Ce nu știam despre Cezar?
S-a născut cu 100 de ani înainte de Iisus, pe 12 iulie (sau 13 iulie după alți autori) .De unde venea numele său?
Romanii purtau trei nume (tria nomina). Prenumele, numele gintei (numele de familie) și supranumele (cognomen)- numele sub care era cunoscut.
În cazul primelor două, lucrurile sunt clare. Prenumele lui era Caius. Numele de familie (al gintei) era Julius (Iulius) , după ginta Iulia, din care se trăgea. Numele gintei Iulia venea de la numele fiului lui Eneas, cunoscut ca Ascanio sau Iulius. Știți cine era Eneas, nu? Eroul troian care a reușit să scape cu familia sa din dezastrul căderii cetății Troia și care s-a refugiat în peninsula italică. Legenda spunea că Eneas ar fi fost un semizeu, născut din unirea zeiței Venus (Afrodita) cu muritorul Anchises.
De ce Caius Iulius a fost supranumit Caesar?
Primul supranumit așa a fost bunicul său, pe care îl chema...tot Caius Iulius Caesar. Ca și pe tatăl său.
După unii cercetători, supranumele ar veni de la cuvântul latin caesius, care desemna o culoare rară a ochilor, ce variază între albastru verde și gri, în funcție de lumină și de starea de spirit a persoanei respective. Istoricii i-au descris ochii de culoarea „oceanului noaptea”, deci de un albastru închis.
Probabil când era întristat.
Altă variantă spunea că în timpul războaielor punice, unul dintre strămoșii lui doborâse un elefant tăindu-i ligamentele (de acolo Caesor- cel care taie) - dar asta nu pare a fi o variantă acceptată.
Avea o ascendență patriciană prin tatăl său și una (aproape) plebeiană prin mama sa, Aurelia Cotta - al cărei bunic fusese totuși consul și care avea trei frați consuli..
Prin mătușa sa, Iulia , care se căsătorise cu Caius Marius, învingătorul lui Jugurtha , al Teutonilor și al Cimbrilor și care fusese consul de șase ori , familia sa avea o tradiție eroică.
Ce studii avea Caesar?
Până la 7 ani (cei șapte ani de acasă) mama sa s-a ocupat să-l învețe să numere, să citească, să scrie și să vorbească în limbile latină și greacă (ajutată de un literator).Între 7 și 16 ani, a avut cei mai buni profesori (gramatici) , între care pe galul Gripho.
Când avea doar 11 ani, unchiul său Gaius Marius l-a numit preot al lui Jupiter, o poziție de prestigiu la Roma.
Din păcate, pe când avea 15 ani tatăl său a murit, adolescentul Caius trebuind să se descurce singur, doar cu ajutorul mamei.
S-a căsătorit, în anul 85 cu Cossutia, dar căsătoria a durat numai un an. Datele istorice sunt contradictori iînsă.
A studiat de asemenea cu un retor, a urmat tirocinium fori (învățământul forului) adică învățarea modului de comportare în societate pe lângă un magistru recunoscut. Asta presupunea ca discipolul să-și urmeze maestrul (un orator de prim rang, senator) atât acasă cât și în public, la tribunal sau adunări politice, pentru a învăța de la el în toate aceste circumstanțe și a înțelege cum se poate dobândi prestigiul în ochii cetățenilor. Era perioada în care , de două-trei generații romanii beneficiau de teoriile retoricii savante și ale filozofiei, iar Atenienii trimiseseră la Roma reprezentanți a trei mari școli filozofice. În Senat se făceau expuneri filozofice asupra justiției, se demonstra puterea dialecticii și a raționamentului filozofic , retorica și filozofia erau structurate pe discipline de învățământ.
Retorica beneficia de reguli bine stabilite: argumentele pertinente (inventio) , organizarea (dispositio) și enunțarea cu un stil adaptat pentru a avea forță de convingere (elucutio) , toate acestea fiind prezentate cu o voce și o gesticulație eficace (actio) , discursul fiind memorizat pentru a nu avea discontinuități (memoria) . Prestigiul oratoric se bizuia pe elocvență, pe autoritatea aristocratică și pe stăpânirea retoricii și a filozofiei. Oratorul trebuia să fie un savant și un gânditor prestigios.
Caesar a învățat astfel meseria de avocat, apoi a făcut un sejur în insula Rhodos, sub conducerea lui Appolonios Molon, apoi la Atena, cu Athenodor din Tars.
În tot acest timp tânărul Caius Iulius Caesar își fortifica trupul devenind un atlet complet: excelent înotător, alergător, călăreț și luptător cu sabia. Fiind în acelaș timp bolnav de epilepsie, nu s-a lăsat înfrând de boală.
Începuturi
La 16 sau 17 ani, Caesar s-a căsătorit tu Cornelia Cinna (Cinilla), în vârstă de 16 ani. Ea era fiica lui Lucius Cornelius Cinna, unul dintre principalii lideri ai partidului lui Caius Marius (oponentul lui Sylla). Ea i-a dăruit o fată, pe Iulia, dar din păcate a murit la a doua naștere.La 18 ani, Caesar s-a opus dictatorului Sylla, astfel că a fost nevoit să fugă din Roma (căci Sylla pusese o recompensă pentru prinderea sa) o bucată de vreme, până ce familia sa i-a obținut încetarea persecuției. Acesta îi ceruse să o repudieze pe Cornelia, dar Caesar a refuzat și a preferat să părăsească Italia. . Avea mulți prieteni și împreună cu ei l-a însoțit pe senatorul Marcus Mincius Thermus în Asia. Avea 19 ani.
Acest senator a intrat în război în anul 81 î. Chr. pentru a ataca cetatea Mitilene, asediată și de Lucullus și l-a trimis pe Caesar la regele Bithiniei, Nicomedes, să obțină ajutorul flotei acestuia. Caesar a știut să-l cucerească pe rege- prin talentul său oratoric, gurile rele spun că și prin farmecul său personal- fapt este că s-a întors cu flota . Invidios pe succesul tânărului , Lucullus l-a trimis în diferite misiuni militare extrem de riscante. Caesar nu doar a supraviețuit, dar pentru faptele sale de arme a primit corona civica. (Celebra coroană de lauri cu care e reprezentat deseori.) Era una dintre cele mai înalte onoruru acordate unui militar care nu deținea nici un rang . Salvase vieților unor legionari și se distinsese în situații grele pe câmpul de luptă.
Se spune că în perioada aceea a făcut fericite multe femei..deh, ale tinereții valuri!
A părăsit apoi anturajul lui Thermus, a participat la o campanie în Cilicia și a revenit la Roma la 22 de ani, având o experiență complexă de viață.
Era cunoscut drept un bărbat binevoitor și corect, dar foarte priceput la luptă; nu se despărțea de sabia sa.
Sabia sa era celebră în epocă, fiind supranumită - conformm unei legende- Crocea Mors (moartea galbenă), căci se spunea că inamicii răniți de ea nu scăpau cu viață. E posibil ca mânerul ei să fi fost aurit.
Faima de spadasin redutabil a lui Caesar era bine stabilită. De asemenea, el fiind un tip studios ce nu lăsa nimic la voia întâmplării, dobândise probabil cunoștințe de anatomie , astfel încât să țintească precis punctele/zonele în care rănile erau letale.
Cucerirea celor mai frumoase femei din Roma nu l-a îndepărtat de activitatea de studiu, pentru care nu ezita să plece în călătorii.
Când pleca să urmeze un curs de retorică al lui Appolonius Molon, în insula Rhodos, a fost interceptat de 75-81 de pirați (numărul lor diferă după autorii care au relatat) , care au cerut o răscumpărare de 20 de talanți (adică 520 kg de argint) pentru a-l elibera. Atitudinea lui Caesar a rămas de pomină: el le-a spus piraților , pe ton glumeț, că viața lui valorează cel puțin 50 (adică 1300 kg de argint), că le va plăti această sumă, dar mai târziu îi va pedepsi prin crucificare. Ei au râs, dar în anul următor Caesar a revenit în fruntea unei flote, i-a prins pe pirați și i-a crucificat (după ce la ordinul său fuseseră sugrumați, pentru a avea totuși o moarte mai ușoară) .
La 25 de ani a plecat în Asia, a strâns trupe și a construit un sistem defensiv ce i-a rezistat excelent lui Mithridate. 25 de ani era vâsta majoratului la romani.
Întors la Roma după moartea lui Sylla, el și-a desfășurat activitatea de avocat , distingându-se prin calitățile de orator și prin atitudinea neînduplecată în procesele împotriva foștilor guvernatori, deferiți justiției pentru înșelăciune și corupție.
La 27 de ani a fost ales membru în Colegiul Pontifilor
Intrat în politică la 29 de ani, a parcurs toate treptele funcțiilor publice (cursus honorum) , mereu la vârsta minimă cerută:
- tribun militar- de la 30 de ani - ales de Adunările romane (comitia)
- questor -del la 32 de ani, în Spania. Din păcate atunci și-a pierdut tânăra soție, pe Cornelia, fiica lui Cinna, dar și pe mătușa sa Iulia. Pentru fiecare dintre ele, Caesar a rostit un elogiu public la rostra, în for..
- curator pe via Appia- de la 33 de ani. Era o funcție importantă de întreținere a drumului de la Roma la Cumae, până dincolo de călcâil „cizmei” peninsulei Italia.
- Edil cerulae- de la 35 de ani . Avea responsabilitatea întreținerii templelor , clădirilor publice și organiza jocurile publice, completând din banii proprii sumele necesare. A restabilit puterea tribunilor poporului , a finanțat jocuri cu pînă la 320 de perechi de gladiatori în memoria tatălui său și a finanțat banchete, împrumutând banii necesari. Caton relatează că era singurul care nu se îmbăta niciodată la banchete. În timpul jocurilor, citea scrisori și petiții.
- Funcții judiciare- între 34 și 37 de ani
- La 37 de ani a fost ale Pontifex Maximus (mare preot)
- pretor-la 38 de ani
- pro-pretor în Spania (la 39-40 de ani) , pe timp de război
- consul -din anul 59 - deci la 41 de ani. În această calitate a reușit să obțină votarea a două legi agrare : lex Iulia agraria , care folosea pământuri din ager publicus pentru a împroprietări 20000 de cetățeni din Roma și veterani. Pământurile au fost plătite cu prada adusă de Pompei din Orient. În anul 60 î.Chr încheiase o alianță cu Gnaeus Pompeius Magnus și cu Crassus, numită triumvirat. Alianța cu Pompeius (Pompei) a fost pecetluită prin căsătoria acestuia cu fiica lui Caesar , Iulia.
E probabil ca el să o fi iubit pur și simplu pe Pompeia, reputată pentru frumusețea ei.
Ca soție a marelui preot, Pompeia avea îndatorirea de a organiza festivalul Bona Dea, un ritual oficiat exclusiv de femei.
În mod nefericit, un tânăr îndrăgostit de Pompeia s-a strecurat (deghizat în femeie) printre participante, dar a fost descoperit, totul dând naștere unui scandal.
Caesar a intentat un proces tânărului, aducând dovezi că soția lui era nevinovată, că nu fusese complice la sacrilegiu. După aceea însă a divorțat, (în anul 68î.Chr)spunând că: „Soția lui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuită”.
Viteza proverbială a lui Caesar
La sfârșitul mandatului de pretor, Caesar a plecat călare până la fluviul Ron, ajungând acolo în 8 zile.
Asta a fost o prefigurare a viitoarei sale tactici din campaniile militare, aceea a deplasărilor foarte rapide.
Au fost înregistrate de istorici diferite viteze maxime obținute călare sau în car în situații de urgențăDacă de exemplu Cicero sau Horațiu foloseau propriile mijloace de transport, vitezele lor au fost cam 20-24km/zi. Aceeași ca în cazul curierilor ce duceau poșta obișnuită.
O viteză mai mare se obținea în cazul evenimentelor urgente , cu schimbarea cailor l .
Se parcurgeau astfel 150-300 km/24 de ore.În cazul lui Caesar se citează parcursuri cu viteze neobișnuite.
Referitor la călătoria în Galia, în anul 58 (când avea 42 de ani) : Plutarh a scris în Viața lui Caesar : o săptămână de la Roma la Ron:Caesar a străbătut Via Aurelia, Via Aemilia Scauri și Via Domitia și în puțin peste șapte zile a parcurs distanța de la Roma la Ron. (Arles). Asta înseamnă cam 1160 km, ceea ce înseamnă o medie de 165 sau 145km/zi (depinde la câte zile împărțim).
Suetoniu a scris că în mod obișnuit Caesar parcurgea cam 150km/zi , cu carul.
Despre călătoria lui Caesar de la Roma în Spania, Dio Cassius a scris că Iulius Caesar a călătorit doar cu o mică escortă, lăsând în urmă grosul armatei, ce se deplasa mai lent. Traseul Roma-Arelate-Tarraco-Valentia-Ad Arras-Saltigis-Laminium-Olbuco măsoară 2490 km. Suetonius spune că a parcurs traseul în 27 de zile (deci cu 92 km/zi) Appianus spune că a ajuns după 23 de zile, deci având viteza de 108 km/zi. Cum încă nu era organizat serviciul de poștă cu stații de schimbare a cailor, nu se știe exact care au fost condițiile.
În Bellum Gallicum Caesar relatează un episod din campania de iarna anului 54. Ciceron, locotenentul lui Caesar fusese asediat de o săptămână la Nerviens și a reușit să trimită un curier gal la Caesar, care a primit vestea spre ora 16. El a trimis imediat un curier la M .Crassus, (aflat la 25 de mile distanță) cu ordinul de a pleca „în puterea nopții”. M. Crassus a ascultat ordinul. Caesar a primit la „ora a treia” din ziua următoare (adică pe la ora 10 dimineața) mesajul că trupele lui Crassus au plecat în cursul nopții.
Analiza textului duce la concluzia că armata lui Crassus a parcurs 34 km sau mai mult cu 66 km/h.Un alt episod de marș forțat în Gallia e relatat în anul 52. Izbucnise o revoltă la Hudueni, condusă de Litaviccus. Cezar a fost informat la Gregovia, în timpul nopții. El a părăsit tabăra imediat (stabilind cine preia comanda castrului) și a parcurs 37 km cu patru legiuni fără bagaje și cu toată cavaleria, pentru a lupta cu Huedinii. Declarase că legionarii care nu pot percurge marșul forțat vor fi îngăduiți să rămână în castru. Dar toți l-au urmat cu ardoare . Ajungându-i pe Hudueni, cavaleria a atacat și i-a arestat, dar având ordinul de a nu ucide pe nimeni. Cezar le-a ordonat lui Eporedorix și Viridomaros, doi gali ce erau de partea lui, să se amestece printre Hudueni și să-i strige pe compatrioți. Heduenii au făcut semne că se predau și au cerut cruțare...În seara următoare a lăsat trei ore de odihnă pentru luptătorii săi , apoi a făcut drumul de întoarcere , aflând în drum că tabăra fusese atacată. El a accelerat marșul și a ajuns la castru la răsăritul soarelui.
Prin urmare, în 28-30 de ore au avut loc două marșuri forțate (pe jos) de câte 37 km, o luptă armată și doar trei ore de odihnă pentru trupe (Caesar desigur nu avea timp de odihnă).
Războiul din Galia
A primit guvernarea Iliriei și Cisalpinei, având în subordine trei legiuni, ulterior și a Galiei Transalpine, cu a patra legiune în subordine.
În anul 59 î.Hr, Helveții (un trib de gali) au încercat să se alieze cu (alte) triburile galeze , ca să se instaleze în Saintonge, în sud-vestul Galiei. Consulu Quintus Caecilius Metellus Meter a încercat să-i învingă, dar fără succes.
În anul 58 î.Hr, 368000 de helveți (dintre care 92000 de războinici) au traversat Galia , intrând în contact cu celelalte triburi ale galilor. Asta a stârnit îngrijorarea Romei, care nu uitase că galii jefuiseră orașul în secolul IV î. Chr, iar în anii 63-61 tribul Allobrogilor se revoltase contra romanilor. Sudul Galiei era romanizat de peste 60 de ani (din anii 125-118) iar romanii doreau să apere aceste teritorii.
A urmat un război , care a durat din anul 58 până în anul 51 , rămânând în istorie în special patru mari bătălii:
-Bibractus, în 58, contra a 90000 Suevi din Ariovistus
-în 57 popoarele din nord au atacat cu circa 236000 de luptători regiunile sudice
- în 57 bătălia de la Sarbis contra nervienilor.
Au urmat în anul 52- bătălia de la Gregovia și cea de la Alesia, iar în 51 cea de la Uxellodunum.
Caius Iulius Caesar a ieșit învingător , după aceste lupte grele urmând o pace ce obliga Galia la plata unui tribut anual de 40 de milioane de sesterți anual și stabilira graniței romane până la Ocean spre vest și până la Rin spre est. Caesar a descris acest îndelungat război în cartea sa De bello gallico, o carte de comentarii scrise în timpul campaniilor militareși rterminată la Alessia. Cicero a scris despre această carte că e scrisă simplu și elegant, în cuvinte fără oratorie , ca un corp fără veștmânt.
Descrierea pe care Cezar o face galilor se potrivește probabil în oarecare măsură și daco-geților, în sensul că erau la fel de divizați , împărțiți triburi .
Între timp, în Italia fuseseră războaie sociale iscate de aliații Romei care solicitau cetățenia romană (încă din anuii 91-89), urmate de războaie civile între Caius Marius și Lucius Cornelius Sylla (între anii 88-81), rebeliunea lui Lepidus (între anii 78-77), revolta lui Spartacus (între 73-71) și conjurația lui Catilina (64-62), deci de zeci de ani viața în Italia era măcinată de reprimări, trădări, asasinate și lupte interne.
Termenul pentru care Caesar fusese numit consul era 1 ianuarie 49. Caesar a propus senatului ca el și Pompei să renunțe simultan la comenzile ce le fuseseră încredințate. Senatul a fost de acord, dar susținătorii lui Pompei îi cer acestuia să se apere, deci nu respectă hotărârea senatului.
Senatul nu i-a mai prelungit mandatul lui Caesar și l-a rechemat la Roma.
.
Caesar a trecut râul Rubicon (granița dintre Galia și Italia) pe 12 ianuarie 49, dar nu singur, ci în fruntea legiunii a XIII-ea. Legiunea a VIII i s-a alăturat din februarie, apoi legiunea a XII-a.
Se pare că la trecerea Rubiconului, Caesar ar fi spus în grecește: Ἀνερρίφθω κύϐος (Anerríphthô kúbos — să fie aruncat , o expresie grecească bine cunoscută în epocă. Romanii din înalta societate vorbeau curent grecește, considerată a fi limba vechii civilizații, a filozofiei și a mitologiei.
A cucerit Italia în 60 de zile, Spania, Marsilia și insulele, toată partea occidentală, apoi a atacat partea orientală. Cu doar 22000 de soldați și 1000 de călăreți l-a înfruntat pe Pompei, care avea 45000 de soldați și 2000 de călăreți. Caesar conducea patru legiuni, iar Pompei 10!
Caesar a ieșit învingător, iar Pompei a fost silit să fugă , sfârșind prin a fi asasinat de egipteni pe 28 septembrie 48.
Războiul a continuat în Egipt și alte zone din Africa, până la bătălia finală din Spania, de la Munda (pe 17 martie 45).
Regina Cleopatra
Și aici apare idila cu regina Cleopatra a Egiptului.Caesar debarcase la Alexandria pe 2 octombrie 48, în timp ce în Egipt se desfășura un război civil între Cleopatra VII , ce avea atunci 21 de ani și fratele ei (ce-i era și soț) Ptolemeu al XIII-lea, care la cei 12 ani ai săi fusese pus pe tron. Caesar a luat partea Cleopatrei și a celuilalt fratelui al ei (ce i-a fost și soț, deși avea doar 7 ani) Ptolemeu al XIV-lea. Regina macedoneană Cleopatra a domnit în Egipt între anii 51 și 30 î. Chr , la început cu ajutorul lui Caesar, căruia îi devenise amantă, dăruindu-i (se pare) un fiu, apoi ca aliată a lui Marc Antoniu (cu care a făcut alți trei copii) .
Cum arăta Cleopatra? Au fost găsite mai multe sculpturi , unele făcute cam în timpul său, precum și picturi care o reprezintă , făcute la puțin timp după moartea ei. Pare destul de limpede că era roșcată (pe una dintre statui se păstrează resturi ale picturii cu care a fost colorată, iar în fresca de la Pompei e pictată cu aceeași culoare de păr). În toate reprezentările sunt de remarcat: nasul grecesc, fața prelungă, ochii mari și buzele cărnoase și pielea albă. Sculptorul roman nu a dorit să flateze modelul (Cleopatra fiind destul de urâtă în Italia) , așa că nu a uitat să reprezinte negii din sprâncene și nici ușoara asimetrie a feței.
Deci vizita la Roma a avut mai ales un scop politicși, o încercare a Cleopatrei de a atribui paternitatea copilului lui Caesar pentru a obține suținere lui în continuare.
Măsuri în favoarea săracilor
Caesar , rămas singur conducător al Romei, a început să adopte legi pentru ușurarea situației plebei, a sărăcimii din Italia.
O lege ce instituia un moratoriu pentru chiriile mai mici de 2000 de sesterți la Roma și mai mici de 500 de sesterți în restul Italiei.
Alte două legi au scăzut dobânzile pentru datornici , iar în anul 47 cei cu datorii mici ce fuseseră închiși pentru neplata lor au fost eliberați. Dar cei cu datorii mari au fost obligați să le plătească.
Prin altă lege, săracii au putut cumpăra grâu la preț scăzut.
Altă lege prevedea alocații pentru familiile numeroase .
Toți cetățenii urmau să primească circa 75 de dinari - ce s-au plătit în anul 46.
Au fost oferite poporului de asemenea spectacole, jocuri și banchete (la care participau câte 260000 de cetățeni odată!).
Legionarii au primit câte 8000 de dinari, adică aproximativ 20 de salarii. O cheltuială de 24000 de sesterți.
În plus au fost împroprietăriți peste 80000 de oameni , în special în colonii.
Măsuri administrative
Caesar a creat prefecturi în orașe, a înființat o bibliotecă națională cu cărți în limbile greacă și latină. A oferit cetățenie profesorilor și medicilor care încă nu o aveau.A inițiat o politică de construcție de mari lucrări la Roma: Curia, porticuri, basilică, forum. Asanare de mlaștini. Era preconizat un canal navigabil între Tibru și Adriatica.
A pus la punct un nou calendar, calculat de cei mai buni astronomi ai timpului său (între care Sosigene din Alexandria) și care stabilea durata anului la 325,25 de zile- introducând anii bisextili (Calendarul Iulian)
A stabilit un etalon aur cu moneda aureus de 8,21g ce valora 25 de dinari și a instaurat moneda unică ce avea un raport aur/argint de 1/12.
Trezoreria statului deținea 175 de milioane de dinari.
În Galia, Spania, Grecia și Africa de Nord a fondat noi orașe. A permis unui mare număr de locuitori din provincii să devină cetățeni romani, prin naturalizare. A distribuit pământuri în Italia pentru cetățenii săraci și pentru legionarii veterani, care au devenit astfel proprietari.
Cezar a transformat orașul Roma prin mari lucrări și construcții impresionante. Un nou forum (căci cel vechi devenise prea mic) . Un magnific templu de marmură consacrat zeiței Venus, domina piața înconjurată de zeci de coloane. În fața templului zeiței, s-a amplasat o statuie ce îl reprezenta călare pe calul său favorit. Forul era împodobit cu fântâni și opere de artă.
Marele circ a fost restaurat și a început construirea unui nou teattru. A deschis pria bibliotecă publică din Roma. Proiecta să ridice și un enorm templu dedicat lui Marte. Pentru a mări orașul, prevăzuse să deturneze cursul Tibrului. .
A căutat să atragă de partea Romei nobilimea din provinciile cucerite , oferind de pildă unor nobili gali posturi în senat. (Aceștia îl numeau pe Caesar noul Brennus).
Avea încă multe planuri. Și spunea:
„Atâta timp cât a mai rămas ceva de făcut, consideră că n-ai făcut nimic.”
Asasinarea lui Caesar
Realegerea repetată a lui Caesar de 4 ori consul, de 4 ori ca dictator, apoi dictator pe viață i-a speriat pe romanii care se temeau de instituirea unui regim monarhic.
Pe 15 martie 44, circa 24 de bărbați (care de fapt îi datorau totul lui Caesar: posturi, onoruri, poziție socială și bogăție, unii decepționați că nu primiseră un post la care aspirau ( se cunosc vreo 4), alții foști adepți ai lui Pompei ce fuseseră iertați (se cunosc patru nume) și chiar cel pe care îl iubea ca pe un fiu, Brutus l-au atacat pe Caesar în Senat, cu pumnalele. Crima urma după o campanie de calomnii îndreptate împotriva lui Caesar , campanie menită să atragă adeziune opiniei publice la lovitura de stat.
Cine era Brutus?
Brutus era născut cam în anul 85 î. Chr, deci era cu doar 15 ani mai tânăr decât Caesar. În 44 avea prin urmare 41 de ani, nu mai era un copil. Ar fi fost aproape imposibil să fie fiul nelegitim al lui Caesar. Mama lui se căsătorise de foarte tânără cu Marcus Junius Brutus cel Bătrân , tribun al poporului, care a fondat colonia din Capua. Așadar ei locuiau în sudul peninsulei și nu aveau nici o legătură cu Caesar. Brutus tatăl a fost ucis de Pompeus (Pompei) , iar mama sa se recăsătorise cu Decimus Junius Silanus și a devenit mamă de încă trei ori.
A ajuns metresa lui Caesar mult mai târziu, prin anul 64î.Chr., cînd fiul ei avea circa 20 de ani!
Dar Caesar a avut grijă de fiul amantei lui și l-a protejat în numeroase rânduri.
Brutus s-a alăturat lui Pompei (deși acesta îi ucisese tatăl) împreună cu unchiul său Caton. Pompei părăsise partidul populares (popularilor) , din care făcea parte Caesar și se alăturase partidului advers, conservator, optimates. În anul 49 î.Chr se ajunge la luptă armată și Pompei a fost învins în bătălia de la Pharsala.
Cezar a dat ordin ofițerilor săi să nu-l rănească pe Brutus dacă-l vedeau în bătălie. Deși acesta îl trădase, trecând de partea adversarilor săi.
Astfel Brutus a rămas în viață, în timp ce unchiul său Caton s-a sinucis după înfrângerea de la Thapsus.
Împreună cu Brutus, un inițiator al uciderii lui Caesar a fost Cassius (Caius Cassius Longinus). Fost tribun al poporului, el a fost unul dintre locotenenții lui Pompei în timpul războiului civil cu Caesar. După bătălia de la Pharsala, din anul 48, fusese tratat cu clemență de Caesar și fusese numit de el pretor, în anul 44.
Se confirma ceea ce spusese chiar el, că „Cel mai mare dușman se ascunde acolo unde vei căuta mai puțin”.
Inițial nu voise să participe la ședința senatului, dat fiind că era în toiul pregătirilor pentru campania din Grecia. Fusese avertizat că se va atenta la viața lui. Dar unul dintre principiile lui Caesar era:
„Nu trebuie să ne fie teamă decât de teamă”.
În timp ce clădirea senatului era în renovare, senatorii s-au întrunit pe idele lui martie la Curia lui Pompei. Senatorii care se temeau că odată cu sfârșitul Republicii își vor pierde posturile, au decis să-l asasineze pe Cezar.
Caesar nu era înarmat pentru că era ilegal să se poarte arme în interiorul Senatului. Așa încât, chiar dacă fusese prevenit că ar putea avea loc un atentat, el respectase legea. Senatorii în schimb-nu!
Unii dintre senatori au ieșit, iar conspiratorii s-au apropiat de Cezar și unul a încercat să-l ucidă pe la spate cu un pumnal, dar arma a alunecat pe omoplatul lui. Atunci Cezar a fost asaltat de un număr important de senatori care l-au rănit fiecare la rândul său. Cezar a ajuns cu greu până la statuia lui Pompei , sângerând abundent. Atunci l-a văzut apropiindu-se pe Brutus, și i-a spus în grecește: „kai su teknon” (καὶ σὺ τέκνον -și cu copii). Toți senatorii prezenți au trecut să-i dea câte o lovitură de cuțit, neletală, pentru a arăta că participă la acțiunea colectivă. Cezar nu era înarmat și a folosit un stylus (unealta de scris) pentru a se apăra. Văzând că împotriva lui e până și fiul al amantei sale,de care avea grijă ca un tată de 20 de ani și că e atacat de mulți senatori fără ca cineva să-i vină în ajutor, și-a acoperit capul cu toga, lăsîndu-i pe inamici să-l înjunghie.
Marcus Antonius, mâna dreaptă a lui Caesar, fuseset de un conspirator ca să nu intre în sala în care se petrecea atentatul. Lictorii, însărcinați cu paza lui Caesar, au fugit. Senatorii care nu erau parte a complotului s-au îmbulzit la uși să iasă din sală. Cicero, luat prin surprindere și dezorientat a fugit cu ei.
Complotiștii au vrut să-l ucidă și pe Marc Antoniu, dar Brutus s-a opus.
τέκνον era cuvântul familiar pentru băiatul meu/ băiete/fiule - un termen afectuos pentru un tânăr pe care îl protejase, chiar dacă nu îl adoptase oficial.
Poate asta să-l fi înrăit pe Brutus, faptul că Iulius Caesar părea să-l favorizeze pe tânărul său nepot, Octavianus, în loc să-l promoveze pe el ?
Dar ce s-a întâmplat atunci?
Pe scurt, Senatul l-a subestimat complet pe Marc Antoniu și dragostea poporului pentru Cezar.
Urmarea crimei a fost un război civil între armata lui Octavian și a lui Marc Antoniu și în final...instaurarea imperiului!
După trei zile, Caesar plănuise să ajungă în Grecia, la Appolonia, unde așteptau 16 legiuni și 10000 de călăreți sub comanda lui Octavian , deci un total de 100000 de ostași , plus trupe auxiliare și 1000 de piese de artilerie . Urma un război împotriva Parților, (perșilor) pentru răzbunarea înfrângerii suferite anterior de Crassus. Era și ocazia de a-l avea alături în luptă pe nepotul său Octavianus, pe care îl dorea urmașul său la conducerea Romei..
După asasinat
Conspiratorii a decis să țină un discurs în forum. Pentru a fi siguri că au audiență, au plătit .Oamenii au luat banii, dar nu au arătat entuziasm fată de asasinarea lui Caesar. Brutus și Cassius au ținut discursuri în care explicau că nu intenționează să ia puterea, ci să salveze republica. Afirmau că nimeni nu fusese asasinat: doar un tiran fusese ucis.
Romanii urau monarhia și aveau o lege care reflecta asta. Orice roman putea ucide un tiran oricând și legal. Acest lucru era considerat „tiranicid” și dacă crima era declarată ca atare, toate legile adoptate de tiran erau anulate.
Oamenii nu au reacţionat prea bine la vestea uciderii lui Caesar, huiduindu-i pe complotiști.
Aceștia au fost nevoiți să plece din nou pe Capitoliu. .
Situația politică era haotică. Odată cu declararea lui Caesar tiran, numeroasele sale legi și numiri ar fi fost anulate. Marc Antoniu a pomenit în treacăt, în fața senatorilor că toți cei numiți în funcțiile lor de către Cezar - și era cazul tuturor complotiștilor- urmau să rămână în curând fără funcții.
Senatorii au decis atunci că Iulius Caesar nu fusese un tiran. În acest caz însă, senatorii complotiști nu mai erau salvatori ai republicii, ci ucigași.
Atunci Marc Antoniu, fostul co-consul militar al lui Cezar, a propus o idee: vom organiza o înmormântare pentru Cezar și vom adopta o lege care să ratifice toate deciziile lui Cezar. Iar senatul i-a exonerat de răspundere pe complotiști.
El l-a chemat pe generalul Lepidus, care era cu un corp de armată pe insula de pe Tibru, să vină și să ocupe Forumul. Totodată, a preluat de la Calpurnia documente aflate acasă la Caesr și o sumă mare de bani. Fiind consul în exercițiu, a convocat ședința senatului peste o zi, pe 17 martie.
Testamentul lui Iulius Caesar
Cezar își lăsase grădinile orașului Roma, ca să devină parc public. Lăsa moștenire câte 300 de sesterți fiecărui cetățean roman. Averea sa de bază o împărțea nepoților lui din partea surorii sale.
Spre marea surprindere a tuturor și stupefacția lui Marc Antoniu, Iulius Caesar declara în testament că îl înfiază pe unul dintre nepoți, pe Octavius, un tânăr fragil care avea doar 18 ani .
Marcus Antonius (Marc Antoniu) era născut în anul 83 î. Chr. Avea deci 39 de ani. După o tinerețe furtunoasă, se înrolase în armată, unde arătase reale calități. Devenise omul de încredere al lui Caesar.
Gaius Octavius Turinus (născut în anul 63) era nepotul surorii lui Caesar. Fusese un copil bolnăvicios și retras, dar Iulius Caesar l-a remarcat când, Octavius,în vârstă de numai 10 ani a ținut o orație funerară la moartea bunicii lui. În școală el se împrietenise cu Agrippa și cu Mecena, prietenii valoroase ce aveau să dureze pentru tot restul vieții. Caesar l-a urmărit în continuare pe băiat și , găsindu-l capabil, l-a numit pontif , apoi prefect al orașului, funcție în care muncea cu mult zel. L-a luat și în campania din Spania . Apoi și-a schimbat testamentul, lăsându-l ca principal moștenitor .Fapt pe care Octavius l-a aflat abia la deschiderea testamentului. Odată cu numele și averea lui Caesar, el moștenea și clientela acestuia, suportul politic . Părinții lui l-au sfătuit să nu primească moștenirea (temându-se de riscurile aferente), dar Octavius a decis să o accepte și să se numească Gaius Iulius Caesar Octavianus. .
Marc Antoniu a considerat că el este moștenitorul politic al lui Caesar și Octavianus moștenise doar averea acestuia.
Incinerarea
Pe 20 martie, trupul lui Cezar a fost adus în for și toga lui însângerată înfiptă într-o suliță.Veniseră cetățeni din toate colțurile Italiei, dar mai ales mulți veterani.
MarcAntonius a ținut o cuvântare de rămas bun, o orație. Suetonius a scris că el a cerut heralzilor să citească cu voce tare jurământul prin care senatorii se angajaseră să apere viața lui Caesar.
El adaugă că ar face cu plăcere schimburi de locuri cu el. (Adică ar fi fost gata să-și dea viața pentru Cezar)
Antonius reamintește tuturor de tot ce a realizat Cezar. Le amintește de donații, de reformele funciare și de tot ce a făcut Cezar pentru oamenii de rând.
Apoi Antonius ia sulița pe care se află toga pătată de sânge a lui Cezar și începe să o fluture. Un actor care fusese angajat să joace rolul lui Cezar citează apoi o replică dintr-o piesă celebră a vremii: „A fost necesar să-i salvez, astfel încât să devină ucigașii mei? ".
În cele din urmă, portretul funerar de ceară al Cezarului este desfășurat, Marc Antoniu arătând fiecare înjunghiere în detaliu, în special loviturile umilitoare și „dezonorate” din jurul vintrei. (Căci fiecare dintre complotiști se ferise să-i aplice lovitura decisivă, voind ca toți să participe și să-și împartă astfel vinovăția)
În acel moment, mulțimea a fost în culmea furiei. Ea se revoltă și preia controlul asupra ceremoniei și a trupului lui Cezar. Mai întâi au încearcat să-l incinereze într-un templu, dar gardienii i-au împiedicat.
Mulțimea s-a întors la forum și a început să rupă lemne din clădirile din apropiere și să aducă mobila pentru a crea un rug funerar. L-au incinerat pe Cezar în centrul forumului. Între timp, mulți soldați încep să-și arunce armele și armurile în foc în semn de respect.Muzicienii angajați pentru înmormântare și-au aruncat în foc instrumentele și recuzita. Apoi oamenii, acum isterici de durere, încep să-și arunce propriile obiecte de valoare în foc. Femeile și-au aruncat bijuteriile și amuletele de aur ale copiilor. Evreii, cărora Iulius Caesar le dăduse libertatea credinței, veniseră și ei să deplângă moartea dictatorului. Mulțimea a cerut răzbunare pentru moartea lui Caesar.
Conform tradiției, incinerarea lui Caesar a avut loc în Forul roman, în apropiere de mormântul fiicei lui Iulia, unde a fost construit mai târziu templul lui Iulius Caesar.
Este o subestimare să spunem că poporul Romei i-a dezaprobat pe asasinii lui Cezar. Orașul s-a întors împotriva lor și ei au fost forțați să fugă. Antonius a întors poporul roman împotriva politicienilor anti-cezari cu mare pricepere. Octavianus, după ce situația generală devenise clară, s-a arătat a fi de partea lui Marc Antonius, denunțându-i la rândul său pe asasini.
Cleopatra, care era cazată într-un palat lângă Roma, a plecat grăbită în Egipt. Iulius nu îl recunoscuse pe Cesarion drept fiul său.
Octavian , întors la Roma, a luat legătura cu susținătorii lui Caesar și și-a stabilit obiectivul de a fi în echilibru cu partidul advers,
S-a întâlnit cu Marc Antoniu și i-a cerut partea sa de bani din moștenire (căci Marc Antoniu , considerându-se el moștenitor, luase actele și banii disponibili din casa lui Caesar). Antoniu i-a răspuns că visteria e goală și el nu are pe moment banii ceruți. Octavian avea la el banii pregătiți pentru campania contra Parților, a declarat că se va descurca un timp și singur. Și a anunțat că va achita din banii săi banii care erau promiși cetățenilor prin testament. A ținut discursuri la Roma, însoțit de un grup de veterani, denunțând faptul că Antoniu a furat din proprietățile lui Caesar , inclusiv banii cuveniți cetățenilor, dar că el va plăti sumele din banii săi. .
Antoniu și-a asigurat un proconsulat în Macedonia, apoi l-a schimbat cu unul în Galia Cisalpină. În octombrie el a părăsit Roma cu soția luii i, urmând să preia conducerea legiunilor din Macedonia.
Octavian și-a adunat și el o armată .
Cometa lui Cezar a fost probabil cometa istorică cea mai strălucitoare chiar și ziua. Ea a apărut pe cer în timpul Ludi Victoriae Caesaris și a putut fi văzută timp de șapte zile.
Suetonius a scris că în timp ce se derulau celebrările, (probabil pe 23 iulie) „o cometă, care se ridica spre ora 11, a strălucit șapte zile la rând și s-a crezut că era sufletul lui Caesar primit în cer”
Portret realizat de David Samuel Stern, care a fotografiat bustul lui Caesar aflat la Metropolitan Museum of Art din New York. Cele trei fotografii au fost colorate diferit, decupate și asamblate apoi pentru a realiza acest frumos mozaic.
