Puțuri de carbon geologic
E vorba de stocarea pe termen nelimitat a dioxidului de carbon (CO2) în subsol pentru a se reduce cantitatea de CO2 din atmosferă.
Stocarea în subsol se face în „puțuri de carbon”.
Sigur, există și „puțuri de carbon” naturale: copacii, care retrag dioxidul de carbon din atmosferă prin fotosinteză și îl înglobează în structura lor de lemn.
Dar noi tăiem pădurile.
Însă există și puțurile tehnologice , săpate (forate) de oameni , mai adânci de un kilometru , în care să fie introdus CO2 captat din fumul degajat de diferite uzine. Asta se cheamă „Captare și Stocare de CO2” (CSC/CCS).
Cum se procedează?
- Se captează CO2 din fumul industrial al industriilor poluante (se separă CO2 de alți componenți gazoși din acel fum). Se găsește un loc de stocare adecvat- că locul de stocare trebuie să îndeplinească anumite condiții geologice.
- Dioxidul de carbon e comprimat la presiune înaltă (peste 73 atm) , fiind astfel adus la o stare densă asemănătoare cu un lichid, apoi este transportat prin „carboducte” (conducte sub presiune) până la locul de stocare.
- (Există ideea refolosirii conductelor folosite pentru transportarea gazelor naturale sau petrolului în acest scop). Se poate transporta și cu nave sau cu camioane.
- Locurile de stocare sunt puțuri cu adâncime peste 800-1000m, care duc la straturi geologice poroase și permeabile de tip calcar sau gresie (ați auzit de faimoasele șisturi) . Se urmărește refolosirea unor puțuri deja forate pentru extragerea de hidrocarburi și care au fost epuizate. Dacă s-a folosit tehnologia de fracturare hidraulică, în sol se găsește apă sărată rămasă de la precedentul procedeu tehnologic folosit.
În această etapă dioxidul de carbon se află într-o „stare supercritică” , fiind adică la presiune și temperatură mai mari decât cele ale punctului său critic (310C , 73 atm) și are densitatea apropiată de a unui lichid, dar vâscozitatea apropiată de cea a unui gaz. El are tendința de a se ridica încet deasupra stratului de apă sărată (dacă există acolo) sau a straturilor poroase , de aceea e necesar să existe deasupra acestora un strat argilor care să împiedice ridicarea sa spre suprafața solului.
Se urmărește ca acest CO2 să formeze bule izolate în porii rocilor și cu timpul să se dizolve în apa sărată , care devine acidulată.
Acuma- dacă nu e apă sărată acolo, ci doar un strat de apă freatică obișnuită....apa aceea va deveni acidulată.
Dacă dioxidul de carbon trece de stratul de argilă și se degajă în atmosferă, concentrația naturală de CO2 din aer , care în mod obișnuit e de 0,04% , va crește. Cu cât? Păi- depinde, nu?
Până la 1% se pare că nu prea se observă, că nu are miros . Dacă e mai mult de 1%, începe să fie o creștere de dioxid de carbon și în sânge. Cantitatea de oxigen din aer scade proporțional cu creșterea cantității de CO2. Oamenii și animalele respiră mai des, oamenii s eplâng de dureri de cap , iar dacă expunerea continuă și concentrația de CO2 crește ei își pot pierde cunoștința și chiar pot muri prin asfixiere. Mai ales dacă sunt în spații închise , neaerisite. Cum CO2 e mai greu decât aerul, el se poate acumula în locurile mai joase (se vede asta la mofete- emanații naturale de dioxid de carbon).
.Există posibilitatea ca un astfel de foraj de stocare să erupă și să degajeze o cantitate mare de CO@ dintr-o dată. În acest caz s-ar forma zăpadă carbonică solidă (ca în cazul când cineva golește o butelie cu gaz lichefiat, dar la scară semnificativ mai mare).
Dioxidul de carbon mai poate să scape și infiltrându-se prin fisurile și crăpăturile existente în stratul argilos de deasupra celui în care s-a injectat gazul. Sigur, nu știm în ce cantități și până unde va ajunge- adică poate să fie reținut în alt strat geologic, sau se poate degaja în atmosferă...în cantități variabile.
Partea mai proastă e că acest CO2 poate fi însoțit de diferite metale prezente în acea apă sărată și care să fi reacționat cu apa devenită acidă.
Stocarea în subsol se face în „puțuri de carbon”.
Sigur, există și „puțuri de carbon” naturale: copacii, care retrag dioxidul de carbon din atmosferă prin fotosinteză și îl înglobează în structura lor de lemn.
Dar noi tăiem pădurile.
Însă există și puțurile tehnologice , săpate (forate) de oameni , mai adânci de un kilometru , în care să fie introdus CO2 captat din fumul degajat de diferite uzine. Asta se cheamă „Captare și Stocare de CO2” (CSC/CCS).
Cum se procedează?
- Se captează CO2 din fumul industrial al industriilor poluante (se separă CO2 de alți componenți gazoși din acel fum). Se găsește un loc de stocare adecvat- că locul de stocare trebuie să îndeplinească anumite condiții geologice.
- Dioxidul de carbon e comprimat la presiune înaltă (peste 73 atm) , fiind astfel adus la o stare densă asemănătoare cu un lichid, apoi este transportat prin „carboducte” (conducte sub presiune) până la locul de stocare.
- (Există ideea refolosirii conductelor folosite pentru transportarea gazelor naturale sau petrolului în acest scop). Se poate transporta și cu nave sau cu camioane.
- Locurile de stocare sunt puțuri cu adâncime peste 800-1000m, care duc la straturi geologice poroase și permeabile de tip calcar sau gresie (ați auzit de faimoasele șisturi) . Se urmărește refolosirea unor puțuri deja forate pentru extragerea de hidrocarburi și care au fost epuizate. Dacă s-a folosit tehnologia de fracturare hidraulică, în sol se găsește apă sărată rămasă de la precedentul procedeu tehnologic folosit.
În această etapă dioxidul de carbon se află într-o „stare supercritică” , fiind adică la presiune și temperatură mai mari decât cele ale punctului său critic (310C , 73 atm) și are densitatea apropiată de a unui lichid, dar vâscozitatea apropiată de cea a unui gaz. El are tendința de a se ridica încet deasupra stratului de apă sărată (dacă există acolo) sau a straturilor poroase , de aceea e necesar să existe deasupra acestora un strat argilor care să împiedice ridicarea sa spre suprafața solului.
Se urmărește ca acest CO2 să formeze bule izolate în porii rocilor și cu timpul să se dizolve în apa sărată , care devine acidulată.
Acuma- dacă nu e apă sărată acolo, ci doar un strat de apă freatică obișnuită....apa aceea va deveni acidulată.
Dacă dioxidul de carbon trece de stratul de argilă și se degajă în atmosferă, concentrația naturală de
Așa că se impune ca acest loc de stocare să fie foarte bine studiat , să corespundă cerințelor și în acelaș timp să se prevadă și măsuri de supraveghere și de intervenție în caz de scăpări neprevăzute de gaz.
Se evită stocarea în zone cu seismicitate ridicată , căci cutremurele pot crea sau adânci falii. Straturile geologice din zona trebuie să fie foarte bine cunoscute și descrise în documente, pentru ca situația inițială să formeze temenul de comparație cu situația ce se constată pe termen lung după injectarea cantității de CO2 .
În timpul injectării se măsoară continuu presiunea, debitul, temperatura și compoziția dioxidului de carbon injectat (adică impuritățile ce se mai găsesc în el). Se deduce (adică se măsoară indirect) până unde a ajuns gazul în stratul poros țintă.
La sfârșit puțurile de stocare sunt astupate la gură cu ciment pe o înălțime destul de mare ca să împiedice urcarea dioxidului de carbon.
În continuare se supraveghează mediul din zonă pentru a se observa la timp orice modificare imputabilă scăpării de CO2.
Dacă se constată că există scăpări de CO2 din puțul de stocare, trebuie să existe scenarii de intervenție în funcție de gravitatea scăpării și de cauza ei. La fel ca în cazul extragerii de hidrocarburi prin fracturare hidraulică, pot apărea cutremure ca urmare a procesului tehnologic de carbonificare.
Societatea care operează stocarea trebuie să indice statului măsurile pasive și active ce trebuie să fie luate pentru supravegherea pe termen lung a depozitului de CO2și pentru limitarea pagubelor în caz de funcționare defectuasă.
După o perioadă de supraveghere activă a sitului de stocare de către societatea care exploatează lucrările , se face un transfer de responsabilități către stat la 30 de ani după terminarea injectării , pe baza a trei condiții:
Se evită stocarea în zone cu seismicitate ridicată , căci cutremurele pot crea sau adânci falii. Straturile geologice din zona trebuie să fie foarte bine cunoscute și descrise în documente, pentru ca situația inițială să formeze temenul de comparație cu situația ce se constată pe termen lung după injectarea cantității de CO2 .
În timpul injectării se măsoară continuu presiunea, debitul, temperatura și compoziția dioxidului de carbon injectat (adică impuritățile ce se mai găsesc în el). Se deduce (adică se măsoară indirect) până unde a ajuns gazul în stratul poros țintă.
La sfârșit puțurile de stocare sunt astupate la gură cu ciment pe o înălțime destul de mare ca să împiedice urcarea dioxidului de carbon.
În continuare se supraveghează mediul din zonă pentru a se observa la timp orice modificare imputabilă scăpării de CO2.
Dacă se constată că există scăpări de CO2 din puțul de stocare, trebuie să existe scenarii de intervenție în funcție de gravitatea scăpării și de cauza ei. La fel ca în cazul extragerii de hidrocarburi prin fracturare hidraulică, pot apărea cutremure ca urmare a procesului tehnologic de carbonificare.
Societatea care operează stocarea trebuie să indice statului măsurile pasive și active ce trebuie să fie luate pentru supravegherea pe termen lung a depozitului de CO2și pentru limitarea pagubelor în caz de funcționare defectuasă.
După o perioadă de supraveghere activă a sitului de stocare de către societatea care exploatează lucrările , se face un transfer de responsabilități către stat la 30 de ani după terminarea injectării , pe baza a trei condiții:
- conformitatea între modele și observații
- absența de scăpări detectabile
- demonstrarea evoluției stpcării către o stabilitate pe termen lung.
Legislația internațională
Două convenții internaționale amendate pentru a se permite stocarea sub funduri de mări. (Protocolul de la Londra și Convenția OSPAR).
Din 2009 există o directivă europeană în privința stocării de CO2 în sol . Au fost elaborate și norme ISO pentru captarea, transportul și stocarea de CO2.
Trebuie să se ceară un permis de stocare.
Autoritățile naționale tde control rebuie să emită cerințe și să verifice respectarea lor.
Două convenții internaționale amendate pentru a se permite stocarea sub funduri de mări. (Protocolul de la Londra și Convenția OSPAR).
Din 2009 există o directivă europeană în privința stocării de CO2 în sol . Au fost elaborate și norme ISO pentru captarea, transportul și stocarea de CO2.
Trebuie să se ceară un permis de stocare.
Autoritățile naționale tde control rebuie să emită cerințe și să verifice respectarea lor.
Depozit de CO2 preconizat la noi de OMV
OMV plănuiește să facă în județul Argeș, în satul Boțești un depozit subteran de CO@ care să fie cel mai mare din Europa!
Din ce s-a relatat la un post tv (Realitatea Plus), la Boțești a fost un zăcământ de gaze naturale care a fost epuizat (extras prin sonde).
Primarul a semnat cu OMV o înțelegere prin care OMV poate folosi căile de acces comunale administrate de Consiliul Local Boțești (nu se spune pentru ce! ) Probabil scrie în vreo anexă.
Ar fi vorba despre sute de mii de tone de CO2 stocate pe an. Nu se spune timp de câți ani.
Reprezentanți ai OMV ar fi mers pe la sătenii care au sonde vechi pe terenurile proprii și li s-a propus să li se dea voie să intre la acele sonde (fără a se specifica ce vor face) , cetățenii primind ca plată cca 3000 de lei.
Legislația internațională
Două convenții internaționale amendate pentru a se permite stocarea sub funduri de mări. (Protocolul de la Londra și Convenția OSPAR).
Din 2009 există o directivă europeană în privința stocării de CO2 în sol . Au fost elaborate și norme ISO pentru captarea, transportul și stocarea de CO2.
Trebuie să se ceară un permis de stocare.
Autoritățile naționale tde control rebuie să emită cerințe și să verifice respectarea lor.
Două convenții internaționale amendate pentru a se permite stocarea sub funduri de mări. (Protocolul de la Londra și Convenția OSPAR).Din 2009 există o directivă europeană în privința stocării de CO2 în sol . Au fost elaborate și norme ISO pentru captarea, transportul și stocarea de CO2.
Trebuie să se ceară un permis de stocare.
Autoritățile naționale tde control rebuie să emită cerințe și să verifice respectarea lor.
Depozit de CO2 preconizat la noi de OMV
OMV plănuiește să facă în județul Argeș, în satul Boțești un depozit subteran de CO@ care să fie cel mai mare din Europa!Din ce s-a relatat la un post tv (Realitatea Plus), la Boțești a fost un zăcământ de gaze naturale care a fost epuizat (extras prin sonde).
Primarul a semnat cu OMV o înțelegere prin care OMV poate folosi căile de acces comunale administrate de Consiliul Local Boțești (nu se spune pentru ce! ) Probabil scrie în vreo anexă.
Ar fi vorba despre sute de mii de tone de CO2 stocate pe an. Nu se spune timp de câți ani.
Reprezentanți ai OMV ar fi mers pe la sătenii care au sonde vechi pe terenurile proprii și li s-a propus să li se dea voie să intre la acele sonde (fără a se specifica ce vor face) , cetățenii primind ca plată cca 3000 de lei.
