joi, 21 martie 2013

Ascultarea telefoanelor


Cum verifici dacă ai telefonul ascultat

Metoda dezvăluită de Dan Diaconescu în cadrul emisiunii “Răi da’ buni” a lui Mihai Morar.
Dacă ai dubii în această privinţă, ar fi suficient să formezi numărul  544. Dacă la telefon răspunde un  robot telefonic, ce spune “număr inexistent” sau ca “abonatul nu poate fi contactat” înseamnă că  telefonul nu e ascultat. Dacă însă, după formarea numărului se aude un sunet ciudat, ca şi cum s-ar încerca formarea unei legături sau alt zgomot, atunci acel aparat ar fi cu siguranţă ascultat.

De fapt, se pare că e o ţeapă! 
La Vodafone sau la Cosmote se aud mesajele obisnuite (care te fac sa crezi ca nu esti ascultat), dar la Orange se aud intr-adevar sunete ciudate. Dar exista o explicaţie: 
Numărul scurt 544 aparține operatorului de telefonie Orange și este folosit de utilizatori pentru a-și configura telefonul pentru acces WAP.
Iată ce scrie pe site-ul Orange
Conectarea pe wap poate fi facutã în douã moduri, în functie de tehnologia folositã (dacã telefonul mobil o permite):
3G / EDGE / GPRS sau CSD (Circuit Switched Data).
Conectarea pe suport 3G / EDGE / GPRS este o conectare de tip IP (Internet Protocol) accesând APN-ul (Access Point Name) corespunzãtor.
Autentificarea este automatã, nefiind necesare alte setãri din acest punct de vedere.
Conectarea pe suport CSD este o conectare de tip “dial-up” prin apel la numãrul scurt 544.


Grăbiţi-vă să verificaţi pănă nu-l schimbă!

Telefoanele mobile pot şi ele să fie ascultate, deşi există legenda (neadevărată) că modelul Nokia 1100 ar fi " imun" la asta. 

Pentru ascultare, se foloseşte codul propriu al fiecărui telefon mobil .Puteţi afla acest cod tastând steluţă, diez, 0, 6, diez, (*#06#). Codul poate fi citit de "specialişti " de la distanţa de 15m. 
Aproape oricare telefon, deştept sau nu, poate fi programat de la distanţă (de operator sau chiar de rău-voitori) să transmită conţinutul convorbirii pe un canal paralel. Criptarea nu mai contează, de vreme ce ea este valabilă pentru canalul principal. Și da, poţi fi ascultat chiar şi când nu vorbeşti la telefon.

---------------------------------------------------------------------------------

Update 11.07.2013

În Rusia se revine la folosirea vechilor maşini de scris de teama interceptărilor posibile. S-a ajuns la concluzia că orice aparatură electronică poate fi interceptată....
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Alta informatie utila:

Cum vorbesti cu un operator la *222 la Vodafone

Incercaţi combinaţia următoare:
1330

Primul '1' este 'factură şi servicii', iar ultimul '3' este pentru servicii active pe cont. Dacă intercalează tot felul de reclame în meniu, trebuie să le ascultaţi şi să apăsaţi tasta corespunzătoare pentru a sări peste ele. 

surse  www 2012en.ro 2010/01 runele-magice/

Un spargător cheama politia sa-l apere

La Montpellier, un hoţ care pătrunsese prin efracţie într-un apartament de la etajul 1,  a chemat poliţia să-l apere de vecinii care voiau să-i aplice o corecţie.

El lăsase un complice să ţină de "şase" afară, dar acesta a fugit când i-a văzut pe vecinii furioşi.
Vecinii au observat o mişcare neobişnuită, duminica trecută,  în locuinţa cu pricina şi s-au mobilizat imediat, l-au surprins pe hoţ asupra faptului şi au declarat că vor chema poliţia, dar după ce îi vor aplica o bătaie zdravănă.
Cum vecinii se înarmaseră cu nişte bare de fier, hoţul a preferat să cheme chiar el poliţia, fără zăbavă...Deja cunoscut de poliţia franceză, hoţul va fi judecat luni în regim de urgenţă
Aş fi curioasă în cât timp e judecat la noi un hoţ...


Kate Middleton va naste o fetita

Kate Middleton : jamais sans son bibi !

Ducesa de Cambridge va naşte în iulie o fetiţă - aşa cum au dedus ziariştii , deşi nici un anunţ oficial nu s-a făcut pe această temă ( oficial se ştie doar că soţia prinţului William este însărcinată, fără a fi precizat sexul copilului)

Întrebată de ziarişti, ducesa a spus că nu cunoaşte sexul copilului...

Presa se amuză între timp cu mici întâmplări nostime:
De pildă, la festivităţile de Sfântul Patrick, ducesa şi-a prins tocul într-un grătar ce acoperea un canal de scurgere...A reuşit să se desprindă, însă, cu graţie. 
Toată lumea îi admiră ţinutele impecabile, acompanate deseori de pălăriile mici numite "bibi".

Pălăria bibi

Pălăriuţele acestea, foarte la modă în anii 50, au revenit în modă în mare parte datorită preferinţei ducesei de Cambridge pentru ele.
Deja se găsesc de vânzare şi pe internet, în variante ieftine.

De altfel, orice poartă ducesa se vinde cu mare repeziciune și se găsesc în comerț numeroase imitații ale ținutelor ei.




------------------------------------------------------------------------
Update 23 dec. 2019
Între timp, știm cu toții, desigur că primul copil al ducesei de Cambridge ,
născut pe 22 iulie 2013, este un băiat, numit George Alexander Louis. (Acum are 6 ani...cum trece timpul) .           
Apoi, pe 2 mai 2015 s-a născut surioara lui, Charlotte Elisabeth Diana, iar
pe 23 aprilie 2018 a venit pe lume fratele loc mai mic, Louis Arthur Charles


Presa a lansat recent ipoteza că ducesa de Cambridge ar fi din nou însărcinată. Fiind întrebată dacă plănuiește să facă un al patrulea copil, Kate a zâmbit și a răspuns : „Cred că William ar putea să fie ușor neliniștit”...orice ar însemna asta.

Bol făcut în China, cumpărat cu 3 dolari şi vândut cu 2,23 milioane de dolari


 

Un particular a cumpărat în 2007, cu 3 dolari, un castronel chinezesc, la o vânzare de obiecte vechi (vide-grenier, garage sale, târg de vechituri) şi l-a vândut apoi cu 2,23 milioane de dolari



Castronelul,(bolul) cu diametrul de 12 cm, este simplu, alb, cu un decor elegant, în relief.
Cumpărătorul l-a ţinut mult timp în sufrageria sa, fără să bănuiască valoarea lui.
În cele din urmă, el a cerut o expertiză din partea unui expert în artă chineză.
Expertul a spus că era vorba despre un bol „ding”,  cu vechime milenară, datând din timpul dinastiei Song, ce a domnit în China între 960 şi 1279.
Proprietarul a dus vasul la celebra casă de licitaţii Sotheby, din New York, unde a fost evaluat între 200 000 şi 300 000 de dolari.
Castronelul a fost pus în vânzare iar cumpărătorii s-au bătut pe el, preţul final ajungând la 2,23 milioane de dolari.
Singurul bol asemănător cunoscut, cu aceeaşi mărime şi acelaşi decor, face parte din colecţiile de la British Museum din Londra, de mai bine de 60 de ani.

Uitaţi-vă bine la obiectele vechi pe care le-aţi moştenit de la bunici: ar putea avea o valoare mult mai mare decât credeţi!

miercuri, 20 martie 2013

Cand copiii au presimţiri


Kayleigh Lawrie


O fetiţă de 14 ani, Kayleigh Lawrie, şi-a dat seama că este în pericol atunci când tatăl său a urcat-o într-o maşină condusă de prietenul tatălui, cu care acesta băuse o cantitate apreciabilă de alcool. Ea a vrut să coboare din maşină, dar tatăl nu i-a permis. Ea rămas pe bancheta din spate, alături de fiul de 13 ani al şoferului.
De pe telefonul mobil, a trimis un mesaj pe Facebook: ”Cred că o să mor, vă iubesc pe toţi”.
Câteva minute mai târziu, şoferul beat a pierdut controlul volanului iar fetiţa şi-a pierdut viaţa. Băiatul de 13 ani a suferit fracturi la faţă. Cei doi beţivi nu au fost răniţi.(Maşina avea air-bag uri în faţă). 
S-a întâmplat pe 5 august 2012, în Lincolnshire. Şoferul a fost condamnat la 6 ani de închisoare şi alţi doi ani interzicere de a mai conduce autoturisme.  

marți, 19 martie 2013

Irina Petrescu a murit

Unul dintre puţinii intelectuali din lumea teatrului 

- a caracterizat-o Ion Caramitru

Irina Petrescu a interpretat zeci de roluri inTeatru, şi a jucat în peste 25 de filme. Printre filmele cele mai cunoscute se numără „Valurile Dunării", în regia lui Liviu Ciulei (1959) , „Prin cenuşa imperiului" (1975), „Imposibila iubire" (1983), „Hotel de lux" (1992)





Înmormântarea



Actriţa Irina Petrescu va fi înmormântată vineri, la ora 13.00, la Cimitirul Reînvierea din Capitală



Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Biografia Irinei Petrescu


„Eu absorb umorile bune. La otrăvuri mă închid, mă usuc”
Data naşterii: 19 iunie 1941
Domiciliu: Bucureşti şi Rădeşti - Argeş
Filmografie: Valurile Dunării (1959), Nu vreau să mă însor (1960), Poveste sentimentală (1961), Paşi spre lună (1963), Străinul (1964), Duminică la ora 6 (1965), Butaságom története  (1965), De-aş fi Harap-Alb (1965), Dimineţile unui băiat cuminte (1966), Şeful sectorului suflete (1967), Răutăciosul adolescent (1968), Facerea lumii (1971), Stejar, extrema urgenţă (1973), Prin cenuşa imperiului (1975), Dincolo de pod (1975), Acţiunea autobuzul (1978), Castelul din Carpaţi (1981), Singur de cart (1983), Imposibila iubire (1983), O lumină la etajul 10 (1984), Al patrulea gard, lângă debarcader (1984), Cîntec în zori (1988), Cei care plătesc cu viaţa (1991), Hotel de lux (1992), Domnişoara Christina (1996)
Roluri în teatru (selectiv):
Lena - Leonce şi Lena de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1970
Elena - Anunţul la mica publicitate de N. Gingsburg, regia Sanda Manu, Teatrul Bulandra Bucureşti
A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1973
Cecil - Elisabeta l de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1974
Jennifer - Ferma de David Storey, regia Sanda Manu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1975
Cecilia - Casa cea nouă de Carlo Goldoni, regia Valer riu Moisescu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1978
Cristina - Judecată în noapte de Buero Vallejo, regia Tudor Mărăscu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1981
Ines - Cu uşile închise de Jean Paul Sartre, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1982
Ea - O, ce zile frumoase! de Samuel Beckett, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1985
Margot - Dimineaţa pierdută de Gabriela Adameşteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1986
Vişa - Io, Mircea Voevod de Dan Tărăchilă, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1986
Milordino - Uriaşii munţilor de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1987
Celimene - Mizantropul de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1989
Beatrice - Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1992
Caesonia - Caligula de Albert Camus, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1996
Doamna Diderot - Libertinul de E. E. Schmitt, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1998
Regina mamă - Thomas a Becket de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea, Teatrul Bulandra Bucureşti, 1999
Actriţa principală - Hamlet de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra Bucureşti, 2000
Maria Vasilievna Voiniţkaia - Unchiul Vanea de A. P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra Bucureşti, 2001
Maria Mihailovna - Oblomov după I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra Bucureşti 2003
Arina Panteleimonovna - Căsătoria de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra Bucureşti 2003

Irina Petrescu – despre ea însăşi


Despre casa bunicilor, confiscata de comunisti


Irina Petrescu:  În acest mic tablou este casa bunicilor mei paterni, o casă gen culă musceleană cu etaj, care este în Rădeşti - Muscel, la jumătatea distanţei dintre Piteşti şi Câmpulung Muscel. Aceea este casa copilăriei mele fericite. În acest sat, Rădeşti, prin anii '50, a filmat Jean Georgescu primul lui film după „catastrofa" de la 23 august. Filmul „În sat la noi” este un film-reţetă stalinist, despre colectivizarea agriculturii, cu personaje precum boierul cel rău care unelteşte şi cu ţăranul cel tânăr şi frumos. Nu ştiu cine a scris scenariul. Acest film s-a filmat la Rădeşti. Casa noastră a fost aleasă să fie casa boierului, iar boierul era Liviu Ciulei (a fost debutul său actoricesc). 

Despre persecuţii  


 A avut de suferit unchiul meu, fratele cel mare al tatălui, care a făcut politică ţărănistă, el fiind ministru sub Guvernul Antonescu. A fost condamnat  a făcut puşcărie, a ieşit din închisoare şi a rămas un om integru. Şi eu am avut nişte necazuri, dar nu aş vrea să se înţeleagă că mă consider victimă.

Despre cum a ajuns actriţă

Eu mă pregăteam pentru Arhitectură, dar mătuşa mea a insistat să dau la Filologie, la Română- Franceză -  eram mioapă, iar la Arhitectură se cerea mult desen. Am picat examenul din cauză că am făcut prost retroversiunea. Pentru mine, fostă premiantă, a urmat un an umilitor. Părinţii mei, ca să mă consoleze, m-au luat într-o seară cu ei la restaurantul Continental. Şi pe lângă noi a trecut de câteva ori un domn cu barbă care, la un moment dat, a cerut permisiunea să vorbească cu tata. Eu şi mama am crezut că este un fost pacient, dar, după ce domnul a plecat, tata ne-a spus că era regizor, că se numea Savel Stiopul şi că i-a cerut voie ca eu să dau nişte probe pentru un film. Am mers la studio, am făcut nişte fotografii pentru un film al cărui scenariu era scris de Marin Preda. Filmul nu s-a mai făcut, dar Savel mi-a zis: „Te pregătesc eu. Trebuie să te prezinţi la admitere la Institut". M-am pregătit, am dat examen, dar nu am scris în dosaraveam un unchi deţinut politic, că mama avusese o casă naţionalizată, că mai avuseseră nişte averi pe la ţară..

Despre "originea nesănătoasă"

 Am omis intenţionat. Am vrut să văd dacă sunt respinsă din cauză că nu sunt bună sau din cauza dosarului... Şi am luat probele, dar înainte de proba la Limba Română am fost chemaţi la secretariat, unul câte unul, şi întrebaţi dacă mai avem ceva de declarat. Eu am spus „Nu". Şi înainte de examen, eu şi o fată am fost anunţate că suntem exmatriculate pe motiv de declaraţii incomplete în dosar. 

Eram bucuroasă că luasem probele practice, şi încă foarte bine. Dar pentru că aceste probe se dădeau înainte, am avut timp să mă înscriu la Filologie, unde am şi reuşit. Doar că în luna noiembrie, la avizierul facultăţii, citesc: „Petrescu Irina Carmen este exmatriculată pe motiv de declaraţii incomplete la dosar". Nu înţelegeam de ce, pentru că de data aceasta eu declarasem absolut tot! „Nu se poate ca un om să fie pedepsit de două ori pentru aceeaşi greşeală!", a zis tatăl meu şi s-a dus în audienţe la rectorat. Ei îl tot amânau, că nu s-a întrunit consiliul. Într-o zi, tata a fost solicitat să îngrijească, într-o familie, o doamnă în vârstă. Pe parcursul tratamentului a aflat că doamna era mama Constanţei Crăciun, ministrul Învăţământului şi Culturii. Tata a cerut o audienţă, a fost primit, i-a explicat doamnei Crăciun situaţia şi am fost reprimită la Filologie.


Despre întâlnirea cu Liviu Ciulei şi debutul actoricesc

 Între timp, Liviu Ciulei a văzut fotografiile pe care eu le făcusem pentru Savel şi le-a zis asistenţilor să mă cheme la probe. Am dat probe la „Valurile Dunării", le-am luat. Mi-am dat toate examenele de an la Filologie, iar în vară am început filmările la „Valurile Dunării". Şi în anul acela m-am prezentat din nou la Institut, dar acum aveam un film început, aveam un dosar cu tot ce trebuia şi am reuşit să intru la IATC. Aşa am, pe lângă IATC, şi un an de Filologie. 

Despre prima iesire din tara

Prima mea ieşire din ţară a fost la Paris, la o gală de film românesc care se deschidea cu „Valurile Dunării". Vă daţi seama ce însemna să mergi la Paris în anii '60-'61? Ce strădanii din partea croitoresei! Mătuşa şi mama aveau lacrimi în ochi, valiza era burduşită... Şi la aeroport, după ce trec de vamă, paşaport, vize, aud în difuzor: „Tovarăşa Petrescu Irina Carmen este invitată la biroul de informaţii". „Viza dumneavoastră nu este în ordine. Veţi pleca mâine, astăzi nu puteţi pleca", mi s-a spus la biroul de informaţii. „Dar mâine nu are rost să plec, gala este astă-seară", am protestat eu.  Şi m-am întors acasă. Cu mama, cu tata, cu valiza... 


A fost o umilinţă îngrozitoare! N-am primit nicio explicaţie, dar am găsit-o mai târziu, când mi-am citit dosarul. Ulterior, am plecat peste tot. Nu am mai avut probleme. Cineva m-a luat pe răspundere, aşa cred eu. 

Despre părinţi

Eu nu semăn cu nici unul dintre părinţii mei. Poate mai mult cu bunica din partea mamei. Femeile din familia mea au frumuseţea obişnuită a doamnelor din România interbelică, dar şi ceva în plus: o lumină. Lumina pe care o aduce traiul liniştit, fără griji. Tata a fost ofiţer, medic-ofiţer. Şi el avea o lumină pe chip în anii copilăriei mele. Lumina aceea a lor s-a stins, din păcate, brusc, atunci când au pierit într-un oribil accident de maşină.

Despre statutul de vedetă

Pe vremea mea, cuvântul vedetă nu era la modă. Cât despre noţiune, ce să mai vorbim! Azi - cuvantul se foloseşte prea des. Şi uneori în mod nepotrivit.
Iar sensul lui s-a tocit în mod corespunzător.


"Nu pot să spun decat că regret enorm moartea ei. Ea ne-a rugat să fim discreţi, asa cum a trăit şi ea şi, de aceea, nu pot decât să fiu discret în declaraţiile mele. A murit una dintre puţinele doamne ale teatrului românesc. Dumnezeu să o odihnească!",

 a spus Mircea Albulescu 

Inelul papei



Inelul pescarului, care i-a fost pus pe deget papei Francisc I la instalarea în scaunul papal, este din argint aurit. 

Inelul purtat de papa Benedict XVI
Inelul, ce simbolizează puteera papală, i-a fost pus pe deget de către decanul colegiului cardinalilor, Angelo Sodano.

Bijuteria a fost proiectată de artistul italian  Enrico Manfrini iniţial pentru papa Paul VI (dar nu fusese executată) şi îl reprezintă pe Sfântul Petru ţinând cheile regatului lui Dumnezeu.  
Papa a ales acest model, dintre 3-4 variante propuse.

Inelul ce a fost folosit de un papă este distrus imediat după moartea acestuia, pentru că el serveşte drept sigiliu privat pentru documentele pe care le semnează. 
Cel al lui Benedict XVI a fost incizat cu o cruce, după abdicarea sa. 

Inelul purtat de papa Francisc I
(a fost aurit în aur de două nuanțe- 
cel puțin așa apare în fotografie)
Francisc I a ales ca inelul să fie făcut din argint aurit şi nu din aur masiv.
De menţíonat că un inel din argint care este o creaţíe unicat a unui artist plastic este cu mult mai valoros decât un inel din aur sau platină dar care nu este semnat de un artist cunoscut. De asemenea faptul că inelul aparíne unei personalităţí de prim rang conferă prin însuşi acest fapt o mare valoare unei astfel de bijuterii, indiferent din ce ar fi confecţionată. Faptul că inelul este din argint aurit va impune operaţioni de reaurire a sa după un timp, operaţiune tehnică dificilă în condiţiile în care nu trebuie să fie afectate detaliile artistice ale bijuteriei. Dar opţiunea pentru un inel de argint aurit este una simbolică. 
De asemenea, papa nu a dorit să poarte o cruce sofisticată din aur la ceremonia de întronare, ci a preferat crucea sa simplă de episcop.

Noua locuinţă a papei (pentru moment) 

În prima noapte a pontificatului său, papa Francisc I a înoptat în apartamentul 201 (foto) din reşedinţa Sfânta Marta, unde erau cazaţi cei 115 cardinali electori de la începutul conclavului de alegere. A doua zi dimineaţă, el şi-a luat valizele de la Casa Clerului, unde locuise înainte de conclav, fără să uite să-şi plătească factura şi să mulţumească personalului cu un buchet de flori.
Apoi el se va muta în reşedinţa pontificală din palatul apostolic. Nu e sigur că suveranul pontif se bucură de această mutare. Se ştie că în trecut, când era arhiepiscop, a preferat să locuiască într-un mic apartament şi nu în reşedinţa arhiepiscopiei din Buenos Aires, pe care- în final- a vândut-o pentru a da banii săracilor. 
După ce ajunsese cardinal, în 2001, el se îmbrăca tot cu vechiul său pardesiu negru, în locul veştmintelor purpurii. În 2009, el s-a dus să locuiască într-un bidonville la unul dintre preoţii săi ce fusese ameninţat cu moartea de traficanţii de droguri. 

Un papă cu obiceiuri modeste 

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio 
în metrou la Buenos Aires, în 2008. 
Credite foto : Pablo Leguizamon/AP
Jorge Mario Bergoglio avea obiceiul să meargă cu metroul la  Buenos Aires. Acum, de când este ales papă, s-a deplasat cu microbuzul în care erau şi ceilalţi cardinali, sau cu o berlină modestă, pentru vizita la bazilica Santa Maria Maggiore. La ceremonia de întronare, a circulat într-o maşină deschisă şi a coborât din ea pentru a merge la o persoană handicapată din mulţime. 




Blazonul papei este aproape acelaşi cu cel pe care l-a avut ca arhiepiscop, doar că a fost adăugată tiara papală. 




Prima anecdotă:


Noul papă a sunat personal la reşedinţa iezuită din Roma, cerând să-l contacteze pe Adolfo Nicolas, fostul său superior din ordinul iezuit.
Cum el s-a prezentat drept papa Francisc I, recepţionerul Andreas i-a răspuns: „Oh, da? Şi eu sunt Napoleon”.
Înţelegând deruta recepţionerului, papa i-a răspuns cu răbdare: „ Eu sunt într-adevăr papa Francisc. Nu-ţi face griji, Andreas, spune-i doar Părintelui să mă contacteze pentru că aş dori să-i mulţumesc pentru scrisoarea sa fermecătoare”
Andreas şi-a cerut scuze, dar greşeala lui este de înţeles, căci de obicei papii apelează la serviciile unor secretari în astfel de situaţii.
Update 21.03.2013

Aud la un post de televiziune cum se povesteşte exact această întâmplare, cu papa şi recepţionerul. Doar că la postul tv se spune că era vorba despre un argentinian (nimic nu indică asta- oricum el sunase la reşedinţa iezuită din Roma- şi că papa ar fi " un împătimit al telefoanelor" (!)Va să zică, asta au înţeles ei? E vorba, de fapt, că papa preferă să facă nişte lucruri personal, în loc să pună un subaltern să le facă. Asta nu pentru că ar fi "împătimit" , ci pentru că este modest.

Dumnezeu ne iartă 


Papa a povestit la slujba „Angelus” o conversaţie avută cu o bătrână din Buenos Aires, ce sosea dintr-un pelerinaj la sanctuarul  Sfintei Fecioare din Fatima. Femeia a spus că e convinsă că 
Dumnezeu  iartă totul, pentru că altfel „ lumea nu ar mai exista." 





Manuscrisele din Biblioteca Vaticanului disponibile online!


   Biblioteca Apostolica Vaticana

Vaticanul face disponibile primele  256 de manuscrise din faimoasa bibliotecă. Ele vor fi vizibile pagină cu pagină, online. 


CETATEA VATICANULUI  

 Bunkerul care păstrează patrimoniul cel mai valoros al celei mai preţioase biblioteci umanistice din Renaştere ce a existat vreodată este un volul simplu, din beton armat, aflat în mijlocul palatului din secolul XV. Acolo sunt păstrate la temperatura între 20 şi 21 de grade şi cu umiditate între 50 şi 55, în tăcere absolută, circa 80 000 de codice palocreştine,manuscrise greceşti, arabe, persane, copte, ebraice şi altele, pe care doar puţini oameni de ştiinţă sau studenţi le-au putut cerceta. Acum, va fi suficient un clic pentru a intra în buncăr: Biblioteca Vaticanului a pus online primele 256 de manuscrise din tezaurul său, vizibile pe site la secţiunea : " materiale digitizate".   
PROIECTUL - A început o acţiune fără precedent: cele 80000 de manuscrise vor fi prezentate în formă digitală, o muncă ce va dura ani de zile, ajungându-se la circa  «patruzecişicinci "petabyte", adică 45 milioane de miliarde de byte!”! «Cine ştie dacă opinia publică are ideie de ceea ce are în păstrare Biserica, pentru întreaga umanitate». Manuscrisele vor fi "fotografiate" cu rezoluţie foarte mare, folosindu-se o tehnologie elaborată de NASA. Asta se va face pentru a se face public patrimoniul " bibliotecii papilor", dar şi pentru a-l păstra. 
PATRIMONIUL -  Biblioteca Vaticana  a luat naştere mulţumită papei  Niccolò V, mare pontif umanist pasionat de scrierile antice , care a fost ales în 1447 şi a lăsat la moartea sa o bibliotecă mărită, ce număra 1500 de manuscrise.  Papa Sixtus IV a dat la 15 iunie 1475 bula Ad decorem militantis Ecclesiae, ce constituia oficial Biblioteca.  Un tezaur ce a crescut mereu în decursul secolelor de la  Codex Vaticanus din secolul IV , cel mai vechi exemplar complet al Bibliei în limba greacă, la Papirusul  Bodmer: prima transcriere cunoscută a Evangheliilor după Luca şi Ioan, copiate între anii  175 ţi 225, la mai puţin de un secol şi jumătate după scrierea lor. De altfel, cercetătorii descoperă şi astăzi noi comori între vechile manuscrise: profesorul  Francesco D’Aiuto a descoperit în 2003 patru sute de versuri inedite dintr-o comedie a lui Menandros, scriere din care se cunoştea până atunci doar titlul : “Titthe”, sau “Îngrijitoarea”. Un «palinsesto» , adică un manuscris ce fusese şters pentru reutilizarea pergamentului: opera lui Menandros era ascunsă sub un manuscris copiat în secolul IX în Siria.  

Şi asta, în timp ce la noi au fost indisponibilizate circa 12,4 milioane de cărţi şi manuscrise la faimoasa Bibliotecă Naţională, ce ne arată doar săli goale şi 4,6% din patrimoniu! (Restul fiind blocat în lăzi, după ce mai înainte fusese disponibil în vechile sedii!). 
Mai mult, aşa-zisa noastră Bibliotecă Naţională solicită noi donaţii de cărţi şi manuscrise, pentru a le confisca- se vede- şi pe acestea!

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Alta informatie utila:

Cum vorbesti cu un operator la *222 la Vodafone

Incercaţi combinaţia următoare:
1330

Primul '1' este 'factură şi servicii', iar ultimul '3' este pentru servicii active pe cont. Dacă intercalează tot felul de reclame în meniu, trebuie să le ascultaţi şi să apăsaţi tasta corespunzătoare pentru a sări peste ele. 

sursa: http://www.vaticanlibrary.va/home.php?ling=it&res=1600x900 

 http://www.corriere.it/cultura/13_gennaio_30/manoscritti-bibilioteca-vaticana-online_c4bd5a10-6ad3-11e2-9446-e5967f79d7ac.shtml

x

Intronizare papa -întronare papa


Începutul pontificatului papei Francisc I

Mass media a adoptat termenul intronizare, de inspiraţie franceză sau italiană, dar...în limba română se spune întronare!


Marţi dimineaţa are loc  mesa ce va marca oficial începutul pontificatului papei Francisc I, succesorul lui Benedict XVI. Data nu a fost aleasă întâmplător, astăzi se serbează în calendarul catolic sfântul Iosif, care este sfântul patron al Bisericii catolice. Această celebrare extraordinară se ţine în prezenţa a 132 de delegaţii străine, şase suverani, 31 de şefi de stat, (între care şi T. Băsescu) 11 şefi de guvern, 3 reprezentanţi ai unor familii regale şi a multor demnitari religioşi -între care Patriarhul Constantinopolului, dar şi din partea altor religii (prilej pentru discuţii la nivel înalt între aceştia) şi a circa un milion de credincioşi.

O organizare minuţioasă. Înainte de începerea mesei, pe la ora 9 papa a făcut înconjurul pieţei într-o maşină descoperită, pentru a-i saluta pe credincioşi. El a coborât din maşină pentru a binecuvânta un bolnav paralizat, apoi a continuat binecuvîntarea celor prezenţi din maşină.
După ce a primit veştmintele liturgice, papa s-a recules la mormântul sfântului Petru, însoţit de un număr de prelaţi- cardinali şi  patriarhi ortodocşi.
Se cântă o compoziţie muzicală foarte veche, de Pier Luigi Palestrina, numită „Tu sei pastore delle pecore”.(Tu eşti păstorul oilor)
Papa a îmbrăcat palliumul, banda de stofă cu cruci , ce se poartă peste veştmintele papale , şi a primit inelul pescarului, simbolul puterii pontificale. Apoi se oficiază mesa, împreună cu circa 180 de prelaţi

Particularităţi. Messa se oficiază în limba latină, dar Evanghelia cântată în limba greacă. Apoi papa va rosti o omelie, scrisă dinainte, dar pe baza căreia va şi improviza.

Fără dezordine. Se estimează la circa un milion numărul de persoane venite să asiste în piaţă. Vaticanul nu a emis bilete, dar a împărţit piaţa în mai multe sectoare. Unul pentru eclesiaşti, altul pentru bolnavi şi handicapaţi şi altul pentru delegaţiile oficiale.
Argentinieni puţini. Le Papa Francisc a dat consemn concetăţenilor să renunţe la o călătorie lungă şi costisitoare la Roma pentru a participa la întronizare, ci să ofere mai bine banii de voiaj pentru opere caritabile. Dar argeninienii au vegheat toată noaptea în piaţa din Buenos Aires, rugându-se.
La sfârşitul slujbei, papa se roagă în faţa imaginei sfintei Fecioare.
În Piaţa Sfântul petru,o fetiţă aşezată între coloane desenează în caietul ei scenele solemne la care asistă.
Tot drumul din piaţa sfântul Petru până la castelul Sant Angelo (via della Concigliazione) e ticsit de credincioşi veniţi (unii din străinătate) încă  din zori ca să asiste la ceremonie şi la slujbă. Papa şi prelaţii împărtăşesc pe credincioşi. În piaţă e o tăcere solemnă, ca în biserică. Se aud doar cântările bisericeşti.

Papa emerit Benedict XVI urmăreşte solemnităţile la televizor, din reşedinţa sa de la Castel Gandolfo. În Piaţă trebuie să fie un singur Papă. Francisc I îl va vizita vineri pe Benedict XVI la Castel Gandolfo şi vor lua dejunul împreună.

La sfârşitul messei, oficialităţile prezente formează o coadă pentru a-i prezenta omagiile papei. Preşedintele Italiei, însoţit de soţie, urmat de primul ministru Monti,cu soţia,  Albert de Monaco, ...preşedinta Braziliei,....preşedinta Argentinei, preşedintele Ecuadorului, al Gabonului, Afganistanului, preşedintele României, primul ministru Angela Merkel, Jose Manuel Barosso, regele Belgiei, vicepreşedintele SUA..... Reginele s-au îmbrăcat în alb. 




duminică, 17 martie 2013

Poziţia copilului


Te fut în gură!

În sală se aude o exclamaţie generală de şoc şi oroare. Sunt în sala de cinematograf unde rulează filmul românesc premiat cu Ursul de Aur, Poziţia copilului.
Sala e plină în majoritate cu tineri, dar sunt şi spectatori mai în vârstă. Au mai auzit, desigur, expresii “deochiate” , dar în alt context. Un fiu care îi vorbeşte aşa mamei lui, e totuşi ceva nu doar nou, dar şi şocant.
Am văzut şi la "întrebări/răspunsuri" pe yahoo că unii din alte țări întreabă care e traducerea exactă a acestei expresii româneşti. Probabil au văzut filmul şi bănuiesc o proastă traducere - doar nu o să-i vorbească aşa un fiu mamei lui! Alături de "Hagi" şi de "Nadia", această expresie ar putea să fie asociată pe vecie, de străini, cu România. 
Ţara în care copiii vorbesc aşa cu mamele lor
Ei nu au de unde să știe că spectatorii de la noi sunt la fel de șocați ca și ei .
La ieşirea de la spectacol, mulţi simt nevoia să comenteze cu ceilalţi scenele din film. Oare numai ei au fost şocaţi, sau şi ceilalţi? Cum văd ei lucrurile?
Unii spun că mama trebuie să fi făcut ceva îngrozitor în trecut, ceva care l-a făcut pe fiu să se poarte aşa. Totuşi, din film nu reiese nici o crimă pe care să o fi comis această mamă, în trecut. Când ea îl întreabă pe fiu ce îi reproşează, el nu poate răspunde nimic. În singura discuţie ce are loc între ei, spre sfârşitul filmului (fiindcă pănă atunci fuseseră doar dialoguri scurte, pe ton scrâşnit), el începe prin a-i spune că ea nu se va schimba. Deducem că el ar fi vrut ca ea să se schimbe, (nu spune în ce fel) dar îşi pierduse nădejdea că asta se va întâmpla.
Dar, ce făcea ea, de fapt, şi ce anume nu-i plăcea lui din acel comportament?

Încă de la început aflăm că ea suferă că fiul ei nu o iubeşte, nu o felicită nici măcar de ziua ei şi îi vorbeşte într-un mod îngrozitor, cu înjurături de nedescris.
Ea ascunde, însă, acest lucru faţă de toată lumea. Numai sora şi soţul ei ştiu adevărul. Pentru ceilalţi, el este un fiu model, afectuos şi atent cu mama lui….
La petrecerea de ziua ei face totul pentru a-şi masca suferinţa de a nu-l avea alături pe fiu. Dansează, se sileşte să pară veselă, dar e ciudat de singură în mijlocul petrecerii.
La master-class se duce tot singură. Îi place opera, dar nu s-a găsit nimeni să-i fie alături la cursul de interpretare cu public ţinut de Leontina Văduva.
Mama are o profesiune căutată şi bine plătită, soţul  ei (chirurg) de asemenea şi au prieteni din cercurile sus-puse ale societăţii: politicieni, artişti de prim rang, oameni de afaceri.
Despre fiu aflăm că ar fi chimist, urmând să-şi dea doctoratul. O profesiune care, în România, nu presupune câştiguri prea mari. Totuşi, vedem că are un apartament luxos, într-un bloc nou, modern, conduce un A4, casa e îngrijită de o menajeră şi din barul bine dotat nu lipsesc băuturile străine fine. E de presupus că tot părinţii sunt la originea acestei bunăstări, iar el se complace în ea, fără probleme.
Nu vrea, însă, ca mama lui să vină pe acolo. Mama e nevoită să o tragă  de limbă pe menajeră ca să afle câte ceva despre menajul fiului. Ea pune pe seama prietenei fiului faptul că nu e binevenită acolo. E drept, ea nu o place pe concubina fiului şi probabil  asta s-a văzut în trecut, dar acuma  se poartă de-a dreptul mieros cu tînăra, încercând cu umilinţă să-i intre în voie. Nu pare să fie de folos, însă.
Fiul s-a combinat cu o femeie cu vreo 9 ani mai în vârstă decât el, cu un copil mărişor, din altă relaţie. Mama spune despre ea că "de trei ani, de când sunt împreună, îl dirijează şi îl conduce cm vrea ea". şi, probabil, chiar aşa şi este. Ea este cea care stabileşte, de pildă, ce medicamente să ia juniorul, ca şi cum ar fi vorba despre fiul ei, nu despre concubin. Tot ea va stabili când să se despartă, atunci când comportamentul lui o calcă pe nervi.   E de presupus că mama nu a fost de acord cu relația, dar- după cum spune la un moment dat- dacă îi place lui, îi va plăcea şi ei. Va accepta alegerea fiului, aşa cum a acceptat toate celelalte. Din toate astea nu vedem o mamă care îşi domină fiul, ci dimpotrivă, o mamă exclusă din viaţa propriului ei fiu şi care încearcă umil să fie măcar respectată, dacă nu iubită de el. 
Ar vrea, totuşi, să facă şi ea parte din viaţa fiului ei. O pretenţie exagerată? 
Şi-ar dori ca imaginea pe care o prezintă despre el celorlalţi să fie adevărată. E prea mult? 
Ea îl vede încă un copil, deşi e trecut binișor de 30 de ani. Asta şi pentru că fiul nu pare a putea să se descurce singur.
Scena în care mama îl masează pe fiu în zone fără legătură cu traumatismul nu pare să-i displacă fiului. Mai degrabă el este cel care pare să fi cerut, în trecut, astfel de atenţii, pentru care mama are pregătite mereu mănuşile şi unguentele adecvate şi în mintea lui aceste gesturi au o conotaţie sexuală. Poate şi faptul că şi-a ales o prietenă mult mai în vârstă, care are deja un copil, dar  nu doreşte să devină tată, preferând postura de copil mare al ambelor femei, spune multe despre "juniorul" din film. Diferenţa între cele două femei, însă, este aceea că mama nu îl va părăsi niciodată, indiferent de comportamentul lui (iar el ştie asta şi profită fără scrupule), în timp ce prietena îl va părăsi îndată ce nu va fi mulţumită de felul în care e tratată.
Mama este prea speriată de ostilitatea vădită a fiului pentru a-i putea impune ceva. Femeia sigură de ea care ştie să se impună în societate e lipsită de apărare în faţa fiului ei, terorizată că acesta o exclude din viaţa lui. Din partea ei nu sunt gânduri libidinoase, ci pur şi simplu sentimentul pe care în are o mamă că fiul ei face parte din ea chiar şi după ce l-a născut şi că prin urmare nu poate fi întreagă decât când şi fiul e alături de ea.
Profită de un moment tragic, provocat de fiu, ca să-l readucă sub aripa ei, fie şi temporar, să se bucure măcar câteva zile de prezenţa fiului, pe care să-l îngrijească la fel ca atunci când era copil. Pentru ea, vlăjganul de 35 de ani e tot copilul care trebuie să fie ocrotit şi îngrijit. 
E şi un prilej să meargă în apartamentul lui, să îi aducă ceva lucruri. Dă de mâncare peştilor din acvariu, curăţă nişte fire de păr din baie, aruncă o privire în sertarul cu bani: totul pare în regulă, în sertar e un teanc grosuţ de bancnote. Lucrurile se complică brusc pentru că prietena fiului s-a întors mai repede decât crezuse.
Mama intră atunci în panică. Nu se comportă firesc, aşa cum ar fi fost de aşteptat, să deschidă uşa şi să-şi explice prezenţa . Ea refuză să deschidă uşa, deşi e clar că femeia de afară îşi va da seama că uşa e blocată din interior. Pur şi simplu se teme să o facă! Orice urmă de prezenţă de spirit a părăsit-o şi ea rămâne ca paralizată în interior, stăpânită de o spaimă ce îşi are probabil originile în întâmplări mai vechi cu concubina fiului.
Odată ce aceasta a plecat, mama îşi revine. Revine la misiunea importantă pe care o are de îndeplinit: salvarea fiului de urmările faptelor lui!

Căci fiul a făcut ceva grav: a omorât din culpă un copil, în timp ce se întrecea pe şosea cu un alt tânăr bogătaş posesor de maşină “bengoasă”. Competitorul său a fost, însă, mai “şmecher”: l-a împiedicat pe “junior” să-l depăşească, dar păstrându-se în limitele legii. Sigur, juniorul ar fi trebuit să respecte şi el legea, dar….n-a făcut-o. Iar acum, vrea să scape, tot eludând legea. Îşi modifică fără probleme declaraţia, de faţă cu poliţiştii, dacă mama îi spune s-o facă. Nici un moment nu spune că ar vrea să-şi primească pedeapsa în mod corect, pentru ceea ce a făcut. Ar vrea să scape, dar nu ştie cum să facă. Începuse să declare cinstit ce făcuse fiindcă nu-i dăduse prin minte ce altceva ar fi putut face. Fusese bătut de familia victimei, dar nu se plânge poliţistului. Nu cere un avocat – nu-i dă prin minte. Venirea mamei apare salvatoare. Ea a intervenit deja, la şefii poliţiştilor. Ea cunoaşte legea şi îi ia la rost pe oamenii legii că nu i-au spus anchetatului că are dreptul la un avocat.  Ea ştie că are o luptă grea de dus pentru a-şi scoate fiul “basma curată”, dar e gata să ducă această luptă până la capăt. Scrupule morale? Nimeni nu pare să le aibă.
La urma urmei, de unde provine bunăstarea ieşită din comun a familiei? Nu din şpăgile pacienţilor operaţi de domnul doctor? Iar poliţiştii nu scapă nici ei prilejul de a eluda legea cu ajutorul familiei influiente a celui anchetat. Martorul e şi el gata să “colaboreze”, modificându-şi declaraţia după “nevoile” celui anchetat. Expertul e şi el “la ordin”.  În final, chiar şi părinţii victimei acceptă pachetul cu bani, desigur ca să-şi retragă plângerea. 
Pentru fiecare dintre aceste etape, e nevoie însă de o luptă, iar “juniorul” nu vrea să se lupte. El vrea să primească totul de-a gata. Aşa cum a fost mereu. El e curajos numai în faţa mamei, pe care o ştie slabă în faţa lui. Faţă de ea, face fiţe: o trimite să-I cumpere picături pentru nas, dar face o “criză” dacă primeşte o altă variantă a aceloraşi picături, față de  care căpătase -se vede- dependenţă. Nu vrea să audă argumente sau justificări – o “neascultare” minoră a mamei e o crimă de neiertat.  
Spune că vrea să se descurce singur, dar nu mişcă nici un deget  pentru asta. Când se pune problema discuţiei cu martorul, el pretinde ca mama să rezolve şi asta. Nu o roagă, ci pur şi simplu pretinde, pe un ton ridicat. La discuţia cu părinţii victimei, tot mama trebuie să meargă. El e prea speriat. La insistenţele reunite ale mamei şi prietenei, acceptă să meargă până acolo, dar rămâne în maşină.  Îi e frică.
Mamei îi este şi ei frică. Nu a uitat că un membru al familiei victimei scosese bâta s-o bată chiar în faţa poliţiştilor. Cum va fi acum, fără poliţişti de faţă? Ar avea nevoie de prezenţa fiului ca să se simtă oarecum protejată : “eşti, totuşi, un  bărbat!” Răspunsul este…nu. Fiul ei este un laş, aşa cum a constatat şi prietena lui, care hotărâse deja  să-l părăsească. El nu are probleme doar în relaţia cu mama lui, ci şi cu iubita, care va prefera să renunţe la situaţia materială bună şi la iubitul mai tânăr, ca să nu mai fie umilită de comportamentul lui jignitor şi duplicitar.

Singura care nu renunţă, este mama lui. Bruftuită, înjurată, îndepărtată de la relaţia normală cu fiul ei, care îi interzice chiar şi să îi telefoneze, ea va continua să se sacrifice pentru el. Strângând din dinţi, cu privirea stinsă şi cu faţa împietrită, îndură totul.  Şi luptă pentru fiul ei, pentru ce ea ce crede ea că este spre binele lui. Se confruntă nu doar cu poliţiştii şi cu martorul şantajist ci şi – suprema încercare – cu familia nefericitei victime a fiului.
Prietena fiului o însoţeşte în casa victimei, dar o lasă apoi singură.

Mama ştie că aici se va hotărî totul. A venit cu un pachet de bani, dar în faţa nenorocirii familiei nu îndrăzneşte la început să-l ofere. Acum nu mai e vorba de a cumpăra ceva, ştie că ceea ce cere ea nu se poate plăti. Nu poate decât să implore iertarea. Mila. Şi, pentru prima dată, plânge cu lacrimi amare. Lacrimile nu sunt prefăcute, mama plânge într-adevăr pentru anii îndelungaţi în care a făcut eforturi deosebite pentru educaţia fiului, dar şi pentru disperarea de a-l pierde. Pentru că fiul ei este oricum pierdut pentru ea. El o priveşte ca pe o străină faţă de care nu are nici măcar o minimă politeţe, și despre moartea căreia vorbeşte cu răceală voită şi cu indiferenţă. Situaţia ei este îngrozitor de asemănătoare cu a familiei care şi-a pierdut un copil în accident. Fiul ei nu e mort, dar îi arată că ea este ca şi moartă pentru el. Nici pentru tatăl său, fiul nu are sentimente mai bune. Pe tată îl înjurase pentru că e…slab. Tocmai el, cel mai laş dintre toţi, consideră că slăbiciunea tatălui e de neiertat.
Nici un cuvânt de mulţumire pentru eforturile părinţilor. Totul i se cuvine. Părinţii sunt datori să-l scoată din orice încurcătură – nu de aceea sunt părinţi? El poate fi nesăbuit, orgolios fără măsură, grosolan şi laş, părinţii, însă, trebuie să fie perfecţi! Ei nu pot greşi- nici la cumpărăturile pentru el, nici la intervenţiile pentru el. Ştie că oricât de îngrozitor s-ar purta cu ei, se va putea întotdeauna baza pe ei la nevoie. 
De ce se poartă, totuşi, atât de urât cu ei? Pentru că sunt singurii faţă de care îndrăzneşte să o facă! Faţă de ceilalţi nu e decât un laş mizerabil, lipsit de iniţiativă sau de curajul propriilor opţiuni, ipohondru şi de o timiditate bolnăvicioasă. Singurii faţă de care poate să “se dea mare” sunt părinţii, care îl cred fiul pe care ar vrea să-l aibă.
Mama a insistat ca el să vină la înmormântarea victimei nu doar pentru “rezolvarea” juridică a cazului, ci mai ales pentru ca fiul să aibă curajul de a se confrunta cu efectele propriilor lui acţiuni. Pentru ca el să devină, la 35 de ani, în sfârşit, bărbat
Şi în final, pentru prima dată, fiul are curaj să dea ochii cu cel căruia i-a ucis fiul. Şi tot pentru prima dată (din câte am putut vedea) îi spune “mamă” celei care, de când l-a născut, se zbate pentru el.
Poate că acum, în sfârşit, va părăsi “poziţia  copilului din uterul matern” şi va deveni un bărbat cu responsabilitatea faptelor lui. Poate.

Cât despre moralitate? O mână spală pe alta şi împreună obrazul, nu?