Ce înseamnă a se erija
proiect de monument
erijat în memoria lui
Clément Ader şi al lui Eole al său
|
Am auzit aceast verb folosit de două ori într-o emisiune
televizată ("Bonton").
Subiectul emisiunii era faptul că nu este elegant să întrebăm pe cineva cât câştigă şi cam cum ar trebui să reacţionăm dacă cineva ne întreabă asta. Bun, am înţeles că nu trebuie nici să ne lăudăm cu veniturile mari, nici să ne plângem de veniturile mici (după caz).
Ceea ce m-a mirat a fost faptul că realizatoarea emisiunii a folosit în mod repetat verbul " a se erija" în moduri absolut stranii.
Prima dată s-a spus cam aşa: "nu ne vom erija să spunem cât câştigăm" .
Puţin mai târziu, doamna realizatoare a continuat cu sfatul legat de felul în care să reacţionăm dacă cineva ne întreabă cât câştigăm: "vom încerca să ne erijăm în oricare altă discuţiie" - vrând să spună probabil că ar trebui să abatem discuţia spre alt subiect.
Se pare că doamna realizatoare se găseşte într-o confuzie în ceea ce priveşte sensul acestui verb.
El provine din francezul ériger ,care înseamnă:
- § A ridica ceva în poziţie verticală : A erija catargul unui circ.
- § A ridica o statuie, un monument cu o anume solemnitate, în onoarea cuiva; a construi: S-a ridicat o statuie acestui om politic.
- § A ridica la un anume rang : A erija un consulat la rang de ambasadă.
- § A stabili ceva la un rang superior; a ridica, a institui : A erija un caz particular la regulă generală.
- § A crea o însărcinare, o instituţie, un tribunal.
s'ériger, care înseamnă:
Literar. A-şi da rolul, demnitatea de; a se pune în postura de, a se prezenta drept: A se erija în reformator. Sinonim a se impune Engleză to set oneself up as something.
Cum a se plasa (cu de la sine putere) într-o anumită demnitate sau postură implică o nuanţă negativă, care poate merge de la simplă infatuare până chiar la impostură, verbul este folosit la noi clar în sens peiorativ:
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prepoziţia „în”)
A-și atribui fără nici un drept o situație,
un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... (Din fr. ériger)
Sursa: DEX
'09 (2009)
A SE ERIJÁ mă ~éz intranz. A-și atribui
fără nici un drept un rol sau o situație care conferă autoritate. ~ în rol moralist. /<fr. ériger
Sursa: NODEX (2002)
Sursa: NODEX (2002)
Traducând deci exprimările realizatoarei emisiunii tv, ar trebui să înţelegem că:
- nu ne vom da calitatea să spunem cât câştigăm . şi
- vom încerca să ne dăm drept (ceva sau cineva) în oricare altă discuţiie
Nu cred că asta e cea ce voia să spună doamna realizatoare a emisiunii.
Ce să facem atunci când nu suntem siguri de sensurile unui cuvânt?
Păi, ar fi de bon ton (adoptat ca bonton în româneşte) să nu folosim cuvântul respectiv, înlocuindu-l cu cuvinte pe care le cunoaştem, ca să nu dăm naştere la situaţii rizibile (care provoacă râsul).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu