Cotele de migranți: Ungaria în fruntea celor ce resping această soluție
Primul ministru ungar Viktor Orban vorbește despre o invazie
Europa e divizată între compasiunea față de cei care cer
azil și polemica privind incompatibilitatea dintre Europa și islam.
Primul ministru ungar, confruntat direct cu masele de
refugiați ajunși la Budapesta în drum spre Germania, se neliniștește că e vorba
de o invazie: „ Astăzi vorbim despre sute de mii, anul viitor vom discuta
despre milioane și dintr-o dată ne vom găsi în minoritate pe propriul nostru
continent”.
Primul ministru Orban a găsit un ecou solid la vecinii săi
slovaci, cehi, polonezi și chiar din alte țări.
În schimb, Germania și Franța doresc primirea celor care au
fugit din calea războiului din Siria. UE se pregătește să primească cererile de
azil a 160 000 de persoane (în această etapă).
Dar Victor Orban și șefii de guvern din Republica Cehă,
Slovacia și Polonia și-au reafirmat ieri la Praga opoziția față de sistemul de
„cote obligatorii”. Ei invită în schimb Europa să adopte „măsuri viabile”
pentru controlul frontierelor , luptă contra celor ce trec ilegal granițele și
pentru înființarea de centre de primire în primele țări în care au ajuns
azilanții.
În luna iulie, la o primă consfătuire, cele patru țări nu au
acceptat să primească la un loc decât 2300 refugiați suplimentari, adică
aproape cât Olanda. Primul ministru slovac Robert Fico a declarat că nu vrea să
vadă într-o zi în Slovacia 100 000 de persoane venite din lumea arabă.
Le Figaro a publicat o hartă a provenienței celor care au
cerut azil în fiecare țară europeanp la începutul acestui an, folosind
statisticile Eurostat.
Țara
europeană
|
Proveniența
celor care au cerut azil în Europa
Primele 3
țări de origine, în procente
|
Germania
|
Kosovo 40%, Siria 20%, Albania 10%
|
Franța
|
Kosovo 10%, Congo 6%, Rusia 5%
|
Portugalia
|
Ucraina 44%, Maroc 8%, Pakistan 8%
|
Ungaria
|
Kosovo 70%, Afganistan 8%, Siria 6%
|
Republica Cehă
|
Ucraina 49%, Cuba 24%, Siria 6%
|
Polonia
|
Ucraina 44%, Rusia 40%, Tadjikistan 3%
|
Lituania
|
Ucraina 33%, Rusia 11%, Azerbaigean 11%
|
Letonia
|
Ucraina 44%, Vietnam 33%, Georgia 22%
|
Estonia
|
Ucraina 60%, Sudan 10%, Nepal 10%
|
Slovacia
|
Irak 40%, Fără țară 20%, Ucraina 10%
|
Austria
|
Siria 25%, Kosovo 21%, Afganistan 16%
|
Slovenia
|
Afganistan 22%, Ucraina 11%, Iran 11%
|
România
|
Siria 49%, Irak 12%, Turcia 6%
|
Bulgaria
|
Siria 46%, Afganistan 28%, Irak 15%
|
Grecia
|
Siria 26%, Afganistan 20%, Pakistan 12%
|
Cipru
|
Siria 41%, Fără stat 12%, Pakistan 7%
|
Croația
|
Siria 25%, Muntenegru 13%, Afganistan 13%
|
Italia
|
Gambia 15%, Senegal 11%, Nigeria 11%
|
Elveția
|
Eritreea 22%, Sri Lanka 11%, Siria 11%
|
Malta
|
Libia 27%, Siria 10%, Mali 9%
|
Spania
|
Siria 54%, Ucraina 9%, Algeria 6%
|
Belgia
|
Siria 21%, Afganistan 9%, Irak 8%
|
Luxemburg
|
Kosovo 26%, Muntenegru 8%, Macedonia 6%
|
Olanda
|
Siria 29%, Eritreea 5%, China 4%
|
Marea Britanie
|
Pakistan 10%, Eritreea 10%, Siria 8%
|
Irlanda
|
Pakistan 42%, Nigeria 7%, Albania 6%
|
Danemarca
|
Siria 40%, Fără țară 8%, Somalia 6%
|
Suedia
|
Siria 30%, Somalia 8%, Afganistan 7%
|
Norvegia
|
Siria 29%, Afganistan 5%, Eritreea 4%,
|
Finlanda
|
Irak 40%, Somalia 20%, Kosovo 10%
|
Vedem că în Germania, Franța , Portugalia , Luxemburg, Ungaria sau în țările baltice majoritatea cererilor de azil au venit din partea altor cetățeni europeni (chiar dacă nu sunt din UE): din Kosovo, Muntenegru sau Macedonia, din Ucraina,
În schimb, în România dar și în alte țări majoritatea e formată din azilanți din Siria , Irak, Pakistan sau Afganistan. Asta poate explica oare pozițiile diferite ale țărilor respective față de problema migrației?
Vra să zică. în timp ce țările grupului de la Vișegrad se opun categoric acestor cote, ai noștri acceptă necondiționat- fără să știe măcar ce.
Chiar dacă asta contravine Constituției României!
ARTICOLUL 3: Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
*****************************************************************************************************************************8
La noi autoritățile nu comentează hotărârea luată deja (se pare) de către Germania și Franța privind „cotele” de emigranți .Ministrul nostru de externe a fost chemat la coaliția de guvernământ pentru a transmite doar care sunt cantitățile de emigranți ce ne vor fi trimiși de către Uniunea Europeană (pe lângă cei care vin oricum , ca și până acum - doar am primit anul trecut 1500 de sirieni).Vra să zică. în timp ce țările grupului de la Vișegrad se opun categoric acestor cote, ai noștri acceptă necondiționat- fără să știe măcar ce.
Chiar dacă asta contravine Constituției României!
ARTICOLUL 3: Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.