miercuri, 20 august 2014

Rezultatele campionatului european de atletism 2014

Sportul românesc în Europa

S-au terminat recent campionatele europene de atletism, pe care le-am privit desigur cu emoţie, dat fiind că printre sportivii concurenţi erau şi atleţii noştri. Iar în aceste discipline sportive, în trecut am avut campioni remarcabili sau chiar fenomenali, care au făcut cinste României .

Iată care au fost rezultatele atleţilor noştri în anul 2014, comparativ cu rezultatele celorlalte ţări participante.

Observăm că la aceste campionate au participat 50 de ţări. Doar 27 dintre delegaţiile celor 50 de ţări au obţinut medalii.

Foarte multe dintre ţările care nu au obţinut nici o medalie sunt foarte mici: Andorra, Lichtenstein, San Marino, Malta, Cipru, Monaco. Alte ţări, deşi ceva mai mari, au trimis la campionat un număr foarte mic de atleţi - ştiind probabil că alţii nu au şanse.

Alte ţări, cum sunt România, Lituania, Letonia, Bulgaria şi Slovenia au trimis delegaţii relativ numeroase, după cum se poate vedea în tabel. Doar că...nu au putut cuceri nici o medalie.

Nici la campionatele europene de atletism în sală din 2013 România nu a putut cuceri nici o medalie. (Atunci Bulgaria a reuşit să ia o medalie de bronz).
Nici la campionatele europene de atletism din 2012, România nu a avut nici o medalie. Atunci, Letonia, Lituania  au avut câte o medalie de bronz, Lituania a mai obţinut şi una de argint, Danemarca şi Bulgaria câte una de aur, ,..
Nici la europenele de atletism din 2010 România nu a avut vreo medalie. Nici la cele din 2006.

Ultimul an în care România a obşinut medalii la europenele de atletism a fost anul 2002, când România a cucerit o medalie de aur şi una de argint.

Ce să mai vorbim de anul 1998, când România obţinea 3 medalii de aur, 2 medalii de argint şi două de bronz!

Acum înţeleg de ce comentatoarea postului de televiziune la care am urmărit campionatele europene spunea că "nici nu ne-am propus obţinerea de medalii" (sic!).
Cum adică, să nu-ţi propui să obţii medalii, când participi la o competiţie? Hai să spunem că dacă trimiţi acolo doar unul sau doi concurenţi, să-ţi propui doar să participi, să arăţi că exişti şi tu în Europa, chiar dacă nu ai o bază mare de selecţie pentru a avea sportivi de vârf. Dar să fii o ţară cu tradiţie în atletism, aşa cum am fost noi (acum această tradiţie a devenit îndepărtată, după cum putem vedea), să trimiţi acolo 24 de sportivi, cu echipele lor aferente (antrenori, maseuri, doctori etc) şi să nu-ţi propui să obţii medalii, asta devine îngrozitor.
Celelalte ţări care nu au obţinut medalii anul acesta au mai avut câte o medalie în competiţiile anterioare. Poate vor avea medalii la următoarele competiţii europene. Dar România nu a avut nici o medalie la campionatele europene de atletism de 12 ani!
Probabil că de aceea s-a construit noul stadion de fotbal din Bucureşti pe locul vechiului stadion, care a fost demolat, desfiintându-se cu acest prilej şi pistele de atletism care existau în vechiul stadion. Desigur, ar fi fost o soluţie mai bună să se construiască un nou stadion de fotbal pe alt amplasament. S-ar fi economisit cheltuielile pentru demolare şi am fi avut acum, în continuare, încă un stadion, care ar fi avut şi piste de atletism.  Dar noi am renunţat, se vede, la a mai avea sportivi de performanţă în atletism. Nici la fotbal nu stăm prea bine.
Dar nici nu ne propunem!



sâmbătă, 9 august 2014

Adrian Sampetrean la Mezzo

Aida la Arena din Verona


Cutremure August 2014

Cele mai recente cutremure din Romania

Patru cutremure importante pe 25 august, în Vrancea, un cutremur de gr 4 şi altul de 3gr pe 29 august



Doar că pe INFP apare cu magnitudinea 4.6, iar pe EMSC 
doar 4.1. După ceva timp, pe EMSC magnitudinea cutremurului a fost modificată la 4,3.Un cutremur destul de puternic pe 24 august, dimineaţă, în Vrancea.

AUGUST
2014
Data/Ora
Magn.
 0R
Adân-cime
( km )
Latitudine
( grade )
Longitudine
( grade )
Regiune
30.08.2014, 19:44:07
2,7
136
45,46 N
26,39 E
Furtuneşti, Gura Teghii, Vrancea
29.08.2014, 16:46:05
3,0
121
45,65 N
26,65 E
9 km NV de Vintileasca, SV de  Nereju, Vrancea
29.08.2014, 09:24:29
4,0
125
45,54 N
26,37 E
7km N V Gura Teghii , SV Nereju, Vrancea
25.08.2014, 21:01:57
3,0
134
45,62 N
26,63 E
8 km NV Jitia, NE Gura Teghii , S-SV Nereju, Vrancea
25.08.2014, 18:44:54
3,5
125
45,74 N
26,73 E
3 km N Nereju, N Carşocheşti-Corăbiţa, SV Spulber, Vrancea
25.08.2014, 17:33:22
2,8
124
45,33 N
26,32 E
6 km NE Cătina, NE Pătârlagele, Vrancea
25.08.2014, 00: 53:27
3,0
145
45,54 N
26,34 E
NE Caşoca, 14 km NVGura Teghii , Vrancea
24.08.2014, 10:12:49
4,6
147
45.61 N
26.32 E
 S Comandău, 13 km N-NV Gura Teghii, SV Nereju, Vrancea
19.08.2014, 12:04:40
3,9
141
45.69 N
26.61 E
4 km V Brădăceşti, 9 km V Nereju, Vrancea
19.08.2014, 04:13:37
2,5
99
45.74 N
26,63 E
NV Nereju, Vrancea
14.08.2014, 20:01:12
2,3
7
45.02 N
25.97 E
2 km NV Păuleşti, 9 km NV Ploieşti
14.08.2014, 06:25:40
2,5
73
45,67 N
26,64 E
8 km SV Nereju, Vrancea
13.08.2014, 19: 03:42
2,9
115
45,49 N
26,46 E
3 km E Gura Teghii, SV Nereju, Vrancea
09.08.2014, 23: 06:46
3,0
107
45,59 N
26,55 E
12 km N Lopătari, 16 km  N Gura Teghii, 16 km  SV Nereju, Vrancea
09.08.2014, 21:03:20
3,6
150
45,57 N
26,47 E
16 km  N Gura Teghii, 16 km S SV Nereju,Vrancea
09.08.2014, 03:39:27
3,1
15
45,80 N
27,67 E
3 km NV Cudalbi, S Valea Mărului, Moldova
08.08.2014, 22:17:26
2,6
16
45,48 N
27,07 E
3 km SE Slobozia Bradului, .Vrancea
06.08.2014, 02:24:59
3,8
131
45,57 N
26,52 E
11 km NV Lopătari, V Bisoca, SV Nereju, NE Gura Teghii,  Vrancea
05.08.2014, 13:00:31
3,3
138
45,67 N
26,58 E
12 km S V Nereju, NV Măgura Bacău, Vrancea
04.08.2014, 20:51:56
2,7
136
45,68 N
26,64 E
7 km S V Nereju, NV Măgura Bacău, Vrancea
04.08.2014, 17:11:28
2,5
80
45,69 N
26,64 E
7 km S V Nereju, NV Măgura Bacău, Vrancea
04.08.2014, 14: 55:46
3,1
127
45,72 N
26,66 E
4 km V Nereju, N Brădăceşti, Vrancea
03.08.2014, 08:38:23
2,7
121
45,47 N
26,41 E
N Furtuneşti, S Nemertea, 2km S Gura Teghii, Vrancea
02.08.2014, 19:59:20
3,4
99
45,74 N
26,57 E
NV Sahastru, 7 km NV Nereju, Vrancea
02.08.2014, 18:34:34
2,7
99
45,52 N
26,55 E
N Lopătari, NV Mânzăleşti, Vrancea




Pe 14 August s-a produs o mişcare seismică la numai 7 km adâncime, la Păuleşti, lângă Ploieşti.
(Nu apare pe INFP).
Să credem că s-a injectat ceva acolo?

Se observă pe 8 şi pe 9 August două cutremure de mică adâncime, situate mai la est de aria "obişnuită" a cutremurelor din Vrancea: unul la Slobozia Bradului şi altul la Cudalbi, la 20 km de Tecuci. Cutremurele de mică adâncime pot fi asociate cu acţivitîţile umane din zonă....
Cutremurul de la Cudalbi a apărut cu întârziere pe site-ul INFP şi cu date modificate faţă de afişarea iniţială pe EMSC. Iniţial, cutremurul de la Cudalbi avea magnitudinea 3,1 R şi coordonatele 45,80 N şi 27,67 E, fiind la 3 km de localitatea Cudalbi.


Cutremurul cu magnitudinea 3,4 după  20 de minute nu apărea încă pe site-ul INFP. Acum , după după 40 de minute, apare cutremurul, dar cu magnitudinea 3,6! 

Urmat după 2 ore  , tot acolo, de alt cutremur, cu magnitudinea 3,0. 



Epicentrul cutremurului de la Slobozia Bradului, de pe 8.08.2014