marți, 7 ianuarie 2014

joi, 2 ianuarie 2014

Fata salvata de la înec de un câine

O prietenă mi-a povestit cum a fost salvată de înec, pe când era puştoaică, de un câine.


marți, 31 decembrie 2013

Cele mai bune urari tuturor !

Dumnezeu să ne ajute ca anul 2014 să fie mai bun pentru fiecare dintre noi!


luni, 30 decembrie 2013

Auditorium de vis

În aşteptarea momentului în care vom beneficia şi noi, românii, de un Auditorium modern, aşa cum au toate oraşele importante din Europa sau din lume (nu doar capitalele), să ne delectăm puţin cu Sala de concerte Walt Disney din Los Angeles.

TVA creşte în Franţa de la 19,6% la 20%

De la 1 ianuarie 2014, în Franţa TVA  va fi 20% 

O echipă a postului de televiziune France 2 a urmărit o gospodină la cumpărăturile curente, calculând de fiecare dată diferenţa de preţ ce survine după majorarea TVA cu 0,4%. În ziua respectivă, pentru persoana aceea, diferenţa era cam de un euro. Diferenţa aceasta nu cuprinde, însă, efectul majorării asupra preţurilor mărfurilor ca urmare a majorării costurilor materiilor prime, transporturilor etc.

duminică, 29 decembrie 2013

Scortisoara poate fi toxica

UE interzice prăjiturile cu scorţişoară

Aflăm din presă că Uniunea Europeană ar putea interzice prăjiturile făcute cu (multă) scorţişoară - fiind citate rulourile tradiţionale daneze, dar ne putem gândi şi la plăcinta cu mere, la vinul fiert etc.

Cum asta?

Şalău cu bere la cuptor


Reţetă simplă de peşte alb cu bere şi smântână

O alternativă la bucatele grele din carne de porc

Ingrediente:
  • 4 porţii de şalău de câte 200g 
  • 4 cepe
  • 120 ml bere blondă amară
  • o roşie tăiată cubuleţe
  • 60 g unt
  • 200 ml smântână 
  • sare, piper, verdeaţă
  • paprika, mac (după gust)
Preparare:
1. Se şterg bucăţile de şalău, se sărează şi se piperează pe ambele feţe
2. Se toacă fin ceapa .
3. Se topesc 30g unt într-o tigaie, se pun bucăţile de şalău şi  se rumenesc , câte 3 minute pe fiecare parte, apoi se scoate peştele şi se pune deoparte.
4. În tigaie, se adaugă restul de unt şi ceapa tocată, care se căleşte la foc mic , amestecând mereu, apoi se adaugă paprika şi macul. Se amestecă bine, apoi se adaugă berea şi se lasă a foc mic, acoperit timp de 10 minute. Se adaugă pe urmă smântâna şi se amestecă iar.
5. Se pune peştele la cuptor (termostat 6 - 180°C) pentru 8 -10 minute, împreună cu sosul de bere cu ceapă şi smântână, acoperit cu folie de aluminiu.

7. Se serveşte cu garnitură din cubuleţe de roşie şi verdeaţă.

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Bilete de avion reduse cu 90%

Internauţi norocoşi au profitat de o reducere cu 90% a preţurilor biletelor de avion pe un site de rezervări.

Numai că a fost... o greşeală a programului informatic.

Din eroare, au fost vândute bilete la compania aeriană americană Delta Air Lines la preţuri extrem de mici. De exemplu, zboruri cu 25 de dolari între New York şi Los Angeles, sau zbor dus-întors Baltimore-Honolulu pentru mai puţin de 100 de dolari.
Greşeala a fost corectată, dar compania aeriană a anunţat că biletele deja cumpărate la preţ redus rămân valabile, chiar dacă totul s-a datorat unei erori.

Fântâna tinereţii

Cercetătorii au găsit gena tinereţii


vineri, 27 decembrie 2013

Vânzătorii oferă informaţii corecte clienţilor..

Dar nu la noi!

Sigur, sunt şi vânzători corecţi, care îi informează pe clienţi aşa cum trebuie, ba mai dau chiar şi sfaturi competente, dacă este cazul.
Numai că, din ce în ce mai mult, întâlnim nu numai informaţii eronate date prin viu grai, dar chiar şi etichete mincinoase, puse de către vânzătorii lipsiţi de scrupule.
De foarte multe ori, în magazine care vând confecţii, vânzătorii se arată intrigaţi dacă încerci să găseşti eticheta fabricantului pe care să fie trecută compoziţia fibroasă a materialului. Vânzătorul sare să "te ajute" şi spune repede din ce e făcut materialul. De exemplu, din lână. Dacă insişti şi găseşti eticheta, de multe ori pe ea scrie : poliester. Sau poliester 80%, bumbac 20% etc.
 Vânzătorul nu se tulbură că a fost prins cu minciuna -  e obişnuit. "Dar ce, dumneavoastră vă luaţi după etichete? Pipăiţi aici, se vede că e din lână".  (Las' că şi unele etichete sunt evident mincinoase, dar totuşi, dacă pui cap la cap ceea ce scrie pe etichetă cu ceea ce îţi spun simţul pipăitului şi experienţa la cumpărături, mai poţi să te lămureşti. Mai ales dacă vezi contradicţii flagrante, cum ar fi o etichetă pe care scrie "real leather" pe o confecţie din material textil... ).


Cât despre mărfurile de la tarabele de pe trotuar...ce să mai spunem. Vedem o etichetă mare, scrisă pe  o bucată de carton: " pantaloni din lână". Te uiţi cu neîncredere la pantalonii din tricot flauşat pe dos ce nu aduce defel a lână.  Pe etichetă nu scrie decât ceva pe chinezeşte - dar fără vreo referire la material. În interior- nici o etichetă. "Unde scrie că sunt din lână?" - întrebi. "Nu scrie". " Atunci de unde ştim că sunt din lână?" "Păi vă spun eu!" exclamă plină de siguranţă vânzătoarea. "Dar de unde ştiţi?" "Pâi ştiu, că îi am pe mine!"....Mi-a plăcut.

Ceva mai încolo, multe eşarfe în dreptul cărora scrie mare: "Kaşmir".
Unele au doar o etichetă lipită, pe care scrie un singur cuvânt: Pashmina. Eticheta este în mod evident lipită pe un material ce nu are nici o legătură cu lâna fină a caprelor din Himalaia. Pe altele, etalate pe aceea şi tarabă şi făcute din acelaşi material scrie : Pashmina 100% polyester. Dacă îl întrebi pe vânzător de ce a scris "kaşmir" pe etichetă, dacă şalurile sunt din poliester, el răspunde senin: "păi asta e caşmirul, un amestec cu poliester!"

Într-un magazin cu produse tradiţionale, bio şi cu preţuri pe măsură, admir borcănelele cu felurite produse frumos prezentate. Vânzătoarea mi se alătură imediat, dornică să mă ajute.
În dreptul unui  borcănel scrie: "vişine crude, fără conservanţi". Întreb: "dar cum se păstrează vişinele astea aşa...fără să fie fierte şi fără conservant?"  Răspunsul a venit promt: "Ei, le-au pus nişte salicilat, că altfel cum să ţină?".  "Bine, bine, dar atunci de ce scrieţi că  nu au conservant?" - O ridicare indignată din umeri ţine loc de răspuns. De ce insist atâta?

Pe numeroase articole de lenjerie feminină scrie pe etichete, în dreptul rubricii "compoziţie fibroasă" : satin. Desigur, satinul nu indică o anumită compoziţie fibroasă, ci doar un tip de ţesătură, care poate fi făcută din multe feluri de fibre.  Totuşi, fabricantul evită să scrie adevărul, adică "poliester". Poate nu toată lumea se prinde.
Pe altele, nu mai scrie nimic. Vânzătoarea spune plină de siguranţă: " E din mătase". "Cum, mătase naturală? " întrebi cu un zâmbet. "Ei, nu chiar mătase naturală, că de asta nu mai este acuma, vă daţi seama...mătasea naturală era pe timpuri...". "Pare să fie un material sintetic" - spui, după pipăit. "Da,... sintetic,... dar nu e sinteticul ăla pe care îl ştiţi dumneavoastră, e alt material, e foarte bun, n-a venit nici un client să se plângă". De altfel, de multe ori primeşti explicaţia asta: "Este dintr-un material bun" (sic!).

Şi tot aşa mai departe...
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update 26.03.2014
Alte exemple de toată frumuseţea
La un magazin de dulciuri de pe bulevardul Magheru, un loc important e ocupat de batoane de ciocolată cu ambalaj modest, dar pe care scrie mare: ciocolată cu lapte 100% unt de cacao.
Evident, ciocolata nu poate fi făcută numai din unt de cacao. Dacă producătorul vrea să se laude cu cantitatea de unt de cacao folosită, putea să specifice procentul din totalul compoziţiei. Dar asta nu se întâmplă. Proprietarul arab e indignat: eticheta arată că cioclata nu e cu unt de vacă sau cu "unt de margarină", ci cu unt de cacao - nu e clar?

Mediul ne modelează genele

Ceea ce moştenim poate fi îmbunătăţit

Genele fiecărui individ se exprimă diferit în funcţie de condiţiile de mediu. În acest fel, fiecare ins îşi fasonează propriul genom.
Cercetătorul Gene Robinson de la universitatea din Illinois a făcut un experiment care arată în ce măsură mediul modelează răspunsul genetic al fiecărui indivin, nu numai uman, dar şi din lumea animală.

El a studiat comportamentul unor tinere albine din două subspecii diferite: albina europeană şi albina africană, ce au fost introduse în colectivităţi de albine din subspecia diferită de a lor.
Se ştie că cele două subspecii de albine au comportamente diferite, albina africană fiind mult mai agresivă decât cea europeană.
Cercetătorul a constatat cu surpriză că tinerele albine şi-au modificat comportamentul în funcţie de colectivitatea în care se găseau, deşi genele lor le-ar fi indicat altceva. În mediul albinelor africane agresive, albinele europene au devenit şi ele agresive, iar în mediul paşnic al albinelor europene, albinele africane au devenit la rândul lor mai puţin agresive.
Experimentul a demonstrat că modificările epigenetice, insuflate de mediul social, permit o plasticitate a genomului de origine, o schimbare de expresie a genelor şi deci a comportamentului.
Este vorba despre expresia genelor în ARN (molecula care transportă informaţi genetică, NDLR), apoi în proteine, care condiţioneză genotipul unui individ, deci comportamentul său într-un anumit mediu.

Cum ne putem fasona propriul genom

În ceea ce ne priveşte pe noi, omenii, studiul lui Gene Robinson arată că de  anturajul poate avea ca efect activarea sau reducerea la tăcere a anumitor gene, deci am avea puterea de a ne fasona propriul genom.
Astfel, mediul social, la fel ca  alimentaţia, activitatea sportivă, metabolică, hormonală etc pot să ne influienţeze epigenomul , adică modul de exprimare al genelor.
Copiii stimulaţi sunt mult mai inteligenţi decât alţii, pentru că mama, vorbindu-i copilului va face să funcţioneze un anumit număr de neuroni şi va stimula un anumit număr de gene care vor da multe proteine.

Legătura dintre mediu, gene şi boli

Geneticianul Steve Cole a studiat legătura dintre mediu, gene şi boli.
Izolarea socială, stresul şi sărăcia ar putea fi factori care să afecteze imunitatea unora dintre noi, atingând în primul rând genele.
Anumite gene regizează răspunsul nostru imunitar în funcţie de starea noastră psihică. Ele au fost numite " gene de răspuns la ostilitate". Ele sunt implicate mai ales în răspunsul inflamator şi antiviral. Se pare că sistemul nostru nervos central este capbil să transforme semnalele condiţiei noastre socaile în semnale hormonale şi în schimbări ale neurotransmiţătorilor (care sunt molecule de semnal produse de neuroni),  aceştia la rândul lor urmând să moduleze expresia anumitor gene ale imunităţii.

Dacă nişte şoricei sunt separaţi de mama lor după naştere câte o oră , la diferite intervale, se constată că stresul le afectează răspunsul imunitar şi vor creşte mai puţin decât cei care u trăit tot timpul alături de mama lor.

S-a observat în decursul timpului că percepţia pozitivă asupra propriei persoane este fundamentală pentru echilibrul nostru mental, psihic şi fizic.
Elementul nou constă în studiile ştiinţifice asupra felului în care starea de spirit influienţează asupra stării de sănătate.