Se afișează postările cu eticheta condamnare cu suspendare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta condamnare cu suspendare. Afișați toate postările

joi, 23 octombrie 2014

Printesa Irina condamnata la trei ani de probation

Fiica lui Mihai I s-a declarat vinovata in proces

Associated Press relatează:

O prinţesă româncă a fost condamnată miercuri la trei ani de arest la domiciliu (probation) şi o amendă de 200000 $, după ce şi-a cerut scuze pentru rolul pe care l-a avut în afacerea cu lupte de cocoşi din Oregon , care "a adus ruşine pentru ea şi pentru familia ei".  


«Îmi pare foarte rău pentru implicarea mea în acestă afacere", a déclarat Irina Walker, înainte ca judecătorul federal să o condamne la o perioadă de "probation" de trei ani. "Nu am avut intenţia să încalc leega" a mai spus ea.
Ea şi soţul ei , John Wesley Walker, au pledat "vinovat" la sfârşitul lunii iulie pentru exploatarea uei afaceri de jocuri de noroc ilegale.  John Walker, fost ajutor de şerif, a primit de asemenea o condamnare la "probation", din partea judecătorului Michael Mosman.
În cadrul înţelegerii încheiate dinainte asupra felului în care vor pleda, Walkerii au acceptat să-şi vândă bunurile imobiliare şi să plătească guvernului   200 000 .

Irina Walker, 61 ani, (fostă Irina Kreuger) este a treia fiică a fostului rege român Mihai I, care a fost silit de comunişti să abdice în 1947.
(În paranteză fie spus, fostul soţ , dl. Kreuger a înapoiat Statului român unul dintre cele 42 de tablouri despre care unii ziarişti  consideră că au fost luate de Mihai I din colecţia alcătuită de Carol I cu bani de la bugetul ţării şi care aparţineau patrimoniului României, conform testamentului regelui Carol I şi catalogului întocmit din dispoziţia acestuia. Unele dintre tablourile dispărute pot fi văzute astăzi în colecţii din SUA sau din alte ţări). 

Judecătorul a fost de acord să-i lase pe Walkeri să călătorească în străinătate în cursul perioadei de arest la domiciliu, după ce avocaţii lor au declarat că fostul rege în vârstă de 93 de ani are probleme de sănătate, iar Irina doreşte să-l viziteze cât timp acesta mai este încă în viaţă. 

Walkerii au fost arestaţi în 2013, după ce autorităţile au spus că ei au organizat cel puţin 10 turnee de lupte de cocoşi într-un hambar de la ferma lor din  Irrigon, la 175 mile est de Portland.

Walkerii încasau de la fiecare spectator  20 $ pentru a asista la luptele în care cocoşi cu cuţite legate de picioare se băteau până la moarte. Publicul depăşea în general  100 de persoane, iar cuplul a mai făcut bani şi din vânzarea de alcool cu acest prilej.

Autoritățile au declarat că cei care au adus cocoşi au plătit câte 1.000 de dolari pentru a intra în lupte, iar premiile (rezultate din pariuri) au variat de la 10.000 dolari până la a 18.000 dolari, din care 10% se plăteau arbitrilor. . 


În această afacere au fost inculpate mai mult de 12 persoane. Acuzaţiile împotriva unei femei care a pregătit mâncarea au fost retrase, iar doi dintre suspecţi nu au fost încă prinşi.( Ruben Saltos Godina, supranumit Chino; şi Antonio Dominguez Robles, cunoscut sub numele Tono). Ceilalţí inculpaţí aflaţi în arest şi-au recunoscut la rândul lor vinovăţíile .
Vedeţi toate detaliile afacerii aici: 
http://nazone.ro/2013/08/printesa-irina-arestata-in-sua.html
Presa străină a relatat diferitele detalii ale acestei afaceri:

Conform procurorului federal Stepfen Pfeifer, John Walker a organizat împreună cu un coacuzat , Mario Perez (arbitru de lupte de cocoşi) circa 10 turnee de lupte de cocoşi la ferma sa din Oregon. Ei percepeau 10% din sumele de participare şi de asemenea bani pentru mâncarea şi băutura distribuite.
Iniţial Irina Walker a făcut mâncarea, dar ea a fost considerată "inacceptabilă" de către participanţi, conform spuselor procurorului, astfel încât soţii Walker au aangajat o femeie care să gătească mâncare mexicană .  John Walker a organizat şi furnizarea de toalete portabile, precum şi patrularea şi paza proprietăţii pentru cazul că apăreau semne de aplicare a legii.

Ce înseamnă "probation" în legislaţia americană
 Probațiunea intensivă include arestul la domiciliu, monitorizare GPS, computer management.
(ne amintim că soţii Walker au purtat astfel de brăţări cu GPS de la arestarea lor, în 2013).

Acestea sunt forme extrem de agresive de probation ,în care infractorul este monitorizat foarte atent. Spravegherea la acest nivel este obişnuită  pentru criminali violenți, membrii  de rang superior ai bandei, infractorii obișnuiţi și în cazul delincvenților sexuali. În cazul în care persoana acuzată încalcă condiţiile de supraveghere, persoana poate fi returnată la închisoare sau condamnată la închisoare pentru un interval de timp  stabilit de către instanța de jurisdicție. 
Unele jurisdicții cer infractorilor sub o astfel de supraveghere să renunțe la drepturile lor constituționale în conformitate cu al patrulea amendament cu privire la percheziție și sechestru, iar astfel de condamnaţi la "probation" pot fi supuşi la vizite inopinate  la domiciliu sau  la locul de muncă, sau de supraveghere, precum și utilizarea de monitorizare electronică sau de urmărire prin satelit. În conformitate cu condiţiile acestui tip de probă, în cazul în care un împricinat locuiește la o adresă și nu are loc pentru a trăi,  el nu poate schimba adresa la care locuieşte și trebuie să rămână la adresa care este cunoscută la "probation".. Monitorizare GPS și detenția la domiciliu sunt frecvente în cazurile cu minori, chiar dacă delincvența de bază este minoră. Computer management ,  presupune cel puţin instalarea software-ului de monitorizare și / sau efectuarea de căutări pe computer pentru a stabili ceea ce un infractor  face on-line. 
Infractorii aflaţi sub supraveghere standard, trebuie să dea raportul periodic  unui ofițer, cu frecvenţa între de două ori pe săptămână și trimestrial.
În plus, restricțiile pot include o interdicție privind deținerea sau utilizarea de băuturi alcoolice, chiar dacă alcoolul nu a fost implicat în acuzațiile penale originale. Sunt interzise de asemenea armele de foc. Infractorii în  "probation" ar putea fi echipaţi cu un dispozitiv electronic (sau monitor), care semnalează locul în care se găsesc în fiecare moment. .

Probaţiunea nesupravegheată nu implica supravegherea directă de către un ofițer de departament sau de probațiune. Este cazul persoanelor condamnate pentru o perioadă mai scurtă, de exemplu pentru un an , în care cel în cauză va presta servicii în interesul comunităţii , să plătească cheltuieli de judecată, amenzi şi alte asemenea. În acest caz condamnaţii ar putea merge la locurile lor de muncă şi ar trebui să se întâlnească cu ofiţerul supraveghetor mai rar.

Supravegherea informală este cazul în care cel supravegheat nu a fost condamnat pentru infracțiunea respectivă.

Observăm că pedeapsa la o perioadă de " probation" diferă de "condamnarea la închisoare cu suspendare condiţioată" din sistemul nostru judiciar.
La noi, condamnatul "cu suspendare" se bucură de toate drepturile, (mai puţin acela de a fi ales în funcţii publice) cu condiţia să nu mai comită alte infracţiuni în intervalul stabilit de instanţă. În Statele Unite însă, cel condamnat la "probation" are o serie de restricţii , unele chiar foarte severe în cazul pedepsei standard. 
În cazul Irinei Walker aflasem de anul trecut că a fost obligată să poarte o brăţară cu GPS şi că se poate deplasa doar la medic, nicăieri în altă parte. 
Acum a obţiut prin avocaţii angajaţi (una dintre cele mai prestigioase case de avocatură din SUA) să poată veni în România să-şi vadă tatăl. Dar supravegherea va continua şi probabil că nu va putea ieşi din incinta în care se află tatăl său. (probabil î casa din Elveţia). De asemenea, va trebui să se prezinte la raport la intervalele stabilite, la ofiţerul supraveghetor şi aşa mai departe.