Deseuri nucleare depozitate în puţurile de gaze de şist

Una dintre marile probleme pe care le pun centralele electrice nucleare este modul de depozitare a deşeurilor radioactive care rezultă din funcţionarea acestora.



De exemplu, trei centrale nucleare suedeze, cele din Oskashamn, Forsmark şi Ringhals  produc în şaizeci de ani de exploatare circa 12 000 de tone de deşeuri radioactive, depuse în 6 000 de containere de cupru.
În trecut au fost puternice demonstraţii de protest legate de intenţia autorităţilor de a depozita definitiv deşeuri nucleare în aproiere de localităţile lor.
Deşeurile nucleare rămîn radioactive perioade extrem de mari de timp, sute de mii de ani, unele.
După ce s-au imaginat soluţii ca trimiterea în spaţiul cosmic sau îngroparea în adâncurile abisale ale oceanelor, acum pare să se fi găsit o soluţie:

Îngroparea deşeurilor în puţuri săpate la mare adâncime.

În 1995, s-a creat, de pildă, Fondul suedez de gestiune a deşeurilor nucleare, destinat finanţării costurilor legate de stocarea definitivă a deşeurilor de la centralele nucleare suedeze. Fondul este alimentat de o taxă pe care o plăteşte industria pentru energia electrică de origine nucleară pe care o consumă. Actualmente, acest fond suedez a strâns 4,5 miliarde de euro.
După ce s-a preconizat încapsularea deşeurilor în fontă şi în cilindri groşi de cupru înalţi de 5 metri, care să fie îngropaţi la sute de metri adâncime în munţi şi protejaţi cu straturi de bentonită, s-a considerat că depozitarea nu este suficient de sigură pe termen lung, pentru că apa lipsită de oxigen din adâncul muntelui poate coroda cuprul, se preconizează soluţia depozitării deşeurilor în foraje de mare adâncime, între 2 şi 4 km. Deşi această metodă nu a fost încă studiată sub toate aspectele şi există temeri că deşeurile s-ar putea bloca în interiorul puţului la adâncime mai mică şi să emită de acolo radiaţii mortale pentru oameni şi animale, metoda pare să surâdă proprietarilor de centrale nucleare. Mai ales că ea ar putea să nu comporte cheltuieli mari, dacă se folosesc puţuri deja săpate pentru alt scop- cum ar fi extragerea gazelor de şist! Pentru că, printr-o coincidenţă, exact asta e adâncimea de la care se extrag gazele de şist: 2 ÷ 4 km.

Miliardele de euro strânse pentru stocarea deşeurilor ar fi economisite, deşeurile ar fi depozitate în puţuri care nu costă nimic, fiindcă au fost deja săpate de firmele gaziere şi după câţiva ani nu mai sunt utile pentru extragerea gazelor de şist, producţia de gaze extrase prin fracturare hidraulică scăzând cu 80% în primii patru -cinci ani. Şi unde mai pui că aceste puţuri ar fi în alte ţări, aşa că deşeurile nucleare s-ar îndepărta total de ţara de origine!

E o soluţie atât de bună, încât se şi aplică!