Se afișează postările cu eticheta morti de foame. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta morti de foame. Afișați toate postările

duminică, 25 martie 2018

Painea noastra cea de toate zilele

SĂ NU NE RĂZBUNAȚI

Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia - de monahul Moise
Publicat în editura Reîntregirea , Alba Iulia, 2012

      ...Nouă la toți ne dădea o pâinică de secară, sâmbăta. Pentru șase suflete, o pâine pe săptămână! În rest, era loboda și urzica. Din lobodă, cu coji de cartofi, cu ce mai găsea pe-acolo, mama făcea un fel de turtă. Bunica nu mai avea nici un dinte în gură și spunea:
        - Nu pot mânca eu scândura asta, turta asta de lobodă.
      Și într-o seară a venit fratele cu pâinea. Un miros frumos... Iar noi toți, umflați de foame.
Și când am văzut noi pâinea aceea, cum de era foame, ne uitam la ea...Dar el o legat-o cu ață de pod. Asta era sâmbătă. Iar noi mâncam pâinea asta duminica. Mâncam numai duminica, ca să avem gustul acela toată săptămâna.
      Bunica a început a plânge și a se ruga de frate-meu:
      - Măi Vasile, dă-mi și mie o bucățică de pâine, că nu pot să mănânc turta asta care-i tare ca scândura...Nu am nici un dinte.
       Dar fratele zice către bunica:
      - Mămucă, bunică dragă, tu ne-ai crescut cu mânuțele tale și tu multe-ai văzut și multe-ai răbdat. Mai rabdă până mâine dimineață. Ce fac eu cu copiii iștea, cu ochii iștea ațintiți la pod, la pâinea asta? Dacă-ți du matale, ei sunt copii și vor și ei. Matale ești mare și înțelegi. Mai rabdă oleacă.
      Noi, noaptea ceea n-am închis ochii. Ne-am pus jos și ne uitam sus, la pâine. Și așteptam... poate-o pica o firimitură...
      Când am ajuns dimineață, bunica nu mai era. A plâns, avea șiroaie de lacrimi pe față și a murit...
       .....După ce a murit bunica, s-a dus și fratele mai mic....Ce să-i deie mama, când n-avea nimic?..Și-a zis fratele: „papă, papă...” până a murit....
      Când fratele Vasile s-a umflat foarte tare, a murit și el. Acuma, nu mai avea cine să ne aducă nici pâinea aceea care ne-o aducea el...
      Mama nu se mai putea mișca. Era umflată...Sora era și ea slăbită.
      ....Într-o seară mama ne-a spus:
      - Hai, culcați-vă, că am eu o leacă de făină și mâine o să vă coc o turtă, că mâine e sărbătoare mare și-o să mâncăm!
      ....Când m-am trezit de dimineață....sora umflată, moartă....
      După ce-a murit și sora, mama stătea așa și se ruga:
      „Doamne, Te rog ia-o la Tine și pe Tamara! Strânge-o și pe ea de pe lumea asta, că rămâne singură și rămâne de chin. Strânge-o și pe ea și apoi m-oi lua și pe mine, Doamne....” Mama o oftat și și-o dat sufletul.....