 

În acelaşi timp, în unele articole publicate am citit că sistemul public de pensii trebuie lichidat cât mai repede. Adică, sa fie lichidat împreună cu beneficiarii lui, să înţelegem?

Pentru că actualii pensionari nu au cum să beneficieze de faimosul "Pilon 2", cu atât mai puţin de "Pilonul 3", dar se încăpăţânează să mai trăiască după ieşirea la pensie. 

Cum se gândesc autorii articolelor de acest gen, dar mai ales guvernanţii să scape de aceste persoane? 

Bun, am văzut că asistenţa medicală e din ce în ce mai drămuită şi mai scumpă. Medicamentele, la fel. Prin spitale, riscurile sunt de multe ori mai mari decât beneficiile pentru sănătate.

 Costurile mari de întreţinere îi obligă pe pensionari să-şi sudeze caloriferele, îndurând frig mai rău ca pe timpul "dinainte". Transportul în comun se transformă într-o adevărată odisee pe rutele ce vin din cartierele mai nevoiaşe. Alimentele procesate conţin din ce în ce mai multe componente declarate dăuătoare de studiile de specialitate. Multe legume și fructe au fost tratate de cultivatori cu cantități mari de îngrășăminte dăunătoare omului sau cu pesticide . Dar au mai fost tratate și în supermarketuri, pentru conservare îndelungată. Apa conţine tot mai mulţi nitraţi , nitriţi, dar în curând se vor înmulţi şi efectele fracturării hidraulice. (vedem deja că la Izvoarele apa freatică de la mare adâncime nu mai e potabilă, iar sondele de acel gen se vor înmulţi vertigios).  Credeţi că toate acestea vor determina dispariţia rapidă a pensionarilor fără pensii private, sau guvernul mai are în vedere şi alte măsuri?

Sumedenia de blocuri calculate pentru gradul 7 seismic nu a fost consolidată, deşi se preconizează cutremure cu grad seismic mult mai ridicat. Primăria Bucureştilor a prevăzut deja ca la 20 de minute după producerea unui cutremur destructiv să vină buldozerele la clădirile afectate, să elibereze terenurile - doar ştiţi cât sunt de scumpe.  Dar asta e o "măsură" neselectivă, în blocuri nu locuiesc numai pensionari, mai sunt şi persoane în plină activitate, sau copii. Dar în orice război sunt şi victime colaterale, nu?

Am văzut că de mai multă vreme începuse să se discute la noi despre posibilitatea introducerii eutanasierii la cererea persoanei implicate. S-or fi gândit oare guvernanţii că în felul acesta se grăbeşte dispariţiei categoriei supărătoare a pensionarilor?
"""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""
Update 27.11.2014
Ni se aduce la cunoştinţă prin România TV că "statul poate plăti numai 450 de lei din pensia medie de 800 de lei în 2015". Chiar aşa! Şi asta pentru că, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, statul are bani doar pentru plata a jumătate din pensiile românilor.

Pe de altă parte, prin virarea unor sume din ce în ce mai mari către fondurile private de pensii, care nu plătesc în prezent nici un fel de pensii, exact aceste sume lipsesc din Fondul de Asigurări Sociale. 
Drept urmare, ce să vezi, statul spune că nu mai poate plăti pensiile celor care au cotizat zeci de ani!
Adică, în traducere le spune pensionarilor că nu le va mai plăti pensiile, pentru că pune banii deoparte pentru cei care vor ieşi la pensie peste 30 de ani. 
Nu ştiu ce mă face să cred că peste 30 de ani se va veni cu alte "explicaţii", cum că greaua moştenire sau mai şiu eu ce fenomene imprevizibile au  dus la dispariţia acestor bani.
Dar până atunci, guvernul mai prevede câteva măsuri care să grăbească desfăşurarea lucrurilor: 
Printr-o modificare legislativă, o serie de categorii de salariaţi , circa 20000, vor putea să se pensioneze anticipat pentru că lucrează în sectoare dificile de activitate. 

Dacă n-ai ce mânca vino la noi, să murim de foame împreună. 

Dacă oricum nu sunt locuri de muncă, pentru că nu se dezvoltă nimic în economie, hai să scoatem iar oameni la pensie mai devreme, (cum s-a tot făcut după 1989) ca să raportăm pe urmă că ....s-au creat noi locuri de muncă!

• Din banii ce se colectează prin CAS, dăm mai mult de jumătate unor fonduri private, care nu plătesc pensii. 

Constatăm că banii rămaşi nu ajung pentru plata pensiilor actuale.
Ce facem atunci?

• Reducem CAS! 
• Scoatem la pensie anticipat 20000 de salariaţi. 
• În acelaşi timp, tot în 2015 România va fi nevoită să plătească 6 miliarde de euro la datoriile pecare au fost făcute şi la dobânzile acestora. Şi nu se ştie de unde. (repartizat pe "cap de locuitor", ar reveni cam 300 de euro pentru fiecare român, fie el copil, bătrân sau din indiferent care categorie).

La urmă...vai! Nu avem bani de pensii! Cine e de vină? 
Noi nu ştim. Noi am "mărit" pensiile , (Vedeţi mai sus că de fapt pensiile sunt micşorate cu circa 24% faţă de 2009). Am anunţat că sunt bani pentru pensii până la sfârşitul anului. Iar pentru anul 2015, am anunţat că nu avem decât jumătate din banii necesari. Asta, ca să nu spuneţi că n-aţi ştiut. 

Mai departe, faceţi ce ştiţi. 

Vin de la Bucuresti si stiu mai mult ca voi

Venerabilul preşedinte al Senatului, domnul Călin Popesu Tăriceanu l-a însoţit pe vicepremierul Liviu Dragnea la Agigea.

Care era scopul deplasării? Să verifice stadiul lucrărilor la noul pod de la Agigea.

Cam multe cuvinte, nu? Cam greu de ţinut minte. De aceea nu putem să ne mirăm că , după un drum obositor , scopul ar putea să fi fost uitat de către unul dintre şefii delegaţiei.

Bine...ar mai fi fost câteva lucruri de ţinut minte acolo: anume că s-a făcut un pod nou,  special pentru traficul greu, de marfă spre port. Adică, dacă vezi portul Constanţa Sud de pe pod, asta ar trebui să-ţi amintească ceva, poate.  

Este vorba şi despre o investiţie foarte importanţă: 50 de milioane de euro! Nu degeaba se duceau acolo ditamai oamenii politici aflaţi în funcţii de primă importanţă.

Dar, ce să-i faci, nu mai merge cum mergea şi nu mai ţine cum ţinea.

Nici unul dintre noi nu îmtinerim, aşa că să nu judecăm cu asprime scăpările de memorie ce ar putea fi inerente la vârsta de pensie.

(Vedeţi şi postarea anterioară: "De ce uită oamenii"- ar trebui să ne îngrijorăm doar dacă cineva uită lucruri importante şi nu îşi dă seama că are scăpări de memorie...).
Iată că de data asta, s-a întâmplat de faţă cu ziariştii:

Venerabilul domn a uitat de ce se dusese la Agigea. 

A văzut podul - parcă îl mai văzuse, nu?
Să fi fost podul acela făcut în anii 80? 
. 
E drept că podul din anii 80 avea un singur pilon de susţinere a hobanelor, iar ăsta de aici avea doi piloni. Ei, dar cine mai ţine minte asta !
Unii cârcotaşi ar putea spune că domnul Tăriceanu ar fi putut să ţină minte asemenea detalii, având studii în domeniu. Nu mai cârtiţi : domnul Tăriceanu a studiat la Construcţii, dar la Facultatea de Hidrotehnică, nu la Drumuri şi Poduri
.. 

Şeful Senatului în faţa panoului la care i se dau explicaţii
(foto Observatorul de Constanţa)

A văzut că oamenii aceia făceau probe şi îi arătau planuri, pe care le-a privit cu încântare, totuşi era cam ceaţă acolo,  aşa că şi-a închipuit că era vorba despre lucrări de reabilitare a podului de care îşi amintea el, de pe timpul lui Ceauşescu. Doar nu va inchipuiti ca isi mai aducea aminte din facultate cam ce insemnau toate acele calcule.

Noul pod de la Agigea, văzut dinspre ecluză

Ca atare, a început să vorbească în faţa microfoanelor ziariştilor înainte de a-şi fi amintit sau de a fi înţeles din explicaţiile primite că ar fi vorba despre un pod nou!

Reporterii s-au apucat să-l contrazică. Cică ar fi fost vorba despre un pod nou! (Ar fi fost un moment în care s-ar fi putut ivi o amintire a scopului deplasări la Agigea, dar ...ghinion! Nu s-a întâmplat!).

Venerabilul domn s-a ţinut tare pe poziţie. El a afirmat cu hotărâre că "este un pod relativ nou, parţial nou".
Chiar când reporterii i-au atras atenţia că e vorba despre un pod nou, domnia sa a afirmat în continuare că podul respectiv  " a funcţionat şi înainte".
Argumentul suprem a fost :
Vin de la Bucureşti si ştiu mai mult ca voi.
Domnia sa a explicat că podul pe care se aflau cu toţii era cel vechi, căruia i se făcuseră lucrări de întreţinere , amintindu-şi chiar că mai fusese acolo.

Singurul moment de descumpănire a fost când jurnaliştii i-au arătat în zare podul vechi, aflat la 2 kilometri distanţă. 
Venerabilul domn a privit spre celălalt pod, zâmbind rătăcit .

Iată un plan cu amplasamentul celor două poduri. Podul cel nou este chiar la terminarea Canalului Dunărea-Marea Neagră.
Deasupra sunt imaginile celor două poduri. 

Aici a intervenit, salvator, vicepremierul Dragnea, care a început să povestească despre podul cel nou.
Dacă n-ar fi fost ceaţă, ar fi fost acolo şi premierul , care ar fi sosit cu elicopterul.
Dar se vede că era o ceaţă deasă peste tot.

Iată o scurtă comparaţie între cele două poduri:

Podul vechi de la Agigea Construcţíe: Pod hobanat în eventai, cu un pilon (portal) de susţinere Construit: 1982 - 1983 Coordonate: 4406'3.18"N, 28036'28.88"E, pe DN39, la km 8 + 988  Deschidera principală: 160m Structura hobanată: 246,65m lungime Lungimea totală: 263m Proiectant : IPTANA (colectiv de poduri rutiere: 8 ingineri, 4 tehnicieni şi 3 desenatori) Execuţie: ICH Constanţa, I.P.Basarabi din Centrala de Construcţii a canalului navigabil. Execuţia tablierului: U.M. Moreni Execuţia hobanelor: CCF Bucureşti-ateliere Blejoi

Podul nou de la Agigea Construcţíe: Pod hobanat în eventai, cu doi piloni de susţinere Construit: 2010 - 2014... Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea   Neagră, pe   A4  Deschidera principală: 200m Lungimea totală: 360m Lungime viaducte : 545m Lăţime: 17,4m (pentru 4 benzi) Bani cheltuiţi: circa 50 milioane euro 20 de milioane de euro fiind din fonduri europene. Proiectare: Search Corporation S.R.L.(fostă IPTANA Search). Piesele componente realizate într-o hală din port. Cofinanţarea guvernului ar fi trebuit să fie de 15 milioane de euro, dar, din cauza unor greşeli de proiectare, s-au mai alocat încă 15 milioane de euro (presa -evz).

******************************************************************************

18.08.2016

Alte declaratii interesante ale domnului Calin Popescu Tariceeanu:

Interpelat (ba chiar reclamat in instanta) pentru ca si-a ridicat permisul auto fara sa stea la rand, domnul presedinte al Senatului a declarat intr-o emisiune televizata:

„Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi pentru ca să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societății şi comunităţii lor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală, nu statul la coadă”.

Intelegem de aici ca pentru ceilalti, adica pentru cei care nu se numara printre cei cativa alesi in cele cateva functii importante, statul la coada trebuie sa fie preocuparea lor principala.

Da, se vede treaba ca asa gandesc alesii nostri, daca nu au facut nimic in cei 26 de ani de la schimbarea de regim pentru ca marea masa a cetatenilor sa nu fie nevoiti sa stea pe la cozi.

Ba, chiar am vazut pe la tv opinii cum ca romanilor chiar le-ar placea sa stea la coada, pentru ca asa au fost obisnuiti (sic!).

E drept, spre onoarea sa guvernul Ciolos face eforturi pentru reducerea birocratiei , dar mai sunt inca multe de facut in aceasta privinta. 

In schimb, unul dintre principalii alesi din Legislativ nu pare deloc a fi preocupat pentru ca romanii sa nu mai stea pe la cozi. De ce ar fi? Doar EL nu sta la cozi! Restul? Asa le trebuie! Doar oricum nu au ceva mai bun de facut!

1200 de gospodarii dicteaza ce sa vedem la televizor

Programele tv se fac pe baza ratingului

Iar ratingul se stabileşte pe baza preferinţelor telespectatorilor din 1200 de gospodării, la ale căror televizoare au fost montate nişte aparate de înregistrare numite PeupleMetere (sau audimetre).
Acestea înregistrează programele la care se uită locatarii din gospodăria respectivă, iar calculatorul însumează rapid rezultatele şi le raportează beneficiarilor.
La noi , măsurarea audienţelor se face de către societatea Kantar Media, care furnizează datele statistice obţinute Serviciului Naţional de Măsurare a Audienţelor (SNMATV).

 Este vorba, evident, de o estimare.
Se presupune că cele 1200 de gospodării alese pentru a li se instala astfel de dispozitive în televizoare sunt reprezentative pentru toate gospodăriile din ţara noastră. Şi prin urmare, se presupune că dacă cetăţenii din acele gospodării se uită (în majoritatea lor) la o anume emisiune, atunci majoritatea  cetăţenilor din ţara noastră se uită în acelaşi timp la acea emisiune.

Sigur, calculatorul poate furniza tot felul de indici: cotă de audienţă, audienţă medie,  audienţă cumulată, durată de vizionare (sau de ascultare). Se pot furniza şi date privind vârstele şi profesiile celor care privesc emisiunile.
Drept urmare, televiziunile trag concluzii asupra preferinţelor telespectatorilor şi îşi alcătuiesc programele şi emisiunile următoaer în funcţie de aceste presupuse preferinţe.
Astfel încât, dacă nu vă plac unele (sau chiar o mare parte ) dintre emisiunile tv, vi se spune că nu e nimic de făcut, pentru că acestea sunt preferinţele majorităţii telespectatorilor.

Statistica oferă totuşi doar nişte baze pentru estimări
Dat fiind că măsurătorile se fac doar pe un eşantion de populaţie, există marje de erori la extrapolarea pe ansamblul populaţiei.
Orice sondaj comportă o marjă de eroare, apreciată la 4,5% pentru 500 de anchetaţi.

Dar, mai ales, rezultatele unor astfel de sondaje ale audienţei sunt în mod involuntar tendenţioase.
Măsurarea audienţei făcându-se pe baza dispozitivelor pe care cetăţenii sunt de acord să le aibă instalate la televizoarele lor, se pune problema: care este categoria de persoane care acceptă acest lucru?

Se presupune că este vorba despre persoane care au o plăcere pronunţată de a se uita la televizor. Astfel, ele vor privi cu precădere emisiuni "populare" şi mult mai puţin emisiunile şi canalele mai elitiste sau mai specializate.
Apoi, de multe ori programele tv, în special cele "distractive" nu sunt urmărite de fapt, ci se derulează ca "zgomot de fond" sau ca element de ambianţă, în timp ce locatarii îşi văd de ocupaţiile obişnuite prin casă.  Astfel că faptul că televizorul funcţionează nu înseamnă că emisiunea respectivă este cu adevărat urmărită de către locatari.

Dar mai e ceva: familiile care au acceptat să furnizeze aceste date de audiență ar trebui să depună eforturi constante pentru a nota cu scrupulozitate cine se uită la emisiunea respectivă. 

Dispozitivele montate la domiciliile familiilor care intră în sondaj cuprind o cutie legată la televizor dar şi o telecomandă specială, la care fiecare membriu al familiei are un buton al său.
Fiecare membru al familiei ar trebui să apese pe butonul său de fiecare dată cănd se uită la programul tv, dar şi de fiecare dată când iese din cameră (chiar dacă televizorul continuă să funcţioneze).
Acuma...aş fi curioasă dacă membrii celor 1200 de familii chiar se achită cu conştiinciozitate , zi de zi şi clipă de clipă, ani de-a rândul de această obligație!
În acelaşi mod ar trebui să fie înregistrate plecările în vacanţă ale ocupanţilor gospodăriilor studiate, sau sosirea unor invitaţi care privesc şi ei la televizor.
O activitate meticuloasă şi, până la urmă - cred - destul de deranjantă, dacă se prelungeşte.
Măi să fie, oamenii aceştia nu se plictisesc oare de a înregistra astfel orice mişcare a lor prin casă?
Hai să fim serioşi!
Cred mai degrabă că pornesc televizorul şi îşi văd de treburi, eventual în alte camere, apăsând butoanele doar cînd trebuie să închidă televizorul . Şi chiar au grijă să apese fiecare pe butonul lui de pe telecomandă? Nu cumva îşi mai spun : "ia mai dă-i în...apăs şi eu pe un buton, acolo, şi să mă mai lase.." Sau: „apasă-le mai pe toate, să fie mulțumiți!”
În alte ţări, persoanele care acceptă să intre în acest program o fac în mod benevol, primind eventual doar nişte cadouri simbolice.
La noi, se recompensează lunar participarea la program prin acordarea unor "puncte", pe baza cărora se pot cumpăra aparate electrocasnice.
Cine acceptă să renunţe la o parte din confortul său casnic, pentru a şti că este monitorizat de un aparat şi cine va avea grijă să apese pe buton de fiecare dată cân iese din cameră?
Desigur, cineva care nu îşi permite să-şi cumpere aparatul acela electrocasnic altfel.
Va fi şi scrupulos în îndeplinirea sarcinilor primite, dacă nu îl vede angajatorul? Cine ştie...

Cu toate acestea,  rezultatele acestea, colectate cu scrupulozitate, determină alcătuirea programelor de pe canalele noastre de televiziune!
.
Se măsoară şi "audienţa" (mai corect spus preferinţa pentru) site-urilor internet, pe baza adreselor IP ale computerelor şi celorlalte dispozitive de recepţie web.
Reţelele sociale, cum ar fi MySpace, Facebook sau Windows Live permit măsurarea audienţelor şi comportamentului persoanelor înscrise pe baza informaţiilor private pe care le gestionează.

Avem sau nu mai avem gaze de sist

Chevron îl contrazice pe Victor Ponta

Domnul Prim Ministru a anunţat duminică seara faptul că

 " România se pare că nu dispune de gaze de şist şi s-a bătut, astfel, pe ceva ce nu are"

Deja unii erau dezamăgiţi. Era mai bine să fi avut aceste resurse; ca să le putem exploata noi, mai târziu, când se vor pune la punct alte tehnologii, care să nu distrugă mediul şi când vom avea posibilitatea să exploatăm noi, în folosul nostru propriile resurse , nu să le dăm altora ca să aşteptăm să primim în schimb un "bacşiş". Chiar dacă vor face asta copiii noştri şi nu noi. Doar trebuie să le lăsăm şi copiilor noştri câte ceva, nu?

Alţii se bucurau, la gândul că vom asista la retragerea companiilor străine care forează la adâncimi mari (3-4 km adâncime şi 2 km pe orizontală, pe sub pământ)) şi folosesc tehnologii toxice şi cancerigene pentru fracturare a rocilor pentru extragerea petrolului şi a gazelor din straturile de şisturi. Şi că nu-şi vor vedea rezervele vitale de apă epuizate prin consumul de 10000-15000 metri cubi de apă pentru fiecare puţ şi pentru fiecare fracturare.

Unii, care au fost puţin mai ateni la afirmaţia premierului, au putut observa două lucruri:

• premierul s-a referit doar la rezultatele prospectărilor unei singure companii, Chevron, pe o zonă restrânsă, în timp ce 75% din teritoriul ţării noastre este concesionat unei multitudini de companii străine , (între care şi celebra Gazprom- care a primit un milion de hectare prin intermediul Niş) care nu şi-au publicat rezultatele prospecţiunilor.
• de fapt compania Chevron nu dăduse un rezultat final al acelor prospeciuni. De atfel, chiar premierul spusese: " se pare..".

Luni, compania Chevron a declarat că nu a terminat analizarea potenţialului rezervelor de gaze de şist din România. 

"Chevron analizează datele adunate în timpul operaţiilor de forare şi analiză seismică pentru a stabili potenţialul resurselor naturale regăsite în formaţiunile de şist"

Înţelegem de aici că există resurse naturale în formaţiunile de şist , ceea ce se ştia de faprt dinainte, doar că trebuie văzut la ce adâncimi se găsesc ele , în ce formaţiuni geologice şi ce costuri implică extragerea lor (se ştie că sondele sunt cu atît mai scumpe cu cât se forează la adâncimi mai mari),

Ar mai fi o discuţie privind cantitatea acestor hidrocarburi de şist (gaze şi petrol).

Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA) a estimat că am avea cantităţi mari din aceste resurse. Între estimare şi realitate este desigur o distanţă mare, altfel n-ar mai face nimeni prospecţiuni. 

Există deja precedentul Poloniei, despre care estimările americane spuneau că dispune de resurse uriaşe, dar rezultatele estimărilor specialiştilor polonezi au arătat că rezervele reale ar fi doar o treime din cele estimate de către americani.

Oricum, nimeni nu poate "stoarce" toate hidrocarburile conţinute în roci. Aşa că rezervele teoretice sunt una , iar cantitatea scoasă la suprafaţă e cu totul altceva. Oricâte substanţe chimice s-ar introduce împreună cu apa şi cu nisipul sub presiune, oricât s-ar distruge ("fractura") rocile prin "miniexplozii", tot nu se poate extrage decât circa 20% din hidrocoarburile dispersate în interiorul rocilor. Acesta este şi motivul pentru care se folosesc atât de multe sonde pentru fracturarea hidraulică. 

Câmp de sonde lângă Dallas, în SUA.
Sursă : J. David Hugues.

             (În paranteză fie spus, statistica din SUA arată că la 10% dintre sondele de acest tip se   produc defecţiuni- explozii-, ca urmare a presiunilor foarte mari folosite). 

Pentru că producţia unei sonde scade vertiginos după 4-5 ani, (timp în care s-a repetat fracturarea rocilor în toate direcţiile şi la mai multe adâncimi), aşa că se fac alte şi alte foraje , în vecinătatea celor deja epuizate. Uneori producţia sondei scade după numai 2-3 luni! În SUA s-a ajuns la mii de sonde. Şi deja nu prea mai au unde să se extindă, mai ales că în multe state americane s-a interzis deja fracturarea hidraulică, în urma gravelor poluări ale mediului. 

Astfel încât estimările ar trebui în principiu înmulţite cu 0,2. 

Adică am avea rezerve, dar ele se vor epuiza mult mai repede decât am crede.

 Dar premierul ştie, desigur, ce vorbeşte.

Se pare că România nu  dispune de gaze de şist. Pentru că le-a dat!

Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer

Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer

 Rugăciune către Sfântul Nectarie

O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca de la un adevarat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând, și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Rugămu-ne ție, Nectarie Sfinte, sârguiește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni, și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu trece cu vederea pre noi, ticăloșii si scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu și astăzi luminat vietuiești întru Împărăția cea gătita sfinților, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și l-ai trecut cu vederea? Sau cui, întru dureri fiind, și spre ajutorul tău alergând, nu i-ai ușurat suferința?

De ce uita oamenii

Dacă observaţi că uitaţi, nu aveţi Alzheimer 

Cu vârsta, oamenii încep să mai uite câte ceva. Sunt înspăimântaţi, gândindu-se că i-ar paşte temuta boală Alzheimer. Dar cei care suferă de această boală nu îşi dau seama de ea? Ei au anosognosie (termen provenind din grecescul nosos , ce înseamnă  "boală" şi gnosis care înseamnă "cunoaştere", "conştiinţă". Prefixul a - privativ - dă ansamblului înţelesul de  lipsa de conştientizare a bolii. =========================================================================== Prin urmare, Dacă în ultima vreme... 1. Uitaţi numele de familie... 2. Uitaţi unde aţi pus unele lucruri... 3. Când vorbiţi, se întâmplă să nu mai ştiţi ce voiaţi să spuneţi... Nu vă temeţi, totuşi, că ar fi vorba despre un debut al bolii Alzheimer... «Dacă cineva e conştient de problemele lui de memorie, înseamnă că nu are Alzheimer.» E vorba de  lanosognosie, adică uitare temporară.  O mare parte dintre oamenii trecuţi de 50 de ani au anumite simptome, care ar fi legate mai degrabă de vârstă decât de boală. Deseori, persoane trecute de 50 de ani se plâng că memoria lor nu mai este ca înainte. Adică,  « informaţiile  continuă să fie în creier, dar procesarea lor  nu funcţionează cum trebuie .» Cazurile cel mai răspândite sunt uitarea numelui unei persoane, faptul de a se duce într-una dintre camere fără să-ţi mai aminteşti de ce te-ai dus acolo, ori un lapsus privind titlul unui film , numele unui actor sau actriţă, faptul că nu mai ştii unde ţi-ai lăsat ochelarii sau cheile. După 50 ani, cei mai mulţi dintre oameni prezintă asemenea dificultăţi, ceea ce arată că nu este vorba despre o boală, ci mai degrabă ar fi o caracteristică pe care o cauzează trecerea anilor. Mulţi oameni se îngrijorează , chiar prea mult, de aceste uitări. Aşa că ar trebui să ştie următorul lucru: «Cei care îşi dau seama că uită câte ceva sunt oameni care nu au probleme grave de memorie, pentru că cei care suferă de o astfel de boală , cum ar fi Alzheimer, nu-şi dau seama de ceea ce se petrece.» Profesorul  Bruno Dubois, director al Institutului Memoriei şi Bolii Alzheimer  (IMMA) de la  Pitié-Salpêtrière, îi linişteşte pe majoritatea celor care sunt îngrijoraţi de faptul că încep să uite câte ceva  : « Cu cât cineva se plânge mai mult de pierderi de memorie, cu atât mai puţin există posibilitatea ca persoana respectivă să sufere de o boală a memoriei.» Nu toate tulburările de memorie anunţă boala Alzheimer.  " De cele mai multe ori, persoanele care se plâng de memoria lor suferă de o simplă tulburare de atenţie. Pentru că ei sunt deprimaţi, obosiţi sau stresaţi, ori pur şi simplu suprainformaţi, şi pierd unele dintre informaţii"  « În realitate, aceşti oameni nu  îşi pierd memoria. Doar că nu au putut să fie destul de atenţi la tot de se petrece în jurul lor.....» Totuşi, alte tulburări de memorie ar putea fi mai neliniştitoare pentru medici, căci ele se diferenţiază net de o simplă problemă de atenţie. Profesorul Dubois mărturiseşte că în faţa unui pacient care se plânge de faptul că uită în mod repetat diferite lucrurii, , el se îngrijorează dacă acesta se plânge că a uitat ceva important, pe care ar fi trebuit să şi-l amintească. De exemplu, înmormântarea unui prieten apropiat, sau vizita unui văr îndepărtat. Acest gen de evenimente, în general rămân întipărite în memorie. « Dacă pacientul nu şi-a întipărit în memorie o informaţie importantă, asta înseamnă că sistemul de memorare este deteriorat. În acest caz , e vorba despre boala Alzheimer...»  Din păcate, din motive necunoscute numărul cazurilor de bolnavi cu tulburări de memorie este în creştere.  Dacă la noi nu se cunoaşte o statistică exactă, în Franţa s-a anunţat că numărul de bolnavi de boala Alzheimer a crescut cu 14% în trei ani, iar numărul pacienţilor internaţi a crescut cu 24%. Conform  "Institut de veille sanitaire (InVS)", ar fi actualmente în Franţa circa  200 000 de noi cazuri de îmbolnăvire în fiecare an.  Doar că, acolo, toate costurile îngrijirii sunt preluate de asigurările de sănătate...