Se afișează postările cu eticheta varsta majoratului sexual in Europa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta varsta majoratului sexual in Europa. Afișați toate postările

marți, 14 noiembrie 2017

Varsta majoratului sexual in Europa

Vârsta sub care orice act sexual e considerat automat un viol- vârsta consimțământului sexual




Discuții aprinse asupra vârstei minime a consimțământului sexual, în Franța. Diferite cazuri recente care au scandalizat societatea franceză au deschis discuția asupra legiferării în acest domeniu și comparații cu legislația din celelalte țări europene.
Din articolul publicat în Le Parisien putem vedea și unde se situează țara noastră în contextul general al UE.
Toate țările europene, inclusiv Franța au stabilit în codul lor penal o vârstă a majoratului sexual, adică o vârstă de la care un minor poate avea relații sexuale cu un adult fără a se încălca (prin acesta) legea.
Această vârstă nu e aceeași peste tot, după cum se vede și pe harta de mai sus:
Pragul e stabilit la doar 14 ani în Germania, Italia ,Portugalia , Ungaria, Bulgaria, țările din fosta Iugoslavie și țările baltice.
Vârsta de 15 ani a fost stabilită în Franța, Suedia, Polonia, România, Grecia , Danemarca, Islanda
Limita e de 16 ani în Spania, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveția, Ucraina, Rusia.
Majoratul sexual e stabilit la 17 ani în Cipru și Irlanda, iar în Malta și Vatican nu sunt permise relații sexuale înainte de 18 ani.

Această vârstă limită este aceeași pentru fete și pentru băieți , pentru homosexuali ca și pentru heterosexuali și nu e corelată cu căsătoria (spre deoebire de situația din Yemen și Arabia Saudită).


Dar stabilirea prin lege a „majoratului sexual” trebuie să fie completată cu prevederea legală a vârstei consimțământului sexual.

Într-o țară în care e fixată prin lege vârsta consimțământului sexual, orice adult care săvârșește un act sexual cu un minor ce nu are acea vârstă poate fi urmărit pentru viol, chiar dacă act a fost consimțit de ambii parteneri.
Numeroase țări europene consideră în mod implicit că vârsta majoratului sexual este și aceea a consimțământului sexual, dar alte țări europene au precizat în lege în mod explicit această vârstă.

Astfel, se consideră că un minor poate să consimtă un act sexual la 14 ani în Austria, la 15 ani în Islanda sau în Danemarca, la 16 ani în Marea Britanie și la 17 ani în Irlanda.  Belgia și Spania au stabilit vârsta consimțământului sexual  la 14 și respectiv 12 ani, deși vârsta majoratului sexual e la 16 ani în cele două țări!
În Franța discuția se poartă încă, mai ales în legătură cu cazuri în care, în lipsa legislației explicite, soluțiile juridice sunt controversate. A fost un caz în care un bărbat acuzat în anul 2009 că a violat o fetiță de 11 ani a fost achitat de această acuzație pe motivul că aceasta ar fi consimțit. Dar bărbatul a fost considerat totuși vinovat de „atingere sexuală asupra minorului” .

Pentru a clarifica din punct de vedere juridic acest tip de situații, Marlène Schiappasecretarul de stat pentru egalitatea dintre femei și bărbați în Franța , a declarat că
«sub o anumită vârstă s-ar considera că nu poate fi discuție niciodată asupra consimțământului sexual al unui copil și că orice copil sub o anumită vârstă ar fi considerat din oficiu ca fiind violat sau agresat sexual »
Înaltul Consiliu al egalității preconizează ca această vârstă să fie 13 ani, dar o serie de parlamentari și experții apreciază că vârsta limită ar trebui să fie 15 ani. Iar vârsta medie europeană a maturității afective s-ar situa între 13 și 15 ani”.

Asociația feministă  Les Effronté-e-s a  regretat decizia justiției în cazul fetiței de 11 ani , a cerut fixarea vârstei minime la 15 ani  și a chemat, alături de alte asociații, la o adunare în fața ministerului de justiție.

În proiectul de lege pe această temă va fi cuprinsă și o prelungire a termenului de prescriere a faptei de crimă sexuală asupra minorilor , care ar putea să depună plângeri până la treizeci de ani după majorat, față de 20 de ani, cât este termenul actual ; ar avea de asemenea prevederi legate de hărțuirea  de pe stradă.

Legislația românească
Art. 197 Cod penal și art. 198 Cod penal definesc infracțiunea de viol prin actul sexual efectuat prin constrângerea victimei.

Infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 Cod penal presupune realizarea unui act sexual cu un minor sub 15 ani cu consimțământul acestuia.
Se citează cazuri în care minore de 11 ani au avut raporturi sexuale de bună voie cu unul sau mai mulți bărbați, aceștia fiind inculpați inițial doar pentru act sexual cu minoră, în lipsa dovezilor că ar fi fost vreo constrângere.  Totuși la apel instanța a considerat că în dreptul român se prezumă lipsa totală a discernământului unei persoane până la împlinirea vârstei de 14 ani, drept urmare încadrarea juridică a fost schimbată în „viol” , inculpatul fiind condamnat la 4 ani închisoare și 3 ani de interzicere a unor drepturi, precum și la plata a 50000 de lei daune.

Constatăm că infracțiunea de viol nu a fost pedepsită prea aspru, iar daunele compensate în bani s-au referit nu doar la traumele psihice, ci și la consecințele faptului că a trebuit să se întrerupă o sarcină victimei.

În mod normal și în legislația românească ar trebui să se prevadă explicit care e vârsta minimă a consimțământului sexual. Așteptăm cu interes.