Înmormântarea lui Richard III
Azi 22 martie 2015 o procesiune solemnă duce osemintele ultimului rege Plantagenet, Richard al III-lea spre a fi înmormântate la Leicester.
Richard III, devenit cunoscut în lumea întreagă prin drama scrisă de William Shakespeare, a murit în pe 22 august 1485, în timpul bătăliei de la Bosworth, dusă împotriva lui Henri Tudor.
Învingătorul din această bătălie, Henri Tudor va urca pe tronul Angliei sub numele de Henric VII, întemeind astfel dinastia domnitoare Tudor, din care a făcut parte și regina Elisabeta I. Actuala regină a Marii Britanii, Elisabeta II este de asemenea o descendentă a lui Henric VII Tudor.
Despre Richard III se știa că fusese înmormântat fără nici un fel de fast la o mănăstire franciscană ce a fost distrusă în 1530, în cursul schismei anglicane.
Regăsirea osemintelor lui Richard III
În anul 2012 , arheologii de la universitatea din Leicester au identificat amplasamentul exact al vechii mănăstiri franciscane și au întreprins săpături pe locul acesteia, unde urma să se construiască o parcare.
Osemintele regelui au fost regăsite perfect conservate și au fost identificate în primul moment după puternica scolioză -
despre care se cunoștea din scrierile epocii. Ele au fost datate și cu carbon 14, fiind stabilită astfel perioada morții între anii 1455 și 1540.
Pentru a fi siguri că era vorba despre osemintele regelui Richard III, cercetătorii au comparat ADN- ul acestora cu ADN-ul
ultimilor urmași cunoscuți ai acestui rege.
Unul dintre acești urmași este
Michael Ibsen, un fabricant de mobilă din Canada, ce descinde din
sora lui Richard III. Un alt urmaș, al cărui ADN a fost comparat de asemenea, a preferat să rămână necunoscut marelui public. S-a aflat totuși că e vorba de
Wendy Duldig și ea descendentă a surorii mai mari a lui Richard III, Anne de York. S-a constatat potrivirea genetică dintre aceste persoane și osemintele deshumate, care s-au dovedit a aparține într-adevăr lui Richard III.
A fost reconstituită și figura defunctului după analiza științifică a craniului, iar figura obținută a fost comparată cu portretele cunoscute din epocă. S-a constatat că Richard III avea într-adevăr o deviere laterală a coloanei (nu o cocoașă) , dar avea ambele mâini sănătoase - nu cum este prezentat în piesa lui Shakespeare.
Descendență nelegitimă
Analizele genetice făcute cu acest prilej la toți descendenții cunoscuți ai familiei au arătat însă că există o „ruptură” pe linia genetică masculină, ceea ce indică existența unui fiu provenit dintr-un adulter în arborele genealogic - fapt ce a fost anunțat într-o conferință de presă de către Kevin Schurer, viceCancelar al Universității din Leicester.
„Nu știm la ce nivel se situază ruptura...și desigur nu vrem să sugerăm că Majestatea sa (regina Elisabeta II) nu ar trebui să se găsească pe tron” s-a grăbit să adauge dl. Schurer.
El a menționat însă că se pot pune înrtebări asupra legitimității tuturor regilor regilor din dinastia Tudor, ce o include și pe Elisabeta I.
Istoria menționează mai multe situații în care legitimitatea descendenței unora dintre pretendenții la tron a fost contestată.
John Beaufort, fiul lui
John of Gaunt, strămoșul comun al familiilor domnitoare britanice din ultimele secole, s-a născut în afara căsătoriei și a fost recunoscut la maturitate ca fiu legitim al lui John of Gaunt după căsătoria acestuia cu mama fiului considerat până atunci bastard.
Dacă el nu ar fi fost în realitate fiul natural al lui John of Gaunt, asta ar pune în chestiune legitimitatea regilor Henry IV, Henry V, Henry VI și a "
întregii dinastii Tudor" începând cu
Henry VII, Henry
VIII, Edward VI, Mary I et Elizabeth I. (Vedeți aici arborele genealogic, pentru a afla legăturile de rudenie).
Istoricii menționează că și legitimitatea regelui
Edward IV fusese serios contestată în 1483. Un document redactat în limba latină de un cleric italian (
Domenico Mancini) contemporan cu Richard III povestea că ducesa
Cecily (Neville) d'York , mama lui Edward IV și a lui Richard III recunoscuse public faptul că primul dintre fiii ei era
„un bastard”.
Declarația servea desigur intereselor lui Richard III în preluarea puterii, dar fusese considerată plauzibilă în epocă, mai ales că
Edward IV, un bărbat foarte înalt (1,93m) nu semăna deloc cu tatăl său, ducele
Richard d'York, ce era mărunt și îndesat, ca și celălalt fiu al său,
Richard III.
Edward IV se născuse la
Rouen în Franța la 28 aprilie 1442, pe când Normandia aparținea încă de Anglia. Dar un document găsit în anul 2003 în arhivele catedralei din
Rouen de către istoricul britanic
Michael Jones ar dovedi că tatăl său, Richard d'York
nu era acolo în momentul presupus al concepției.
El era asediat în acest timp în cetatea
Pontoise, situată la 100 km distanță. Iar asediul a durat între 3 iunie și 19 septembrie 1441. Era în timpul „războiului de 100 de ani”.
Cetatea a fost cucerită pe 19 septembrie 1441 de regele Franței
Charles VII.(La cucerirea cetății
1200 englezi au fost uciși și s-au compus poeme - în vechea limbă franceză, desigur:
Entre vous Angloiz et Normans
Estans céans dedens Pontoise
Fuyez vous-en, prenés les champs
Oublyez la rivière d'Oise
Et retournez à la cervoise
De quoy vous estes tous nourriz
Senglans, puans, mezeaulx [lépreux], porriz.).
|
Cucerirea cetății Pontoise în 1441 Chroniques - Jean Chartrier -sec. XV |
Un cal! Un regat pentru un cal!
Studierea osemintelor a arătat și modul în care a fost ucis regele . Regele, doborât de pe cal , a fost ucis cu o lovitură de halebardă .
În piesa „Richard III” scrisă de Shakespeare 100 de ani mai târziu, Richard III exclama:
„Un cal! Un regat pentru un cal!” în timpul bătăliei decisive, purtate împotriva lui Henri Tudor.
Cum bătălia se desfășura în favoarea lui Henru Tudor, Richard a încercat să ajungă la acesta pentru a decide soarta bătăliei printr-o confruntare directă. Mai mulți cai au fost uciși sub el, apoi regele, rămas pedestru, a fost încercuit și ucis .
Scheletul poartă urmele a 10 răni , dintre care 8 la cap. Richard III a fost ucis de o lovitură de halebardă aplicată din spatele craniului. Unele răni au fost provocate post mortem, în semn de „
umilire” .
Manuscrisele istorice relataseră că viitorul rege Henric VII a legat cadavrul despuiat al lui Richard III de calul său și l-a târât astfel pentru a-și celebra victoria, înainte de a-l abandona pentru a fi înmormântat fără nici un fel de ceremonie.
Astăzi, rămășițele nefericitului rege au fost purtate în procesiune solemnă întâi la universitatea din Leicester, apoi la locul faimoasei bătălii de la Bosworth, traversând pe parcurs mai multe localități cu rezonanță istorică. Sicriul va fi readus la Leicester pentru a fi vegheat timp de trei zile, timp în care publicul va putea să vină pentru a-l omagia pe ultimul rege medieval al Angliei. Pe 26 martie sicriul va fi înhumat în catedrala din Leicester. Procesiunea s-a compus din mii de persoane în costume de epocă său în armuri ce au venit să onoreze ultimul rege al Angliei mort pe cânpul de luptă.
Se vor oficia servicii religioase anglicane și catolice (Richard III era catolic). La mesa de recviem, cardinalul Vincent Nichols va purta veștminte autentice din secolul al XV-lea (aflate în păstrare la muzeu) .
Locul definitiv de odihnă pentru Richard III a fost decis prin hotărâre a Înaltei Curți din Londra, punându-se capăt astfel disputei cu descendenții îndepărtați ai acestuia care cereau ca înhumarea să se facă la York (locul de baștină al familiei ).
Schimbarea reputației regelui
Richard II a fost ucis la 32 de ani, după o domnie de numai doi ani. Se pare însă că reputația de tiran sângeros ar fi fost orchestrată de cronicarii oficiali ai dinastiei Tudor, care i-a urmat și că nu ar corespunde realității. I se pune în sarcină uciderea în Turnul Londrei a doi nepoți, (fiii fratelui său mai mare Edward IV - cel despre care mama sa spunea că ar fi fost un bastard - vă amintiți?) fapt considerat astăzi ca incert. Biserica anglicană (al cărei guvernator suprem este regina Marii Britanii) a refuzat recent să se facă teste ADN asupra osemintelor a doi copii ce au fost descoperite în Turnul Londrei în secolul XVII și care sunt păstrate în prezent la abația Westminster într-o urnă pe care s-a scris :
„sufocați cu o pernă de către perfidul lor unchi Richard Uzurpatorul”
Identitatea reală a copiilor nu se cunoaște însă. Iar despre persoana care a ordonat uciderea fiilor lui Edward IV, părerile sunt astăzi împărțite.
Unii autori contemporani îl prezintă pe Richard II ca pe o persoană romantică și care a înfăptuit reforme economice benefice Angliei.