Se afișează postările cu eticheta domeniul public. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta domeniul public. Afișați toate postările

duminică, 17 noiembrie 2013

Bogăţiile subsolului sunt ale comunelor

Bogăţiile subsolului sunt ale comunelor, dacă nu au fost declarate de interes public naţional 

conform cu:
LEGEA 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Actualizată 2013

ANEXA:

LISTA cuprinzand unele bunuri care alcatuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale

III.Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcatuit din urmatoarele bunuri:

1.drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2.pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement;
3.lacurile si plajele care nu sunt declarate de 
interes public naţional sau judeţean;
4.reţelele de alimentare cu apţ, canalizare, termoficare, statiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
5.terenurile şi cladirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes 
 local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;
6.locuinţele sociale;
7.statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de 
interes public naţional;
8.
bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
9.terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mai multe instanţe de judecată au hotărât că edilii locali care interzic pe teritoriul comunei lor explorarea (şi exploatarea) gazelor neconvenţionale nu şi-au depăşit atribuţiile.
Comunele Şuletea, Pogana şi Alexandru Vlahuţă au câştigat procesele cu Prefectura Vaslui pe această temă. Prefectura a făcut recurs la Curtea de Apel Iaşi..
Update 9.01.2014

Referendum la Puieşti privind gazele de şist

Consilierii locali din comuna vasluiană Puieşti au hotărât marţi, în unanimitate, ca pe data de 9 februarie 2014 sa fie organizat un referendum pentru consultarea populaţiei privind explorarea gazelor de şist de către compania americană Chevron.

La sedinţă au fost prezenţi 10 din cei 13 consilieri locali.

"Normal este ca populatia sa fie consultată într-o astfel de problemă, de importanţă majoră pentru comunitate. Vom vedea ce vor decide cetăţenii", a declarat primarul comunei Puieşti, Costel Moraru.

Chevron a obţinut în judeţul Vaslui acorduri de mediu pentru începerea explorării în trei perimetre: Popeni 1A, în comuna Găgeşti, Siliştea 1A, în comuna Pungeşti, şi Păltiniş 1A, în comuna Băceşti, şi a depus documentaţia pentru obţinerea acestui acord pe cel de-al patrulea perimetru, în comuna Puieşti.

La Pungeşti 14 localnici au fost 11 zile în  grevă a foamei în semn de protest, până când tabăra în care protestau a fost desfiinţată cu forţa de jandarmi, fiind reclamaţi de asociaţia care administrează păşunea pe care era tabăra. Desigur, păşunatul ar trebui să fie intens în ianuarie- mă gândesc.
Cei din Pungeşti şi-au adus aminte de victimele răscoalei din 1907, pe care au vrut să le comemoreze, dar şi în acest caz au fost împrăştiaţi de jandarmi. Se pare că nu au voie să circule în grupuri mai mari de trei persoane. 

Metoda cea mai sadică aplicată împotriva sătenilor din Pungeşti este deplasarea în sat a 200 de jandarmi, a căror cazare să fie plătită de săteni cu 6000 de euro/zi! 
Asta, în condiţiile unei localităţi sărace, pentru ai cărei locuitori   900 de euro (cât ar fi pentru un jandarm, pe lună) este o sumă absolut exorbitantă.

Asta îmi aduce aminte că în China, în cazul celor condamnaţi la moarte familia condamnatului trebuia să plătească glonţul cu care era ucis acesta (Nu cred  că măsura mai este valabilă acum, în China. Asta era pe timpul lui Mao).

Aflăm din presă că 15 comune din judeţul Vaslui au sau au avut procese cu Prefectura în încercarea de a interzice amplasarea sondelor cu fracturare hidraulică pe pământurile lor, dar multe au pierdut procesul şi nu au mai făcut recurs.
Compania Chevron intenţionează să amplaseze peste 2400 de sonde în judeţul Vaslui şi 2200  în judeţul Iaşi, cu începere din comunele Mironeasa şi Ipatele (sat Ipatele şi sat Cuza Vodă) - câte o sondă la fiecare 4 hectare. Asta, pentru a efectua fracturarea hidraulică pe toată suprafaţa concesionată, dat fiind că sondele se întind pe orizontală, în subsol, cam tot atât cât se sapă şi pe verticală, adică pe raze de circa 3 km, în toate direcţiile şi la diferite adâncimi. 

Fracturarea hidraulică a poluat apa din SUA

În acelaşi timp, în SUA se primesc un număr enorm de plângeri privind contaminarea surselor de apă cu petrol sau gaz, în cel puţin patru state (conform relatărilor din Asociated Press).
În Pennsylvania - 398 de reclamaţii în anul 2013 şi 499 de plângeri în 2012. 
Una dintre familiile care a depus plângere a obţinut o înţelegere cu firma de exploatare primind 1,6 milioane dolari despăgubire (iar pe urmă s-a mutat în altă parte, probabil, cu banii obţinuţi).

Extragerea hidrocarburilor din depozitele de şist presupune pomparea a sute de mii sau chiar milioane de litri de apă sare şi peste 500 de substanţe chimice, dintre care multe sunt cancerigene, în pământ, pentru a sparge roca şi a elibera gazul. O parte din acea apă urcă apoi din nou la suprafaţă odată cu gazul, iar compania o reintroduce în sol prin intermediul altor sonde, forate special. În tot acest proces lichidul contaminat poate polua apa freatică. În acelaşi timp, uriaşa cantitate de apă poluată este scoasă din circuitul normal al apei în natură, regiunea devenind din ce în ce mai secetoasă. Apa cu agenţi lubrefianţi introdusă la mari adâncimi în sol produce şi cutremure, prin facilitarea alunecării straturilor de roci.


Nu doar Chevron explorează/exploatează gaze de şist, la noi

Nu departe, în Vrancea, marii exploatatori: Rompetrol (MunaiGaz, Kazahstan) şi Petrom SA (OMV, Austria) activează deja. Rompetrol la  la Fitioneşti, Verdea, Vizantea Livezi, Tulnici Nistoreşti şi Buda, în perimetrele Gresu, Nereju şi Focşani (200 km2 preluaţi de la firma americană Forest Oil ) dar  şi în "blocurile petroliere" Satu Mare şi Zegujani, din nord-vestul şi din sud-vestul ţării. 
Petrom SA a căpătat perimetrul de explorare/exploatare Adjud (unde e în funcţiune sonda Torceşti, care le aduce austriecilor 130000 m3/zi de gaze şi 11 t gaz condensat/zi) şi perimetrul Burcioaia, exploatată prin schela Moineşti. Mai e şi SNGN Romgaz SA, pe acolo, pe undeva.  
Asta, după ce s-a constatat că la "Focul Viu", în Vrancea, sunt emanaţii de gaze naturale. Dar şi foarte multe cutremure, care s-au îndesit în ultima vreme.