vineri, 27 aprilie 2018

Tezaurele dacice

Munții noștri aur poartă...

Aurul a fost prelucrat de strămoșii noștri încă din cele mai vechi timpuri. Au fost găsite piese de aur ce datează de 6000 de ani!
Celebre deveniseră tezaurele dacice, acesta fiind probabil unul dintre motivele pentru care romanii au căutat cu îndârjire să ocupe Dacia.
După moartea lui Decebal, romanii au dus la Roma o pradă imensă, constând în aur și argint, precum și alte obiecte de preț , pe lângă turme de animale și cereale.
Valoarea tezaurului - despre care a scris Ioannes Lydus (490-cca 560) în baza lucrării lui Criton, Getica era de 1 655 000 kg de aur și 3 310 000 kg de argint.
Chiar dacă alți istorici consideră aceste cifre ca fiind exagerate, tot e vorba de cantități extrem de mari de metale prețioase care au făcut parte din tezaurul statului dac și au fost luate de romani.
Fapt cert este că în perioada imediat următoare învingerii dacilor, la Roma și în numeroase alte orașe romane s-au construit numeroase edificii publice, temple, apeducte, forul lui Traian , statui de bronz aurite, pe toate fiind inscripții care menționează că „din avuția dacilor au fost făcute”. În amintirea victoriei obținute cu greu, romanii au construit la Dunărea de Jos templul închinat lui Mars ultor (Marte răzbunătorul) și monumentul Trophaeum Traiani , de la Adamclisi.
În anul 106 Traian a suprimat toate dările cetățenilor romani  , dăruind în schimb câte 650 de dinari pentru fiecare cap de familie . Jocurile (cu acces gratuit ) s-au desfășurat șaptesprezece săptămâni la rând în amfiteatrele romane, în care au fost puși să lupte 10000 de gladiatori. În perioada imediat anterioară se instituiseră măsuri de economii severe pentru că tezaurul imperiului era aproape sleit. După aducerea enormei prăzi de război din Dacia prețul aurului a scăzut în Imperiul Roman cu o zecime. Majoritatea cantității de aur provenea din aurul aluvionar , care era colectat din apele curgătoare ale Munților Apuseni cu ajutorul unor blănuri de oaie - Nicolae Densușianu considerând chiar că de aici ar fi luat naștere legenda helladică a lânii de aur.

Au mai fost însă și alte obiecte de preț care au scăpat ocupația romană și au fost găsite în epoci ulterioare, unele pentru a fi furate de alți cotropitori.

Unele mai sunt însă la noi.

TEZAURUL DE LA MOIGRAD

În 1912, un țăran din Moigrad a găsit, în timp ce își ara ogorul, în apropiere de Complexul Arheologic Porolissum (unde a fost marele castru roman) cel mai vechi tezaur de aur masiv din România. Omul nu și-a închipuit că piesele de metal galben aveau vreo valoare. După ce nu a reușit să le vândă la târgul din Zalău, el a vândut pe o sumă derizorie unui muzeograf din Cluj, patru dintre artefacte, în forma unor idoli antropomorfi. Pe lângă aceste piese țăranul avea și mai multe artefacte fragmentate, pe care se pare că le-a aruncat, neștiind că erau din aur. Ulterior s-a constatat că acest tezaur avea 6000 de ani vechime și era format din artefacte de aur.. Analizele au arătat că artefactele sunt printre cele mai vechi din lume, fiind făcute în epoca neolitică, în prima jumătate a mileniului IV î.Hr.

Cele patru piese de aur cântăresc 856,125 grame. Cel mai mare idol cântărește 800 de grame, are 31,4 cm înălțime, 24,1 cm lățime și 0,2 cm grosime. (Cel mai mare obiect neolitic din aur descoperit până în prezent)   și se consideră că ar reprezenta imaginea unei divinități a fertilității  solului. Piesa seamănă oarecum cu un violoncel , are o perforație în partea centrală iar în partea mai îngustă sunt realizate două proeminențe conice. Piesa a fost realizată prin suprapunerea a numeroase foițe de aur nativ și baterea lor cu un ciocan de piatră până ce foițele de aur au făcut corp comun, suprafața fiind apoi foarte fin finisată. Alte două piese sunt aproape identice, cântăresc 20,2 g și 17,4 g, având aspectul unor zburătoare cu aripi desfăcute și cu câte două proeminențe conice, iar la extremități au spirale făcute din sârmă de aur. A patra piesă a fost interpretată ca reprezentând un personaj masculin și are de asemenea spirale la extremități. Cântărește 18,525 g  și e cea mai veche imagine stilizată de aur cunoscută în lume. Artefactele erau probabil suspendate de altare sau pe alt suport cu ajutorul unor perforații aflate la partea de sus.
  • Se găsesc la Muzeul de Istorie din București
TEZAURUL DE LA TĂRTĂRIA
Din punct de vedere științific nu doar obiectele de aur sau de argint sunt tezaure, ci și obiectele antice din materiale neprețioase, dar care au o valoare neprețuită pentru istoria noastră.
Pe traseul autostrăzii ce se încearcă a se construi în Transilvania s-au găsit ruinele unor uriașe așezări preistorice - zona urmând a fi distrusă prin lucrările pentru autostradă, al cărei traseu a fost ales parcă intenționat prin zona de mare interes arheologic. Înainte de turnarea betoanelor au fost găsite numeroase obiecte din secolul VIII î.Chr.
350 de arme și unelte din bronz dar și din fier, precum și bijuterii din bronz (broșe, brățări, pandantive și podoabe pentru păr) , necropole cu rămășițe umane (importante pentru studiile științifice) au fost găsite în 2012, înainte de construirea autostrăzii.

TEZAURUL DE LA SULTANA


În 1981 a fost descoperit tezaurul de la Sultana, format din 5 pandantive discoidale și un lanț din 7 verigi de aur. Unicitatea acestui tezaur constă în constatarea că obiectele de aur erau dispuse în jurul unui mic sanctuar casnic din perioada eneolitică, aflată la începuturile civilizației europene.  fie cu ocazia construirii unei vetre noi, a unei așezări noi, ori în spațiul funerar. Astfel de obiecte împodobeau măști de lut sau vase antropomorfe. Se observă similitudini cu tezaurul de la Moigrad, deși piesele au fost găsite în regiuni diferite ale țării noastre. În acel loc, situat pe oterasă de lângă lacul Mostiștea au fost găsite dovezi arheologice ale locuirii în toate fazele de dezvoltare a culturii Gumelnița (A1,A2 și B1) . Au fost găsite 11 locuințe de dimensiuni relatv mici, orientate nord-sud, cu vetre plasate în colțul de nord-vest, așezarea având un șanț de apărare cu adâncimea ce 6m (!), dublat la interior de un val de pământ înalt de 1m și lat de 3-4m. Impresionant este un vas ceramic decorat cu romburi albe și roșii, în centrul căruia sunt plasate figurinele unui bărbat și a unei femei, pe care bărbatul o ține de după umeri. Femeia își ține brațele pe pântec. ApăsaÅ£i pentru a închide
Prin valoarea lor artistică și istorică, aceste piese ceramice sunt poate mai valoroase decât obiectele de aur. Au fost găsite și numeroase statuete antropomorfe din os sau din lut ars.


 
 ApăsaÅ£i pentru a închide


Tezaurul de la Țufalău (Covasna).
Astăzi, în Muzeul de istorie din Viena
Pe drumul dintre Țufalău și Brateș s-a găsit în anul 1840, într-un vas, un important tezaur dacic de aur. Greutatea întregului tezaur ar fi fost de mai multe kilograme. Depozitul aparține mai degrabă începutului primei epoci a fierului decât sfârșitului epocii bronzului. Este unul din cele mai spectaculoase tezaure de aur din Europa; alcătuit din peste 300 – 400 obiecte de podoabă din aur, printre care figurează și un topor de aur considerat de specialiști ca fiind printre cele mai deosebite obiecte antice de aur din lumea europeană (secolul al VIII-lea î.Hr).


Pe teritoriul satului arheologii au semnalat existența unei așezări eneolitice în care s-a găsit ceramică pictată cu negru, dar și ceramică asemănătoare cu aceea din stratul superior de la Ariușd (caracterizată printr-o ceramică pictată, bicromă și tricromă, înrudită cu aceea de la Cucuteni).

Cea mai mare parte a tezaurul dacic de aur descoperit în anul 1840 a fost risipită sau pierdută, doar o mică parte fiind salvată. Informațiile culese de-a lungul timpului vorbesc de nouă securi din aur. Dacă ar fi așa, tezaurul ar fi pandantul depozitului de 9 topoare de bronz descoperite la Iași (topoarele zeului Zamolxis, semnul lui IO; „Când unul se învârtește, celelalte nouă curg”), cu gaură transversală, de tip oriental.

Tezaurul ar mai fi cuprins câteva discuri convexe cu ornamente „au repousse”, inele de lanț torques, brățară cu capete spirală, un glob de aur, o placă groasă de aur, zăbală de aur, mărgele de aur și aur brut. Informațiile asupra conținutului său totuși nu concordă. Și privitor la datarea tezaurului, există controverse; se consideră că tezaurul aparține începutului primei epoci a fierului, dar există și specialiști care îl datează în perioada mijlocie a epocii bronzului sau la sfârșitul epocii bronzului. Piesele recuperate din acest tezaur sunt expuse în prezent la „Naturhistorisches Museum” din Viena (Austria).

TEZAURUL DIN PERȘINARI


La Perșinari, în județul Dâmbovița a fost descoperite între anii 1954-1962 o serie de arme din aur, cu vechimea estimată la 3500 de ani: o spadă cu greutatea inițială de 3 kg și 12 pumnale scurte, ce cântăresc fiecare între 230 și 500 grame.

La Tufalău și la Măcin au fost descoperite de asemenea topoare și pumnale de aur.


  • Se găsesc la Muzeul de Istorie 
De remarcat că istoricul Vasile Pârvan a descris în lucrarea „Dacii la Troia” faptul că o ramură a dacilor ar fi ajuns în Asia Mică și ar fi fondat pe ruinele Troiei homerice așezarea (denumită de arheologi Troia VII, pe care ar fi stăpânit-o trei secole. Dovezi arheologice: spadă făurită în Transilvania în epoca de bronz și găsită la Troia VII, precum și 7 săbii de tip „micenian” din epoca de bronz, găsite în Transilvania. În al doilea nivel al săpăturii Troiei, identificat ca Troia II datată în jurul anului 2450-2200 î.Hr., s-au găsit patru artefacte magnifice, lustruite, din piatră verzuie (nefrit)și albastră (lapis lazuli)care ar proveni din Basarabia, teritoriu ce făcea parte din pământul tracilor. Există numeroase denumiri comune în Troia (descrisă de Homer) și în Tracia. Poarta Scheiană (Schei- după numele unui trib trac) , trib trac numit Xanthii și un râu Xantos  la Troia, râul Arisbus în Tracia și un râu Arisbus la Troia, un râu Rhesus în Troia și un rege al tracilor cu același nume și altele, menționate de Strabon. Homer descrie sosirea regelui trac Rhesus, aliat al troienilor, ce folosea un car de luptă împodobit magnific cu ornamente de aur și argint, și purta o armură de aur, demnă de un zeu.

 File:Rhesos MNA Naples.jpg
Pe un vas antic grec (cca 360 î.Chr)e descrisă scena în care aheii Dionissos și Diomedes au furat faimoșii cai albi ai regelui trac Rhesus, ucigând mai mulți războinici traci. Se remarcă straiele împodobite și cămășile de zale purtate de traci. (și în scrieriele lui Euripide se vorbește despre echipamentul „de lumină” al tracilor - cămășile strălucitoare de zale. )
În Iliada sunt menționați mai mulți conducători traci ce veniseră să lupte (cu războinicii lor) alături de troieni: Acamas, fiul lui Eussorus, descris ca foarte înalt și viteaz,  Peiros, Eufem (fiul regelui Troezen, fiul lui Ceas), Asius (venit din orașul Sestus, aproape de Hellespont), Euphemus al Ciconilor venit din orașul Ismara (Ismarus) și Lycurgus al Edonilor , trib din zona râurilor Nestus și Strymon din sudul Traciei. Tracii foloseau săbii mai lungi decât ale aheilor. Aheii erau în admirația cailor albi, „ca razele de lumină” ai cavalerilor traci- cum nu mai văzuseră.
Cercetătorii  constată pe măsură ce avansează cercetările că evenimentele descrise de Homer nu sunt simple legende, ci reflectă cu exactitate realitatea istorică. După ce amplasamentul cetății Troiei a fost găsit după descrierea din Iliada, acum astronomii au calculat anul întoarcerii lui Ulise în Itaca după indiciile astronomice cuprinse în poemele lui Homer. Conform descrierilor din Iliada, cu 29 de zile înainte de asaltul final asupra Troiei două constelații, Pleiadele și Lebăda erau vizibile simultan la apusul soarelui, iar cu 33 de zile înainte de căderea Troiei, planeta Mercur era pe cer la apus. Cu șase zile înainte de atac planeta Venus era vizibilă în timpul zilei. A fost descrisă și o eclipsă de soare.  Astronomii au calculat data evenimentului, precum și data la care s-a întors Ulise în Itaca, după peregrinări: pe 16 aprilie 1178 î. Chr. ! (Conform săpăturilor arheologice, Troia VII, ce e în legătură cu războiul povestit în Iliada a fost datată între anii 1300-1190 î. Chr.)
 Deci în perioada aceea, tracii aveau armuri din zale , care cel puțin în cazul regelui erau din  aur.
COMOARA LUI PRIAM, GĂSITĂ LA TROIA
În urma săpăturilor arheologice, la Troia a fost găsită „comoara lui Priam”, o serie de obiecte prețioase din aur (vase, arme de paradă, dar și un foarte mare număr de bijuterii: două diademe, 60 de pandanți purtați în urechi, agrafe, 8750 de inele, 6 brățări și mii de mărgele), manufacturate din foi de aur decupate și în filigran.







Obiectele au fost împărțite la 5 mari muzee , cele mai multe fiind duse la muzeul din Berlin, de unde au fost luate de armata sovietică și se flă acum în Rusia. 
Ar fi interesant să se facă analiza aurului pentru a se stabili proveniența lui (există metode științifice pentru asta). Foarte probabil, ar fi vorba despre aur extras din munții Daciei.  


COIFUL DE AUR DE LA COȚOFENEȘTI


În 1928 a fost descoperit la Coțofenești, jud. Prahova un coif din aur masiv, ce cântărește 770g, ce a aparținut unui conducător dac din prima jumătate a secolului IV î.Chr. (aproximativ 400 î.e.n.).
Calota coifului e spartă. Pe obrăzarele coifului e reprezentată o scenă de sacrificare a unui berbec, de către un preot purtând tiară cu formă ascuțită, asemănătoare cu forma pe care se presupune ă a avut-o coiful când era intact.. E probabil un coif de ceremonie.
E posibil să fi aparținut unei autorități religioase, sau unui conducător care era în același timp rege și sacerdot. Sau poate avea doar un rol simbolic în ritualurile practicate înainte de bătălii.
 Coiful a fost realizat prin batere la rece, din aur nativ .
  • E expus la Muzeul de Istorie 
TEZAURUL DE LA SINAIA
Cu ocazia amplelor săpături efectuate la Sinaia pentru construirea castelului pentru Carol I au fost găsite numeroase tăblițe de aur masiv cu inscripții în limba dacilor și cu imagini ale regilor daci și ale cetăților dacice. Se pare că au fost circa 500!
Din păcate Carol I a dat dispoziție ca la un atelier din Sinaia să se facă niște copii din plumb ale acelor tăblițe, originalele fiind apoi topite pentru a se folosi aurul la plata cheltuielilor pentru castel.
Au rămas doar o parte dintre aceste copii, care au fost mult timp desconsiderate - nefiind decât niște copii, mulți le-au considerat a fi falsuri.
Daniel Roxin afirmă într-o carte că 50 dintre tăblițele originale s-ar găsi acum în Rusia, unde ar fi fost trimise împreună cu tezaurul țării și cu bijuteriile reginei. . (Una dintre plăcuțe fiind fotografiată mai sus):
În ultima perioadă există cercetători care spun că au descifrat scrierea de pe tăblițe, folosind fotografiile unora dintre tăblițele de plumb (ce acum au dispărut) și puținele copii din plumb ce ne-au mai rămas și au arătat că în aceste tăblițe sunt relatate fapte de arme ale dacilor , întâmplări din domniile principalilor regi ai dacilor, dar și legende, cântece religioase și de chemare la luptă. Dacă am fi avut toate tăblițele, am fi cunoscut probabil cu amănunte istoria dacilor.

TEZAURUL DE LA POIANA-ROVINARI


Descoperit în 1938, cuprinde 28 de monede romane de argint (cele mai vechi din anii 124-103 î.Chr., iar cele mai noi de pe timpul împăratului Domițian) și podoabe de factură dacică: brățări, o amuletă și o placă ornamentală , două coloane torsionate cu extremități în formă de șarpe, cercei, 12 inele.
În zonă s-au găsit urme de locuire din  timpuri străvechi: cetăți geto-dacice, (cetatea Vârț-Rovinari secI î Chr-sec I d Chr), castre romane (la Pinoasa-Rovinari) , cula de la Rovinari.

Kosoni


Monedele dacice din aur, numite kosoni, au fost prăduite cu prioritate de către ocupanții veniți în Evul Mediu în zona Transilvaniei, astfel că despre multe dintre tezaurele găsite se știe mai ales din scrieri ale istoricilor.
În 1543 a fost găsită o mare cantitate de astfel de monede de aur (peste 40000 de monede de „tip Lysimah”) în albia râului Strei. Wolfgang Lazius a scris în „Explicatio thesauri recens apud Transylvanos reperti, et piscatore quondam in vado fluvii cuisdam deteci” : „Banii de aur din tezaurul recent descoperit la transilvani prin silința unui pescar, de a căror mulțime m-am putut încredința, aveau două inscripții: una cu aceste litere, BAZIAEDZ ATZI MAXOY, adică așe regelui Lysimah, cealaltă ZOZON, salvatorul sau liberatorul.” Acest tezaur, descoperit în zona Grădiștea, cântărea cam 300 kg și era alcătuit din monede de aur purtând numele lui Lysimah, regele Traciei și denumirea Koson.
În 1554, clericul Johann Mathesius Sarepa a vorbit de asemenea despre acești cosoni, într-o predică.

Johannes Tröster (care a făcut o amplă descriere a Ardealului în cartea sa tipărită în 1666 la Nürnberg) oferă mai multe detalii despre acest tezaur. El precizează că tezaurul a fost găsit în albia râului Strei (numit în antichitate Sargetia) și că alături de monede au fost găsite și multe plăci de aur neștanțate. A scris de asemenea că guvernatorul Transilvaniei i-a trimis regelui Ferdinand două mii de monede Lysimah. 



Un alt mare depozit de monede de aur a fost găsit prin anul 1802, tot pe dealul Grădiște, de către căutătorii de aur, care au ascuns tezaurul și au început să vândă pe ascuns piese din el. Sașii aflați la conducere în Sibiselu Vechi au reușit să pună mâna pe aproximativ 1000 de piese, după aceea oficialitățile începând în 1803 o căutare febrilă de monede de aur, fiind obligați să participe la căutări peste 2000 de soldați și de țărani. 
A.  B
ögözi a făcut în anul 1804 un raport despre descoperirea de la Grădiștea Muncelului a unui nou și important tezaur ce conținea 987 de monede de aur - cosoni. Al Ferenczi a precizat că monedele erau depozitate într-o oală de lut (cu capacitate de 28-31l și cu pereți groși de 2,65cm) la sud de acropola cetății. $00 de piese de aur au fost predate monetăriei din Alba Iulia pentru a fi topite, iar celelalte au fost vândute . 
Un alt tezaur de monede de aur se găsise în 1802 pe muntele Ceata, în apropiere de localitățile Ocolișul Mic și Vâlcelele Bune din județul Hunedoara. 
Au mai fost găsite monede izolate la Sarmisegetusa Regia, la Orăștie, Gușterița, Hațeg, Nocrich (jud. Sibiu), Firtusu (jud. Harghita), în împrejurimile Timișoarei și la Vizejdia (jud. Timiș).
Se pare că au mai fost găsite astfel de monede și în Dobrogea, Oltenia , dar cercetătorii nu cred asta.


TEZAURUL DE LA POIANA MICĂ
, jud. Brașov

Tezaur de 76 monede de argint descoperit în 2013. Monede romane de 2-3 g denumite silicve (folosite în secolele IV și V pentru plata soldaților romani).  Solda militarilor romani sau a mercenarilor din armata romană e evaluată la 5-6 monede de aur (solidi) , respectiv o livră romană de argint (cca 80-100 silicve).
Cu ocazia unor evenimente speciale (ziua împăratului, începerea unei campanii militare, victorii importante) se acordau soldaților monede sau metale prețioase brute sau prelucrate ca lingouri sau obiecte de podoabă ) numite donativum.  Valoarea acestora putea dubla câștigul anual al militarilor. Deci tezaurul echivalează cu valoarea soldei anuale a unui militar roman.
Monedele au fost emise între anii 351/355 d. Chr, și 361/375 d.Chr (emise de împărații Constantinus II, Iulianus II, Iovianus, Valens, Valentinianus I, Gratianus și un emitent local, posibil got) și par a fi fost imediat tezaurizate.
Pe monede este reprezentat pe avers împăratul în echipament militar și cu diademă. Pe revers apare inscripția VOT(IS) ...MVLT(IS), urmată de cifre care marchează anul domniei (V-quiquennalia, X-decennalia, XX-vicennalia, XXX-tricennalia), cu o cunună în jurul inscripției. Sub cunună apare marca monetăriei și a officinei :
  • atelier: SIS(cia); SIRM(ium); CON(stntinopolis); NIC(omedia); ANT(iochia)
  • officina (combinație de numerale grecești și/sau latine): A;B:Γ; Δ; Ε; Ζ; Η; Θ;I;IA;IB;I;II;III;III;V.
  • varianta creștină: semnul XP și cunună

Putem deduce că era vorba despre un dar suplimentar față de soldă și fusese „pus deoparte” pentru zile negre.
Faptul că aceste recompense militare datează din perioada ulterioară „retragerii aureliene”, după care se crede că nu ar mai fi fost soldați romani în Dacia, dovedește că dacii (sau poate urmașii proveniți din familiile mixte de romani și femei dace ) au continuat să se angajeze în armata romană , aducând apoi acasă câștigurile obținute.
Vota includea sacrificii, daruri și urări pentru împărat .

Interesant e că goții au produs in ateliere proprii monede care le imitau pe cele romane, unele dintre monedele găsite fiind astfel de imitații.
(De remarcat faptul că autori antici au pus semnul egalității între goți și daci, considerând că fac parte din același neam tracic).

  • A fost expus la Muzeul de Istorie din București

Astfel de tezaure monetare s-au mai descoperit în trecut în fostul județ Romanați (tezaur ce a fost foarte mare, dar din care se mai păstrează foarte puține piese) , la Redea, Drănic, Osica de Sus- nici unul nu s-a păstrat integral.
TEZAURUL MONETAR DE LA BARSA
După cum aflăm din monografia ”BÂRSA comună din țara Zarandului” în acea zonă au fost descoperite în mai multe rânduri numeroase monede antice.
  • La Șilindia - la cca 10 lm de Bârsa- a fost găsit în 1967 un tezaur dacic ce cuprindea 729 de monede de argint, copii după tetradrahmele grecești făcute în Dacia. Ele se găsesc în muzeele din Arad și Oradea.
  • În 1862 , la Bârsa, pe valea Inicului a fost descoperit un imens tezaur monetar format din piese de argint , despre care avem doar descrieri. Se pare că erau mii de monede romane din perioada republicană și din perioada imperială. Se pare că unele dintre ele erau copiate de către meșteri locali daci , fiind găsite și numele acelor meșteri.
    Sătenii au cărat monedele în pălarii sau traiste , unele au fost confiscate de primar, altele au fost vândute negustorilor evrei , unele ajungând la conducerea comitatului Arad, de unde au fost duse la Pesta, retrimise la Arad cu indicația de a fi trimise la fiscul din Oradea, apoi apar la Pesta  la Direcțiunea financiară de stat, unde au fost evaluate după greutatea argintului cuprins în ele (titru 812/1000)  unele fiind trimise apoi la cabinetul numismatic din Viena.
    Din documente reiese că trei piese au fost trimise la Viena, 19 piese la Universitatea din Pesta iar 7 monede și contravaloarea celor reținute  au fost trimise la Administrația comitatului Arad pentru a fi împărțite descoperitorului (!) și proprietarului de teren. 
  • Pe lângă acestea, conform celor relatate într-un ziar local arădean , ar fi fost văzute 12 piese cu inscripțiile: „Dacia”, „Pomp” și „Crassus”, fiecare dintre aceste piese având pe o față „un cap sau două , cu coif și coroană, dar unele cu cunună”, iar pe cealaltă parte figuri mitologice, animale sau „figuri duble de oameni”.(cf. *Aradul permanenţă în istoria patriei, Arad, 1978, p.62)

Perioada de emitere a monedelor se pare că era între anii 179-46 î.e.n. Deci înainte de înlăturarea de la domnie a lui Burebista în anul 44 î.e.n.
În aceeași zonă au fost găsite atât  obiecte de podoabă cât și diferite alte depozite de monede de argint din secolele II-III a.Hr. la Bârsa, Căpruța, Zerindul Mic, sau tezaure de monede romane de a mijlocul secolului I a.Hr., ce dovedesc intense legături economice ale dacilor cu lumea romană.
În această zonă s-a situat și limita provinciei romane (instalate după războaiele duse de Traian) .
Granița romană  a fost materializată prin valul de pământ (botezat de localnici Troian- de unde provine și cuvântul „troiene” folosit acum în cazul mormanelor continue de zăpadă-)  ce avea traseul din Munții Codru, continuat spre munții Zărandului prin Mânerău-Șilindia spre lunca Mureșului. Valul începe din zona piemontană nordică a munților Codru Moma, nu departe de Crișul Negru, în hotarul satului Dumbrăvița (jud. Bihor) , prin pădurile din preajma localităților Secaci, AgrișuMic, Comănești, Archiș, Seliștea (Sâc) traversează râul Teuz lângă Răpsig, trece Crișul Alb, se continuă pe la Mânerău și Iercoșeni; trece munții Zarandului și ajunge la Lipova, în valea Mureșului.
TEZAURUL DE LA  CERBĂL.
În 1874 a fost descoperit în Ținutul Pădurenilor, la marginea satului Cerbăl, pe Dealul Dosului , un vas de bronz ascuns într-o oală de lut. În vasul de bronz erau : o fibulă de argint, două fibule cu scut rombic, un lanț fragmentar de argint, două coliere, o spirală de braț din argint cu capete stilizate de șarpe, alte trei brățări de aur și argint, șapte verigi spiralice, trei inele din bandă subțire și șase pandantivi în formă de cui sau cal, precum și 491 de monede romane de argint emise între anii II-I î.Hr., pe timpul în care teritoriul era stăpânit de regele dac Burebista (82î.Hr.-44 î.Hr.) . Comoara este descrisă în lurarea istoricului Vasile Pârvan, „Getica” (scrisă î n 1926). Monedele atestă legăturile strânse ce erau între daci și imperiul roman ăn acea perioadă.  

TEZAURUL  DE LA CRAIOVA

Un alt tezaur datat din secolul al IV-lea a fost descoperit la Craiova, nu se știe exact când, pentru că s-a aflat despre el doar în anul 1926, când Germania a restituit României (ca urmare a hotărârii Comisiei de despăgubiri de la Paris) 60 de aplice și butoni de harnașament de argint ce făcuseră parte dintr-un tezaut vândut de un negustor de antichități din Craiova germanilor. Se pare că fuseseră 77 de piese întregi (aplice și butoni) și 13 fragmente de obiecte diferite, unele piese ajungând în SUA.
  • La Institutul de Artă din Detroit se află un coif din argint aurit, iar la Metropolitan Museum un vas ryton din argint.

TEZAURUL DE LA PERETU- TELEORMAN 

În 1971 au fost descoperite în apropiere de Peretu, în județul Teleorman 50 de piese din argint placate cu aur de o valoare istorică și artistică deosebită. Într-un mormânt traco-getic vechi de aproximativ 2500 de ani al unei căpetenii militare au fost găsite obiecte din argint aurit, vase de bronz, vârfuri de săgeți și obiecte de ceramică, iar într-o încăpere alăturată un car cu patru roți din fier, scheletele a doi cai, precum și două schelete de  câini de vânătoare și un schelet de vacă. 
Coiful din argint aurit , ce cântărește 750g. are reprezentați pe frunte doi ochi (element caracteristic și celorlalte coifuri dacice) , iar pe obrăzarul drept  un vultur ce ține un iepure în gheare și un pește în cioc, iar pe obrăzarul stâng un țap. 


Tot la Peretu a fost descoperit și un cap din argint aurit înalt de aprox. 23 cm , realizat cu deosebită artă. E vorba despre o figură de tânăr războinic cu ochi mari și amenințători ca cei de pe coifuri, ceea ce pare să indice că ar reprezenta o zeitate războinică, sau poate reprezintă portretul căpeteniei ce a fost îngropată acolo.  . Personajul are sprâncenele și părul aurite, ceea ce indică un personaj blond, așa cum se spune că erau dacii. Rangul înalt al personajului e arătat de o diademă de aur pe care o are pe frunte și de un colan ornamentat , tot din aur. Ochii statuii au avut irisuri (probabil) din pietre semiprețioase colorate (acum rămânând doar lăcașurile adâncite ale acestora)
Mormântul e din secolul IV î.Chr. 

  • Cele mai multe piese  sunt expuse la Muzeul de Istorie din București 

TEZAURUL  DE LA PORȚILE DE FIER




A fost descoperit cam prin 1913 în zona „Cataractelor” de la Porțile de Fier (Mehedinți). Numărul pieselor care constituiau acel tezaur este necunoscut, dar câteva dintre ele au ajuns în colecția particulară a lui Fran Trau din Viena.  Unele ar fi fost la un moment dat la Muzeul Porților de Fier din Turnu Severin. Dar tezaurul ar fi fost achiziționat pe bucăți (nu se știe cine l-a vândut?) și ar fi ajuns în muzee din SUA. O variantă ar fi că posesorul din Viena le-ar fi vândut în SUA.
A fost datat ca fiind din sec. IV î. Chr.
Coiful se aseamănă cu coiful găsit la Peretu: în dreptul frunții doi ochi hipnotici, pe obrăzarul drept un vultur cu un iepure în gheare și un pește în cioc, iar pe obrăzarul stâng un țap sălbatic sau cerb. Probabil că cele două coifuri au fost lucrate în același atelier.
Vulturul cu peștele în cioc și un iepure (sau pui de mistreț) în gheare se regăsește și pe un vas găsit la Agighiol, dar și pe un vas găsit în Bulgaria, la Rogozen. Țapul pare a fi reprezentarea lui Pan, cu Pomul Vieții format de coarnele sale terminate cu capete de păsări.

  • Vasul de argint ornat cu cerbi se află tot în SUA.
  • Coiful de argint se află în SUA și e expus la Muzeul de Istoria Artelor din Detroit. Fotografia lui a fost publicată prima oară abia în anul 1963
  • Vasul dublu-tronconic din argint se află la Metropolitan Museum din New York
Tezaurele dacice (getice) găsite la noi trebuie să fie gândite în legătură și cu tezaurele tracice găsite pe teritoriu actualei Bulgarii, pentru că traco-geții erau un singur popor, care a locuit pe teritorii ce depășesc cu mult granițele actuale ale țării noastre și regatul dacic se întindea pe ambele maluri ale Dunării.


MORMÂNTUL REGELUI DAC (GET)



În 1982, lângă orașul Sveștari (Isperich) din Bulgaria , (unde a fost cetatea dacică Daosdava -„cetatea lupilor”- probabil capitala regatului lui Dromihete /Dromichaites) s-a descoperit o mare necropolă daco-getică , între care și un mormânt regal despre care s-a crezut că ar fi al regelui Dromichaites, ori al regelui get Cothelas (sec. IV î.Ch). Mormântul e împodobit cu picturi și sculpturi
Cariatidele sculptate în mormântul dacic diferă de reprezentările din antichitatea greacă.
Ele par a fi personificările unor flori  (crini) și încadrează imaginea unui vultur cu aripile desfăcute, ce pare a fi fost un simbol al regilor daci. Tot o pasăre cu aripi desfăcute era reprezentată și pe kosoni, monedele dacice de aur. 
S-au găsit în acel mormânt 44 de broșe  cu figuri feminine, un inel de aur, o diademă și 100 de nasturi, obiectele totalizând 1,5 kg de aur. Putem remarca asemănarea cu vasele de aur găsite pe teritoriul nostru actual.
Tezaurul de la Panaghiuriște

Tot în Bulgaria s-a găsit și tezaurul trac de la Panaghiuriște, cu piese foarte asemănătoare cu tezaure traco-getice găsite la noi și care datează din aceeași perioadă.
  • Obiectele sunt expuse în Bulgaria.

Tezaurul de la Rogozan (Bulgaria)

Este o colecție de 165 de obiecte din argint, dintre care 131 sunt aurite.54 de ulcioare, 3 cupe, 108 vase toate frumos executate și care se vede că au fost lucrate de-a lungul unei perioade îndelungate, de la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. până la mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. Unele dintre obiecte au inscripționate numele regilor traci și ale aurarilor care le-au făurit. Cel mai cunoscut dintre regii menționați: Kotis I (383-359 î.Hr.). ( Kotiso ) Tezaurul a fost găsit la cca 30 km sud de Dunăre. 
Regele Kotiso („Kotis din Beos”) a fost înmormântat la Agighiol, județul Tulcea. 
Este expus la muzeul din Varna


BURIDAVA
Ritonul de sticlă
În apropiere de Râmnicu Vâlcea există vestigiile a două așezări antice importante, Buridava Dacică și Buridava Romană, așezarea fiind menționată în Tabula Peutingeriană (hartă antică ce se află la Viena) , Papirusul Hunt (act militar din timpul lui Traian) și în „Geografia” lui Ptolemeu.
Dacia-segmentum VII-VIII
Aici s-au găsit în diferite perioade : figurine antropomorfe, o mască de bronz. numeroase fibule   din argint și din bronz, monede din timpul împăraților romani Tiberius, Vespasian, Domițian și Traian, precum și o necropolă dacică în are au fost descoperite 20 de morminte, în care erau obiecte din sec. I î.Chr, precum și creuzete pentru topirea argintului (s-au găsit urme de argint) , un medalion cu o imagine interpretată ca fiind a lui Hercule, un element de podoabă cu cap de bour, o fibulă de argint cu un cap de lup și grifoni înaripați. Un element deosebit este un riton (rhyton) de sticlă, cu rol ritualic .

Tabula Peutingeriană (Peutingeriana Tabula Itineraria) este o copie din 1265 a unei  hărți din sec. IV, care era la rândul ei o copie a hărții făcute de către Agrippa în timpul împăratului Augustus. (27î.Hr-14d.Hr)rutiere romane ce arată drumurile și principalele orașe din Imperiul roman . Harta avea peste 7m lungime și 34 cm lățime și arată 200 000km de drumuri , dar și localizează orașe, mări , fluvii, păduri și lanțuri de munți, ajungând din insulele britanice  până în China.  Sunt indicate schematic și construcții importante cum ar fi terme, porturi, ce au rol de repere în rețeaua de drumuri.  Distanțele sunt indicate foarte exact, în mile romane. Harta e l bazată pe harta întocmită pe vremea împăratului Augustus care a fost gravată în marmură și amplasată la Roma pe Via Flaminia , având și actualizări din secolul IV. Harta figurează și drumurile din Dacia . Se regăsesc numeroase localități locuite și astăzi la noi: Ad Media, Apula (Alba -Iulia), Bersobia (Berzovia), Blandiana, Brucia (Aiud), Caput Bubali (Delinești), Callatis (Mangalia), Carsio (Hârșova), Cersie (Romita), Drubeas (Drobeta-Turnu Severin), Germizera (Geoagiu), Napoca, Petris (Petriș, Arad), Porolisso (Moigrad-Porolissum), Potaissa (Turda),  Largiana (Românași), Optatiana (Sutoru), Sacidava (Rasova), Tierna (Orșova), Tomis (Constanța). Sunt figurate și localități ce nu mai sunt locuite astăzi: Acidava, Ad Stoma, Ad, Adgdae, Ad Aquas, Amutria, Arcidava, Arcobadara/Arcobara, Arubio, Arutela, Axiopolis, Azizis, Bereo, Buridava, Castra, Tragana, Castris Novis, Caput, Stenarum, Cedoniae, Centum Putea (lângă actualul Surducu Mare), Capidava, Deidava, Histriopolis (Histria), Houioduni (Huedin?), Pelendava, Ponte Aluti, Ponte Vetere, Pretorio VIIII, Pretorio IX, Romula, Salmis, Salsovia, Stratonis, Sucidava, Troesmis. Pe „Drumul Cernei” (al doilea drum roman din Dacia) sunt menționate: Ad Media, Ad Pannonios (lângă Teregova), Agnaviae, Gaganis, Masclianae, Pretorio (Mehadia), Ponte Augusti (lângă Sarmisegetusa Romană), Sarmatgete (Sarmisegetusa- de menționat că unele denumiri au erori de transcriere în urma copierilor repetate), Tierna (Orșova),Tibiscum (lângă Caransebeș) 


TEZAURUL DE LA POROINA MARE


În 1883 s-a descoperit la Poroina Mare, jud. Mehedinți un rhyton din  argint parțial aurit în formă de corn ornat cu un cap de taur , datat în sec. IV î.Ch. și cu greutatea de 350g. El datează din perioada secolelor IV-III î. Chr. și a fost realizat într-un atelier local. Tradiția vaselor de acest tip este foarte veche, încă din timpul hitiților (în secolele XIV-XII î.Chr.) , a fost preluată de lumea persană și se regăsește în lumea greacă din sec. V î. Chr. În arta traco-getică s-au găsit reprezentări ale unor personaje (un bărbat pe cnemida din Agighiol și două femei figurate chiar pe rhytonul  de la Poroina Mare ) care stau așezate și beau din astfel de vase ritualice.

Rhytonul e la Muzeul de Istorie din București, dar se pare că alături de el fuseseră și alte piese, care au dispărut.






În 1960 , la Sacoșu Mare, jud. Timiș s-a găsit un tezaur format din lingouri de aur, bijuterii și sârme de aur de înaltă puritate- 22 carate, cu greutate totală de 1296,3 g.




TEZAURUL DE LA HINOVA
În 1980, la Hinova jud. Mehedinți, în zona castrului roman din vecinătate,  s-a găsit un tezaur preistoric datat în sec. XII î.Hr. , cuprinzând 9639 de piese de aur. E vorba de o diademă, un colier, 14 brățări cu modele diferite, 92 de pandantive, 762 de mărgele, 8765 de paiete, 4 inele și alte obiecte mărunte. Se remarcă două brățări bărbătești din bare masive de aur care cântăresc 469g, respectiv 580g. Brățara de 469g a fost confecționată dintr-o bară masivă de aur răsucită de 6 ori, iar cea de 580g e făcută dintr-o foaie lată din aur masiv răsucită și împodobită cu șase butoni fixați prin găurirea foii. Colierul e realizat din elemente ce se aseamănă izbitor cu elementele Coloanei lui Brâncuși, sugerând faptul că aceste elemente decorative s-au păstrat din timpuri preistorice în cultura locuitorilor acestor locuri, fiind perpetuate prin arta populară , sculpturi populare în lemn, pentru a aunge să fie integrate în opera de artă modernă. Tezaurul a fost găsit într-o necropolă dacică de incinerație . Obiectele fuseseră puse acolo în oale de lut. Specialiștii consideră că în zonă trebuie să fi fost un atelier pentru podoabe .

Hinova 

 



Tezaurul e expus la Muzeul Național de Istorie a României.
Brățara de la Optași
În 2017 a fost găsită o brățară dacică de aur la Optași, județul Olt.
Ea are forma asemănătoare stindarduli dacic: cap de lup și corp de șarpe. , . Dinpăcate, găsitorul a rupt-o și deformat-o, intenționând să vândă cele 108 grame de aur de 24 de carate. Probabil brățara era mai lungă- părți din ea au fost distruse.  



TEZAURUL DE LA CUCUTENI


În 1959 a fost descoperit tezaurul de la Cucuteni-Băiceni, jud. Iași. 70 de piese confecționate din 2,5 kg de aur pur dovedesc măiestria meșteșugărească a geto-dacilor în sec V î.Chr. E celebru coiful ritualic ce cântărește 500 g ,bătut din aur de 24 de carate, ornamentat cu reprezentarea unui personaj pe tron, șerpi cu cap de pasăre (simbol al științei ascunse) ce încadrează un cap de bour , cai înaripați și simboluri solare are diametrul 21-25 cm și înălțimea de 34,5 cm. E posibil să fi aparținut unui prinț copil. Mai erau diferite aplici, brățări spiralate, un colan,nasturi și aplice de harnașament. O brățară getică de paradă , ce cântărește cca 800 g e spiralată formând un tub de 84,5 cm și are la extremități două capete de bour. Există și  aplice ornamentate cu
capete de cai dispuse în savastică orientată spre sânga (simbolul soarelui ) . O altă aplică pentru harnașament e o placă groasă de aur cu un cap de cal turnat. Pe alte aplice sunt scene de luptă cu lup, sau cu leu și cal înaripat. Tezaurul nu era într-un mormânt, ci fusese ascuns.
Tot la Cucuteni a fost descoperit și un mormânt princiar.
  • Se găsește la Muzeul de Istorie din București

COIFUL DE LA COȚOFENEȘTI

În 1926 a fost găsit la Coțofenești , jud. Prahova celebrul coif din aur în greutate de 770g și care a aparținut unei căpetenii getice din jurul anului 400 î.Chr.

Partea superioară a coifului lipsește. 
Pe obrăzarele coifului sunt prezentate scene de sacrificare a unor berbeci de către personaje ce poartă pe cap coifuri asemănătoare, deci s-ar putea presupune și că acest coif ar fi însemnul rangului unei personalități religioase. 
În dreptul frunții sunt reprezentați doi ochi mari, care ar putea semnifica puteri sau cunoașteri supranaturale.
La partea din spate sunt reprezentate ființe fantastice: oameni cu picioare ca șerpii, harpii, patrupede cu cioc de pasăre și grifoni.
Coiful a fost lucrat prin batere la rece din aur nativ, (aliaj natural ce conține și 22% argint și 10%cupru, pe lângă 76%aur)

Este expus la Muzeul de Istorie București




TEZAURUL DE LA AGIGHIOL (VALEA NUCARILOR) 


La Agighiol, jud. Tulcea s-a găsit în 1931 mormântul unui conducător getic înhumat acum 2300 de ani. Pe unul dintre vasele din mormânt era inscripția: „Kotis din Beos”, despre care se crede că ar fi regele Cotiso.
În mormânt era un coif din argint aurit, două cnemide (apărătoare pentru gambe) din argint , patru vase bogat decorate, două rhytonuri, cinci cupe de argint , aplice de harnașament  și podoabe de vestimentație.Se remarcă prezența ochilor incizați pe fruntea coifului, ceea ce se crede că simboliza ferirea de primejdii a purtătorului.
În a doua cameră funerară, unde fusese înhumată o femeie, s-au găsit aplice vestimentare de aur și coliere tot din aur. O mare parte din tezaur s-a pierdut în 1945, când clădirea în care erau păstrate artefactele a fost bombardată.
  • Ce a rămas,  poate vedea la Muzeul de Istorie din București.

COIFUL DE LA BUDEȘTI (JUD. CĂLĂRAȘI)

Pe lângă coifurile de ceremonie făcute din metale prețioase, au fost găsite și coifuri dacice de luptă, făcute din bronz. Așa este coiful de la Budești, lucrat din foaie de bronz prin ciocănire . El are înălțimea de 25 cm, diametrul longitudinal de 25 cm și cel transversal de 17 cm. Coiful e de formă ovală și are două apărători de obraz cu marginile zimțate. La spate este o apărătoare pentru ceafă. 
Se consideră că datează din mijlocul secolului VI î. Chr. și este asemănător cu alte coifuri daco-tracice descoperite la Ruec, raionul Tărgoviște din Bulgaria și la Arzos, în Macedonia de Est, dar și la Zimnicea. Un alt coif asemănător a fost găsit într-un mormânt getic al unei căpetenii locale importante. Un alt coif a fost găsit în satul Cuptoare, jud. Caraș Severin. Aici a fost găsit în 1985 un mormânt getic ce conținea o ceașcă cu gura în jos și un coif în care erau oase calcinate. Coiful prezenta urme și deformări de ardere. 
La BALȘ a fost găsit un alt coif asemănător, cu înălțimea de 40 cm. Calota are marcat în mijlocul frunții un unghi ascuțit cu vârful în sus. Arcadele sunt subliniate cu dungi în relief ce se unesc la baza nasului. Se consideră că datează din sec. V-IV î. Chr. 


TEZAURUL DE LA COADA MALULUI (PRAHOVA)


În 1932 a fost descoperit un tezaur dacic ce cuprinde un colier de argint, două fibule triunghiulare de argint și o brățară spiralată .
E expus la Muzeul de Istorie din București






TEZAURUL DIN MĂLĂIEȘTII DE JOS

În 2015 a fost găsit de un locuitor din Mălăieștii de Jos- comuna Dumbrăvești, lângă orașul Plopeni- un tezaur dacic din epoca romană.
E un tezaur ce pare să fi aparținut unui argintar de acum 1700 de ani. Într-un vas din bronz erau 74 de monede de argint din epoca romană , emise într-o perioadă de 200 de ani: de la cele emise de împăratul Vespasian (69-79 d.Chr.) până la monede emise de Valerianus (253-259 d. Chr.). Alături de monede erau cinci brățări de argint, o fibulă de argint, o podoabă de argint ce avea atașate trei monede (poate cea mai veche salbă din monede descoperită la noi) și două lingouri de argint. Brățările au fost introduse în vas îndoite, posesorul intenționând să folosească probabil ulterior argintul pentru confecționarea altor podoabe.
Pe teritoriul satului Mălăiești a fost un castru roman.

Comoara cu valoare îndeosebi istorică este expusă la Ploiești
În județul Prahova au fost găsite în decursul timpului, pe lângă coiful de aur de la Coțofenești și podoabele dacice de la Coada Malului și numeroase tezaure monetare antice la : Chițorani, Cocoșești, Valea Călugărească, Tinosu, Măneciu.

Tezaurul de la Cocoșești (comuna Păulești) e format din monede din secolele I î.Hr- II d.Hr. E vorba despre piese din vremea republicană romană, dar și din vremea împăraților Nero, Vespasian, Domitian, Galba și Traian. A fost găsită și o drahmă . Cea mai veche piesă din acest lot a fost emisă în anul 129î. Hr., de Q. Philipus.
Împăratul Traian poruncise (așa cum relatează Cassius Dio) „să fie topită orice monedă care nu avea titlul obișnuit”, aici intrând și monedele din perioada romană republicană, de aceea au fost găsite puține astfel de monede.
Excepție au făcut emisiunile bătute de Marcus Aurelius pentru legiunile romane și acestea se găsesc în număr destul de mare în unele depozite monetare din sec. II d. Hr.

La Râfov, tot în jud. Prahova a fost găsit un tezaur monetar cu 200 de monede de argint : drahme geto-dacice din a doua jumătate a sec. II î.Hr, unele datate  din anul 108 d.Hr. Ele au fost realizate în timpul uniunii de triburi din perioada anterioară lui Burebista. Tezaure de astfel de monede au mai fost găsite la Vârteju, Crevedia, Stoienești, Negoiești (jud. Călărași), Schitu poenari (jud. Teleorman) etc. Ele au fost denumite de „tip Vârteju-București”, fiind asemănătoare cu monedele găsite în 1953 la Vârteju, comuna Măgurele: 299 de monede, inspirate se pare de  tetradrahmele tip Filip II, care au circulat de asemenea în Dacia.  Ele urmează următorul tipar: pe avers un cap omenesc (considerat ca fiind simbol al timpului Omului) iar pe revers o pajură- considerată a fi simbolul mamei Gaya-Vultureanca), aceste figuri fiind realizate schematizat, din linii , ovale și globule. Sunt realizate din argint cu titru scăzut și de dimensiuni mici (diametrul de 22-23 mm, greutate medie 7,4 g). Se cunosc aproximativ 50 de astfel de descoperiri, mai bine de 20 fiind tezaure, unele în centrul Moldovei, altele în Muntenia , în zona Brașovului, sau chiar la sud de Dunăre, în zona Ruse.Acest tip monetar a fost emis de dacii Piefigi .
Creșterea puterii dacilor în timpul lui Rubobostes , petrecută în ultimul sfert al sec. III î.Hr și continuată apoi în perioada anilor 225-180 î.Hr s-a manifestat și prin emiterea de monede proprii specifice.
În perioada anilor 110-70 î.Hr , uniunea tribală dacică a Siensilor, ce controla partea estică a Munteniei și sudul Moldovei a emis monede numite „de tip Inotești-Răcoasa”(după numele unor tezaure descoperite). Aceste monede sunt asemănătoare cu cele de tip Vârteju, dar au în plus pe avers o rozetă cu șase petale ce însoțește capul schematizat al zeității iar pe revers litere în diferite poziții, deasupra sau dedesuptul calului (cel mai des Δ (delta), dar si M, N- sau Σ – sigma, și Z, după poziția citirii. În acest caz, litera sigma i-ar indica pe Siensi iar Z ar putea fi inițiala lui Zyraxes, conducător tribal din acea perioadă.  ) 
Zyraxes a fost unul dintre regii geților din sec. I î.Hr, stăpânind în Dobrogea. El a fost amintit de Dio Cassius în Historia Romana , 51;26;5-6., în legătură cu campaniile lui Licinius Crassus la Dunărea de Jos. În anul 61 î.Hr, guvernatorul Moesiei Antonius Hybrida a fost înfrânt sub zidurile cetății Histria de histrieni, ce erau aliați cu geții lui Zyraxes și cu bastarnii din Sciția. Se pare că forțele principale au aparținut geților, care au păstrat trofeele de război și le-au dus în cetatea lui Zyraxes situată pe Dunăre. În alte surse se spune că trofeele au fost recuperate 33 de ani mai târziu, de către  generalul Crassus, care a atacat cetatea Genucla în anul 28 î.Hr, pe timpul lui Caesar.


Au fost găsite monede antice și la Crivăț- în jud. Dâmbovița.
Sunt de menţionat şi depozitele de piese realizate din bronz, precum cele de la Drajna de Jos, Străoşti, Olteni, Predeal Sărari, cu o vechime ce depăşeşte 3.500 de ani. În ultimii ani, o dată cu apariţia detectoarelor de metal, asociată cu mirajul metalului preţios, ce nu a dispărut niciodată, au fost descoperite alte tezaure monetare antice, în localităţile Potigrafu, Balta Doamnei, Vărbila, Breaza, deţinute astăzi de Muzeul Naţional de Istorie a României.

LA MĂGURA ȘIMLEULUI 

În Sălaj, în situl arheologic Măgura Șimleului au fost descoperite de-a lungul timpului 15 tezaure dacice cu monede și artefacte de aur și de argint.
În zona Depresiunii Șimleului au fost descoperite 24 de tezaure în ultimii 150 de ani. (23 de tezaure dacice și unul din perioada stăpânirii celților, din secolele III-II î.Ch.)
Unele dintre piesele descoperite se află la muzeele din Sfântu Gheorghe, din Cluj și din Oradea

La Sărmășag au fost descoperite în 1900 și patru diademe de aur cu frunze de laur și alte trei mici artefacte din aur , datate din anii 1600-1300 î.Chr., din epoca bronzului deci. Acum mai sunt două diademe, ce au împodobit frunțile unor conducători geto-daci  încă înainte de formarea Greciei ca stat (posibil ca tradiția elenă a cununilor de laur ca simbol al victoriei să provină de la traco-geți).


  • Diademele sunt expuse la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

BRĂȚĂRILE DACICE DE LA CULMEA CĂPRĂREAȚA



la est de incinta sacră a Sarmisegetusei au fost găsite o serie de brățări dacice spiralate, din aur masiv, altele din argint  prea mari pentru a fi purtate ca podoabe. S-a considerat că ele aveau un rol ritual, de ofrandă, însă unii specialiști consideră că ele ar fi putut avea proprietăți radionice, pentru influiențarea stării de sănătate .
Ele ar fi alcătuit un  dispozitiv radionic. Au fost găsite în lăcașuri triunghiulare cu pereți formați din lespezi de piatră . Într-un lăcaș cu dimensiunile 50x50x60cm erau dispuse 10 brățări spiralice de aur așezate câte două sau câte una mică pusă într-una mai mare. Trei perechi erau puse vertical, alte două perechi erau puse orizontal, mai jos, separate printr-un strat de pământ. Brățările aveau capete de șerpi la extremități și câte 7 palmete - elemente decorative ce semnificau „pomul vieții
În apropiere de pârâul Godeanu, la poalele culmii Căprăreața a fost găsit un alt lăcaș din lespezi de piatră în care erau două brățări de același tip. În a treia amenajare triunghiulară au fost găsite alte trei brățări de aur. Se consideră că era vorba de trei gropi de cult ce formau un triunghi imaginar cu vârful în jos la est de incinta sacră unde se oficiau misterele cultului solar. Brățările, amplasate în cutii de rezonanță, ar fi putut juca rolul unor circuite oscilante și transformatoare de frecvență ce ar fi induce maselor stări benefice sau negative prin fluxuri radionice emise de la distanță.
Preoții daci erau recunoscuți ca cei mai buni lecuitoti ai lumii antice. Tratamentele radionice ar fi reglat câmpul energetic al persoanelor .
Șarpele reprezenta energia înmagazinată. Șarpele fantastic, încoronat a fost considerat un animal simbolic al locuitorilor din Carpați încă din timpul culturii Hallstatt.
Denumirea culmii ar veni de la Cap (de)Ra, zeul soarelui ce ar fi fost adorat la Sarmisegetusa.

TEZAURELE DE LA ȘIMLEUL SILVANIEI

Șimleul Silvaniei este la circa 25 km de Zalău , la poalele Măgurii Șimleului, pe care a existat așezarea fortificată dacică Dacidava,  pomenită și de Ptolemeu . După retragerea aureliană, pe aici au trecut și avarii și gepizii. Acolo au fost descoperite trei tezaure de inestimabilă valoare, două de aur, care au luat toate calea străinătății și unul de argint, care a rămas la noi (fiind găsit în perioadă mai recentă) .

Primul  tezaur a fost descoperit în 1797 de către doi copii valahi (Petru Boșca și Simion Bocor). Tezaurul, în greutate de 2.425,5 grame, cuprinde 24 verigi de aur, (13 plate și 11 granulate, cu diametru mai mare decât al unor degete), o cataramă de centură, un inel, un medalion cu decor geometric, un capăt de brățară în formă de cap de șarpe și un colier mare din aur masiv cu 52 de pandantive și cu 17 medalioane cu efigii de împărați romani (Maximinianus  Hercules (286-305), Constantin I (306-337), Constantin II (337-340), Valentinian II(375-392) , Valens (364-378) , Gratian (367-383)- alte 3 au fost pierdute), ceea ce face ușoară datarea tezaurului.
Cercetătorii afirmă că împărații romani obișnuiau să dăruiască efigii prețioase cu chipurile lor aliaților , cu prilejul încheierii unor înțelegeri importante. Desigur regii daci păstrau aceste efigii de preț la mare cinste, ca o dovadă a prețuirii de care se bucuraseră de-a lungul timpului din partea puternicilor împărați romani și a înțelegerilor încheiate cu aceștia.


Se remarcă de pildă faptul că împăratul Maximianus Hercules (al cărui portret cu nas cârn arată o fizionomie diferită de cea a romanilor) era născut în pe teritoriul Serbiei de astăzi, într-o familie de țărani traci. 
 Darurile atestă alianțele legate între împărații romani din imperiul de răsărit și daci (traci), din rândul cărora erau recrutate trupe , unii conducători militari ajungând chiar împărați în Bizanț (de exemplu Maximianus I Tracul - despre care se spune că era foarte înalt (2,7m), neîntrecut luptător și de o rezistență fizică ieșită din comun, ce a domnit între anii 235 și 238..
Interesant este că despre Maximianus I Tracul se scrie în „Historia Augusta” că s-ar fi născut în Tracia sau Moesia, din tată got și mamă alană. Dar goții s-au stabilit în Balcani abia în secolul al III-lea...Deci se constată încă odată că de fapt denumirea de „goți” era dată geților (tracilor) , e vreme ce însuși împăratul își asociase supranumele „Tracul”.
Colierul atestă relațiile de alianță existente între daci (traci) și Imperiul bizantin, între anii 285 și 392, deci mai bine de 100 de ani.
Colierul se purta peste piept și peste spate și se prindea de centură în față și în spate cu două inele. Podoaba principală ce cădea pe mijlocul pieptului constă într-o mărgea mare din cuarț fumuriu străjuită de doi lei de aur, așezați față în față. Cel mai important pandantiv al salbei reprezintă un bărbat aflat într-o barcă, simbol al Căutătorului, Păstrător al Tainei - cel mai mare medalion ce s-a păstrat din întreaga antichitate. Pandantivele mai înfățișează și arme miniaturale, separate de frunze de aur (semn al Marelui Maestru).
În muzeul vienez, piesele din tezaurul de la Șimleul Silvaniei sunt expuse lângă vitrina cu tezaurul de la Sânnicolaul Mare.
Du se spune însă pe eticheta din muzeu că ar fi tezaur dacic ci se afirmă că ar fi aparținut unor popoare ...migratoare , iar localitatea în care au fost găsite e denumită doar în ungurește 
  • Tezaurul se găsește acum la muzeul Kunstistorishes din Viena.
    Țn același muzeu se găsește o brățară dacică în spirală, cu capete de dragoni la extremități. Se spune că a fost găsită la Orăștie. 

  • Tezaurul de la Cioara


  •  

     



     

     

     

     


În 1889 a fost descoperit un al doilea  tezaur tot pe dealul Măgura, la Sărmășag iar specialiștii consideră că el ar fi aparținut acelorași conducători daci.

(Se consideră că piesele au fost strânse de-a lungul a circa 150 de ani și au fost îngropate sub amenințarea uneui pericol iminent.
 E vorba despre 73 de piese din aur și argint, cu greutate totală de 8 kg.

Acest al doilea tezaur cuprinde obiecte de podoabă din aur și  pietre semiprețioase, despre care un cercetător francez consideră că sunt precursoarele cunoscutelor fibule romane- deci că artefactele ar fi mai vechi decât se crede.. E vorba despre 10 perechi de fibule , o fibulă singură, găsite alături de trei vase semisferice de aur și de opt fragmente din alte fibule. S-au găsit tot acolo și un inel de căsătorie și o pafta (broșă) purtată de bărbați. Se consideră că acel conducător autohton (geto-dac, trac/gepid) le-a ascuns pentru a le feri de huni.
Fibulele, purtate în perechi pe umeri sunt lucrate fie din aur fin, fie din foi de aur îndoite peste un miez de argint. Fiecare piesă e decorată bogat cu filigran și încrustații d epietre prețioase . Bijuterii de asemenea calitate nu puteau aparține decât unor persoane de rang foarte înalt. Fabricarea pieselor de aur fin a necesitat abilități meșteșugărești de înaltă clasă . Există ipoteza că ar fi fost lucrate în ateliere de pe coasta Mării Negre în secolul V. Dar e posibil să fie mai vechi și să fi fost prădate de un popor migrator. 
La Șimleul Silvaniei se mai găsește doar inventarul original al pieselor predate la primărie.


  • Tezaurul se găsește la Muzeul Național Maghiar (Magyar Nemzeti Museum) din Budapesta.
Cele două tezaure (despre care se consideră că au aparținut aceluiaș conducător , care ar fi dispus ascunderea lor în două locuri diferite) cântăresc împreună 5,4 kilograme de aur și 2,5 kilograme de argint, dar valoarea lor istorică depășește cu mult valoarea metalelor prețioase. În anul 1999 muzeul din Viena și cel din Budapesta au expus împreună comoara șimleuană („primul tezaur” și„al doilea tezaur”)

Tot la muzeul din Viena sunt expuse obiecte descoperite la Moroda, jud. Arad (un colan), la Marca, jud. Sălaj (două colane), la Someșu Cald jud. Cluj (un lanț cu inele duble și un pandantiv rotund), la Orăștie, jud. Hunedoara (o brățară dacică din argint aurit), precum și tezaurul din Săliște, județul Alb, numit și „Tezaurul de la Cioara”. Acesta a fost descoperit în 1820 și se compune din 64 de piese din argint. Se mai pot vedea la Viena superbe fibule digitate din argint aurit, descoperite la Șeica Mică și în alte locuri din Transilvania , precum și catarame tot de acolo, datate din a doua jumătate a secolului V. 
La Marca , între Crișul Repede și Crasa a fost o cetate dacică ce a fost refolosită și în Evul Mediu și unde s-a stabilit continuitatea de locuire din secolul II î. Chr. până în sec. I. d. Chr.  , dar urmele arheologice (pinteni, diferite piese din fier și ceramică) atestă continuitatea de locuire și în perioada medievală. Aceste urme arheologice sunt mai importante uneori decât chiar tezaurele, dar ele pot fi compromise de căutările neautorizate care urmăresc doar piesele din metale prețioase și distrug celelalte artefacte și situl arheologic.

În preajma cetății a fost găsit un tezaur datând din vremea lui Burebista și care cuprinde două brățări („torques”) de argint terminate cu capete de șerpi - tezaur aflat acum la Viena.

TEZAURUL DE LA CEHEI

Al treilea mare tezaur descoperit în zona Șimleului. În 1986 frații Mălin și Gigel Lazoc au găsit trei brățări, o fibulă și un lanț, toate de factură dacică și făcute din argint, datate din anii 100-80 î. Chr. precum și  552 monede de argint- drahme grecești  și diferite obiecte dacice din argint cântărind în total 2122 g.  Monedele provin din orașul antic Dyrrhachium, (actualmente Durres din Albania actuală, oraș fondat ilyri, greci și devenit colonie romană) și fac dovada unor strânse legături economice în teritoriile locuite de traco-geți.
Două dintre brățările dacice de argint sunt lucrate din bare rotunde și cântăresc 83,74, respectiv 86,97g, au capete aplatizate și ornamentate cu incizii ca niște ace de brad. A treia brățară, tot dacică are extremitățile în formă de capete de șarpe și incizii ce imită solzi și cântărește 72,71 g. Fibula a fost lucrată dintr-o singură bucată de argint și cântărește 34,41g. Lanțul are lungimea de 92 cm și cântărește 70,57g, e lucrat din sârmă de argint împletită în formă de 8 .

Bijuteriile dacice din tezaurul de la Șimleul Silvaniei-Cehei prezintă similarități cu cele descoperite în tezaurele geto-dacice de la Moigrad, Sărmășag, Marca (din jud. Sălaj), Cojocna, Mediaș, Poșaga, Sarăscău(Transilvania) și Coada Malului, Poiana, Vedea și Herăstrău (din spațiul extracarpatic)

  • Se găsește la Muzeul din Zalău.
 De remarcat faptul că ungurii, de pildă, au cerut și recuperat cărțile prețioase ce fuseseră luate ca pradă de război de Soliman Magnificul cu prilejul cuceririi și desființării statului ungar. 
Iar noi nu putem recupera artefacte ce ne-au fost răpite în perioade mai recente?? 

TEZAURUL DE LA MĂGURA (jud. Bacău)

În anul 1976 profesorul Dumitru Tătaru și elevii săi au descoperit un tezaur de 10 kg de monede (2834 de denari romani și două drahme, un din timpul lui Traian și alta din timpul lui Hadrian).
Se consideră că tezaurul a aparținut unei căpetenii dace a unei formațiuni statale din regiunea de la confluența Bistriței cu Siretul. (Bis-Tri-T-A sau „Dubla lovitură a trinității” și Siretul/șiretul (vicleanul)
Acest tezaur monetar e expus la Muzeul de Istorie din Bacău. 



TEZAURUL DE LA PIETROASELE



Un loc deosebit în conștiința publică îl ocupă „tezaurul de la Pietroasele” supranumit „Cloșca cu pui de aur”. El a fost găsit în 1837 de doi țărani care au vrut să-l vândă pe bucăți și au aruncat pietrele prețioase ce căzuseră cu acest prilej. Cum autoritățile țării au prins de veste, tezaurul a fost depus la muzeul Țării Românești din București. Inițial erau 22 piese, dar s-au recupert doar 12 , cu greutate totală de 19 kg de aur pur: o tavă rotundă de 7,13 kg, o fibulă mare în forma unei păsări de pradă, ce cântărește 817g și trei fibule mai mici, precum și un vas de aur cu o statuetă feminină în centru, împrejur fiind reprezentate 16 personaje și scene de vânătoare. Mai sunt: un ulcior elansat, două cupe bogat ornate și trei colane cu lucrătură fină.  Piesele au fost împodobite cu numeroase
pietre prețioase sau semiprețioase, care acum lipsesc. Ne putem da seama de felul în care arătau aceste piese din desenele ce au fost făcute după ele în anul 1887.


Comuna Pietroasele din județul Buzău se află într-o zonă cu numeroase vestigii ce atestă locuirea încă din epoca neolitică (4000 î. Chr.) , în zonă existând și o fortăreață dacică la Pietroasa Mică (distrusă de romani), un cimitir trac neolitic săpat în peștera neolitică de la Năieni  și un castru roman ce proteja o așezare romană complexă, ce dispunea și de terme. În peșterile neolitice situate la mai puțin de 8 km de Pietroasele au fost găsite desene rupestre, ceramică neolitică din anul 4000 î.Chr., oseminte iar pe dealul de deasupra peșterilor a fost găsită o statuetă  din bronz reprezentând un personaj feminin călare pe un leu, cu un copil alături.  Despre zeița tracă Cybele, izvoarele grecești spun că ar fi fost crescută de o leoaică și de aceea este reprezentată fie având un leu alături, fie călărind o leoaică sau stând într-un car tras de lei. Rezultă ca această statuetă o reprezintă pe zeița tracă Cybele , aceeași zeiță ce e reprezentată și în centrul paterei de la Pietroasa . „Zeița mamă a tuturor zeilor”, ce patrona vegetația și natura,  e așezată în centrul paterei pe un tron circular înconjurat de viță de vie.  Sărbătoarea ei anuală de primăvară celebra moartea și învierea iubitului zeiței Attis, un păstor tânăr din Frigia de care se îndrăgostise zeița. Fiindu-i necredincios, ttis a fost transformat în pin.
Statueta de bronz  zeiței Cybele
15 cm înălțime
La Muzeul național de antichități
 
Pe patera de la Pietroasa, la picioarele zeiței este un personaj masculin culcat (Attis) cu doi câini, două oi și doi lei ce o încadrează pe Cybele. Zeița are părul prins în două șuvițe împletite care îi înconjoară fruntea și sunt prinse în coc la ceafă, așa cum sunt reprezentate și femeile dace de pe Columna lui Traian.

Pe pateră e redată și fugura unui luptător dac matur (cu barbă și mustăți) în ținută de luptă, cu cămașă de zale, coif, scut și suliță. Lângă el e un adolescent cu bustul gol ce aleargă purtând o torță ceea ce sugerează că e vorba despre o festivitate.  În ceremoniile orfice se sacrifica un taur cu care erau stropiți bărbații ce dansau pe jumătate dezbrăcați la lumina făcliilor.
Alexandru Odobescu a crezut în mod greșit că tezaurul ar fi aparținut unui rege got, dar specialiștii consideră în prezent că tezaurul este dacic. Prin analize s-a stabilit că aurul a fost extras din minele Daciei , ateliere mestesugărești dacice au fost găsite în numeroase locuri- între care și la Sarmisegetusa, iar reprezentările de zeități nu sunt de factură germanică, ci se leagă de mitologia geto-dacă timpurie.
Analizarea amănunțită a platoului mare, rotund a arătat că el ar fi servit de fapt drept calendar astronomic în corelare cu perioadele propice agriculturii. Datele matematice din aceste artefacte se regăsesc și în sanctuarele de la Sarmisegetusa.
        Apoi, pe unul dintre colane există o inscripție pe care cercetătorii au încercat - fără succes- să o traducă prin limba gotică.
Densușianu traduce textul scris cu caractere ce seamănă cu cele runice fără a fi totuși runice folosind scrierea plutașilor de pe Bistrița, scriere rămasă din vechime , de la proto-daci și apelând la limba latină vulgară.
 În traducerea lui, textul este: VULCHATIOS O FICET  sau VELCHANU A FĂCUT - aproape ca în româna de astăzi.
Pe un colan a fost găsită inscripția : GUTAN IOWI HAILAG ce s-a încercat a fi tradusă în limba goților. Dar în limba goților (cunoscută din dicționarul Bibliei lui Ulfila, scrisă de episcopul vizigot Ulfila în limba populației germanice din Tracia în anul 341 e.n., în perioada în care se presupune că a fost fabricat/îngropat tezaurul de la Pietroasa, nu existau cuvintele GUTAN, IOWI, HAILAG. 
Cezar Bolliac și apoi Nicolae Densușianu au dedus că vasele de la Pietroasele sunt mult mai vechi (de prin secolul XV î. Chr) și că sunt de origine dacică. 
Folosindu-se sistemul silabic trac stabilit pe baza a 16 inscripții trace în scrierea numită „linear A” unii cercetători au tradus inscripția ca: 
SA E ANO RODA 1000 PASA LUTO NAMU NOSA  , adică: Să ai ani cu roade 1000, dacă-ți pasă de lutul neamului nostru. 
Concluzia contemporană a cercetătorilor este aceea că tezaurul are origine dacică, dar a fost jefuit de goți.

  • După numeroase peripeții, ceea ce a rămas din acest tezaur este expus la Muzeul de Istorie din București
TEZAURUL DE LA SÂNNICOLAUL MARE

În 1799, la Sânnicolau Mare jud. Timiș (numit în ungurește Nagyszentmiklos) un țăran sârb a descoperit în via sa un tezaut fabulos, considerat al doilea ca mărime după cel din mormântul lui Tutankhamon. Pe locul descoperirii se află acum strada Comorii. Comoara a fost confiscată de autoritățile austro-ungare.
foto: Radufan pentru
Wikipedia
23 de vase din aur de 21 și 22 de carate ce cântăreau în total 9,945 kg au fost vândute unui negustor grec sau armean și au ajuns la inițial la Pesta, apoi la Viena.
Tezaurul e format din 23 de piese bogat ornamentate : 7 căni mari, un platou, 4 boluri, 4 cupe, 3 cupe zoomorfe, 2 oale late, un rython și un bol de supă. Specialiștii oscilează în datarea lor între secolele V și X d.Chr (există varianta 786d.Chr.) și nu s-a stabilit nici originea lor. Pe castroane apare de două ori o inscripție în limba greacă, dar pe un  vas cu toartă apare o inscripție cu litere grecești dar într-o limbă ce nu a fost identificată. („inscripția Buila”: „ ΒΟΥΗΛΑ.ΖΟΑΠΑΝ.ΤΕΣΗ.ΔΥΓΕΤΟΙΓΗ.ΒΟΥΤΑΟΥΛ.ΖΩΑΠΑΝ.ΤΑΓΡΟΓΗ.ΗΤΖΙΓΗ.ΤΑΙΣΗ -Buila zoapan teci diretoiri Butaul zoapan targoiri itziri taici”).
Pe 13 obiecte apar scurte inscripții cu caractere considerate runice.Totuși  ele nu corespund ci doar se aseamănă cu alfabetul runic. Există și scene mitologice , în care un om e susținut de un vultur cu aripile desfăcute.
foto: Sandstein pentru
Wikipedia



Vasele par a fi fost făcute în perioade diferite, începând din secolul VI până în sec. X. Ele ar trebui să fie puse în legătură cu Marea Arie Getică din jurul Mării Negre.
Piesele sunt lucrate cu o deosebită minuțiozitate, cercetătorii austrieci care au mărit detaliile sub microscop au arătat că există și ornamente de un milimetru, pentru care s-a lucrat cu trei instrumente diferite.
Tezaurul pare să fi aparținut lui Ahtum, ultimul voievod medieval al Banatului, care a pierdut lupta cu Chanadinus lângă Morisena (azi Cenad, foarte aproape de Sânnicolau Mare) , iar familia acestuia ar fi îngropat obiectele de preț la puțin timp după bătălie. Există desigur și alte ipoteze.

Treasure of NagyszentmiklósUnele reprezentări fantastice par a fi inspirate din mitologia persană, în care se spune că pasărea fantastică Simorgh  l-a salvat pe eroul albinos Zal , ajutând-o  și pe soția lui Zal, Rudaba aflată în durerile facerii, ajutând astfel la  nașterea eroului Rostam. Simurgh era o binevoitore acvilă cu cap de câine, gigantică, ce făcea să cadă dint-un arbore magic  toate semințele vieții (deci un simbol al fertilității) și reprezenta legătura dintre cer și pământ și care ar ocroti autoritatea regală. Figura se regăsește și în iconografia din Imperiul Bizantin, dar și în alte culturi ce au venit în contact cu civilizația persană. Legenda a fost preluată și în literatura arabă , pasărea fiind asimilată păsării Ghoghnus/Rukh (Rok), pusă în legătură cu palmierul ce face curmale.
Cercetătorii români fac legătura cu zgripțuroaica, pasărea fantastică din basmele românești care îi aduce pe muritori de pe „tărâmul de dincolo” înapoi pe pământ. Ea trebuie să fie hrănită în timpul zborului și de aceea personajele reprezentate îi oferă un vas cu apă și o ramură sau- în altă reprezentare- două ramuri cu fructe.

  • Tezaurul se află la Kunstistoriches Museum din Viena. Autoritățile române au cerut de curând repatrierea tezaurului- fără succes. Autoritățile române au cerut în diferite rânduri ca tezaurul să fie expus și la noi (la Budapesta a fost expus de două ori), dar și să primim măcar o copie a pieselor din tezaur. Refuzate au fost toate cererile. 

Există numeroase alte exemple de jefuire a tezaurelor dacice.

Tezaurul din râul Strei

Wolfgang Lazius, un prelat din se­colul 18, legat prin multe eveni­mente de Transilvania (înmormântat în biserica  Peterskirche din Viena) a scris despre găsirea unei părți din visteria lui Decebal în râul Sargeţia. Streiul nostru de astăzi.

Lazius a fost medicul oficial al Regelui Fer­dinand I, istoricul oficial al curţii regale, rectorul Uni­versităţii de Medicină şi unul dintre marii căr­turari ai vremii.
Dar iată ce spune marele cronicar Gheorghe Şincai:  

 
"Mai frumoasă istorie scrie Lazie despre nişte români şi o parte a visteriei lui Decebal, ascunse supt albia Streiului, cel neaflat de împăratul Traian, zicând: o parte a visteriei acesteia, mai înainte de opt ani, adică la 1543, în numitul râul Sarţetiei, pre care râu românii îl chiamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Murăşu în Streium şi legându-şi luntrile de un trunchi, au zărit că sclipeşte ceva în fundul apei; vrând să scoa­tă de supt apă aceea ce sclipea, au scos o grămadă de galbeni. Îndem­nându-se a cerca mai încolo, au dat de o boltiţă zidită supt apă care se stricase de rădăcinile lemnului, şi cercând mai cu deadinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, Craiul Traciei, cu inscripţie grecească; cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni, şi mulţi sloi de aur au aflat. Carii ducându-i acasă şi împărţindu-i pescarii pentru sine, unii dintre dânşii au mers la Bălgradul Ardea­lului şi întrebând de Argintari de cât preţ ar fi aurul acela, s-au ves­tit lucrul şi George Monahul, sau Martinusie, carele ca un tutore al fiului Craiului Ioan Zapolia ocâr­muia Ardealul, au începutu a cerca după pescari, au şi luat multe mii de la unii pescari şi multe mii au mai găsit în numita boltiţă. Dar ceilalţi pescari, prinzând de veste, au încărcat vreo câteva care şi au trecut în Moldova."



Așadar în 1543 niște luntrași au găsit pe malul râului Strei (afluent al Mureșului) o comoară formată din 40000 de galbeni cu efigia regelui macedonean Lysimah (urmaș al lui Alexandru cel Mare ce a condus regatul elenistic din Grecia și Tracia), precum și bucăți de aur neprelucrat.
Obiectele erau strâns legate de istoria geto-dacilor. Istoricul medieval Wolfgang Lazius (1514-1565) a relatat că pescarii au vrut să vândă monedele la Alba Iulia, dar cardinalul George Martinuzzi, guvernatorul Transivaniei a dispus arestarea pescarilor, torturarea lor și confiscarea aurului. În urma torturilor pescarii au destăinuit locul în care găsiseră comoara , iar Martinuzzi a dispus cercetarea amănunțită a locului.
După aceste evenimente, cardinalul Martinuzzi și-a cumpărat mai multe moșii și și-a construit un castel la Vințu de Jos, în județul Alba. Comoara nu i-a adus însă noroc, pentru că împăratul Ferdinand de Habsburg a aflat de sursa îmbogățirii guvernatorului și a trimis pe generalul spaniol Castaldo la Vințu de Jos . Soldații împăratului l-au ucis în noaptea de 17 decembrie 1551 pe cardinal și au devastat castelul în căutarea de comori. Au fost găsite doar 2000 de monede de aur din tezaurul găsit de luntrași. Dar conform istoricului medieval Wolfgang von Bethlen, la castelul din Gherla (altă reședință a lui Martinuzzi) s-au găsit 250000 de monede de aur (1250 kg.aur), 554,6 kg aur neprelucrat, 12,7 kg. sloiuri de aur (lingouri), 880,86 kg argint neprelucrat, 296,38 kg sloiuri de argint și 4000 de monede cu efigia lui Lysimah (20kg aur). Pe lângă aceste bogății, erau și numeroase bunuri de preț cumpărate de cardinal: o masă mare de argint cu 4 vase aurite, cupe coliere, inele, mobile venețiene, panoplii de arme, oglinzi, covoare de Ispahan și 300 de cai arabi. Averea lui Martinuzzi ar fi fost echivalată în 2013 la 52 milioane de euro numai din aurul și argintul deținut, fără a mai socoti domeniile și castelele și dotările lorluxoase.
Averea a intrat în vistieria lui Ferdinand de Habsburg.
 Papa Iuliu al III-lea i-a absolvit de vină în anul 1555 pe generalul Castaldo și pe ceilalți participanți la asasinat- împăratul Ferdinand de Habsburg recunoscuse că fusese ordinul lui.
În Colecția Imperială Numismatică (de la Viena) ar mai fi 16 cosoni dacici.(după spusele prof. dr. Karl Strobel) 
Despre acea comoară s-a tras concluzia că ar fi fost îngropată în anul 54 î.Chr, ca ofrandă sacră.
Tot la Muzeul de Istorie din Viena sunt expuse o brățară dacică în formă de spirală, cu capete în formă de dragoni (găsită la Orăștie) și mai multe (circa 30)  obiecte dacice din aur găsite în satul Cioara.

 


 


 



 Piese din tezaurul de la Sânnicolau Mare aflate la Viena


 Cele 23 de piese ale tezaurului, eterogene ca forma si executie stilistica, sunt confectionate din aur cu o finete variind intre 12 si 22.
E foarte probabil ca ele să fi fost făcute în perioade diferite și ascunse împreună de teama unor năvălitori

 


 


La Muzeul de Istorie Naturală din Viena , în „sala dezvoltării meșteșugurilor umane” sunt expuse numeroase obiecte dacice din aur : inele, lanțuri de aur masiv, coliere, vase și potire  găsite la Coruia, Slatna, Hațeg, Zlatna, Aciș, Pipea. Într-una dintre vitrine este expus și toporul lui Zamolxe, topor ritual din aur masiv.
În altă vitrină sunt expuse discuri din aur, datând cam din anul 4000 î.Chr. Pe etichetă scrie că au fost găsite în Austria, dar se specifică faptul că proveniența aurului e din Carpații noștri. (Aurul poate fi recunoscut după compoziție pentru că era vorba de aur nativ).



În 1803 un copil, Ilisie Popa a găsit pe dealul Aninișului, aproape de Valea Streiului o monedă de aur. Tatăl său, Arimie Popa a săpat în aceași noapte și a găsit 246 de monede de aur. În alte nopți a mai găsit de două ori pe atâtea. Arimie a predat o parte dintre monede stăpânirii, dar a păstrat o altă parte.
Țăranii au început să sape după comori.
Preotul din Vâlcelele -Bune a găsit o ulcică cu 400 de monede de aur cu inscripția Koson iar pe cealaltă parte imaginea unei păsări cu aripile desfăcute.
Un cărbunar din Sibișel a descoperit 1000 de cosoni.
Dar toate aceste monede (2143 de bucăți) au fost topite la monetăria imperială din Alba Iulia și transformate în lingouri. Pierdute deci pentru istoria noastră.

Au mai fost localizate și alte tezaure monetare, din care nu a mai ajuns nimic la noi.

În 1842 s-au găsit în orașul Năsăud 34 de monede- care au dispărut.
La Tonciu, tot în județul Bistrița-Năsăud s-au găsit 160- de monede- din care s-au păstrat până azi 19.
La Almaș s-au găsit în 1964 200 de monede, din care 186 au dispărut.
Tezaurul descoperit în timpul primului război mondil în nordul Moldovei a dispărut înainte de a fi cercetat de oficialitățile române ce se retrăgeau din fața armatei austro-ungare.

În perioada 1998-2007 se creaseră  adevărate asociații infracționale , autointitulate „societăți” sau „Institute de istorie” cu braconieri dotați cu detectoare de metale care au răscolit zona Grădiștei Muncelului , la Sarmisegetuza, reușind să scoată ilegal din țară cantități imense de brățări de aur, monede, vase și bijuterii de aur , coloane dacice și altele. Cel puțin 5 tezaure au luat calea occidentului.
S-a aflat de 24 de brățări dacice aflate peste hotare și care fuseseră vândute la prețuri relativ mici  de către traficanți, ceea ce generează presupunerea că aceștia găsiseră un număr mare de artefacte similare.
Statul român a răscumpărat cu sume mult mai mari 13 dintre brățările găsite în apropiere de Sarmisegetusa. Ele au greutăți între 682,3g și 1196,03g, au lungimi între 177,2cm și 288 cm, iar valoarea lor istorică estimată este de 6 500000 euro. Expertizele efectuate asupra lor au demonstrat că aurul din brățări e aur nativ din munții Apuseni și că au fost executate de meșteșugari daci în secolul I î.Chr. Brățările aveau un rol ritualic .
Ar fi fost de maxim interes să știm exact cum erau dispuse aceste brățări- despre care se crede că erau folosite pentru a îmbunătăți starea fizică a luptătorilor daci.
Pe lângă brățări au fost găsite și numeroase alte obiecte prețioase, care au fost traficate în occident și peste ocean. Dintre ele au fost recuperate foarte puține.

În 1996 un localnic de la Luncani a anunțat autoritățile că  găsit un cazan cu monede de aur în grădina sa. Bătrânul a cerut contravaloarea lor în bani, dar autoritățile  nu aveau suma respectivă , așa că mai târziu un cetățean român a fost arestat în Ungaria încercând să vândă kosoni. A fost readus în țară de Interpol, monedele de asemenea.

Printre localnici s-a răspândit credința că aurul din comori e blestemat și aduce nenorociri.

TEZAURUL DE LA CĂPÂLNA


În 2015 au fost recuperate o parte dintre comorile dacice braconate de patru hunedoreni. Ei traficaseră trei tezaure de bijuterii și monede antice extrase ilegal din siturile cetăților dacice din Munții Orăștiei și Sebeșului. Statul român a putut recupera din comoara traficată de aceștia 28 de monede de aur emise de Lysimah, 35 de denari romani de argint, o tetradrahmă precum și un colier cu pandantive și doi cercei din aur. Dar acestea reprezintă doar o mică parte din cele 3600 de monede emise de Lysimah , Pharnakes și Asander, cu greutatea de 30 kg de aur care fuseseră furate din situl arheologic Sarmisegetusa Regia punctul Șesu Căprăreței.
De la cetatea dacică de a Căpâlna fuseseră furate în 2002-2003 un colier cu pandantive și doi cercei din aur ce au fost vândute în străinătate, dar recuperate de statul român.
Sunt depuse la colecțiile Muzeului Unirii din Alba Iulia, alături de celelalte artefacte recuperate de la
traficanți.
Traficanții au primit pedepse exemplare și au de plătit despăgubiri uriașe.

 Lysimah s-a aflat în conflict cu regele dac Dromichete, luptele fiind în mod repetat victorioase pentru daci. În jurul anului 300 î.Chr. , în urma unei lupte a căzut prizonier chiar tânărul Agatocles, fiul lui Lysimah, care a fost însă bine tratat și trimis înapoi tatălui său, cum relatează istoricul Diodor din Sicilia. Regele macedonean a revenit însă în anul 293 î.Chr. în fruntea unei armate uriașe (istoricul grec Polyainos spune că 100 000) împotriva lui Dromichete, care a aplicat tactica pământului pârjolit . Generalul dac Seleuthes se preface că trădează cauza alor săi și îi îndrumă pe macedoneni pe traseul pustiit de daci marea armată fiind înfometată și însetată.  În final daco-geții i-au luat prizonieri pe invadatori, dar iarăși s-au purtat bine cu ei , ba chiar i-au ospătat pe nobilii macedoneni din vase și potire din argint și aur, în timp ce tracii mîncau din vase de lemn sau din corn, pentru a-i arăta că nu are de ce să continue a încerca să-i ocupe.


Referitor la scrierea veche dacă, aceasta a servit ca model atât alfabetului gotic (runele) cât și alfabetului chirilic , întocmit în 862 de Chiril și Metodiu. Se consideră că adoptarea alfabetului chirilic de către români s-a făcut și datorită asemănării acestuia cu vechiul lor alfabet, dac.

În 1953 la Sâncrăieni jud. Harghita s-a descoperit un tezaur din argint compus din 18 piese ce cântăresc 3,5 kg: 13 cupe cu picior, bogat ornamentate, două vase tronconice, două brățări și o fibulă, apreiate ca datând din sec. I î.Chr.


Cercetătorul Horea Pop a găsit un tezaur chiar în timpul Congresului Internațional al Limesului, ținut la Zalău în 1997. 
În 2009,  a fost descoperit de către arheologul Horea Pop un tezaur ce constă în 20 de monede de argint. Pe lângă tezaurele cunoscute, sunt extrem de multe altele care au fost furate,  pentru că braconajul arheologic s-a desfășurat cam peste tot pe la noi. La cetatea dacică din Marca au fost găsite 70 de gropi lăsate de braconieri. Asta înseamnă că detectorul de metale le-a semnalat cel puțin 70 de piese , dar e foarte posibil să fi fost mai multe la un loc- așa cum a fost și înalte cazuri. Martorii vorbescde10-11 campanii de braconaj arheologic doar în această zonă și din această pricină situl e compromis, nu se mai pot face cercetări sistematice. Pentru că pentru datarea exactă a unor artefacte e importantă și poziția exactă în care au fost găsite, stratul de pământ în care erau, ce alte obiecte erau în jur- poate piese din ceramică sau alte detalii. 
Pe tot teritoriul Daciei au fost descoperite 230 de tezaure, dar majoritatea sunt prea puțin cunoscute. 
Chiar ieri, pe 20 august 2018 a fost descoperit pe marginea unui drum din Sălaj, „între dealuri”, în apropiere de localitatea Fetinda  un tezaut format din aproape 60 de monede din secolele XVII-XVIII, majoritatea din argint, unele fiind găurite pentru a fi fost prinse în salbe. 
Vor fi expuse la Muzeul din Zalău

GEPIZII

Am învățat destul de puțin la istorie despre gepizi, deși ei au jucat un rol important în istoria străromânilor.
Gepizii erau un popor  apropiați de goți și care se instalaseră în bazinul Carpaților în timpul Evului Mediu , în special între anii 269-670.
După istoricul Jordanes (istoric din secolul VI cu ascendență gepidă ce a scris Istoria Goților/Getica ce reia scrierile lui Cassiodor, ce a scris de asemenea despre goți) , gepizii își trag numele de la cuvântul gepanta, care însemna în limba gotică leneș, lasă-mă să te las, nume cu care se aleseseră după ce corabia lor rămăsese în urmă față de cele ale goților regelui Berig.

Interesant este că Jordanes pune semnul egalității între goți și geți (dacii fiind o ramură a geților).
Ar rezulta că gepizii formau o ramură a marelui neam al tracilor.
În anul 269 gepizii au amenințat Dacia romană , dar în secolul V au intrat în conflict cu hunii și alanii care năvăliseră la rândul lor. În prima etapă gepizii au acceptat dominația hunilor și au luptat sub conducerea șefului lor Ardaric) ca aliații acestora  alături de  Attila  și de sarmați în anul 451 în bătălia de pe câmpiile Catalaunice (În nordul Franței de astăzi) împotriva vechilor legiuni și cavaleriei Imperiului roman, coalizate cu forțele galo-romane și germanice, conduse de patricianul roman Aetius. Lupta s-a dus între zeci de mii de luptători aparținând numeroaselor popoare autohtone sau migratoare. Lupta a dus la înfrângerea coaliției conduse de Attila (care era deja în retragere după asediul nereușit de la Aurelianum)

În anul 453, după moartea lui Attila, gepizii  ce constituiau o „nenumărată” armată (după Jordanes) s-au răsculat împotriva dominației hunice și conduși de șeful lor Ardaric (care îi condusese și în lupta de pe câmpiile Catalaunice) s-au aliat cu ostrogoții și cu triburile locale învingându-i apoi pe huni în  anul 454, în bătălia de la Nedao (actualmente Nedava, afluent al râului Sava , în Panonia). Ardaric i-a învins și în anul următor pe huni, punând capăt imperiului acestora.  Gepizii au stăpânit apoi un întins teritoriu până la mijlocul secolului al VI-lea.
În anul 539 gepizii au ocupat Moesia (fosta provincie romană), preluând-o prin forță de la Imperiul bizantin. În 550, teritoriul gepizilor era cuprins între  actuala Dobrogea, zona Tisei de vest , includea Carpații de sud și orientali și întregul traseu al Dunării .
În 552 gepiii i-au înfruntat pe lombarzi (care erau aliați cu împăratul bizantin Iustinian) , dar apoi s-au aliat cu imperiul bizantin împotriva ostrogoților, care ocupaseră teritoriul actualei Italii.
După anul 565 însă gepizii au fost siliți de Imperiul bizantin aliat cu lombarzii să se retragă la nord de Dunăre, către Bavaria, apoi poporul migrator avar s-a aliat cu lombarzii și i-au înfrânt pe gepizi. Fiica ultimului rege al gepizilor a fost luată în căsătorie de regele lombarzilor, pecetluindu-se astfel supunerea dar și alianța gepizilor cu lombarzii  în Italia. Ei au continuat să trăiască în actualul teritoriu al Transilvaniei găsindu-se urme ale lor până pe la anul 670. Gepizii și-au păstrt identitatea în Italia sub stăpânirea regatului lombard , fiind atestate burguri locuite de gepizi în Italia la sfârșitul secolului al VIII-lea. Podoaba caracteristică neamului lor era catarama țn formă de cap de vultur.
Pe baza vestigiilor arheologice se consideră că în zona Apahida s-a aflat o curte regală gepidă.
 Așezările gepizilor în vestul Daciei au fost multiple și erau concentrate mai ales pe văile râurilor Criș, Mureș, Bega și Timiș, extinzându-se pe văile Someșului și Arieșului, în imediata apropiere a Clujului de azi.

La Apahida a fost descoperită necropola căpeteniei princiare gepide creștine Omaharus .(OMARIVΣAudomharjaz , latinizat Omaharius). Unii istorici au considerat că numele zonei Ardeal ar proveni de la numele regelui gepid Ardarich.

Am folosit informații din „Istorie furată”, din articolul scris de Marius Penescu în Formula As, din presa locală și de pe internet.


x

vineri, 20 aprilie 2018

Papadia leac pentru cancer

PAPADIA


Umila păpădie, care crește mai peste tot este de fapt un leac pentru foarte multe afecțiuni, între care și temutul cancer!
Anticii știau asta și foloseau păpădia ca leac, de aici provenind și numele ei latin:
Taraxacum Officinale - “Remediu farmaceutic pentru boli”.

Taraxis” „Taraxakos” înseamnă în grecește: vindec, trimitere la virtuțile medicinale ale plantei. 
Numele speciei: „officinalis” derivă din substantivul latin „officina”, folosit pentru mai multe plante ce au proprietăți medicinale și erau folosite în officine, nume dat altădată farmaciilor.
Planta este cultivată în unele țări pentru aceste proprietăți, folosite ca remedii în cosmetică și în medicină. Ea este apreciată și în gastronomie, fiind folosite crude la salate plantele tinere, culese din februarie până în martie sau gătite (în celelalte perioade). 
Pentru protejarea acestei plante în mediul ei natural în alte țări există reglementări (ca și pentru alte plante din flora spontană) . Astfel de pildă, în Italia se admite pentru folosință familială posesia a maxim 5 kg de rădăcini uscate. 
Pentru folosirea rădăcinilor în scop terapeutic se scot din pământ rădăcinile pivotante din aprilie până în septembrie. Rădăcinile păpădiei conțin un adevărat complex de substanțe și de vitamine , precum și de săruri minerale. Florile conțin și ele taraxantină xantophylă,  frunzele conțin luteină și violaxantină. 
Păpădia era cunoscută pentru calitățile ei coleretice, colagoge, (stimulează secreția bilei și evacuarea ei) favorizând astfel digestia grăsimilor , cu efect și de protecție a ficatului. În același timp păpădia este un tonic amar, stimulează apetitul , e diuretic , depurativ, ușor laxativ, având prin urmare un efect detoxifiant , antireumatismal și favorizând menținerea greutății optime.
Prin conținutul de potasiu, păpădia ajută și la menținerea tensiunii arteriale în limite normale. 
Ceaiul din frunze de păpădie reduce stresul și inflamația ficatului. 
Tulpinile proaspete de păpădie mâncat eîn salată au caracter de tonifiere și combat artrita și reumatismul.


Rădăcina uscată sau proaspătă e folosită  în cazul tulburărilor hepato-biliare, în caz de dispepsii, lipsă de poftă de mâncare , iar prin efectul diuretic se folosește pentru tratarea reținerii de apă , mai ales când e asociată cu obezitatea și cu celulita. 

Pe piele, latexul din plantă e folosit împotriva negilor.

Chiar și polenul florilor conține substanțe ce împiedică dezvoltarea anumitor bacterii.

Preparatele pe bază de păpădie sunt însă contraindicate persoanelor ce au pietre la ficat sau cele care suferă de ulcer peptic.
Rădăcinile pot fi consumate fierte și asezonate cu ulei de măsline extra virgin .
Infuzia din flori e folosită în cosmetică pentru diminuarea petelor de roșeață și a altor pete de pe piele.
Primii muguri de păpădie pot fi păstrați în sare sau în oțet și folosiți drept condiment ca și caperele, iar rădăcinile uscate , prăjite și râșnite pot fi folosite ca înlocuitor de cafea, ca și cele de cicoare.

Preparări
Infuzie colagogă în caz de probleme la fiere :
O lingură de rădăcini uscate râșnite  într-o ceașcă cu apă. Se fierbe două-trei minutem, apoi se lasă să infuzeze un sfert de oră , se îndulcește (de preferință cu miere), apoi se bea înainte de masă. De asemenea se mănâncă des frunze crude ca salată, la masă.
Baie relaxantă cu decoct de păpădie.
Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar şi de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul din filtrele de dezintoxicare ale organismului. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de păpădie uscată şi doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20 de minute, se filtrează şi poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert de oră şi este recomandată de două – trei ori pe săptămână.
Decoct împotriva petelor de pe piele
Un pumn de flori și unul de frunze proaspete se fierb într-un litru de apă până ce fiertura scade cu o treime. Se tamponează local zonele afectate , des, cu un tampon de vată muiat în decoct călduț.
Decoct depurativ și pentru prevenirea formării calculilor biliari (pietrelor la vezica biliară):
O lingură de rizom râșnit într-o cană de apă. Se fierbe un sfert de oră, se lasă să se odihnească zece minute, apoi se strecoră, se îndulcește   cu miere și se bea călduț în decursul unei zile între mese. E recomandat să se consume primăvara salate din rădăcini și din frunze crude.

Folosirea păpădiei în tratamentul cancerului
Cam din anul 2015 s-a constatat că rădăcina de păpădie ar putea constitui o alternativă ieftină la chimioterapie și radiații, fără a avea efectele secundare ale tratamentelor amintite.
Planta care nu e toxică, ci bogată în substanțe nutritice a fost studiată de cercetători din Canada, China și Japonia. Cercetătorii canadieni au descoperit și ei prin experiențe de laborator efectele anticanceroase ale extractului de rădăcină de păpădie și au testat efectele și pe animale. S-a consttat că extractul de rădăcină de păpădie a fost eficace în inducerea apoptozei (sinuciderii) celulelor tumorale, lăsând intacte în schimb celulele sănătoase. În 2015 se vorbea despre testarea extractului în cazul bolnavilor cu leucemie aflați în faza terminală.
 Rădăcinile de păpădie (desigur bine spălate) puse în blender cu apă au avut „in vitro” efect de distrugere a celulelor canceroase, confirmând folosirea sa în medicina populară.
Cercetătorii au avertizat că nu trebuie să se urmărească izolarea unui singur compus terapeutic din păpădie, dat fiind că toți compușii din rădăcina și din restul plantei acționează în sinergie și duc la efectul anticanceros.

Tratamentele actuale disponibile: radioterapia și chimioterapia duc la deteriorarea ADN ului și în celulele sănătoase, putând face ca și acestea să devină canceroase. 
Dr păpădia a provocat moartea celulelor cancerose fără a afecta celulele sănătoase.
În urma acestor studii, în 2015 în Canada păpădia a fost aprobată în Canada pentru studiu clinic pentru cancer în cazul oamenilor .
În SUA se consideră că păpădia trebuie să fie considerată doar un adjuvant .
Există dovezi că păpădia întărește sistemul iminitar , susține ficatul și rinichii fără a fi toxică. Ea poate fi folosită și pentru rezolvarea unora dintre efectele secundare nedorite ale chimioterapiei sau iradierii.

Culmea este că în SUA păpădia era considerată o plntă dăunătoare în cazul peluzelor și se cheltuiau miliarde de dolari în fiecare an pentru a eradica această  potențial curativă de cancer din câmpuri și peluze. "Există o industrie făcută pentru a eradica păpădia, și există reclame cu produse anti-păpădie  dar acum ea va fi culeasă pentru tratamente".
Cum nu există o singură substanță eficace din păpădie, care să fie concentrată și brevetată pentru a aduce profit industriei farmaceutice, păpădia nu va obține probabil milioanele de dolari necesare pentru cercetări aprofundate.
Dar dată fiind valoarea nutrițională a păpădiei , proprietățile ei medicinale și faptul că e lipsită de toxicitate,  e o plantă pe care aproape toată lumea ar putea să o folosească în scop preventiv și care este foarte promițătoare în lupta contra cancerului.

Folosirea rădăcinii de păpădie

Rădăcinile de păpădie spălate se lasă la uscat 5-6 zile. Când rădăcina e destul de uscată se mărunțește cu mâna și se poate râșni
Se ia câte o linguriță de pulbere pe zi, amestecată în apă rece sau în suc de legume sau de fructe. Efectul se va observa în câteva luni.

Unele persoane pot avea alergie la păpădie. Păpădia poate provoca și arsuri stomacale prin sporirea acidității gastrice. Persoanele cu probleme renale, cu disfuncții ale vezicii biliare sau cu calculi biliari să solicite părerea medicului înainte de a începe să consume păpădie (sau produse din păpădie) în mod regulat





duminică, 25 martie 2018

Painea noastra cea de toate zilele

SĂ NU NE RĂZBUNAȚI

Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia - de monahul Moise
Publicat în editura Reîntregirea , Alba Iulia, 2012

      ...Nouă la toți ne dădea o pâinică de secară, sâmbăta. Pentru șase suflete, o pâine pe săptămână! În rest, era loboda și urzica. Din lobodă, cu coji de cartofi, cu ce mai găsea pe-acolo, mama făcea un fel de turtă. Bunica nu mai avea nici un dinte în gură și spunea:
        - Nu pot mânca eu scândura asta, turta asta de lobodă.
      Și într-o seară a venit fratele cu pâinea. Un miros frumos... Iar noi toți, umflați de foame.
Și când am văzut noi pâinea aceea, cum de era foame, ne uitam la ea...Dar el o legat-o cu ață de pod. Asta era sâmbătă. Iar noi mâncam pâinea asta duminica. Mâncam numai duminica, ca să avem gustul acela toată săptămâna.
      Bunica a început a plânge și a se ruga de frate-meu:
      - Măi Vasile, dă-mi și mie o bucățică de pâine, că nu pot să mănânc turta asta care-i tare ca scândura...Nu am nici un dinte.
       Dar fratele zice către bunica:
      - Mămucă, bunică dragă, tu ne-ai crescut cu mânuțele tale și tu multe-ai văzut și multe-ai răbdat. Mai rabdă până mâine dimineață. Ce fac eu cu copiii iștea, cu ochii iștea ațintiți la pod, la pâinea asta? Dacă-ți du matale, ei sunt copii și vor și ei. Matale ești mare și înțelegi. Mai rabdă oleacă.
      Noi, noaptea ceea n-am închis ochii. Ne-am pus jos și ne uitam sus, la pâine. Și așteptam... poate-o pica o firimitură...
      Când am ajuns dimineață, bunica nu mai era. A plâns, avea șiroaie de lacrimi pe față și a murit...
       .....După ce a murit bunica, s-a dus și fratele mai mic....Ce să-i deie mama, când n-avea nimic?..Și-a zis fratele: „papă, papă...” până a murit....
      Când fratele Vasile s-a umflat foarte tare, a murit și el. Acuma, nu mai avea cine să ne aducă nici pâinea aceea care ne-o aducea el...
      Mama nu se mai putea mișca. Era umflată...Sora era și ea slăbită.
      ....Într-o seară mama ne-a spus:
      - Hai, culcați-vă, că am eu o leacă de făină și mâine o să vă coc o turtă, că mâine e sărbătoare mare și-o să mâncăm!
      ....Când m-am trezit de dimineață....sora umflată, moartă....
      După ce-a murit și sora, mama stătea așa și se ruga:
      „Doamne, Te rog ia-o la Tine și pe Tamara! Strânge-o și pe ea de pe lumea asta, că rămâne singură și rămâne de chin. Strânge-o și pe ea și apoi m-oi lua și pe mine, Doamne....” Mama o oftat și și-o dat sufletul.....

marți, 20 martie 2018

Gazele noastre vor dezvolta economic Ungaria si Bulgaria

De ce nu beneficiem de resursele noastre de gaz?


Am avut zăcăminte de gaze. Nu le mai avem: toate suprafețele cu zăcăminte , inclusiv cele din Marea Neagră au fost concesionate  „până la epuizarea resurselor” unor firme străine. (la una singură -OMV Petrom-România mai are o  participare).
Ni se spunea că vom încasa redevențe. Însă redevențele plătite statului român sunt infime (o treime din bacșișul plătit unui chelner la restaurant) sau chiar ajung la 0! (În cazul resurselor din Marea Neagră, care reprezintă cea mai mare cantitate).

Deci, luați fraților gazele noastre, că n-avem nevoie să ne dați nimic pentru ele!

Ni se spunea că în schimb vom câștiga din transportul și din tranzacționarea gazelor (ce au fost ale noastre) către alte țări.
Că vom deveni un HUB regional (adică un important centru european de comerț cu gaze).

Nici un moment nu s-a pus problema dezvoltării industriei petrochimice românești prin folosirea acestor gaze, în pofida faptului că am avut o tradiție în acest domeniu!

Guvernarea PSD-ALDE nu are un plan serios de reconstrucție a industriei românești.

Și în timp ce opiniei publice de la noi i se promitea că vom deveni un hub regional , de către ministrul român al Energiei dl. Toma Petcu, în mai 2017, nu s-a făcut -se pare-nimic pentru asta.
acum, în 2018 aflăm că VECINII NOȘTRI UNGURI ȘI BULGARI vor avea de fapt avantajul transportării și tranzacționării gazelor care au fost ale noastre.

Dar de ce ar fi util ca România să fie un hub energetic?

Hub-ul este în primul rând un spațiu al întâlnirii cererii și ofertei și teoretic întâlnirea mai multor fluxuri fizice de gaze, prin infrastructura aferentă.
Pentru asta e nevoie de: încredere din partea celor care activează (furnizori, traderi etc), un număr suficient de mare de traderi de calibru , fluxuri de gaze importante și un mediu predictibil.
Flux de gaz important ar fi, căci resursele din Marea Neagră care au fost ale României sunt mai importante decât am crezut noi. Bulgaria și Ungaria nu au astfel de resurse.
Dar încrederea și predictibilitatea se pare că lipsesc în România.
Așa că vom transporta gazele care au fost ale noastre spre țările vecine, (împrumutând bani pentru construirea conductelor de mare capacitate) pentru ca Ungaria și Bulgaria să devină centre de tranzacționare și de distribuire a lor, acestea urmând a-și asigura desigur cu prioritate propriile necesități! În ambele variante sunt implicate și companiile rusești.

Hub ul gazier bulgar: ”Balkan”

În iunie 2017 s-a concretizat proiectul de hub de gaze bulgar, numit „Balkan”. Ministrul bulgar al el Energiei a semnat cu șeful companiei Gazprom un proiect comun de construire și lărgire a rețelei de gaze din Bulgaria, pentru ca o mare cantitate de gaze din Marea Neagră să fie transportată spre celelalte țări din Europa Centrală și de Est.
De unde gaze? Păi din România, că în zona bulgărească a Mării Negre nu par a fi gaze. (Ori sunt, dar bulgarii preferă să și le păstreze pentru mai târziu).
Ar mai fi și perspectiva construirii uriașei conducte numite „Turkish Stream” (TurkStream) , prin care compania rusească ar urma să aducă din Rusia prin Turcia până la 15 miliarde de metri cubi de gaz/an.
Conducta de gaze din Rusia (cu capacitatea de 31,5 miliarde de metri cubi de gaz/an) va trece prin Marea Neagră până în partea europeană a Turciei, (care va absorbi circa 14 miliarde m³ ) de acolo restul (cca 16,5 miliarde  ) de gaz urmând să fie transportat prin Grecia, Bulgaria, Serbia și Ungaria, până la Viena. (Ori prin Macedonia și Serbia..) Slovenia a devenit interesată de asemenea.

Se spune că la frontiera turco-greacă se va crea un hub operațional pentru 47 miliarde m³ de gaz /anpentru piața europeană.
De unde ar proveni deci diferența de gaze? Păi din zona românească a Mării Negre!

Ministrul bulgar a discutat cu șeful Gazprom despre posibilitatea de a se transporta gazele prin Bulgaria, deși rețeaua națională bulgară nu este capabilă să transporte în prezent aceste uriașe cantități de gaz. Dar se poate construi o conductă nouă, nu?
Bulgaria face eforturi de a se conecta mai bine de rețelele din țările vecine : Turcia, Grecia, România și Serbia.

Obiectivul Bulgariei este de a juca un rol nu doar de țară de tranzit dar și de a vinde gazul, a spus Maros Sefcovic, vice-președintele Comisiei europene și comisar european însărcinat cu uniunea energetică.

"Comisia Europeană sprijină foarte mult planurile Bulgariei de a se transforma dintr-o ţară de tranzit într-un centru de distribuţie a gazelor. Vrem ca hub-ul de gaze naturale, denumit "Balkan", să fie eficient, chiar dacă gazul va fi furnizat din diferite direcţii, el trebuie tranzacţionat aici şi vândut partenerilor", a afirmat Sefcovic.

Comisia europeană a declarat că susține ideea bulgară a hub-ului de gaz, promițând să dea bani pentru construirea conductelor și instalațiilor necesare. În 5-6 ani, bulgarii le vor construi.

Reprezentantul european a constatat că Bulgaria a acționat eficient pentru a se conecta cu Grecia , a făcut progrese în conectarea cu Turcia și cu România  și mai are de construit doar câteva stații de compresiune pentru ca transportul să fie mai eficace. Cu bani europeni, și conexiunea Bulgaria-Serbia e pe cale de a fi realizată.
În același timp, s-a vorbit despre o interconectare între România și Serbia încă din anul 2011, adică era vorba de construirea unei conducte magistrală de gaze de 84 km - dar desigur era nevoie de bani alocați investițiilor și de voință politică....deci nu s-a făcut!

Dar nici Ungaria nu stă pe loc.

A avut loc o licitație pentru construirea conductei de transport a gazelor foste românești spre Ungaria. Din comisie a făcut parte și o societate ungară. De loc uimitor, a câștigat o companie ungară. (Aceeași?)
În septembrie 2017 , operatorul ungar de transport de gaze naturale FGSZ a anunțat că nu mai dorește să transporte gazele naturale spre Austria, în cadrul proiectului BRUA -faza II, ci că gazoductul proiectat dinspre România se va opri în Ungaria. (Chiar dacă gazoductul e realizat din bani europeni).
Pe 5 februarie 2018, ministrul (român) de Externe Teodor Meleșcanu, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit cu ministrul de Externe ungar Péter Szijjártó , care a afirmt că firmele ungare sunt pregătite să achiziționeze întregul volum de gaze, de 4,4 miliarde de mc care va fi transportat prin gazoductul construit de români spre Ungaria.
Pe 9 februarie 2018, premierul ungar Viktor Orban a afirmat că Ungaria își va spori securitatea energetică cu gaz românesc extras din Marea Neagră.

Gazul românesc din Marea Neagră se va transporta în Ungaria pentru alimentarea industriei petrochimice ungare!

Să ne amintim că noi, românii am avut o industrie petrochimică foarte dezvoltată, care a fost însă falimentată prin „conducerea înțeleaptă” a guvernelor noastre.
Ungurii nu au o industrie petrochimică pentru că nu aveau până acum gaze, dar acum..vor avea!
Deci au început deja să construiască mari obiective petrochimice. 
Până la terminarea construirii industriei lor petrochimice , ungurii și-au perfecționat legislația care reglementează tranzacțiile de gaze naturale pe burse. De asemenea, bursa ungară care tranzacționează gazele a fuzionat cu cea sârbă , pentru a crea o piață regională puternică. 
Ungurii sunt pregătiți să primească gaz nu doar din Marea Neagră, ci și din Azerbaidjan , depinde de preț.
În anul 2016, Gazprom a livrat Ungariei cam 5,5 miliarde de mc de gaze naturale. Dar acum, că românii le vor aduce gazul lor, probabil la un preț mai mic, ungurii îl vor putea folosi sau tranzacționa (revinde cu preț mai mare). Ungaria va putea prelua și piața de îngrășăminte chimice din Ucraina . În 2019 va expira contractul dintre Naftogaz și Gazprom, deci...

Din Ungaria  vom cumpăra și noi îngrășăminte chimice, materiale plastice și altele. E bine, nu?





luni, 29 ianuarie 2018

Declaratia de la Paris

O Europă în care putem să credem


(Document tradus după dreuz info)

Un grup de erudiți și de intelectuali europeni au publicat un manifest în care ei analizează situația actuală a Europei , pe care ei o califică drept „falsă Europă” și cheamă, surpriză, la apărarea „adevăratei Europe” și a rădăcinilor ei creștine.
.......................................................................................................
Manifestul e intitulat: „Declarația de la Paris: o Europă în care putem să credem”

(E lung, dar merită să fie citit!-n.n.)

Această falsă Europă se încrâncenează să distrugă patrimoniul autentic al adevăratei Europe, culturile și națiunile ei. Ea e bazată pe o cultură a respingerii a ce este ea însăși. Ea ignoră și chiar repudiază rădăcinile  creștine ale adevăratei Europe. În același timp, ea are mare griză să nu-i deranjeze pe musulmani, considerându-i dornici de a adopta cu bucurie perspectivele ei laice și multiculturale.

Manifestul în 36 de puncte, redactat în mai , dar publicat în octombrie 2017 , nu a reunit sufragiile mass media tocmai din această cauză. Textul e destul de lung, dar merită să vă dați osteneala să-l citiți. Măcar de data asta intelectualii sunt de partea populiștilor. Ar fi vorba despre începutul unei luări generale la cunoștință?

Casa noastră comună.
1. Europa ne aparține și noi aparținem Europei. 
Acest pământ este casa noastră , n-avem alta. Motivele pentru care iubim Europa depășesc capacitatea noastră de a explica sau de a justifica această fidelitate. E vorba despre istorii comune, de speranțe și de iubiri. E ovorba despre obiceiuri, de perioade de bucurii și de durere. E vorba de experiențe entuziasmante de reconciliere, de promisiunea unui viitor împărtășit.
Peisajele și evenimentele Europei au pentru noi semnificații proprii, care nu le aparțin și altora. Casa noastră e un loc în care obiectele ne sunt familiare și în care ne recunoaștem, oricare ar fi distanța care ne desparte de ea. Europa e civilizația noastră, care e pentru noi prețioasă și de neînlocuit.

O falsă Europă ne amenință.

2. Europa, în bogăția și măreția ei, e amenințată de o viziune falsă pe care ea o întreține despre ea însăși. Această falsă Europă se vede ca țelul civilizației noastre, dar în relitate, ea se pretează să confiște patriile. Ea promovează o lectură caricaturală a istoriei noastre și aduce prejudicii trecutului. Purtătorii de stindard ai acestei false Europe sunt orfani voluntari, care își concep situația de apatrizi ca pe o nobilă ispravă.  Falsa Europă se mândrește să fie precursorul unei comunități universale, care nu este nici o comunitate și nici nu e universală.

Falsa Europă e utopică și tiranică.

3. Partizanii acestei false Europe sunt vrăjiți de încrederea superstițioasă într-un progres inevitabil. Ei cred că Istoria este de partea lor, și această credință îi face să fie trufași și disprețuitori, incapabili să recunoască defectele lumii post-naționale  și post- culturale pe care ei sunt pe cale să o construiască.  De aici, ei ignoră adevărate izvoare ale decenței omenești. Ei ignoră și chiar repudiază rădăcinile creștine ale Europei. În același timp, ei au mare grijă să nu-i deranjeze pe musulmni,despre care se presupune că vor adopta cu bucurie perspectiva lor laică și multiculturală. Înecată în superstițiile și în ignoranța ei, orbităde viziuni utopice și pretențioase, această falsă Europă sufocă orice dizidență - în numele, desigur, al libertății și al toleranței.

Noi trebuie să apărăm Europa adevărată.

4. Intrăm pe un drum fără ieșire. Cea mai mare amenințare pentru viitorul Europei nu este nici aventurismul Rusiei, nici imigrația musulmană. Europa adevărată e amenințată  de menghina sufocantă cu care ne strivește această falsă Europa.
Națiunile noastre, cultura noastră împărtășită se lasă să fie epuizate de iluzii și de orbiri în legătură cu ceea ce este Europa și ce ar trebui să devină ea.
Noi ne luăm angajamentul să rezistăm acestei amenințări pentru viitorul nostru. Noi vom apăra , vom susține și vom deveni campionii acestei Europe veritabile, această Europă căreia îi aparținem toți cu adevărat.

Solidaritatea și loialitatea civică încurajează participarea activă.

5. Europa veritabilă așteaptă și încurajează participarea activă la proiectul comun de viață politică și culturală. Idealul european este un ideal de solidaritate fondat pe consimțirea la un corp juridic aplicabil tuturor, dar cu exigențe limitate. Acest consimțământ nu a luat întodeauna forma unei democrații reprezentative. Totuși, tradițiile noastre de fidelitate civică , sub orice formă , reflectă un asentiment fundamental la fundamentele noastre culturale. În trecut, europenii s-au bătut pentru a ne face sistemele politice mai deschise la participarea colectivă, și suntem cu umilință mândri de această istorie. În ciuda felurilor în care ele sunt utilizate, uneori prin revoltă generală, ele au afirmat sus și tare că în ciuda nedreptăților și eșecurilor lor , tradițiile popoarelor acestui continent sunt ale noastre. Vocația noastră reformatoare face din Europa un loc în care se caută mereu mai multă justiție. Spiritul nostru de progres se înrădăcinează în dragostea noastră pentru pământul natal și în fidelitatea noastră pentru el.

Noi nu suntem subiecte pasive.

6. Un spirit european de unitate ne incită să ne încredem în spațiul public, chiar dacă nu ne cunoaștem. Parcurile publice, piețele și bulevardele late ale orașelorși metropolelor europene povestesc despre spiritul politic european:  noi ne împărtășim viața comună și res publica. Noi plecăm de la principiul că e de datoria noastră să fim responsabili pentru viitorul societăților noastre. Noi nu suntem subiecte pasive, sub dominația puterilor despotice, fie ele religioase sau laice. Noi nu suntem nici la pământ în fața implacabilelor forțe ale Istoriei. A fi european înseamnă a avea o putere politic și istorică. Noi suntem autorii destinului nostru împărtășit.

Statul- națiune este marca de fabrică a Europei.

7. Europa veritabilă e o comunitate de națiuni.
Noi avem propriile noastre limbi, tradiții și frontiere.  Totuși, noi am recunoscut întotdeauna o afinitate unii față de alții, chiar și când suntem în dezacord, ba chiar în război. Această unitate-în-diversitate ne pare naturală. Această afinitate e remarcabilă și prețioasă, căci ea nu se înțelege de la sine. Forma cea mai comună a unității-în-diversitate este imperiul, pe care cei trei regi războinici europeni au încercat să-l recreeze după căderea Imperiului roman. Atrecția pentru forma imperială a dăinuit, deși modelul Statelor-națiuni  a ieșit deasupra: această formă pooitică leagă popoarele de suveranitate. Statul-națiune a devenit de atunci caracteristica principală a civilizației europene.

 Noi nu susținem o unitate impusă și forțată. 

8. O comunitate națională se mândrește întotdeauna de ea însăși , are tendința să se laude cu performanțele sale naționale în toate domeniile, și intră în competiție cu celelalte națiuni, câteodată pe câmpul de bătaie.  Concurențele naționale au rănit Europa, uneori grav, dar n-au compromis niciodată unitatea noastră culturală. Se poate chiar constata contrariul. Pe măsură ce statele europene se stabileau distinct, se întărea o identitate comună europeană. Din teribilul măcel al celor două războaie mondiale din secolul XX°, noi am ieșit încă mai deciși să ne onorăm moștenirea comună. Acolo este mărturia unei civilizații profund cosmopolite: noi nu căutăm o unitate de imperiu forțată sau impusă. Di contra, cosmopolitismul european recunoaște că dragostea patriotică și loialitatea civică debușează spre un orizont mai larg.

Creștinismul a încurajat unitatea culturală.

9. Europa adevărată a fost șlefuită de Creștinism. Împărăția universală spirituală a Bisericii a conferit unitate culturală Europei, fără a trece printr-un imperiu politic. Asta a permis desfășurarea unor fidelități civice în sânul unei culturi europene împărtășite. Autonomia a ceea ce numim societate civilă a devenit o caracteristică fundamentală a vieții europene. În plus, Evanghelia creștină nu ne aduce un sistem legislativ de origine divină.  De asemenea, diversitatea legilor seculare ale națiunilor poate fi proclamată și onorată fără a repune în cauză  unitatea europeană. Nu este o întâmplare că declinul credinței creștine în Europa a corespuns cu eforturi reînoite pentru stabilirea unei unități politice, un imperiu al finanței și un imperiu de norme
empire de la finance et un empire de normes, argumentând sentimente pseudo-religioase universale, pe cale de a fi construit de către Uniunea Europeană.

Europa e hrănită de rădăcini creștine.

10. Europa adevărată afirmă demnitatea egală a fiecărui individ, de orice sex, rang sau rasă. Acest principiu se degajă de asemenea și din rădăcinile noastre creștine.
Virtuțile noastre sunt legate indisolubil de moștenirea noastră creștină: imparțialitate, compasiune, milostenie, reconciliere, luptă pentru menținerea păcii, binefacere. Creștinismul a revoluționat relația dintre bărbat și femeie, punând în valoare dragostea și fidelitatea reciprocă într-un mod ce nu fusese văzut niciodată înainte și altundeva. Legătura căsătoriei permite ca bărbatul și femeia să se împliească în comuniune. Toți sunt de asemenea persoane: idee creștină , reluată de secolul Luminilor.

Rădăcinile clasice încurajează excelența. 

11. Europa adevărată se inspiră de asemenea din tradiția clasică.
Noi ne recunoaștem în literatura vechii Grecii și a vechii Roma. Ca europeni, noi luptăm pentru măreția virtuților clasice. Pentru moment, asta a dus la o competiție violentă pentru supremație. Totuși, în cel mai bun caz, această aspirație spre excelență îi inspiră pe bărbații și pe femeile din Europa să realizeze capodopere muzicale și artistice de o frumusețe incomparabilă și să pătrundă adânc în domenii ale științei și tehnicii.
Serioasele virtuți ale romanilor, stăpâni pe ei, mândri participării civice și spiritul de interogare filozofică a grecilor n-au fost niciodată uitate în Europa adevărată. Aceste moșteniri sunt și ale noastre.

Europa e un proiect comun.

12. Europa adevărată n-a fost niciodată perfectă.
Partizanii falsei Europe nu greșesc de caută progrese și reforme; multe au fost realizate din 1945 și 1989 și trebuie să le îndrăgim și să le onorăm. Viața noastră comună e un proiect continuu, orice în afară de o moștenire fosilizată. Totuși viitorul Europei stă pe o fidelitare reînnoită  față de cele mai bune tradiții ale noastre, nu pe un universalism greșit, care cere uitarea și ura de sine. Europa n-a început cu secolul Luminilor.  Patria noastră mult iubită nu va fi împlinită cu Uniunea Europeană. Europa adevărată este și va fi mereu o comunitate de națiuni, fiecare orgolioasă  de singularitatea ei.
Totuși noi rămânem uniți în jurul unei moșteniri spirituale, pe care o dezvatem împreună, o dezvoltăm, o împărtășim și o iubim.

Ne pierdem casa.

13. Europa adevărată este în pericol. Noblețea suveranității populare, rezistența față de imperiu, un cosmopolitism capabil de dragoste civică, concepția creștină a unei vieți umane și demne, o legătură vie cu sprijinul nostru clasic, toate acestea ne scapă din ce în ce mai mult. În timp ce partizanii falsei Europe construiesc falsa lor Creștinătate a drepturilor umane universale, noi ne pierdem casa.

Predomină o falsă libertate.

14. Falsa Europă se laudă că e angajată hotărât pentru libertatea umană.
Această libertate, totuși este foarte parțială. Ea pretinde eliberarea de orice constrângere: libertate sexuală, libertatea de exprimare personală, libertatea « de a fi tu însuți ». Generația anilor 1968 consideră aceste libertăți ca prețioase victorii asupra unui regim cultural atotputernic și opresiv. Ei se văd ca eliberatori; transgresiunile lor sunt aclamate ca spirit moral nobil, pentru care lumea ar trebui să le fie recunoscătoare.

Individualismul, izolarea și lenea se dezvoltă.

15. Pentru cele mai tinere generații europene, totuși realittea e mult mai puțin frumoasă. . Hedonismul libertin duce deseori la plictiseală și la sentimentul de inutilitate.
Legătura căsătoriei a fost fragilizată. În vârtejul libertății sexuale, dorințele profunde ale tinerilor noștri de a se căsători și de a înființa familii sunt deseori frustrate. O libertate care alienează cele mai profunde dorințe ale inimii, devine un blestem. Societățile noastre se afundă în individualism, izolare și lene. În loc să fim liberi, suntem condamnați la conformitatea vidă a consumatorului și la cultura media. E de datoria noastră să spunem adevărul: Generația anilor 1968 a distrus, dar n-a construit nimic. Ea a creat un vid umplut astăzi de rețele sociale, de un turism ieftin și de pornografie.

Suntem reglementați și gestionați.

16. Chiar în timp ce lăudăm o libertate fără precedent, viața europeană devine din ce în ce mai reglementată.  Aceste reguli, deseori concepute de tehnocrați fără fețe, aflați în solda celor puternici, ne guvernează relațiile profesionale, deciziile noasrte de afaceri, calificările noastre educative și media de informație și de divertisment. Europa caută să limiteze libertatea de expresie, această specificitate europeană car eîncarnează libertatea de conștiință. Țintele acestor restricții nu sunt obscenitatea, nici atacurile contra decenței publice. Din contra, Europa caută în mod manifest să restrângă libertatea de exprimare politică. Șefii politici care amintesc adevăruri jenante despre Islam sau imigrație sunt târâți în fața judecătorilor.   Corectitudinea politică impune tabuuri care împiedică orice discuție asupra statu quo. Această falsă Europă nu încurajează cu adevărat o cultură a libertății. Ea promite o cultură de omogenizare dictată de piață și un conformism impus de politică.

Multiculturalismul nu funcționează.

17. Această falsă Europă se fălește să fie legată de egalitate ca niciodată mai înainte. 
Ea pretinde că luptă împotriva oricăror forme de discriminare legate de apatenențele rasiale, religioase sau identitare promovând incluziunea lor.
În acest domeniu, a avut loc un progres veritabil, chiar și un spirit utopic a ieșit la suprafață. În cursul generației precedente , Europa a urat un mare proiect multiculturalist. Să ceri sau chiar să încurajezi asimilarea noilor veniți musulmani a moravurilor și obiceiurilor noastre, ca să nu spunem și a religiei noastre, ar fi fost, ni se spune, o mare nedreptate.  Să fii legat de egalitate, ni se spune, cere o abjurare de la preferințele noastre pentru propria noastră cultură. În mod paradoxal, întreprinderea multiculturalistă europeană , care neagă rădăcinile creștine ale Europei, exploatează un ideal de  binefacere universală într-un mod exagerat și himeric. Ea cere de la europeni o negare de sine vecină cu sfințenia. Noi ar trebui deci să recunoaștem colonizarea patriilor noastre și dispariția culturii noastre ca pe cea mai mare realizare a secolului al XXI-lea; un act colectiv de sacrificiu pentru apariția unui soi de comunitate globală, pașnică și prosperă.

Reaua credință se dezvoltă.

18. E multă rea credință în acest tip de raționament.  Cei mai mulți dintre cei care ne guvernează , fără îndoială, recunosc superioritatea culturii europene dar refuză să afirme asta în mod public într-un mod care i-ar putea jigni pe imigranți. În numele superiorității culturii europene, ei cred că asimilarea se va face în mod natural și rapid. Parodiind ironic gândirea imperialistă de pe vremuri, clasele guvernante europene  presupun că printr-o lege a naturii sau a istoriei, « ei» vor deveni neapărat ca « noi » gândul că inversul ar fi adevărat. Până atunci, multiculturalismul oficial a fost desfășurat ca o procedură terapeutică pentru a gestiona nefericitele dar „temporarele” tensiuni culturale.


Tirania tehnocratică devine din ce în ce mai mare.

19. Există o rea credință încă și mai prezentă, încă și mai întunecată, Il y a une mauvaise foi encore plus présente, et encore plus sombre, în desfășurare. În timpul ultimei generații, un număr crescând dintre membrii clasei noastre conducătoare au decis că interesele lor sunt favorizate de o accelerare a mondializării. Ei speră să construiască instituții supranaționale pe care ei ar fi în stare să le controleze fără a suferi inconvenientele unei suveranități populare. Devine din ce în ce mai limpede că „deficitul democratic” în mijlocul instituțiilor europene nu e doar o problemă tehnică ce trebuie să fie rezolvată are este părat cu zel. Fie că e apărat prin argumentele unei presupuse „necesități economice” sau prin exigențele unui drept internațional provenit din drepturile omului, care scapă oricărui control, mandarinii supranaționali ai Uniunii Europene confiscă viața politică a Europei, răspunzând  la orice repunere în cauză printr-un răspuns tehnocratic: Nu există alternativă. Este tirania, dulce însă reală, cu care ne confruntăm.

Falsa Europă e fragilă și neputincioasă.

20. Aroganța aceste false Europe devine din ce în ce mai evidentă, în ciuda marilor eforturi desfășurate de către partizanii ei de a întreține iluzii confortabile. 
Culmea este că această falsă Europă e mult mai slabă decât am fi sperat noi toți. Divertismentul popular și consumul material nu pot întreține viața civică.
Lipsite de idealuri superioare și descurajate de ideologia multiculturalistă să exprime o mândrie patriotică, societățile noastre se trezesc că au dificultăți în voința de a se apăra. În plus, o retorică inclusivă și un sistem economic impersonal , dominat de firme mari internaționale, nu ar putea să înnoiască încrederea civică și coeziunea socială. Trebuie să spunem sincer: societățile europene rezistă prost. E suficient să deschidem ochii ca să observăm folosirea inedită a puterii de stat, a ingineriei sociale și de îndoctrinare în sistemul educativ. Nu e doar teroarea islamică ce își aruncă soldați înarmați până în dinți pe străzile noastre. Poliția anti dezordini e necesară acum pentru a reprima grupuri protestatare și chiar pentru a gestiona mulțimi enervate de suporteri de fotbal. Fanatismul suporterilor echipelor noastre de fotbal este un semn disperat al nevoii umane profunde de solidaritate, o nevoie care rămâne nesatisfăcută în această falsă Europă.

S-a instalat o cultură a negării de sine.

21. Clasele intelectuale europene sunt , vai, printre primii partizani ai orgoliului aceste false Europa. Universitățile sunt, fără nici un dubiu, una din gloriile civilizației europene. Acolo unde  odinioară se căuta a se transmite fiecărei noi generații înțelepciunea secolelor trecute, astăzi, prea ades intelectualii asociază gândirea critică unei respingeri simpliste a trecutului.  Un punct de reper esențial al gândirii europene a fost disciplina riguroasă a onestității intelectuale și căutarea obiectivității. Totuși, în cursul ultimelor două generații, acest nobil ideal a fost transformat. Ascetismul care altădată viza să libereze spiritul de tirania opiniei dominante a devenit un conformism negândit ce suscită animozitate față de tot ce e al nostru. Această poziție de respingere culturală permite fără riscuri prea mari și dificultate să fii „critic” . În cursul ultimei generații, ea a fost repetată în amfiteatre, până pe punctul de a deveni o doctrină, o dogmă.  Să profesezi acest nou credo reprezintă un semn de elevație spirituală și permite să fii primit în mijlocul spiritelor „luminate”. Universitățile noastre au devenit actori motori ai distrugerii culturale.

 Elitele arogante își etalează virtuțile. 

22. Clasele noastre conducătoare lărgesc drepturile umane. Ele combat schimbările climatice. Ele concep o piață economică globală integrată și care să armonizeze politicile fiscale. Ele supraveghează progresul în vederea unei mai bune egalități a genurilor. Ele fac atâtea lucruri pentru noi! Ce contează mecanismele prin care acționează ele? Ce contează dacă popoarele europene devin din ce în ce mai sceptice față de administrația lor?

E posibilă o alternativă.

23. Acest scepticism în creștere este justificat din plin.  Astăzi  Europa e dominată de un materialism fără scop ce pare incapabil să motiveze bărbații și femeile să fondeze familii. O cultură a respingerii privează generațiile viitoare de sentimentul identității lor. Unele dintre țările noastre au regiuni în care musulmanii trăiesc într-o autonomie informală față de legile locale, ca și cum ar fi niște coloni mai degrabă decât frați ai națiunilor noastre.
Individualismul ne izolează pe unii de ceilalți. Mondializarea transformă perspectivele de viitor pentru milioane de persoane. Cînd aceste perspective sunt repuse î chestiune, clasele noastre conducătoare afirmă că ele fac tot posibilul pentru a se adapta la inevitabil , să se ajusteze la necesitățile implacabile. Nu există alte posibilități și a rezista ar fi irațional! Cei care se opun acestei fatalități sunt denunțați ăentru crimă de nostalgie, merită anatema de rasiști sau fasciști.
Atunci când diviziunile sociale și lipsa de încredere în instituții devin din ce în ce mai vizibile, viața ăpolitică europeană apare tot mai marcată de mânie și de resentimente și nimeni nu știe unde o va duce asta. Noi nu trebuie să continuăm pe acest drum. Trebuie să respingem tirania și falsa Europă. O alternativă e posibilă.

Trebuie să respingem o pseudo-religie.

24. Să lucrezi pentru reînnoire necesită pornirea de la cunoașterea de sine teologică. Universalismul și pretențiile universaliste ale acestei false Europe se dovedesc a fi  înlocuitori inferiori ai unei întreprinderi religioase, dotate ciu propriul său credo și cu anatemele ei. Este un opiu puternic ce paralizează corpul politic al Europei. Noi trebuie să insistăm asupra faptului că aspirațiile religioase sunt  în mod corespunzător din domeniul religiei și nu din cel al politicii și cu atât mai puțin din cel al administrației birocratice. Pentru a ne regăsi capacitatea de acțiune politică și istorică, e imperios necesar să re laicizăm viața publică europeană.

Trebuie să restaurăm un liberalism veritabil.

25. Asta cere din partea noastră o renunțare la limbajul mincinos care evită responsabilitatea și încurajează manipularea ideologică. Discursurile despre diversitate , incluziune și multiculturalism sunt vide. Deseori, un asemenea limbaj este desfășurat pentru a face ca eșecurile să pară reușite:   destrămarea solidarității sociale ar fi „de fapt” un semn de primire, de toleranță și de incluziune. Asta relevă discurs marketing, un limbaj ce vizează să facă relitatea mai neclară în loc să o lumineze. Trebuie să regăsim un respect permanent al realității. Limbajul este  un instrument delicat, ce este umilit dacă e folosit ca măciucă. Trebuie să fim partizanii decenței limbajului. Recursul la delațiune și acuzații  e semnul decadenței perioadei contemporane. Nu putem să acceptăm să fim intimidați verbal, încă și mai puțin să fim amenințați cu moartea. Trebuie să îi protejăm pe cei care vorbesc rezonabil, chiar dacă avem părerea că ei se înșeală. Viitorul Europei va trebui să fie liberal în cel mai bun înțeles al său: a fi legat de o dezbatere publică solidă, eliberat de orice risc de violență și de pedepsire.

Avem nevoie de oameni de stat responsabili.

26. Schimbarea destinului falsei Europe și a pseudo-religioasei ei cruciade utopice pentru o lume fără frontiere înseamnă încurajarea unui nou sens politic și un nou tip de om de stat. Un bun șef politic guvernează binele public al unui anumit popor. Un bun șef de stat consideră moștenirea noastră europeană comună și tradițiile noastre naționale ca fiind magnifice și fortifiante, car și ca pe niște daruri fragile. El nu respinge această moștenire și nu încearcă să o piardă urmărind vise utopice. Astfel de șefi de stat caută onoruri decernate de poporul lor, nu caută aprobarea ” comunității internaționale” , care corespunde în realitate unui instrument de relații publice pentru o oligarhie. 

Trebuie să reînnoim unitatea națională și solidaritatea. 

27. Recunoscând caracterul particular al națiunilor europene și marca lor creștină, nu trebuie să fim puși în dificultate de falsele afirmații ale multiculturaliștilor.  O imigrație fără asimilare e o colonizare și aceasta trebuie să fie respinsă. Noi ne așteptăm tocmai ca cei care migrează spre pământurile noastre să se încorporeze în națiunile noastre și să ne adopte moravurile. Această așteptare trebuie să fie susținută de politici consistente. Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Totuși, marea perioadă de imigrare spre Statele Unite s-a oprit la începutul secolului al XX-lea , într-o perioadă de creștere economică rapidă și remarcabilă, într-o țară care nu a fost în mod virtual Stat-providență, dotat cu un sens foarte pronunțat al identității naționale la care imigranților  să li se ceară a se asimila. După ce au lăsat să intre un număr apreciabil de imigranți, America și-a închis aproape complet porturile pentru aproape două generații.
Europa ar trebui să învețe din experiența americană în loc să adopte ideologii contemporane din Statele Unite. Această experiență subliniază faptul că munca e un puternic motor de asimilare, că o politică socială generoasă poate îpiedica asimilarea și că o politică prudentă poate obliga la reducerea imigrației, uneori drastic. Nu trebuie să permitem ideologiei multiculturaliste să ne deformeze judecățile politice asupra celui mai bun mod de a servi binelui comun; care cere pentru început o comunitate națională destul de unitară și sedentară pentru a vedea binele său ca fiind comun!


Doar imperiile sunt multiculturale.

28. După cel de al doilea război mondial, Europa de vest a cultivat democrații pline de inițiativă.  După prăbușirea Uniunii Sovietice , națiunile Europei centrale au restabilit vitalitatea instituțiilor lor civice. Acestea fac parte din cele mai prețioase dovezi de curaj din Europa. Ele se vor pierde dacă noi nu tratăm chestiunea imigrației și a schimbării demografice a națiunilor noastre. Doar imperiile sunt multiculturale și asta va deveni Uniunea Europeană dacă noi eșuăm în a reînnoi solidaritatea și unitatea civică , criterii de la care să pornim evaluarea politicii de imigrație și strategiile de asimilare.

Ierarhii sănătoase contribuie la binele social.

29. Mulți se înșeală gândindu-se că Europa nu e agitată decât de controverse privind imigrația.  De fapt, dezbaterea nu e decât o dimensiune a unei dezintegrări sociale generale. Trebuie să recunoaștem în general demnitatea rolurilor speciale în societate. Părinții, învățătorii, profesorii au datoria de a-i forma pe cei care se găsesc sub responsabilitatea lor. Noi trebuie să rezistăm cultului unei expertize obținute în detrimentul înțelepciunii, tactului, căutării unei vieți cultivate. Nu se poate să avem reînnoire în Europa fără respingerea hotărâtă a unui egalitarism exagerat și a unei reduceri a nivelului de cunoștințe tehnice.
Aprobăm reușitele politice ale erei moderne. Fiecare bărbat și fiecare femeie trebuie să aibă un vot egal. Drepturile fundamentale trebuie să fie protejate. În același timp o democrație sănătoasă cere o ierarhie socială și culturală care încurajează căutarea excelenței și car eîi onorează ăe cei care servesc binele comun. Noi trebuie să restaurăm un sentiment de grandoare spirituală și să în onorăm așa cum i se cuvine, pentru ca civilizația noastră să răspundă puterii în creștere pe de o parte a bogăției și pe de altă parte a divertismentului vulgar.

Noi trebuie să ne restaurăm cultura morală.

30. Demnitatea umană e mult mai mult decât dreptul de a nu fi neliniștit, și doctrinele internaționale ale drepturilor omului nu epuizează revendicările în justiție, încă și mai puțin pe cele ale binelui.  Europa trebuie să regăsească un nou consens față de cultura morală pentru ca populațiile să fie ghidate spre o viață mai virtuasă. Nu trebuie să permitem unei false concepții despre libertate să împiedice folosirea prudentă a legii pentru a preveni viciul. Trebuie să fim indulgenți în fața slăbiciunii umane, dar Europa nu se poate împlini fără restaurarea unei aspirații comune spre o conduită elevată și spre excelență.
O cultură care promite demnitate decurge din decență și din îndeplinirea îndatoririlor de către fiecare la locul său. Noi trebuie să reînnoim respectul reciproc între clasele sociale, caracteristice ale unei societăți care valorizează contribuțiile tuturor.

Piețele pot fi ordonate pentru scopuri sociale.

31. În timp ce recunoaștem aspectele pozitive ale economiei de piață, trebuie să rezistăm ideologiilor care caută să organizeze întreaga societate începând de la logica pieței.  Noi nu putem să permitem ca totul să fie de vânzare. Piețe prospere cer Stat de drept, acesta trebuind să vizeze mai sus decât simpla eficacitate economică. Piețele funcționează bine când sunt înrădăcinate în instituții sociale robuste organizate conform propriilor lor principii , care nu relevă logica pieței. Prosperitatea economică , deși e benefică , nu corespunde  binelui celui mai înalt. Piețele trebuie să fie orientate spre scopuri sociale. Astăzi, gigantismul întreprinderilor amenință chiar și suveranitatea politică. Națiunile au nevoie să coopereze și să stăpânească aroganța și indiferența forțelor economice mondiale globale. Noi susținem folosirea prudentă a puterii guvernamentale pentru urmărirea binelui social ne-economic.

Educația trebuie să fie reformată.

32. Noi credem că Europa are o istorie și o cultură demne de a fi întreținute. 
Universitățile noastre, totuși, de multe ori ne trădează moștenirea culturală. Noi trebuie să reformăm programele educative pentru a încuraja transmiterea culturii noastre comune mai degrabă decât de a-i îndoctrina pe cei mai tineri cu o cultură a respingerii de sine . Profesorii și tutorii de la toate nivelurile au o îndatorire de memorie. Ei ar trebui să fie mândri de rolul lor de punte între generațiile trecutului și generațiile viitoare. Trebuie să reînnoim cultura de elită a Europei definind sublimul și frumosul ca etalonul nostru comun, respingând degradarea artelor într-o formă de propagandă politică.
Asta va necesita o nouă generații de mecenați. Întreprinderile și birocrațiile s-au arătat proști gestionari ai artelor.

Căsătoria și familiile sunt esențiale .

33. Căsătoria este fundamentul societății civile și constituie baza armoniei între bărbați și femei.  Este o  legătură intimă organizată în jurul întreținerii unui cămin durabil și a educării copiilor. Noi afirmăm că rolurile noastre cele mai fundamentale în societate ca ființe umane sunt cele de tați și de mame. Căsătoria și copiii sunt legați intrinsec de orice concepție de împlinire a ființei umane. Copiii cer sacrificiul celor care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu e nobil și trebuie să fie onorat. Susținem politicile sociale prudente cae încurajează și întăresc căsătoria , nașterea și educarea copiilor. O societate care eșuează în primirea propriilor copii nu are viitor.

Populismul trebuie să fie interogat.

34. Neliniștea crește în Europa astăzi față de ceea ce este numit  « populism ». Câtă vreme acest termen n-a fost niciodată definit, el e folosit ca o invectivă. Noi avem dubii asupra acestui fenomen. Europa trebuie să facă apel la înțelepciunea tradițiilor ei în loc să conteze pe sloganuri sau apeluri emotive la divizare. Totuși noi considerăm că fenomenul poate reprezenta o rebeliune sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe , caer etichetează ca „antidemocrație” orice amenințare la monopolul ei asupra legitimității morale.  Termenul « populism » chestionează dictatura lui  statu quo,  «
fanatismul centrului », și o face în mod legitim. E un semn că în chiar mijlocul culturii noastre politice degradate și sărăcite , capacitatea de acțiune istorică a popoarelor europene poate renaște.

Viitorul nostru este cel al Europei adevărate.

35. Noi respingem ca simplistă afirmația conform căreia nu există alternativă responsabilă la solidaritatea artificială și fără inima unei piețe unificate, la o birocrație transnațională , la societatea de divertisment. Pâinea și circul nu sunt suficiente. Alternativa responsabilă este Europa adevărată.

Nous devons prendre nos responsabilités.

36. Astăzi, noi cerem tuturor europenilor să ni se alăture pentru a respinge utopia fantezistă a unei lumi multiculturale fără frontiere.   Noi ne iubim în mare măsură patriile și căutăm să transmitem copiilor noștri toate lucrurile nobile  pe care le-am primit ca patrimoniu. Ca europeni, împărtășim și o moștenire comună, o moștenire care cere pace în Europa națiunilor. Să reînnoim suveranitate națională, să regăsim demnitatea unei responsabilități politice comune pentru binele și viitorul Europei.

Philippe Bénéton (France)
Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Pierre Manent (France)
Dalmacio Negro Pavón (España)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)
PARTISANS
Pascal de Roubaix
David Engers


© Rosaly pour Dreuz info

*****************************************************************************
Bun, acesta a fost documentul întocmit de către semnatarii enumerți mai sus.
Care e părerea mea, după ce l-am citit?

În primul rând să ne informăm puțin despre semnatari.

De pildă, Chantal Delsol este o ferventă partizană a federalismului, ideal despre care ea spune că izvorăște din fondul catolic și din cultura barocă a țărilor germanice. Ea consideră federalismul ca sistemul politic de viitor, speranța Europei. 

Dar în text nu se spune că Adevărata Europă ar trebui să fie un stat federal, ci că ar trebui să fie o serie de  de state naționale bazate pe creștinism, tradițiile proprii, legislație oarecum armonizată și care să promoveze excelența. 
Nu se creionează clar o soluție optimă.
Nu ne rămâne decât să vedem în alte texte care ar fi viziunile semnatarilor documentului.

András Lánczi e una dintre figurile importante din partidul Fidesz condus de Viktor Orban.  Reamintim că guvernul lui Viktor orban a refuzat împrumutul de la FMI și a decis să supună băncile și firmele -în special pe cele străine- la regimuri de taxare ridicată. Cam invers fașă de ce se întâmplă pe la noi, nu? Și parcă au mai mult succes.

 Pierrre Manent se interoga  asupra locului cetățenilor musulmani în societatea franceză , spunând că totuși  « cristalizarea comunitară mai degrabă se confirmă și nu e pe cale să dispară » și propunea musulmanilor un contract social prin care ei și-ar păstra moravurile și religia, dar ar accepta în schimb  « o libertate totală de critică și de gândire privind religia lor ». (Dar ce te faci dacă ei acceptă doar prima parte? n.n.) .

Toți semnatarii sunt personalități proeminente - profesori de filozofie unii, formatori de opinie sau politicieni- alții. Observațiile lor sunt pertinente și reflectă frământările din UE.


Rémi Brague : Relevă într-un alt text diferența pe care o vede între ideea de milostenie și de iertare în religia creștină și în ismam, unde aceleași noțiuni nu au aceleași semnificații. În religia creștină, Dumnezeu detestă păcatul , care desfigurează creația Sa, dar îi iubește totuși pe cei păcătoși, pe care vrea să îi elibereze din păcat.  :„ « Cristos a murit pentru noi când eram încă păcătoși » (Romains, 5, 8). Allah îi iubește pe cei care se supun Lui și îi urăște pe cei cre nu cred în El  (Coran, XL, 10). Înainte de a vorbi de milostenie, să ne întrebăm către care Dumnezeu ne adresăm . Să nu facem amalgam ..”

Dar care ar fi soluția întrevăzută de acești gânditori ce semnează documentul? Soluția Adevăratei Europe nu e conturată precis în text. Se spune însă că UE ar fi falsă și neviabilă. Cu ce să fie înlocuită atunci? Cu statele naționale independente care erau anterior? Păi, parcă n-a fost bine.
Cu un stat federal, așa cum pledează unii dintre ei în alte materiale publicate? Nu toți au fost de acord probabil cu asta și de asta nu au scris așa în document. Dar ?

Sigur că bazele creștine și tradițiile trebuie să fie păstrate. Dar în ce cadru organizatoric? 

Sigur că trebuie promovată excelența și moralitatea. Cât am vrea noi asta, dar se pare că suntem la polul opus aici!

Până una-alta, țările europene se pregătesc de o etapă superioară. O etapă în care țările care vor vrea (și vor putea) vor forma o uniune mai strânsă, mai apropiată de un stat federal. Iar celelalte? Păi...treaba lor! Noi, de pildă, care nu am fost în stare să adoptăm moneda euro, care nu putem face autostrăzi nici dacă ni se dau bani și care nu putem să ne apărăm cetățenii , la ce putem spera? Unde vom fi? Ce ar trebui să facem și cefac guvernanții noștri în această privință?