Avem sau nu mai avem gaze de sist

Chevron îl contrazice pe Victor Ponta

Domnul Prim Ministru a anunţat duminică seara faptul că

 " România se pare că nu dispune de gaze de şist şi s-a bătut, astfel, pe ceva ce nu are"

Deja unii erau dezamăgiţi. Era mai bine să fi avut aceste resurse; ca să le putem exploata noi, mai târziu, când se vor pune la punct alte tehnologii, care să nu distrugă mediul şi când vom avea posibilitatea să exploatăm noi, în folosul nostru propriile resurse , nu să le dăm altora ca să aşteptăm să primim în schimb un "bacşiş". Chiar dacă vor face asta copiii noştri şi nu noi. Doar trebuie să le lăsăm şi copiilor noştri câte ceva, nu?

Alţii se bucurau, la gândul că vom asista la retragerea companiilor străine care forează la adâncimi mari (3-4 km adâncime şi 2 km pe orizontală, pe sub pământ)) şi folosesc tehnologii toxice şi cancerigene pentru fracturare a rocilor pentru extragerea petrolului şi a gazelor din straturile de şisturi. Şi că nu-şi vor vedea rezervele vitale de apă epuizate prin consumul de 10000-15000 metri cubi de apă pentru fiecare puţ şi pentru fiecare fracturare.

Unii, care au fost puţin mai ateni la afirmaţia premierului, au putut observa două lucruri:

• premierul s-a referit doar la rezultatele prospectărilor unei singure companii, Chevron, pe o zonă restrânsă, în timp ce 75% din teritoriul ţării noastre este concesionat unei multitudini de companii străine , (între care şi celebra Gazprom- care a primit un milion de hectare prin intermediul Niş) care nu şi-au publicat rezultatele prospecţiunilor.
• de fapt compania Chevron nu dăduse un rezultat final al acelor prospeciuni. De atfel, chiar premierul spusese: " se pare..".

Luni, compania Chevron a declarat că nu a terminat analizarea potenţialului rezervelor de gaze de şist din România. 

"Chevron analizează datele adunate în timpul operaţiilor de forare şi analiză seismică pentru a stabili potenţialul resurselor naturale regăsite în formaţiunile de şist"

Înţelegem de aici că există resurse naturale în formaţiunile de şist , ceea ce se ştia de faprt dinainte, doar că trebuie văzut la ce adâncimi se găsesc ele , în ce formaţiuni geologice şi ce costuri implică extragerea lor (se ştie că sondele sunt cu atît mai scumpe cu cât se forează la adâncimi mai mari),

Ar mai fi o discuţie privind cantitatea acestor hidrocarburi de şist (gaze şi petrol).

Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA) a estimat că am avea cantităţi mari din aceste resurse. Între estimare şi realitate este desigur o distanţă mare, altfel n-ar mai face nimeni prospecţiuni. 

Există deja precedentul Poloniei, despre care estimările americane spuneau că dispune de resurse uriaşe, dar rezultatele estimărilor specialiştilor polonezi au arătat că rezervele reale ar fi doar o treime din cele estimate de către americani.

Oricum, nimeni nu poate "stoarce" toate hidrocarburile conţinute în roci. Aşa că rezervele teoretice sunt una , iar cantitatea scoasă la suprafaţă e cu totul altceva. Oricâte substanţe chimice s-ar introduce împreună cu apa şi cu nisipul sub presiune, oricât s-ar distruge ("fractura") rocile prin "miniexplozii", tot nu se poate extrage decât circa 20% din hidrocoarburile dispersate în interiorul rocilor. Acesta este şi motivul pentru care se folosesc atât de multe sonde pentru fracturarea hidraulică. 

Câmp de sonde lângă Dallas, în SUA.
Sursă : J. David Hugues.

             (În paranteză fie spus, statistica din SUA arată că la 10% dintre sondele de acest tip se   produc defecţiuni- explozii-, ca urmare a presiunilor foarte mari folosite). 

Pentru că producţia unei sonde scade vertiginos după 4-5 ani, (timp în care s-a repetat fracturarea rocilor în toate direcţiile şi la mai multe adâncimi), aşa că se fac alte şi alte foraje , în vecinătatea celor deja epuizate. Uneori producţia sondei scade după numai 2-3 luni! În SUA s-a ajuns la mii de sonde. Şi deja nu prea mai au unde să se extindă, mai ales că în multe state americane s-a interzis deja fracturarea hidraulică, în urma gravelor poluări ale mediului. 

Astfel încât estimările ar trebui în principiu înmulţite cu 0,2. 

Adică am avea rezerve, dar ele se vor epuiza mult mai repede decât am crede.

 Dar premierul ştie, desigur, ce vorbeşte.

Se pare că România nu  dispune de gaze de şist. Pentru că le-a dat!

SALVAREA MITITEILOR

BICARBONATUL DE SODIU ŞI MITITEII

De vreo două săptămâni mass media românească se agită puternic pe tema „interzicerii mititeilor”, care ar urma după o recentă directivă a UE.

Se vorbeşte despre prezenţa în compoziţie a bicarbonatului de sodiu, dar se trec sub tăcere ceilalţi aditivi (conservant, antioxidant, poate şi colorant), care- desigur – nu figurau în reţeta tradiţională, dar care  - se vede – sunt folosiţi acum (noi nu avem de unde să ştim), în compoziţia pentru mititei.

CE CONŢIN DE FAPT MITITEII PROCESAŢI INDUSTRIAL

Încet, încet, apar în presă adevăratele motive:
Faimoşii noştri mititei erau burduşiţi de "înlocuitori de carne" agrementaţi cu coloranţi, conservanţi şi acidifianţi sintetici.
Cam ce se putea găsi în carnea pentru mititei:

• carminul (E120), un colorant alimentar produs prin zdrobirea unei insecte, numită coșenilă
• soia texturată 
• agenţi de îngroşare (desigur că se adăuga şi multă apă)
• trei conservanți 
• trei acidifianți sintetici (carnea este acidă în mod natural şi nu ar fi avut nevoie să fie acidifiată, însă toate acele adaosuri....erau mai degrabă bazice. Aciditatea cărnii şi o cantitate mică de bicarbonat de sodiu generează bioxid de carbon, care face ca mititelul să fie pufos. Din păcate, însă, în pasta dubioasă de la procesatori se exagera cu bicarbonatul şi era nevoie deci de acidifianţi, ca să dea pastei de soia o textură pufoasă.

Oricine poate găsi pe internet reţete tradiţionale pentru mititei şi se poate vedea că acolo nu se folosesc asemenea adaosuri. 
Aşa încât, UE de fapt apără compoziţia tradiţională a mititeilor! Ceea ce se interzice este doar excesul de aditivi!