O anchetă realizată în Franța printre
2083 de medici generaliști, a dat următoarele rezultate:
Pentru 95,7 % dintre medicii generaliști
chestionați, prevenirea face parte
din sarcinile ce le revin. Le este ușor
să vorbească despre riscurile bolilor cardiovasculare, de spre
depistarea cancerului, despre fumat și despre nutriție. În schimb, pare mai
delicată abordarea problemelor legate de consumul de alcool, de viața sexuală
sau de folosirea drogurilor.
În privința
depistării infecțiilor virale, ei consideră că nu se face destul. În Franța,
circa 500 000 de adulți ar fi infectați cu hepatită B sau C și aproape jumătate
dintre ei nu ar ști asta. (conform unor cifre din 2004).
La noi însă, 2.000.000 de români
suferă de hepatita B sau C (deja aflați în evidență), însă doar 1% dintre ei
sunt în tratament!
Probabil
exista mulți alții care nu știu ca au contractat virusul.
Dacă depistarea hepatitei C este
frecvent propusă- în Franța- consumatorilor de droguri și persoanelor ce au
suferit transfuzii de sânge, și mai puțin frecvent celor care au suferit un act
chirurgical, care s-au tatuat sau care poartă un piercing, la noi medicii nu
prea prescriu aceste analize și ele nu sunt nici măcar amintite printre
mijloacele de prevenție necesare.
În Franța, în 2009, 93,9 % dintre medicii chestionați au
declarat că prescriseseră cel puțin o astfel de analiză în luna precedentă
anchetei. La noi nu s-au făcut astfel de statistici.
76,9 % dintre medicii francezi
interogați au fost «foarte favorabili» vaccinării, dar acest
procentaj variază în funcție de vaccin. Vaccinarea ROR (rujeolă, oreion,
rubeolă) a obținut 82,1 % de păreri foarte favorabile. Pentru hepatita B, 94,0
% dintre medici s-au declarat « foarte » sau« mai degrabă favorabili » la
vaccinarea adulților și 68 % la cea a
bebelușilor. Vaccinul anti-pneumococic și cel contra infecțiilor
cu papilomavirusuri umane au primit respectiv 62,7 % și 58,6 % opinii «foarte
favorabile ». În schimb, doar 42,1 % dintre medicii din Ile-de-France și 36,9 %
dintre cei ce profesează în alte regiuni ale Franței se declară « foarte
favorabili » la vaccinul BCG. La fel, mai puțin de jumătate dintre medicii
francezi (43,4 %) au fost favorabili vaccinării contra rotaviruși și mai puțin
de o treime (29,5 %) la vaccinarea contra varicelei.
În România, programul național de
imunizare gratuită a copiilor împotriva hepatitei B a fost introdus în anul
1995. Pentru restul populației, vaccinul este disponibil în farmacii, contra
cost...
Cum prevenim infectarea cu hepatita B sau C ?
• Nu folosiți
aceleași obiecte personale cu persoanele posibil infectate: lame de ras, periuțe
de dinți, cercei, forfecuțe sau cleștișori de unghii.
• Asigurați-vă că pentru tatuaje și piercinguri se folosesc ace noi sterile.
• Dacă mergeți la frizer, asigurați-vă că acesta folosește lame de ras sterile.
• Atunci când aveți relații sexuale folosiți prezervativ, în special dacă aveți parteneri multipli.
• Nu consumați droguri. Dacă folosiți totuși droguri injectabile, nu folosiți niciodată ace sau seringi în comun cu alte persoane.
• Asigurați-vă că pentru tatuaje și piercinguri se folosesc ace noi sterile.
• Dacă mergeți la frizer, asigurați-vă că acesta folosește lame de ras sterile.
• Atunci când aveți relații sexuale folosiți prezervativ, în special dacă aveți parteneri multipli.
• Nu consumați droguri. Dacă folosiți totuși droguri injectabile, nu folosiți niciodată ace sau seringi în comun cu alte persoane.
Simptomele frecvente ale hepatitei B sunt:
• Oboseala
• Pierderea apetitului sau lipsa senzației de foame
• Stare de greață sau “ rău de la stomac”
• Dureri abdominale
• Îngălbenirea pielii sau a sclerelor/conjunctivelor (icter)
• Urina de culoare închisă
• Scaune decolorate
• Dureri de articulații
• Oboseala
• Pierderea apetitului sau lipsa senzației de foame
• Stare de greață sau “ rău de la stomac”
• Dureri abdominale
• Îngălbenirea pielii sau a sclerelor/conjunctivelor (icter)
• Urina de culoare închisă
• Scaune decolorate
• Dureri de articulații
Singura cale de a afla dacă sunteți infectat/ă cu virusul
hepatitei B este aceea de a merge la medic și a vă face analize.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu