Laminorul urban

Uzinele Republica

Am auzit la tv  că s-a făcut un „Laminor Urban”- în București.
O investiție începută și visată de Nicolae Malaxa...
Cum nu prea am înțeles despre ce e vorba, am încercat să aflu și eu, rapid, de pe net, care au fost investițiile Malaxa ...și ce sunt ele acum.

Și ce am aflat:

Istorie: 

În 1921 Nicolae Malaxa a construit Fabrica de Locomotive și Tancuri
În martie 1927 s-a dat chiar o lege care promova producția internă: „Legea fabricării în țară a locomotivelor și vagoanelor”. Se făceau pentru CFR câte 20 de locomotive noi în fiecare an. Cu un atelier mobil se reparau locomotivele ce se defectau. 

- naționalizată apoi și dezvoltată a devenit  Uzinele 23 August- ce cuprindeau și o Fabrică de Locomotive . Se exportau locomotive și în RDG .
În Fabrica de Motoare se construiau motoare performante de mare putere. Și compresoare uriașe de gaze (lungi de 20m) folosite în industria chimică..
După 1989 Uzina a fost redenumită: SC Faur S.A....și a mers din rău în mai rău. 

În 1938 Nicolae Malaxa a înființat încă o fabrică: Uzina de Tuburi și Oțelării, care a fabricat în timpul războiului tuburi pentru obuze.
Era una dintre cele mai mari hale industriale din țară.
Complexul industrial „Malaxa” a fost proiectat  de arhitectul Horia Creangă , nepotul scriitorului Ion Creangă. Horia Creangă studiase la  École des Beaux Arts din Paris și făcuse practică la Compania de Căi Ferate din Nordul Franței. El a lucrat cu începere din 1930 la reorganizarea incintelor industriale Malaxa , reamenajând și extinzând halele existente la acea dată și proiectând în continuare hale noi, în spiritul celor mai moderne construcții industriale din Europa. 

Hala Laminor a fost ultima construcție din cadrul complexului Malaxa. O hală cu structură metalică , cu dimensiuni în plan de 400 x 180m, un adevărat etalon de arhitectură și design industrial. Hala de țevi, dar și restul incintei industriale sunt amintite în diferite istorii internaționale ale arhitecturii industriale, fiind reprezentative pentru curentul modernist. 
Ansamblul industrial ocupa o suprafață de peste 90 de hectare . Erau laboratoare, hale industriale, clădiri de serviciu și altele. 
Hala avea în dotare un laminor Stiefel de 6 țoli, unul de 14 țoli și o trăgătorie la rece- la acea dată fiind cele mai moderne din Europa.  
Structura metalică a halei a fost realizată la Uzinele de fier și Domeniile Reșița, unde Malaxa deținea de asemenea acțiuni. Structura metalică a fost îmbrăcată în zidărie de cărămidă, fiind proiectate însă mari suprafețe vitrate. Pe fațada nordică s-a proiectat un perete cortină vitrat de cca 2000m²


Naționalizată de asemenea în 1948 și dezvoltată de regimul de „democrație populară” sub numele : Uzinele Republica, Republica producea cam 200 000 de tone de țevi petroliere pe an, exportând cam 80% din producție.
În anii 1950-1990 numărul halelor construite în aceste incinte industriale s-a dublat. 
În anii 70, Republica devenise al cincilea mare producător de țevi de oțel fără sudură din lume și singurul producător de prăjină pentru foraj din estul Europei.
Î

Unii spun că această uzină, la care lucrau aproape 10000 de angajați ar fi contribuit decisiv la plata datoriei publice a României, de 10 miliarde de dolari.
Decăderea 
După 1989, a venit guvernul Petre Roman. Industria a fost declarată grămadă de fier vechi. Băncile au început să perceapă dobânzi mari. În același timp producția a scăzut. Unii foști salariați au povestit presei cum se fura din interiorul uzinei: conducerea declara că țevi bune aveau defecte și le vindeau la preț de fier vechi , încasând în schimb „comisioane”. Statul a asistat impasibil la creșterea galopantă a datoriilor uzinei. Uzina lucra în pierdere, nu mai avea bani pentru materie primă, pe care o cumpăra de la firme de intermedieri la preț umflat de 10 ori. Datorii și mai mari. 
În 2000 o serie de firme rusești pun mâna pe uzina îndatorată până-n gât și o pasează de la una la alta, îndatorând-o și mai mult și o cumpără în cele din urmă plătind doar 660000 de dolari (din cei 2 milioane pe care ar fi trebuit să-i plătească). A urmat oprirea producției  și concedierea salariaților, jumătate din patrimoniul uzinei fiind vândut firmelor proprii ale noilor patroni ruși, cu valoare declarată mult mai mică decât cea reală. Datoriile uzinei continuă să crească.
Contractul cu rușii a fost reziliat în 2003, Republica a intrat în faliment și începe să fie hăcuită de firmele de recuperare a fierului vechi. Utilaje, bobine, secții întregi dispar fără urme.
În 2008 o companie indiană a cumpărat utilajele de fabricare a țevilor și le-a transferat într-o unitate de producție din India. Apoi- furt generalizat de ce mai rămăsese. Utilaje, bobine, secții întregi dispar fără urme.
Politicienii de atunci zic fiecare că n-au avut nici un rol. Nici cei ce au semnat privatizarea ....Nici cei ce erau la conducerea societății comerciale...nimeni. 
În 2012 zăpada acumulată peste halele neîncîlzite a suprasolicitat acoperișurile Halei Osii (de la Faur) și ale Halei Laminor (o travee având acoperișul deteriorat)
Căutare de  soluții
După 1990 Fosta Uzină „Malaxa” SAR (care fusese după 1949 împărțită în două incinte industriale: Fabrica de locomotive și Fabrica de țevi) a devenit monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice; prima cu codul B-II-a-A-18092, datare 1936-1938, iar cea de a doua cu codul B-II-a-A-18091, datare 1933. 

În 2014/2015 Primăria Sectorului 3 a cumpărat Hala Laminor de la doi așa-sis investitori . 
După alți autori, Primăria Sectorului 3 a cumpărat în 2018 Hala de 58049m² , terenul de 59617 m²

 și alte construcții mai mici de 1500m²  de la societatea Algoritm Construcții S3 SRL. 

Reabilitarea halei Laminor.

S-a trecut la lucrări de reabilitare a construcției metalice, care este monument istoric (conform Legii 422/2001), fiind anunțată intenția ca acolo să fie sediul Primăriei sectorului 3 și a societăților subordonate acesteia.

Reabilitarea nu s-a făcut fără peripeții. În iunie 2023 s-au montat 5500 de panouri fotovoltaice pe acoperiș (fără aviz de la Ministerul Culturii), dar a izbucnit și un incendiu ce a afectat cam 100 m²  de acoperiș.

După cinci ani de lucrări de restaurare, Hala Laminor a reintrat în circuitul urban al Bucureștiului, de această dată cu destinație civilă. S-a păstrat structura metalică , dar s-au introdus elemente care să îmbunătățească izolarea termică a spațiului interior . 

Buget de restaurare și amenajare: 400 000 000 lei. (rotund- cam 80 milioane de euro) 
Hala are o suprafață de 68319 m²  , împrejur e un teren în suprafață de 129942 m²  (plus o parcare cu 1345 locuri). Observăm că cifrele diferă- așa le-am găsit în diferite articole din presa noastră.
Hala urmează a fi concesionată , un studiu întocmit de Deloitte afirmând că s-ar putea obține redevențe anuale de circa 23,87 milioane de euro. Concesionarul ar plăti și impozitul local pe imobil (cam 29 milioane de euro) și un impozit pe profit. 
Consultantul a recomandat  ca hala să aibă următoarele funcțiuni: hipermarket, magazine de sport, diferite magazine mici, restaurante, baruri, cinema, clinică, grădiniță, dar și primărie, servicii și birouri. 
Nu se va face o licitație, ci va fi un „dialog competitiv”. 
 Zona înconjurătoare (fosta zonă industrială Faur-Republica-IMGB) se va transforma în zonă de investiții imobiliare, urmând să apară un nou cartier de locuințe.
SIF Banat-Crișana, care cumpărase anul trecut terenul platformei IMGB de la Doosan, a vândut recent cea mai mare parte din teren unor investitori în imobiliare și comerț.  

Muzeul Aman

Ce se întâmplă cu acest muzeu?

Ca şi în alte cazuri de la noi, cum ar fi muzeul Medrea,  acest valoros muzeu există doar în ghidurile turistice, pentru că de fapt el nu poate fi vizitat!
Prin 2009 se anunţa că s-a deschis după 6 ani de restaurări, dar....nu încercaţi să-l vizitaţi!
La poartă stă o persoană de pază. Paznicul vă va spune că muzeul este de 6 ani (alţi 6 ani?) închis pentru restaurare şi că nici ei (paznicii) nu au voie să intre înăuntru.

Muzeul Theodor Aman  este cel mai vechi muzeu de artă din Bucureşti şi singura casă-document de epocă rămasă în Bucureşti. Muzeul a fost deschis publicului in 1908 şi a rămas intact de atunci, până la .....restaurările de după 2003. Colecţia muzeului cuprinde 196 de picturi, 400 de desene şi gravuri, precum şi 50 de plăci de gravură.

Muzeul adăposteşte lucrările lui Theodor Aman: tablouri de gen, acuarele, desene şi gravuri, obiecte personale , pensule, arme, măşti, costume, precum şi colecţia de artă a pictorului. Colecţia mai cuprinde şi diverse documente, scrisori, cataloage de expoziţii, albume de fotografii sau cărti. În muzeu se găseşte şi o colecţie de gravuri in acuaforte, plăci originale şi presa de imprimare.

Aşa arăta interiorul înainte de restaurare, conform unei fotografii Agerpres

Aici Aman a pictat unul dintre evenimentele de seamă din istoria noastră, moment la care a fost martor: depunerea jurământului de către Carol de Hohenzollern în faţa Adunării Naţionale. Ar trebui să vedem tabloul în muzeu!

Printre operele lui Aman expuse în muzeu, se numără Hora Unirii, Fraţii Aman, Doamna în vernil, Cireşe, Buchet de liliac, portrete ale lui Tudor Vladimirescu, 
Casa a fost construită după planurile făcute de însuşi Aman , care a făcut şi mobilierul.

Este deci un tezaur de o valoare inestimabilă în întregul său, un document de care avem mare nevoie ca să ştim şi să arătăm şi altora cine suntem şi cine am fost , să arătăm că avem o istorie şi o tradiţie culturală de mare valoare ,pe care  să o păstrăm şi pentru urmaşi.

Deci:

• Ce se întâmplă cu acest muzeu de atâţia ani?
• Unde sunt extrem de valoroasele obiecte din colecţie şi unde pot fi ele văzute până la deschiderea muzeului?
• De ce muzeul continuă să figureze pe site-uri ca : "ce vizităm azi" sau "muzeum" sau "metropotam" ca fiind deschis şi vizitabil (cu orar şi nr de telefon), când de fapt...el este închis sine die?

Personaj pictat de Aman în faţa ferestrei casei sale, cu vedere spre ceea ce era pe atunci piaţa palatului. Pictorul a început construirea casei pe vremea lui Cuza şi a terminat casa după un an şi ceva, după acţiunea "monstruasei coaliţii" ce l-a obligat pe Cuza să abdice.

Portretul fiicei adoptive a pictorului, ce se dedicase carierei de cânăreaţă de operă. Când vom putea vedea din nou aceste picturi şi celelalte piese inestimabile din colecţia donată de Theodor Aman statului român pentru muzeu, împreună cu casa?

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update
Ştire de ultimă oră!
După "lupte seculare care au durat aproape...10 ani", s-a redeschis muzeul! Chiar în noaptea muzeelor!

O fabrica de caramida amenajata ca centru de coregrafie

Cum folosesc alţii clădirile fabricilor dezafectate

Fosta fabrică de cărămizi din  Gournay, la Vitry-sur-Seine, Franţa este în curs de amenajare ca Centru de dezvoltare coregrafică din regiunea   Val-de- Marne. Centrul va cuprinde trei studiouri de dans şi  un studio-scenă şi va folosi o clădire datând din secolul 19. Arhitectul Philippe Prost a făcut legătura arhitecturii cu dansul într-un proiect ce se caracrerizează prin mişcare, ritm şi lumină.
Studioul-scenă , cu o capacitate de 178 de spectatori, va fi ca o cutie neagră,cu farmec discret. Va fi în acelaşi timp un platou mare, cu înălţime suficientă pentru instalaţiile necesare unor efecte de lumini, dar şi pentru evoluţia artiştilor de circ.  Vor fi şi ateliere pentru decoruri şi pentru costume, precum şi o zonă de administraţie şi una de primire. 

Detalii tehnice

Parchetul de dans are la bază un strat de mingi de tenis, aşa cum este şi la Opera din Paris.  Sistemul de aerisire laminar va evita curentul neplăcut de aer cald sau rece pe platoul de dans. 

Fişă tehnică

• Suprafaţa: 3500 m²
• ^{Suprafaţă restructurată:} 1300 m² 
• Extindere (aripă nouă de construcţie): 2100 m²
• Cost total al lucrărilor: 8 milioane euro
• Cost total al proiectului: 12,5 milioane euro, repartizaţi între Consiliul general: 8,5 mil. eur, regiunea Ile-de-France: 3 mil. eur, ministerul Culturii şi Comunicaţiilor (remarcaţi cum sunt comasate ministerele în Franţa) : 1 mil. euro. 

Structura generală a construcţiei , cu coşul său caracteristic a fost păstrată, dar interiorul renovat în întregime. Centrul va fi inaugurat în martie, la a 17-ea ediţie a Bienalei de dans, cu participarea a 12 creaţii, 20 de coregrafi şi 40 de reprezentaţii.

Câte astfel de clădiri avem şi noi, în România, dar nu sunt valorificate?
Iată, de pildă, Moara lui Assan - monument istoric.
A fost mult mai frumoasa decat fabrica din Franta .
Cum e acum?
Recent, ansamblul de clădiri de valoare naţională a suferit două distrugeri semnificative: în mai 2008, un incendiu care a ars 90% dintr-un corp secundar al fabricii și în ianuarie 2012, prăbușirea acoperișului și a unui perete din corpul principal ca urmare a furturilor susținute de materiale din structura de rezistență a clădirii, posibile din cauza faptului că situl nu este supravegheat.

Astăzi căutătorii de fier vechi au mai prăbuşit  un zid din acest monument!

Reabilitarea termică a blocurilor

Vine iarna- se va termoizola și blocul nostru?

Citim în presă semnale de alarmă cu privire la calitatea necorespunzătoare a anvelopărilor termice ale clădirilor de la noi, mult sub nivelul cerut pe plan european.

Cine e de vină?

Se spune că de vină ar fi “Instituțiile statului, un cadru legislativ deficitar sau un nivel de educație scăzut în rândul populației “ .Educația populației nu ar trebui să joace un rol aici, câtă vreme reabilitarea termică se face pe baza unor lucrări de audit urmate de proiecte tehnice întocmite de specialiști. Ei sunt cei care trebuie să fie competenți, nu marea masă a populației. Cadrul legislativ, desigur, poate și trebuie să fie îmbunătățit, dar el a atins totuși un nivel comparabil cu cel din alte țări europene. Rămân ca responsabile pentru rezultatele necorespunzătoare doar instituțiile statului. Dacă organele de control ale Inspectoratului de Stat in Constructii sunt subdimensionate, și deci controlul stadiilor de constructie este insuficient, nu este de vină legislatia (care prevede acest control), ci instituțiile care nu asigură condițiile ca respectivul control chiar să fie făcut.

Asociațiile de locatari, care sunt beneficiarii finali ai reabilitarilor termice ale blocurilor, nu li se oferă accesul la proiectele întocmite, ca să poată urmări la rândul lor corectitudinea aplicării lor pe teren.

La licitații, singurul criteriu este prețul scăzut, așa încât alegerea materialelor de proastă calitate, dar ieftine devine obligatorie. Se lucrează chiar și la temperaturi sub 4 grade (ceea ce este greșit), plăcile termoizolante nu sunt fixate cu dibluri sau acestea sunt în număr prea mic, se folosesc materiale de calitate necorespunzătoare, dirigintele de șantier nu există decât în teorie, garanția lucrărilor e prea mică (ea ar trebui să fie minim 8-10 ani), fațadele capătă culori stridente, distribuite dezordonat, fără legătură cu volumetria clădirii.

Aspectul blocurilor reabilitate reflectă societatea noastră- dezbinată- au spus niște tineri designeri români ce activează acum la Londra și pe care i-am văzut într-un reportaj la PROtv. Ei spun că străinii îi întreabă de ce termoizolarea blocurilor se face individual și nu colectiv? Adică, ei își închipuie că petele răzlețe de culoare se pot explica doar prin faptul că fiecare locatar și-a făcut singur, „în legea lui” termoizolarea apartamentului și de aceea și-a colorat porțiunea de fațadă fără a se corela cu ceilalți.
 

În unele cazuri, chiar așa se întâmplă:             

Dar alteori, e pe bază de proiect! : 

Neajunsurile încep încă din faza de proiectare.

Muzeul Antipa umbla cu mastodonul vopsit!

Am vrut sa vizitez și eu, ca tot bucureșteanul conștiincios, muzeul Antipa proaspat renovat.
Imi era întiparit în minte din copilarie, asa că am pășit cu emoție spre intrarea știută. Tatăl meu nu mă mai ținea de mână, dar în interior aveam să văd din nou aceleași exponate, cu ochii copilului care am fost.
Chiar de la intrare, însă, am avut un șoc! În fața ochilor aveam scheletul de mastodon dat cu vopsea neagră!