Se afișează postările cu eticheta manuscris de la Vatican. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta manuscris de la Vatican. Afișați toate postările

marți, 14 noiembrie 2017

Vlad Tepes avea ochi albastri

A fost tradus un interviu luat lui Vlad Țepeș de către trimisul papei Pius al II-lea


Istoricul Vasile Lupașc a obținut cu dificultate o copie a unui manuscris păstrat în biblioteca Vaticanului . Manuscrisul este o lucrare scrisă în limba latină de către episcopul Niccolo de Modrusa, ca urmare a misinii ce îi fusese încredințată de papa Pius al II-lea de a ancheta cum au fost cheltuiți banii trimiși de papă și de la lideri occidentași lui Matei Corvin pentru lupta alături de Vlad Țepeș împotriva otomanilor. În toamna anului 1462, Vlad Țepeș era ținut prizonier la curtea regelui Matei Corvin , și i se intentase un proces la Buda.
Niccolo de Modrussa a vorbit cu Vlad Țepeș pentru a afla poziția acestuia , a scris despre acțiunile lui și despre motivațiile lui politice. El s-a interesat de asemenea de istoria românilor , scriind apoi lucrarea de 215 pagini intitulată Despre războaiele goților (!)


De fapt, în carte este vorba despre daci (geți), pentru că se spune clar că se trăgeau din Burebista și credeau în Zamolxis, aceasta fiind una dintre puținele cărți medievale despre viața românilor.

Niccolo de Modrussa a vorbit și cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti. Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade anti-otomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a culpabilizat de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvârşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci. Lucruri care contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş. 

Semnificativ pentru poziția papei este planul acestuia (concretizat printr-o scrisoare adresată sultanului Mahomed prin care îi propune acestuia să treacă la catolicism, pentru ca ulterior să se alieze ca să lupte împotriva creștinilor ortodocși. Scrisoarea este cuprinsă de asemenea în lucrarea călugărului ce ocupa funcția de legat al papei.) 
La 13 septembrie 1458 papa Pius al II-lea ceruse organizarea unui congres pentru a administra criza produsă de expansiunea otomanilor. Dar puterile lumii creștine nu au răspuns chemării, papa încercând apoi să propună o alianță cu sultanul împotriva creștinilor ortodocși, cu condiția trecerii la catolicism a musulmanilor (prin Epistula ad Mahumetem).
În aceste condiții, poziția trimisului special al papei este tendențioasă, acesta urmărind să îl incrimineze pe Vlad Drăculea .

Totuși cartea este un document prețios, pentru că autorul ei a stat față în față cu Vlad Țepeș și a discutat cu el , realizând primul interviu din istoria românilor.

El l-a descris pe Vlad Țepeș ca având ochi de un albastru cenușiu și nu verzi, așa cum s-a crezut. Trebuie menționat că portretul cunoscut al domnitorului român a fost realizat postum, în a doua jumătate a secolului XVI.
Episcopul a relatat și erxtrem de curajosul atac de noapte întreprins în 1462 de Vlad Țepes acupra taberei armatei otomane. În cursul acestui atac Vlad Țepeș deghizat în turc s-a strecurat până la cortul sultanului fiind la un pas de a-l asasina pe acesta. Vlad a fost rănit la cap în timpul luptei, dar fapta de vitejie a rămas uluitoare. Episcopul a fost nevoit să afeste că voiecodul era un conducător aprig și neînfricat, care era mereu în prima linie a oștirii sale.


Vlad a fost un conducător celebrat în toată Europa pentru victoriile sale, un conducător despre care istorici străini spun că a salvat Europa.

El era mândru de poporul și de țara sa, atrăgându-le atenția mereu solilor străini să aibă mare grijă cum vorbesc și cum se îmbracă, pentru că au venit la un mare stăpânitor al unei mari nații. 

Vlad Țepeș se născuse la Sighișoara, în 1431 și a murit în decembrie 1476 la București, în Țara Românească. A domnit în două rînduri în Țara Românească, prima dată în perioada august 1448-octombrie 1448 și a doua oară în perioada august 1456-decembrie 1462.
În 1442, el și fratele său vitreg  Radu cel Frumos au fost ceruți ostatici de către sultanul Murad al II-lea, pentru a asigura ascultarea tatălui său, domnitorul Vlad Dracul (poreclit așa pentru că era membru în Ordinul Dragonului) .Vlad a fost ostatic până în 1448, (deci a fost în captivitate de la 11 la 17 ani) iar fratele său până în 1462. 
Radu (supranumit în țară cam în derârere „cel Frumos”) a fost ostatic de la Istanbul de la vârsta de circa 4 ani la la ani la cca 24 de ani și după relatările unor cronicari greci ar fi fost silit să aibă relații sexuale cu sultanul și să treacă la islam. Sultanul Mahomed al II-lea era cu 6 ani mai mare decât Radu și era un pederast notoriu. 
Din relatările cronicarului grec Laonic Chalcocondil: „Iarna aceasta însă împăratul petrecând-o în palatele sale, a trimis după Vlad, feciorul lui Dracula, domnul Daciei; și avea la sine pe fratele aceluia, mai tânăr, fiind favoritul său și trăind și locuind la el. Și s-a întâmplat ca în timpul, când a ajuns la domnie și sta să plece asupra lui Caraman, împăratul dorind să aibă relații cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri și, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare. Și băiatul, fără a bănui că va păți așa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de așa fel și s-a împotrivit și nu se da la dorința împăratului Și-l săruta împotriva voiei lui și băiatul, scoțând un pumnal îl lovește în coapsă pe împărat și așa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul și-a făcut bagajele și a plecat, atunci și băiatul coborându-se din copac și luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă și a devenit favoritul împăratului. Dar are obiceiul să se folosească nu mai puțin de cei ce duc același fel de viață ca și el; căci cu aceștia e mereu împreună și petrece cu ei zi și noapte, de cei de alt neam se crede că împăratul se folosește nu prea mult, ci puțintel. Lui Vlad, fratele acestui băiat, împăratul i-a încredințat domnia Daciei; și cu ajutorul împăratului Vlad feciorul lui Drăculea a năvălit și a luat domnia.”
De remarcat că era folosită denumirea de Dacia pentru teritoriul Țării Românești. 
La vârsta de 17 ani, susținut de turci, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia Țării Românești, dar a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, din al cărui ordin fuseseră asasinați tatăl și pe fratele mai mare. Pe 20 august 1456 Vlad și-a răzbunat tatăl și a luat iar domnia Țării Românești, răzbunându-se și pe boierii care   îl torturaseră și îl îngropaseră de viu pe fratele său Mircea. (Boierii bătrâni au fost trași în țeapă, iar tinerii au fost obligați să muncească la reconstruirea cetății Poenari de lângă Argeș).

Reproduc aici din medievistica:
În anul 1460 Transalpina a încetat să plătească tribut turcilor și a încetat să mai trimită copii pentru a deveni ieniceri în armata turcă (devșirme). În aceeași perioadă, Vlad Țepeș a pornit conflictul cu turcii - după relatările istoriografului turc Mehmed Neșri.
„Zic unii că, după ce padișahul Mohammed s-a întors la Stambul din campania împotriva Trebizonului (Trapezuntului)...pașa Ishac a înainat o plângere împotriva lui Eflâk-oglu...pe Eflâk-oglu (sultanul) l-a chemat la Poartă...apoi a venit solie de la Eflâk-oglu: ...„dacă eu părăsesc țara și vin acolo, pe principele Ungariei îl vor aduce și domnitorul lor îl fac.”...(sultanul ) nebănuind viclenia lui... Pe Hamza bey çakirdşi başi, beyul sangeacului Nigeboli, l-a trimis acolo.....s-a dus pe malul Dunării, unde a făcut o tabără. Acel blestemat, numit Kazıklı Voyvoda (Prințul Țepeș), în toiul nopţii a trecut Dunărea îngheţată şi l-a atacat pe Hamza bey. Mulţi musulmani au fost tăiaţi. Pe Hamza bey l-au capturat, iar pe Junis bey l-au făcut martir..... trimiţând capul lui Hamza bey la regele Ungariei cu asemenea mesaj: „Să ştii, am devenit duşman al turcului”. Astfel lumea întreagă a aflat că acest ghiaur a devenit duşmanul padişahului........Trecând Dunărea, [sultanul] a intrat în ţara Walahă, .....Această bătălie s-a dat în anul al 866-lea al Hijrei” (6.8ct. 1461-25 sept. 1462)

Mehmed al II-lea reprezentat de Bertoldo di Giovanni

Se pare că în momentul inițial neplata tributului nu a fost considerată de otomani ca un act de nesupunere din partea lui domnitorului Vlad . Regele Matei Corvin fiind în tratative cu turcii pentru a încheia un armistițiu, e posibil ca incursiunile voievodului în Țara Bârsei să fi fost considerate de sultan drept o presiune asupra lui Matthias.
oldați 

În acea perioadă, Imperiul otoman nu era supus la nici o presiune din exterior. Coaliţia antiotomană relansată de papa Pius al II-lea se  risipise, încercările principilor orientali şi ale lui Uzun Hasan de a găsi aliaţi în Europa se  soldaseră cu eşec, iar regele Ungariei, Matthias Corvinul îşi îndreptase eforturile spre stabilizarea propriei sale situaţii, evitând conflictul cu turcii. Tânărul rege ducea o politica defensivă. Singura „măsură antiotomană” întreprinsă de Matthias în această perioadăa fost aceea de a  încerca păstrarea  Bosniei şi a Transalpinei, state tampon între regatul ungar şi imperiul lui Mehmet al II-lea. Dar înafară de câteva palide măsuri de prevenţie, Matthias privea inactiv căderea celor două state.

La 10 februarie 1459, Matthias îl recunoaşte rege al Bosniei pe Stjepan Tomašević, în schimbul unui jurământ de credinţă depus de către acesta. Cosuzeranitatea turco-ungară instaurată asupra Transalpinei şi plata tributului către Poartă, la începutul anului 1459, aduce o înăsprire a relaţiilor dintre Vlad şi Matthias. Temându-se de o eventuală trădare, din precauţie, la 10 aprilie 1459 regele interzice braşovenilor să mai vândă pharetram, clipeos et alia arma bellica ad partes transalpinas - tolbă, scuturi şi alte arme de război în Transalpina. 
La sfârşitul anului 1459 sau în prima parte a anului următor, Vlad va face o a doua învoială  la pace cu Ungaria. Vestea că Vlad „ar umbla după lucruri noi” (Chalcocondyles) a stârnit nemulţumirea sultanului.

Deoarece el a fost creatura Porţii Invincibile, această faptă a lui a fost notată, fiind păcat pedepsibil” (Tursun bey)

Vlad a trecut la  atac, cu toate puterile sale. Urmărind pricinui, fără alegere, cât mai multă pierdere, daună şi prejudiciu sultanului.
Matei Corvin a primit de la papă 40 000 de galbeni pentru a echipa 12 000 de oameni și 10 nave de război, în vederea unei coaliții antiotomane.
Vlad Țepeș a încheiat o alianță cu Matei Corvin, ceea ce i-a determinat pe otomani  să încerce a-l captura pe Vlad prin intermediul beiului de Nicopole, Hamza pașa și al diacului sultanului, Catavolinos. Vlad a reușit să scape și i-a tras în țeapă pe cei doi complotiști, împreună cu garda lor. 
În iarna anului 1461-1462 Vlad Țepeș a organizat o campanie la sud de Dunăre, devastând o regiune întinsă ocupată de turci: de la Oblucița la Novoe Selo și de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Rahova. A ocupat cetatea Nicopole, prilej cu care au pierit 20 000 de turci, fapt de care Vlad îl înștiințează printr-o scrisoare pe Matei Corvin. În aceeași scrisoare , expediată la 11 februarie 1462, Vlad îi solicita insistent sprijin regelui ungar, conform înțelegerii. Deși l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în ajutor, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârșitul lunii august , când campania militară otomană era încheiată.

 Mahomed al II-lea a pregătit o armată uriașă pentru pedepsirea exemplară a lui Vlad. În primăvara anului 1462 însuși sultanul, în fruntea unei armate de circa 120 000 de soldați și 175 de nave (aduse pentru a cuceri Chilia) pornește în campanie împotriva Țării Românești. 
Armata lui Vlad Țepeș avea maximum 30 000 de oșteni, cu care a încercat să-oi oprească pe turci să treacă Dunărea, dar aceștia au reușit traversarea în timpul nopții și s-au îndreptat spre Târgoviște (4 iunie 1462). Vlad aplică tactica hărțuirii și a pustiirii pământului, iar în noaptea din 15-17 iunie 1462 întreprinde un atac prin surprindere urmărind uciderea sultanului. Deși sultanul a scăpat, cortul lui fiind confundat cu al unui vizir, efectul psihologic al atacului a fost important. Mulți turci au fost uciși, iar sultanul „a părăsit în ascuns tabăra în chip rușinos” și „văzând marea pierdere suferită de ai săi” a dat ordin de retragere. Pentru mărirea efectului psihologic, în apropiere de Târgoviște fuseseră trași în țeapă numeroși turci uciși înainte și în timpul bătăliei. În fața acestei priveliști turcii „s-au înspăimântat foarte tare” iar sultanul a spus că „nu poate să ia țara unui bărbat care face lucruri așa de mari” și care „ar fi vrednic de mai mult”. Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre așa de repede, încât la 11 iulie 1462 ajunsese la Adrianopol. 
Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare , la Târgoviște , ca domn pe fratele vitreg al lui Țepeș, pe Radu cel Frumos, cu scopul ca acesta să-i atragă de partea lui pe boierii ostili lui Țepeș, beneficiind și de sprijinul pașei de la Nicopole.  Boierii au fost atrași de partea favoritului sultanului , dar Vlad reușește să mai obțnă o victorie pe 8 septembrie cu oastea rămasă, după care trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin. Acesta nu l-a sprijinit însă pe Vlad, fiind influiențat și  de o presupusă scrisoare în care domnul muntean ar fi cerut iertare sultanului și s-ar fi oferit să lupte de partea acestuia. În noiembrie 1462 Vlad Țepeș , în loc să primească ajutorul aliatului, a fost arestat, acuzat de trădare și închis la Vișegrad timp de 12 ani, apoi silit să locuiască în apropiere de Buda cu domiciliu forțat.  A fost eliberat în 1475 la intervenția lui Ștefan cel Mare, cu care era văr primar. A fost din nou recunoscut ca prinț al Valahiei în 1475, dar a fost asasinat în decembrie 1476 , capul fiindu-i trimis ca trofeu sultanului. Se presupune că trupul său a fost înmormântat la mănăstirea Comana, ctitoria sa. 


În timpul ori imediat după campania împotriva Trapezuntului:

Anno 6970 (Cristi 1462) Walachiae Vaivodae per apocrisiarium ininngit, ut ad se venerandum cito veniat, et adolescentes quingentos adducat, annuumque tributum aureorum nummorum decem millia afferat. respondet Walachus aureos se solvendo paratos habere, adolescentes tradere non posse.......his auditis tyrannus exasperatus....mandatque ut tributum afferant: ceteris se prospecturum esse”- 
Anul 6970 (1462 după Christos) trimite la Voievodul Wlachiei un sol, amintindu-i să vină în grabă la plecăciune  şi să aducă [cu sine] 500 de adolescenti şi tributul ce-l dă în fiecare an,  zece mii de galbeni de aur. Walachul i-a răspuns, galbenii îi are de dat, adolescenţi însă nu poate oferi....auzind tiranul [aici: sultanul] acesta, s-a înfuriat.... aduceţi tributul:celelalte lucruri le voi cerceta eu. ”
(Ducae, Michaelis Ducae nepotis: Historia Byzantina, Bonn 1834, pag.345 – Editat: Immanuel Bekkerus)

În perioada aceea, coroana regatului Ungariei era în posesia împăratul Friedrich de Habsburg. Matthias a fost investit rege prin inthronisatio (aşezare pe tron), deci legitimitatea regelui a depins de recuperarea coroanei. Negocierile erau purtate pentru Matthias, dar fără participarea lui. (Matthias a primit drept de semnătură la 16 iulie 1463).
 Papa Pius al II-lea dezamorsase diferendul (se pare, mai mult pentru a-i permite regelui Matthias de a se implica mai mult în viitoarea cruciadă plănuită de Roma). A trimis diplomaţi pregătiţi la curtea regilor Habsburgi şi, după cinci ani de tergiversări,  Friedrich al III-lea a renunţat la coroană .....pentru suma de 80000 coroane-aur.



Semnătura Wladislaus Dragwlya Woyvoda