Vine iarna- se va termoizola și blocul nostru?
Citim
în presă semnale de alarmă cu privire la calitatea necorespunzătoare a
anvelopărilor termice ale clădirilor de la noi, mult sub nivelul cerut pe plan
european.
Cine
e de vină?
Se
spune că de vină ar fi “Instituțiile statului, un
cadru legislativ deficitar sau un nivel de educație scăzut în rândul populației “ .Educația
populației nu ar trebui să joace un rol aici, câtă vreme reabilitarea termică
se face pe baza unor lucrări de audit urmate de proiecte tehnice întocmite de
specialiști. Ei sunt cei care trebuie să fie competenți, nu marea masă a
populației. Cadrul legislativ, desigur, poate și trebuie să fie îmbunătățit,
dar el a atins totuși un nivel comparabil cu cel din alte țări europene. Rămân
ca responsabile pentru rezultatele necorespunzătoare doar instituțiile
statului. Dacă organele de control ale Inspectoratului de Stat in Constructii
sunt subdimensionate, și deci controlul stadiilor de constructie este
insuficient, nu este de vină legislatia (care prevede acest control), ci
instituțiile care nu asigură condițiile ca respectivul control chiar să fie
făcut.
Asociațiile de locatari, care sunt beneficiarii finali ai
reabilitarilor termice ale blocurilor, nu li se oferă accesul la proiectele
întocmite, ca să poată urmări la rândul lor corectitudinea aplicării lor pe
teren.
La licitații, singurul criteriu este prețul scăzut, așa
încât alegerea materialelor de proastă calitate, dar ieftine devine obligatorie.
Se lucrează chiar și la temperaturi sub 4 grade (ceea ce este greșit), plăcile
termoizolante nu sunt fixate cu dibluri sau acestea sunt în număr prea mic, se
folosesc materiale de calitate necorespunzătoare, dirigintele de șantier nu
există decât în teorie, garanția lucrărilor e prea mică (ea ar trebui să fie
minim 8-10 ani), fațadele capătă culori stridente, distribuite dezordonat, fără
legătură cu volumetria clădirii.
Aspectul blocurilor reabilitate reflectă societatea noastră- dezbinată- au spus niște tineri designeri români ce activează acum la Londra și pe care i-am văzut într-un reportaj la PROtv. Ei spun că străinii îi întreabă de ce termoizolarea blocurilor se face individual și nu colectiv? Adică, ei își închipuie că petele răzlețe de culoare se pot explica doar prin faptul că fiecare locatar și-a făcut singur, „în legea lui” termoizolarea apartamentului și de aceea și-a colorat porțiunea de fațadă fără a se corela cu ceilalți.

În unele cazuri, chiar așa se întâmplă:
Dar alteori, e pe bază de proiect! :
Neajunsurile încep încă din faza de proiectare.