Interviul luat lui Vlad Țepeș -primul interviu din România!
A fost tradus un interviu luat lui Vlad Țepeș de către trimisul papei Pius al II-lea
În tinerețe, Vlad Țepeș, vărul său Ștefan cel Mare și Matei Corvin legaseră o prietenie și juraseră să se ajute unul pe altul la nevoie. Astfel încât Vlad a avut încredere în Matei Corvin și a plecat să-l întâlnească fiind însoțit doar de o mică escortă. Dr Matei Corvin l-a arestat acuzându-l pe baza unor scrisori falsificate grosolan că ar fi intenționat să se alieze cu turcii.
În toamna anului 1462, Vlad Țepeș era ținut prizonier la curtea regelui Matei Corvin și i se intentase un proces la Buda. (În loc să primească cei 93000 de ducați aur trimiși de papă pentru lupta antiotomană, Vlad a fost ținut 12 ani întemnițat la Visegrad, apoi ținut într-un domiciliu forțat într -o casă la Pesta, fiind eliberat doar la insistențele repetate ale lui Ștefan cel Mare, în 1475)
Niccolo de Modrussa a vorbit cu Vlad Țepeș pentru a afla poziția acestuia , a scris despre acțiunile lui și despre motivațiile lui politice. El s-a interesat de asemenea de istoria românilor , scriind apoi lucrarea de 215 pagini intitulată: Despre războaiele goților (!)
De fapt, în carte este vorba despre daci (geți), pentru că se spune clar că se trăgeau din Burebista și credeau în Zamolxis, aceasta fiind una dintre puținele cărți medievale despre viața românilor.
( Legătura între goți și geți a fost făcută încă de pe vremea împăratului Iustinian și de istoricul got romanizat Iordanes originar din Moesia. El a scris la mijlocul secolului al VI-les două lucrări cunoscute sub numele de Romana și De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Getica se declară a fi o istorie a goților, pe care îi consideră însă urmași ai geților. Teorie ce a fost susținută și de academicianul german Jacob Grimm în 1846 )
Niccolo de Modrussa a vorbit și cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti. Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade anti-otomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a culpabilizat de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvârşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci. Lucruri care contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş.
Episcopul de Modrussa a făcut și constatarea că „valahii aduc ca argument al originii lor faptul că, deşi se folosesc cu toţii de limba moesică, care e ilirică [e vorba de slavonă], totuşi vorbesc de la origine o limbă populară, anume latina, al cărei uz nu l-au părăsit deloc; şi cînd se întîlnesc cu străini cu care încearcă să intre în vorbă îi întreabă dacă ştiu să vorbească romana”.
Ungurii, numiți huni, sunt prezentați, la fel, negativ, drept urmașii barbarilor izgoniți în cele din urmă de ostrogoți
Semnificativ pentru poziția papei este planul acestuia (concretizat printr-o scrisoare adresată sultanului Mahomed prin care îi propune acestuia să treacă la catolicism, pentru ca ulterior să se alieze ca să lupte împotriva creștinilor ortodocși. Scrisoarea este cuprinsă de asemenea în lucrarea călugărului ce ocupa funcția de legat al papei.) Această surprinzătoare propunere indică în mod indirect și faptul că acei creștini ortodocși puteau fi o problemă suficient de importantă pentru sultan .
Într-o scrisoare descoperită în Arhivele Statului din Mantova, un anume Cezar din Florența îi scria lui Lodovico Gonzaga despre importantul război purtat de Vlad Țepeș împotriva turcilor între iarna anului 1461 și luna mai 1462, la sud de Dunăre. În scrisoare se vorbește despre distrugerea de către oastea Țării Românești conduse de Vlad Țepeș a 50 de vase turcești ce transportau cherestea
.
Un diplomat al ducatului Milano aflat în solie la Veneția a aflat mai multe detalii despre luptele purtate în acea perioadă de Vlad Țepeș și a transmis aceste informații unor personalități din orașul său natalț Deci Antonio Guidobono (Antonius Guidobonus) a scris pe 30 iulie și pe 10 august 1462 că:
"Turcul a fost înfrânt, prins și omorât, cu 40.000 de turci, de către români și unguri", respectiv "turcul s-a retras mult îndărăt, din cauza foamei și pentru că a văzut cum românul arsese orice lucru prin câmpiile sale."
La 13 septembrie 1458 papa Pius al II-lea ceruse organizarea unui congres pentru a administra criza produsă de expansiunea otomanilor. Dar puterile lumii creștine nu au răspuns chemării, papa încercând apoi să propună o alianță cu sultanul împotriva creștinilor ortodocși, cu condiția trecerii la catolicism a musulmanilor (prin Epistula ad Mahumetem).
În aceste condiții, poziția trimisului special al papei este tendențioasă, acesta urmărind să îl incrimineze pe Vlad Drăculea .
Totuși cartea este un document prețios, pentru că autorul ei a stat față în față cu Vlad Țepeș și a discutat cu el , realizând primul interviu din istoria românilor.
El l-a descris pe Vlad Țepeș ca având ochi de un albastru cenușiu și nu verzi, așa cum s-a crezut.
"Pe tiranul acesta al Valahilor, Dracul, nume cu care ei numesc Diavolul, l-am văzut captiv pe când îndeplineam funcția de legat al papei Pius al II-lea pe lângă regele hunilor (n.n. al ungurilor).
Era nu foarte înalt, dar foarte vânjos și puternic, cu înfățișarea crudă și fioroasă, cu nasul mare și acvilin, nările umflate, fața subțire și puțin roșiatică, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi (glaucos) și largi deschiși iar sprâncenele negre și stufoase îi arătau amenințători. Fața și bărbia erau rase, cu excepția mustății..."
De fapt, în limba latină, el folosește termenul „glaucos”, care înseamnă albastru-cenușiu.
Deci Vlad Țepeș avea ochii de un albastru- cenușiu!
Trebuie menționat că portretul cunoscut al domnitorului român a fost realizat postum, în a doua jumătate a secolului XVI.
Dar există și portrete ce i-au fost făcute lui Vlad Țepeș de către contemporani.
Din păcate ele au fost făcute de către cei ce doreau să-l denigreze, din motivele arătate.
E vorba despre scene cu teme religioase, pictate în Ungaria sau Austria și în care Vlad Țepeș este introdus ca să întruchipeze diferite personaje negative .
De pildă în aceasstă scenă ce reprezintă răstignirea sfântului Andrei, Vlad Țepeș a fost prezentat ca fiind unul dintre torționarii romani (Pictura a fost făcută în timpul vieții lui Vlad Țepeș -între 1470-1480-și se găsește la Muzeul de Artă Medievală-Galeria Austriacă Belvedere) . Deci în acest tablou făcut să-l denigreze pe Vlad, el este prezentat ca fiind mai degrabă blond, cu pielea de culoare deschisă, desigur pentru ca el să fie recunoscut de contemporani.
Episcopul a relatat și extrem de curajosul atac de noapte întreprins în 1462 de Vlad Țepes acupra taberei armatei otomane. În cursul acestui atac Vlad Țepeș deghizat în turc s-a strecurat până la cortul sultanului fiind la un pas de a-l asasina pe acesta. Vlad a fost rănit la cap în timpul luptei, dar fapta de vitejie a rămas uluitoare. Episcopul a fost nevoit să ateste că voiecodul era un conducător aprig și neînfricat, care era mereu în prima linie a oștirii sale.
Despre acest atac există și relatarea făcută de un milanez, Aloysio Gabriel ce a primit de la un alt albanez , martor la campania otomană din Țara Românească, descrierea victoriei repurtate de Vlad Țepeș în cadrul atacului de noapte din 1462:
"Într-o noapte (Sultanul) fu asaltat de armata românilor. Și au murit în partea de armată unde făcuseră tabără pașa și vizirul, cam 30.000 de azapi (n.a. azap - pedestraș, infanterie ușoară) și altă lume, în număr de 50.000 de turci, astfel că văzând Domnul turc că nu este chip să îl lovească pe așa-zisul Domn Român, fiindcă era concentrat în loc întărit, înconjurat de mlaștini, și temându-se de armata ungurilor care era așteptată în ajutorul românilor, făcu drumul înapoi pe Marea Neagră și cu foarte mare lipsă de hrană pentru armată și cai, ei se întoarseră la Adrianopol în dezordine, cum s-a spus".
În perioada aceea, coroana regatului Ungariei era în posesia împăratul Friedrich de Habsburg. Matthias a fost investit rege prin inthronisatio (aşezare pe tron), deci legitimitatea regelui a depins de recuperarea coroanei. Negocierile erau purtate pentru Matthias, dar fără participarea lui. (Matthias a primit drept de semnătură la 16 iulie 1463).
Papa Pius al II-lea dezamorsase diferendul (se pare, mai mult pentru a-i permite regelui Matthias de a se implica mai mult în viitoarea cruciadă plănuită de Roma). A trimis diplomaţi pregătiţi la curtea regilor Habsburgi şi, după cinci ani de tergiversări, Friedrich al III-lea a renunţat la coroană .....pentru suma de 80 000 coroane-aur.
Un diplomat al ducatului Milano aflat în solie la Veneția a aflat mai multe detalii despre luptele purtate în acea perioadă de Vlad Țepeș și a transmis aceste informații unor personalități din orașul său natalț Deci Antonio Guidobono (Antonius Guidobonus) a scris pe 30 iulie și pe 10 august 1462 că:
"Turcul a fost înfrânt, prins și omorât, cu 40.000 de turci, de către români și unguri", respectiv "turcul s-a retras mult îndărăt, din cauza foamei și pentru că a văzut cum românul arsese orice lucru prin câmpiile sale."
La 13 septembrie 1458 papa Pius al II-lea ceruse organizarea unui congres pentru a administra criza produsă de expansiunea otomanilor. Dar puterile lumii creștine nu au răspuns chemării, papa încercând apoi să propună o alianță cu sultanul împotriva creștinilor ortodocși, cu condiția trecerii la catolicism a musulmanilor (prin Epistula ad Mahumetem).
În aceste condiții, poziția trimisului special al papei este tendențioasă, acesta urmărind să îl incrimineze pe Vlad Drăculea .
Totuși cartea este un document prețios, pentru că autorul ei a stat față în față cu Vlad Țepeș și a discutat cu el , realizând primul interviu din istoria românilor.
El l-a descris pe Vlad Țepeș ca având ochi de un albastru cenușiu și nu verzi, așa cum s-a crezut.
"Pe tiranul acesta al Valahilor, Dracul, nume cu care ei numesc Diavolul, l-am văzut captiv pe când îndeplineam funcția de legat al papei Pius al II-lea pe lângă regele hunilor (n.n. al ungurilor).
Era nu foarte înalt, dar foarte vânjos și puternic, cu înfățișarea crudă și fioroasă, cu nasul mare și acvilin, nările umflate, fața subțire și puțin roșiatică, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi (glaucos) și largi deschiși iar sprâncenele negre și stufoase îi arătau amenințători. Fața și bărbia erau rase, cu excepția mustății..."
De fapt, în limba latină, el folosește termenul „glaucos”, care înseamnă albastru-cenușiu.
Deci Vlad Țepeș avea ochii de un albastru- cenușiu!
Trebuie menționat că portretul cunoscut al domnitorului român a fost realizat postum, în a doua jumătate a secolului XVI.
Dar există și portrete ce i-au fost făcute lui Vlad Țepeș de către contemporani.
Din păcate ele au fost făcute de către cei ce doreau să-l denigreze, din motivele arătate.
E vorba despre scene cu teme religioase, pictate în Ungaria sau Austria și în care Vlad Țepeș este introdus ca să întruchipeze diferite personaje negative .
De pildă în aceasstă scenă ce reprezintă răstignirea sfântului Andrei, Vlad Țepeș a fost prezentat ca fiind unul dintre torționarii romani (Pictura a fost făcută în timpul vieții lui Vlad Țepeș -între 1470-1480-și se găsește la Muzeul de Artă Medievală-Galeria Austriacă Belvedere) . Deci în acest tablou făcut să-l denigreze pe Vlad, el este prezentat ca fiind mai degrabă blond, cu pielea de culoare deschisă, desigur pentru ca el să fie recunoscut de contemporani.
Episcopul a relatat și extrem de curajosul atac de noapte întreprins în 1462 de Vlad Țepes acupra taberei armatei otomane. În cursul acestui atac Vlad Țepeș deghizat în turc s-a strecurat până la cortul sultanului fiind la un pas de a-l asasina pe acesta. Vlad a fost rănit la cap în timpul luptei, dar fapta de vitejie a rămas uluitoare. Episcopul a fost nevoit să ateste că voiecodul era un conducător aprig și neînfricat, care era mereu în prima linie a oștirii sale.
Despre acest atac există și relatarea făcută de un milanez, Aloysio Gabriel ce a primit de la un alt albanez , martor la campania otomană din Țara Românească, descrierea victoriei repurtate de Vlad Țepeș în cadrul atacului de noapte din 1462:
"Într-o noapte (Sultanul) fu asaltat de armata românilor. Și au murit în partea de armată unde făcuseră tabără pașa și vizirul, cam 30.000 de azapi (n.a. azap - pedestraș, infanterie ușoară) și altă lume, în număr de 50.000 de turci, astfel că văzând Domnul turc că nu este chip să îl lovească pe așa-zisul Domn Român, fiindcă era concentrat în loc întărit, înconjurat de mlaștini, și temându-se de armata ungurilor care era așteptată în ajutorul românilor, făcu drumul înapoi pe Marea Neagră și cu foarte mare lipsă de hrană pentru armată și cai, ei se întoarseră la Adrianopol în dezordine, cum s-a spus".
Vlad a fost un conducător celebrat în toată
Europa pentru victoriile sale, un conducător despre care istorici străini spun
că a salvat Europa.
El era mândru de poporul și de țara sa, atrăgându-le atenția mereu solilor străini să aibă mare grijă cum vorbesc și cum se îmbracă, pentru că au venit la un mare stăpânitor al unei mari nații.
Din păcate în același an Vlad Țepeș a fost luat prizonier de Matei Corvin.
Din păcate în același an Vlad Țepeș a fost luat prizonier de Matei Corvin.
Vlad Țepeș se născuse la Sighișoara, în 1431 și a murit în decembrie 1476 la București, în Țara Românească. A domnit în două rânduri în Țara Românească, prima dată în perioada august 1448-octombrie 1448 și a doua oară în perioada august 1456-decembrie 1462.
În 1442, el și fratele său vitreg Radu cel Frumos au fost ceruți ostatici de către sultanul Murad al II-lea, pentru a asigura ascultarea tatălui său, domnitorul Vlad Dracul (poreclit așa pentru că era membru în Ordinul Dragonului) .Vlad a fost ostatic până în 1448, (deci a fost în captivitate de la 11 la 17 ani) iar fratele său până în 1462. Radu se născuse în 1438, deci era cu trei ani mai mic decât Vlad.
Radu (supranumit în țară cam în derârere „cel Frumos”) a fost ostatic de la Istanbul de la vârsta de circa 4 ani până la cca 24 de ani și după relatările unor cronicari greci ar fi fost silit să aibă relații sexuale cu sultanul și să treacă la islam. Sultanul Mahomed al II-lea era cu 6 ani mai mare decât Radu și era un pederast notoriu.
Din relatările cronicarului grec Laonic Chalcocondil: „Iarna aceasta însă împăratul petrecând-o în palatele sale, a trimis după Vlad, feciorul lui Dracula, domnul Daciei; și avea la sine pe fratele aceluia, mai tânăr, fiind favoritul său și trăind și locuind la el. Și s-a întâmplat ca în timpul, când a ajuns la domnie și sta să plece asupra lui Caraman, împăratul dorind să aibă relații cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri și, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare. Și băiatul, fără a bănui că va păți așa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de așa fel și s-a împotrivit și nu se da la dorința împăratului Și-l săruta împotriva voiei lui și băiatul, scoțând un pumnal îl lovește în coapsă pe împărat și așa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul și-a făcut bagajele și a plecat, atunci și băiatul coborându-se din copac și luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă și a devenit favoritul împăratului. Dar are obiceiul să se folosească nu mai puțin de cei ce duc același fel de viață ca și el; căci cu aceștia e mereu împreună și petrece cu ei zi și noapte, de cei de alt neam se crede că împăratul se folosește nu prea mult, ci puțintel. Lui Vlad, fratele acestui băiat, împăratul i-a încredințat domnia Daciei; și cu ajutorul împăratului Vlad feciorul lui Drăculea a năvălit și a luat domnia.”
De remarcat că era folosită denumirea de Dacia pentru teritoriul Țării Românești.
(Istoricul bizantin Chalcocondil , în descrierea bătăliei de la Kossovopolje din 17-19 octombrie 1448 dintre armatele europene creștine conduse de Iancu de Hunedoara și trupele otomane a precizat că întreaga aripă stângă a dispozitivului de luptă al oștii creștine era acoperită de daci , sub comanda voievodului Dan. Sub denumirea de daci, istoricul bizantin îi numea pe războinicii din Țara Românească și din Moldova).
Istoricul Critobul din Imbros , care a lăsat unul din principalele izvoare despre Căderea Constantinopolului în lucrarea „Din domnia lui Mahomed al II-lea (anii 1451-1467)” îi numea pe unguri peoni , iar pe românii din Transilvania daci, în timp ce pe cei din Țara Românească îi numește traci. )
(Istoricul bizantin Chalcocondil , în descrierea bătăliei de la Kossovopolje din 17-19 octombrie 1448 dintre armatele europene creștine conduse de Iancu de Hunedoara și trupele otomane a precizat că întreaga aripă stângă a dispozitivului de luptă al oștii creștine era acoperită de daci , sub comanda voievodului Dan. Sub denumirea de daci, istoricul bizantin îi numea pe războinicii din Țara Românească și din Moldova).
Istoricul Critobul din Imbros , care a lăsat unul din principalele izvoare despre Căderea Constantinopolului în lucrarea „Din domnia lui Mahomed al II-lea (anii 1451-1467)” îi numea pe unguri peoni , iar pe românii din Transilvania daci, în timp ce pe cei din Țara Românească îi numește traci. )
La vârsta de 17 ani, susținut de turci, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia Țării Românești, dar a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, din al cărui ordin fuseseră asasinați tatăl și pe fratele mai mare. Pe 20 august 1456 Vlad și-a răzbunat tatăl și a luat iar domnia Țării Românești, răzbunându-se și pe boierii care îl torturaseră și îl îngropaseră de viu pe fratele său Mircea. (Boierii bătrâni au fost trași în țeapă, iar tinerii au fost obligați să muncească la reconstruirea cetății Poenari de lângă Argeș).
Reproduc aici din medievistica:
În anul 1460 Transalpina a încetat să plătească tribut turcilor și a încetat să mai trimită copii pentru a deveni ieniceri în armata turcă (devșirme).
„La progenia della casa de 'Octomani”, o cronică a turcilor până la 1500 scrisă de un autor creștin anonim, se spune că în 1458 sultanul Mehmet II l-a trimis pe vizirul Mahmud pașa Grecul cu 30000 de ostași turci la vadul Dunării. Acesta a trecut Dunărea în Țara Românească pustiind o cetate (un castello) și luând în robie 5000 de creștini. La întoarcere însă au fost surprinși pe mal de „Dracula”, care avea cu el circa 5000 de oșteni valahi și unguri: „Din 18.000 de turci, n-au scăpat decât 8.000, restul fiind tăiaţi sau înecaţi,” iar robii au fost eliberaţi.
În aceeași perioadă, Vlad Țepeș a pornit conflictul cu turcii - după relatările istoriografului turc Mehmed Neșri.
„La progenia della casa de 'Octomani”, o cronică a turcilor până la 1500 scrisă de un autor creștin anonim, se spune că în 1458 sultanul Mehmet II l-a trimis pe vizirul Mahmud pașa Grecul cu 30000 de ostași turci la vadul Dunării. Acesta a trecut Dunărea în Țara Românească pustiind o cetate (un castello) și luând în robie 5000 de creștini. La întoarcere însă au fost surprinși pe mal de „Dracula”, care avea cu el circa 5000 de oșteni valahi și unguri: „Din 18.000 de turci, n-au scăpat decât 8.000, restul fiind tăiaţi sau înecaţi,” iar robii au fost eliberaţi.
În aceeași perioadă, Vlad Țepeș a pornit conflictul cu turcii - după relatările istoriografului turc Mehmed Neșri.
„Zic unii că, după ce padișahul Mohammed s-a întors la Stambul din campania împotriva Trebizonului (Trapezuntului)...pașa Ishac a înainat o plângere împotriva lui Eflâk-oglu...pe Eflâk-oglu (sultanul) l-a chemat la Poartă...apoi a venit solie de la Eflâk-oglu: ...„dacă eu părăsesc țara și vin acolo, pe principele Ungariei îl vor aduce și domnitorul lor îl fac.”...(sultanul ) nebănuind viclenia lui... Pe Hamza bey çakirdşi başi, beyul sangeacului Nigeboli, l-a trimis acolo.....s-a dus pe malul Dunării, unde a făcut o tabără. Acel blestemat, numit Kazıklı Voyvoda (Prințul Țepeș), în toiul nopţii a trecut Dunărea îngheţată şi l-a atacat pe Hamza bey. Mulţi musulmani au fost tăiaţi. Pe Hamza bey l-au capturat, iar pe Junis bey l-au făcut martir..... trimiţând capul lui Hamza bey la regele Ungariei cu asemenea mesaj: „Să ştii, am devenit duşman al turcului”. Astfel lumea întreagă a aflat că acest ghiaur a devenit duşmanul padişahului........Trecând Dunărea, [sultanul] a intrat în ţara Walahă, .....Această bătălie s-a dat în anul al 866-lea al Hijrei” (6.oct. 1461-25 sept. 1462)
 |
| Mehmed al II-lea reprezentat de Bertoldo di Giovanni |
Se pare că în momentul inițial neplata tributului nu a fost considerată de otomani ca un act de nesupunere din partea lui domnitorului Vlad . Regele Matei Corvin fiind în tratative cu turcii pentru a încheia un armistițiu, e posibil ca incursiunile voievodului în Țara Bârsei să fi fost considerate de sultan drept o presiune asupra lui Matthias.
În acea perioadă, Imperiul otoman nu era supus la nici o presiune din exterior. Coaliţia antiotomană relansată de papa Pius al II-lea se risipise, încercările principilor orientali şi ale lui Uzun Hasan de a găsi aliaţi în Europa se soldaseră cu eşec, iar regele Ungariei, Matthias Corvinul îşi îndreptase eforturile spre stabilizarea propriei sale situaţii, evitând conflictul cu turcii. Tânărul rege ducea o politica defensivă. Singura „măsură antiotomană” întreprinsă de Matthias în această perioadă, a fost aceea de a încerca păstrarea Bosniei şi a Transalpinei, state tampon între regatul ungar şi imperiul lui Mehmet al II-lea. Dar înafară de câteva palide măsuri de prevenţie, Matthias privea inactiv căderea celor două state.
La 10 februarie 1459, Matthias îl recunoaşte rege al Bosniei pe Stjepan Tomašević, în schimbul unui jurământ de credinţă depus de către acesta. Cosuzeranitatea turco-ungară instaurată asupra Transalpinei şi plata tributului către Poartă, la începutul anului 1459, aduce o înăsprire a relaţiilor dintre Vlad şi Matthias. Temându-se de o eventuală trădare, din precauţie, la 10 aprilie 1459 regele interzice braşovenilor să mai vândă pharetram, clipeos et alia arma bellica ad partes transalpinas - tolbă, scuturi şi alte arme de război în Transalpina.
La sfârşitul anului 1459 sau în prima parte a anului următor, Vlad va face o a doua învoială la pace cu Ungaria. Vestea că Vlad „ar umbla după lucruri noi” (Chalcocondyles) a stârnit nemulţumirea sultanului.
„Deoarece el a fost creatura Porţii Invincibile, această faptă a lui a fost notată, fiind păcat pedepsibil” (Tursun bey)
Vlad a trecut la atac, cu toate puterile sale. Urmărind a pricinui, fără alegere, cât mai multă pierdere, daună şi prejudiciu sultanului.
Matei Corvin a primit de la papă 40 000 de galbeni pentru a echipa 12 000 de oameni și 10 nave de război, în vederea unei coaliții antiotomane.
Vlad Țepeș a încheiat o alianță cu Matei Corvin, ceea ce i-a determinat pe otomani să încerce a-l captura pe Vlad prin intermediul beiului de Nicopole, Hamza pașa și al diacului sultanului, Catavolinos. Vlad a reușit să scape și i-a tras în țeapă pe cei doi complotiști, împreună cu garda lor.
În iarna anului 1461-1462 Vlad Țepeș a organizat o campanie la sud de Dunăre, devastând o regiune întinsă ocupată de turci: de la Oblucița la Novoe Selo, Samovit, Gigen, Dârstor (Silistra), Aldemir, Cartal, Hârșova, Turtucaia, Marotin, Batin, Novigrad, Sviștov, și de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Rahova (Oreahovo) . A ocupat cetatea Nicopole, prilej cu care au pierit 20 000 de turci, fapt de care Vlad îl înștiințează printr-o scrisoare pe Matei Corvin. Toate aceste date au fost enumerate într-un „catastif cu câte locuri, câți oameni, bărbați și femei...au fost uciși...în țara turcească de dumnealui Vlad al Țării Românești”. Au fost menționate și distrugerea cetății de la Giurgiu, unde a fost prins Hamza beg și cetatea de la Turnu.
Se pare că, potrivit versiunii slave a Povestirii despre Dracula voievod, incursiunea a fost acompaniată de o strămutare a populației creștine din Bulgaria în Țara românească, la adăpost de vijelia ce avea să vină.
În aceeași scrisoare , expediată la 11 februarie 1462, Vlad îi solicita insistent sprijin regelui ungar, conform înțelegerii. Deși l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în ajutor, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârșitul lunii august , când campania militară otomană a lui Vlad era încheiată.
Ecoul acestei campanii militare purtate de Vlad Țepeș la sud de Dunăre a fost extraordinar. La 4 martie 1462 ambasadorul venețian la Buda, Petrus de Tomasiis raporta entuziasmat evenimentele dogelui , insistând pentru ajutoare bănești pentru regele Ungariei, care promitea să coboare din Transilvania și să se alăture eforturilor lui Vlad Țepeș. Numărul de 23000 de turci uciși figurează și în cronica vestitei abații Melk din Austria (Chronicon Mellicense) . Campania e relatată și în Memoriile ienicerului sârb, în Povestirea despre Dracula Voievod și în scrierile autorilor bizantini Laonic Chalcocondil, Ducas și Critobul din Imbros.
Vlad Țepeș se aștepta la o puternică ripostă din partea sultanului , așa încât i-a scris lui Matei Corvin că acțiunea sa militară a fost „pentru păstrarea Creștinătății întregi”și „Dacă măria ta voiești să ne dai vreun ajutor, atunci măria ta să fii bun a nu ne zăbovi, și să ne spui cu adevărat gândul măriei tale”...„Iar, dacă vom ajunge, ferească Dumnezeu, la un capăt rău, și va pieri țărișoara noastră aceasta, nici măria ta nu vei avea folos și înlesnire de așa ceva, pentru că va fi paguba Creștinătății întregi”
Se pare că, potrivit versiunii slave a Povestirii despre Dracula voievod, incursiunea a fost acompaniată de o strămutare a populației creștine din Bulgaria în Țara românească, la adăpost de vijelia ce avea să vină.
În aceeași scrisoare , expediată la 11 februarie 1462, Vlad îi solicita insistent sprijin regelui ungar, conform înțelegerii. Deși l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în ajutor, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârșitul lunii august , când campania militară otomană a lui Vlad era încheiată.
Ecoul acestei campanii militare purtate de Vlad Țepeș la sud de Dunăre a fost extraordinar. La 4 martie 1462 ambasadorul venețian la Buda, Petrus de Tomasiis raporta entuziasmat evenimentele dogelui , insistând pentru ajutoare bănești pentru regele Ungariei, care promitea să coboare din Transilvania și să se alăture eforturilor lui Vlad Țepeș. Numărul de 23000 de turci uciși figurează și în cronica vestitei abații Melk din Austria (Chronicon Mellicense) . Campania e relatată și în Memoriile ienicerului sârb, în Povestirea despre Dracula Voievod și în scrierile autorilor bizantini Laonic Chalcocondil, Ducas și Critobul din Imbros.
Vlad Țepeș se aștepta la o puternică ripostă din partea sultanului , așa încât i-a scris lui Matei Corvin că acțiunea sa militară a fost „pentru păstrarea Creștinătății întregi”și „Dacă măria ta voiești să ne dai vreun ajutor, atunci măria ta să fii bun a nu ne zăbovi, și să ne spui cu adevărat gândul măriei tale”...„Iar, dacă vom ajunge, ferească Dumnezeu, la un capăt rău, și va pieri țărișoara noastră aceasta, nici măria ta nu vei avea folos și înlesnire de așa ceva, pentru că va fi paguba Creștinătății întregi”
Mahomed al II-lea (Mehmed al II-lea) a pregătit o armată uriașă pentru pedepsirea exemplară a lui Vlad. În primăvara anului 1462, însuși sultanul, în fruntea unei armate de circa 120 000 de soldați și 175 de nave (aduse pentru a cuceri Chilia) pornește în campanie împotriva Țării Românești.
Armata lui Vlad Țepeș avea maximum 30 000 de oșteni, cu care a încercat să-i oprească pe turci să treacă Dunărea, dar aceștia au reușit traversarea în timpul nopții și s-au îndreptat spre Târgoviște (4 iunie 1462). Vlad aplică tactica hărțuirii și a pustiirii pământului, iar în noaptea din 17-18 iunie 1462 întreprinde un atac prin surprindere urmărind uciderea sultanului. Deși sultanul a scăpat, cortul lui fiind confundat cu al unui vizir, efectul psihologic al atacului a fost important. Mulți turci au fost uciși, iar sultanul „a părăsit în ascuns tabăra în chip rușinos” și „văzând marea pierdere suferită de ai săi” a dat ordin de retragere. Pentru mărirea efectului psihologic, în apropiere de Târgoviște fuseseră trași în țeapă numeroși turci uciși înainte și în timpul bătăliei. În fața acestei priveliști turcii „s-au înspăimântat foarte tare” iar sultanul a spus că „nu poate să ia țara unui bărbat care face lucruri așa de mari” și care „ar fi vrednic de mai mult”. Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre așa de repede, încât la 11 iulie 1462 ajunsese la Adrianopol.
Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare , la Târgoviște , ca domn pe fratele vitreg al lui Țepeș, pe Radu cel Frumos, cu scopul ca acesta să-i atragă de partea lui pe boierii ostili lui Țepeș, beneficiind și de sprijinul pașei de la Nicopole. Boierii au fost atrași de partea favoritului sultanului , dar Vlad reușește să mai obțină o victorie pe 8 septembrie cu oastea rămasă, după care trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin.
Acesta nu l-a sprijinit însă pe Vlad, fiind influiențat și de o presupusă scrisoare în care domnul muntean ar fi cerut iertare sultanului și s-ar fi oferit să lupte de partea acestuia. În noiembrie 1462 Vlad Țepeș , în loc să primească ajutorul aliatului, a fost arestat, acuzat de trădare și închis la Vișegrad timp de 12 ani, apoi silit să locuiască în apropiere de Buda cu domiciliu forțat.
Istoricii consideră însă că Matei Corvin știa foarte bine că scrisorile atribuite lui Vlad Țepeș către sultan sunt false (fiind scrise eventual chiar la ordinul său) , dar a considerat că interesul său este să acrediteze versiunea trădării domnitorului muntean pentru a justifica faptul că nu pornește la luptă împotriva turcilor, așa cum se angajase.
Vlad a fost eliberat în 1475 la intervenția lui Ștefan cel Mare, cu care era văr primar. A participat din nou la o campanie antiotomană în Serbia, a recucerit Țara Românească , a fost din nou recunoscut ca prinț al Valahiei, dar a fost asasinat în decembrie 1476 , capul fiindu-i trimis ca trofeu sultanului. Se presupune că trupul său a fost înmormântat la mănăstirea Comana, ctitoria sa.
Și acum avusese doar o mică gardă compusă din 200 de oșteni moldoveni lăsați de Ștefan cel Mare după ce grosul oștirii moldovene se întorsese acasă. Doar 10 moldoveni au scăpat și s-au întors în Moldova, povestind domnului lor trădarea boierilor munteni.
Acesta nu l-a sprijinit însă pe Vlad, fiind influiențat și de o presupusă scrisoare în care domnul muntean ar fi cerut iertare sultanului și s-ar fi oferit să lupte de partea acestuia. În noiembrie 1462 Vlad Țepeș , în loc să primească ajutorul aliatului, a fost arestat, acuzat de trădare și închis la Vișegrad timp de 12 ani, apoi silit să locuiască în apropiere de Buda cu domiciliu forțat.
Istoricii consideră însă că Matei Corvin știa foarte bine că scrisorile atribuite lui Vlad Țepeș către sultan sunt false (fiind scrise eventual chiar la ordinul său) , dar a considerat că interesul său este să acrediteze versiunea trădării domnitorului muntean pentru a justifica faptul că nu pornește la luptă împotriva turcilor, așa cum se angajase.
Vlad a fost eliberat în 1475 la intervenția lui Ștefan cel Mare, cu care era văr primar. A participat din nou la o campanie antiotomană în Serbia, a recucerit Țara Românească , a fost din nou recunoscut ca prinț al Valahiei, dar a fost asasinat în decembrie 1476 , capul fiindu-i trimis ca trofeu sultanului. Se presupune că trupul său a fost înmormântat la mănăstirea Comana, ctitoria sa.
Și acum avusese doar o mică gardă compusă din 200 de oșteni moldoveni lăsați de Ștefan cel Mare după ce grosul oștirii moldovene se întorsese acasă. Doar 10 moldoveni au scăpat și s-au întors în Moldova, povestind domnului lor trădarea boierilor munteni.
În timpul ori imediat după campania împotriva Trapezuntului:
„Anno 6970 (Cristi 1462) Walachiae Vaivodae per apocrisiarium ininngit, ut ad se venerandum cito veniat, et adolescentes quingentos adducat, annuumque tributum aureorum nummorum decem millia afferat. respondet Walachus aureos se solvendo paratos habere, adolescentes tradere non posse.......his auditis tyrannus exasperatus....mandatque ut tributum afferant: ceteris se prospecturum esse”-
„Anul 6970 (1462 după Christos) trimite la Voievodul Wlachiei un sol, amintindu-i să vină în grabă la plecăciune şi să aducă [cu sine] 500 de adolescenti şi tributul ce-l dă în fiecare an, zece mii de galbeni de aur. Walachul i-a răspuns, galbenii îi are de dat, adolescenţi însă nu poate oferi....auzind tiranul [aici: sultanul] acesta, s-a înfuriat.... aduceţi tributul:celelalte lucruri le voi cerceta eu. ”
(Ducae, Michaelis Ducae nepotis: Historia Byzantina, Bonn 1834, pag.345 – Editat: Immanuel Bekkerus)
Papa Pius al II-lea dezamorsase diferendul (se pare, mai mult pentru a-i permite regelui Matthias de a se implica mai mult în viitoarea cruciadă plănuită de Roma). A trimis diplomaţi pregătiţi la curtea regilor Habsburgi şi, după cinci ani de tergiversări, Friedrich al III-lea a renunţat la coroană .....pentru suma de 80 000 coroane-aur.
 |
| Semnătura Wladislaus Dragwlya Woyvoda |
