REFLEXOTERAPIE MAINI

Masajul mâinilor

Dacă vă supără o durere, de indiferent care origine, faceți-vă un masaj pe punctele palmei în loc să înghițiți medicamente toxice.
Masajul poate fi facial, dorsal, abdominal, muscular sau la nivelul mâinilor și picioarelor, două zone sensibile ale corpului omenesc pe care se găsesc puncte aflate în legătură cu diferite organe și alte părți ale corpului.
Pentru a ușura durerea masând palma:
1. Începeți prin a localiza punctul din palmă care corespunde organului de la care provine durerea.
2. Apăsați acest punct timp de 5 secunde.
3. Apăsați din nou acel punct din palmă de mai multe ori și timp de mai multe minute.
4. Ca să vă simțiți mai bine, faceți asta de mai multe ori pe zi.

După o săptămână, durerea va dispărea complet.

Iată o hartă a palmei

Și o hartă a dosului palmei

 Jin Shin Jyutsu (仁神術)

Conform acestei practici din extremul Orient,  fiecare deget al mâinilor este în strânsă legătură cu anumite organe și chiar cu anumite sentimente. Dacă circuitele de energie care travessează corpul sunt parțial blocate din motive emoționale, fizice sau mentale, acestea pot fi deblocate prin punerea mâinilor pe anumite zone din corp și prin automasaj.

Refkexoterapia și presopunctura. 

Ca și reflexoterapia, presopunctura este un procedeu tipic de autoterapie, deoarece nu necesita instrumente ajutatoare, poate fi învățată ușor și practicată oriunde, simplu, repede, fără efecte secundare. De aceea, în China și în Japonia, ea ocupa un loc important în asistența medicală acordată populației, renunțându-se la intoxicarea, adeseori inutilă, cu medicamente.

Diferentța dintre cele două proceduri constă însă în modul de acțiune a fiecăreia. Reflexoterapia se adresează punctelor reflexe, din zonele reflexe aflate la extremitățile corpului, presopunctura se face pe puncte repartizate pe întregul corp, bazându-se pe aceleași principii și în acelasi mod ca acupunctura, cu diferența că în presopunctură punctele se apasă, iar în acupunctură, la nivelul lor se introduc niște ace.

Apăsarea anumitor puncte la nivelul palmei este o formă de reflexoterapie, prin care se stimulează terminaţiile nervoase din palme, care trimit impulsuri către întreg corpul prin sistemul nervos.

Presopunctura mâinilor contra durerilor de cap, durerilor în gât și a problemelor respiratorii

Pasul 1: Relaxarea!

Vă așezați pe scaun sau într-un fotoliu confortabil. Respirați adânc și regulat. Freacați mâinile între ele aproximativ un minut, asta pentru a crește energia și pentru a le face mai sensibile la stimuli.

Apoi, cu mâna dreaptă se începe sa stimularea punctul de presopunctura dorit (asa cum se vede in imaginea de mai sus) pentru a vindeca diversele probleme de sănătate

Presiunea trebuie sa fie una suportabila, aproape de punctul de durere. Atunci când durerea se va intensifica, presiunea nu se oprește, dar se respiră cât mai adânc.

Ce degete se masează și cât timp?

Se masează și se menține presiunea timp de 3-4 minute, pentru fiecare punct în parte, de 2-3 ori pe zi, pentru a se obține efectul propus.

Pentru răceală – Un masaj în punctul numărul 8,  pentru a stimula și crește energia vindecătoare asupra nasului și gâtului. Ajută în caz de probleme respiratorii și dificultăți la înghițire, congestie nazala dar și tuse persistentă.

Pentru dureri in gat (faringită si laringită) – Se stimulează partea superioară a degetului mare, punctul numărul 7. Acest tip de masaj va calma durerile în gat, răgușeala și alte simptome asociate.

Pentru dureri de la nivelul sinusurilor și pentru sinuzită:  Punctele care corespund vindecării sinuzitei sunt situate la extremitățile tuturor celorlalte degete, mai puțin a degetului mare și anume punctul numărul 9. Stimulează aceste puncte pentru a scapă de sinuzită, dureri de cap, amețeli, senzația de presiune în creier, nas înfundat dar și reducerea mucusului

Pentru gripă – Se aplică o presiune asupra punctului numărul 1. Aceasta va ameliora durerile musculare, oferind relaxare și calmarea simptomelor asociate gripei.

Restul punctelor din imaginea de mai sus sunt asociate altor condiții de sănătate pe care de asemenea le putem trata în aceleași condiții, prin simpla exercitare a presiunii și masajului.

Pentru un efect mai puternic, se masează ușor pielea delicată dintre degetele de la picioare, deoarece aceasta stimulează sistemul limfatic și elimină lichidele și toxinele în exces.

Cum poate presopunctura sa ajute organismul?

 

Presopunctura are mai multe efecte asupra organismului:

Prevenire: aplicarea unor presiuni periodice in principalele puncte ale corpului ajuta la menținerea unei stări de sănătate optime si ajuta la prevenirea apariției multor boli.

Efect de diagnostic: disconfortul sau durerea care apare in timpul stimulariii acestor puncte cheie poate indica unele probleme legate de funcțiile unui anumit organ.

Efect terapeutic: stimularea sistematica si regulata poate îmbunătăți starea generala de sănătate.

Cel mai important beneficiu al presopuncturii este capacitatea sa de a elibera tensiunea, deoarece presiunea asupra anumitor puncte induce o stare de relaxare, restabilind echilibrul corpului.

Starea generala a organismului se îmbunătățește, deoarece masajul stimulează circulația si fluxul de oxigen.

De asemenea, cu ajutorul presupuncturii se poate elimina orice blocaj in fluxul de energie al vieții, si, astfel, organismul se poate auto-vindeca

Pentru masajul tălpilor picioarelor, vedeți aici: 

http://nazone.ro/2013/01/reflexoterapie_9.html

Elefanții sălbatici l-au omagiat pe binefacatorul lor

Omul care murmura la urechea elefanților

Elefanții sunt mai sensibili si mai respectuosi decat noi si nu au nevoie
de telefon mobil pentru a comunica...

Lawrence Anthony a primit un grup de elefanți în rezervația lui din Thula Thula, din Africa de Sud. (25000 km2)
A cumpărat mai întâi o rezervație de 2000 ha, fost teren de vânătoare, foste teritorii tribale (cumpărate cu acordul șefilor locali).
Luptând contra braconajului, Anthony a primit în 1999 un grup de elefanți sălbatici ce fuseseră traumatizați de om. În pofida neîncrederii inițiale, între Anthony și elefanți s-au format adevărate legături.
Lawrence Anthony  a fost fondatorul Earth Organization.

Anthohy a scris și trei cărți, în care descrie- printre altele- cât de sensibili și de emotivi sunt elefanții și de asemenea cât de inteligenți.

Chiar dacă fiecare rasă are limbajul său, există și un limbaj universal: cel al inimii. Și elefanții au un astfel de limbaj, chiar dacă Omul a făcut abstracție de al său de mult vreme. 

Pe 1 martie 2012, Lawrence Anthony a murit subit, în urma unui atac de cord, la vârsta de 61 de ani. 
El le lipsește soției lui, celor doi fii, celor doi nepoți și numeroșilor elefanți.

La două zile după moartea lui, elefanții sălbatici s-au prezentat la domiciliul său, conduși de cele două matriarhe. Alte cete de elefanți sălbatici au venit separat, în număr mare pentru a-și lua rămas bun de la prietenul lor uman mult iubit. În total 31 de elefanți au mers peste 20 km pentru a se duce la casa prietenului lor din Africa de Sud.
Oamenii au fost uimiți nu doar de marea inteligență a elefanților ci și de modul uimitor  în care aceștia au simțit moartea lui Lawrence și de manifestarea de emoție profundă arătată de ei în mod organizat.
Un marș lent de la habitatul lor până la casa lui Lawrence, timp de cel puțin 12 ore, în șir indian și în mod solemn. 

Cum au știut de moartea lui Anthony elefanții care trăiesc în zone îndepărtate ale parcului? 
Bărbatul a murit subit. La mai mulți kilometri distanță, două grupuri de elefanți au detectat pierderea scumpului lor prieten și au început să se deplaseze ca într-o procesiune solemnă, „funebră” am spune noi, până la casa defunctului pentru a-și arăta respectul. 
„Dacă mai trebuia o dovadă de minunata interdependență între toate ființele vii, iat-o cu elefanții din rezervația Thula Thula. Inima unui om se oprește și inima anumitor elefanți resimte doliul. Inima acestui om a oferit vindecare acestor elefanți și acum ei au venit ca să aducă un afectuos omagiu prietenului lor” spune rabinul Leila Gal Berner.

 Soția lui Lawrwnce, Francoise a fost foarte impresionată, știind că elefanții nu mai veniseră la el de peste trei ani! Dar totuși stiau unde mergeau.

În mod cât se poate de evident, elefanții au vrut să arate profundul lor respect și să-l onoreze pe prietenul care le-a salvat viața și i-a îngrijit la nevoie. 

Ei au rămas în fața casei două zile și două nopți fără să mănânce nimic.
Apoi, într-o dimineață, au plecat.

Acest comportament uluitor și plin de noblețe a fost relatat în 2013 în mass media. 

Izvorul Tamaduirii

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii.

Icoana Izvorul Tămăduirii pictată de Arsenie Boca

"Izvorăște-mi mie, Născatoare de Dumnezeu Fecioară, darurile cuvântului, ca să laud izvorul tau, care izvorăște viața și dar credincioșilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă, și izvor de tămăduire, de obște, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă...". 

Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolelui.

În această zi, în biserici, la fântâni sau la izvoare se oficiază slujba de sfințíre a apei sau Agheasma Mică, apă ce se bea dimineața, pe nemâncate, pentru întărire trupească și sufletească.

În unele regiuni ale țării , preoții fac și binecuvântarea caselor credincioșilor cu apă sfințită.

Credincioșii merg la mormintele apropiaților stinși din viață, dau de pomană, îngrijesc locurile de veci și le stropesc cu aghiasmă. Mulți dintre credincioși merg în pelerinaj la bisericile, mănăstirile și izvoarele renumite pentru harurile lor tămăduitoare.

În această zi de  vineri nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală, nu se calcă rufe, nu se coase. 

Cartierul Vlaherne din Istanbul

Lingvistul român a studiat lucrările unor istorici antici, cum ar fi Genesios și lexiconul Suidas și a trac concluzia că denumirea Blaherne derivă din Blah sau Vlah, adică valah. O colonie de valahi a locuit la marginea Constantinopolelui , formând cartierul Vlaherne (Blaherne) , ce se găsește între mănăstirea Chora, poarta Adrianopolelui și Cornul de Aur. Acolo se află un palat, una dintre cele 24 de porți din zidul lui Theodosius II (poarta Blaherne) și bazilica Sfânta Maria Maica Domnului cunoscută sub numele „biserica Sfânta Maria din Blaherne”.
Palatul din Blaherne a fost folosit ca reședință obișnuită a împăraților latini din Constantinopol. Ultimul basileus, Constantin XI a murit luptând cu spada în mână, în fața porții Blahernelor,  în timpul luptelor ce au dus la căderea Constantinopolelui în mâinile turcilor. 

Dincolo de zidurile vechiului Constantinopol, se află două biserici ortodoxe în care se intamplă minuni:   Izvorul Tămăduirii și Vlaherne. Construite sau extinse în vremea împăratului bizantin Leon, de origine tracă, ele sunt vizitate de mii de oameni, în căutare de ajutor divin. 

Amplasarea în Istanbul a celor două biserici ortodoxe cu izvoare tămăduitoare
Sub numele de „Fethiye Camii” găsim biserica ortodoxă Church of Theotokos Pammakaristos (Biserica Maicii Domnului), fost Patriarhat Ecumenic, ce adăpostește cel mai numeroase mozaicuri bizantine după cele de la Hagia Sophia și Biserica Mântuitorului din Chora (toate transformate în moschei și actualmente parțial muzee).

Nu departe se află fostul palat al lui Dimitrie Cantemir, actualmente muzeu

Biserica Izvorul Tămăduirii din Istanbul

BISERICA IZVORUL MAICII DOMNULUI

(MERYEM ANA RUM KILISESI VE AYAZMASI)

Biserica Izvorul Tămăduirii din Constantinopol (azi Istanbul) , cunoscută sub denumirea de „Mănăstirea Izvorului Maicii Domnului” se află în cartierul Zeitinburnu, în apropiere de Balikli, Istanbul, la numai câteva sute de metri în afara zidurilor vechi ale orașului, după ce se iese prin  Poarta numită Silivri. 

Ansamblul monahal actual, înconjurat de un zid înalt, se găsește între cimitirul ortodox și cel armean. Acum este o biserică mică din secolul XIX și un mic paraclis, ce datează din secolul V  în mijlocul incintei. Se coboară la Izvor pe trepte albe de marmură. 

Aya Vlaherna Ayazmas ve Panayia Rum, adică Biserica Acoperământului Maicii Domnului din Vlaherne, zidită în apropierea unui alt izvor făcător de minuni. 

Se găsește tot în exteriorul zidurilor vechiului oraș, în cartierul Fanar, în apropiere de ruinele Palatului Vlahernelor, fosta reședință din afara zidurilor a împăraților bizantini. În Bostan Sokaki la numărul 47 se găsește Aya Vlaherna Ayazmas ve Panayia Rum, adică Biserica Acoperământului Maicii Domnului din Vlaherne, zidită în apropierea unui alt izvor făcător de minuni. 

Biserica din Vlaherne a fost ridicată inițial , peste izvorul sfânt, în anul 452, de către împărăteasa Pulcheria, fiind destinată să adăpostească relicve sfinte: Veștmântul și Acoperământul Maicii Domnului, care se spune că au fost aduse în cartierul valah al capitalei de către doi frați, pelerini, Galbien și Candios. Lingvistul român Ilie Gerghel a studiat lucrări ale unor istorici vechi, ca Genesios și lexiconul Suidas și a concluzionat că numele cartierului Blachernes (Vlaherne) este derivat din Blah sau Vlah, vechiul nume al românilor (valahi); el a arătat că o colonie de valahi a trăit aproape de Constantinopol.
După alte surse, Sfintele relicve ar fi fost primite de împărăteasa Pulcheria de la cumnata ei Eudoxia, ce le adusese din Palestina.

Pulcheria a construit trei mari sanctuare închinate Sfintei Fecioare, la Constantinopol:

- La Vlaherne – pentru tunică și mantie
- Capela des Manganes – pentru icoana Maicii Domnului Hodighetreia , despre care se spune că ar fi fost pictată chiar de sfântul Luca
- Biserica din Chalcoprateia – pentru Sfântul Brâu.

Tradiția spune că Leon cel Mare, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, a întâlnit în pădurea de pini de lângă Constantinopol un bătrân orb care i-a cerut apă și să-l ducă în cetate. Leon a căutat un izvor și  la un moment dat a auzit -o pe Maica Domnului care îi spunea că în pădure este un izvor cu a cărui apă să spele ochii orbului și din care să-i dea să bea. Leon, care era foarte credincios, a făcut întocmai iar orbul a început să vadă. 

Ajungând împărat al Bizanțului în 473, împăratul Leon I a pus să se construiască o altă biserică, foarte aproape de capela făcută de Pulcheria . El a amenajat și o fântână cu apă din izvorul miraculos (Hagiasma), o baie (Hagion Lousma) și o capelă- relicvariu pentru mantia și tunica Sfintei Fecioare (paraclesion de Hagia Soros) . 

Biserica purta numele de Sfânta Fecioară din Vlaherne (Blachernes) sau biserica Sfântului Sanctuar.

Împăratul Iustinian , care avea probleme urinare, a fost tămăduit de apa vindecătoare a izvorului. În semn de recunoștință, el a reconstruit biserica, făcând-o mai mare și mai frumoasă. Deteriorată de mai multe cutremure, biserica a fost restaurată de Vasile Macedoneanul, apoi de fiul acestuia Leon cel Înțelept.

A mai fost reconstruită după un incendiu în 1070, dar a căzut victimă altui incendiu în 1434. A rămas doar capela din fața Izvorului, dar și aceasta a fost reconstruită în secolul al XIX-lea.

Maica Domnului Panaghia din Vlahernes

Aici s-a aflat o icoană ce o înfățișează pe Maica Domnului în întregime, stând în picioare, cu mâinile ridicate spre rugăciune și mijlocire. Chipul lui Hristos, binecuvântând, este pictat în medalion pe pieptul Fecioarei. 
Se spune că Sfântul Veștmânt al Maicii Domnului, precum și icoana Sfintei Fecioare au prilejuit multe minuni. Avarii au fost respinși în anul 626 după rugăciuni adresate Sfintei Fecioare. În 717 a fost respins atacul arabilor, în 864-al rușilor. 

În biserică se producea o „minune obișnuită”: în fiecare vineri, voalul care acoperea icoana Sfintei Fecioare se ridica, lăsând să se vadă icoana, și se lăsa din nou a doua zi.

În fiecare vineri o procesiune pleca de la biserica din Blachernes spre celălalt mare sanctuar din Constantinopol, Sfânta Fecioară din Chalcoprateea, aflat la celălalt capăt al orașului și în care se păstra Brâul Maicii Domnuliu. Aceste relicve au fost furate de cruciați în 1204.

Cât despre izvorul sfânt, se spune că el are puterea de a tămădui abcese, tumori, febra, sterilitatea, ulcerul, surditatea, dizenteria, gangrena, cancere, lepra, inflamații, pietre și un număr de boli mintale.

Împăratul venea acolo să se roage de mai multe ori pe an și cu ocazia unei ceremonii se scălda în întregime în fântână.

Acum fântâna se găsește la sud de biserica reconstruită la începutul secolului XIX.. Pe 2 iulie și în prima vineri de după Paști se organizează mari ceremonii religioase în jurul fântânii minunate, pentru numeroși pelerini și bolnavi. 

Izvoare tămăduitoare la noi în în țară

La Mănăstirea Ghigiu
La Mănăstirea Dervent
La Mănăstirea Horaicioara

Florii

Intrarea Domnului în Ierusalim

Intrarea în Ierusalim pictată de Giotto în capela Scrovegni între 1304 și 1306

9.Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.

10.Voi nimici carăle de război și caii din Ierusalim și arcurile de război vor fi nimicite.El va vesti neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.

Zaharia 9.9-10

La Intrarea în Ierusalim, Hristos a fost întâmpinat de mulţime de bărbaţi, femei şi copii, care purtau în mâini ramuri verzi de finic (curmal) şi îşi manifestau bucuria, strigând: 

„Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!“

Din timpuri străvechi, ramurile de finic erau considerate simbol al biruinţei. Romanii, de pildă, obişnuiau să-şi întâmpine câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu ramuri de finic.

La Intrarea în Ierusalim acestea capătă o semnificaţie mult mai bogată: arată mai dinainte biruinţa lui Hristos asupra morţii. 

Cu acelaşi înţeles sunt menţionate în cartea Apocalipsei: 

„După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic“. 

Pentru acest motiv, în iconografie, martirii sunt reprezentaţi, de multe ori, ţinând în mâini ramuri de finic.

Cu o zi înainte, Domnul Iisus Hristos îl înviase pe Lazăr din Betania.

Primiriea Domnului ca împărat în Ierusalim a fost prăznuită de către comunitățile de creștini din vechime. Cele mai vechi consemnări în scris ne-au rămas de la  Sfântul Ioan Gură de Aur (†407), de la Sfântul Epifanie de Salamina (†403), de la Sfântul Chiril al Alexandriei (†444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum şi de la pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte.

La multi ani celor ce poarta nume de flori!

De Florii își serbează ziua numelui cei sau cele ce poartă nume de flori - și nu sunt deloc puțini la noi în țară!

334.734 de bărbați se numesc Florin

147.328 de bărbați se numesc Viorel

146.268 de femei se numesc Viorica

128.844 de femei se numesc Florentina

92.668 de femei se numesc Florica

87.202 femei se numesc Floarea

79.753 de femei se numesc Florina.

54.759 de bărbați se numesc Florian

Numeroase alte persoane poartă nume de flori sau de plante: 

Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gențiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila, Zambilica. 

Păcăleala de 1 Aprilie

Ziua păcălelilor

La francezi: poisson d’avril (tradus cuvânt cu cuvânt: pește de aprilie)

E vorba de spre o glumă, sau o păcăleală pe care o faci de 1 aprilie cunoștințelor , prietenilor sau membrilor familiei. Se mai fac păcăleli și în mass media – inclusiv pe internet.

Copiii francezi agață câte un pește din hârtie de spatele persoanelor cărăra vor să le joace o festă.

« Poisson d’avril ! » e o exclamație pe care o scoți când descoperi gluma.

De unde provine acest obicei?

Au fost mai multe ipoteze, reproduc aici doar câteva:

Unele tradiții spun că în Evul Mediu, sfântul Sisoe, un pustnic egiptean ce era prieten cu sfântul Antonie cel Mare obișnuia să-l păcălească pe acesta în mod prietenesc

Altă ipoteză

Păcăleala de 1 aprilie ar fi legată de reforma calendarului în secolul xvI^lea  . 

În Evul Mediu, în mai multe orașe sau regiuni europene anul începea la date variate (de Crăciun, de 1 martie, pe 25 martie) și corespundea după calendarul iulian cu ziua de Anul Nou. 

Mai ales data de 25 martie era asociată cu sărbătoarea Bunei Vestiri , când se ofereau cadouri. 

În Franța, anul civil începea la date diferite în funcție de fiecare provincie, dar acolo unde se sărbătorea noul an de Buna Vestire se prelungeau sărbătorile dedicate Sfintei Marii până l a1 aprilie. Regele Charles IX a decis prin Edictul de la Roussillon, în 1564, ca anul să înceapă de la 1 ianuarie.

Papa Gregorio XIII a extins această măsură pentru întreaga creștinătate, adoptând calendarul gregorian în 1582. Conform legendelor, multe persoane se adaptau cu dificultate la noul calendar, altele nici măcar nu știau despre schimbare și continuau să sărbătorească Anul Nou pe 1 aprilie, după tradiția veche. Pentru a-i ironiza pe aceștia, unii au profitat de ocazie pentru a povesti tot felul de glume și a le oferi pești decupați din hârtie în locul peștilor ce se găteau la sfârșitul postului ce precedea sărbătoarea Paștilor.

Totuși expresia poisson d’avril a fost întâlnită și înainte de 1564, în diferite scrieri medievale.

De aici altă ipoteză:

Conform folcloristului Alan Dundes obiceiul păcălelilor pare a fi legat de carnavalul de 1 aprilie, care la rândul său putea fi o continuare a unor vechi ritualuri de fertilitate. În timpul sărbătorilor, victimele farselor erau confruntate cu un rit de schimbare a anotimpului: sub influiența sărbătorilor antice, ieșirea din semnul zodiacal al Peștilor (ultimul semn de iarnă și ultimul semn zodiacal) , aprilie fiind considerat în Evul Mediu ca prima lună de primăvară . Era și o prelungire a perioadei de post, în care era permis să se mănânce pește (la anumite date).

În Franța, la începutul secolului al XX-lea se trimiteau cărți poștale ornate cu câte un „pește de aprilie”.

�������������

Obiceiul a fost exportat în numeroase țări:

·         Americanii și britanicii au April Fool's Day (unii scoțieni vorbesc și de  Gowk sau de Cuckoo),

·         Germanii au Aprilscherz,

·         Acest obicei există și în Danemarca, în Olanda, în Belgia, în Canada, în Italia, în Polonia, în Croația, în Slovenia, în România, în Portugalia, în SUA, în Elveția, în Finlanda și chiar în Japonia.

·         În Rusia se cheamă « ziua nebunilor » (den dourakov).

·         În România e « păcăleală de 1 aprilie »

·         În Portugalia și în Brazilia se cheamă « ziua minciunilor » (dia das mentiras).

Printul Charles si-a facut cruce si a aprins o lumanare

Prințul Charles s-a recules la Patriarhie

Prințul Charles, aflat în a doua sa vizită oficială în România, a fost primit la Patriarhia Română de către Patriarhul Daniel.

După convorbiri de circa o jumătate de oră, prințul Charles a vizitat și Catedrala Patriarhală, unde s-a recules , și-a făcut cruce și a aprins o lumânare. Interesant est și faptul că prințul și-a făcut cruce ca și creștinii ortodocși, de la dreapta la stânga și nu de la stânga la dreapta, cum își fac cruce catolicii . (După cum se știe cultul anglican provine din cultul romano-catolic, dar a adoptat și unele caracteristici din protestantism, unde semnul crucii se folosește rareori).

CARTE ELECTRONICA DE IDENTITATE

Desfiintarea cardului de sanatate

Aflăm din mass media că - gata- s-a stabilit că vom avea cărți de identitate electronice. Deci cu CIP.
Ceea ce nu s-a spus este că de fapt e vorba despre un PROIECT ce se află pentru moment în dezbatere. Desigur, nici nu știm unde și cum am putea participa la aceste dezbateri.
Pe rețelele de socializare are grijă „cineva” să posteze că „vom avea cărți electronice de identitate”. Cu alte cuvinte, ar fi inutil să ne mai spunem părerea, pentru că lucrurile ar fi deja hotărâte.
Făcând „săpături” pe net, am dat de relatarea spuselor doamnei ministru Carmen Daniela Dan dintr-o conferință de presă referitoare la acest subiect.
Zice doamna ministru că „nimeni nu intenționează să oblige pe cineva să aibă un nou document”.
Se spune că proiectul de lege poate fi consultat pe site-ul ministerului de Interne, dar eu-una- nu l-am găsit. Am găsit doar alocuțiunea doamnei ministru la conferința de presă.
Cardurile de sănătate vor fi desființate?
În același timp, însă, ni se spune că faimoasele carduri de sănătate (care au consumat deja mulți nervi și multe controverse) vor fi desființate, fiind înlocuite cu acea carte electronică de identitate .

A, bun, deci nu mă silește nimeni să am carte electronică de identitate , dar dacă nu voi avea CEI nu voi mai putea beneficia de  serviciile de sănătate la care am dreptul ca asigurat! Sau, va trebui să fac drumuri și cozi la Casa de Sănătate la fiecare trei luni pentru a obține o adeverință care să ateste că sunt asigurat.
Bine așa. Se reduce birocrația.

Ni se spune de asemenea că acest nou tip de card va asigura și funcția de semnătură electronică și va putea fi folosit astfel în relațiile cu băncile sau cu diferite autorități publice.

CÂT DE SECRET VA FI NOUL DOCUMENT?

Bine, bine, va spune cineva, dar dacă ni se fură faimosul document? Doar se pare că avem cel mai mare număr de hoți/cap de locuitor! Furturile sunt ceva frecvent.

Vedeți-vă de treabă, nu e nici un pericol, pentru că accesul la datele de pe card va fi dat printr-un PIN (un număr pe care posesorul îl va alege și pe care îl va ține secret).
La fel de „secret” cum este și în cazul actualului card de sănătate.
Oricine a fost la medicul de familie, la un spital sau la orice cabinet de consultații a văzut cum se desfășoară lucrurile. În primul rând, asistenta medicului de familie scrie PIN-ul pacientului pe o bucată de leucoplast pe care o lipește pe card. De ce? „Dacă uitați PIN-ul, știți ce pățiți? Câtă alergătură și cât de greu e? Oricum, PIN-ul nu e secret!”
Ca lucrurile să fie și mai clare, la activarea cardului asiguratul e sfătuit să aleagă drept cod PIN anul nașterii. Ca nu cumva să îl uite. Și ca să-l știe oricând medicul de familie. Când mergi la spital, de pildă, asistenta medicală cere cardul, apoi tastează 19 și te întreabă celelalte două cifre.
Dacă îi spui că ai alt PIN, te întreabă care este. Niciodată, dar absolut niciodată nu ți se cere să tastezi personal numărul cu pricina. Dacă aștepți la consultație în fața unui cabinet, iese asistenta ți spune: „dați cardurile, să încep să le scriu”. Foarte interesant, ea „începe să le scrie” înainte de consultație!
Dacă vede că PIN ul nu e lipit de card, asistenta se încruntă și întreabă cu voce răstită care e numărul cu pricina. Așa că pacientul îl strigă pe coridor. Nu mai bine îl scrie el pe card?
Să ne închipuim puțin cum ar de curge lucrurile cu noul document electronic (după cum am înțeles eu):

• Cetățenii nu vor fi obligați prin lege,să-și schimbe CI cu CEI, dar vor fi obligați să o facă dacă nu vor să plătească toate serviciile medicale- sigur, cardul de sănătate va putea fi folosit până la expirarea lui, adică 5 ani de la emitere, dar probabil nu va fi reînnoit- de vreme ce s-a spus în presă că se desființează.
• Pe CEI vor fi două CIP- uri: unul ce va conține un fel de fișă polițienească (pe lângă nume și prenume: date faciale- nu se știe dacă și scanarea irisului intră aici- numele părinților, locul și data nașterii, CNP, amprente digitale) și altul ce va avea rol de card de sănătate și de semnătură electronică. Cetățenii vor fi nevoiți să folosească și această funcțiune. Cu un singur număr de acces. Iar numărul respectiv va fi ușor de aflat de către oricine e interesat. De pildă va sta pe un coridor dintr-o instituție sanitară. După aceea va fura cardul (eventual împreună cu geanta sau din buzunarul victimei). Pe urmă, lucrurile sunt simple: răufăcătorul poate goli conturile bancare ale victimei, poate face tranzacții cu bunurile acestuia , poate afla tot felul de date confidențiale ș.a.m.d. Desigur, dacă posesorul va purta numărul de acces lipit de CEI așa cum face acum cu cardul de sănătate, răufăcătorul va avea munca și mai ușoară.
• După o serie de nenorociri legate de furtul acestor CEI, autoritățile le vor propune cetățenilor să își implanteze CIP-uri , ca și animalelor domestice, „ca să fie evitate furturile”. 
• Interesant că după inscripționarea datelor pe CIP ul CEI, acestea vor fi șterse definitiv din baza de date. Dar dacă omului i se fură CEI? I se eliberează alt document, pentru care i se face iar poză, i se iau amprentele ș.c.l. Între timp, poate gospodina s-a fript la degete când scotea friptura din cuptor, sau a făcut bătături  și amprentele i s-au modificat. Vor exista două cărți electronice de identitate cu date diferite pe ele, pe același nume. Cum se vor desfășura lucrurile atunci?

Cât va costa acest nou card de identitate?

Doamna ministru nu ne-a spus , dar a dat de înțeles că îl vom plăti.

Desigur. Așa cum am plătit și „cartea de alegător” ce nu servește la absolut nimic, pentru că nu poate fi folosită la vot, dar care se eliberează în continuare împreună cu orice nouă carte de identitate. 

Se știe că pentru orice nouă trăsnaie românii sunt buni de plată.

Să vedem puțin cum stau lucrurile bunăoară în Franța.

Acolo:

• Cartea de identitate (electronică sau neelectronică) nu e obligatorie. Chiar așa!
• Cartea de identitate (de orice fel ar fi ea) este gratuită. (dar în caz de furt sau pierdere se plătesc 25 €)
• Acolo cartea electronică de identitate nu cumulează și funcția de card de sănătate (asta se vede că e o găselniță de pe la noi).
• Cărțile de identitate se eliberează la primării- pentru evitarea aglomerației.
• Cetățenii pot refuza să li se înregistreze amprentele în CIP.
• Cetățenii pot vota arătând tot felul de alte acte prin care să-și dovedească identitatea: pașaport valid sau expirat, carte națională de identitate perimată, permis de conducere valid, carte vitală cu poză, carte de familie numeroasă, permis de vânătoare, livret de circulație, carte de combatant, carte de funcționar de stat, de ales local sau de parlamentar, carte de invaliditate, recipisă ce atestă identitatea primită în schimbul actului de identitate în caz de control judiciar.
• În Franța, doar Poliția națională sau jandarmii cu calitatea de ofițeri, sau agenții poliției judiciare și în anumite cazuri vameșii pot controla  identitatea cuiva. Persoana poate arăta fie cartea de identitate, fie un pașaport, un permis de conducere, un alt document cum ar fi cartea de alegător sau cartea vitală (noi nu avem dintr-asta) , livretul militar sau un document de stare civilă cu filiație, sau pur și simplu să recurgă la un martor.
• La îmbarcarea în avion, cetățeanul francez poate prezenta fie cartea de identitate franceză, fie pașaportul, fia permisul de conducere.

Spre două Europe

Europa lor și Europa noastră

„Europa cu mai multe viteze” există deja. E suficient să vedem că noi nu suntem în „spațiul Schengen”, deși ne tot zbatem să arătăm că îndeplinim condițiile cerute pentru a fi acolo. Nu suntem nici în „zona euro”. 

Proiecte separate, la care să ia parte doar unele dintre țările din UE? Dar asta exista și până acum. Legislația UE permite asta și în prezent.

Care e adevărata problemă, ce supără de fapt ?

Ce doresc țările din Europa de Vest

În realitate, țările Europei de Vest doresc  integrarea zonei euro într-un stat federal. 

Dar realizarea unor organisme comune noi   (un parlament al zonei euro, un buget al zonei euro, o trezorerie europeană, un fond monetar european, eurobonduri, etc.) necesită o modificare a tratatelor europene și deci un acord unanim al celor 27, ceea ce face ca lucrurile să pară foarte complicate.  Și atunci?

Dacă Uniunea asta nu ne convine, să facem altă Uniune!

Din declarațiile liderilor politici occidentali transpare opinia lor că singurul mod de a merge mai departe ar fi scoaterea   zonei euro din Uniune și deci semnarea unui  alt tratat  anume între țările care împart aceeași monedă. 

Interesant că la acel nou tratat ar fi invitată să participe și Marea Britanie,  deși nu ar fi în zona euro și nici în UE. (conform declarației președintelui Franței François Hollande)

Prin urmare adevăratul criteriu nu ar fi moneda unică, ci gradul de dezvoltare a țărilor componente. 
Ca în vechea fabulă, acele țări ar putea spune că vor egalitate, „dar nu pentru căței”. 

Care ar fi avantajul lor? 
Bugetul celor 27 s-ar reduce, rămânând mai mulți bani în bugetul celor 19. 
În schimb, piața comună ar rămâne la fel ca acum!

Evident, asta ar însemna formarea a două Europe, chiar dacă instituțiile ar rămâne parțial comune (Comisia și Parlamentul ar reuni doar reprezentanții țărilor din zona euro ). 
Și implicit:

desființarea Uniunii Europene așa cum o știm acum. (Chiar dacă ea ar rămâne cu numele)

Desigur, asta ar provoca o ruptură cu țările din Est ce se află în afara zonei euro și care se tem exact de acest lucru.  Grupul de la  Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia) a înțeles cât se poate de bine pericolul și a chemat, joi, pe partenerii lor să nu facă decât propuneri de reforme   «consensuale»…

Fiind și perioadă de alegeri, viitorul Uniunii va aștepta probabil alegerile germane din septembrie. 

Noi ce așteptăm?

***************************************************

25 Martie 2017

Ieri a fost o reuniune a „celor 27” la Vatican. Papa a îndemnat la unitate, alternativa fiind slăbirea și moartea Uniunii.

Frumoasă imagine de grup a reprezentanților Uniunii Europene în jurul papei Francisc, 

în Capela Sixtină. În fundal se vede Judecata de Apoi pictată de Michelangelo. 

Le-a spus oare, ceva, această frescă oficialilor din UE?

Președintele nostru l-a invitat (în scris) pe suveranul pontif Francisc să facă o vizită de stat în țara noastră. Și ne-a comunicat că „dacă va fi posibil”, probabil suveranul pontif va veni în România.

Summit ul de la Roma
Iaca, s-a terminat și reuniunea de aniversare a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Reuniunea s-a terminat foarte repede, din câte am putut vedea, a avut un aer festiv, fără prea multe discuții. (Desigur, discuțiile avuseseră loc anterior). S-a semnat o declarație solemnă la sfârșit.
S-a folosit chiar același stilou ca pe 25 martie 1957.

Semnăturile șefilor de state pe Declarația finală

foto REUTERS/Remo Casilli

Declarația finală de la Roma

Declarația finală atât de așteptată a fost plină de tact.

S-au trecut în revistă succesele repurtate în cei 60 de ani.

Comentatori de la RFI califică Declarația finală adoptată la summit drept o „declarație prudentă”, care a urmărit „să îndulcească puțin primul jet (al dușului rece) pentru a ține cont de rezervele de ultim minut mai mult sau mai puțin mărturisite din partea grecilor, a polonezilor și a românilor”.

În privința conținutului, Declarația se situează mai mult în reamintirea dispozițiilor în vigoare și în extinderea prudentă a situației existente și nu o modificare majoră: nu e momentul pentru un nou tratat, nici pentru modificarea tratatelor aflate în vigoare. Nimeni nu vrea să meargă dincolo de un lung proces  de negociere, urmat de un proces aleatoriu de ratificare. 

S-a declarat dorința de unitate, de dezvoltare durabilă, de o prezență mai puternică pe plan internațional, dar nu s-a vorbit despre menținerea fondurilor pentru reducerea decalajelor între țările din Est și țările din Vest.

S-a spus că se dorește o Europă mai puternică în chestiunile importante și mai puțin prezentă în problemele secundare, ceea ce corespunde cu  al patrulea scenariu propus de către Jean-Claude Junker, intitulat « Să se facă mai puțin, dar într-un mod mai eficient » 

 „Vom colabora la nivelul cel mai adecvat atingerii scopurilor noastre, acesta putând fi nivelul Uniunii Europene sau nivelul național, regional ori local, într-un spirit de încredere și de cooperare loială, atât între statele membre, cât și între acestea și instituțiile UE, respectând principiul subsidiarității. Vom asigura marja de manevră necesară la diferitele niveluri pentru a consolida potențialul de inovare și de creștere al Europei”.

Adică nu vor participa toate statele la toate acțiunile.

Nu s-a pomenit de sintagma „Europa cu mai multe viteze”, care dă fiori reci românilor, dar nemulțumește și pe polonezi și greci

Nici nu era nevoie, pentru că nu denumirea contează, ci faptele. 
Nu s-a mai vorbit de mai multe viteze, ci de mai multe ritmuri și intensități.
„Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeași direcție, așa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele și păstrând ușa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu.”
Toată lumea și-a dat seama că Europa cu mai multe viteze e un proces ce are deja vechime, care este deja autorizat prin ceea ce se numește cooperarea întărită între mai multe țări membre în toate domeniile alese de acestea.
Adică al treilea scenariu propus de către Jean-Claude Junker, intitulat « Cei care vor mai mult fac mai mult »
S-a vorbit  de „Europa zonei euro”. Adică oficial nu s-a spus că ar fi două Europe, „cu două viteze”, practic însă....e clar că așa este și așa va fi, din ce în ce mai mult.

Cine poate mai mult va face mai mult, în cât mai multe domenii ce duc la dezvoltare accentuată.

Cei care nu pot...ghinion! (Dar desigur nimeni nu îi împiedică să se dezvolte  în ritm uluitor de  accentuat pentru a reduce diferențele....ușa rămâne deschisă....hai nu plângeți. Președintele nostru părea destul de liniștit, a și spus că va vorbi cu primul ministru în legătură cu absorbția de fonduri europene. Și pe astea chiar ar trebui să le folosim, pentru că foarte probabil vor fi ultimele pe care le vom primi!)

Piața internă rămâne desigur, doar importăm foarte mult din UE.
Politica de coeziune a fost amintită în conferința de presă a președintelui nostru - sperăm că ea va fi susținută în continuare...
Politica de vecinătate  rămâne și ea, desigur.

În rest...cine poate bea și mănâncă, cine nu stă și se uită. 
Dar ce credeați?
Mai aproape e pielea decât cămașa.
Fiecare țară trebuie să se dezvolte, nu să aștepte să o dezvolte alții, că nu se va întâmpla. 
Că asta va duce la mărirea discrepanțelor existente...ce să-i faci!

Despre discuțiile purtate de către oficialitățile țărilor din Vestul Europei, vedeți aici: 

http://nazone.ro/2017/03/in-care-ue-vrem-sa-fim.html